Proiectul expozițional „Dacia- ultima frontieră a romanității“, conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, este realizat în parteneriat cu 42 de instituții muzeale din țară și din Republica Moldova și a beneficiat de sprijinul Fundației „Prietenii Muzeului de Istorie a României“.

Expoziția are la bază conceptul „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane“, realizat, în anul 2021, la Muzeul Național de Arheologie din Madrid. Este cea mai mare expoziție sintetică dedicată civilizației geților și dacilor, a celei romane, precum și a celor ale primilor migratori în acest spațiu, organizată în ultimii 25 de ani în România.

Muzeul Național de Istorie vă propune, așadar, o călătorie de peste 1.400 de ani în timp, în spațiu, în universul în care au evoluat strămoșii geto-dacilor.

Tezaurele getice de la Stâncești, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuș, Vedea, inscripții menționând regii daci Tiamarkos, Burebista și Decebal, portretele imperiale ale lui Traian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Traianus Decius, tezaurele de la Pietroasele, Apahida și Histria sunt doar o mică parte din piesele cu valoare istorică și artistică excepțională pe care publicul va putea să le admire.

obiecte dacice

Civilizații misterioase cu rădăcini în România

Între secolele al IX-lea/VIII-lea și al VII-lea a i.Hr., teritoriul actual al României era locuit de o populație antică cunoscută sub numele de traci. Săpăturile arheologice în regiunile Srem, Vojvodina, Banat, Oltenia, Transilvania, Muntenia, sudul Moldovei, precum și zona centrală a Basarabiei, dar și spațiul dintre Dunărea de Jos și Munții Balcani au scos la lumină dovezi care marchează trecerea treptată de la preistorie către protoistorie. În secolele VII și VI a.Chr., culturii existente i se adaugă influența popoarelor nomade din ținuturile de la nord de Marea Neagră (sciții), dar și ale triburilor din Balcanii de Sud și de Vest și din Europa Centrală, fiind specifice grupului arheologic Ferigile-Bârsești. După venirea coloniștilor greci pe coasta de nord-vest a Mării Negre la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr., ținuturile locuite de tracii nordici intră în faza istorică.

Aici a apărut așa-numita cultură Basarabi. Populațiile nomade au avut un impact decisiv asupra stilului de luptă al comunităților locale, tipurile de arme și tehnicile de acest fel. În mod tradițional, populațiile antice locale din Europa Centrală și de Sud, la sfârșitul primei epoci a fierului mergeau la luptă cu sulițe, topoare cu două tăișuri, pumnale și spade (scurte). Se apărau cu scuturi, cu platoșe și căști de protecție din piele. Doar nobilii din elita războinică purtau platoșe și coifuri din bronz. Descoperirile arheologice din secolele al VII-lea și al VI-lea î.Hr. indică folosirea unui nou stil de luptă în regiunea Munților Carpați și bazinul Dunării de Jos: războinici călare, care foloseau arcuri și săgeți, dar și o spadă scurtă (numită akinakes), pe care nomazii o importaseră din Persia antică (Imperiul Ahemenid).

Stilul de luptă călare era adoptat de elită și de alte categorii de războinici, ca urmare a influențelor triburilor nomade răsăritene. În vremea respectivă, calul a devenit un simbol esențial al celui mai înalt statut social, iar, mai târziu, politic. Anumiți cai, folosiți atât în luptă, cât și pentru etalarea puterii și a rangului, erau echipați cu ansambluri bogate de accesorii de harnașament din bronz, argint și aur. Adesea, asemenea cai importanți își însoțeau stăpânii în viața de apoi. Artefactele arheologice din secolele al VII-lea și al VI-lea î.Hr. furnizează foarte puține informații despre credințe. Cele mai multe sunt legate de practici funerare, cum ar fi depunerea obiectelor personale, ornamentelor, armelor și ofrandelor de mâncare și băutură alături de cadavre îngropate sau, mai rar, incinerate sub tumuli. Sunt și descoperiri care indică folosirea magiei, mici idoli antropomorfi sau zoomorfi din lut.


Coiful princiar getic de la Coţofeneşti

Un coif princiar din aur este un artefact arheologic excepțional, ce oferă informații prețioase despre evoluția armelor locale și a artelor figurative sub influențele orientale și grecești. Este probabil o ofrandă, depusă pe vârful unui deal înalt cu vedere asupra întregii zone înconjurătoare.

Partea frontală este decorată cu o pereche de ochi apotropaici (un element tipic coifurilor getice princiare din secolele V-IV a. Chr.), iar pe obrăzare sunt redate scene care înfățișează sacrificarea unui miel de către un personaj care poartă un costum în stil oriental, în vreme ce pe partea dorsală sunt reprezentate animale fantastice: grifoni și sfincși. Coiful princiar getic de la Coţofeneşti, secolul IV î. Hr., a fost descoperit întâmplător în 1928, în satul Coţofeneşti, comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Piesa fusese îngropată izolat într-o așezare Latène, deci într-un mediu local traco-getic. Alături de fastuosul tezaur de la Pietroasele, coiful de la Coțofenești este probabil cea mai populară piesă de aur antică provenind din România. Faima lui se datorează faptului că acesta a fost ilustrat în toate lucrările de înaltă erudiție care tratează nu numai istoria artei și a prelucrării metalelor prețioase, dar și istoria politică și socială a vechilor populații care au trăit pe teritoriul actual al României.


Anca LĂPUȘNEANU

Unde sunt mulți puterea crește și munca depusă va da roadele cele mult așteptate, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, UNIREA ar trebui să fie mai mult decât un simplu cuvânt. Solidaritatea și colaborarea împletite ar putea reprezenta soluția pe termen lung pentru multe probleme, nu doar pentru agricultură și domeniile conexe.

În urmă cu doi ani, un grup de oameni patrioți animați de dorința de a scoate din anonimat și de a ajuta producătorul român de produse alimentare, materie finită sau materie primă pentru alimentele autohtone, au înființat Cooperativa „Dacia Unită”.  Până în acest moment, Cooperativa „Dacia Unită” are un număr de 360 de membri: atât mici producători români, cât și specialiști în diferite domenii de activitate care vin să completeze nevoile ce pot apărea și să gireze cu expertiza lor în ramurile adiacente procesului de producție – ingineri, economiști, experți în fonduri europene, transportatori, analiști financiari, juriști, militari.

„S-au alăturat acestui proiect oameni din toată lumea, care cred în România și în puterea micului producător, a produsului de calitate și sănătos”, ne-a declarat Vasile Pauliean, președintele Cooperativei „Dacia Unită”.

Organizația sprijină coooperatorii în accesarea fondurilor europene pentru modernizarea, reutilarea, tehnologizarea arealului agricol și oferă consultanță primară în direcționarea și încadrarea nevoilor acestora în tipul de fonduri europene dorit. Președintele cooperativei „Dacia Unită” spune că organizația are specialiști și colaborează cu firme de top din domeniu reușind să obțină facilități pentru membrii cooperatori în accesarea fondurilor europene. De altfel, mai spune Vasile Pauliean, în acest moment, se lucrează la un ghid explicativ despre beneficiile accesării de fonduri europene, ghid care să faciliteze și să încurajeze absorbția acestora.

„Avem proiecte la nivel național cu Asociația Comunelor, unde am discutat despre nevoile producătorilor la nivel național, cu nevoile specifice zonale, proiectăm liberul schimb de produse și acoperirea de cât mai multe zone cu produse din diferite zone”, a mai spus președintele organizației.

Unul dintre principalele obiective este și acela de a promova produsul românesc și în străinătate, facilitând accesul la marfa românească mai ales că mulți dintre români lucrează și trăiesc în afara granițelor.

Președintele cooperativei recunoaște că își dorește ca produsul românesc să devină un ambasador și să fie recunoscut ca fiind un produs de calitate și de încredere pentru consum. „Am început colaborarea cu alte cooperative pentru a putea deveni o voce, pentru o radiografie clară, corectă și unitară în ceea ce înseamnă relația cu instituțiile statului”, a menționat Pauliean.

Cine poate face parte din „Dacia Unită”

Potrivit președintelui Vasile Pauliean, oricine poate deveni membru în organizație – atât producător autohton, cât și persoane ce doresc să sprijine această inițiativă.

„Inițial, a fost gândită ca o cooperativă de desfacere, un loc unde producătorii și cooperatorii să poată valorifica recolta sau rodul muncii lor, în condiții cât se poate de normale, cu asistență managerială, de marketing, fără  costuri adiacente, un loc unde consumatorul poate să găsească produse proaspete, sănătoase, cu gustul autentic românesc. Țin să menționez că în Cooperativa „Dacia Unită”, există standarde clare și precise, riguros transmise către producători, privind calitatea produselor, originea lor și tot ce ține de „un produs sănătos”, ne-a explicat președintele organizației.

Brașov, orașul ales pentru înființarea primului magazin

Primul magazin înființat de Cooperativa „Dacia Unită” a luat ființă la Brașov, unde deja parte din spațiu este destinat producătorilor, cooperatorilor și procesatorilor autohtoni. În paralel, contextul actual și evoluția pieței on-line, s-a lucrat și pus la punct o platformă on-line unde producătorul sau echipa de marketing din Dacia Unită încarcă produsele, promovează și vinde produsele expuse. Accesul la platformă ajută atât vânzarea directă de către producător, cât și prin intermediul cooperativei. Dar lucrurile nu rămân aici, deoarece inițiativa se dezvoltă.

„În momentul de față, tot în Brașov, deschidem „Magazinul 2” care completează și mărește capacitatea de desfacere pentru produsul românesc. Până la finalul anului, dorim să demarăm procesul pentru deschiderea unui al treilea magazin, mai mult ca sigur în București, iar pe termen lung să reușim să avem unități de desfacere în cât mai multe orașe pentru a facilita accesul producătorilor dar și al consumatorilor”, a mai explicat președintele Vasile Pauliean.

Pe viitor, în cooperativă, sunt așteptați cât mai mulți producători, specialiști în diferite domenii – agricol și nu numai – pentru a face lucruri prin care producătorul și consumatorul din România sau din afara țării să formeze o echipă și să se bazeze unul pe celălalt. Poate luând exemplul celui mai biun dascăl – natura – vom învăța cu toții cât de importantă este o relație de simbioză între producător și consumator.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti