Cartofii au nevoie de o cantitate suficientă de apă pentru a crește și a se dezvolta. O irigare corectă va ajuta la menținerea umidității solului și la prevenirea supraîncărcării cu apă. În general, cartofii au nevoie de aproximativ 2,5-5 cm de apă pe săptămână. Dacă plouă în mod regulat în zona ta, atunci poate nu va fi necesară irigarea suplimentară, dar dacă nu, atunci va trebui să irigi plantele regulat.

Conform specialiștilor este important să irigi cartofii în perioadele potrivite ale zilei, astfel încât să reduci pierderea de apă prin evaporare și să maximizezi absorbția de apă de către plante. De obicei, cel mai bun moment pentru irigarea cartofilor este dimineața devreme sau seara târziu, atunci când temperatura este mai scăzută și umiditatea relativă este mai mare. Aceste momente ale zilei vor ajuta la menținerea unei umidități optime în sol și la reducerea pierderilor de apă.

Sistemul de irigare

Există mai multe opțiuni pentru sistemul de irigare a cartofilor, inclusiv irigarea prin picurare sau irigarea prin aspersie. Irigarea cartofilor prin picurare este o metodă eficientă și economică de a furniza apă direct la rădăcinile plantelor. Acest sistem implică utilizarea unor țevi sau furtunuri subțiri, cu orificii mici, prin care apa este livrată la o rată lentă și constantă către rădăcinile plantelor. Irigarea prin picurare are mai multe avantaje față de alte metode de irigare, inclusiv: economisirea apei, picurarea apei direct la rădăcinile plantelor reduce pierderile de apă prin evaporare și asigură o utilizare mai eficientă a apei; reducerea erodării solului – picurarea apei la o rată lentă și constantă reduce șansele de erodare a solului cauzate de fluxul puternic de apă; reducerea creșterii buruienilor – prin furnizarea apei direct la rădăcinile plantelor, irigarea prin picurare poate reduce creșterea buruienilor în comparație cu alte metode de irigare; economisirea energiei – irigarea prin picurare necesită o presiune mai mică decât alte metode de irigare, ceea ce poate economisi energie și costuri.

Există mai multe opțiuni pentru sistemele de irigare prin picurare, inclusiv sisteme de picurare cu emițători încorporați în tuburi sau furtunuri și sisteme de picurare cu emițători montați pe marginile furtunului. Alege sistemul care se potrivește cel mai bine nevoilor tale și cerințelor solului și climei din zona ta. Înainte de a instala sistemul de irigare prin picurare trebuie să știi câtă apă au nevoie cartofii tăi. Cea mai bună metodă pentru a calcula necesarul de apă este să măsori cantitatea de apă pe care o pierde solul prin evaporare, cunoscută și sub denumirea de evapotranspirație. Această valoare va fi diferită în funcție de climă, solul și stadiul de dezvoltare a plantelor. După ce ai determinat necesarul de apă, instalează țevile sau furtunurile cu orificii mici la baza plantelor de cartofi. Acestea trebuie să fie îngropate la o adâncime de aproximativ 10-15 cm pentru a ajunge la rădăcini. Furtunurile trebuie să fie conectate la o sursă de apă și la un regulator de presiune pentru a controla fluxul de apă.

Monitorizarea umidității solului

Pentru a determina când trebuie să irigi cartofii este important să monitorizezi umiditatea solului. Poți face acest lucru prin simpla verificare a solului din zona rădăcinilor, care ar trebui să fie umed, dar nu saturat cu apă. De asemenea, poți utiliza un senzor de umiditate pentru sol sau poți verifica starea plantei pentru semne de uscare a frunzelor sau a vârfurilor.

Prea multă apă poate fi la fel de dăunătoare ca și prea puțină. Supraîncărcarea cu apă poate duce la putrezirea rădăcinilor și la apariția altor probleme de sănătate ale plantelor. Pentru a evita aceste probleme, asigură-te că solul este bine drenat și nu lăsa apa să se acumuleze la suprafața solului sau în jurul rădăcinilor.

Liliana POSTICA

Agricultura conservativă (AC) este un mod de agricultură care conservă, îmbunătățește şi utilizează mai eficient resursele naturale printr-un management integrat al resurselor disponibile, combinate cu stimuli externi. Sistemul agricol conservativ defineşte oricare sistem tehnologic destinat economisirii resurselor (energetice, materiale, umane, financiare), precum şi reducerii sau chiar eliminării factorilor agresivi ce determină şi/sau intensifică orice formă de degradare a solului sau a altor componente ale mediului, comparativ cu sistemul convenţional.

Sistemele conservative de lucrare a solului utilizează resturile culturii premergătoare pentru a proteja solul şi a conserva umiditatea. Ele sunt imitaţii naturale ale protecțiilor realizate de om împotriva forţelor distructive ale precipitaţiilor şi vântului şi au ca potenţial o măsură excelentă de combatere a eroziunii terenurilor agricole. Agricultura conservativă contribuie la crearea şi depozitarea materiei organice în sol, fiind o metodă importantă de sechestrare şi conservare a carbonului.

Sistemele de lucrări neconvenționale (minime) s-au extins datorită avantajelor pe care le prezintă față de sistemele clasice de lucrare.

Principalele avantaje ale sistemelor de lucrări minime sunt următoarele:

- conservarea și ameliorarea însușirilor fizice ale solului – prin reducerea numărului de treceri ale agregatelor agricole pe suprafața solului se evită distrugerea structurii și scăderea conținutului în humus; de asemenea, se reduce gradul de tasare a solului, care se manifestă prin scăderea valorilor densității aparente, rezistenței la penetrare și creșterea porozității totale, de aerație, a permeabilității pentru apă, a schimbului de gaze. Comparând umiditatea solului lucrat prin tehnologia convențională și prin lucrări minime s-a constatat un plus de umiditate în cazul utilizării variantelor cu lucrări minime, pe adâncimea 0-15 cm, suficient pentru a asigura creșterea și dezvoltarea plantelor pentru perioade scurte de secetă, de două-trei săptămâni. Creșterea cantității de apă infiltrată și reținută, cuplată cu reducerea evaporației, creează un mediu favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

- reducerea fenomenului de eroziune – prin reducerea numărului de lucrări și a intensității acestora se contribuie la reducerea eroziunii provocate de apă și vânt. Pe terenurile în pantă, lucrarea solului fără întoarcerea brazdei constituie un mijloc foarte eficace de reducere a eroziunii hidrice și a cantității de sol transportat în aval, în special după efectuarea lucrărilor de bază executate după premergătoare timpurii. De asemenea, resturile vegetale, tocate și încorporate superficial, contribuie la reducerea cantității de apă scurse și a pierderilor de sol prin eroziune eoliană.

- costuri mai scăzute – practicarea sistemului de lucrări neconvenționale (minime), cu număr redus de treceri, determină importante scăderi ale costurilor de producție și, implicit, prețuri mai mici ale produselor agricole, fapt care se realizează datorită reducerii consumului de combustibil la umiditatea de suprafață. În cadrul sistemului convențional, lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă, în mod obișnuit, 30-40% din totalul cheltuielilor aferente unei culturi, iar în cadrul sistemului minim acestea se reduc cu 60-75% față de cele înregistrate în cadrul sistemului convențional de lucrare a solului. De asemenea, volumul total al lucrărilor necesare pentru pregătirea patului germinativ și semănat se reduce în condițiile utilizării sistemului minim de lucrare cu 45-55%, determinând o creștere a productivității muncii și a suprafeței care poate fi lucrată de un fermier.

- flexibilitatea în executarea semănatului – condițiile climatice pot întârzia efectuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ, a semănatului sau plantatului în cadrul sistemului convențional de lucrare, însă sistemul minim oferă oportunitatea executării acestor lucrări într-un timp foarte scurt, imediat ce se poate intra pe teren, fără a necesita o umiditate corespunzătoare a solului și vreme bună pentru fiecare lucrare în parte. Solurile lucrate în sistem minim asigură, în același timp, o mai bună traficabilitate pentru utilajele agricole la executarea semănatului, aplicării erbicidelor și la recoltare.

- utilizarea mai eficientă a irigațiilor – sistemul de lucrări minime ale solului asigură o utilizare mai eficientă a apei de irigare, care este mai bine conservată în sol. În acest fel se reduce necesarul de apă și se reduc costurile pentru irigare.

- conservarea solului – prin reducerea fenomenului de eroziune, restituirea materiei vegetale solului, menținerea stratului de mulci la suprafață, sistemul de lucrări minime contribuie la protecția agroecosistemelor, conservarea acestora și menținerea echilibrului în natură.

Beatrice Alexandra MODIGA

Solul lucrat la umiditatea optimă, când pământul este reavăn și se revarsă în urma utilajelor, fără bolovani, curele sau praf, se desface după suprafața de contact de minimă coeziune protejând agregatele structurale, nu se lipește de unelte și opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

Umiditatea optimă (maturitatea fizică a solului) este intervalul de umiditate caracteristică fiecărui tip de sol, în care forțele de rezistență sunt minime, deci lucrarea se poate executa cu cel mai mic consum de energie, iar calitatea lucrărilor este superioară.

Rezistența la înaintare a utilajelor folosite la lucrările solului crește cu 20-30% pe solurile compactate și cu 30-50% pe solurile foarte uscate sau umede și scade cu 40% pe solurile bine structurate.

Umiditatea optimă în funcție de textura solului este:

• 8-30% pe solul nisipos;
• 10-28% pe solul nisipo-lutos;
• 13-26% pe solul luto-nisipos;
• 15-25% pe solul lutos;
• 17-23% pe solul luto-argilos;
• 18-20% pe solul argilos.

Se observă că intervalul optim de umiditate este larg (8-30%) pe solurile ușoare, nisipoase și foarte îngust (18-20%) pe solurile grele, argiloase.

Lucrarea solului începe pe cele ușoare care se zvântă mai repede și se întrerupe activitatea când solul argilos ajunge la umiditatea optimă pentru executarea lucrării pe aceste soluri, pe celelalte putându-se lucra și după aceea.

Lucrat la umiditatea optimă rezultă teren afânat, mărunțit și nivelat, cu o bună permeabilitate pentru înmagazinarea apei provenite din precipitații și cu evitarea pierderii apei prin evaporare, activitatea microbiologică se desfășoară în condiții optime, iar creșterea rădăcinilor nestingherită.

Lucrat când solul este uscat se rup bolovani foarte mari, cu uzura foarte avansată a utilajelor și cu consum ridicat de combustibil. Printre bolovani se creează adevărate canale prin care circulă aerul antrenând și puțină apă existentă în adâncimea solului care se evaporă și intensificând procesul de mineralizare a humusului.

Lucrat când este umed, solul se taie în curele (felii) care după ce se usucă se întăresc precum betonul.

În ambele cazuri pentru mărunțirea solului se folosesc treceri repetate cu utilaje care zdrobesc și macină solul transformându-l în praf, cu uzura avansată a utilajelor, cu consum exagerat de energie și de fapt, cu distrugerea solului.

Praful rezultat astupă porii solului împiedicând infiltrarea apei din precipitații care se scurge la suprafața solului sau băltește și se evaporă, deci se pierde.

La fel, împiedică aerisirea solului, activitatea biologică aerobă, iar creșterea rădăcinilor este stânjenită.

Rezultă că în asemenea condiții regimul aerohidric, termic și de nutriție a plantelor este necorespunzător influențând direct nivelul și calitatea recoltelor.

Dacă s-a făcut o asemenea greșeală de lucrat solul prea uscat sau prea umed, este recomandată să se aștepte parcurgerea fenomenelor de umezire-uscare, contracție-gonflare, îngheț-dezgheț când solul se mărunțește în mod natural fără a provoca distrugerea agregatelor structurale.

Regula ce trebuie avută în vedere este că solul trebuie lucrat cât mai puțin și numai în intervalul optim de umiditate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

La prezentarea într-o parcelă mai puțin cunoscută fermierul este interesat să îi cunoască principalele caracteristici la fața locului.

La aprecierea texturii solului se urmăresc următoarele caracteristici:

• este sol nisipos dacă este format din grăunți de nisip nelegați care nu formează agregate;
• este sol nisipos dacă alături de nisip se găsește material fin. Acesta formează agregate care se sfărâmă ușor;
• este sol lutonisipos cu aspect heterogen, formând agregate cu grad de sfărâmare mijlociu;
• este sol lutos, alcătuit din material fin, omogen, formează agregate care se sfărâmă greu;
• este sol lutoargilos format din material foarte fin și omogen care formează agregate rezistente;
• este sol argilos din care lipsesc grăunții de nisip și formează agregate tari care nu se sfărâmă.

Determinarea texturii solului în câmp

Se ia o probă de sol din parcelă, se umectează și se sfărâmă în mână până când se poate modela. Se face un sul de 3-5 cm lungime și 0,5 cm grosime care se îndoaie în formă de inel. În urma acestei proceduri se constată următoarele:

• dacă nu se poate forma sulul și se sfărâmă este o textură grosieră;
• dacă se poate forma sulul, dar se rupe la îndoire, este o textură mijlocie;
• dacă se formează ușor sul și nu se rupe la îndoire este textură fină.

Când se dorește verificarea umidității solului în câmp se procedează în felul următor:

A) se strânge în mână un bulgăre din parcela respectivă și, dacă este rece și palma se udă, este prea umed și nu se poate lucra;

- dacă se udă mâna și, trecut peste o hârtie sugativă nu lasă urmă, se poate lucra;

B) se frământă în mână un bulgăre din parcelă și i se dă drumul de la 1 metru înălțime. Dacă se turtește, este prea umed și se amână lucrarea;

- dacă se sfărâmă în agregate, se poate lucra;

C) se trage o brazdă și, dacă se varsă în urma plugului, se poate lucra;

- dacă se lipește de melte și taie brazda sub formă de curele, se amână lucrarea.

Determinarea umidității

Aprecierea aproximativă a gradului de umiditate a solului se face cu degetele, iar dacă prin cădere se turtește are umiditate de 40-50%.

• Este sol umed când umezește ușor mâna și hârtia și dă senzația de rece la mână. Are umiditate de 36-40%.
• Este jilav când prin presare umezește hârtia și prin uscare se decolorează. Strâns în mână, formează un bulgăre care prin cădere se desface în agregate. Are umiditate de 25-30%.
• Este reavăn atunci când în contact cu mâna dă senzația de rece, dar nu umezește hârtia. Are umiditate de 18-25%.
• Este sol uscat atunci când prin frecare rezultă praf, iar prin umezire se închide la culoare. Are umiditate 15-18%.

Gradul de tasare-compactare

Se decupează din sol o bucată cât o cărămidă:

• dacă se sfărâmă ușor, în bucăți mici, nu este tasat;
• dacă sfărâmăturile sunt mari și colțuroase, este tasat.
• Se mai poate aprecia tasarea după o ploaie de 15-20 mm:
• dacă parcela respectivă se usucă în mai puțin de 5 zile, este afânat;
• dacă se usucă în mai mult de 8 zile, este tasat.

Dacă după ploaie umiditatea ajunge, în 24 de ore, la 1 metru adâncime solul respectiv are permeabilitate corespunzătoare.

Aprecierea Ph-ului solului după buruienile care cresc în parcelă

Se apreciază că:

• este sol puternic acid când crește Nardus stricta (țepoșica);
• este sol acid când predomină Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui);
• este slab acid spre neutru când crește Anemone nemorosa (păștiță);
• este sărătură când crește Salicornia herbacea și Sueda maritima.

Sunt suprafețe cu apă stagnantă când întâlnim buruienile coada calului (Egvizetum arvense), isma (Mentha longifolia) și stuf (Pharagmites communis).

Sunt soluri bogate în azot cele pe care cresc știr (Amaranthus), lobodă (Chenopodium), zârnă (Solanum nigrum), laptele cucului (Euphorbia), răcovină (Stelaria media) etc.

Sunt soluri sărace în calciu, cu structură necorespunzătore, pe care cresc punguța (Thlaspi arvense), trei frați pătați (Viola tricolor), piciorul cocoșului (Ranunculus rp) etc.

Cunoașterea acestora dă posibilitatea fermierilor să se orienteze în câmp asupra caracteristicilor parcelelor pe care lucrează.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

„Fermierii au început să înțeleagă fenomenul schimbărilor climatice. Cu un management bun de păstrate a umidității în sol, cu alegerea hibrizilor adaptați condițiilor pedoclimatice, cu un semănat timpuriu, ajung la performanțe de invidiat. Aici se întâlnește priceperea fermierului cu genetica pe care o aduc firmele furnizoare de semințe“, descrie Constantin Mihalache, în doar câteva cuvinte, situația actuală a agriculturii românești.

Știința, instrument pentru producții mai mari

SC Agromec Vlad Țepeș, al cărei acționar majoritar este, deține aproape 1.800 ha de teren arabil în județul Călărași. Pământ bun, de calitate. Tocmai de aceea consideră că trebuie lucrat astfel încât să dea producții pe măsură. „Pentru anul acesta ne-am fixat ca obiectiv obținerea unor producții de top: 4 t/ha la rapiță, 8,5-9 t la grâu, peste 4 t la floarea soarelui și cel puțin 10 t/ha la porumb. Ca să le obținem, trebuie ca totul să se lucreze științific“, spune domnia sa. Și, așa cum am putut să ne convingem, astfel se petrec lucrurile.

Pentru că niciun gospodar nu ține toate ouăle în același coș, nici fermierul nostru nu are un singur tip de cultură. Culturile de toamnă, constând în rapiță (cca 360 ha), grâu (520 ha) și orz (250 ha), au trecut cu bine iarna și arată promițător. „Anul acesta a fost o iarnă mai apropiată de iernile copilăriei mele. La fel, primăvara n-a mai fost la fel de năvalnică. De aceea, prin comparație cu anii trecuți, culturile mi se par, parcă, un pic subdezvoltate, deși ele sunt normale”, îmi mărturisea. Cât despre cultu­rile de primăvară, pe 30 martie, când ne-am întâlnit, se pregătea să înceapă semănatul. 270 ha urmau să fie acoperite cu porumb și, cam tot pe atâtea, cu floarea-soarelui. „De șapte ani nu am mai cultivat floarea-soarelui, așa că am hotărât ca anul acesta s-o includem în planul de culturi.“ Mai sunt și câteva hectare însămânțate cu ovăz, fasole,mazăre și lucernă. Singura cultură de care fermierul nu pare încântat este orzul. „E o cultură care nu prea își scoate banii. O menținem însă pentru că este cea mai bună premergătoare pentru rapiță“, spune Constantin Mihalache.

Fertilizare după cartare

Fertilizarea terenului a fost făcută după o cartare prealabilă. În toamnă, pentru culturile de orz și grâu s-au administrat câte 31 kg de azot și 80-90 kg de fosfor substanță activă/ha. Pentru că analizele de sol au arătat că nu este necesar, nu s-a mai împrăștiat și potasiu. Apoi, imediat ce vremea a permis, în primăvară s-au mai făcut fertilizări cu uree și azot. După Paști, urmează și un tratament cu sulf pentru grâu. Rezultatul scontat este obținerea unui conținut crescut de metionină, adică a unei calități superioare.

Pentru floarea-soarelui s-a făcut o fertilizare inițială cu îngrășăminte complexe NPK, câte 90 kg/ha. Pentru porumb s-au folosit câte 90 kg de substanță activă de fosfor și 140 de azot/ha. Urmează să mai fie administrate fazial câte 35-40 kg de azot.

În ceea ce privește hibrizii folosiți, s-au folosit varietăți deja testate în fermă. În fiecare an, la Agromec Vlad Țepeș se fac testări cu diverși hibrizi, de la mai mulți distribuitori. Urmarea este că atunci când se fac semănăturile se știe care sunt cele mai indicate semințe. Și pentru că vremea nu poate fi controlată, porumbul semănat era din grupe FAO începând de la 300 și până la 450.

Sistem de irigații prin investiții proprii

„Apa reprezintă resursa cea mai prețioasă pentru agricultori. Este foarte important să o folosești cât mai eficient și să nu risipești nicio picătură. De aceea e important ca pământul să fie lucrat «în urma com­binei», cum spunem noi, agricultorii. Adică toate lucrările de pregătire a terenului trebuie să se facă cât mai curând după recoltare. Apoi e important cu ce utilaje se fac lucrările și cum. Dacă totul se face ca la carte, atunci pierderile de apă din sol sunt minime. Dar, oricât de mult te-ai strădui, dacă nu plouă, nu ai apă vara. Pentru porumb ar fi necesari aproximativ 40-50 mm în aprilie și mai, 60 mm în iunie, 90 mm în iulie și 60-70 mm în august. Or, la noi avem 300 mm din ianuarie până în martie, încă 40-50 mm din aprilie până în iunie, apoi nu mai avem ploi deloc. În aceste condiții nu poți obține rezul­tate ca în alte părți“, își spune fermierul cel mai mare of.

Dar pentru că nu este omul care să stea cu mâinile încrucișate și pentru că, așa cum am văzut deja, a priceput mersul vremurilor, are și un proiect care să îmbunătățească situația. Pentru primăvara aceasta și-a propus realizarea unui sistem de irigații pentru 143 de hectare. „Am alocat 300.000 de euro pentru această investiție, dar este posibil să fie nevoie de încă 50% din această sumă. Practic, este vorba de a săpa trei puțuri la o adâncime de 55 metri, conform aprobării primite de la Apele Române. Cu apa provenind din ele vom iriga în sistemul prin picurare suprafața respectivă. Imprecizia legată de bugetul necesar provine din incer­titudinea debitului puțurilor ce vor fi forate. Dacă debitul va fi de 100 m³/oră, atunci sunt suficiente trei. Dacă nu, atunci trebuie mai multe puțuri, mai multe pompe și genera­toare. În orice caz, este o investiție importantă, de la care avem așteptări mari!“, spune Constantin Mihalache.

Utilaje ca la expoziție

Investiția în sistemul de irigații este doar cel mai nou proiect al societății. Agromec Vlad Țepeș este una dintre exploatațiile agricole care se poate mândri cu parcul său de utilaje. Toate mașinile sunt noi și foarte moderne. „Regele“ este un Case Quatrak șenilat, de 620 CP. Pe lângă el, încă trei tractoare puternice: două John Deere, de 320 și, respectiv, 295 CP și un alt Case, de 370 CP. Acesta din urmă este dotat cu un sistem de transmisie Vario CVX, care îi permite să lucreze în diferite regimuri pe teren dificil, cu viteze între 350 metri și 1,5 km/oră. Unul dintre implementele sale este un combinator care pătrunde până la 40 cm adâncime. Una dintre utilizările sale predilecte este în zonele de vegetație forestieră. Acum un an a fost avariat când a agățat un fragment dintr-o șenilă de tanc, îngropată la o adâncime de 30 cm.

Pentru lucrări mai ușoare se folosesc alte trei tractoare John Deere de 150 CP. La lucrările auxiliare mai sunt folosite și cele două tractoare de 82 CP și, respectiv, 100 CP.

Recoltarea se face cu șapte combine: două Case, de 400 CP, trei John Deere, la fel de puternice, și alte două de „doar” 260 CP.

Mândria fermei o reprezintă însă cele două mașini autopropulsate de aplicare a tratamentelor de la John Deere. Una dintre ele este prevăzută și cu un kit de fertilizare. La fel de mândru este fermierul și de mașina tractată pentru aplicarea tratamentelor chimice de la Amazone. Evident că utilajele enumerate mai sus au o gamă la fel de complexă de implemente și scule, la fel de moderne și de performante.

Dar ceea ce face acest parc impresionant să se ridice încă și mai sus este sistemul integrat de gestionare. Toate utilajele sunt urmărite și dirijate prin GPS. Ca urmare, ele pot funcționa zi și noapte, se pot coordona, iar informațiile referitoare la activitatea și performanțele lor sunt centralizate în timp real.

„Eu cred că a venit timpul ca și noi, agricultorii români, să stăm la masa celor bogați, în sensul că trebuie să obținem și noi, la fel ca agricultorii din alte țări, recolte bune, mari. Să obținem productivitate, nu producții, ca până acum!“, e convins Constantin Mihalache.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 20-21

Nu rareori specialiștii agronomi sunt puși în situația să preia noi suprafețe în cultură din zone necunoscute. În acest caz, o primă preocupare este să viziteze parcelele respective și să stabilească: dacă au drum de acces practicabil, dacă este teren plan sau cu ceva pantă, dacă pe suprafața respectivă se găsesc crovuri în care băltește apa și, mai ales, să marcheze eventualele obstacole în interiorul parcelelor.

Într-o fază următoare trebuie stabilită natura solului din parcelele respective. Aceasta se apreciază cu ochiul liber luând solul, ușor umezit, în palmă și încercând să-l modelezi sub formă de sferă, de suluri, de inele și de panglici, după care să concluzionezi:

a) Este sol nisipos dacă este foarte aspru la pipăit, nu se poate modela, nu este plastic și nu murdărește mâna. Solul respectiv nu are coeziune, iar grăunții de nisip nu sunt legați.

b) Este sol nisipo-lutos dacă este aspru la pipăit, are o slabă plasticitate și nu se modelează, dar murdărește degetele. Are ceva coeziune și formează agregate ușor friabile (sfărâmicioase).

c) Este sol luto-nisipos când este tot aspru la pipăit, dar este ceva mai plastic și se poate modela sub formă de sferă; se pot forma și suluri dar se rup ușor.

d) Este un sol lutos când are aspect făinos la pipăit, are plasticitate moderată, se pot forma sfere, suluri care se crapă ușor și inele care se rup ușor.

e) Este sol argilos când este alunecos, are plasticitate ridicată, se pot forma sfere și suluri, inele care se crapă ușor și panglici lucioase care se rup ușor.

În final, se trece la aprecierea organoleptică a umidității solului.

a) Se consideră sol uscat când prin strângere în palmă nu formează bulgăre, prin umezire se închide la culoare, iar când se lucrează iese praf. În acest caz are 15-18% umiditate.

b) Se consideră sol reavăn când la pipăit dă senzația de răcoare, dar nu umezește hârtia, iar când se lucrează nu iese praf. În aceste condiții solul are 18-25% umiditate.

c) Sol jilav este atunci când prin strângere în pumn se formează bulgăre, este plastic, prin presare se umezesc degetele, iar prin uscare se decolorează. Bulgărele format, eliberat de la înălțimea de 1 m, când atinge solul se desface în agregate. Are 25-30% umiditate.

d) Sol umed este atunci când umezește degetele sau hârtia fără presare. Prin strângere rezultă picături de apă. Este plastic și când se lucrează se lipește de unelte. Are 30-40% umiditate.

e) Sol ud se consideră atunci când este îmbibat cu apă care se separă fără presare, murdărește mâna, are plasticitate mare, iar bulgărele format în mână prin cădere se turtește. Are 40-50% umiditate.

În funcție de starea de umiditate se stabilesc și indicii hidrofizici ai solului. (vezi tabel în revistă).

De observat că, dacă după o perioadă secetoasă nivelul apei din sol a ajuns la coeficientul de ofilire, o ploaie de 20 mm poate asigura plantelor 18 mm pe solul nisipos, 8 mm pe solul lutos, iar pe solul argilos plantele nu primesc nimic.

Caracteristicile hidrofizice ale solului și influența lor asupra indicatorilor tehnico-economici. (vezi tabel în revistă).

Se observă că pe solul greu, cu conținut ridicat de argilă, rezistența la arat este dublă, capacitatea de lucru se reduce, iar consumul de combustibil crește foarte mult. Din aceste motive este necesar să cunoaștem bine ce categorii de sol avem în fermă, care este gradul de umiditate și, în funcție de acestea, să se stabilească momentul executării lucrărilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Problema acumulării şi conservării apei în sol este preocuparea principală a tuturor agricultorilor. În special pentru semănăturile din toamnă este necesar ca, pe perioada de vară, după recoltarea culturilor timpurii, să se efectueze acele lucrări care asigură în cele mai bune condiţiuni problema apei.

În acest scop s-a organizat o experienţă în care s-au efectuat lucrările solului în vară, la o umiditate foarte scăzută (6,4% în stratul 0-10 cm), iar următoarele determinări de umiditate s-au făcut în preajma semănatului (10 octombrie).

Datele obţinute din aceste determinări sunt înscrise în tabelul 1.

Din analiza acestor date se pot desprinde următoarele concluzii:

1. Executarea unei lucrări superficiale, în perioada de vară, cu combinatorul echipat cu organe active tip săgeată dă cele mai bune rezultate. Aceasta deoarece organele active lucrează la mică adâncime, taie miriştea şi buruienile pe dedesubt fără a răscoli solul. Materialul tăiat se amestecă cu solul în stratul superficial formând un mulci care este foarte favorabil pătrunderii în sol a apei provenite din precipitaţiile din perioada de vară-toamnă şi împiedică pierderea apei prin evaporare.

În preajma semănatului solul conţine 21% apă, optimă pentru germinarea, răsărirea şi creşterea plantelor în perioada de toamnă.

2. Când lucrarea s-a executat cu combi­natorul echipat cu organe active tip daltă, acestea răscolesc solul mai mult şi o parte din apa acumulată se pierde, în toamnă găsindu-se 17-19% apă în sol.

3. La lucrarea cu cizelul, acesta afânează solul pe o adâncime mai mare şi pe urma organelor active rămân un fel de galerii prin care pierderile de apă sunt mai mari. S-au reţinut 17-18% din umiditate.

4. Lucrarea cu grapa cu discuri care răscoleşte şi denivelează terenul face ca pierderile de apă să fie mai mari. Se ajunge la 17-18% umiditate.

5. Efectuarea arăturii cu plugul realizează cea mai puternică afânare evaporare deoarece terenul rămâne denivelat şi înfoiat. În lipsa grapei stelate, prin pierderile de apă se ajunge să rămână doar cu 12%. De aceea este obligatoriu ca plugul să lucreze în agregat cu grapa stelată care asigură o mărunţire, nivelare şi „aşezare“ a solului.

Desigur că nu este indicat să se lucreze solul foarte uscat sau, dacă este absolut necesar, se vor efectua doar lucrări superficial.

Acum se dispune de utilaje moderne din care se pot alege cele mai corespunzătoare scopului urmărit.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU