Adama Sultan iulie 2020
update 4 Aug 2020

Atenție! Se extinde rețeaua de irigații

Extinderea suprafețelor irigate este o binefacere pentru agricultura României deoarece se reduce din coșmarul secetelor tot mai frecvente. Dar, în același timp, este o răspundere mai mare pentru toți cultivatorii din zonele irigate pentru a aplica tehnologii de cultură foarte corecte și evitarea proceselor de sărăturare secundară și înmlăștinire a solului. Potențialul irigabil al țării noastre, prognozat la începuturi, este de 5 mil. ha folosind apă din Dunăre, pe 1/3 din suprafață, iar pentru restul suprafeței, din râurile interioare. Amenajările pentru irigații care au fost executate înainte de 1989 reprezintă 3.001.617 ha folosind ca sursă de apă 85% din Dunăre și 15% din râurile interioare. După cum se știe, acestea au fost distruse aproape în totalitate.

În ultimul timp, Ministerul Agriculturii are o preocupare permanentă pentru reamenajarea zonelor irigate, fiind multe șantiere care lucrează la realizarea infrastructurii principale care să fie gata pe 70% până în 2020 și pe 90% până în 2030. Se are în vedere și canalul Siret-Bărăgan. Se prevede ca în anul 2020 să se irige 2 milioane de hectare.

Apa este factorul decisiv pentru nivelul și calitatea producției agricole, având următorul rol: are putere de dizolvare și de menținere a nutrienților sub formă de ioni; asigură absorbția și conducerea substanțelor nutritive în corpul plantelor; menține stabilă temperatura plantelor, având rol de regulator; participă la procesele de hidroliză, oxidare, reduceri, fotosinteză.

Apa folosită la irigarea culturilor agricole trebuie să aibă următoarele însușiri: conținutul în săruri solubile (cloruri, sulfați, carbonați) să fie sub 5 g/l; să aibă o reacție neutră, cu pH-ul de 6,5-7,5; conținutul în aluviuni să fie de 1-3 g/l; temperatura apei ajunsă la plante să fie de 20-28°C (cea din subteran are 12-13°C); să aibă un bun grad de aerație, cu 7-14 g oxigen/m3 apă.

Dar irigarea poate avea și o serie de urmări negative ca: aplicată nerațional, mărește cheltuielile și deci prețul produselor agricole; umezirea repetată, exagerată a solului, este nefavorabilă plantelor și activității microbiologice din sol; cantitățile mari de apă aplicate deteriorează structura solului; cel mai grav este că irigarea nechibzuită poate duce la fenomenele de sărăturare secundară și de înmlăștinire a solului.

Sărăturarea secundară constă în ridicarea apei freatice mineralizate spre suprafața solului unde apa se evaporă, iar sărurile rămân și se concentrează în zona respectivă. Aceasta depinde și de nivelul la care se găsește pânza freatică, nivel care se numește adâncime critică, fiind la 2-3 m adâncime. Când nivelul pânzei freatice ajunge la suprafața solului provoacă fenomenul de înmlăștinire a solului.

Toate acestea au loc atunci când nu se practică o irigare rațională, se folosesc volume mari de apă în loc de volume mai reduse și la intervale mai mici pentru a beneficia și de precipitațiile care apar în aceste intervale. Pierderi mari de apă mai au loc prin infiltrare în canalele de aducțiune, atunci când nu sunt bine etanșate. S-a constatat că în canalele vechi se pierd peste 70% din apă, iar în cele noi, bine executate, se pierd sub 15%.

O altă cauză a sărăturării secundare a solului este folosirea apei care conține peste 5 g/l săruri. De aceea spuneam mai înainte că agricultorii din zonele irigate trebuie să aibă un minimum de cunoștințe despre aceste aspecte, să se documenteze și să aplice măsurile cuvenite pentru evitarea fenomenelor nedorite.

Pentru prevenirea fenomenelor de sărăturare secundară este necesar: să se cunoască adâncirea pânzei freatice și gradul de sărăturare al apei; să se cunoască gradul de capilaritate a solului.

Pentru a împiedica ridicarea apei la suprafața solului este necesar: să se ia măsuri de evitare a infiltrării apei în canalele de aducțiune prin compactare, folii de plastic, betonare și prin perdele de arbori de-a lungul canalelor, care pot elimina prin transpirație 20.000 m3 apă/ha; să nu ajungă apa de irigații la apa freatică; să funcționeze corect rețeaua de evacuare și drenaj; să se aplice norme de udare moderate pe un teren perfect nivelat; nivelul pânzei freatice să fie la peste 10 m adâncime.

Din cele de mai sus rezultă că activitatea agricolă în zonele irigate necesită un profesionalism ridicat și o rigoare în aplicarea tehnologiilor de cultură care sunt specifice pentru culturile irigate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Prahova și parțial Argeș nu contează deloc în ochii celor de la ANIF

La o suprafață arabilă mai redusă cu aproximativ 18% decât Dâmbovița și Argeș, dar cu 80% mai mică decât Buzăul, Prahova nici nu contează pentru autorități din punctul de vedere al irigațiilor. În fine, a contat cândva, dovadă și cele aproape 25.000 ha de teren amenajate, dar județul nu intră în calculele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale(MADR), mă rog, ale Autorității Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații.

Prahova și Dâmbovița au o suprafață agricolă și arabilă comparabilă, cu deosebirea că, în afară de culturile de câmp, primul a dezvoltat viticultura, al doilea, pomicultura. Ca suprafață arabilă, și județul Argeș se încadrează cam în aceeași categorie cu primele două, de județe mijlocii ca putere agrară. Buzăul se detașează ca potențial agricol din întreagă zonă a Subcarpaților de Curbură și Meridionali. 

irigatii tabel 1

Pe hârtie lucrurile ar sta binișor. În realitate...

Ca suprafață amenajată pentru irigații, ordinea între județe respectă cumva mărimea suprafețelor agricole. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, preluate de la MADR (n.n.-AGR102A, suprafața terenurilor amenajate cu lucrări de irigații pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe), Buzăul dispunea, în 2016, de amenajări pentru 44.927 ha, Dâmbovița – pentru 38.213 ha, Argeș – pentru 35.630 ha, iar Prahova – pentru 35.630 ha. Probabil lucrurile stau așa doar pe hârtie. În realitate, infrastructura este deficitară, distrusă adică, nefuncțională. În 2016, județele Argeș și Dâmbovița n-au irigat nici măcar un metru pătrat de cultură, iar organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) din Prahova și Buzău au încheiat contracte sezoniere sau anuale pentru 1.897 ha, respectiv, 5.190 ha. MADR spune, în Programul de reabilitare a sistemului de irigații, că viabile din punct de vedere economic – altfel spus, ar merita ca statul să investească bani în infrastructura primară – sunt amenajările din Buzău (Câmpia Buzău Est – 9.941 ha și Buzău Vest – 55.860), Argeș (Ștefănești – Leordeni, 5.675 ha) și Dâmbovița (Titu – Ogrezeni, 40.647 ha). Prahova nici nu este pomenită în strategie, iar în Argeș 30.000 ha amenajări sunt ca și terminate.

irigatii tabel 2

Suprafața irigată, mai mare decât cea raportată!

În prima etapă a programului de reabi­litare ar urma să intre o singură amenajare, cea din Câmpia Buzăului-Canal Vest, care acoperă 35.860 ha. Două OUAI (Lipia și Istrița), din trei înființate, au accesat fonduri europene pentru reabilitarea irigațiilor din ferme. Pentru a doua etapă, care nu se știe când anume va începe, sunt programate să fie reabilitate amenajările Câmpia Buzăului Est (9.941 ha), Ștefănești-Leodeni, Argeș (5.675 ha) și Titu-Ogrezeni, Dâmbovița (40.647 ha). Observați că, după reabilitare, Dâmbovița va avea o suprafață amenajată chiar mai mare decât cea raportată de către autoritățile județene din 1997 și până astăzi.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS