Adama aprilie 2020
update 6 Apr 2020

Sezonul rece. Rezerva de apă acumulată în sol și aplicarea tehnologiilor de cultură

Este cunoscut rolul determinat al apei în nivelul și calitatea recoltelor. Referindu-ne la culturile de primăvară, criteriul principal în stabilirea tehnologiilor de cultură trebuie să îl reprezinte cantitatea de apă existentă în sol în momentul semănatului.

Se va avea în vedere că 1 mm de apă din rezerva solului este echivalent cu 2-3 mm precipitații căzute în perioada de vegetație. Schimbările climatice tot mai evidente și frecvente anilor secetoși ne obligă ca în stabilirea tehnologiilor de cultură să pornim de la ideea unui regim pluviometric deficitar.

Principalele verigi tehnologice avute în vedere în aceste condiții sunt:

  • Epoca de semănat: aceasta se stabilește mai devreme, în cazul deficitului de umiditate, iar semănatul se execută mai adânc pentru a pune sămânța în contact cu stratul de sol mai umed.
  • Adâncimea de pregătire a patului germinativ va fi redusă pentru a evita pierderile de apă prin evaporare, iar brăzdarele semănătorii se vor egala pentru a pătrunde puțin mai adânc, într-un sol așezat cu densitate aparentă (Da) 1,3 mg/cmᶟ, cu posibilități de ascensiune capilară a apei la nivelul seminței.
  • Speciile de plante cultivate vor fi cele care suportă mai ușor deficitul hidric. Se au în vedere sorgul, meiul, șofrănelul, năutul etc. De exemplu, floarea-soarelui realizează 3,4 substanță uscată la 1 litru de apă consumat, iar sorgul realizează 6,6 g. Porumbul realizează producții de 2-3 kg la 1 mm apă, iar meiul realizează 8-11 kg/la 1 mm apă consumată.
  • Alegerea soiurilor (hibrizilor) se face ținând seama de perioada de vegetație cât mai scurtă, de sistemul radicular bine dezvoltat, de ritmul de creștere mai rapid, de consumul specific mai mic, astfel încât cu apa existentă în sol să ajungă la maturitate înainte de apariția arșiței și secetei puternice.
  • Stabilirea densității plantelor astfel încât să se asigure un indice optim al suprafeței foliare care să realizeze fotosinteză corespunzătoare unei producții agricole maxime. La primul, de exemplu, la 30.000 plante/ha se realizează 1,8,1,9 m frunze pe 1 m² și poate capta 90% din energia solară. Depășirea acestei densități se face numai atunci când se asigură apa și hrana corespunzătoare. Creșterea densității de la 30.000 la 50.000 plante/ha necesită un consum suplimentar de 200 mᶟ/ ha apă. Altfel, crește sterilitatea știuleților care, în condiții de secetă, ajunge la 38-44%, față de 2-8% în condiții de irigare.
  • Fertilizarea cu azot se va corela direct cu rezerva de apă existentă în sol. Pentru toate culturile agricole sunt stabilite dozele optime de azot pentru un anumit nivel de producție. Aceste doze se vor corecta în fiecare an în funcție de rezerva de apă din sol. Pentru fiecare 10 mm apă acumulată în plus față de normalul zonei se vor aplica 3 kg/ha azot în plus și se va diminua doza de azot cu 5 kg/ha pentru fiecare

10 mm apă în minus. Când cursul perioadei de vegetație cad precipitații suficiente se vor administra cantități suplimentare de azot.

Doza de azot se mai corectează și după nivelul la care se găsește umiditatea în sol:

  • când umiditatea a ajuns până la 60 cm se aplică 50% din doza optimă;
  • când umiditatea a ajuns până la 90 cm se aplică 75% din doza optimă;
  • când umiditatea a ajuns până la 120 cm se aplică 100% din doza optimă;
  • când umiditatea a ajuns până la 150 cm se aplică 125-150% din doza optimă;
  • O valorificare mai eficientă a rezervei de apă din sol se poate realiza și prin aplicarea îngrășămintelor foliare.

Astfel, aplicarea de Lithovit obținut prin măcinarea dolomitei accelerează metabolismul și fotosinteza, încetinește respirația deoarece se închid stomatele și se reduce necesarul de apă la porumb cu până la 50%.

  • la aplicarea erbicidelor se va avea în vedere că eficacitatea acestora este condiționată de starea de umiditate a solului. Dacă în momentul semănatului solul are suficientă umiditate, erbicidele nevolatile se vor aplica imediat după semănat la suprafața solului.

În situația în care solul este uscat la suprafață, erbicidele respective se vor aplica la pregătirea patului germinativ și se vor încorpora în stratul de sol în care găsesc umiditate.

  • prașilele pe solurile cu deficit de umiditate se vor efectua cât mai superficial pentru a nu răscoli solul și a evita pierderea puținei ape existente în sol. Este necesar să se efectueze mai multe prașile pentru distrugerea buruienilor mari consumatoare de apă și pentru astuparea crăpăturilor prin care cresc pierderile de apă prin evaporare. Prin lucrarea de prășit, corect executată, se realizează un strat izolator la suprafața solului care împiedică pierderile de apă;
  • combaterea bolilor și dăunătorilor urmărește menținerea aparatului foliar intact și tulpinile fără leziuni prin care ar putea crește pierderile de apă. Plantele atacate intră într-un stres general și prin porțiunile atacate crește procesul de transpirație a plantelor, deci și consumul de apă.

Respectând aceste măsuri tehnologice se pot obține producții satisfăcătoare și prevenirea regimului pluviometric deficitar.


Rezerva de apă din sol nu se apreciază după cantitatea de precipitații căzute în această perioadă, ci este necesar să se efectueze analiza umidității solului până la 100-150 adâncime. Aprecierea rezervei de apă utilă din sol pe stratul 0-100 cm este considerată: insuficientă sub 600 mᶟ/ha, mijlocie între 1.400 și 1.700 mᶟ/ha și mare între 1.700 și 2.000 mᶟ/ha.

Prof. dr. Ing Vasile POPESCU

Finisarea lucrărilor solului în ferestrele iernii


La intrarea în iarnă suprafețele agricole se prezintă în următoarea situație:
1. suprafețe arate la umiditatea optimă, dar negrăpate;
2. suprafețe arate pe sol uscat sau umed, bolovănoase;
3. suprafețe scarificate, dar negrăpate și care prezintă bolovani la suprafață;
4. suprafețe care au rămas nelucrate.

De la început trebuie să pornim de la ideea, bine fundamentată, că în primăvară trebuie să facem cât mai puține lucrări și nu de răscolire a solului.

În situația suprafețelor prezentate mai sus, pe terenurile din primele trei poziții, se intră în ferestrele iernii cu noile tipuri de grape cu discuri prevăzute în spate cu tăvălugi care pot realiza o bună mărunțire și nivelare a solului. Succesiunea fenomenelor de îngheț-dezgheț a creat condiții pentru sfărâmarea bolovanilor, pe linia de minimă coeziune, fără a provoca prăfuirea solului.

Uneori, în mod eronat se afirmă că prin îngheț-dezgheț se realizează structurarea solului. Formarea structurii solului este un proces mai complex realizat de complexul coloidal argilo-humic existent în sol.

În situația suprafețelor nelucrate (poziția 4), dacă fermierii au în intenție executarea arăturii, acesta este momentul potrivit, în ferestrele iernii. O arătură la 12-15 cm adâncime executată în iarnă nu este la nivelul arăturii de toamnă dar este net superioară arăturii de primăvară.

Se apreciază că arătura de primăvară este o crimă agrotehnică.

Pe suprafețele astfel finisate, până la desprimăvărare mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț, încât la desprimăvărare toate terenurile se prezintă mărunțite și nivelate, cu o bună rezervă de apă în sol și corect afânate, apte pentru a fi însămânțate în epoca optimă. Grija agricultorilor acum este să-și gestioneze cât mai bine apa din sol, să evite pierderile. Trebuie exclusă orice lucrare de răscolire a solului care produce mari pierderi de apă. Din experiență s-a constatat că o singură trecere cu grapa cu discuri în primăvară provoacă pierderi de apă echivalente cu o ploaie de 15 l/m2.

Se va folosi grapa cu discuri mari pe suprafețele nelucrate, cu riscurile respective. Semănatul din urgența I a culturilor cu semințe mici se poate efectua direct, fără nicio pregătire a patului germinativ. Brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în terenul afânat, până la 2-3 cm adâncime. Pentru culturile însămânțate mai adânc, pregătirea patului germinativ se va face cu combinatorul, printr-o singură trecere, care lucrează până la adâncimea de semănat. În niciun caz nu se va folosi grapa cu discuri la pregătirea patului germinativ deoarece ea lucrează la adâncimi mai mari, cu răscolirea și vânturarea solului, cu mari pierderi de apă și nu se realizează acel „pat tare“ cu aport capilar pe care trebuie așezată sămânța.

Prin urmare, trebuie urmărite cu atenție aceste ferestre favorabile și trecut neîntârziat la finisarea lucrărilor solului. Numai în asemenea condiții, în teren bine mărunțit și nivelat, se va putea efectua semănatul în primăvară, în epoca optimă și de bună calitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Măsuri privind regimul termic al solului

Ca peste tot unde există viață, și în lumea plantelor, și în sol desfășurarea fenomenelor vitale are nevoie de un anumit regim de temperatură.

Parcurgerea proceselor fiziologice și biochimice din sol necesită un anumit grad de temperatură minimă, optimă și maximă.

Sursele de căldură pentru sol le reprezintă soarele, căldura internă a pământului și căldura rezultată din descompunerea materiei organice. Principala sursă de căldură o reprezintă, totuși, soarele.

Într-o zi senină de vară, cu 100.000 lucși, cad pe suprafața pământului 1,2-1,3 cal/cm2/minut.

Din totalul energiei calorice solare:

– 42% se pierde în spațiul cosmic;

– 15% este absorbită de atmosferă;

– 43% ajunge pe pământ, iar din aceasta:

            • 80% este reflectată în spațiul terestru;

            • 20% este absorbită de apă, sol, vegetație.

Din acești ultimi 20%:

– 2/3 este reflectată sau străbate frunzele;

– 1/3 este absorbită de frunze pe care o folosesc astfel:

            • 90% se transformă în energie termică folosită în transpirație;

            • 10% se transformă în energie chimică în procesul de fotosinteză și o parte este cuprinsă în ATP (adenozin trifosfat) – un nucleotid cu rol important în schimbul de energie necesar proceselor vitale.

Așa, de exemplu, procesul de nitrificare în sol are loc la temperatura optimă de 25-35°C. Peste 40°C și sub 10°C nitrificarea se reduce sau încetează. La fel se întâmplă și cu activitatea altor microorganisme din sol. Scăderea temperaturii solului de la 21°C la 13°C reduce disponibilitatea fosforului pentru plante cu 70%. Așa se întâmplă în primăverile reci. Grâul, ca să parcurgă iarna fără pierderi, trebuie să acumuleze în perioada de toamnă 450-550°C, iar rapița 800-900°C.

Modificările climatice care se prevăd vor aduce inevitabil modificări și cu privire la epoca optimă de semănat. Erbicidarea culturilor trebuie să aibă loc la temperaturi de 16-20°C deoarece la peste 25°C are loc volatilizarea lichidului, iar pe timp de arșiță se închid stomatele și tratamentul nu are efect.

Creșterea porumbului are loc cu 10 cm în 24 de ore la temperatura de 21°C și cu 13,5 cm la 25°C. În funcție de nivelul temperaturii s-au adaptat și plantele astfel:

– plante microterme care cresc și se dezvoltă la 9-15°C;

– plante mezoterme care cresc și se dezvoltă la 10-40°C;

– plante megaterme care cresc și se dezvoltă la peste 40°C.

În zona noastră se întâlnesc plantele mezoterme.

Temperatura minimă de germinare:

– la grâu, orz, secară este 1-2°C;

– la porumb, soia, fasole este 8-10°C;

– la dovleac este 12-16°C.

Sunt și temperaturi dăunătoare plantelor, cum sunt temperaturile scăzute apărute primăvara târziu, când plantele și-au reluat vegetația, sau cele apărute toamna timpuriu, când încă nu s-a încheiat vegetația.

La fel de dăunătoare sunt temperaturile de 40-45°C apărute în perioada de fecundare la porumb, fasole, soia.

În funcție de temperatură s-a stabilit și constanta tehnică a culturilor agricole, astfel: grâul 2.000-2.300°C, porumbul 1.200-2.300°C, floarea-soarelui 1.700-2.500°C, soia 2.000-3.000°C etc., de care se ține seama la zonarea culturilor.

Oxidările din plante ridică temperatura frunzelor cu 6-7°C, dar se reglează (se autoapără) prin transpirație deoarece pentru transformarea a 1 g de apă în vapori (în transpirație) se consumă 536 de calorii.

Posibilități de dirijare a regimului termic al solului

Pentru creșterea și dezvoltarea în condiții normale a plantelor de cultură este necesar ca acestea să beneficieze de un anumit regim termic specific pentru fiecare cultură.

Sarcina cultivatorului este să intervină prin toate mijloacele pentru a asigura acest regim.

Posibilitățile care stau la îndemâna cultivatorului se referă la:

– Afânarea adâncă a solului pentru a facilita accesul aerului care, având capacitate calorică mai mică decât apa, se încălzește mai ușor.

– Eliminarea excesului de apă pentru a facilita aerisirea solului.

– Cultivarea pe coame, pe biloane care se încălzesc mai ușor.

– Aplicarea gunoiului de grajd semidescompus și folosirea tuturor resturilor vegetale care prin descompunere contribuie la încălzirea solului;

– Mulcirea terenului cu mraniță, cu turbă, cu folii de polistirenă de culoare închisă pentru a atrage razele solare și a încălzi solul.

– Irigarea când este necesar și temperatura este ridicată.

– Reținerea zăpezii care constituie o plapumă peste culturile de toamnă. S-a demonstrat că, dacă în aer erau minus 15°C, sub stratul de zăpadă gros de 15 cm temperatura era în jur de zero grade.

– Perdelele de protecție protejează prin lipsa curenților și prin depunerea stratului uniform de zăpadă.

– Combaterea buruienilor care umbresc solul și susțin o temperatură cu 2-3°C mai mică.

– Culoarea, expoziția și panta terenului contribuie la o mai eficientă valorificare a razelor solare.

– Un rol important îl prezintă zonarea culturilor pentru a cultiva în fiecare zonă speciile care se pretează nivelului respectiv de regim termic.

Aplicând măsurile menționate, vom asigura condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, finalizate prin recolte bogate și de bună calitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 14-15

Abonează-te la acest feed RSS