Experiențe de lungă durată și observațiile practice au dus la concluzia că, prin lucrările solului, chiar dacă sunt de bună calitate, se provoacă degradarea însușirilor ce caracterizează fertilitatea acestuia. De aceea se recurge la agricultura conservativă, cu lucrări minime sau cu semănatul direct în teren nelucrat.

Caracteristicile solului din țara noastră, cu conținut mai ridicat de argilă, care favorizează fenomenul de tasare-compactare și care necesită periodic lucrări de afânare și, mai ales, gradul foarte ridicat de îmburuienare fac ca agricultura conservativă să pătrundă mai greu în România.

Așa se explică faptul că, dacă parcurgem țara în lung și în lat în pragul iernii, constatăm că marea majoritate a suprafețelor agricole sunt arate. Dar procesul de degradare a solului se accentuează când se practică lucrări de calitate necorespunzătoare, când se fac greșeli în acest domeniu, și anume:

→ Se lucrează la umiditatea necorespunzătoare. Când solul este uscat se rup bolovani, iar când este umed se taie felii (curele), care prin uscare se întăresc beton. În ambele cazuri se aplică lucrări repetate de mărunțire care prăfuiesc solul, praful astupă porii solului și îngreunează procesul aerohidric, se formează crustă, se distruge structura solului. Are loc și o tasare a solului, mașinile se uzează, cu consum exagerat de combustibil, cu influențe negative asupra mediului.

→ Se lucrează la adâncimi necorespunzătoare. În general, se știe că pentru cerealele păioase este suficientă lucrarea la 18-20 cm, pentru porumb și floarea-soarelui la 20-25 cm, pentru sfecla de zahăr la 28-30 cm. Uneori se lucrează nejustificat numai la adâncimi mari, cu degradarea însușirilor solului, cu uzura mașinilor și cu consum mare de combustibil.

→ Se folosesc utilaje neadecvate. De exemplu, în toamnele secetoase, la pregătirea terenului pentru însămânțarea culturilor de toamnă, este indicat să se folosească grapa cu discuri și nu aratura care scoate bolovani și necesită lucrări repetate de mărunțire cu distrugerea structurii solului.

→ Nu se grăpează concomitent cu arătura sau cel târziu a doua zi, când solul este încă reavăn și se mărunțește ușor. Se întârzie lucrarea, solul se usucă, bolovanii se întăresc și consecințele sunt cunoscute.

→ Pentru încorporarea resturilor vegetale se folosesc pluguri cu antetrupiță care introduc materia organică la fundul brazdei, unde are loc o descompunere anaerobică, cu degajarea de substanțe toxice pentru sămânță. Materia organică trebuie încorporată în stratul până la 12-15 cm, unde are loc descompunerea aerobă, cu formarea de humus și substanțe nutritive pentru plante.

→ În primăvară sunt necesare lucrări cât mai puține sau deloc. Uneori se efectuează lucrări energice cu grapa cu discuri care răscolesc solul cu mari pierderi de apă și fără a putea pregăti un pat germinativ corespunzător.

→ Se aplică lucrări cu sapa rotativă pe teren uscat sau umed, cu buruieni bine înrădăcinate și buruieni perene, când plantele de cultură sunt turgescente și se rup ușor.

→ Se folosesc utilaje care nu sunt corect reglate și nu au organele active ascuțite.

→ Se practică sistemul de treceri repetate, cu distrugerea structurii solului, cu tasarea-compactarea solului și consum exagerat de combustibil.

→ Pe teren în pantă se lucrează din deal în vale și nu paralel cu curbele de nivel.

→ Se folosesc utilaje de tipul grapei rotative care macină solul și tăvălugi Güttler care pisează solul, îl prăfuiesc, cu consecințele cunoscute.

Asemenea greșeli trebuie evitate pentru a avea un sol sănătos, cu fertilitate ridicată, cu lucrări cât mai puține efectuate numai în epoca optimă, cu consum redus de muncă și combustibil, cu protecția mediului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Resturile vegetale sunt benefice solului, aducând un aport suplimentar de elemente nutritive, dar, în același timp, pot favoriza multe specii de insecte dăunătoare.

În urma cercetărilor efectuate în țara noastă s-a demonstrat faptul că resturile vegetale, provenite de la culturile agricole (paie de la cultura cerealelor, tulpini de porumb sau floarea-soarelui, rădăcini etc.) au un rol important în menținerea proporției de materie organică din sol și pot favoriza producerea humusului. În același timp, resturile vegetale de la culturile premergătoare pot aduce în sol anumite cantități de azot și alte elemente nutritive. De asemenea, resturile vegetale pot avea importanță în atenuarea proceselor de eroziune ale solului și reducerea pierderilor de humus. Cu toate acestea, trebuie să avem grijă să nu cădem în cealaltă extremă, și anume să lăsăm pe câmp o cantitate mult prea mare de resturi vegetale. În ultimii ani, la noi în țară există o tendință de a lăsa pe câmp tulpinile netocate de porumb (sau tocate cât mai puțin). După porumb, în multe cazuri fermierii seamănă grâu sau orz, dar am văzut și situații când după porumb s-a semănat mazăre. Prin renunțarea la tocarea resturilor vegetale de la cultura porumbului, fermierii fac o economie cu combustibilul și cu uzura utilajelor. În condițiile în care prețurile la carburați se scumpesc pe zi ce trece, această economie pare a fi binevenită. Dar, pe termen lung, s-ar putea ca această economie să se transforme în pagube de recoltă la cultura porumbului atât pentru fermierul care nu a tocat cocenii de porumb, cât și pentru vecini. De ce? Simplu, tulpinile de porumb sunt locul unde iernează larvele Sfredelitorului porumbului (Ostrinia nubilallis). Netocând resturile vegetale de la cultura porumbului, practic, fără să ne dăm seama, noi oferim „oportunități pe pâine“ pentru larvele acestui dăunător. În primul rând îi oferim un „adăpost pentru iarnă“. Iar, dacă iarna este mai ușoară, atunci șansele ca mai puține larve de Ostrinia nubilallis să moară, în sezonul rece, sunt foarte mari. Mai multe larve de sfredelitor în primăvară înseamnă mai mulți fluturi și, foarte posibil, mai multe ouă depuse în culturile de porumb. Practic, dacă nu tocăm tulpinile de porumb, contribuim, fără să vrem, la creșterea populației acestei specii dăunătoare, în următorii ani. Din dorința de a face o economie, putem să ne batem singuri cuie în talpă, conform proverbului „drumul spre Iad este pavat cu bune intenții“. Pentru a preîntâmpina creșterea rezervei biologice a Sfredelitorului porumbului este recomandabil să tocăm tulpinile de porumb după recoltarea acestei culturi. Combinele moderne sunt prevăzute cu tocătoare și ventilatoare care împrăștie uniform resturile vegetale tocate. Apoi, dacă nu întoarcem brazda, putem toca resturile vegetale printr-o trecere cu utilaje specifice acestei operațiuni. Este o cheltuială în plus, dar, pe termen lung, putem evita posibilele pagube de recoltă cauzate de atacul larvelor Sfredelitorului porumbului.

O altă situație des întâlnită este cu rapița de toamnă. De cele mai multe ori, premergătoare pentru această cultură sunt cerealele de toamnă (grâu, orz, triticale). Prea multe resturi vegetale în solele cultivate cu rapiță pot favoriza insectele dăunătoare, cum ar fi puricii de pământ (Phyllotreta atra) sau puricii cruciferelor (Psylliodes chrysocephala). Insectele se pot ascunde sub resturile vegetale în perioadele mai reci sau pe parcursul nopții. Este situația pe care am observat-o în toamna acestui an într-o cultură de rapiță, răsărită târziu, abia la finalul lunii octombrie. În primele două decade ale lui noiembrie, speciile de purici mai sus amintite se hrăneau din belșug cu plantele de rapiță aflate în primele faze de vegetație (răsărit-faza de trei frunze, BBCH 10-BBCH 13). Am urmărit îndeaproape sola respectivă, din curiozitate profesională, și am văzut insectele ieșind de sub paiele provenite de la cultura premergătoare (orz) să se hrănească cu rapiță, în momentele calde ale zilei (în cele mai multe cazuri, după ora 12). Pe lângă faptul că rapița a răsărit cu mai mult de o lună și jumătate întârziere, atacul puricilor pare să anuleze și șansele firave de supraviețuire ale plantelor pe durata sezonului rece. În cazul de față a fost și o situație atipică, orzul a fost recoltat foarte târziu. Fermierul nu a arat din cauza secetei, iar cantitatea de resturi vegetale rămase pe câmp a fost mare. După semănatul rapiței, vecinul fermierului a recoltat porumbul, iar peste o săptămână a intrat cu tocătoarea în câmp. Problema este că, atunci când a intrat tocătoarea în porumbiște, vântul a dus multe resturi vegetale în sola vecină, cultivată cu rapiță. Mai multe resturi vegetale, mai multe adăposturi pentru speciile de purici dăunători rapiței.

Pe viitor, problema resturilor vegetale va fi una foarte importantă. Pe de o parte, avantajele acestora, pentru sol, sunt evidente și au fost demonstrate științific. Pe de altă parte, trebuie să evităm să avem pe câmp o cantitate mult prea mare de resturi vegetale ori să nu le tocăm (cazul tulpinilor de porumb). În condițiile în care prețul inputurilor, inclusiv al insecticidelor a crescut, iar în anii următori numărul de substanțe active disponibile pentru combaterea dăunătorilor culturilor agricole va fi din ce în ce mai scăzut, este important să acordăm o atenție foarte mare măsurilor preventive, una dintre ele fiind managementul resturilor vegetale. Voi reveni cu articole noi pe această temă în următoarele numere ale revistei.

Explicații foto

1. Grâu semănat după porumb; pe câmp este o cantitate importantă de resturi netocate

Foto 1

2. Larva de Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilallis) în tulpinile netocate de porumb

Foto 2

3. O cantitate foarte mare de resturi vegetale în cultura rapiței de toamnă

Foto 3

4. Puricele cruciferelor (Psylliodes chrysocephala) ascunzându-se în resturile vegetale de orz

Foto 4

Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

Pe la jumătatea secolului trecut, când discutam despre alcătuirea planurilor de fertilizare, aveam în vedere, de regulă, numai azotul și fosforul pe considerentul că solurile noastre sunt bogate în potasiu. Și este adevărat că în scoarța terestră se găsește 2,3-2,4% potasiu, adică de 28 ori mai mult decât fosfor și de 60 ori mai mult decât azot. Pe stratul de sol 0-15 cm rezultă că se găsesc 30-50 t/ha potasiu. La nivelul anilor ’50-’60, când obțineam 1.000-2.000 kg/ha cereale, această apreciere era valabilă. Ea nu mai corespunde în prezent când, în exploatațiile agricole care aplică tehnologii corecte, nivelul producțiilor agricole a depășit 10 t/ha la cereale păioase și 20 t/ha la porumb. De aceea, pentru o fertilizare echilibrată este necesar să se analizeze cu mare atenție gradul de participare a fiecărui element pentru a realiza un sinergism în nutriția optimă a plantelor. Diferitele culturi agricole au cerințe diferite față de potasiu, ca de altfel față de fiecare macro și microelement. Astfel, raportul NPK este: la grâu 2,5-1-2,3; la floarea-soarelui 1-1,5-8,8; la cartof 3,3-1-4,5 etc.

Se observă că plantele tehnice au cel mai mare consum de potasiu, dar, la nivelul producțiilor actuale, toate culturile au nevoie de potasiu.

Rolul potasiului în nutriția plantelor constă în:

  • Potasiul este prezent în toate zonele de creștere a plantelor (meristene), participând la procesul de diviziune celulară.
  • Ca ion pozitiv (K+), potasiul are rol important în menținerea echilibrului acido-bazic din celulele plantelor.
  • Are rol important în procesele metabolice ale plantelor prin reglarea proceselor enzimatice (peste 50 enzime).
  • În procesul de fotosinteză al plantelor, potasiul impulsionează aprovizionarea cu CO2 prin mecanismul de reglare a deschiderii stomatelor.
  • Potasiul are rol important în procesul de reducere a nitraților.
  • În procesul de metabolism potasiul stimulează sinteza proteinelor.
  • La plantele oleaginoase, potasiul favorizează acumularea lipidelor.
  • În urma procesului de fotosinteză, potasiul participă la translocarea zahărului la locul de depozitare.
  • La începutul vegetației plantelor, potasiul stimulează creșterea rapidă a sistemului radicular pentru a explora un volum mai mare de sol, din care să absoarbă apa și substanțele nutritive.
  • La plantele leguminoase, în procesul de simbioză, potasiul are un rol important în dezvoltarea nodozităților.
  • În perioada de iarnă potasiul joacă rol de antigel prin concentrația crescută a sucului celular, asigurând o mai bună rezistență la ger a plantelor.
  • În verile cu arșiță potasiul are rolul de a crește rezistența plantelor la secetă prin mecanismul de închidere și deschidere a stomatelor.
  • Prezența potasiului în nutriția plantelor contribuie la îmbunătățirea sănătății plantelor și a toleranței acestora la atacul de boli și insecte dăunătoare.
  • Potasiul favorizează îngroșarea pereților celulari și prin aceasta contribuie la creșterea rezistenței la căderea plantelor.
  • Prezența potasiului în complexul de fertilizare cu macro și microelemente îmbunătățește preluarea azotului din îngrășămintele aplicate, contribuind la creșterea eficienței îngrășămintelor azotate.

Credem că sunt suficiente argumente ca, la întocmirea planurilor de fertilizare, să fie prezent și potasiul pentru a asigura o fertilizare echilibrată, eficientă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

La începutul lunii septembrie, NATUREVO, în parteneriat cu OMYA, a organizat Conferința „Ziua Sănătății Solului“ pentru un grup select de fermieri din România. Acest eveniment deosebit s-a desfășurat la prestigioasa Universitate Oxford din Anglia și a avut ca scop furnizarea de noi abordări și perspective fermierilor interesați în contextul actual al agriculturii durabile, concentrându-se pe importanța îmbunătățirii solurilor.

Evenimentul a fost onorat de prezența a trei cercetători de prestigiu în domeniul agricol din Elveția și Marea Britanie, alături de reprezentanții OMYA și domnul Ioan Enoiu, fondator al companiei NATUREVO și doctor în științe agronomice. Fermierii au avut privilegiul de a accesa informații relevante și valoroase despre sol, bazate pe experiența și cercetările acestor specialiști.

Conferința a debutat cu un discurs al lui Jamie Rickard, director pentru Dezvoltare de Piață și Inovații în Agricultură la compania OMYA, producătorul cunoscut pentru produsele sale de ameliorare a solului: Calciprill și Sulfoprill. Acesta a prezentat fermierilor metodele naturale de îmbunătățire a solurilor dezvoltate de OMYA.

Prezentarea lui Jamie Rickard a fost urmată de intervenția lui Franz Bender, cercetător în biochimia solului la Agroscope, un centru guvernamental de excelență în cercetarea agricolă din Elveția. Bender a prezentat fermierilor rezultatele celebrei sale cercetări, experimentul cu lenjeria de bumbac, care evidențiază legătura dintre bumbacul îngropat în sol și fertilitatea solului, experiment care a avut un mare succes și a subliniat importanța gestionării vieții microbiene din sol.

Sajjad Awan, inginer agronom specializat în sol și nutriția plantelor, a captivat audiența cu o prezentare despre chimia solului, fertilizanți și importanța pH-ului solului în nutriția plantelor. „pH-ul solului este în mijlocul tuturor elementelor: microbiologice, structură fizică, structură chimică. Când pH-ul este corect/neutru, tot angrenajul este antrenat, exact ca motorul unui autoturism“, a subliniat cercetătorul Sajjad Awan.

Domnul John Enoiu a continuat seria prezentărilor, abordând toate aspectele esențiale pentru o agricultură durabilă, cu solul în centrul atenției. Fermierii au beneficiat de informații valoroase despre agricultura regenerativă și programele ICM (Integrated Crop Management) dezvoltate de NATUREVO pentru a ajuta fermierii să conserve și să îmbunătățească fertilitatea solurilor.

Evenimentul a inclus și prezentări din partea reprezentanților OMYA, iar conferința s-a încheiat cu o sesiune de întrebări, răspunsuri și discuții constructive, în cadrul căreia cei 14 antreprenori din agribusiness au avut ocazia de a interacționa direct cu unii dintre cei mai buni specialiști în știința solului și de a împărtăși experiențele din fermele lor.

Pe lângă oportunitatea de învățare, fermierii care au participat la evenimentul de la Universitatea Oxford au avut privilegiul de a explora locuri inedite, inclusiv vizitarea Christ Church, locul unde au fost filmate scene din seria Harry Potter, și celebra sală de mese de la Hogwarts.

Programul MyAlcedoSoil – powered by OGOR are ca scop facilitarea întregului proces de analize de sol, respectiv:

  • poți plasa online comenzi pentru analizele de sol în mai puțin de 10 minute;
  • prelevarea se face prin intermediul aplicației mobile MyAlcedoSoil;
  • rezultatele sunt geolocalizate în format PDF și digital.

În plus, poți avea acces la imagini satelitare, date meteo și evoluția culturilor pe parcursul sezonului, dar nu numai.

Intră pe site-ul Alcedo, în pagina MyAlcedoSoil, și vezi:

  • cei 17 parametri care vor fi analizați în pachetul de analize de sol;
  • cele 3 pachete de servicii diferite, în funcție de necesitățile tale;
  • posibilitățile de prelevare a probelor de sol.

De asemenea, Alcedo vine în ajutorul fermierilor care își doresc să facă tranziția de la o agricultură convențională către o agricultură durabilă, prin programul MyAlcedoCarbon – program pentru cunoașterea bilanțului de carbon al fermei. Acesta are 2 variate, BASIC și PREMIUM și, în funcție de opțiunea fermierului, după colectarea informațiilor necesare, acesta va primi un raport bilanț carbon, un program de tranziție personalizat și vizite ale specialiștilor noștri în fermă.

În curând se va lansa și MyAlcedoCarbon – DIAGNOSTIC RAPID, un calculator simplificat de carbon pe care fermierii îl vor putea accesa pentru a face o estimare a impactului pe care îl au practicile agricole din fermă din punct de vedere emisii carbon. Un astfel de calculator îi poate ajuta să vadă și ce modificări pot face în tehnologie pentru a reduce emisiile și a crește stocarea de carbon.

Materia organică este baza fertilității solului. În lipsa materiei organice, aplicarea îngrășămintelor chimice nu asigură sporuri de producție, nivelul producției agricole rămânând plafonat.

Din materia organică, sub acțiunea viețuitoarelor din sol, se formează humusul, care constituie depozitul trofic și energetic al fertilității, aurul negru al pământului. Din humusul format 80% se mineralizează și asigură nutrienții pentru plante, iar 20% intră în rezerva solului.

Aplicarea tehnologiilor de cultură neadecvate a dus la diminuarea materiei organice din sol. Dacă în anul 1970 aveam 85% din suprafața agricolă cu soluri bogate în materia organică, în anul 2000 s-a ajuns ca peste 50% din soluri să aibă conținut mic și foarte mic de materie organică. Cu fiecare recoltă într-un an agricol se consumă din sol 10 t/ha materie organică. Pentru a menține și spori fertilitatea solului este necesar ca această materie organică să fie adăugată pentru a menține în echilibru raportul humificare/mineralizare.

Materia organică se poate adăuga prin îngrășăminte organice, compost, îngrășăminte verzi, culturi intermediare ș.a., dar sursa cea mai sigură și ieftină o constituie resturile vegetale. Ele nu necesită cheltuieli pentru încărcare, transport și distribuire pe teren. Sunt bine tocate și uniform repartizate pe teren de către combine. Foarte important de reținut este că resturile vegetale conțin în proporții corespunzătoare toate elementele nutritive necesare plantelor.

Prin resturile vegetale se asigură 4-5 t materie organică, iar restul, până la 10 t/ha, trebuie adăugată din alte surse.

În urma recoltării culturilor de vară (cereale păioase, rapiță, mazăre, borceag ș.a.) se efectuează lucrarea de dezmiriștit la 6-8-10 cm adâncime, în funcție de cantitatea de resturi vegetale și umiditatea solului, prin care se continuă mărunțirea miriștii și a rădăcinilor și se amestecă totul cu stratul superficial al solului, formând un mulci.

Corect ar fi ca, înainte de dezmiriștire, să se treacă cu o mașină de tocat miriștea care, uneori, rămâne de peste 20-25 cm înălțime, în special la secară și rapiță (1 cm miriște = 80 kg kg/ha materie organică).

În mulciul format intră în acțiune microfauna solului (viermi, râme, acareieni), care continuă mărunțirea resturilor vegetale.

De menționat că resturile vegetale cu cât sunt mai bine mărunțite, cu atât se descompun mai ușor, mai repede și cu mai puțină energie consumată. Ciupercile din sol atacă stratul superior al resturilor vegetale, iar actinomocetele descompun lignina și celuloza. În acest fel se creează câmp liber acțiunii bateriilor care finalizează procesul de descompunere a materiei organice.

Prin urmare, resturile vegetale constituie sursa de bază a materiei organice din sol. Ele nu trebuie să primească altă întrebuințare, pentru peleți sau, cel mai grav, să fie arse, aceasta fiind socotită o crimă împotriva naturii.

Cantitatea de resturi vegetale este, în medie, de 4-6,5 t/ha la păioase, porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr și rapiță, din care poate rezulta humus în cantitate de 1.600 kg/ha de la păioase, 1.800 kg/ha de la porumb, 2.000 kg/ha de la rapiță.

Analizând 1 t de resturi vegetale, acestea conțin: 5 kg azot, 5 kg P2O5, 9 kg K2O, 5,5 kg CO.

Resturile vegetale sunt constituite din 60% mono și poliglucide (celuloză, hemiceluloză și amidon) 10-30% lignine, 1-10% proteine și 1,8% lipide, taninuri, rășină.

Rata de descompunere a materiei organice din sol depinde de raportul C/N (carbon/azot). Când acest raport este mai mic de 15 are loc o descompunere foarte intensă, între 15 și 30 descompunerea este medie, iar peste 30 are loc o descompunere redusă.

Microflora din sol ar solicita un raport C/N egal cu 5. S-ar mulțumi și cu 24. Dar resturile vegetale au mai mult, și anume: cerealele păioase 80, porumbul 57, rapița 33, floarea-soarelui 60. Raportul cel mai mic îl au leguminoasele 20-30 și ele se descompun mai ușor.

Pentru cele cu raportul C/N mare este necesar să se aplice 10-15 kg de azot pentru fiecare tonă de resturi vegetale uscate. În caz contrar, bateriile consumă azotul din humus și apare „foamea de azot“.

Pentru a asigura descompunerea aerobă a materiei organice cu formarea de humus și nutrienți este necesar ca aceasta să fie încorporată în sol până la 12-15 cm adâncime.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Patul germinativ reprezintă stratul de la suprafața solului, gros cât adâncimea de semănat, pregătit prin lucrările solului în vederea creării condițiilor optime pentru germinarea semințelor, răsărirea și creșterea plantelor în primele faze de vegetație.

Pentru realizarea acestor condiții sunt necesare următoarele măsuri:

– Terenul destinat însămânțărilor de primăvară, la intrarea în iarnă, să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să acumuleze maximum de apă din precipitațiile căzute în sezonul rece al anului, iar în primăvară să se zvânte cu 7-10 zile mai devreme decât terenul nepregătit, denivelat.

– În astfel de teren, culturile din urgența I (orzoaică, mazăre, lucernă ș.a.) se pot însămânța în epoca optimă, în mustul zăpezii, când în sol, la nivelul de încorporare a seminței (2-3 cm), se înregistrează 1-3°C.

– Dacă în timpul iernii terenul nu s-a bătătorit și se menține afânat la suprafață, se poate intra direct la semănat deoarece brazdarele semănătorilor pot pătrunde ușor până la 2-3 cm adâncime, cât pretind semințele mici (lucernă, muștar, rapiță).

– Dacă terenul este bătătorit la suprafață și are o crustă subțire sau au început să apară buruieni anuale, se trece cu grapa cu colți sau cu sapa rotativă și apoi se însămânțează.

Notă: Nu este indicat să se folosească grapa cu discuri la lucrările solului în primăvară și în niciun caz la pregătirea patului germinativ deoarece răscolește și vântură solul pe 8-10-12 cm adâncime, provocând mari pierderi de apă și nu se mai poate realiza „pat tare“. Problema reconsolidării solului cu ajutorul tăvălugului din spate nu se confirmă. Este foarte bun acest tăvălug, dar el nu poate realiza refacerea imediată a capilarității solului. Capilaritatea se formează prin așezarea naturală a solului pe parcursul a 8-10-12 zile, în funcție de textura solului.

– Pentru însămânțarea culturilor cu sămânța mai mare (mazăre, sfeclă de zahăr), care necesită altă adâncime de însămânțare, pregătirea patului germinativ se efectuează printr-o singură trecere cu combinatorul, bine pregătit și corect reglat pentru a lucra numai până la adâncimea de semănat. Este indicat ca pregătirea patului germinativ să se efectueze în ziua sau preziua semănatului pentru a fi distruse toate buruienile existente, iar plantele să răsară înaintea buruienilor pentru a nu fi stingherite de acestea.

– Pentru culturile însămânțate mai târziu (floarea-soarelui, porumb, soia), dacă nu au apărut buruieni, nu este necesar să se intervină asupra solului decât în ziua semănatului. Solurile bine structurate formează un mulci natural la suprafață deoarece stratul superficial pierde apa și volumul glomerulelor se micșorează, desprinzându-se de cele de mai jos, întrerup capilaritatea și apa nu se mai evaporă. Dacă până atunci apar buruieni sau se formează crustă, se trece cu sapa rotativă, iar în ziua semănatului se lucrează cu combinatorul până la adâncimea de încorporare a seminței.

– Stratul de sol numit „pat tare“ pe care se încorporează sămânța trebuie să fie „așezat“, cu densitatea aparentă de 1,3 g/cm3, cu capilarele nederanjate prin care ajunge apa la nivelul seminței, iar deasupra stratul de sol să fie afânat (plapumă moale), cu densitatea aparentă de 1-1,1 g/cm3.

– În cazul când terenul se menține afânat până la semănatul culturilor din epoca a II-a este indicat ca adâncimea de pregătire a patului germinativ să fie redusă cu 1 cm pentru ca brăzdarele semănătorilor, sub propria greutate, să pătrundă 1 cm în patul tare în care se formează o rigolă îngustă în care se plasează sămânța și care primește apa prin capilare atât dedesubt, cât și din părțile laterale.

Pentru sfecla de zahăr, care este foarte pretențioasă la asigurarea condițiilor de germinare, în anii 80 am realizat la Institutul de Cercetări pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de zahăr modificări la semănătoarea SPC-6, în sensul că în urma brăzdarului am montat o rolă care apăsa sămânța și o încorpora în patul tare. În acest caz sămânța primea apă prin capilare pe întreaga suprafață.

Rezultatele în câmp au fost foarte bune, cu germinația uniformă și de mai scurtă durată. Am prezentat această modificare Institutului de Mecanizare care a fost de acord și a stabilit să fie introdusă în fabricație. A venit însă anul `89 și firul s-a rupt. Cu bucurie însă am constatat că, după 30 ani, această modificare a fost realizată de o companie constructoare de semănători și am găsit-o expusă la AgriPlanta-RomAgrotek.

Considerăm că am prezentat majoritatea situațiilor de pregătire corectă a patului germinativ pentru asigurarea însămânțărilor de bună calitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

LUCIAN BUZDUGAN, unul dintre cei mai importanți agronomi români, a conferențiat la USV Iași

Lucian Buzdugan, Senior Advisor – Agricultural Affairs în cadrul companiei Al Dahra, care administrează aproximativ 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, cea mai mare fermă agricolă din sud-estul Europei, a conferențiat la Universitatea de Științele Vieții ,,Ion Ionescu de la Brad“ din Iași. De meserie inginer agronom, Lucian Buzdugan este un inovator în domeniul tehnologiei agricole și al utilajelor agricole.

Unul dintre obiectivele fermierilor insulari de la Al Dahra AGRICOST este ca în câţiva ani să facă tranziția de la sistemul de cultivare minimum-till la cel conservativ no-till. La această dată, în Insula Mare a Brăilei aproximativ 93% din suprafaţă se lucrează pe minimum-till şi doar pe 7% se aplică tehnologia no-till. Pentru sistemele de lucrări minime ale solului sau fără arătură (zero lucrări) trebuie schimbată gama de mașini cu agregate performante şi de înaltă precizie care, printr-o singură trecere pe câmp, să înfiinţeze culturile direct în mirişte.

Asistăm la o creștere a vulnerabilității solului în timp

Lucian Buzdugan, unul din cei mai prestigioși agronomi ai României, valoarea lui profesională fiind confirmată și recunoscută de fermierii din țară și nu numai, a vorbit în cadrul workshopului de la Iași despre importanța economisirii resurselor prin utilizarea sistemului agricol conservativ.

„Sistemul pe care vi-l propun astăzi nu doresc să-l preluați, ci vreau doar să vă dau de gândit. Tehnologia aceasta a lucrărilor conservative este de mare perspectivă, cu obligația adaptării acesteia la nivelul fiecărei ferme. Noi nu venim astăzi să spunem că așa se face! Cel mai important este faptul că există această posibilitate să folosiți aceste lucrări. Trebuie continuu să avem în grijă, prin lucrările pe care le facem, să asigurăm descompunerea materiei organice din sol și creșterea procentului pe această cale de humus din sol, fiind obligația noastră de căpătâi“, specifică prestigiosul agronom.

În același timp, obligația fermierilor este să asigure hrana, dar și să păstreze resursele pentru generațiile viitoare, mai menționează dr. ing. Lucian Buzdugan.

„Dar, pentru a asigura hrana mai avem o obligație, aceea de a crește humusul din sol, pentru a fi o țară mai bogată și capabilă să dea mâncare suficientă și la alții, diversificată și sănătoasă. Trebuie păstrate resturile vegetale atât în partea superioară a solului, cât și deasupra (...), pentru ca acest humus să fie în condiții optime, microorganismele trebuie să lucreze în condiții optime. Prin lucrarea repetată de arat, asistăm la o mărunțire, destructurare a solului, eu i-aș spune o crustificare, care favorizează formarea crustei, un lucru destul de grav solului“, încheie Lucian Buzdugan.

Fermier ieșean care a mizat pe sistemele conservative ale solului

Florici Daniel, absolvent al Facultății de Agricultură din Iași, este unul dintre puținii fermieri din județul Iași care a mizat pe sistemele conservative ale solului. Tânărul fermier administrează împreună cu tatăl său o exploatație de cca 250 ha în comuna Ion Neculce, județul Iași.

„Cu siguranță fiecare fermier, în ferma sa, va trebui să ia o hotărâre în ceea ce privește prelucrarea solului pentru că noi avem datoria morală să avem grijă de sol, de cum îl prelucrăm pentru că el va da roadele muncii noaste, pe mai departe. Avem datoria morală să producem mâncare pentru populație, deoarece aceasta este preocuparea numărul 1 a întregului Glob, să putem mânca, dar trebuie să producem într-un mod sănătos“, specifică fermierul ieșean.

Solul este un organism viu, trebuie să avem grijă de el

De 2 ani a implementat sistemul minimum-till și pentru culturile de primăvară, dar practică acest sistem de câțiva ani în fermă, rezumându-se doar la culturile de toamnă, respectiv rapiță, grâu și orz.

„2021, a fost un an de excepție, nivelul precipitațiilor a fost destul de abundent și în ambele sisteme am avut rezultate pozitive, dar într-un an precum 2022, când lipsa precipitațiilor a fost foarte acută încă din toamnă, unde am avut sistemul minimum-till, pregătit din toamnă și intrat doar în primăvară cu semănătoarea, am avut o diferență de producție chiar și de 3-4 tone la hectar, ceea ce în anul 2022, după cum bine știți, producțiile au fost foarte mici din cauza secetei, o calamitate extremă, mai ales în zona județului Iași, unde majoritatea fermierilor au obținut producții de la zero până la maximum 3-4 tone la hectar, în funcție de sistemul folosit și nivelul precipitațiilor avute în zona respectivă“, punctează tânărul fermier.

Sistem de cultivare în benzi, strip-till

Ieșeanul crede despre sistemul conservativ că este tehnologia viitorului. „Pe viitor, am în vedere să schimb tehnologia pentru cultivarea platelor de primăvară și să trec în sistemul de cultivare în benzi, strip-till, un compromis între sistemul minimul-till și no-till. Deocamdată, încă nu avem resursele necesare ca să adoptăm sistemul no-till, plus că, în Regiunea din care facem parte, nu avem suficiente resurse și nu avem în primul rând factorul primordial, apa. Nivelul precipitațiilor nu este atât de mare încât să ne putem baza 100%, pe un sistem no-till“, subliniază Florici Daniel.

Evenimentul a avut loc miercuri, 7 decembrie, cu începere de la ora 10:00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu“, organizat cu sprijinul Facultății de Agricultură a USV Iași.

Sistemul convențional vs. sistemul conservativ

Sistemul convențional include obligatoriu arătura cu plugul cu cormană, prin care se inversează stratul de sol lucrat și pregătirea unui pat germinativ bine mărunțit. Principalele sisteme convenționale de lucrare a solului utilizate în condițiile țării noastre sunt: sistemul de lucrări pentru culturile de toamnă, sistemul de lucrări pentru culturile de primăvară, sistemul de lucrări pentru culturile succesive, sistemul de lucrări pentru culturile compromise.

„Sistemul convenţional de lucrare a solului, generalizat în cultivarea plantelor în ţara noastră, cuprinde un număr mare de lucrări menite să realizeze condiţii de viaţă cât mai favorabile pentru semănatul şi dezvoltarea plantelor de cultură. Acest sistem, pe lângă avantajele pe care le prezintă, are efecte remanente şi unele dezavantaje. Astfel, numărul mare de lucrări şi trecerile repetate pe teren cu tractoarele şi maşinile agricole influenţează negativ însuşirile agrofizice (compactarea de suprafaţă şi adâncime, degradarea structurii solului s.a.), agrochimice (solul se acidifiază, scade conţinutul de humus s.a.), agrobiologice (se reduce numărul vieţuitoarelor şi activitatea agrobiologică din sol s.a.), determinând scăderea fertilităţii solului pe termen lung, iar pe terenurile în pantă se accentuează fenomenul de eroziune antropică. Totodată, crește și costul pe unitate produs agricol“, a punctat conf. univ. dr. Denis Țopa, decan al Facultății de Agricultură din Iași.

Sistemele conservative se bazează pe afânarea mai puţin intensă a solului, realizată prin diferite metode, fără întoarcerea brazdei și numai în condiţiile păstrării la suprafața solului a unei anumite cantități de resturi vegetale, fiind considerate din acest motiv strategii ecologice de protecție. „Lucrarea conservativă“ a solului este o expresie generică, care se referă la o mulțime de metode de lucrare, de la semănat direct până la afânarea și mobilizarea întregului profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei și arderea miriștii, permițând menținerea resturilor vegetale pe suprafața solului sau aproape de suprafața solului şi/sau păstrarea afânată și granuloasă a suprafeţei solului, în scopul reducerii eroziunii şi a îmbunătățirii relațiilor solului cu apa.

În funcţie de gradul de acoperire a suprafeţei solului cu resturi vegetale, de intensitatea și modul de afânare a solului, sistemele de lucrare conservative sunt clasificate în cinci categorii majore, și anume: fără lucrare de afânare, lucrare de afânare în benzi, lucrări de afânare pe verticală, lucrare de afânare în biloane, lucrare de afânare redusă. Fără lucrare, expresie sinonimă cu: semănat direct, sistem cu mulci, sistem în miriște, sistem ecologic, zero till, no-till.

Beatrice Alexandra MODIGA

Mi-am propus să urmăresc în acest an (2022) modul cum se aplică unele secvențe tehnologice recomandate de cercetarea științifică din agricultură și m-am oprit la o parcelă cu grâu din zonă.

Tehnologia prevede ca, imediat după recoltarea grâului, să se efectueze lucrarea de dezmiriștit la 8-10 cm adâncime, când se creează un strat de mulci din amestecarea resturilor vegetale tocate și a miriștii cu stratul superficial al solului.

Acest strat asigură condiții pentru germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni, creând un covor vegetal la suprafața solului.

Stratul de mulci gestionează bine acumularea și conservarea apei în sol, iar covorul vegetal valorifică energia solară, consumă din îngrășămintele rămase de la cultura recoltată și azotul rezultat în urma procesului de nitrificare, evitând levigarea acestora și poluarea mediului.

Totodată, covorul vegetal protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie și de arșiță, asigurând condiții favorabile pentru activitatea microbiologică din sol.

În faza de înflorit se efectuează tocarea covorului vegetal pentru a nu forma semințe care să se adauge la bogata rezervă de seminșe de buruieni din sol, iar masa verde tocată, care conține substanțele nutritive ferite de levigare, asigură materia organică atât de necesară creșterii fertilității solului.

În sistemul de agricultură convențională, în august – septembrie, când umiditatea solului este favorabilă, se execută arătura cu plugul în agregat cu grapa stelată care încorporează în sol material vegetal. În cazul folosirii plugurilor reversibile care nu pot atașa grapa stelată, se efectuează o lucrare de grăpat, cel târziu a doua zi după arătură, când solul este încă reavăn, și rezultă un teren afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze maximum de apă peste iarnă, fiind foarte bun pentru viitoarele culturi.

Cum s-a întâmplat în realitate?

De la recoltat și până în luna noiembrie nu s-a întâmplat nimic. Recoltarea s-a efectuat cu o combină veche, după care am determinat pierderile și am găsit 2,5-2,8% pierderi de boabe, adică 60-80 kg/ha samulastră rămasă la suprafața solului. Aceasta nu a germinat și va răsări în viitoarele culturi. Buruienile au răsărit numai în pâlcuri, unde au găsit ceva umiditate. Toată vara au crescut (buruienile sunt mai rezistente la secetă), iar unele au ajuns la 80-90 cm înălțime. Începând din august – septembrie au format semințe care s-au scuturat, crescând rezerva de semințe din sol cu alte zeci de milioane de semințe.

În luna noiembrie a încercat o arătură foarte bolovănoasă, cu șanțuri și coame, cu mari denivelări. Buruienile deja uscate au fost prinse între bolovani, iar cele înalte au rămas cu jumătate din înălțime afară. Printre bolovani circulă intens aerul care antrenează puțina apă care se mai găsește în adâncime, sub bolovani, și o evaporă. Totodată, se intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de elemente nutritive care la primele ploi vor fi levigate.

Dacă măcar în ferestrele iernii, după câteva reprize de îngheț-dezghet ar trece cu o grapă cu discuri peste acest teren denivelat, ar mai salva ceva. Dacă însă lasă totul pentru primăvară (cum se întâmplă adesea), până se topește zăpada dintre bolovani și până se zvântă terenul pentru a intra la nivelat se pierde o bună parte din apa acumulată și se întârzie epoca de semănat, cu repercusiuni asupra nivelului și calitatea recoltelor. Aceste suprafețe, într-un an secetos, nu au nicio șansă să realizeze producții satisfăcătoare.

Asemenea aspecte se întâlnesc în multe locuri și este de datoria organelor agricole să ia măsuri de reducere a lor.

Trebuie avut în vedere că peste 90% din fermieri provin din alte domenii de activitate și au doar cunoștințe practice despre agricultură.

Trebuie găsite metode și forme de instruire a acestora. Adică cercetarea agricolă să aibă compartimente de extensie și consultanță, iar organele agricole județene să dispună de specialiștii necesari care să difuzeze în rândul fermierilor tehnologii corecte de cultivare a plantelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În anii ’40-’50 eram elev la o școală agricolă care avea fermă didactică de 150 ha, lucrate în majoritate cu elevii în timpul instruirii practice. Lucrările de arat, semănat, prășit etc., se executau numai cu tracțiunea animală. În prezent există tractoare, combine de sute de cai putere, dar și alte utilaje digitalizate prevăzute cu camere video și senzori, drone, roboți agricoli etc.

Prin urmare, într-o singură generație a avut loc acest salt uriaș.

La începutul lunii iunie am discutat cu mulți reprezentanți ai companiilor expozante în cadrul Agriplanta – RomAgrotech, dar și cu prof. Ovidiu Ranta, consilierul științific al expoziției.

O chestiune generală a discuțiilor a fost cea legată de masivitatea utilajelor, de cantitățile mari de metal folosite pentru construcția lor, cu efecte negative asupra solului și foarte scumpe.

Am menționat că solul este un organism viu a cărui existență și sănătate depind de modul cum este lucrat.

Am încercat să le explic interlocutorilor efectul utilajelor agricole asupra solului.

a) Cu privire la plugul cu antetrupiță, când a apărut, la jumătatea secolului al XX-lea, se spunea că execută o arătură perfecționată, că încorporează bine resturile vegetale, că rolul antetrupiței este să preia stratul de la suprafața solului, bogat în resturi vegetale și să-l introducă la fundul brazdei anterioare, la peste 25 cm adâncime, peste care trupița răstoarnă restul brazdei. La o asemenea adâncime are loc o descompunere anaerobă, din care rezultă gaze toxice (gaz metan, hidrogen sulfurat, amoniac, aldehidră glicerică și lactică) dăunătoare pentru semințe și tinerele plante.

Cercetările ulterioare au demonstrat că humusul și elementele nutritive rezultă din descompunerea aerobă a materiei organice care trebuie să fie încorporată în sol până la 12-15 cm. Această operațiune se poate realiza cu plugul fără antetrupiță, care răstoarnă brazda la 135° și resturile vegetale ajung în acest strat. Sau se pot încorpora cu grapa cu discuri sau cu alte utilaje care lucrează superficial.

Prin urmare, plugul cu antetrupiță nu este indicat.

b) Grapa cu discuri este o unealtă bună, dar cu întrebuințare limitată. Din păcate, se folosește cam peste tot, ea având rolul să astupe și să mascheze toate greșelile făcute la alte lucrări.

Grapa cu discuri este utilă la lucrarea de dezmiriștit, la efectuarea unei lucrări superficiale de mărunțire și nivelare după lucrarea de sacrificare sau acolo unde plugul nu lucrează în agregat cu grapa stelată și este necesar ca imediat sau cel târziu a doua zi să se efectueze o lucrare cu grapa cu discuri.

Dar niciodată nu este indicată lucrarea cu grapa cu discuri în primăvară deoarece răscolește și vântură solul, provocând mari pierderi de apă din sol. În experiențele de la Fundulea s-au înregistrat pierderi de apă de până la 28-29%. Grapa cu discuri nu poate asigura pregătirea patului germinativ, mai ales pentru semințe mici, situație în care se cere o afânare până la 2-3 cm.

c) În unele broșuri și pliante se prezintă ca avantaj al utilajului agricol acțiunea agresivă asupra solului cu distrugerea bolovanilor. Dar, în primul rând, nu trebuie să existe bolovani. E necesar să se lucreze solul numai la umiditatea optimă, iar dacă situația ne obligă să lucrăm solul când este uscat se va executa o lucrare superficială care nu scoate bolovani. Dacă am greșit și am scos bolovani, arătura respectivă trebuie destinată însămânțărilor de primăvară, astfel încât peste iarnă, prin îngheț-dezgheț, să se mărunțească solul în mod natural, fără distrugerea agregatelor structurale.

Folosirea utilajelor agricole ce acționează agresiv, lovesc, zdrobesc, presează, strivesc, adică distrug structura, trebuie evitate.

Un tăvălug Gṻttler foarte greu realizează pisarea bolovanilor, iar grapa rotativă, care este o adevărată moară cu ciocănele, macină solul. În ambele cazuri agregatele structurale sunt transformate în praf care astupă porii solului, cu efecte negative asupra regimului aerohidric al solului deoarece apa din precipitații nu mai poate pătrunde și se scurge la suprafață, provocând fenomenul de eroziune și de formare a crustei la suprafața solului.

Într-un sol bolovănos folosirea grapei rotative măruntește bolovanii numai în stratul superficial, iar dedesubt bolovanii sunt integri, cu canale prin care circulă aerul.

Unii agricultori sunt bucuroși de modul cum arată terenul după grapa rotativă, dar nu știu ce este sub acest strat prăfuit.

Dacă se introduce semănătoarea după această lucrare, o bună parte din sămânță ajunge printre bolovani la 15-20 cm adâncime și acolo putrezește.

d) Pentru însămânțările de primăvară este necesar un combinator ușor (nu l-am găsit în expoziție) alcătuit din tăvălugi în față și spate, iar la mijloc organe active tip labă de gâscă (săgeată) cât mai plate pentru a nu răscoli solul.

Un asemenea combinator poate fi reglat să afâneze solul și la 2-3 cm adâncime, să taie pe dedesubt eventualele buruieni și să nu răscolească solul, cu pierderi de apă.

Un astfel de combinator a existat în anii ’80 și a fost realizat de Institutul de cercetare și producție pentru cultura și industrializarea sfeclei de zahăr împreună cu Institutul de mecanizare și era destinat pentru sfecla de zahăr și culturile cu semințe mici.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Nu mai este o noutate pentru nimeni că seceta devine un dușman al agriculturii din ce în ce mai prezent de la an la an și va trebui să luptăm cu toate mijloacele împotriva ei.

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face?

Mai întâi trebuie să conservăm apa în sol prin toate mijloacele care ne stau la îndemână.

Trebuie, pe de o parte, spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpan-ul) ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață pentru a se întrerupe legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări, sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Totuși, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pentru conservarea apei în sol trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să se evite „răscolirea“ solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătură nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultură de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație. Apoi, în primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapă cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovanii, favorizând evaporarea apei.

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul; la o adâncime cât mai apropiată de cea de semănat distruge buruienile precoce și, eventual, încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierdera apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănatului, pentru ca apa să rămână în sol cu scopul de a ajuta la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănat, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului“, nivelare și tasare după semănat. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănat sau pentru a ajuta culturile „descălțate“ să crească și să se înrădăcineze suficient de bine primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și de orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în alte mijloace de transport.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca, imediat, după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

Se poate folosi un combinator mai agresiv, similar cu cel din fotografie (Terria de la Poettinger), care poate prelucra solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura pentru că, din cauza temperaturilor mari din vară, solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefică pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un start protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

Dr. ing. Florin NEACȘU

Lucrarea de dezmiriștit este necesară și importantă atât în cadrul agriculturii convenționale, cât și în sistemul de lucrări minime ale solului. Se execută cu grapa cu discuri la 6-8-10 cm adâncime, în funcție de cantitatea de resturi vegetale și de umiditatea existentă sub cultura recoltată. Este indicat ca grapa cu discuri să meargă imediat, în spatele combinei sau cel târziu a doua zi. Sub cultura recoltată încă se mai găsește umiditate și fiecare zi de întârziere aduce pierderi de apă din sol de 1-2 puncte procentuale (10-50 m3/ha apă pierdută).

Actualele grape cu discuri prevăzute cu tăvălugi în spate asigură o bună tocare a miriștii și rădăcinilor și realizează un amestec al tocăturii cu stratul superficial al solului, formând un foarte bun mulci care este mărunțit, nivelat și așezat de tăvălugul din spatele grapei. Materia organică din stratul de mulci intră în descompunere aerobă și formează humus și substanțe nutritive.

În terenul dezmiriștit se pot realiza următoarele:

– în perimetrele irigate se înființează culturi duble cu soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, soia, fasole, floarea-soarelui care se recoltează toamna târziu pentru boabe;

– se pot înființa culturi (leguminoase) pentru îngrășământ verde;

– sau se înființează culturi verzi care se pot menține pe teren până în primăvara viitoare;

– în lipsa acestora se lasă terenul să înverzească cu buruieni și samulastră care protejează solul și sunt tocate înainte de a forma semințe, asigurând cantități importante de masă organică pentru sol.

Prin urmare, este foarte important să se mențină terenul permanent verde pentru multiplele avantaje.

Foloasele lucrării de demiriștit sunt numeroase, și anume:

a) Prin stratul de mulci se asigură o bună acumulare și conservare a apei, din precipitații, în sol;

b) Se realizează condiții pentru germinarea semințelor de buruieni, asigurând reducerea gradului de îmburuienare a terenului;

c) Covorul vegetal format asigură protecția solului, valorifică energia solară până toamna și îngrășămintele neconsumate de cultura principală, reducând substanțial din emisiile de CO2.

d) Se asigură condiții pentru o intensă activitate microbiologică din sol și în special de nitrificare, realizând peste 100 kg/ha nitrați.

e) Se evită levigarea îngrășămintelor și a nitraților care sunt consumați de covorul vegetal și se întorc în sol odată cu masa vegetală tocată;

f) Prin dezmiriștit sunt distruse cuiburile de insecte, spori, ouă. Se preturbă ciclul de dezvoltare a acestora, reducând din potențialul de boli și dăunători;

g) Se asigură condiții favorabile pentru culturile postmergătoare, cu sporuri semnificative de producție;

h) Lucrarea de dezmiriștit ușurează efectuarea celorlalte lucrări, crescând productivitatea și reducând consumul de carburanți.

Toate acestea motivează ca lucrarea de dezmiriștit să fie prezentă în programul de lucru al fiecărui fermier.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Se apreciază că solul este un organism viu care digeră substanțele organice, asimilează substanțele nutritive și respiră consumând oxigen și eliminând CO2.

Prin lucrări necorespunzătoare solul poate deveni un corp artificial. De aceea este indicat să se efectueze cât mai puține lucrări și este de dorit ca afânarea să se realizeze numai în plan vertical, fără întoarcerea brazdei.

În condiții normale, solul trebuie să aibă un anumit grad de afânare, să conțină umiditate și să fie aprovizionat cu materie organică.

În asemenea condiții solul va fi populat cu o sumedenie de viețuitoare care desfășoară o bogată activitate în folosul creșterii fertilității solului.

Fertilitatea este însușirea de bază a solului. Ea constă în capacitatea solului de a asigura condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, punându-le la dispoziție apa și sărurile nutritive, precum și ceilalți factori de vegetație pe tot parcursul perioadei de vegetație.

Afânarea să nu fie exagerată deoarece circulă aerul prin sol și antrenează apa pe care o evaporă. Totodată, aerisirea excesivă duce la mineralizarea humusului cu eliberarea de elemente nutritive peste capacitatea de consum a plantelor și surplusul se pierde prin levigare și volatilizare.

Nu trebuie să fie nici mai adâncă decât nivelul de creștere a rădăcinilor (cca 200 cm) pentru că apa se pierde în pânza freatică.

Pentru aceasta solul trebuie să aibă porozitatea totală de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36% și cea necapilară (de aerație) de 18-24%.

Viața microorganismelor din sol este asigurată de prezența materiei organice din descompunerea căreia rezultă humus și elemente nutritive. Dar rezultă și glucoză care constituie sursa de energie pentru procesele metabolice ale microflorei.

Consumul de materie organică este de cca 10 t/ha/an. Din resturile vegetale, folosite în totalitate, se asigură 4-5 t/ha, restul trebuie adăugate sub formă de gunoi de grajd, îngrășăminte verzi și chiar culturi verzi.

Se apreciază că în sol există cca 15 t/ha ființe vii, din care pe stratul 0-25 cm se găsesc 5-7 t/ha, din care 2 t/ha bacterii.

La 1 g de sol se găsesc sute de mii de protozoare și zeci de milioane de microfloră.

Aceste viețuitoare se pot clasifica în:

  • flora din bacterii și actinomicete – 40%;
  • ciuperci și alge – 40%;
  • fauna 20% care, la rândul ei, este formată din: râme 50%, macrofaună 20% (cârtițe, reptile, șoareci); mezofauna 20% (viermi, acarieni) și microfauna 10% (protozoare).
  • Pentru ca o asemenea populație numeroasă să dezvolte o activitate intensă este necesar un sol aerisit, cu umiditate și cantitatea necesară de materie organică.

Asupra resturilor vegetale acționează:

  • râmele, viermii, acarienii care continuă mărunțirea;
  • ciupercile care distrug cuticula silicioasă;
  • actinomicetele care descompun celuloza și lignina;
  • bacteriile care finalizează descompunerea din care rezultă humus, substanțe nutritive și o serie de substanțe intermediare precum fenoli, aminoacizi care se unesc, condensează și polimerizează, rezultând acizi humici.

Procesul de descompunere a materiei organice este influențat de raportul C/N astfel:

  • când acest raport este mai mic de 15, descompunerea este foarte intensă;
  • când este între 15 și 30 descompunerea este medie;
  • când este mai mare de 30 are loc o descompunere redusă.

Paiele de cereale au raportul C/N 50-100, de aceea este necesar ca la fiecare tonă de paie să se adauge 10 kg de azot pentru a evita foamea de azot.

O bună parte dintre bacterii se ocupă de problema azotului. Ele se clasifică astfel:

1. Bacterii nitrificatoare care acționează asupra amoniacului (NH3):

  • Nitrosococus și Nitrosomonas transformă NH3 în acid azotos;
  • Nitrobacter care transformă acidul azotos în acid azotic.
  • Ele acumulează cca 70-90 kg/ha.

2. Bacterii fixatoare de azot nesimbiotice (libere în sol):

  • Azotobacter chroococcum este aerobă.
  • Clostridium pasteurianum este anaerobă.
  • Ele fixează 25-55 kg/ha azot.

3. Bacterii simbiotice genul Rhizobium – acestea trăiesc pe rădăcinile plantelor leguminoase. Ele fixează 60-300 kg/ha azot.

4. Bacterii asociative de tipul Azospirillum ș.a.

Amoniacul rezultat din descompunerea materiei organice ia următoarele căi:

  • o parte este neutralizat de acizii organici din sol;
  • o parte este folosit de plante sub formă de săruri amoniacale;
  • o altă parte este oxidat în procesul de nitrificare;
  • o altă parte este folosit de microorganism;
  • și o parte (de dorit cât mai mică) se volatilizează în atmosferă.

Se constată că există o populație numeroasă și bine organizată pe compartimente. Să li se asigure materie organică, aerisire și umiditate și microorganismele știu ce au de făcut pentru a avea un sol fertil.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În 1977, oamenii de știință descopereau în Kenya un arbore cu trunchiul drept, de aproximativ 80 de metri, cu ramuri foarte înalte și depărtate de sol. Au stabilit atunci că acest arbore este înrudit cu menta și că este destul de rar întâlnit. De fapt, la scurt timp după descoperirea speciei, ultimii doi arbori din Kenya au fost tăiați și s-a crezut că astfel Karomia gigas (denumirea științifică) a dispărut.

Din fericire, alți arbori au fost descoperiți în 1993 în Tanzania, însă erau atât de rari încât specia nu a primit un nume și în engleză, swahili sau în limbile locale din jurul rezervațiilor forestiere în care specia se găsește. Potrivit National Geographic, dintre cele peste 60.000 de specii de arbori de pe pământ, Karomia gigas este printre cele mai apropiate de extincție și una dintre cele mai amenințate din Africa. În 2016, spre exemplu, mai erau cca 20 de copaci în sălbăticie (în mediul natural este foarte susceptibil la o ciupercă care poate fi răspândită de insecte) și doar în sud-estul Tanzaniei.

Pentru a păstra acest arbore în colecția biodiversității Terrei, în septembrie 2018 mii de semințe au fost colectate în expedițiile realizate în Tanzania, semințele fiind expediate ulterior la Grădina Botanică din St. Louis. Din acestea, aproximativ 100 păreau viabile. Procesul de obținere a unui astfel de arbore în mediu controlat a fost însă foarte dificil pentru că specia Karomia gigas avea nevoie de un anumit tip de sol, climă specifică Africii și de un anumit aport de apă. În cele din urmă, horticultorii au reușit să obțină puieți prin germinarea semințelor pe prosoape de hârtie umede (pentru a reduce probabilitatea unei infecții), care erau apoi plantate în turbă. Acum în Grădina Botanică din St. Louis există 30 de arbori tineri crescuți din semințe și unul obținut dintr-un butaș.

Anul trecut a avut loc o premieră pentru lumea științifică. Pentru prima oară de la descoperirea lui, botaniștii au avut șansa de a vedea arborele Karomia gigas înflorit. Este o experiență unică pentru oamenii de știință de la Grădina Botanică Missouri din St. Louis pentru că micuța floare în culori violet și alb nu a mai fost niciodată văzută până acum și nu există nicio consemnare în literatura de specialitate despre aceasta. Micuța floare măsoară un centimetru și prezintă un halou de petale violet deschis care se înclină în jos, în timp ce un grup de patru stamine albe purtătoare de polen iese în afară. Prima floare Karomia gigas din Grădina Botanică Missouri a rămas înflorită doar 24 de ore, suficient timp însă pentru a renaște speranța că acest arbore va supraviețui în sălbăticie.

 (D.Z.)

Tot timpul anului, dar mai ales în sezonul rece, solul trebuie să aibă un grad de afânare, cu o permeabilitate favorabilă acumulării și înmagazinării întregii cantități de apă provenită din precipitațiile căzute în perioada de toamnă – iarnă.

Anul acesta, suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară, la intrarea în iarnă, se găseau în următoarea situație:

1. Suprafețe arate în vară sau în toamnă, la umiditatea optimă, cu plugul în agregat cu grapa stelată, de bună calitate, afânate, mărunțite și nivelate. Acestea vor fi destinate, cu precădere, însămânțării culturilor din urgența I, fără nicio intervenție asupra solului deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor la adâncimea de 2-3 cm, cât pretind culturile cu semințe mici (lucernă, in, rapiță etc.)

2. Peste suprafețele arate în toamnă, dar negrăpate, este necesar ca în ferestrele iernii să se treacă cu o grapă ușoară pentru a realiza o bună mărunțire și nivelare a solului.

3. Suprafețele arate în toamnă, dar bolovănoase.

Pentru acestea sunt necesare câteva fenomene de îngheț-dezgheț, după care se pot mărunți ușor. În ferestrele iernii se trece cu grapa cu discuri prevăzută cu tăvălugi care asigură o bună mărunțire și nivelare. Apa existentă între agregatele structurale îngheață, își mărește volumul și îndepărtează agregatele unele de altele, iar după zvântarea solului se sfărâmă foarte ușor pe linia de minimă coeziune, fără a produce praf care astupă porii solului. Uneori se afirmă, în mod eronat, că prin îngheț – dezgheț se realizează o structurare a solului. Formarea structurii solului este un proces mai complex realizat de complexul coloidal argilo-humic al solului și nu în urma procesului de îngheț-dezgheț.

4. Suprafețe afânate în plan vertical, cu cizelul sau scarificatorul, unde au rămas la suprafața solului bolovani și o ușoară denivelare. În acest caz, în ferestrele iernii se va proceda asemănător cu punctul 3.

5. Suprafețe programate pentru arătură, dar care nu s-a realizat în toamnă. Acestea se pot ara în ferestrele iernii la 12-15 cm adâncime cu plugul în agregate cu grapa stelată sau o ușoară grăpare după arătură pentru a realiza mărunțirea și nivelarea solului. Arătura din ferestrele iernii nu este de calitatea arăturii de vară sau de toamnă, dar este net superioară arăturii de primăvară care trebuie evitată.

6. Suprafețele destinate sistemului de agricultură conservativă cu însămânțarea directă, în terenul nelucrat. La acestea se va urmări ca eventualele resturi vegetale să fie tocate și repartizate uniform pe teren pentru a ușura însămânțările de primăvară.

După trecerea perioadei cu ferestrele iernii, până la desprimăvărare, mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț, astfel încât solul să se refacă după ultimele intervenții.

Toate măsurile prezentate mai sus au scopul ca în primăvară solul să fie bine aprovizionat cu apă, mărunțit și nivelat. Astfel pregătit, zvântarea solului va avea loc cu 7-10 zile mai devreme, creând condiții ca toate culturile să fie însămânțate în epoca optimă și în special, cele din urgența I.

Orice intervenție asupra solului în primăvară provoacă pierderi de apă. O singură trecere cu grapa cu colți a provocat pierdere de 3% din apa solului. O trecere cu combinatorul, pentru pregătirea patului germinativ, a înregistrat pierderi de 5-6%. O trecere cu grapa cu discuri, care provoacă vânturarea solului, a înregistrat pierderi de 12% până la 28-29%.

Se apreciază că o trecere cu grapa cu discuri în primăvară provoacă pierderi de apă echivalente cu o ploaie de 15 l/m2. De aceea este indicat să fie evitată folosirea grapei cu discuri în primăvară. Acum toată măiestria fermierilor constă în asigurarea condițiilor pentru o bună gestionare a apei din sol, pentru evitarea oricăror pierderi.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

De ce am pus semnul egalității între solul cu râme și febrilitatea solului? Pentru că râmele trăiesc numai în solul cu conținut bogat în materie organică cu reacție neutră (pH 7-7,8) și cu umiditate corespunzătoare.

Or aceștia sunt principalii factori ai fertilității solului. Se apreciază că solul cu 80-100 râme/m2 nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate plug biologic. Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol. Râmele trec prin corpul lor 40-50 t/ha/an (până la 300-400 t/ha/an) sol amestecat cu materia organică cu care se hrănesc. Particulele de sol care trec prin tubul digestiv se amestecă cu sucul gastric lipicios și ies sub formă de macroagregate.

Primăvara râmele scot la suprafața solului 15-20 t/ha excreții. Credem că sunt suficiente argumente pentru a spune că solul populat cu râme este un sol fertil. Pe glob există 1.800 specii de râme, iar în Europa 400 specii. În România se întâlnesc 7 genuri cu 47 specii de râme.

Corpul râmelor este format din: gură, faringe, esofag, gușă, stomac, intestine, inimă, ganglioni și aparat de reproducere feminin și masculin. În intestinele râmelor, în excrețiunile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiu are loc o activitate microbiologică intensă. În asemenea condiții cantitatea fixatorilor de azot este de 100 ori mai mare. Râmele transformă orice materie organică în cel mai bogat fertilizant.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar vara și iarna se retrag în adâncime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ în intestinele lor prin mișcări peristaltice și sunt eliminate sub formă de agregate glomerulare. Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase și substanțele humice se combină, formând complexul coloidal argilo-humic cu rol important în structurarea solului. Astfel că un sol bun înseamnă porozitate și permeabilitate optime, regim aerohidric, termic și de nutriție foarte favorabil pentru plante, dar mai înseamnă și activitate microbiologică intensă și eroziune redusă.

Neoformațiile biogene din sol rezultate în urma aglomerării materiei organice cu pământ de către râme se numesc coprolite, iar canalele realizate de râme și alte viețuitoare din sol se numesc certocine.

În intestinele și în căptușeala mucilaginoasă a galeriilor are loc o intensă descompunere a resturilor vegetale de către microorganisme cu formarea de nutrienți. Materialele mai greu digerabile precum celuloza, lignina sunt degradate de către râme și transformate în humus. Se apreciază că într-o zi râmele transformă în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor. În ultimul timp s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor preparate fertilizante.

La Buzău se prepară Biohumussol, un îngrășământ natural produs cu ajutorul râmelor, cu conținut de macro și microelemente care contribuie la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice. Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foetida cu care se produce extractul lichid de humus.

În zona Banatului se produce vermicompost cu râme din Olanda.

Iată deci o paletă largă de activități desfășurate de râme în folosul agriculturii. Agricultorii au o singură obligație, și anume să asigure materia organică necesară și un grad de umiditate favorabil acestor activități.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Agricultura conservativă (AC) este un mod de agricultură care conservă, îmbunătățește şi utilizează mai eficient resursele naturale printr-un management integrat al resurselor disponibile, combinate cu stimuli externi. Sistemul agricol conservativ defineşte oricare sistem tehnologic destinat economisirii resurselor (energetice, materiale, umane, financiare), precum şi reducerii sau chiar eliminării factorilor agresivi ce determină şi/sau intensifică orice formă de degradare a solului sau a altor componente ale mediului, comparativ cu sistemul convenţional.

Sistemele conservative de lucrare a solului utilizează resturile culturii premergătoare pentru a proteja solul şi a conserva umiditatea. Ele sunt imitaţii naturale ale protecțiilor realizate de om împotriva forţelor distructive ale precipitaţiilor şi vântului şi au ca potenţial o măsură excelentă de combatere a eroziunii terenurilor agricole. Agricultura conservativă contribuie la crearea şi depozitarea materiei organice în sol, fiind o metodă importantă de sechestrare şi conservare a carbonului.

Sistemele de lucrări neconvenționale (minime) s-au extins datorită avantajelor pe care le prezintă față de sistemele clasice de lucrare.

Principalele avantaje ale sistemelor de lucrări minime sunt următoarele:

- conservarea și ameliorarea însușirilor fizice ale solului – prin reducerea numărului de treceri ale agregatelor agricole pe suprafața solului se evită distrugerea structurii și scăderea conținutului în humus; de asemenea, se reduce gradul de tasare a solului, care se manifestă prin scăderea valorilor densității aparente, rezistenței la penetrare și creșterea porozității totale, de aerație, a permeabilității pentru apă, a schimbului de gaze. Comparând umiditatea solului lucrat prin tehnologia convențională și prin lucrări minime s-a constatat un plus de umiditate în cazul utilizării variantelor cu lucrări minime, pe adâncimea 0-15 cm, suficient pentru a asigura creșterea și dezvoltarea plantelor pentru perioade scurte de secetă, de două-trei săptămâni. Creșterea cantității de apă infiltrată și reținută, cuplată cu reducerea evaporației, creează un mediu favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

- reducerea fenomenului de eroziune – prin reducerea numărului de lucrări și a intensității acestora se contribuie la reducerea eroziunii provocate de apă și vânt. Pe terenurile în pantă, lucrarea solului fără întoarcerea brazdei constituie un mijloc foarte eficace de reducere a eroziunii hidrice și a cantității de sol transportat în aval, în special după efectuarea lucrărilor de bază executate după premergătoare timpurii. De asemenea, resturile vegetale, tocate și încorporate superficial, contribuie la reducerea cantității de apă scurse și a pierderilor de sol prin eroziune eoliană.

- costuri mai scăzute – practicarea sistemului de lucrări neconvenționale (minime), cu număr redus de treceri, determină importante scăderi ale costurilor de producție și, implicit, prețuri mai mici ale produselor agricole, fapt care se realizează datorită reducerii consumului de combustibil la umiditatea de suprafață. În cadrul sistemului convențional, lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă, în mod obișnuit, 30-40% din totalul cheltuielilor aferente unei culturi, iar în cadrul sistemului minim acestea se reduc cu 60-75% față de cele înregistrate în cadrul sistemului convențional de lucrare a solului. De asemenea, volumul total al lucrărilor necesare pentru pregătirea patului germinativ și semănat se reduce în condițiile utilizării sistemului minim de lucrare cu 45-55%, determinând o creștere a productivității muncii și a suprafeței care poate fi lucrată de un fermier.

- flexibilitatea în executarea semănatului – condițiile climatice pot întârzia efectuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ, a semănatului sau plantatului în cadrul sistemului convențional de lucrare, însă sistemul minim oferă oportunitatea executării acestor lucrări într-un timp foarte scurt, imediat ce se poate intra pe teren, fără a necesita o umiditate corespunzătoare a solului și vreme bună pentru fiecare lucrare în parte. Solurile lucrate în sistem minim asigură, în același timp, o mai bună traficabilitate pentru utilajele agricole la executarea semănatului, aplicării erbicidelor și la recoltare.

- utilizarea mai eficientă a irigațiilor – sistemul de lucrări minime ale solului asigură o utilizare mai eficientă a apei de irigare, care este mai bine conservată în sol. În acest fel se reduce necesarul de apă și se reduc costurile pentru irigare.

- conservarea solului – prin reducerea fenomenului de eroziune, restituirea materiei vegetale solului, menținerea stratului de mulci la suprafață, sistemul de lucrări minime contribuie la protecția agroecosistemelor, conservarea acestora și menținerea echilibrului în natură.

Beatrice Alexandra MODIGA

Gestionarea și utilizarea optimă a deșeurilor agricole și forestiere sunt esențiale pentru satisfacerea cererilor locale și sezoniere de fertilizatori şi energie în agricultură, reducând în același timp emisiile asociate. Încorporarea tehnologiilor de energie regenerabilă pentru a atinge necesitățile de gestionare a deșeurilor și terenurilor în agricultură și silvicultură contribuie la accelerarea realizării Pactului Verde European și va sprijini realizarea obiectivului specific al Politicii Agricole Comune privind contribuția la atenuarea și adaptarea schimbărilor climatice, precum și la energia durabilă.

Proiectul național Cărbune pirolitic din deșeuri vegetale modificat în beneficiul agronomiei și mediului – BIOCHAR îşi propune valorificarea deșeurilor vegetale în scopul obținerii de cărbune pirolitic, care poate fi ulterior utilizat pentru îmbunătățirea calității solului și reducerea poluării mediului. Proiectul se derulează pentru o perioadă de 2 ani, urmând a se finaliza în anul 2022 şi este coordonat de Universitatea Politehnica din București, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Proiectul se bazează pe date experimentale obținute într-o instalație de laborator și are ca scop validarea unei tehnologii pentru valorificarea termochimică (de exemplu piroliză urmată de tratament fizic/chimic) a deșeurilor vegetale cu obținere de cărbune pirolitic şi care ulterior poate fi utilizat pentru îmbunătățirea calității solului.

Obiectivul general este acela de a obține cărbune pirolitic modificat din deșeuri vegetale (de exemplu lăstari de viță-de-vie, tescovină). Evaluarea potențialului cărbunelui pirolitic netratat/tratat pentru îmbunătățirea calității solului și reducerea poluării mediului reprezintă o etapă importantă care este abordată pe parcursul derulării proiectului național Biochar.

Rezultatele proiectului se evidențiază prin elaborarea unei tehnologii de obținere de cărbune pirolitic cu diferite structuri și proprietăți, în funcție de natura deșeului vegetal, tipul de pretratare aplicat acestuia, parametrii procesului de piroliză și tipul de tratament aplicat cărbunelui după piroliză. Astfel se obțin sorturi de cărbune pirolitic ce poate fi utilizat ca amendament pentru sol și/sau ca adsorbant pentru diferiți contaminanți din mediu.

USAMV este unul dintre beneficiarii acestei tehnologii datorită faptului că are oportunitatea de a utiliza cărbunele obținut prin piroliza propriilor deșeuri vegetale pentru îmbunătățirea calității solului din serele și plantațiile sale.

Proiectul este implementat în Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare, cea mai nouă infrastructură de cercetare de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Centrul de cercetare dispune de 13 laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație. Aici se desfășoară activitatea de cercetare pentru mai multe proiecte internaționale și naționale care abordează teme de mare actualitate.

Mai multe informații despre activitatea desfășurată în cadrul proiectului puteți găsi pe paginile web https://www.qlab.ro/biochar/ și http://biochar.chimie.upb.ro/, dar și mai multe informații valoroase despre proiecte care abordează teme de mare actualitate găsiți pe paginile web ale Universităților partenere http://www.upb.ro, http://www.usamv.ro/. 

CS dr. ing. chim. Violeta Alexandra ION,

CS III dr. Andreea STAN

USAMV București – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare

Resursele solului nu sunt nelimitate, chiar dacă aparent așa pare. Rezerva de nutrienți și microorganisme benefice din pământ este condiționată de practicile agricole moderne cu tot ceea ce presupun acestea – lucrări tehnologice ale terenurilor, administrarea de substanțe chimice etc. – dar și de noile tipare meteorologice. Toți acești factori au drept consecință degradarea terenurilor. De fapt, potrivit statisticilor FAO, cca. 33% din solurile globale sunt în această stare de degradare. Presiunea de a păstra integritatea, fertilitatea și sănătatea solurilor este mare având în vedere că agricultura va trebui să asigure tot mai multă hrană pentru populația în creștere. Ca atare, avem nevoie de soluții inovatoare pentru a ne asigura că le putem proteja.

Ce este spectroscopia

Una dintre cele mai moderne modalități de evaluare a calității și proprietăților terenurilor este spectroscopia. Această modalitate este definită drept o tehnică rapidă, ecologică și rentabilă care folosește interacțiunea radiației electromagnetice cu solul pentru a estima proprietățile lui, cum ar fi nivelurile de aciditate, carbon organic, azot și retenție de apă. Astfel se determină sănătatea și gradul de utilizare a acestor soluri. Având aceste informații, specialiștii pot implementa ulterior măsuri prin care solurile își pot redobândi sănătatea și prin care să le protejeze.

„Spectroscopia va ajuta țările să-și dezvolte capacitățile în domenii precum selecția probelor de sol, pregătirea solului, măsurarea spectrală și asigurarea calității analizei datelor. Acest lucru va permite oamenilor de știință și guvernelor din întreaga lume să implementeze măsuri mai bune pentru a asigura gestionarea durabilă a resurselor solului. Rețeaua Globală de Laboratoare a Solului facilitează crearea de rețele și dezvoltarea capacităților prin cooperare și schimb de informații între laboratoarele de sol cu diferite niveluri de experiență“, potrivit FAO.

Rețeaua Globală de Laboratoare a Solului, înființată în cadrul FAO și al Parteneriatului Global pentru Sol, a făcut progrese mari în această direcție și, pentru prima dată de la descoperirea tehnologiei de spectroscopie, instituțiile și experții din întreaga lume își unesc acum eforturile printr-un program global de utilizare a acestei tehnologii pentru a sprijini luarea deciziilor privind protecția solului la nivel global. Potrivit informațiilor FAO, această inițiativă este susținută de membrii fondatori, inclusiv FAO-GSP, Departamentul de Agricultură al Statelor Unite, Centrul Mondial de Agroforesterie, Centrul de Cercetare Woods Hole, Universitatea din Nebraska-Lincoln și Universitatea din Sydney.

Date despre cca. 80.000 de probe de sol

Practic, inițiativa de a lucra într-o echipă extinsă are ca scop principal dezvoltarea unei biblioteci globale de calibrare spectrală a solului. Prin informațiile pe care această bibliotecă le va pune la dispoziția țărilor, specialiștii vor avea posibilitatea de a corobora mai multe date și de a înțelege astfel care este starea solului. În opinia inițiatorilor acestui proiect, prin realizarea acestei biblioteci există șansa de a îmbunătăți productivitatea agricolă și de a inversa procesul de degradare a terenurilor. Pe site-ul instituției se arată că „biblioteca online reprezintă un progres major în estimările rapide ale stării solului și al gestionării durabile pentru îmbunătățirea securității alimentare și a managementului mediului. Colecția inițială pentru bibliotecă conține reflectanță spectrală a solului de înaltă calitate și date pentru cca. 80.000 de probe de sol. Reflectanța spectrală măsoară în procente câtă energie reflectă o suprafață a solului la o anumită lungime de undă, care este apoi utilizată pentru a identifica diferite proprietăți ale solului. Astfel, se poate analiza starea și calitatea solului. Această bibliotecă va continua să se mărească pe măsură ce țările participante furnizează probe pentru analize spectrale și convenționale. Asta înseamnă că țările pot utiliza aceste date pentru a-și caracteriza rapid condițiile solului și pentru a putea să le protejeze.“

Potrivit FAO, biblioteca de reflectanță spectrală centralizată și standardizată va fi disponibilă gratuit pentru laboratoarele din întreaga lume și aceasta va oferi un serviciu gratuit și ușor de utilizat în vederea estimării proprietăților solului. În plus, așa cum am menționat utilizatorii pot transmite datele spectrale ale solului analizat pentru a contribui la dezvoltarea acestei arhive.

D.Z.

Putem compara o parcelă de teren cu un cartier al unui oraș cu activitate foarte intensă în care populația din sol activează continuu, nu în schimburi, ci zi și noapte, procesând materia organică din care rezultă humus și substanțe nutritive, dar și produse secundare și, în primul rând, CO2

Analizând terenul respectiv, el conține:

  • 95% substanțe minerale;
  • 5% substanțe organice.

Substanțele organice sunt constituite din:

  • humus – 85%;
  • rădăcini – 10%;
  • organisme – 5%.

Referindu-ne la organismele care reprezintă populația solului, aceasta este alcătuită din:

  • microflora, reprezentată de bacterii și actinomicete – 40%;
  • ciuperci și alge – 40%;
  • mezo și microfauna (protozoare, viermi, acarieni) – 3%;
  • macrofauna (cârtițe, reptile, șoareci) – 5%;
  • râme – 12%.

Se apreciază existența a 15 t/ha ființe vii, din care pe stratul 0-25 cm există 5-7 t/ha ființe vii (2 t/ha bacterii).

Pe 1 g de sol se găsesc sute de mii de protozoare și zeci de milioane de microfloră. Viața acestei populații este condiționată de prezența materiei organice. Ele prelucrează minimum 10 t de materie organică la hectar pe an care trebuie să fie asigurată prin aplicarea îngrășămintelor organice și a celor verzi și prin totalitatea resturilor vegetale.

În procesul de recoltare combinele toacă totul la 5-6 cm lungime și împrăștie amestecul obținut uniform pe teren. Se intervine imediat cu lucrarea de dezmiriștit care continuă mărunțirea miriștei și a rădăcinilor și amestecă totul cu stratul superficial al solului, rezultând un mulci.

În stratul de mulci intră în activitate protozoarele, acarienii și viermii (numite utilaj de mărunțire), care continuă fragmentarea materiei organice.

Este cunoscut că intensitatea descompunerii materiei organice este cu atât mai mare și cu consum mai redus de energie cu cât materialul vegetal este mai bine mărunțit.

Pe materialul mărunțit se instalează actinomicete și ciupercile. Actinomicetele distrug componentele cu molecule mari (lignina, celuloza), iar ciupercile distrug cuticula exterioară și pătrund în interior. În acest fel se creează un câmp de acțiune pentru bacteriile care finalizează descompunerea cu formarea de produși intermediari și finali (fenoli, aminoacizi). Sub acțiunea microorganismelor aceștia se unesc, se condensează și polimerizează, rezultând acizi humici (se formează humus).

Din descompunerea materiei organice rezultă și glucoza, care constituie sursă de energie pentru procesele metabolice ale microflorei.

Râmele, la rândul lor, trec prin aparatul digestiv 40 t sol/an/ha.

Solul cu 80-100 râme/m3 are suficientă porozitate, nu necesită lucrări.

Intensitatea descompunerii materiei organice depinde de raportul C/N. Când raportul C/N este mai mic de 15 descompunerea este foarte intensă, când este de 15-30 descompunerea este medie, iar la peste 30 este redusă.

Resturile vegetale din cereale au raportul C/N mare, 50-100. În acest caz, pentru fiecare tonă de material vegetal se aplică 7-10 kg N pentru a preveni foamea de azot.

În condiții normale, din activitatea biologică din sol rezultă zilnic 75 kg CO2/ha de la microorganisme și 60 kg CO2 din activitatea rădăcinilor.

Să ne referim puțin la acest CO2 care este atât de hulit pentru efectul de seră care provoacă schimbările climatice.

Să cunoaștem mai întâi ce avantaje prezintă:

1) Corpul plantelor este alcătuit 97-98% din CO2 + H2O în procesul de fotosinteză și numai 2-3% din substanțe minerale. În spațiile protejate fermierii folosesc concentrații ridicate de CO2 pentru creșterea producției de legume.

Toată masa vegetală existentă pe Terra are la bază CO2.

2) CO2 împreună cu apa formează acidul carbonic care are capacitatea de a solubiliza substanțele greu solubile din sol și a le pune la dispoziția plantelor.

Exemplu: CaCO3 + H2CO3 = (CO3H)Ca

                insolubil                    solubil

3) Gazele rezultate în procesul de descompunere a substanței organice, printre care și CO2, cresc porozitatea solului, dându-i aspectul de teren dospit, cu o anumită elasticitate care previne fenomenul de tasare-compactare produs de utilajele agricole.

4) CO2 + H2O = H2CO3 care prin disociere rezultă HCO3–, CO3– și H+ care sunt foarte importanți în schimbul de ioni în procesul de absorție.

Prin urmare, nu CO2 este de vină, ci noi pentru că nu știm să-l captăm, să-l stocăm în masa vegetală care se întoarce în sol, procedeu prin care rămâne stocat în humus.

Recomandarea de „permanent verde“ nu este un moft, ci o cerință pentru a avea o planetă sănătoasă.

Pagina 1 din 4
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti