Când vine vorba de pregătirea grădinii pentru iarnă, unele plante vor avea nevoie de un pic mai multă atenție din partea noastră. Vă oferim câteva sfaturi pentru îngrijirea trandafirilor, pentru a-i menține sănătoși pe tot parcursul perioadei sezonului rece.

1. O regulă de bază este să nu mai administrați îngrășăminte cu 6 săptămâni înainte de venirea primului îngheț prezis în zona dvs. În acest mod protejați orice creștere nouă care ar risca să fie deteriorată de ger și de îngheț.

2. Vânturile de iarnă sunt adesea aspre și pot deteriora și „legăna“ tufa de trandafiri de la rădăcini. Așadar, tăiați trandafirii care au crescut în înălțime cu 1/3 pentru a preveni distrugerea lor în cazul vijeliilor.

3. Curățați paturile de grădină de resturi, în special de frunzele bolnave care cad de la trandafiri. Această practică va ajuta la reducerea problemelor din primăvară. Dacă nu le eliminați, bolile fungice vor ierna în grădină.

4. Odată ce temperaturile scad sub punctul de îngheț în mod regulat, puteți apela la spray-urile dormante horticole. Este indicat să se utilizeze sulful de var, care se pulverizează pe pământ și pe fiecare centimetru al arbustului de trandafir. Acest lucru vă poate ajuta să începeți anul cu un pat de trandafiri fără boli. De asemenea, nu așezați niciodată frunze de trandafir bolnave în coșul de compost. Acestea ar trebui îndepărtate cu totul din spațiul grădinii.

5. Permiteți trandafirilor să formeze șolduri. Ele oferă culoare în grădină, sunt o sursă bună de vitamina C pentru păsări și, la fel ca multe plante care produc fructe, for­ma­rea măceșelor trimite un semnal tranda­firului să intre în repaus pentru noul sezon.

6. Până în toamnă, stratul de mulci pe care l-ați aplicat primăvara trebuie reaplicat. Adunarea mulciului în jurul bazei trandafirului va ajuta pe tot parcursul anului, reținând umiditatea la baza plantei acolo unde este nevoie. Această tehnică este o alternativă naturală la tratamentele chimice, contribuind la sănătatea solului. Mai mult, reduce volumul de muncă necesar îngrijirii plantelor, indiferent de tipul lor.

7. Toamna este un moment excelent pentru a elimina trandafirii care nu sunt sănătoși. Dacă un anumit arbust necesită multă îngrijire, îndepărtați-l.

8. Următorul pas este aplicarea unui tratament care să cicatrizeze tulpinile și ramurile tăiate, evitând astfel infestarea cu anumite boli. Tratamentul ajută florile să reziste mai bine la frig și îngheț.

9. Dacă trandafirii tăi cresc într-o zonă destul de protejată, în afara vântului puternic și a temperaturilor extreme, împachetarea cu saci din pânză sau plante perene verzi va oferi o protecție suficientă pentru iarnă. Fixați bastoanele de sprijin și tăiați capetele lungi. Apoi, înfășurați-le în pânză, paie sau ramuri verzi și legați-le cu sfoară. Formați o movilă de 10-12 cm față de nivelul solului, la baza trandafirului.

10. În zonele extrem de reci sau în zonele deschise, în care daunele din timpul iernii sunt frecvente, cea mai bună modalitate de a proteja un trandafir cățărător este protejarea întregii plante cu pământ.

După primele zile friguroase de toamnă, desprindeți planta de suportul ei, legați bastoanele împreună și îndoiți-le la pământ, arcuindu-le lângă baza plantei, pentru a evita ruperea.

Întindeți pământul peste întreaga plantă și introduceți un țăruș în pământ la fiecare colț al movilei pentru a marca locul.

Anca LĂPUȘNEANU

În numărul trecut al revistei am făcut o descriere succintă a grădinii biointensive din cadrul Facultății de Horticultură, USAMV București. Am vorbit despre modalitățile de îmbunătățire a structurii solului și despre alternativele naturale care ne ajută să ținem dăunătorii și bolile departe de grădina ecologică. În prezentarea susținută cu ocazia Zilelor Horticulturii, prof. univ. Viorica Lagunovschi ne-a vorbit și despre plantele pe care le putem cultiva într-o astfel de grădină.

Salata iute și spanacul urcător

În grădina de la USAMV plantele sunt cultivate într-o combinație realizată și „după carte“, dar și experimental. Astfel, printre plantele de căpșune în grădina biointensivă este cultivat sparanghel, plantă perenă care, în funcție de condițiile asigurate, poate să fie productivă și 7-8 ani, dar și fasole din mai multe varietăți. Fasolea este o plantă autofertilă, de aceea soiurile diferite trebuie plantate la distanță foarte mare, iar pe suprafața de la USAMV, spune dna Lagunovschi, sunt cultivate doar două varietăți pentru a evita corcirea. Salata iute este o altă plantă cultivată în grădina biointensivă. Spre deosebire de salata obișnuită, care, în condiții de lumină și de temperatură ridicată înflorește rapid, această specie nu reacționează atât de mult la condițiile de mediu și, ca urmare, nu va înflori atât de repede. Puteți avea așadar salată verde mai mult timp la dispoziție. Spanacul urcător, o specie aclimatizată la stațiunea de cercetare de la Buzău este deosebit prin faptul că, prin comparație cu spanacul comun, nu dezvoltă atât de rapid tulpina floriferă care îl face nepotrivit pentru consum. În plus, face și niște fructe foarte bune, de dimensiunea unor afine mai măricele, care sunt foarte gustoase și pot fi consumate. Frunzele acestui spanac sunt foarte mari, groase și cărnoase, sunt extraordinar de gustoase și nu conțin atât de mulți oxalați de calciu.

Vinetele albe și busuiocul

Vinetele sunt o altă opțiune pentru grădinile ecologice.

„Cei mai mulți dintre consumatori sunt obișnuiți cu vinetele de culoare neagră, dar există mai multe soiuri, inclusiv vinete albe și violete. În cazul vinetelor albe, spre exemplu, semințele sunt mult mai puține decât semințele vinetelor negre și nu sunt răspândite în toată pulpa, se formează doar la baza fructului. Ca atare, sunt mult mai ușor de îndepărtat, iar salata de vinete făcută din acest soi va avea o culoare plăcută pentru că semințele sunt de culoare albă. Vinetele de culoare violet sunt foarte atractive prin culoarea lor, de aceea cei care înființează grădini ecologice merg pe această variantă. În plus, pulpa acestui soi este foarte fină. O altă plantă cultivată în grădina noastră este busuiocul. Este importantă de știut că acesta nu trebuie plantat în câmp până când temperaturile nu încep să crească. În grădina de la USAMV sunt cultivate 15 varietăți de busuioc (busuioc cu frunză creață, cu miros de lămâie, cu miros de trandafir, busuioc cu frunza de culoare roșie etc.). Avem o mulțime de combinații de culori și de mirosuri. Oamenii cunosc busuiocul mai mult pentru întrebuințarea lui în timpul slujbelor religioase, ca plantă sfântă, dar să știți că acesta este foarte bun și pentru consum. Este recomandat, spre exemplu, sub formă de ceaiuri celor care vor să slăbească fără prea mari eforturi. Busuiocul are în plus și un puternic efect bactericid și pe acest lucru ne bazăm și noi foarte mult în grădina de aici. Din busuioc se pot face multe decocturi pe care să le folosim ulterior pentru a stropi plantele. Astfel le vom proteja de anumite boli sau dăunători“, a spus dna Lagunovschi.

Lufa și pepenele de iarnă

Cucurbitaceele, respectiv castraveții și pepenii, pot fi, de asemenea, cultivate în sistem ecologic. Lufa sau buretele vegetal care face parte din această familie este o altă opțiune.

Potrivit dnei Lagunovschi, „deși suntem obișnuiți să cumpărăm buretele vegetal pentru a-l utiliza în baie, lufa pe care noi o cultivăm în această grădină biointensivă poate fi consumată atunci când fructele sunt tinere. Mâncărurile făcute din lufe se prepară asemănător celor din dovlecel. Tăiați lufele și preparați-le sub formă de paneuri sau amestecate în salată. Avem în cultura de aici și pepenele de iarnă, un fruct care se postmaturează, care are nevoie să stea în depozit o perioadă pentru a se coace. În momentul formării semințelor lui, acestea sunt acoperite cu un fel de pâslă de culoare albă, să-i spunem. Dacă este consumat imediat după recoltare, acest pepene de iarnă are un gust extrem de asemănător cu al dovleacului și nu este foarte gustos. De aceea trebuie pus la păstrare până aproape de Crăciun sau de Revelion, când gustul lui devine excepțional. Astfel putem consuma pepene într-o perioadă calendaristică în care acesta lipsește de pe piață. În grădină mai avem și soiuri de ardei iute din care putem face multe macerate pe care să le folosim apoi în tratamente împotriva dăunătorilor. Avem aici un soi de ardei iute, considerat unul dintre cei mai iuți din lume.“

Zeolit împotriva musculiței albe de seră

În grădina ecologică de la USAMV prezența bolilor și dăunătorilor este permanent o preocupare. Deși, spune dna Lagunovschi, din experiența anilor anteriori asocierile de plante făcute a adus multe avantaje și nu prea au fost probleme fitosanitare, nu este exclus ca la un moment dat acestea să apără.

„Musculița albă de seră, spre exemplu, este un dăunător polifag. Asta înseamnă că îi place orice plantă. În interiorul serelor de aici există foarte multe plante și, în momentul în care se fac tratamente împotriva musculițelor albe de seră, acestea ies afară. Am descoperit anul trecut un produs pe bază de zeolit care, deși este recomandat pentru fertilizare (este un fertilizant foliar), s-a dovedit a fi foarte util în îndepărtarea musculiței albe. Am folosit acest produs pentru a stropi tomatele. La momentul stropirii acestea erau foarte mari, iar după aplicarea produsului arătau de parcă ar fi fost date cu var. Am constatat cu surprindere că musculița albă era peste tot, mai puțin pe roșii. Practic, pelicula de pe suprafața frunzelor a protejat plantele de musculițe.“

Laura ZMARANDA

Agricultura urbană s-a transformat în anii recenți, dintr-un concept teoretic, într-un „exercițiu agricol“ implementat practic în multe dintre marile orașe ale lumii. În pofida faptului că acest tip de agricultură implică multe provocări în sensul că trebuie asigurate condiții specifice culturilor și că există doar spații limitate pentru dezvoltarea grădinilor, s-a dovedit că agricultura pe scară mică poate fi posibilă și în marile urbe. Un experiment similar îl desfășoară și specialiștii Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București. Aceștia au înființat o grădină biointensivă cu scopul de a demonstra că de pe spații foarte restrânse, de doar câteva sute de metri pătrați, se pot obține suficiente fructe și legume pentru autoconsum. Prof. univ. Viorica Lagunovschi, unul dintre inițiatorii acestui proiect, ne-a vorbit despre structura acestei grădini.

Soluții pentru îmbunătățirea structurii solului

Dorința de a crea o grădină urbană biointensivă, spune prof. univ. Viorica Lagunovschi, a pornit de la ideea de a valorifica suprafețele mici, urbane, pe care să le transformăm în „oaze“ atractive și frumoase, dar și productive. Experimentul practic al acestei idei a presupus înființarea unei grădini urbane pe amplasamentul vechilor solarii. Primul obiectiv a fost îmbunătățirea structurii solului în care predomina cărămida fostelor construcții.

 „Anul acesta am îmbunătățit structura solului utilizând un produs pe bază de zeolit care a adus un aport de microelemente, dar și îngrășăminte. Am venit în completare cu un produs pe bază de leonardită în stare pură care intervine în structura solului și aduce la nivelul rădăcinii plantelor substanțele blocate în sol. Toate produsele pe care le-am utilizat în grădina biointensivă sunt destinate agriculturii ecologice, au certificat de produs ecologic. Pe 100-200 mp, lucrurile pot fi ușor rezolvate, fără intervenții prea mari sau cu substanțe chimice. Pericolul cel mai mare într-o grădină îl reprezintă buruienile, de aceea am venit cu soluții la îndemâna oricui. Este indicat să cultivăm, spre exemplu, lucernă timp de doi-trei ani pentru că, în afară de azotul pe care îl aduce în sol, îi imbunătățește foarte mult și structura. Sistemul radicular al lucernei poate ajunge și până la un metru și jumătate adâncime. Din observațiile pe care le-am făcut în această grădină, foarte multe dintre speciile cultivate aici copiază traseul rădăcinilor de lucernă. O altă recomandare pentru suprafețele mici este bobul, o plantă legumicolă înrudită cu mazărea și fasolea. Această plantă eliberează azot în sol, ceea ce înseamnă că prin cultivarea bobului vom avea un sol îmbogățit în azot și, ca urmare, în anul următor nu trebuie să mai facem fertilizări masive. Rezervele de azot care rămân după cultivarea leguminoaselor sunt destul de consistente, dar există însă o condiție. Aceasta impune ca, după terminarea recoltării, să nu smulgeți rădăcinile, ci să le tăiați de la suprafața solului. Rădăcinile leguminoaselor trebuie să se descompună în sol pentru a elibera azot.“

Combaterea dăunătorilor în mod natural

În grădina biointensivă de la USAMV există o evidență foarte exactă a speciilor cultivate în fiecare an, astfel încât să poată fi realizată o rotație a culturilor.

„În cazul tomatelor, despre care știm că au probleme fitosanitare, lucrăm cu 18 varietăți – avem și soiuri și hibrizi. Am plantat și soiuri românești de la stațiunea de cercetare de la Buzău, dar avem aduse și din străinătate. Cu tomatele suntem foarte grijulii în sensul că în fiecare an le plantăm în altă parte pentru că altfel bolile și dăunătorii se vor înmulți extraordinar de mult. Încercăm, de asemenea, asocierea plantei cu altele. Deși unele asocieri de plante din grădina USAMV au fost făcute pe baza informațiilor din literatura de specialitate, altele le-am făcut intuitiv. Printre plantele de tomate avem și crăițe, florile pe care probabil că legumicultorii le iubesc cel mai mult. Acestea au o caracteristică foarte interesantă prin faptul că degajă în sol niște substanțe care îndepărtează nematozii. Aceștia sunt foarte greu de combătut, singurele substanțe utile în acest sens fiind cele cu grad mare de periculozitate, din grupa a III-a sau chiar a II-a de toxicitate, foarte poluante. Am încercat, spre exemplu, să vedem cum se comportă napul în asociere cu pătrunjelul, iar rezultatele sunt bune. Nu am citit nicăieri până acum în literatura de specialitate despre această asociere, probabil că vom fi primii care scriu despre asta.

În plus, un obiectiv al grădinii de aici este să avem biodiversitate. Ne dorim să avem insecte aici, chiar dacă unele sunt considerate dăunătoare. Ce soluții am găsit în acest sens? Spre exemplu, una dintre extremele grădinii este închisă cu un rând de lavandă. Aceasta înflorește foarte frumos și abundent, are un parfum plăcut pentru unele insecte și total dezagreabil pentru altele. Lavanda oferă o protecție extraordinară acestei grădini. O altă latură este închisă cu lophantus, o plantă meliferă extraordinară care atrage multe albine. Și în cazul lavandei și al lophantusului, dar și al gălbenelelor am păstrat aliniamentul pentru că sunt plante perene“, spune dna prof. univ. Viorica Lagunovschi.

Laura ZMARANDA

De multe ori o scurtă discuție poate valora mai mult decât o lecție lungă și plicticoasă. Pe acest principiu lansăm rubrica SCURT INTERVIU, un spațiu în care facem loc specialiștilor din diverse domenii pentru a vorbi din experiența lor, împărtășind totodată informații practice, care ne-ar putea ajuta atunci când punem la cale demararea unui proiect, fie el peisagistic, ca în cazul de față, sau de altă natură. Ne-a fost alături în debutul acestei rubrici domnul Puiu Constantin, responsabil al pepinierei Grădina Verde din Dorohoi.

– Pe ce suprafață se întinde pepiniera dumneavoastră?

– Cultivăm plante la ghiveci pe o suprafață de 1 ha în câmp, în majoritate conifere, și alte 4 ha cu arbori și arbuști ornamentali.

– Ce predomină în cultură?

– Noi încercăm să acoperim cât mai multe categorii de plante pentru că avem clienți care vor o diversitate cât mai mare. Producem cam jumătate din plantele pe care le comercializăm, iar restul le importăm din Polonia. Din producția proprie avem Thuia Smaralgd, Brabant, Danica, Buxus, iar în câmp cultivăm platani, mesteceni, wigela, spireea vanhouti. Din import aducem conifere mai pretențioase așa cum este Picea Glauca Conica, molizi argintii altoiți, arbori decorativi mai speciali cu coroana pendulă.

– De când sunteți pe piață?

– Am început activitatea în 2009, deci avem 7 ani de acasă deocamdată. Deși suntem de puțin timp pe piață ne numărăm printre pepinierele mari din țară. Aceasta pentru că, din păcate, în România există puține pepiniere cu material dendrologic ornamental. Nu avem nici istorie, nici tradiție și de aceea învățăm de la alții. Este bine să importăm. Nu este nimic neprincipial să importăm, pentru că avem ce învăța de la polonezi, de la unguri, nu mai spun de la olandezi. Piața nu este foarte dezvoltată, pentru că nu există o cultură a grădinii decorative. Clienții învață alături de noi ce înseamnă o grădină și o colecție vastă de plante ornamentale.

– Ce recomandări ați face cititorilor noștri pentru perioada următoare?

– Sper că până la vremea aceasta iubitorii de plante și-au protejat plantele termofile sau mai sensibile, cum sunt magnoliile. Acestea trebuie ferite de îngheț cu folie agril sau materiale naturale (resturi vegetale). De asemenea, sper să se fi făcut tăierile de iarnă, să se fi strâns frunzele – un aspect foarte important, pentru că de la ele se propagă tot felul de germeni și este bine să îndepărtăm un posibil focar de boală. Dacă încă nu a dat înghețul, iar ferestrele iernii o permit putem acoperi suprafețele de sol cu mulci și ne pregătim pentru primăvară cu primele tratamente. Începem cu uleiul horticol pe care îl aplicăm înainte de desmugurire.

– Ce îi sfătuiți pe cei care vor să își amenajeze grădina în primăvară?

– În primul rând să se înarmeze cu multă răbdare. Nu trebuie să ne grăbim să plantăm în toate colțurile grădinii pentru că următorul pas va fi să le scoatem. Totul trebuie să plece de la un proiect de amenajare, iar dacă nu avem resurse financiare să punem în aplicare proiectul în primăvară și e bine să îl respectăm în următorii ani. Pentru asta trebuie să apelăm la un specialist, un arhitect peisagist sau putem încerca să ne proiectăm singuri grădina.

– Care ar fi regula în amenajare, începem cu plantele mari sau cu cele mici?

– Dacă vorbim de o casă în construcție trebuie să avem în vedere ce lucrări se mai fac în zonă, să nu plantăm și apoi să călcăm cu buldozerul plantele. Dacă nu există această problemă, începem cu arborii, pentru că ei constituie scheletul amenajării, apoi cu arbuștii și plantele mici.

– Aveți recomandări care să țină cont de arealul specific în care se dorește amenajarea?

– România are 3 zone mari climatice – nordul Moldovei, care este arid și cu ierni grele, Transilvania, cu climat mai blând, ferit de crivăț de Arcul Carpatic, și zona de sud, cu un climat arid, asemănător cu Bulgaria sau Grecia. În linii mari nu avem diferențe fundamentale, adică putem folosi aceeași colecție de plante în Moldova, Transilvania și Muntenia, cu mici diferențe. Spre exemplu, Albiția va merge bine în sudul țării, dar nu va merge la Dorohoi sau în zona de munte. Magnolia, care este și ea o specie termofilă, merge oriunde, dar în zonele mai reci va trebui protejată. În zonele de munte nu vom merge cu migdal sau Pawlovnia, ci cu conifere.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 21

Gardurile vii sunt aranjamente speciale, cu înălțimi diferite, contur sinuos sau drept, forme dezvoltate natural, liniar sau geometric (cilindru, semicerc, piramidă, paralepiped etc.), decorative sau utilitare, care se tund sau nu, cu creștere rapidă, modestă sau înceată. În categoria gardurilor vii intră și labirinturile (perete verde) ori palisadele (zid verde). În funcție de dimensiune, acestea pot fi mici (maximum 40 cm înălțime), scunde (până la 100 cm), mijlocii (100-200 cm), înalte și foarte înalte (200-400 cm sau chiar mai mult).

La realizarea gardurilor vii se folosesc mai multe specii decorative prin frunze, flori sau fructe, cu frunze caduce sau permanent verzi, încadrate în categoria foioaselor și a coniferelor:

– foioase: buxus (cea mai răspândită specie cu o astfel de utilizare), berberis (cu 500 de varietăți), floarea miresei sau cununița (Spiraea vanhouttei), lemn câinesc (Ligustrum sp.), caprifoi sau mâna Maicii Domnului (Lonicera sp.), forsythia, mai rar ulmul, fagul cu frunze roșii sau verzi, teișorul, liliacul, iasomia etc.;

– conifere: thuja, chiparosul albastru, ienupărul, pinul etc.

Plantare și îngrijire

Plantarea are loc toamna sau primăvara, uneori, când vremea permite, în ferestrele iernii. Terenul se desfundă cu 30 de zile înainte, fiind îmbunătățit cu îngrășăminte. Se execută șanțuri 20 x 20 cm pentru gardul viu mic sau 80 x 60 cm, pentru gardurile înalte. Pentru cele foarte înalte este de preferat plantarea la groapă individuală. Plantarea se face pe un rând, variantă în care arbustul se dezvoltă foarte bine, dar în practică se folosesc cel mai des două rânduri, caz în care exemplarele mai slab dezvoltate se plantează la mijloc. La un metru liniar, la gardul pe două rânduri, se plantează până la 10 bucăți, în triunghi – materialul săditor de pe al doilea rând se intercalează la mijlocul distanței dintre arbuștii de pe primul rând. În cazul speciilor cu creștere înaltă, densitatea va fi mai mică. Înainte de plantare, materialul săditor se fasonează (se înlătură rădăcinile rănite, restul fiind scurtate la 10-20 cm), se mocirlește și se scurtează, dacă este nevoie, și partea aeriană, în funcție de dimensiunea dorită. Ca lucrări de îngrijire amintim: udarea, imediat după plantare și ori de câte ori este nevoie; tunderea – se poate efectua iarna și în timpul vegetației, primăvara și vara; tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilor, la speciile sensibile.

Pagini realizate de Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 25

Acad. D. Davidescu făcea următoarea ierarhizare a factorilor care contribuie la obținerea de pro­ducții agricole: APA – substanțele nutritive – însușirile solului cu capacitatea sa productivă – combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Prin urmare, apa este factorul primordial care trebuie avut în vedere. Fiecare agricultor trebuie să își propună ca obiectiv prioritar crearea condițiilor ca fiecare picătură de apă din precipitații să fie înmagazinată în sol și să fie evitate la maximum pierderile de apă. Aceasta deoarece în condițiile țării noastre seceta afectează peste 7 mil. hectare.

Vom prezenta principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

1. Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și a permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile. Când pe stratul 0-30 cm s-a format hardpanul (talpa plugului) se va lucra cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul pe 5-10 cm adâncime, sub fundul brazdei. Când stratul impermeabil este situat la 30-40 cm se va lucra cu cizelul pe această adâncime, iar dacă se găsește la 50-70 cm se va lucra cu scarificatorul. Prin aceasta se asigură condiții pentru acumularea de mari cantități de apă în sol pe adâncimea de până la 100-150 cm care se poate valorifica de către rădăcini. Aprovizionarea optimă cu apă a solului pe 0-100 cm este de 1.200-1.500 m3/ha când poate rezista, fără pierderi semnificative, la 1-2 luni de secetă. S-a determinat că din precipitațiile căzute în perioada de toamnă s-au pierdut 80% pe solul nelucrat și numai 13,7% pe cel lucrat corect.

2. Ameliorarea structurii solului, care asigură o porozitate și permeabilitate optime, se realizează printr-o corectă fertilizare organo-minerală, cu valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente unde este necesar și prin cultivarea de ierburi perene într-un asolament rațional întocmit. Desigur, trebuie evitate multiplele lucrări ale solului și la umiditate necorespunzătoare care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului.

3. Măsuri eficiente pentru reducerea pierderilor de apă din sol. Cele mai mari pierderi se produc prin evaporare la suprafața solului. Trebuie evitate lucrările de răscolire, de vânturare a solului, cum se constată la grapa cu discuri la care s-au înregistrat pierderi de apă de până la 29%. Realizarea unui mulci natural sau artificial la suprafața solului evită pierderile prin evaporare. Un teren bine structurat realizează la suprafața solului, pe 2-5 cm, un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderile de apă prin evaporare.

Prașilele efectuate foarte superficial, cu cuțite plate care doar taie buruienile pe dedesubt, fără a răscoli solul, asigură reducerea pierderilor de apă prin evaporare. S-a demonstrat că porumbul prășit în luna mai a înregistrat pierderi de apă de 1,8 mm/zi, iar cel neprășit 4,9 mm/zi. Foarte important este ca terenul să se mențină nivelat, fără coame. Prin analize efectuate în primăvară pe stratul 0-10 cm s-a găsit 23% umiditate pe terenul nivelat și 17% pe cel denivelat, iar pe coamă s-a găsit doar 7,74% apă.

4. Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă prin aceea că se are în vedere ca, după culturile mai consumatoare de apă, să urmeze culturi cu consum mai mic, iar după culturile cu înrădăcinare adâncă să urmeze culturi cu înrădăcinare superficială care, deci, vor folosi apa din straturi diferite.

5. Folosirea rațională a îngrășămintelor este foarte importantă în dirijarea regimului de apă din sol. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură înmagazinarea și reținerea unor cantități mai mari de apă (humusul reține de 6 ori mai multă apă).

Pe suprafețele corect fertilizate consumul de apă este mai mic. Astfel, porumbul într-un sol sărac consumă 550-600 l de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată, iar pe un sol fertilizat, doar 350-400 l de apă.

6. Semănatul în epoca optimă asigură o creștere și dezvoltare normală a plantelor cu capacitatea de a realiza o masă vegetală mai mare cu un consum redus de apă deoarece sunt evitate stresurile. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol. Când în perioada de toamnă-iarnă au căzut mai puține precipitații, densitatea plantelor va fi mai mică.

7. Folosirea de specii și soiuri (hibrizi) care valorifică mai bine apa existentă în sol, care s-au dovedit mai rezistente la secetă. Astfel, consumul specific (coeficientul de transpirație) care ne indică necesarul de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată este: 311 la mei, 322 la sorg, 518 la grâu, 831 la lucernă etc. S-a constatat că floarea-soarelui la 1 l de apă consumat realizează 3,4 g de substanță uscată (s.u.), pe când sorgul realizează 6,6 g de substanță uscată. Tot așa porumbul la fiecare 1 mm de apă consu­mată realizează o producție de 2-3 kg, pe când sorgul realizează 8-11 kg.

8. Distrugerea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă (de 2-3 ori mai mult decât plantele de cultură) asigură ca apa existentă în sol să fie consumată numai de plantele de cultură.

9. Prezența perdelelor forestiere de protecție asigură o îmbunătățire radicală a regimului hidric din sol. Ele reduc viteza vântului cu 26-50% și pierderea apei prin evaporare cu 20-45%. În spațiul dintre perdele se menține o atmosferă mai umedă, determinând reducerea transpirației plantelor și deci consum mai mic de apă. La Stațiunea Mărculești – Ialomița s-a găsit în spațiul pro­tejat de perdele un strat de zăpadă de 60-80 cm, iar în afara acestui spațiu doar 15 cm. Se știe că fiecare 10 cm strat de zăpadă aduce în sol 300 m3/ha apă.

10. Irigarea este măsura cea mai sigură de dirijare a regimului de apă din sol dar, deocamdată, este asigurată pe suprafețe reduse.

Pentru aceasta este necesar să fie valorificate, cu maximă eficiență, celelalte mijloace care stau la îndemâna agricultorilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În varianta în care doriți să vă produceți vița-de-vie în gospodărie, iată câteva sfaturi practice:

Luna februarie-martie: se cumpără portaltoii de la unitățile de cercetare ori firme autorizate; se recoltează altoii din soiurile pentru care se dorește multiplicarea (Muscat de Hamburg, Afuz-Ali, Fetească albă și neagră, Chardonnay, Merlot). Se fasonează portaltoii și altoii, se țin la umectare și apoi se altoiesc manual (în despicătură). După altoire, materialul va fi parafinat (parafină cu biostimulatori) prin imersie, pentru asigurarea calusării la punctul de altoire. Butașii sunt stratificați în cameră caldă, într-un substrat format din păiș (în loc de turbă) și nisip fin. După fixare, aceștia sunt complet acoperiți cu alt strat de nisip. Urmează două săptămâni cu temperaturi de peste 30°, o săptămână cu temperaturi mai mici și o alta de acomodare sau călire (aerisire puternică).

Aprilie-mai: Butașii sunt scoși în câmp și plantați pe biloane, la o distanță care să asigure o densitate de 25-30 fire la metru liniar. Biloanele sunt protejate cu folie, pentru a împiedica evaporarea apei și pentru a menține solul curat de buruieni. Pe timpul verii se udă ori de câte ori este nevoie și se aplică toate tratamentele specifice împotriva bolilor și dăunătorilor.

Noiembrie: se recoltează materialul săditor, se sortează pe soiuri, în pachete de 20 de bucăți și se stratifică din nou, cât să reziste întreaga iarnă, în varianta în care plantarea se va face primăvara.

Maria BOGDAN