reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Dec 2019

AIPROM - fascinanta călătorie a roșiei de la sămânță în farfurie

La ora actuală, românii consumă aproximativ 700.000 de tone de tomate din producția internă, cărora li se mai adaugă încă aproximativ 80.000 – 90.000 de tone provenite din import. Un calcul simplu arată că fiecare dintre noi consumă, în medie, aproximativ 20 de kilograme de roșii pe an. Mult sub media UE, care este de 35 de kilograme...

Cultivarea tomatelor nu e simplă

În țara noastră tomatele se cultivă decât de aproximativ 150 de ani. Cu toate acestea, au intrat în cultura națională și sunt nelipsite de pe mesele noastre, fie că se regăsesc ca atare, în garnituri, salate sau ornamente, fie în compoziție, ca bulion sau sos. Ba chiar și în compoziția unor băuturi alcoolice sau a dulcețurilor ori pur și simplu ca băutură răcoritoare. Dar cultura tomatelor nu este deloc una simplă, ne spun specialiștii. 14 dăunători și 15 boli sunt specifice acestei plante. Ca atare, cultivarea lor cere, pe lângă multă muncă, și pricepere, dragoste, dar și mijloace tehnice și tehnologice. Dacă în ceea ce privește mecanizarea nu sunt necesare prea multe dotări, în schimb este necesară multă mână de lucru. Față de cultura mare, cultura tomatelor, ca și cele mai multe culturi legumicole, înseamnă răsădire, copilire, plivit și o sumedenie de alte operații. E drept că și beneficiile sunt mai mari, dar o parte dintre ele se duc pe cheltuielile de producție. Mai ales atunci când vine vorba despre a produce tomate în medii protejate, solarii sau sere. Cheltuielile pentru încălzire ajung adesea să crească atât de mult încât pun sub semnul îndoielii rentabilitatea culturii. Și aici intervine efectul produselor pentru protecția plantelor, care pot să facă diferența între o afacere bună și faliment.

Pe scurt, cam aceasta a fost lecția pe care AIPROM – Asociația Producătorilor de Produse pentru Protecția Plantelor din România a dorit să o predea fermierilor în cadrul evenimentului Fascinanta călătorie a roșiei de la sămânță în farfurie.

Doar 2% din populație produce hrana pentru restul!

Dincolo de pretextul invocat pentru a-și spune povestea, AIPROM, o organizație ambițioasă, cu țeluri precise, a prezentat o parte dintre realizările sale din acest an. Asociația, care îi reunește pe cei mai mari producători de substanțe pentru protecția plantelor, fie că este vorba despre erbicide, insecticide, fungicide sau alți compuși, este adânc implicată și în alte proiecte. Problemele cu care se confruntă agricultura românească, precum și cea a UE, sunt, de fapt, principalele direcții de lucru ale specialiștilor firmelor membre. „La ora actuală, aproximativ două procente din totalul populației sunt implicate în agricultură și trebuie să ofere hrană restului de 98%“, a evidențiat Vasile Iosif, președintele AIPROM. Pe de altă parte, domnia sa a subliniat și faptul că în ultimii zece ani peste jumătate din totalul substanțelor utilizate pentru protecția plantelor au fost restricționate în UE. „La ora actuală, un fermier turc poate folosi peste 1.000 de substanțe pentru protecția plantelor, față de unul din Uniunea Europeană, care are la dispoziție doar 456. Dintre acestea, 75 se află pe lista de înlocuire. UE elimină molecule, fără să pună nimic în loc. În același timp, factorii de presiune se înmulțesc și devin tot mai puternici. Așa se face că, uneori, și în unele locuri avem probleme foarte mari. De exemplu noi, în România, am putea să punem Tanimecus pe drapel“, a ilustrat în puține, dar semnificative cuvinte dl Iosif situația.

Dna Carmen Botez, directorul general al AIPROM, a accentuat, la rândul său, misiunea asociației: „Suntem aici să asigurăm nevoia de protecție a fiecărei plante, să-i oferim posibilitatea să se dezvolte astfel încât să ajungă la întregul ei potențial de producție!“.

Pe de altă parte, am aflat că în România se folosesc, în medie, doar 670 grame substanță activă pentru protecția plantelor/ha. În Ungaria se folosesc 1,25 kg, iar media europeană este de cca două kilograme. Așadar putem considera că avem o agricultură mult mai apropiată de cea bio față de majoritatea țărilor europene!

Am aflat și că o substanță nouă pentru protecția plantelor înseamnă, cu tot cu perioada de testare și aprobare, cam 11 ani de muncă. Costurile se ridică la peste 256 milioane de dolari. Auzind asemenea cifre, am regândit puțin poziția față de prețurile produselor de pe piață...

Responsabilitate socială, dincolo de profit

Pe lângă alte activități, AIPROM derulează și o serie de programe legate de responsabilitatea socială față de substanțele pe care membrii săi le produc. Unul dintre acestea, SCUT, este legat de combaterea utilizării produselor contrafăcute. Aceste produse s-au dovedit de-a lungul timpului a fi ineficiente în ceea ce privește destinația lor și, în schimb, mult mai nocive față de mediu și utilizatori.

Un alt program este TOPPS, care urmărește conștientizarea utilizatorilor de substanțe pentru protecția plantelor a efectelor acestora asupra mediului acvatic. În acest context, ei sunt instruiți asupra modului în care pot minimiza poluarea surselor de apă.

Un program de succes este SCAPA, în cadrul căruia se urmărește recuperarea ambalajelor în care sunt livrate produsele pentru protecția plantelor. Acestea sunt recuperate de la fermieri și transformate în saci pentru colectarea altor ambalaje. După cum ne-a spus Dorin Pop, unul dintre vicepreședinții asociației, anul acesta, până în luna octombrie, au fost recuperate 1.050 tone din cele aproximativ 2.000 de tone de ambalaje comercializate în 2019. Dintre ele, peste 65% au fost reciclate.

Revenind la aspectul general, putem trage concluzia că și acest eveniment organizat de AIPROM a fost la înălțimea seriozității și a prestigiului pe care, pe bună dreptate, atât organizația, cât și membrii săi, luați individual, și le-au dobândit.

Alexandru GRIGORIEV

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Grădina Mirelei: 240 soiuri de seminţe de roşii

Mirela Surdea are o grădină cu de toate care se află pe malul Neajlovului, lângă rezervația Comana, Călugăreni. Timp de 8 ani a adunat în jur de 240 de soiuri de roşii românești sau internaționale, soiuri inimi sau grase, de uscat, de bulion, de păstrat – da serbo, soiuri dwarf sau de ghiveci… roșii verzi și roșii albe, indigo, vărgate, salbe, mari cât capul, mici ca pruna, da' gustoase, numa-numa! Pe lângă roşii are şi multe alte sortimente de legume adunate de la prieteni grădinari, de la cunoscuți şi prieteni, prin schimburi.

Totul a început cu o grădină şi un blog...

În urmă cu 8 ani a început întreaga activitate a Mirelei. A primit în dar o grădină şi un blog, iar de atunci creşte cu mare drag multe sortimente de legume, iar apoi scrie despre acestea pentru cei interesaţi. „În anul 2011 soțul meu s-a decis să cumpere acest teren. Când am ajuns în fața porții și am intrat în grădină am simțit că aici va fi locul în care voi zăbovi mult timp. Grădina mă aștepta și, cum doar ea știe, m-a ajutat să învăț cum să cultiv legumele, florile și să îngrijesc pomii. Mă minunam de orice petală, albină, gușter, broscuță, pui de pițigoi sau graure și făceam multe poze pe care le arătam prietenilor și familiei. Fiul meu, pe atunci licean, mi-a dăruit în ajun de Crăciun o pagină de blog și mi-a spus: „Scrie aici! Te vei întâlni cu toți cei care au aceeași pasiune, scrie pentru ei!“ Blogul se numea „Susie cu ochii negri“ (precum planta urcătoare) și din ecran o pagină verde mă privea clipind. Am început să scriu articole asezonate cu poze despre primii bulbi plantați, despre ceapa de iarnă pe care am plantat-o împreună cu fiul meu, despre stratul înălțat în care am îngropat tot lemnul vechi-putred din curte și cât de repede creșteau apoi salata și plantele de frunze. Apoi am început să citesc cu nerăbdare despre răsaduri și despre miracolul germinării“, spune cultivatoarea.

Gradina Mirelei

Primele seminţe îmbăiate în zeamă de aloe

„O prietenă mi-a trimis din Italia un plic de semințe de roșii și mama mea a exclamat: «De cât de departe au venit semințele astea la tine!». Am îmbăiat semințele într-o soluție de zeamă de aloe și le-am așezat în pământ ușor, de răsad. Așteptarea aceea o retrăiesc în fiecare primăvară. Apoi, am prins curaj și am întrebat despre repicare și am reușit să cresc primele răsaduri de balcon care au ajuns în grădină. Primele fructe nu le puteam culege, doar le admiram. În anul următor am crescut răsadurile cu lumină suplimentară, de neon, și le-am călit la temperaturi scăzute observând diferența; fructele soseau mult mai numeroase și plantele erau mult mai rezistente“, povestește legumicultoarea.

Apoi a început să scrie despre tomate...

A folosit și micorize și a făcut primele grefe la roșii în același an. Dar a şi scris împreună cu alți grădinari articole despre cum cultivă și ce metode folosesc. „Am observat că articolele în care scriam despre tomate aveau un număr mare de accesări, oamenii căutau informații despre roșii și despre cultivarea acestora. Am participat la târgurile de semințe unde oamenii erau fericiți să găsească legume valoroase și îmi ofereau în schimb semințele lor. Am cunoscut prieteni grădinari care păstrează soiurile de roșii în familie, soiurile bunicilor sau ale vecinilor și mi-am dorit să cultiv aceste soiuri în grădina mea. Primele semințe le-am primit din Deva, de la Cornelia, și am numit-o Diva de Deva pentru că avea pliuri și era foarte îndrăzneață; primele fructe legau devreme în luna iunie. Colegul meu Dan Durdun mi-a adus o roșie inimă păstrată în familia sa din Făgăraș pe care am numit-o Durdulia de Durdun pentru că la etajele superioare fructul devine mare și uimește prin pulpa densă. Dulcea de Făgăraș este de departe cea mai frumoasă roșie, am găsit-o la o pensiune din Silba – Sercaia din Făgăraș și am fost uimită de dulceața sa. Am luat-o cu mine și anul următor culoarea sa uimitoare mi-a îmbogățit grădina. Inima lui Călin vine dintr-o grădină din Ciugud, unde domnul Călin cultivă doar acest soi de peste patruzeci de ani, iar Roșiile Antuzei, fiică de preot, sunt minunate, soiuri cu și de poveste, soiuri de româncuțe de care sunt tare mândră. O roșie este un emoticon. Postată pe o rețea de socializare, imaginea ei trezește emoție, admirație, pasiune sau invidie. Adună imediat un grup de pasionați care văd mai mult decât spune imaginea, din semne numai de ei știute deduc soiul, gustul, bolile prin care a trecut, căldura sau lumina de care a avut parte, impactul printre cunoscători și priza la marele public“ povestește Mirela.

„O roșie este o sticluță cu gust condensat, ca parfumul! Totodată, este promisiunea unei povești viitoare, bazată pe un an de muncă“, mai adaugă legumicultoarea. „De la sămânță la fruct este o poveste de dragoste, nu o activitate de grădinar. Sunt soiuri românești sau internaționale întoarse înapoi acasă. Le-am adunat de la prieteni grădinari, de la cunoscuți, prieteni, prin schimburi. Am cultivat legume diverse de la Pak Choi, Tatsoi și muştar roșu, la fasole, varză de Bruxelles, cartofi, ardei foarte iuţi, gustosul bob, napi etc.“, încheie Mirela Surdea.

Casetă

„Primele seminţe de roşii primite le-a îmbăiat într-o zeamă de aloe, apoi a repicat răsadurile şi a reuşit să crească primele plăntuţe“, povestește Mirela.

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS