Adama Sultan iulie 2020
update 6 Aug 2020

Alexandru Daniel: „Culturile de orz și grâu semănate în toamnă arată bine acum“

Evoluția culturilor agricole este stabilită încă din toamnă, când startul lor depinde aproape în exclusivitate de condițiile meteo. Toamna aceasta a fost una prielnică, iar perspectiva este una pozitivă, spune Alexandru Daniel, șeful Laboratorului de Agrometeorologie din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Informațiile sunt cumulate din 66 de puncte de observație din țară

Reporter: Administrația Națională de Meteorologie are în teren 66 de stații care furnizează constant informații despre starea vremii și modul în care culturile agricole au evoluat în funcție de  impactul condițiilor meteo.

Alexandru Daniel: Într-adevăr, Departamentul de Agrometeorologie are 66 de puncte în ceea ce privește Rețeaua de Monitorizare a Principalelor Culturi Agricole din țară. Acestea furnizează săptămânal informații referitoare la starea de vegetație a principalelor culturi aflate în câmp. Aceste observări de natură fenologică – stadiul de dezvoltare a culturii, faza în care se găsesc aceste culturi, lucrările care s-au efectuat în cultura respectivă, dacă s-au aplicat sau nu irigații – se coroborează cu măsurătorile decadale, la 10 zile, efectuate pentru măsurarea umidității în câmp în culturile de grâu de toamnă și la porumb și floarea-soarelui pe parcursul sezonului de primăvară-vară. Aceste informații se compilează aici, la București, și se realizează hărțile de umiditate a solului în care se evidențiază zonele cu probleme legate de regimul hidric în sol. Adică, dacă există fenomenul de secetă și care sunt gradele acestuia. Aceste informații sunt bazate și validate de fiecare dată prin formule matematice care ne ajută să facem o estimare cât mai apropiată de realitatea din teren. Din nefericire, nu putem să avem în toate zonele din România astfel de puncte de observație, așa că facem o situație la nivel de țară cu rigoarea corespunzătoare calculelor și măsurătorilor din teren.

Perspectiva evoluției culturilor de toamnă este optimistă

Rep.: Îmi spuneați că ați primit deja informări de la aceste puncte de observație, cum le spuneți, și că sunt culturi care arată foarte bine în momentul de față.

A.D.: Anul acesta agricol a debutat foarte târziu, în mod normal sezonul agricol începe în septembrie anul curent și se termină în luna august a anului viitor, și a fost secetă aproape în toate culturile semănate în această toamnă. Pregătirea terenului înainte de semănat a fost foarte greu de realizat, dar și semănatul în sine și acest fapt a cauzat probleme foarte mari fermierilor în ceea ce privește semănatul de toamnă. Unii au reușit să semene, alții au depășit perioada optimă de la jumătatea lunii octombrie și au prelungit-o către sfârșitul lunii octombrie, chiar începutul lunii noiembrie. Chiar dacă acestea au fost semănate târziu, au reușit să răsară și să parcurgă primele faze fenologice, germinarea, apariția primelor frunze și chiar înfrățirea. Din informațiile pe care le avem noi, grâul și orzul în acest moment prezintă un covor bine încheiat, adică răsărirea culturilor a fost făcută uniform. Asta ne creează o perspectivă optimistă în ceea ce privește evoluția culturilor în anul viitor. Acest lucru s-a produs în condițiile în care abia acum, în luna noiembrie, am avut primele precipitații după o perioadă foarte îndelungată. În aproape patru luni cantitățile de precipitații au lipsit cu desăvârșire pentru terenurile care au fost cultivate în toamnă. Dar, spre deosebire de alți ani, ultimii ani au avut particularități specifice în ceea ce privește culturile din câmp. În toamna anului 2018, spre exemplu, când a fost, de asemenea, secetă, dar ploile au apărut mai devreme, prin luna octombrie s-a semănat mai târziu și au existat zone în care culturile de grâu și orz nu au răsărit înainte de intrarea în iarnă, dar au răsărit în primăvară. Culturile acestea au dat producții foarte bune, chiar dacă au fost semănate în afara perioadei optime.

Ultimii doi ani au fost atipici

Rep: Și ce relevă acest aspect?

A.D.: În această ecuație plantă-climă- atmosferă-sol există o complexitate care uneori nu poate fi explicată. Sunt situații în care nu știm cum vor decurge lucrurile pentru că, pe parcurs, condițiile meteo se pot îmbunătăți. Avem exemplul anului trecut care, deși a fost unul dificil la început, ulterior lucrurile s-a redresat prin precipitațiile care s-au acumulat pe perioada iernii. Trebuie să precizăm că în intervalul decembrie – februarie plantele intră într-o așa-zisă perioadă de odihnă. Asta nu înseamnă neapărat că își întrerup procesele, ci are loc o desfășurare mult mai lentă a acestor procese biologice. Practic, intră într-o fază de latență și nu mai utilizează foarte mult resursele din sol, nici apa. Așadar, se pot acumula precipitații care ar trebui să vină preponderent din zăpadă, dar este bine și dacă vin din lapoviță sau ploaie. Această apă care se acumulează în sol va fi foarte bună în primăvară, atunci când au loc primele faze în dezvoltarea culturilor de toamnă și când cerința de apă este mai mare. Ultimii doi ani au fost foarte atipici pentru agricultură pentru că am avut perioade foarte secetoase sau cu cantități foarte mari de precipitații la începutul verii în acest an și iarăși cu secetă care s-a prelungit până în  pragul iernii.

Laura ZMARANDA

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Să extindem sistemul conservativ de lucrare a solului

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

  • se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
  • se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
  • se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
  • se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
  • se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
  • se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
  • crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
  • se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
  • se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
  • se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
  • se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
  • se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
  • crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

  • nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
  • se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
  • crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
  • se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
  • sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Pe malul Dunării, la cumpăna dintre anii agricoli

După Bărăgan, Zona de Sud-Vest a Câmpiei Române este cunoscută pentru potențialul său de producție agricolă. Pământul bun și apele care traversează ținutul, ca să nu mai spunem de Dunărea care îl mărginește, creează un mediu propice pentru mai toate culturile. În plus fluviul înlesnește și transportul. La cumpăna dintre doi ani agricoli, am vizitat o fermă din Corabia, străvechea Sucidava, pentru a vedea cum s-a încheiat un an și sub ce auspicii începe celălalt.

Grâul este deja sub brazdă

Pe domnul Alexandru Bobonete, șeful fermei Celei, l-am găsit, așa cum îi stă bine unui conducător de exploatație, pe câmp. Coordona oamenii care semănau grâul. „Am încercat să profităm de ploaia care a căzut acum două săptămâni, ca și de vremea bună care încă mai e. Așa că îi dăm zor. Probabil că seara asta, cel târziu mâine dimineață, terminăm“, mi-a spus fermierul. Era puțin îngrijorat, pentru că vântul bătea foarte puternic, iar la radio tocmai se anunțase că la munte a început să ningă.

Două tractoare de generație nouă, un Claas și un New Holland, tractau cele două semănători Vaderstad de 6 metri. Un încărcător frontal prelua din Tir-ul parcat la capătul parcelei big-bag-urile cu sămânță și le transporta la rezervorul semănătorilor. Unul dintre mecanizatori, mai în vârstă, povestea celorlalți în scurtul răgaz de încărcare: „Habar n-aveți voi cum munceam eu la semănat! Sămânța era în saci de 50 kg, pe care îi cărai cu cârca la semănătoare și îi deșertai din brațe. Acum ți-aduce sacul și nu trebuie decât să-l tai și să aștepți să se golească.“

Printre glume, ziua se scurge. Până seara, la ferma Celei, care măsoară 1.200 ha, semănatul era încheiat. Rapița era deja răsărită. „Dacă în următoarele două săptămâni vine ploaia, atunci începem bine noul an agricol“, îmi spune, mulțumit, Alexandru Bobonete.

De la zahăr la cereale

Ferma Celei face parte dintr-o exploatație mai mare, de cca. 4.300 ha, divizată în cinci ferme. Pe lângă cea pomenită deja, mai sunt fermele Orlea (800 ha) și Vârtop (900 ha), aflate lângă Corabia, Izbiceni (600 ha) și Caracal (600 ha), lângă Caracal.

La un loc, alcătuiesc Zahărul SA. Cândva erau fieful fabricii de zahăr Corabia și erau cultivate integral cu sfeclă de zahăr. Din 2007, odată cu intrarea României în UE și introducerea cotelor de producție de zahăr, fabrica s-a închis. Culturile de sfeclă de zahăr s-au transformat în culturi de cereale, floarea-soarelui și rapiță, așa cum fuseseră în urmă cu 50 de ani. Pământul, mănos, a părut că se bucură de această revenire și i-a ajutat pe oameni să obțină recolte frumoase.

În anul acesta, chiar în condițiile secetei, producțiile au fost frumoase. Grâul „a dat“ 5.500-6.000 kg/ha. Rapița și floarea-soarelui au avut și ele o productivitate de 3.500 kg/ha. Porumbul a fost cel mai afectat de secetă: nu s-au obținut decât 5.500-6.000 kg/ha. „I-a lipsit o ploaie în luna iulie“, crede Alexandru Bobonete. „Știți cât de frumos era în iunie? Era o masă verde, superbă, viguroasă. Apoi a început seceta și s-a uscat pe zi ce trecea. Dacă ar fi avut două irigări, scotea, cum s-a întâmplat și în alți ani, și 11.500 kg/ha“, îmi spune, cu obidă agricultorul care și-a văzut recolta dijmuită de vremea potrivnică.

„Black lady“ și suratele sale

Rezultatele bune obținute de fermierii de la „Zahărul“ se datorează, după cum o spun chiar ei, atât input-urilor folosite, cât și tehnologiei. Iar eu adaug și profesionalismul celor care lucrează. Nu e puțin lucru să lucrezi 4.300 ha cu 20 de oameni, cum o fac ei.

Tractor Claas semanatoare Vaderstad

În sprijinul lor stă un parc de utilaje cu care orice agricultor din țară s-ar putea mândri. Tractoarele Claas și New Holland, de generație nouă, au puteri cuprinse între 150 și 350 CP. Ele pot tracta cele patru semănători Vaderstad de șase metri sau, pentru porțiunile mai înguste, pe cea de patru metri. Pentru culturi prășitoare există două semănători John Deer și alte două, pe 12 rânduri, luate de la Biso.

La vremea recoltatului, vedeta flotilei este Black Lady, o combină de serie mică, chiar unicat spun unii, cu o lățime de tăiere de 9 metri. Pe lângă ea, mai sunt patru CLAAS, două John Deer și două New Holland, cu fronturi de lucru cuprinse între 5 și 7 metri. În total, lățimea frontului de tăiere al combinelor însumează 57 de metri.

Îngrășămintele sunt împrăștiate de două mașini tractate John Deer și de un alt utilaj cu raza de împrăștiere de 24 metri. Pentru ierbicidat se foloseau MET-uri. De curând, ele au fost înlocuite de un utilaj Miller, cu o deschidere a brațelor de 36 de metri, care poate aplica și tratamente. Randamentul acestei mașini este de 250 ha/zi.

Pentru transport sunt disponibile 15 TIR-uri, iar o cisternă poate transporta direct la punctul de lucru combustibilul necesar.

„Bun pui, bun iese!“

Acesta este principiul după care se ghidează și fermierii noștri. Sămânța folosită este și ea de calitate. Furnizorii preferați sunt Pioneer, Monsanto și Syngenta. Pentru grâu, anul trecut a fost utilizat sortimentul Amicus, de la Donau Sat. Anul acesta s-a semănat cu sămânță din recolta proprie, Amicus C1. Fermierii speră la aceleași rezultate frumoase și la recolta din vara viitoare. La toate culturile se aplică îngrășăminte complexe, fie 20:20:0, fie 18:46, câte 200 – 250 kg/ha. Separat, în perioada de vegetație, se mai aplică 250 kg azot/ha. În funcție de cultură, de sezon și de condițiile concrete, se aplică tratamentele necesare. De exemplu, anul trecut s-a aplicat un tratament cu microelemente, în special zinc, care măresc absorbția de azot.

Secetă pe malul Dunării

Totuși, fermierii de la „Zahărul“ au un grăunte de venin care le otrăvește bucuria. Societatea dispune de 20 de pivoți de irigații, care, din nefericire, zac în câmp. Dunărea curge la nici un kilometru de trei din cele cinci ferme ale exploatației. Însă, când vine seceta, e ca și cum toate acestea nu ar exista.

Ultima oară stația de pompare a sistemului de irigații a funcționat în 2007 sau 2008. Apoi, sistemul s-a deteriorat încet, dar aproape iremediabil. Acum stația de pompare trebuie înlocuită cu totul iar pentru asta nu există bani. Așa că toate rămân la voia lui Dumnezeu.

„Din patru în patru ani mai vine câte un politician care ne promite că o să reabiliteze sistemul de irigații. Apoi trec alegerile și se uită de promisiuni“, îmi povestește Alexandru Bobonete. „Acum se vorbește despre implementarea unui program de modernizare cu fonduri europene. Dar totul e doar la nivel de discuții“, încheie, cu lehamite, fermierul.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 20-21

Este necesară arătura pentru semănăturile de toamnă pe timp secetos?

Este o întrebare la care cercetarea ar trebui să răspundă.

Cu atât mai mult cu cât suprafețele agricole din țara noastră au un grad de umiditate diferit. De la exces de umiditate în zonele cu inundații, la o secetă cumplită în principalele zone agricole, unde solul are conținutul de apă sub coeficientul de ofilire.

Principala greșeală făcută pe aceste suprafețe este executarea arăturii adânci care „rupe“ solul sub forma unor bolovani tari, însoțită de uzura exagerată a utilajelor agricole folosite și cu mare consum de energie. În asemenea condiții, printre bolovani s-au realizat adevărate canale prin care circulă aerul uscat, provocând pierderi de apă din puțina care mai există sub stratul arat.

Măsura cea mai potrivită, în acest caz, ar fi ca parcelele respective să fie destinate culturilor de primăvară.

Dacă nu există această posibilitate, recomandarea ar fi executarea lucrărilor de pregătire prin puține treceri, lucrări superficiale mai puțin agresive asupra solului, sistem ce asigură o bună afânare a solului pe adâncimea de semănat cu pierderi minime de apă.

La semănat, brăzdarele semănătorii pătrund ușor prin acel strat mărunțit, distribuind uniform sămânța. În cazul pregătirii agresive după arătură majoritatea semințelor se strecoară printre bolovani la diferite adâncimi, până la fundul stratului arat și o mică parte rămâne în stratul mărunțit de la suprafață.

În urma unei ploi de 10-15 mm stratul mărunțit se umezește, determinând germinarea seminței. Dacă ulterior apare o sămânță de secetă germenii respectivi se usucă.

Pentru a clarifica situația privind comportarea seminței de grâu încolțit după întreruperea umidității un anumit timp, am organizat la INCDA Fundulea o experiență cu următoarele variante:

1. am asigurat umiditate continuă (Mt) martor.

2. am întrerupt umiditatea 24 de ore, după care am reumezit

3. am întrerupt umiditatea 48 de ore, după care am reumezit

4. am întrerupt umiditatea 72 de ore, după care am reumezit.

După 7 zile am constatat următoarele:

La var. 1 se formaseră câte 5 rădăcini embrionare care măsurau, în medie, 11,1 cm, iar tulpinița avea 8,5 cm.

La var. 2 se formaseră câte 3 rădăcini embrionare cu lungimea de 4,7 cm, iar tulpinița avea 4,2 cm.

La var. 3 apăruseră rădăcini embrionare foarte scurte, iar tulpinița avea 1,5 cm.

La var. 4 am constatat doar tendințe de reluare a activității, dar majoritatea germenilor erau uscați.

Prin urmare, sunt suficiente 3 zile de uscăciune după germinarea seminței de grâu ca să apară uscarea germenilor (mințirea colțului).

În concluzie, să se renunțe la arătură mai cu seamă în anii secetoși.

Cultivatorii cu experiență și care nu renunță la arătură urmăresc să o efectueze imediat după recoltarea culturii premergătoare și numai până la adâncimea la care nu se scot bolovani.

O asemenea arătură, cu încă o grapă după o eventuală ploaie, este corespunzătoare semănatului de calitate.

Altfel, în asemenea condiții, cel mai indicat este să se lucreze cu grapa cu discuri grea sau să se efectueze semănatul în teren nelucrat în măsura în care avem semănători corespunzătoare.

De asemenea, este mai bine să se întârzie epoca de semănat ca sămânța să germineze când timpul devine răcoros și cu probabilitate mai mare de aport pluviometric natural.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 16

Abonează-te la acest feed RSS