În zilele noastre întâlnim unii specialişti foarte vehemenţi împotriva arăturii, afirmând că este o lucrare depăşită, că plugul trebuie dus la muzeu.
Printre aceştia se găsesc şi specialişti de marcă precum prof. dr. Valeriu Tabără, dr. ing. Gh. Niţu ş.a. care recomandă mai multă atenţie la lucrările solului.
Alţi specialişti însă folosesc arătura ca mijloc important în sporirea producţiei. Astfel, de exemplu, ing. N. Sitaru în tehnologia de cultură a porumbului pentru Loturile demonstrative de la Orezu-Ialomiţa, unde s-a desfăşurat Ziua porumbului în 2014, pentru aceste loturi a efectuat arătura la 35 cm adâncime.
Ing. Răcman Biţă, fermier recunoscut în judeţul Giurgiu, spune că el nu cultivă porumb decât în arătură la 30 cm adâncime.
Dr. ing. Ştefan Poenaru din Feteşti-Ialomiţa menţionează că, în lipsa arăturii, s-au înmulţit rozătoarele (şoarecii) care au distrus culturile.
Prin urmare, problema arăturii trebuie analizată diferenţiat în funcţie de mai mulţi parametri. Este cunoscut că o parte din solurile noastre au conţinut mai ridicat în argilă, sunt soluri grele, reci. De asemenea, gradul de îmburuienare foarte ridicat ne obligă la asemenea lucrări.
Marii agronomi afirmau că pe terenurile argiloase nu se poate renunţa la arătură. Ei recomandau şi anumite observaţii practice, ca de exemplu, după o ploaie de 10-20 mm, dacă solul se usucă în mai puţin de 5 zile nu este absolut necesară arătura; dacă însă sunt necesare mai mult de 8 zile pentru a se usca, arătura este necesară.
De-a lungul timpului agrofitotehnicienii au experimentat tot felul de sisteme de lucrare a solului:
– prin alternarea adâncimii la care se ară în fiecare an în asolament;
– prin alternarea arăturii cu lucrări superficiale;
– prin sistemul de lucrări minime ale solului;
– prin executarea semănatului direct, în teren nelucrat.
Toate acestea au fost publicate cu recomandările corespunzătoare.
În funcţie de condiţiile concrete din fiecare parcelă şi de maşinile de care dispun, agricultorii vor alege metoda cea mai convenabilă.
Ce se realizează prin arătură?
– se asigură o afânare a solului, creşte volumul cu 20-30%, iar densitatea aparentă (Da) ajunge la 0,8-1,0 g/cm3, crescând capacitatea de acumulare a apei;
– se realizează încorporarea îngrăşămintelor, resturilor vegetale, erbicidelor;
– contribuie la combaterea buruienilor, diminuează atacul de boli şi dăunători;
Prof. Guş menţionează că îmburuienarea după arătura anuală la 20-25 cm era de 48 buruieni/m2 şi producţia 100%, iar în discuitură timp de 3 ani îmburuienarea a ajuns la 179 buruieni/m2 şi producţia a scăzut la 74%.
– se asigură o îmbunătăţire a activităţii biologice din sol.
Acad. Gh. Ionescu-Şişeşti menţionează că arătura timpurie face cât o îngrăşare cu azot.
– contribuie la reglarea regimului aerohidric al solului, asigurând un raport optim între porozitatea capilară şi cea necapilară. În terenul arat se infiltrează de 7 ori mai multă apă şi se înmagazinează de 2 ori mai multă. În terenul arat se evaporă 13%, faţă de 80% în cel nearat.
– prin arătură creşte eficienţa îngrăşămintelor, erbicidelor şi a apei de irigaţie.
Putem aprecia că în peste 90% din suprafeţele arabile se execută arătura.
Ce se obţine prin reducerea lucrărilor solului?
– se reduce eroziunea solului;
– creşte conţinutul în materie organică şi fertilitatea solului. S-a determinat că pe stratul 0-10 cm se găsesc 12% materie organică în sistemul convenţional şi 30% în sistemul conservativ;
– se reduce gradul de compactare a solului;
– se scurtează timpul de execuţie a lucrărilor;
– se reduce necesarul de maşini şi, prin urmare, volumul investiţiilor;
– se înmagazinează şi conservă mai bine apa în sol;
– consumul de combustibil se reduce de la cca 50 l la 10 l/ha;
– se reduc substanţial cheltuielile de producţie.
S-a determinat că 30-35% din volumul de energie consumat în tehnologia convenţională se datorează arăturii. Din forţa de tracţiune necesară la arat 41% se consumă pentru frecarea sol-plug, 56% pentru tăiere, ridicare, mărunţire şi răsturnarea brazdei, iar 3% pentru aruncarea solului de pe cormană.
În tabelul 1 prezentăm „Indicii agrofizici şi de productivitate la arat“.
Tabelul 1 – Indicii agrofizici şi de productivitate la arat
Felul solului
|
Rezistența specifică
Kgf/dm2
|
Densitatea aparentă
g/cm3
|
Coeficientul de ofilire
%
|
Capacitatea de câmp
%
|
Productivitatea
ha/sch.
|
Consum de motorină
l/ha
|
Ușor
|
35
|
1,40
|
2
|
8
|
4
|
18,00
|
Mijlociu
|
46-55
|
1,35
|
7
|
22
|
3,5
|
22,75
|
Greu
|
61-75
|
1,30
|
14
|
28
|
2,6
|
31,25
|
Trebuie menţionat că, în general, lucrările solului duc la degradarea structurii solului, prin efectul mecanic de mărunţire a agregatelor, prin tasare şi prin aerare, intensificând mineralizarea materiei organice.
Rezistenţa la arat creşte cu 10% pe un sol slab tasat şi cu 30% pe cel excesiv tasat. Totodată, creşte cu 30-50% când solul este prea uscat şi rezultă bolovani sau este prea umed şi rezultă brazde sub formă de curele. În solul bine structurat rezistenţa la arat se reduce cu până la 40%. Întârzierea arăturii cu 10-20 zile de la recoltare duce la creşterea rezistenţei la arat.
Cele prezentate mai sus au rolul de a determina agricultorii, care au sprijinul specialiştilor, să aleagă modul corespunzător de executare a lucrărilor solului în funcţie de situaţia concretă din teren.
Prof. dr. ing. Vasile POPESCU