Tot mai mult auzim despre risipa alimentară. Conform studiilor, se estimează că în UE sunt generate anual 88 de milioane de tone de deșeuri alimentare, 173 de kilograme pe cap de locuitor. Alimentele se pierd într-un lanț întreg de magazine, restaurante, acasă și ferme. Este necesară o conștientizare a noțiunilor de siguranță alimentară, risipă alimentară și cauzele acesteia.

Alimentele risipite contribuie la schimbările climatice, având o amprentă de carbon la nivel global de aproximativ 8% din totalul emisiilor cu efect de seră antropogene globale. Reprezintă o risipă de resurse limitate, precum pământ, energie și apă de-a lungul întregului ciclu de viață al produselor. Pentru fiecare kilogram de alimente produse sunt eliberate în atmosferă 4,5 kg de CO2.

Risipa alimentară nu are numai costuri sociale, economice și de mediu, ci și consecințe etice. Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, 793 de milioane de oameni din lume sunt subnutriți. Conform Eurostat, în 2014, 55 milioane de persoane, dintre care 9,6% din populația UE, nu își permit o masă de calitate o dată la două zile.

De asemenea, conform statisticilor, 377.000 de tone de roșii se pierd sau se risipesc în lanțul alimentar anual. Această pierdere echivalează cu folosirea inutilă a 90 de kilometri pătrați de teren, a 57 de miliarde de litri de apă și a 7 milioane de ore de muncă pentru gestionarea deșeurilor (roșiile aruncate). Costul pierderilor este de 12,3 milioane de euro. S-au generat 312.000 de tone de gaze cu efect de seră, aproximativ cât emit 55.000 de mașini.

Pierderile producției micilor agricultori

Chiar dacă micii producători încearcă să-și valorifice marfa, din nefericire deseori se poate întâmpla să rămână cu o parte din ea, transformând-o în deșeu. Astfel, unii agricultori, având această experiență nefericită, în anul următor încearcă să recurgă la diverse metode de rezolvare a problemei. Una dintre soluții este investiția într-un spațiu de depozitare sau într-o fabrică de procesare.

O familie de producători de legume din România, a recurs la metoda de conserve pentru valorificarea în totalitate a producției. Astfel, producătorii au implementat un proiect fără a investi într-o fabrică. Corina Hodorogea, inițiatoarea acestui proiect, declară: „Cultivăm legume de aprope 50 de ani, iar din acest an ne-am gândit și să le conservăm. Credem că este o soluție optimă de valorificare a legumelor pe care le cultivăm, nu doar să le vindem în forma lor proaspătă. De asemenea, colaborăm și cu alți fermieri pentru materia primă. În acest mod, ne ajutăm reciproc și nu pierdem nimic din ce producem. Pentru a atrage clienții am decis că cel mai bun mod de a ne conserva produsele este să conservăm o dată cu ele și o parte din tradiția locului. Așa că ne-am luat inima în dinți și am căutat un procesator flexibil, care să accepte să facem rețetele într-un mod tradițional. Această soluție ne-a ajutat să salvăm peste 1 tonă de legume și fructe. Ne dorim ca prin acest nou proiect să dezvoltăm o comunitate prin care să putem ajuta și alți producători din sat. În prezent, avem o gamă de 17 produse, la care ne propunem să mai adăugăm și altele pe parcurs, în funcție de cerințele clienților. Principala categorie de produse este obținută din roșii. Avem produse precum: sos de roșii, suc de roșii, pastă de roșii. Toate ingredientele sunt naturale, cultivate în ferma proprie sau a consătenilor noștri“, susține Corina Hodorgea.

Proiectul „Legume verzi“

„Legume verzi“ este platforma online care susține o mână de producători români să ajungă la clienții finali din București și împrejurimi. Acest proiect a luat naștere în plină pandemie, însă de atunci competiția în mediu online s-a dublat, intrând pe această nișă marii jucători din retail. Așadar, vin în întâmpinarea producătorilor să se adapteze și să propună o soluție privind pierderile producției de legume și de fructe.

Liliana POSTICA

Andreea Robu, producător din domeniul panificației din Iași, un brutar artizan care realizează produse cu maia a fost nevoită să se adapteze ca și alți colegi din sector scumpirilor la energia electrică din acest an. Prima pâine cu maia, a făcut-o în urmă cu 8 ani, pe când încerca să găsească o rețetă de biscuiți sănătoasă. Tot atunci ieșeanca, în prezent în vârstă de 40 de ani, a văzut în acest domeniu o oportunitate de afaceri. În urmă cu câțiva ani a renunțat la jobul în cadrul unei companii aeriene și a căutat surse de finanțare pentru a pune în aplicare ideea de afacere, a testat piața și a început să scrie un proiect. La scurt timp a primit finanțarea și în prezent scoate pe piață produse făcute artizanal.

50.000 de euro, investiție într-o brutărie

Ieșeanca a obținut o finanțare în cadrul fundației Corona și a demarat o investiție în propria brutărie.

„În urmă cu patru ani am depus dosarul pentru obținerea finanțării în cadrul fundației Corona împreună cu Camera de Comerț, iar după 8 luni proiectul european a fost aprobat. Am primit suma de 40.000 de euro. Prima tranșă a fost de 30.000 de euro și a doua de 10.000 de euro. Alți 10.000 de euro am investit din fonduri proprii. Echipamentul principal care face toată treaba este cuptorul, care a costat jumătate din suma accesată, dar face toți banii. Noi lucrăm manual, artizanal. Pe lângă manufactură aveam nevoie de un cuptor bun. Utilajele pe care le avem au un preț atât de ridicat încât din producția pâinii nu poți acoperi investiția prea curând. Afacerea cu pâine din maia a început din dorința de a oferi familiei mele un produs curat înainte de toate, în urmă cu 8 ani. Ulterior, produsul a fost apreciat de rude, cunoștințe și vestea existenței unei pâini fără drojdie a început să stârnească curiozitate. Înainte de a se deschide brutăria, am oferit produsului valoare. Am deschis o pagină de Facebook, unde am informat lumea despre ceea ce înseamnă maia, am mers la târguri și am oferit spre degustare pâine cu maia. Reacțiile erau îmbucurătoare și mă motivau să merg mai departe. Deschiderea unei brutării este o aventură ce te scoate din zona de confort. Uiți că trebuie să produci și trebuie să iei în serios rolul de birocratic“, mărturisește antreprenoarea.

Făină măcinată pe moară cu pietre

Anul 2022 este imprevizibil pentru antreprenoarea din Iași. „În cazul nostru, afacerea a început timid și se desfășoară acum la cote înalte. În vară am lucrat mult la produs și calitatea acestuia. Am renunțat la făina ieftină și am ales una de calitate – măcinată pe moară cu pietre. Deși am fost nevoiți să creștem prețul ca să ne putem alinia scumpirii materiei prime, reacția clienților este una incredibilă.

E fantastic cum, în pofida scumpirii produsului finit, ei aleg calitatea, apreciază ceea ce noi facem. În urma scumpirii gazului, am fost nevoită să reduc zilele de producție, așa încât să pornesc eficient cuptorul (marțea, miercurea și vinerea). La începutul zilei coacem pâini la 260 gr, apoi produse cu unt și lapte la 220 gr, produse de patiserie la 180-200 gr, batoane din ovăz și crutoane la 100 gr, astfel încât să ne folosim de resurse în mod eficient“, adaugă ieșeanca.

Momentan, în brutăria Andreei se produce pâine cu maia (cu măsline/nuci coapte/roșii uscate/dovleac copt/semințe/cu bere artizanală/cu turmeric și semințe/toast cu unt și lapte etc.), precum și produse de patiserie tot cu maia.

Despre pâinea cu maia

Pâinea cu maia este o pâine fără drojdie. Are ca agent de fermentare și dospire maiaua acră. Maiaua este formată numai din făină și apă și apelează la fermenții naturali existenți în aer pentru a se activa. Aceasta ia locul drojdiei industriale pe pat de azot. Pâinea cu maia are un indice glicemic mult mai scăzut decât pâinea făcută cu drojdie și este astfel o alegere mult mai bună pentru persoanele diabetice și pentru persoanele care doresc să-și mențină silueta. Maiaua neutralizează acidul fitic din cereale, acid care este responsabil cu împiedicarea absorbției mineralelor de către corpul uman. Astfel, minerale precum fierul, zincul și magneziul din cerealele integrale sunt mai ușor asimilate și deci pâinea este mai nutritivă.

• „O astfel de afacere te scoate din zona de confort și te obligă să te reinventezi, să vii mereu cu ceva nou pentru a atrage. Păcat că noi, micii întreprinzători, nu suntem susținuți și de către stat pentru a progresa. Suntem văzuți ca o sursă de bani, dar autoritățile nu se gândesc pe termen lung la acest domeniu.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Profesia veterinară este pusă în slujba asigurării sănătății și potențialului animalelor aducătoare de venituri, în serviciul deținătorilor de animale și al operatorilor economici din domeniul alimentar, cu implicare în prevenirea transmiterii de boli la animale și de la animale la om, siguranța alimentelor destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului, acțiuni care se regăsesc în cerințele sociale și care în final asigură sănătatea publică.

Referitor la medicina veterinară modernă, indiferent de țară apare necesitatea de a corela întărirea rolului și aportului serviciilor veterinare de stat și private cu creșterea responsabilității, eficienței și a contribuției individuale în domeniul sănătății animalelor, a sănătății publice, ținând cont de oameni, de situația economico-financiară, și de cea socio-economică a momentului.

Medicii veterinari angajați la stat, medicii veterinari de liberă practică care activează în unități medicale veterinare de asistență sau în diferite unități de profil, coordonați la nivel național de ANSVSA și la nivel județean de DSVSA, în colaborare cu Colegiul Medicilor Veterinari, asigură cu profesionalism o gamă largă de servicii de specialitate, conforme legislației europene, în beneficiul celor care investesc în creșterea animalelor, în domeniul procesării, depozitării și comercializării produselor de origine animală și nonanimală prin:

• promovarea politicilor naționale și europene ca strategii pentru apărarea sănătății animalelor și a sănătății publice;
• implementarea normelor de protecție și bunăstare a animalelor și pentru protecția mediului;
• monitorizarea crescătorilor de animale și a operatorilor din industria alimentară;
• siguranța alimentelor pe întreg lanțul alimentar (de la furcă la furculiță)
• protejarea consumatorilor de aceste bunuri.

Plecând de la premisa prin care întreaga funcționare a societății depinde atât de asigurarea necesarului de hrană (securitate alimentară) cât și de calitatea și siguranța alimentelor consumate de oameni, țara noastră oferă posibilitatea unor investitori interesați să dezvolte și să exploateze resursele existente, respectiv efective însemnate ca număr, de animale și păsări domestice și sălbatice, producții animaliere apreciate cantitativ și calitativ, resurse naturale pentru asigurarea bazei furajere necesare animalelor, forță de muncă calificată etc.

Aceste resurse pot fi exploatate mai eficient prin:

– dezvoltarea și retehnologizarea unor:

• exploatații pentru creșterea vacilor de lapte;
• exploatații pentru creșterea bovinelor pentru carne;
• exploatații pentru îngrășarea ovinelor;
• exploatații pentru îngrășarea porcinelor;
• exploatații apicole;
• exploatații pentru creșterea iepurilor şi a animalelor de blană.

– dezvoltarea unor obiective pentru procesarea prin tehnologii moderne a materiilor prime prin:

• unități de abatorizare pentru valorificarea cărnii în carcasă sau materie primă pentru procesare;
• obiective de procesare a laptelui de vacă a laptelui de oaie și de capră;
• obiective pentru valorificarea superioară a altor resurse (ouă, pește, miere de albine, melci, piei de animale, legume și fructe, produse de panificație etc.).

Extinderea și dezvoltarea activităților din domeniul creșterii animalelor și a procesării producției, materie primă de origine animală și nonanimală garantează operatorilor economici rentabilizarea investițiilor prin valorificarea superioară a animalelor vii și a produselor finite, solicitate pe piaţa națională, intracomunitară și la export.

În acest context, personalul din rețeaua sanitară veterinară sprijină util și eficient investitorii din acest domeniu de activitate, prin:

• acordarea de sprijin în gestionarea efectivelor de animale şi pentru modernizarea creșterii acestora în exploatații comerciale (ferme) care să asigure cerințele actuale de tehnologie, biosecuritate, protecție și bunăstare;
• înregistrarea exploatațiilor nonprofesionale și comerciale, ca facilități pentru obținerea de subvenții sau alte ajutoare guvernamentale;
• efectuarea acțiunilor de supraveghere, operațiuni de vaccinare preventivă, tratamente antiparazitare și examene de laborator pentru prevenirea și combaterea bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om;
• aplicarea criteriilor de calificare a statusului de sănătate a efectivelor de bovine în relație cu tuberculoza, leucoza enzootică, bruceloza, encefalita spongiformă la bovine şi scrapia la ovine, pentru fiecare exploatație în care se cresc aceste specii, prin operațiuni specifice, prelevări de probe şi examene de laborator;
• implementarea normelor sanitare veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor de fermă şi din exploataţiile nonprofesionale prin evaluări şi controale programate;
• monitorizarea circulaţiei animalelor, a produselor şi subproduselor de origine animală, notificarea şi certificarea internă şi internaţională, în condiţiile legii.
• monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei privind utilizarea medicamentelor, în special a antibioticelor şi produselor antiparazitare, a furajelor medicamentate, precum şi a circulaţiei acestora;
• implementarea legislaţiei comunitare privind autorizarea / înregistrarea şi clasificarea unităţilor cu profil alimentar prin controale, evaluarea şi încadrarea în categoria de risc a tuturor obiectivelor identificate în conformitate cu activităţile lor specifice, condiţie esenţială pentru valorificarea produselor obţinute în aceste obiective;
• garantarea calităţii şi salubrităţii produselor alimentare destinate consumului uman, prin efectuarea, în laboratoarele de diagnostic acreditate, de examene şi analize privind încărcătura microbiană, a parametrilor fizici chimici, prezenţa aditivilor alimentari, a reziduurilor din materii prime şi alte elemente care definesc produsele finite, prin tehnici avansate de analiză, executate de specialişti bine pregătiţi profesional şi cu experienţă în domeniu;
• informarea patronatelor şi a asociaţilor profesionale despre modificările legislative în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
• dezvoltarea permanentă a colaborării cu operatorii economici, cu asociaţiile profesionale, acordând consultanţă de specialitate prin analize şi dezbateri organizate, prin participarea la acţiunile stabilite în programele comune pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii speciale, care îi pot afecta economic, social sau direct.

Dr. Ioan Viorel Penţea, Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

De curând am ajuns la Eurofruct și punctul de lucru al cooperativei Livada soarelui din localitatea Viile, județul Galați. Adrian Nedelcu gestionează aici o suprafață de cca 80 ha de livadă și 120 ha de cultură mare. Pe partea de pomicultură, în momentul acesta are în jur de 20 ha de cireș, 16 ha de prun, vreo 26 ha de măr, 6,6 ha de cais, dar și struguri de masă și de vin. La o astfel de suprafață, soluția fermierului a fost înființarea unei cooperative.

Investiții în linii de sortare, ambalare și listări la hipermarketuri

Cooperativa Livada soarelui a fost înființată anul acesta. „Suntem în acest moment cinci membri și ne dorim să realizăm o vânzare integrată a producției fiecărui membru din această cooperativă. Ne gândim să facem investiții noi, să ne dotăm cu linii de sortare, ambalare și să ne listăm la hipermarketuri. Deja sunt discuții în acest sens. Am avut și experiența livrării către acestea, pentru că ne-am dorit ca astfel consumatorul să primească un produs de cea mai bună calitate. Este o activitate foarte dificilă, dar reușim să facem toate lucrurile la momentul oportun pentru a putea să avem un rezultat așa cum trebuie. Livada este plantată de 12 ani, iar pe parcursul timpului au mai fost suprafețe care s-au schimbat, s-au plantat altele noi. Există dorința de a ne extinde, au fost și proiecte pregătite în acest sens, dar până la momentul acesta nu au primit finanțare, așa că așteptăm să vină fonduri noi. Avem planuri de viitor și pe partea de cooperativă pentru că vrem să investim în ceea ce înseamnă linii de ambalare și de depozitare“, a specificat Adrian Nedelcu, președintele cooperativei Livada soarelui.

Mărul românesc are de pierdut din cauza importurilor din Polonia

Prin comparație cu anul trecut, 2021 a fost un an mult mai bun, menționează gălățeanul. „Dacă ne uităm la perioada anterioară, constatăm că anul acesta a fost singurul în care nu am avut această problemă a înghețului târziu. Chiar și în condițiile acestea, de exemplu, în regiunea noastră caisul tot a avut de suferit. Nu au fost pagube totale pentru că am obținut ceva producție, dar a fost redusă față de potențialul pe care l-ar fi putut avea.“

Un alt subiect pe care fermierul ni l-a adus în atenție este cel al performanței cerute acum de toți clienții. „Dacă nu ai un fruct de calitate atunci ai o mare problemă cu desfacerea. De exemplu, la măr au fost recoltate în jur de 500 de tone și mai urmează încă vreo 200 de tone, iar toată această producție va fi comercializată în țară. În momentul acesta este un blocaj pe tot lanțul de comercializare a acestui fruct din cauza importurilor masive din Polonia. De curând am luat decizia să depozităm producția. În țările din vestul Europei, în momentul în care un producător local reușește să iasă pe piață, aproape niciun un consumator nu mai cumpără fructele din import. Acolo există o educație și o susținere a produsului tradițional, a produsului local și de asta există convingerea că lucrurile sunt altfel. Toată lumea spune că fermierii de acolo sunt asociați și că se înțeleg mult mai bine decât ne înțelegem noi. În ceea ce ne privește, în momentul acesta fiecare este pe cont propriu, de aceea vine pe piață cu o cantitate relativ mică și din cauza asta nu reușește să onoreze cantitățile cerute.“

Beatrice Alexandra MODIGA

„Ferma lui Alexandru“ din comuna Valea Seacă, judeţul Iași, a fost dezvoltată de către tânărul inginer horticol Alexandru Popoaea, care a accesat fonduri europene în valoare de 40.000 de euro. În prezent, acesta cultivă 3 ha cu tomate, ardei, gogoșari și varză în câmp deschis și în cele două sere moderne (1.000 mp). Cu toate că cererea este în creştere, anul acesta a fost unul cu probleme, a pierdut 70% din producție, din cauza secetei şi a temperaturilor scăzute înregistrate în luna mai.

Soiuri preponderent româneşti

Încă de la început, Alexandru ne spune că a vrut să dezvolte afacerea cu legume, dar nu avea fonduri suficiente, aşa că a aplicat pentru un proiect de accesare a fondurilor europene, iar la scurt timp a primit şi prima tranșă din suma totală de 40.000 de euro. „Practic această meserie de 15 ani, am crescut cu ea. De aceea, m-am gândit că fără fonduri europene nu aș putea să modernizez afacerea, să fac faţă concurenței. Dacă în urmă cu 15 ani cultivam legume pe jumătate de hectar, o suprafaţă foarte restrânsă, în timp m-am extins, iar prin intermediul Măsurii 6.1. – Instalarea tinerilor fermieri, cultiv 3 hectare în câmp deschis și 1.000 mp în spațiu protejat cu încălzire. În solarii aici am tomate prunișoare Lucinda, în celălalt solar am Gravitet, în câmp, Plumb Regal, ca tomate industrie. Soiuri românești folosesc doar la gogoșari și la Kapia, am Fermier și gogoşarul Cornel. Varza este și ea românească, Varza de Buzău, varza noastră pentru murat“, spune legumicultorul ieşean.

Anul trecut au ajuns la fabrica de procesare 80 de tone de tomate

În ceea ce priveşte distribuţia produselor, acesta ne mărturiseşte că cerere este, dar cea mai mare parte din producţie ajunge la o fabrică de procesare a legumelor din Bălţăteşti, care ulerior comercializează produsele în supermaketuri şi în afara țării. „Am căutat pe cineva care să ne ia toată producția pentru că o producție așa mare, într-un an, nu am cum să o vând repede. Eu dau aproape toată producția la industrializare și, chiar dacă iau 80 de bani pe kilogram, știu sigur că nu rămân cu marfa. Lor le predau ceea ce ține de murături, tomate industrie. Anul trecut a fost un an foarte bun comparativ cu 2020, am predat undeva la 80 de tone tomate industrie“, susține Alexandru.

Plante defoliate & virusul petelor de bronz

La o vizită în câmp, cultura de ardei şi tomate erau compromise într-un procent de 70%, iar tânărul ne spune cu ce probleme s-a confruntat încă din primăvară. „Anul acesta, per total, am pierdut 70% din producție. În mod normal, în anii secetoși, în sectorul nostru legumicol ar trebui să am vârf de producție, însă anul acesta am plecat cu stângul, din luna mai m-au afectat frigul, temperaturile foarte scăzute imediat după plantare și vântul care a suflet constant cu 120 km/oră, drept pentru care plantele au avut de suferit, au fost defoliate; acum și-au revenit greu, dar nu au masă foliară suficientă să susțină producția, fructele sunt devalorizate, nu pot să le valorific; dacă n-am calitate, nu se înghesuie lumea. Pe lângă acestea, m-am pricopsit la tomate cu virusul petelor de bronz care nu poate fi combătut, drept pentru care la anul o să am dificultăți în a cultiva tot solanacee, trebuie să fac rotație, o să ma axez pe crucifere. La anul vom trăi repercusiunile anului acesta, și noi producătorii, dar și consumatorii, (…) produsele vor fi mai scumpe ca urmare a faptului că nu ne ajută clima, e din ce în ce mai severă cu noi“, încheie Alexandru Popoaea, legumicultor din Valea Seacă, judeţul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Apa a devenit factorul limitativ al producției agricole. Perioadele de secetă sunt tot mai frecvente pe teritoriul țării noastre. Aceasta obligă producătorii agricoli să folosească cele mai eficiente măsuri pentru acumularea și conservarea apei în sol. Sezonul de toamnă-iarnă este cel mai favorabil acestor măsuri.

Principala condiție pentru acumularea apei este ca solul să posede un grad optim de afânare, fără straturi impermeabile, adică să aibă densitatea aparentă de 1,0-1,4 g/cm3, porozitatea totală de 48-60% din care porozitatea capilară 30-36% iar cea necapilară (de aerație) 18-24% și permeabilitatea este socotită bună atunci când, după o ploaie, în 24 de ore umiditatea ajunge la 1 m adâncime. În cazul în care se găsesc straturi impermeabile, acestea trebuie să fie distruse prin lucrări de afânare și scarificare.

Nu este indicată nicio afânare prea mare deoarece permite circulația aerului prin sol care antrenează și elimină apa prin evaporare și, totodată, intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de substanțe nutritive care sunt levigate.

Este foarte important ca solul să posede structură glomerulară care permite infiltrarea și conservarea apei în zona creștereii plantelor. De aceea este necesar ca la intrarea în iarnă solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze fiecare picătură de apă provenită din precipitații.

Capacitatea maximă pentru apă a solului este de 59% pe solul afânat, 46% pe cel așezat și 38% pe solul tasat-compactat. Se apreciază că atunci când pe adâncimea 0,90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista una-două luni la secetă.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 4-5 ori mai mult. Capacitatea de apă utilă pe stratul 0-100 cm este insuficientă când este sub 600 mc/ha, este mică la 1.000-1.400 mc/ha și este mare la 1.700-2.000 mc/hectar.

O experiență a prof. Berca cu grâu de toamnă demonstrează că într-un an secetos, când nu s-a ocupat pe perioada de iarnă de acumularea apei în sol, producția de grâu a fost de 700 kg/ha, iar în parcela în care s-au luat măsuri de acumulare a apei s-au obținut 3.700 kg/hectar.

Este la îndemâna fiecărui cultivator să folosească toate mijloacele pentru a acumula cât mai multă apă în sol.

Măsurile necesare pentru a acumula cât mai multă apă în sol se referă la:

• realizarea de valuri de zăpadă, cu pluguri speciale, distanțate la 10-15 metri și perpendiculare pe direcția vântului dominant;
• ziduri din baloți de paie sau calupuri din zăpadă distanțate la 12-15 metri;
• montat parazăpezi care, după ce au fost îngropate 2/3 în zăpadă, se scot și se fixează pe altă poziție la 20-25 metri;
• perdele din 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea-soarelui, cânepă distanțate la 20-25 metri;
• pe terenurile în pantă se ară cu coame, paralel cu curbele de nivel, coamele având rolul de baraje contra vântului;
• tot pe pante se execută tăvălugirea zăpezii la distanțe de 20 metri;
• pe zona tăvălugită zăpada se topește mai greu și constituie zonă-tampon contra eroziunii pentru apa venită din amonte;
• împrăștiat materiale deschise la culoare (paie, pleavă, rumeguș) pe anumite zone care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii;
• în ultima perioadă se folosesc „culturile verzi“ care au rol important în conservarea apei și reținerea zăpezii;
• cele mai bune ar fi perdelele forestiere de protecție care reduc viteza vântului cu 30% și pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%, asigură depunerea zăpezii în strat uniform și fiecare strat de 10 cm zăpadă asigură 300 mc/ha apă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Știați că borul poate fi considerat un „hormon“ anorganic și că în lipsa lui plantele se ofilesc? Știați că borul este un element indispensabil metabolismului plantelor și că activitatea agricolă globală nu ar fi posibilă fără acesta?

Principalele beneficii ale fertilizării foliare cu bor sunt următoarele:

- Stimularea proceselor de diferențiere și dezvoltare a mugurilor florali.

- Formarea și stabilitatea pereților celulari.

- Dezvoltarea tubului polinic și succesul germinării grăunciorilor de polen.

- Stimularea înfloritului și maturizarea uniformă.

- Stimularea fructificării.

- Componentă a enzimelor implicate în sinteza auxinelor.

- Dezvoltarea meristemelor din vârfurile de creștere.

- Diviziunea celulară accelerată.

- Creșterea toleranței la îngheț a culturilor de toamnă (rapiță, păioase etc.).

- Stimularea formării boabelor, creșterea valorii energetice, amplificarea sporului de producție la cultura de porumb.

- Reducerea procentului de fructe deformate.

- Îmbunătățirea procesului de transport al calciului în plante și creșterea calității cojii fructelor semințoase și sâmburoase.

- Îmbunătățirea capacității de stocare a substanțelor nutritive și stimularea regenerării plantelor.

- Creșterea calității interne a fructelor și legumelor.

- Reducerea fisurării tulpinilor.

Carența de bor apare pe soluri nisipoase, pe soluri cu un conținut ridicat de azot și calciu, în condiții de secetă, de umiditate excesivă și la temperaturi scăzute. Carența de bor se manifestă prin clorozarea și ruginirea frunzelor tinere, necrozarea părții inferioare a fructelor, slaba dezvoltare a inflorescențelor, fructificare slabă, fructe deformate, crăpături la nivelul tulpinilor și rădăcinilor, apariția mucegaiurilor și a putregaiurilor.

Lebosol® România, filiala locală a producătorului german de fertilizanți foliari, Lebosol® Dunger GmbH, propune fermierilor cea mai bună soluție pentru eliminarea efectelor nedorite ale carenței de bor din culturile agricole: aplicarea foliară a produsului Lebosol®-Bor.

Lebosol®-Bor este un îngrășământ foliar fabricat la standarde de înaltă calitate germană, cu 11% bor solubil în apă (150 g/l bor-etanolamină). Fiind și un produs certficat BIO, Lebosol®-Bor reprezintă una dintre soluțiile de succes pentru fertilizarea și protecția culturilor ecologice.

Doza recomandată pentru aplicarea acestui produs este de 1-3 litri/ha în 200-400 litri apă când vorbim despre tratamentele foliare și de 4-8 litri/ha în cazul fertirigării. Principale culturi sensibile la carența de bor sunt: floarea-soarelui, porumbul, rapița, leguminoasele, cartoful, cruciferele, morcovul și pomii fructiferi.

Pentru mai multe informații despre achiziționarea și aplicarea Lebosol®-Bor, în funcție de particularitățile fiecărei culturi sau de rezultatele cartării solului, vă rugăm să contactați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România.

Echipa Lebosol® România

„Un sistem eficient de valorificare a producției în țară presupune ca fiecare fermier să aibă spații de depozitare și un contract de desfacere. Dar, în general, aprovizionarea pentru piață se face direct din câmp, de la cei obligați să vândă pentru că nu au unde să depoziteze producția. În plus, fermierii nu sunt organizați. Toți vorbim despre cooperative, ne învârtim în jurul lor, dar nu intrăm. Fără unitate nu avem scăpare, iar cei de sus trebuie să vină cu niște soluții ca să ne stimuleze.“ Declarația îi aparține lui Gheorghe Cozma, un fermier din județul Iași cu un portofoliu bogat în agricultură.

Trebuie să vinzi ceva ca să poți relua ciclul

Rep.: Se apropie sfârșitul acestui an agricol și sunt convinsă că fermierii și-au făcut deja un bilanț al reușitelor și nereușitelor. Cum a fost pentru dvs. 2019?

Gheorghe Cozma: Producțiile de porumb au fost între 11 și 12 tone. Un an foarte bun arată ca 2019, dar vedeți că agricultorii nu se pot împotrivi voinței lui Dumnezeu. Nici anul acesta nu a fost unul fără surprize. Am încercat să tăiem cu secera niște porumb și, în loc să se taie tulpina, aceasta se smulgea din pământ. Ce ne spune lucrul acesta? Că plantele nu au fost înrădăcinate din cauza faptului că aportul de apă a fost suficient, iar planta are și ea o „doză“ de lenevie, ca și omul, și nu și-a mai extins sistemul radicular. La o pauza de precipitații, lucrul acesta își spune cuvântul.

Rep.: Există în activitatea dvs. o componentă extrem de importantă, este vorba despre valorificare. Ce veți face cu producția?

G.C.: Aici este o altă problemă. Personal, noi în firmă avem capacități de depozitare, dar e nevoie și de bani. Nu poți să ții producția pe stoc până când prețul va fi unul care să satisfacă nevoile fermierilor. Trebuie să mai vinzi ceva ca să poți relua ciclul de la capăt. Soia am depozitat-o și nu am ofertă mai mare de 1,10 bani, deci este o bătaie de joc. Producția de floarea-soarelui este, de asemenea, depozitată, iar prețul este similar celui oferit la soia. La porumb am prins niște contracte pe vreo 3.000 de tone. Oricum, vom desface în primăvară, când vor mai crește prețurile. Acum, dacă nu ai spații de depozitare, ești „copilul ploii“, nu ai cum să faci față.

Nu există un element din agricultură care să nu fi fost scumpit

Rep.: Ce anume condiționează scăderea sau creșterea prețurilor pe piața agricolă?

G.C.: Nu am reușit să înțeleg acest mecanism până acum. Din 2008 prețurile sunt în scădere. Dacă în 2008 vindeam din câmp cu 0,63 sau 0,65 bani cu umiditate impusă până în 17%, acum umiditatea impusă este de 14%, iar prețul este sub 60 de bani. Prețurile pentru producție sunt în cădere, în vreme ce totul s-a scumpit din 2008 încoace. Nu există un element din agricultură care să nu fi fost scumpit, inputuri, utilaje, salarii. În plus, trebuie neapărat ca și noi să creștem salariile angajaților. Există tot mai puțină forță de muncă în piață și atunci trebuie să te asiguri că oamenii pe care îi ai vor rămâne lângă tine. Salariile în agricultură trebuie să ajungă în scurt timp la 1.000 de euro, dar nu reușim să ne dăm seama de unde să facem rost de această diferență de bani pentru salariați. Eforturile sunt destul de mari. Constant trebuie să faci dotări, să crești salariile, dar prețurile de valorificare sunt în continuă scădere. Este un paradox care nu știu ce va aduce cu sine. Dacă aș fi dușmănos, aș spune că se continuă intenția de distrugere a țării. Atât a mai rămas, pământul, și probabil vor să îl ia și pe ăsta.

Totul funcționează ca la carte până la vânzare

Rep.: Și atunci, în acest context nefavorabil agricultorilor, ce șanse au aceștia?

G.C.: Șansa cred că ar trebui să vină din structurile de sus. Trebuie făcut ceva astfel încât producătorii să își poată desface producția. S-a instalat o rețea de desfacere proprie unor indivizi (germani, francezi etc.) de care producătorii nu mai au loc. Știți cum se intră într-un supermarket, câte taxe, condiții și termene de plată sunt? Trebuie făcut ceva unitar în sensul ăsta. Vă dau un exemplu. Readuci tineri în țară care au lucrat peste hotare în agricultură. La ce bun să îi aduci dacă aici nu există desfacere pentru produsele pe care ei le pot face? Avem exemplele fermierilor aduși din Spania sau Italia care au învățat tehnologii noi și care realizează produse de calitate, ca la carte. Dar totul funcționează până la vânzare. Când este vorba despre vânzare, sunt singuri. Dacă am începe să producem noi mâncare și să o vindem pe piață am avea și noi desfacere la materia primă. Așa suntem nevoiți să le vindem traderilor care, dacă vor cumpăra sau nu, cumpără de la tine. Am discutat în primăvara aceasta cu un francez și îi povesteam că în luna martie prețul porumbului oferit producătorilor români era sub 0,60 bani. L-am întrebat care este situația lui și mi-a spus că primește 0,88 bani. Diferența aia de bani este exact cea care la mine ar trebui să meargă către salarii, modernizare și alte investiții. Ăsta-i of-ul. Ne trebuie un surplus de venit pentru a face față cerințelor și fără o desfacere a producției în țară nu văd o ieșire.

Laura ZMARANDA

Culturile hidroponice pe film nutritiv NFT reprezintă una dintre cele mai interesante sisteme de cultură folosite în noile spații protejate. Această metodă de creștere este o tehnologie ecologică, modernă, simplă și economică. În sera de la USAMV București se cultivă salată sau busuioc, pe acest tip de substrat fără sol. Specialiștii de la Universitatea de Științe Agronomice încurajează sistemul NFT deoarece asigură o productivitate mare într-un timp scurt, fără ca produsul să sufere modificări. Despre cum funcționează și cât de avantajoasă și profitabilă este această tehnologie am aflat direct de la Maria Drăghici, specialist în bioingineria sistemelor hortiviticole.

„Acest sistem este unul adaptat și performant, putându-se practica atât în sere cât și în câmp cu eficiență maximă. Marele avantaj este că nu mai suntem nevoiți să dezinfectăm solul. După desființarea culturii se curăță și se dezinfectează foarte ușor jgheaburile, iar după această etapă se poate reînființa cultura într-un timp foate scurt. De asemenea, timpul în care se formează partea comestibilă a produsului este mult mai scurt“, spune Draghici Elena Maria, specialist în bioingineria sistemelor hortiviticole.

Fără boli și dăunători

Dacă în cultura pe sol o salată în solar se dezvoltă după 30-35 de zile de la plantare, în sistemul NFT se obțin recolte de calitate mult mai repede. De asemenea, datorită tehnologiei avansate nu se efec­tuează tratamente fitosanitare, existând un control asupra nutrienților și factorilor de mediu. Un alt real avantaj al sistemului este că nu se folosesc tratamente deoarece plantele crescute cu ajutorul acestei metode nu sunt predispuse la boli și dăunători. Cu alte cuvinte, poți obține produse mult mai sănătoase. Deocamdată, sistemul NFT poate fi folosit pentru cultura plantelor de talie mică.

„Această salată de tip frunză de stejar a ajuns la o greutate de 180 grame. Dacă mă uit la sistemul radi­cular observ starea de sănătate a plantei. Dacă sistemul radicular este alb, nu necrozat, înseamnă că rădăcinile lucrează foarte bine și plantele absorb elementele nutritive din soluția nutritivă.

În acest sistem, folosind ghivecele nutritive, planta se poate valorifica cu totul. Se înfășoară rădăcina, se pune salata într-o folie de plastic și rămâne proaspătă mai mult timp. Avantajul acestui sistem este că numărul de cicluri într-un an este mult mai mare și putem produce salata atât iarna, cât și primăvara sau vara, când temperaturile sunt foarte ridicate. La tomate sistemul trebuie gândit altfel, însă se pretează perfect pentru culturie de talie mică, cum ar fi: busuioc, cimbru, varză chinezească sau spanac. Prin rețeta nutritivă dăm acele elemente de care planta are nevoie“, spune Draghici Elena Maria.

Economie de timp, bani și... apă

Soluția nutritivă trebuie să curgă continuu timp de 24 ore sau intermitent, alternând cu perioade de întrerupere a alimentarii, acest lucru contribuind la o mai bună oxigenare a rădăcinilor.

„Economia de apă este un lucru foarte important pentru fiecare fermier. Pe o suprafață de 190 m2 noi folosim un rezervor cu capacitatea de 800 l în care se prepară soluția nutritivă. De aici, aceasta este preluată și pompată la capătul rigolei printr-un sistem de furtunașe și condusă în jgheabul de cultură pentru a alimenta rădăcinile, care sunt distribuite în acest sistem. Soluția intră printr-o parte și ajunge la capătul opus, unde este recuperată de tancul cu soluție nutritivă. Acolo se omogenizează, se oxigenează, după care circuitul se reia. Un alt avantaj este faptul că putem regla temperatura soluției nutritive. Un lucru foarte important deoarece aceasta nu trebuie să depășească 20-22 grade. Dacă temperatura începe să crească, planta îmbătrânește, face tijă florală și devine amară“, mai explică Drăghici Elena.

Potrivit specialiștilor, aplicarea acestei tehnologii poate spori producția culturilor din România. Chiar dacă introducerea sa în ferme este ceva mai costisitoare la început, în timp agricultorii își vor recupera investiția.

„Investiția este ceva mai mare, însă gândiți-vă că într-un an de zile putem produce până la 14 cicluri de cultură de salată, depinde de stadiul de vegetație. O salată o valorifici în perioada de iarnă cu un preț, iar vara la fel. Pentru un hectar de cultură, o asemenea investiție ar costa în jur de 1 milion de euro. De asemenea, adoptând o asemenea tehnologie eliminăm și lucrul cu forța de muncă, care este destul de costisitoare și atârnă la cheltuiala fermei. Sunt țări care au trecut la această tehnologie și sunt convinsă că și fermierii noștri sunt deschiși la nou“, conchide prof. univ. dr. Draghici Elena Maria.

Ruxandra HĂBEANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Știați că borul poate fi considerat un „hormon“ anorganic și că în lipsa lui plantele se ofilesc? Știați că borul este un element indispensabil metabolismului plantelor și că activitatea agricolă globală nu ar fi posibilă fără acesta?

Principalele beneficii ale fertilizării foliare cu bor sunt următoarele:

• Creșterea staminelor a fertilității polenului;
• Stimularea proceselor de diferențiere și dezvoltare a mugurilor florali;
• Calitatea înfloritului și a fructificării;
• Formarea și stabilitatea pereților celulari;
• Dezvoltarea tubului polinic și succesul germinării grăunciorilor de polen;
• Componentă a enzimelor implicate în sinteza auxinelor;
• Dezvoltarea meristemelor din vârfurile de creștere;
• Diviziunea celulară accelerată;
• Creșterea toleranței la îngheț a culturilor de toamnă (rapiță, păioase etc.);
• Stimularea formării boabelor, creșterea valorii energetice, amplificarea sporului de producție la cultura de porumb;
• Stimularea înfloritului și maturizarea uniformă;
• Stimularea fructificării;
• Reducerea procentului de fructe deformate;
• Îmbunătățirea procesului de transport al calciului în plante și creșterea calității cojii fructelor semințoase și sâmburoase;
• Îmbunătățirea capacității de stocare a substanțelor nutritive și stimularea regenerării plantelor;
• Creșterea calității interne a fructelor și legumelor;
• Reducerea fisurării tulpinilor.

Carența de bor apare pe soluri nisipoase, pe soluri cu un conținut ridicat de azot și calciu, în condiții de secetă, de umiditate excesivă și la temperaturi scăzute. Carența de bor se manifestă prin clorozarea și ruginirea frunzelor tinere, necrozarea părții inferioare a fructelor, slaba dezvoltare a inflorescențelor, fructificare slabă, fructe deformate, crăpături la nivelul tulpinilor și rădăcinilor, apariția mucegaiurilor și a putregaiurilor.

Lebosol® România, filiala locală a producătorului german de fertilizanți foliari, Lebosol® Dunger GmbH, propune fermierilor cea mai bună soluție pentru eliminarea efectelor nedorite ale carenței de bor din culturile agricole: aplicarea foliară a produsului Lebosol® – Bor.

Lebosol® – Bor este un îngrășământ foliar fabricat la standarde de înaltă calitate germană, cu 11% bor solubil în apă (150 g/l bor-etanolamină). Fiind și un produs certficat BIO, Lebosol®-Bor reprezintă una dintre soluțiile de succes pentru fertilizarea și protecția culturilor ecologice.

Doza recomandată pentru aplicarea acestui produs este de 1-3 litri/ha în 200-400 litri apă când vorbim despre tratamentele foliare și de 4-8 litri/ha în cazul fertirigării. Principale culturi sensibile la carența de bor sunt: floarea-soarelui, porumbul, rapița, leguminoasele, cartoful, cruciferele, morcovul și pomii fructiferi.

Pentru mai multe informații despre achiziționarea și aplicarea Lebosol®-Bor, în funcție de particularitățile fiecărei culturi sau de rezultatele cartării solului, vă rugăm să contactați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România.

Echipa Lebosol® România

Solul furnizează constant hrană, lemn, o varietate largă de materiale, reciclează deșeuri și produse secundare și constituie suport pentru viața terestră și fundație pentru tot felul de structuri și infrastructuri antropogene. Deși solul nu primește mereu atenția cuvenită, există un acord general asupra faptului că neglijarea importanței solului are consecințe păgubitoare asupra productivității agricole, securității aprovizionării cu hrană și apă, asupra mediului și biodiversității, precum și a bunăstării și sănătății umane.

Sondajul…

Recent a fost finalizată o anchetă privind percepția grupurilor de interes asupra solului, derulată de cercetători din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului-ICPA București, pe un eșantion de 140 de respondenți (fermieri, cercetători, cadre didactice, experți și consultanți, decidenți/planificatori, reprezentanți ai administrației locale și ai unor asociații negu­vernamentale cu profil agricol/mediu/ agromediu).

La întrebarea „Care este prima dvs. impresie atunci când vă gândiți la semnificația cuvântului sol?“, mai mult de jumătate din respondenți (54%) au optat pentru părerea că solul este un „factor indispensabil vieții“ integrat în natura și peisajul ce ne înconjoară, iar aproximativ o treime (34,3%) ca „mijloc important de producție“ a recoltelor. Doar puțini respondenți au asociat solul ca un bun cu valoare patrimonială și financiară (5,7%) sau un obiect relativ inert pe care ne construim adăpost, case, drumuri (1,4%). Astfel, prevalează procentul celor care recunosc solul ca mediu viu și dinamic, mult mai înclinați în a înțelege beneficiile de mediu ale unui sol sănătos și a percepe solul într-o manieră „holistică“ în raport cu cei care-l percep ca parte a mijloacelor de producție, așa cum au fost acestea definite de materialismul dialectic și istoric fundamentat în secolul al XIX-lea de Karl Marx. Proporția celor din mediul urban vs. cei din mediul rural indică faptul că ultimii sunt mai tentați să perceapă solul ca „mijloc important de producție“ (52,4% din respondenții din mediul rural), în timp ce primii înclină spre „factorul indispensabil vieții“ (65,3% din respondenții din mediul urban). Cei mai mulți dintre fermieri (61,1% dintre fermierii respondenți) și în mod surprinzător, jumătate din cadrele didactice (50% dintre respondenții profesori) au ales opțiunea „mijloc important de producție“, în timp ce 100% din cercetători și 80% dintre decidenți/planificatori au optat pentru „factor indispensabil vieții“.

Problemele…

Întrucât fenomenele de degradare a solului prin eroziune, pierderea fertilității, salinitate sau compactare sunt demult raportate și percepute ca amenințări importante, având consecințe majore asupra productivității agricole, resurselor de apă sau nivelului gazelor de seră, în chestionar au fost listate multiple opțiuni pentru răspunsul la întrebarea „Care sunt cele mai importante probleme care afectează solurile României?“. 60% dintre respondenți au selectat „eroziunea solului“, 55,7% „pierderea humusului și nutrienților din sol“, 51,4% „poluare/contaminare“, iar aproape jumătate din respondenți (48,6%) au optat pentru „folosirea neglijentă a solului în agricultură“. Sub acest aspect, chestionarul a inclus și o opțiune ce se referă la un subiect foarte dezbătut în ultimul deceniu, în mediile profesionale și nu numai, cu privire la cadrul legal al vânzării terenurilor agricole către cetățeni sau firme străine (începând cu anul 2014, piața achiziției de teren agricol din România este complet deschisă). Astfel, printre amenințările asupra solului, aproximativ o treime dintre respondenți au selectat „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“, relaționând implementarea politicii pieței deschise a terenurilor cu o vulnerabilizare a calității solului. Cei mai preocupați de „vânzarea terenurilor către cetățeni/firme străine“ sunt cei din zona urbană (într-o proporție dublă față de cei din zona rurală).

Interesul public

La întrebarea „Cum caracterizați interesul general public pentru problematica solului și protecției solului?“, 70% dintre respondenți au răspuns „neglijabil“, iar 25% au răspuns „absent“. 43% dintre respondenți consideră actualele politici naționale privind protecția solului și aplicarea acestora în România ca „lipsite de consis­tență“, 27% ca total „inexistente“, 24.3% ca „relativ bune, dar nu se aplică“ și doar 4.3% ca „bune și bine aplicate“.

Întrebați despre alegerea celei mai bune opțiuni privind cea mai bună abordare tehnologică ce poate asigura simultan, conservarea fertilității solului, dar și acoperirea diversității și necesarului de produse agro-alimentare în corelație cu cerințele de protecție a mediului, mai mult de jumătate dintre respondenți (51,4%) au selectat „agricultura prietenoasă cu mediul“ (subiect al măsurilor de agromediu și climă din programele de dezvoltare rurală, ce includ practici tradiționale, input-uri reduse și păstrarea peisajelor naturale), 25,7% dintre respondenți au optat pentru „agricultura conservativă/sistemul minimum-tillage, cu intervenții mecanice reduse“ (un semnal semnificativ pentru faptul că agricultura conservativă a devenit un subiect de interes crescut în România), 17,1% au selectat „agricultura ecologică“ și numai 4,3% dintre respondenți au optat pentru „agricultura intensivă de mare precizie, cu aporturi ridicate de fertilizanți și substanțe chimice“. Rezultatele indică faptul că recentele poli­tici de agromediu aplicate în programele de dezvoltare rurală (cum ar fi practicile din zonele cu Înaltă Valoare Naturală și agricultura ecologică, conectate plăților directe din pilonul I al Politicii Agricole Comune) se bucură de un puternic sprijin în rândul reprezentanților grupurilor de interes. Cei mai mulți susținători ai mă­surilor de agromediu se regăsesc în rândul reprezentanților societății civile, urmați de cercetători și de decidenți/planificatori.

Problema guvernanților?

Grupurile de interes au fost de ase­menea consul­tate asupra unor modalități prin care putem aștepta o direcție pozitivă în recunoașterea importanței asigurării durabilității solurilor sau asupra unor anu­mite soluții de îmbunătățire a protecției solurilor (multiple opțiuni pentru răspuns). Marea majoritate a respondenților (74%) a selectat „un program guvernamental cu efec­tuarea periodică a studiilor agro-chimice și pedologice pe terenurile agricole (așa cum se făcea acum trei decenii)“. Această opțiune face referire directă la un consistent program guvernamental din pe­rioada comunistă care permitea fermierilor testarea agrochimică periodică a fertilității solurilor, dar și cartarea pedologică (cu reambularea periodică) a terenurilor agricole, într-o formulă organizatorică destul de riguros funcțională, ce implică activitatea continuă și dedicată a oficiilor teritoriale de studii pedologice (cu mulți spe­cialiști cu bună experiență), coordonate de institutul național de referință. Cooperativele agricole și întreprinderile agricole de stat beneficiau periodic de date și informații și actualizau conform, planurile de fertilizare și amendare a solurilor. Nu mai puțin adevărat este că, în acele timpuri, cerințele de mediu erau minimalizate. 60% dintre respondenți au selectat ca subiect important, „o lege națională a solurilor și a protecției solurilor“, 45,7% cred în importanța unei „campanii de conștientizare despre importanța calității solurilor“, iar 42,9% dintre respondenți sunt de acord cu o „configurare eficientă a sistemului național de monitorizare a solului“.

Dr. Sorin Liviu ȘTEFĂNESCU

În 2017 și 2018 s-a vorbit despre producții istorice (record) la cereale. Dea Domnul să fie așa, că ne mai scoate agricultura din anumite încurcături financiare! 2017 a fost, într-adevăr, un an agricol fast, la fel pesemne și 2018, deși i-am auzit pe mulți fermieri povestind că producția la porumb n-a fost atât de grozavă. În fine, trecem peste asta. La altceva ne gândim. La cifrele statistice. La felul în care sunt ele colectate, în primul rând. Și-apoi discutăm despre evoluția suprafețelor și producțiilor la cereale de bază, grâu și porumb.

Din 2007 încoace nu avem nicio îndoială că suprafețele declarate sunt cât de cât apropiate de realitate. Și asta pentru că fermierii înscriu date corecte pentru a primi subvenția europeană la hectar. Falsul se lasă cu sancțiuni. Inclusiv pe fiecare cultură se colectează cifre reale. Dar avem serioase îndoieli că producțiile sunt cu adevărat cele înscrise în statisticile transmise în final către INS. Aducem argumente. Marii fermieri, la un moment dat, trebuie să raporteze producția obținută, altfel se încurcă în contabilitate și-și creează probleme cu legea. Dar micii fermieri (gospodăria țărănească) nu fac asta pentru că n-au nicio obligație în acest sens. Nici măcar nu declară undeva cât porumb sau grâu au recoltat, iar circuitul economic îi scapă printre degete. Aici intervin direcțiile agricole județene, cele care realizează raportările. Specialiștii Daj-urilor nu au timpul fizic necesar să meargă din ogradă în ogradă pentru a estima producțiile, așa că le măsoară din ochi și le pun din... condei. Nici în relația cu fermierii mari nu stau prea bine, în sensul în care societățile comerciale au încă rezerve să le declare lor cifrele. Dar aici să zicem că totul se poate retușa când se confruntă bazele de date de la APIA, direcțiile agricole și finanțe. În consecință, avem mari rezerve că producțiile înscrise în statistici chiar sunt cele care există și faptic. De un plus sau un minus (poate de ordinul zecilor sau sutelor de mii de tone) e clar că se poate discuta. Treaba e că nu are cine să verifice aceste aspecte, că nu avem un mecanism de control. Așa că luăm de bun ce ni se servește.

Grâu

Dacă ar fi să glumim, am făcut un ocol de peste două decenii pentru a ajunge, în 2013-2017, la aproximativ aceeași suprafață de grâu pe care România o cultiva în 1990. Pe plan european, Institutul Național de Statistică ne spune că, la grâu, România ocupă locul cinci ca suprafață cultivată, după Franța, Germania, Polonia și Spania, și locul patru la producția realizată, după Franța, Germania, Regatul Unit și Polonia. În statistica internă, privind cifrele din perioada de după aderarea la UE, raportată la anul etalon 1990, remarcăm faptul că diferența de producție este semnificativă. Inginerii știu că, în condiții de neirigare și a climei din regiune, deci un fel de a rămâne la dispoziția Celui de Sus, producția nu-i cel mai bun indicator pentru a marca evoluția (involuția) sectorului. Dar este unul pentru a măsura performanța. Progresele (în teren) sunt remarcabile, toate generate de gama de mașini pe care o au la dispoziție marii fermieri, de tehnologiile inovative de cultură, de inputurile de calitate etc. Așa că, de exemplu, producția medie din 2017, de 4.888 kg/ha, este una mincinoasă. Specialiștii din corporații au dus recolta inclusiv în anul 2018, unul extrem de ciudat din punctul de vedere al climei, la 7-8 tone/ha! Prin anii ’90, maximul care se obținea în câteva IAS-uri de elită se oprea undeva la 6-6,5 tone/ha! În rest însă media ducea în anii favorabili la un cel mult 4 tone/ha.

Revenind în 2017, județele din Bărăgan și câmpiile Olteniei sau de Vest au depășit media națională. Cea mai mare producție medie s-a obținut în Ialomița (5.995 kg/ha), județul fiind urmat de Călărași (5.549 kg/ha), Constanța (5.413 kg/ha), Timiș (5.395 kg/ha), Arad (5.315 kg/ha), Brăila (5.246 kg/ha), Buzău (5.186 kg/ha), Teleorman (5.107 kg/ha) și Olt (5.072 kg/ha). Mai observăm că, începând cu 2013, ultimul din cadrul exercițiului bugetar european 2007-2013, după ce agricultura a beneficiat de proiecte de modernizare a fermelor (utilaje, în principal), suprafața cultivată cu grâu s-a stabilizat în jurul a 2 milioane de hectare. Avem, de asemenea, și o constanță a producției, cu un plus pentru 2017, an care a avut și condiții meteo excelente. Dacă s-ar pune la punct și sistemul de irigații, evident că lucrurile ar sta mult mai bine.

Porumb

Cultura de porumb boabe n-a renunțat să-și revendice locul de cereală vedetă în România. Remarcați (cu excepția anului 2010 – minus și 2012 – plus) că suprafața rămâne din 1990 și până astăzi în zona 2,4-2,6 milioane de hectare cultivate. Cu producția medie, ca și la grâu, au fost fluctuații generate în principal de condițiile meteo. Interesant este că totuși, ca producție totală, au fost cinci ani (șase, dacă socotim și 2018), când producția a trecut de 10 milioane de tone, acest aspect generând semne de constanță. La nivelul UE, România deținea, în 2017, prima poziție ca suprafață (urmată de Franța, Ungaria, Italia și Polonia) și locul al doilea, după Franța, ca producție. În 2018, pentru care nu avem date finale de la INS, sunt semnale că România ar fi depășit ca producție totală Franța.

În 2017 fermierii români au obținut cea mai mare producție medie de porumb boabe: 5.959 kh/ha. Recordul îl deține județul Ialomița, cu o medie de 8.367 kg/ha, urmat de Neamț (7.858 kg/ha) și Călărași (7.718 kg/ha). Producții medii de peste 6 tone la hectar s-au mai înregistrat în Bihor, Maramureș, Brăila, Satu Mare, Buzău, Tulcea, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Arad. Ciudat este că două dintre cele mai mari producătoare din țară, am numit județele Constanța și Timiș, au avut rezultate modeste, cu medii de 5.786 kg/ha, respectiv 5.202 kg/ha, într-un an despre care s-a afirmat că a fost cel mai bun din punct de vedere climatic. Marii fermieri au depășit însă, știm bine, producția de 10 tone la hectar. Ca și la grâu, media este trasă în jos de recoltele oarecum modeste din micile gospodării, unde nu se aplică corect tehnologia de cultură.

Maria Bogdan

Suprafeţele de teren afectate de un ph acid s-au extins în ultimii ani. Motivele sunt multiple: unele ţin de natura solului, altele sunt determinate de excesul de îngrăşăminte sau de lucrări mult prea agresive. Indiferent care ar fi acestea, problema trebuie rezolvată pentru că ea influenţează semnificativ producţia. Şi, Slavă Domnului, pe piaţă există soluţia, un produs numit Teracalco, ce are la bază carbonat de calciu extras din calcarul munţilor noştri de firma Carmeuse. Încrederea cu care a creditat acest produs un fermier din judeţul Olt i-a adus acestuia un spor de producție greu de neglijat.

– Domnule Mihai Nicola, știu că amendamentele nu se aplică după ureche, ci se fac niște analize de sol pentru că ele sunt singurele care indică necesitățile acestuia și implicit ale plantelor care urmează a fi cultivate. Ce analize ați făcut, când le-ați făcut și ce rezultate ați obținut?

– Analizele de sol le-am făcut acum 3 ani, pe toată suprafața de 1.200 ha, în așa fel încât să știm ce aciditate avem, ce elemente nutritive sunt în sol și cam la ce nivel se situează. În urma cartării am ajuns la concluzia că trebuie să intervenim cu amendamente care să reducă aciditatea solului. De fapt, așa cum și la celelalte elemente intervenim cu îngrășăminte și completăm cantitatea de elemente necesare plantelor din îngrășăminte, tot așa trebuie să intervenim pentru reducerea acidității solului cu amendamente.

– Ce ați făcut în acest sens?

– Am luat legătura cu firma Carmeuse, m-am informat despre produsul Teracalco 95 în ceea ce privește concentrația de calciu a produsului, ce efecte are, în cât timp se observă rezultatul și am început colaborarea cu această firmă. Prima cultură la care am aplicat a fost cultura de rapiță și efectele s-au văzut imediat. Produsul acesta începe să acționează după prima ploaie. Se dizolvă ca și cum ar fi bucăți de var nestins și apoi, venind cu mijloace de pregătire a solului, se dispersează în toată masa acestuia. Acest produs se dă pe arătură, nu sub arătură ca celelalte amendamente care sunt reziduuri la îngrășămintele complexe, de exemplu.

– În ce cantitate ați folosit produsul Teracalco la rapiță?

– Cam 900-1.000 kg/ha. În primul an am dat 900 kg, anul trecut am mărit doza la 1 tonă la hectar, în așa fel încât să fie și economic.

Mi-am propus ca în fiecare an să aplic acest produs pe o suprafață de 200 ha, astfel încât în 5 ani să acoperim întreaga suprafață, iar după 5 ani să revenim cu această lucrare.

– Cât timp se menține efectul produselor?

– Timp de 4-5 ani. Suntem lângă o parcelă de porumb, anul trecut am avut aici grâu, am dat cu Teracalco și cultura arată foarte bine, frunzele sunt de un verde intens. Asta pentru că acest amendament optimizează, eficientizează folosirea îngrășămintelor chimice. Reducerea acidității duce la un răspuns mai bun al îngrășămintelor în realizarea producțiilor.

– Spuneați că folosiți Teracalco de 3 ani, ce sporuri de producție ați obținut în urma aplicării acestui produs?

– În primul an la rapiță am obținut un spor de 600 kg, dar aceste rezultate se văd și în anii 2 și 3. Produsul este foarte bun la prețul pe care îl are. Noi folosim 900-1.000 kg, sigur că nu ar fi rău să folosim și mai mult, 1.500-2.000, dar este vorba de cheltuiala pe kg, iar noi care suntem mai zgârciți spunem: „Lasă că mergem pe cantitate minimă, dar să aibă efect bun“.

– Și ați obținut un efect bun, chiar și cu o cantitate minimă...

– Da, chiar și așa. Și anul acesta voi avea spor de producție cu siguranță, cultura de porumb arată impecabil. La densitatea de peste 65.000 de plante/ha cu siguranță voi ajunge la 9-10 tone boabe/ha.

– Ce producții obțineați la porumb înainte de a folosi Teracalco?

– La porumb, în condiții normale, pe solurile noastre se fac între 6-7 tone boabe/ha.

– Cum acționează în timp produsul? În fiecare an, pe măsură ce trece timpul, efectul produsului se diminuează sau nu?

– La început, în primii 2 ani se reduce aciditatea, apoi se menține, dar după 4-5 ani trebuie revenit cu produsul pentru ca acciditatea să nu se accentueze. Asta dacă vrei ca solul să răspundă bine la îngrășăminte.

– În ce măsură s-a diminuat acest grad de aciditate? Ce valori ați obținut la prima analiză și ce valori înregistrează solul acum?

– În primul an am redus aciditatea cu 1,1, iar anul acesta analizele au arătat că de când am dat și până acum aciditatea a scăzut cu 1,6.

– Ați mai observat și alte beneficii în sol odată cu aplicarea acestui produs?

– În primul rând că solul devine mai permeabil, mai afânat, lucrările de arat și pregătire a solului se fac mai ușor. Rezistența utilajelor la pregătirea solului sunt mai mici, consumul de combustibil mai redus, iar utilajele se uzează mai puțin.

În Ședința de Guvern din 24 mai 2018 s-a aprobat prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spații protejate până la 15 iunie 2018, prin completarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 943/2017 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2018.

Decizia a fost luată în contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile desfășurate în perioada februarie-martie 2018, care au afectat creșterea și dezvoltarea răsadurilor precum și replantarea acestora.

Programul guvernamental de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă începând cu luna mai și până în decembrie. În acest fel, producătorii vor fi încurajați să obțină produse de calitate, competitive, furnizând tomate autohtone în perioada de extrasezon.

Numărul fermierilor care valorifică producția în piețe la această dată este de 2.154, dintr-un total de 11.987 înscriși în program, ceea ce reprezintă 18 % din total.

Informații suplimentare:

MADR reamintește condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an:

- Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;

- Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

- Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Produsele alimentare tradiţionale reprezintă o categorie aparte de produse care, pe lângă valoarea intrinsecă dată de păstrarea şi continuarea obiceiurilor regionale şi naţionale în contextul actual de piaţă, trebuie să răspundă unor exigenţe manifestate de consumatori mai ales în ceea ce priveşte siguranţa alimentară şi valoarea nutritivă. Creşterea producţiei acestei categorii de alimente, în aceste condiţii, devine o problemă pentru producători, în special pentru cei de talie mică. În acest număr vom publica primul articol, dintr-o serie, dedicat domeniului produselor tradiționale. În continuare o prezentare succintă a evoluției acestor produse în România.

Definiție

Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale. Reţetele în general simple, bazate pe câteva ingrediente procesate uneori la fel de simplu, devin produse de calitate, apreciate de consumatori. România, înainte de a deveni ţară membră, a elaborat o legislaţie naţională pentru protecţia acelor categorii de produse agroalimentare care făceau dovada unei tradiţii din generaţie în generaţie. Astfel, prima definiţie a produsului „tradiţional“ a fost dată într-un act normativ adoptat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în Ordinul nr. 690/2004, care menţiona la art.4 că „produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare“. Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale.

Promovarea deficitară

Această problemă, a promovării deficitare a produselor agroalimentare româneşti, este dată de o serie de cauze, cum ar fi: calitatea variabilă a produselor pe perioade mai lungi de timp, dificultatea onorării unor volume mari şi constante, slaba prezenţă a unor distribuitori autohtoni pe piaţa internaţională, precum şi brandingul slab sau inexistent al respectivelor produse. O parte dintre probleme are la bază slaba asociere între producători. O altă parte ţine de nivelul de sofisticare şi de ambiţie antreprenorială autohtonă. Nu în ultimul rând, sprijinul public, deşi mai activ în ultimii ani, încă nu joacă un rol suficient de puternic în promovarea produselor româneşti. De asemenea, există un potenţial bun, dar încă nevalorificat, de recunoaştere şi de promovare a mărcilor locale prin includerea acestora în schemele de calitate din UE, respectiv: Specialitate tradiţională garantată (STG), Denumire de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau certificare ecologică. Alegerea de către consuma­tori a unui produs tradiţional este determinată de nevoia fiziologică sau nutriţională, dar şi de alţi factori, precum: gust, venit, disponibilitate, cunoaştere.

Evoluția produselor tradiţionale

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Până în luna noiembrie 2013, România avea înregistrate în baza Ordinului Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în MO nr. 938/14.10.2004, un număr de 4.402 produse alimentare.

Dinamica produselor tradiţionale

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Ţinând cont de dinamica înregistrării în baza ordinului nr. 690/2004 din anul 2005, când România nu era ţară membră a Uniunii Europene, şi având în vedere că legislaţia privind produsele tradiţionale a permis înregistrarea şi atestarea în Registrul produselor tradiţionale a unui număr însemnat de produse agroalimentare ce de multe ori s-au dovedit mult prea permisivă şi neclară s-a impus o analiză pentru protecţia consumatorilor împotriva practicilor abuzive şi astfel impunerea unor măsuri care să garanteze corectitudinea tranzacţiilor comerciale.

Categorii de produse atestate

Date operative MADR 2014/în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Faţă de ordinul nr. 690/2004, care, timp de 9 ani, la nivel naţional avea înregistrat un număr de 4.402 produse alimentare, în primul an de implementare au fost înregistrate 280 de produse, pe ordinul nr. 724/2013 dinamica înregistrării acestor produse în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) se prezintă astfel (în data de 18 noiembrie 2014) – 261 de produse atestate tradiţional, din care 101 sunt produse din carne, 69 produse din lapte, 33 la categoria pâine, produse de panificaţie şi patiserie, ca şi la cele realizate din legume şi fructe, 15 produse atestate pe categoria peşte şi doar 10 la băuturi.

Situația produselor atestate

Date operative MADR 2014 în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Un număr de 19 judeţe nu au atestat niciun pro­dus: Bacău, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov.

Drd. ing. Ioana Toma

Anul 2017 este unul foarte bun pentru agricultura din judeţul Suceava. Conform ing. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava, producţiile la păioase sunt peste mediile din ultimii ani. La grâu producţia este de 3,9 tone de grâu la hectar, faţă de producţiile medii obţinute între anii 2009-2016 de 2,4 – 3,3 tone la hectar, în judeţul din nordul ţării majoritatea terenurilor fiind fărâmiţate, cu suprafeţe mici. În cazul fermierilor mari din zona Siret – Dorneşti s-a atins o producţie de peste 8 tone/hectar. Fermierii care au obţinut producţii peste medie spun că au semănat în noiembrie, mult mai târziu decât în perioada optimă, iar precipitaţiile de anul acesta i-au ajutat foarte mult. Datele centralizate de Direcţia Agricolă arată că şi micii fermieri au producţii bune, oficialul DAJ punând recolta superioară şi pe seama tendinţei cultivatorilor de a folosi sămânţă certificată din soiuri bune, de a aplica tehnologia specifică, dar şi tratamentele de rigoare, însă există şi agricultori care obţin doar 2.000 kg/ha.

Producţie record la porumb

În privinţa culturilor semănate în primăvară, precum porumbul, cultivat pe cea mai mare suprafaţă în judeţ, peste 37.000 ha, floarea-soarelui şi sfecla de zahăr, producţiile sunt mai bune ca în anii trecuţi. La porumb producţia medie obţinută este de 4,44 tone/hectar (faţă de 2,9 tone în 2016), la floarea-soarelui, cu o medie 2,24 tone/hectar, s-a înregistrat cea mai mare producţie din judeţ din ultimii cinci ani, iar producţia medie de orz este de 3,4 tone/hectar (faţă de o medie anul trecut de 2,6 tone/hectar), la o fermă din comuna Moara ajungându-se la o producţie de 7,8 tone la hectar. Calitatea seminţelor, solul corespunzător pregătit pentru fiecare tip de cultură, tehnologia şi precipitaţiile venite la timp şi în cantităţi suficiente au dus la producţii bune.

Tot producţii bune sunt şi la sfecla de zahăr, media de 42,1 tone la hectar depăşind recolta ultimilor cinci ani. Cartofii au fost cultivaţi pe aproximativ 20.000 ha (suprafaţă în continuă scădere în fiecare an deoarece agricultorii se orientează spre culturi cu valorificare sigură şi rapidă), în zonele Dorneşti, Bălcăuţi, Rădăuţi şi Siret producţiile obţinute fiind şi peste 25 de tone la hectar, iar în restul judeţului producţia medie fiind de 20 tone la hectar, cea mai mare din ultimii cinci ani. Sunt şi ferme unde a fost evidenţiată râia cartofului pe coajă la unele soiuri care au manifestat sensibilitate la secetă sau unde nu au fost eliminaţi de la plantare tuberculii cu pustule de râie comună sau nu au fost evitate monoculturile.

Producţiile medii realizate la măr în bazinul Rădăşeni – Fălticeni – Vultureşti sunt bune şi foarte bune, de 40-60 tone/hectar.

În zootehnie, efectivul de bovine este într-o scădere continuă de la un an la altul, la fel şi cantităţile de lapte colectate, în schimb s-a dublat numărul de porci şi de familii de albine.

„Am avut umiditatea necesară, ploaia a fost la timp, astfel încât acolo unde întreţinerea culturilor s-a făcut în mod corespunzător rezultatele sunt cele aşteptate. Condiţiile meteorologice ale anului agricol 2016-2017 au avut efecte negative asupra speciilor legumicole. Având în vedere că nu suntem un judeţ cu specific pentru legumicultură, producţiile medii înregistrate se constituie din realizări pe suprafeţe mici în gospodăriile populaţiei, excepţie făcând varza şi cartoful, care ocupă suprafeţe mai mari“, a precizat Haralampie Duţu.

Gerul şi grindina au produs pagube

Singura cultură cu probleme a fost rapiţa, după ce în toamna anului trecut a fost o perioadă de secetă, iar în ianuarie a fost o perioadă lungă de ger. Pe majoritatea terenurilor rapiţa nu a fost acoperită cu strat de zăpadă, cultura fiind compromisă, iar fermierii nevoiţi să reînsămânţeze terenul. Unde nu au fost probleme producţia a fost de 5,4 tone de rapiţă la hectar.

În acest an fenomenul de îngheţ de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai a diminuat producţia de fructe din acest an cu 5-10 tone la hectar şi au înjumătăţit-o în fermele de pe Valea Moldovei, iar fermierii de pe Valea Siretului, care au vrut să profite de umiditatea ridicată din sol şi au semănat porumbul mai repede, au fost nevoiţi să reînsămânţeze terenurile unde această cultură era răsărită. Şi grindina a făcut pagube mari la Forăşti, unde s-au raportat 1.116 hectare afectate grav sau compromise, şi la Boroaia, unde au fost afectate 338 de hectare.

Chiar şi micii producători folosesc sămânţă de calitate

„Cu satisfacţie se poate arăta că factorul genetic şi factorul tehnologic, ambii aflaţi sub controlul direct al producătorilor agricoli, sunt respectaţi în procent de 85-90%. Abateri apar, inclusiv la marii producători, în ceea ce priveşte încadrarea în epoca de semănat, rotaţia culturilor în funcţie de favorabilitate, efectuarea la timp şi în condiţii corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere, şi altele. Ceea ce trebuie evidenţiat este faptul că şi micii producători acordă atenţia cuvenită celor doi factori, utilizând sămânţă de calitate şi respectând tehnologiile.

Pentru anul agricol 2016-2017 factorul independent – mediul, analizat prin prisma celor doi parametri de bază, temperatură şi precipitaţii, se caracterizează astfel: precipitaţiile au fost mai reduse cantitativ, neuniform repartizate, excepţia fiind înregistrată în luna octombrie 2016, când s-a acoperit deficitul şi s-a asigurat necesarul pentru perioada următoare. Temperaturile medii lunare au fost apropiate mediilor multianuale, exceptând lunile: septembrie, martie, iulie şi august. Efect negativ asupra creşterii şi dezvoltării plantelor au avut oscilaţiile înregistrate de la zi la zi şi cele noapte-zi.

Pe ansamblu s-ar putea arăta că iarna a fost mai săracă în precipitaţii şi cu temperaturi apropiate mediilor multianuale, primăvara a pornit promiţător, dar a avut oscilaţii mari ale temperaturilor, cu zăpadă şi îngheţuri târzii, care au afectat culturile legumicole şi pomicole, iar vara a fost cu precipitaţii puţine, neuniform repartizate pe fondul unor temperaturi mai ridicate, având ca rezultat perioade mai scurte sau mai lungi de arşiţă şi secetă. Toamna a fost cu umiditate în sol la nivel optim şi temperaturi normale“, ne-a declarat ing. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava.

Silviu BUCULEI

Și pentru Prahova, cel puțin la cultura cerealelor, a leguminoaselor și plantelor tehnice, anul 2017 a fost, ca mai în toată țara, unul foarte bun. Direcția Județeană pentru Agricultură Prahova (director executiv ing. Mita Enache) a luat bunul obicei să întocmească, pentru fiecare cultură în parte, un top al celor mai mari 5 sau 10  producții. Potrivit acestor date, Prahova se află pe primele locuri la nivel național în clasamentele recoltelor realizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale.

Suprafața agricolă a județului Prahova este de 268.993 ha, din care arabil 142.872 ha, pășuni naturale – 69.167 ha, fânețe naturale – 39.464 ha, vii – 8.175 ha și livezi – 9.315 ha. Terenul arabil a fost cultivat cu cereale de toamnă (grâu, orz, orzoaică, rapiță) – 83.350 ha, cereale prășitoare și plante tehnice (porumb, floarea-soarelui, mazăre, soia) și plante perene (lucernă) – 8.300 ha.

Top 5 recolte la principalele culturi agricole

În marile ferme (și sunt 10 cu suprafața cuprinsă între 1.400 și 3.000 ha) recoltele au fost unele foarte bune în acest an. La grâu, recordul a fost unul neobișnuit pentru țara noastră, de 9,2 t/ha, iar la porumb boabe producția a urcat la 14 t/ha! Atenție, acest lucru s-a produs în condițiile în care în Prahova suprafața irigată este puțin peste 1.000 ha (o singură societate comercială are sistem de irigații și apă la îndemână). Directorul DAJ Prahova ne-a pus la dispoziție clasamentul recoltelor:

Mazăre: Agronatura Geco Urlați – 7 t/ha (producție realizată pe 10 ha); Grano Agro Balta Doamnei – 4,2 t/ha (109 ha); Gavsem International Valea Călugărească – 4,2 t/ha (11 ha); Cedagro Plant Drăgănești – 4,1 t/ha (19 ha); Pris Bărcănești – 4,088 t/ha (307 ha).

Rapiță: Agronatura Geco Urlați – 5,7 t/ha (100 ha), Spuma Serv Tinosu – 5 t/ha (15 ha), Senax Prod Gornet Cricov – 4,9 t/ha (50 ha), Pajo Agriculture Mizil – 4,7 t/ha (89 ha), Iodra Agro Puchenii Mari – 4,4 t/ha (26 ha).

Grâu, secară, triticale: Pajo Agriculture Mizil – 9,2 t/ha (22 ha), Agronatura Geco Urlați – 9 t/ha (65 ha), Cedagro Plant Drăgănești – 9 t/ha (5 ha), Gavsem International Valea Călugărească – 8,6 t/ha (14 ha), Grano Agro Balta Doamnei – 8 t/ha (56 ha).

Orz: Afiliu Trans Mizil – 7,5 t/ha (94 ha), Agrinvest Plant Bărăitaru – 6,5 t/ha (43 ha), Koplax Gorgota – 6,3 t/ha (10 ha), Gegerelul Băicoi – 5,2 t/ha (5 ha), Agricola Rahtivani Aricești – 4,5 t/ha (52 ha).

Floarea-soarelui: Dum Ganea Drăgănești – 4,68 t/ha (26 ha), Iodra Agro Pucheni – 4,2 t/ha (45 ha), Boeru Râfov – 4,1 t/ha (25 ha), Agrinvest Land Albești – 3,8 t/ha (40 ha), Aligrig Agro Drăgănești – 3,8 t/ha (25 ha). Producții de peste 3,5 t/ha au mai obținut Pris, Gavsem International, Jim Agro Dumbrava, Agricola Rahtivani și Agrorali Poienarii Burchii

Porumb boabe: Cedagro Plant – 14 t/ha (20 ha), Boeru, Râfov – 13,8 t/ha (10 ha), Spuma Serv (Șirna) – 13,5 t/ha (15 ha), Pajo Holding Baba Ana – 12 t/ha (50 ha), Agrianca Prodserv Dumbrava – 11,5 t/ha (143 ha). Peste 10 t boabe la hectar au mai realizat și alte cinci firme – Gavsem International, Afiliu Trans, Covalex Agro, Aligrig Agro, Agrinvest.

18 tone de struguri la hectar

Pentru vița-de-vie, în schimb, anul a fost unul slab. Dar chiar și în aceste condiții, în anumite areale și anumite firme recolta a fost excelentă: PFA Cernahoschi Aurel, Urlați – 18,3 t/ha (această medie a fost înregistrată pe 55 ha), Amfiteatru Vitis, Gura Vadului – 17,26 t/ha (3,28 ha), PFA Gavril Mihai, Valea Călugărească – 15,68 t/ha (1,7 ha), Astra Vest, Gura Vadului – 14 t/ha (11,98 ha), Via Regia, Ceptura – 13,2 t/ha (2,7 ha).

Maria BOGDAN

La ora la care documentam acest articol (9 octombrie) nu se finalizase încă recoltatul strugurilor de vin și de masă. În fine, procentul era undeva la 70-80% din suprafața existentă la nivel național. Și oricum circuitul de colectare a datelor este unul mai sofisticat, astfel că abia în decembrie vom avea un tablou final cu producția de struguri în acest an, pe alocuri dificil din punct de vedere meteorologic. Trebuie deci să spunem că datele pe care le vom prezenta astăzi, obținute de la direcțiile agricole, sunt provizorii.

Alba (Podgoria Târnave, cu centrele viticole Blaj, Jidvei; Podgoria Alba, cu centrele Alba Iulia și Ighiu; Podgoria Sebeș-Apold, cu centrul viticol Sebeș; Podgoria Aiud, centrul viticol Aiud): suprafața recoltată - 2.871 ha, producția totală - 28.700 tone, producția medie - în jur de 10.000 kg/ha. De precizat că datele sunt colectate de la societățile comerciale, care obțin, de obicei, producții mari (recordmani se pare că sunt, și anul acesta, specialiștii de la SC Jidvei SA), dar recolta va scădea când vor fi adăugate cifrele de la gospodăriile individuale.

Timiș (Podgoria Banatului, cu centrele viticole de la Jamu Mare, Teremia Mare, Recaș, Silagiu și Tirol): producția medie la strugurii de vin este de 11.000 kg/ha, iar cea de struguri de masă – de 7.000 kg/ha. Strugurii de masă au fost mai sensibili și la iarna târzie, și la precipitațiile abundente din primăvară, dar și la seceta de peste vară.

Prahova (Podgoria Dealu Mare, cu centrele Tohani, Urlați-Ceptura, Valea Călugărească, Gornet Cricov și Boldești): după recoltarea a 70% din suprafață, producția la strugurii de vin este de 9.000 kg/ha, iar la cei de masă – de 3.900 kg/ha. Recolta uluitor de mică la strugurii de masă ar fi determinată de înghețurile târzii și de ninsorile din luna aprilie, spun specialiștii.

Tulcea și Constanța (Podgoria Sarica-Niculițel, cu centrele viticole Niculițel, Tulcea, Măcin, Dăeni, Hârșova; Podgoria Istria-Babadag, cu centrele Babadag, Valea Nucarilor, Istria; Podgoria Murfatlar, cu centrele viticole Murfatlar, Medgidia, Cernavodă; Podgoria Ostrov, cu centrele Ostrov, Băneasa, Oltina și Aliman; centrele independente de la Adamclisi, Independența, Chirnogeni, Cobadin, Mangalia și Techirghiol): producția medie la strugurii de vin – 6.700 kh/ha în Tulcea și 6-8.000 kg/ha în Constanța, iar la strugurii de masă – 7.000 kg/ha în Tulcea și 5-6.000 kg/ha în Constanța. De precizat că producția este mai mică în gospodăriile populației și în viile vechi și mare, spre 10.000 kg/ha, la societățile comerciale și în plantațiile noi, înființate prin reconversie (bani europeni).

Galați (Podgoria Dealu Bujorului, cu centrele viticole Bujoru, Oancea, Berești, Smulți; Podgoria Nicorești, cu centrele Nicorești și Buciumeni; Podgoria Tecuci, cu centrele Tecuci și Ivești; Podgoria Covurlui, cu centrele Băleni, Scâteiești, Smârdan și Pechea; centrele independente Corod, Nămoloasa și Grivița): la strugurii de vin, pe suprafața recoltată de 12.420 ha, dintr-un total de 15.437 ha, s-a obținut o medie de 4.400 kg/ha, mai mare la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru, iar la strugurii de masă media se situează la 6.000 kg/ha. Producția mică este pusă pe seama faptului că un procent covârșitor din plantații înseamnă viță-de-vie mai bătrână de 25 de ani, iar în județ a fost plantată o suprafață neînsemnată prin programul de reconversie.

Vrancea (Podgoria Panciu, cu centrele viticole Panciu, Țifești, Păunești; Podgoria Odobești, cu centrele Odobești, Jariștea, Bolotești; Podgoria Cotești, cu centrele Vârteșcoi, Cârligele, Cotești și Tâmboiești): la strugurii de masă, după recoltarea a 95% din suprafața de 4.600 ha, s-a obținut o medie la hectar de 7.200 ha, iar la strugurii de vin, de pe 80% din totalul suprafeței de 15.000 ha, producția la hectar este de 7.600 kg/ha. Societățile comerciale au obținut și în acest an, considerat în Vrancea unul bun, și 16-17 tone de struguri la hectar, dar producția medie pe județ este diminuată de recolta mai slabă din gospodăriile individuale, care reprezintă 62% din întreaga suprafață ocupată cu vița-de-vie.

Iași (Podgoria Cotnari, cu centrele viticole Cucuteni, Cornari, Hârlău; Podgoria Iași, cu centrele Copou-Șorogari, Uricani, Galata, Bucium, Tomești, Comarna, Covasna, Bohotin; centrele independente Plugari și Probota): la strugurii de vin, media este de 9.500 kg/ha, iar la cei de masă – de 7.900 kg/ha. Recordul de producție, peste 13.000 kg/ha, va fi consemnat pesemne într-o vie tânără (ing. Lungu); producții bune sunt și în zona Cotnari (11.500 kg/ha), iar la Bucium media va fi undeva la 9.000 kg/ha.

Maria BOGDAN

Marian Merloi este reprezentantul unei companii românești din județul Timiș ce are ca obiect de activitate producția de vermicompost. Un îngrășământ absolut natural, care și-a dovedit eficiența în câmpurile experimentale în care a fost testat. Care a fost sporul de producție în loturile demonstrative am aflat chiar de la omul de afaceri timișorean.

– Cum ați ajuns să investiți în vermicompost?

– Știam câte ceva despre biohumus sau vermicompost, dar decizia de a investi a venit după o documentare mai amplă. Conceptul de bază al acestei afaceri pornește de la o idee simplă, un îndemn la agricultura 100% bio.

– Cum ar fi mai corect spus, biohumus sau vermicompost?

– Diferența între cele două concepte constă în faptul că biohumus reprezintă denumirea comercială, care vine din sistemul american de producție a compostului pe o platformă betonată, iar vermi­compostul este denumirea științifică. Important este să se știe că vorbim de un îngrășământ organic natural, rezultat din amestecul gunoiului de grajd și al deșeurilor biologice produse de râme.

– Când ați demarat, practic, investiția?

– Investiția a fost făcută în urmă cu 7 ani, în urma unei vizite în Austria, de unde am cumpărat tehnologia, know-how-ul și am implementat-o împreună cu Universitatea Agricolă din Timișoara cu care avem un contract de colaborare și studiu de caz pe produs.

– Investiția a fost făcută din fonduri proprii sau ați apelat la fonduri europene?

– Cu fonduri europene. În 2009 am depus cererea de finanțare, în 2010 am semnat contractul de finanțare, după care a urmat o perioadă de 4 ani de desfășurare a investiției. În 2014 am finalizat investiția, iar în 2015 am intrat pe producție.

– Care a fost valoarea proiectului?

– Proiectul s-a ridicat la 301.000 euro. Banii au fost investiți în infrastructură – platforma betonată, hala de producție și utilaje însemnând tractor, remorcă amestecător, tocătoare de crengi.

– Care este capacitatea de producție?

– Capacitatea de producție proiectată este de 1.000 mc/an, iar producția noastră în prezent este de 500 mc/an, dar se va dezvolta odată cu creșterea vânzărilor.

– Care este materia primă din care se obține vermicompostul?

– Materia primă de bază este gunoiul de grajd de ovine, bovine, cai, lucernă verde și creangă tocată. Toate cele 5 componente se amestecă într-un utilaj numit remorcă amestecător, după care se deversează pe platou și se formează compostul. În primele două săptămâni se urmăresc următorii parametri: temperatura de creștere la 70 de grade pentru a distruge tot ce înseamnă agenți patogeni, semințe de buruieni, după care începe rotirea compostului. La maturare compostul ajunge la o temperatură de 15-20 de grade Celsius, moment în care este transferat în sala de producție. Produsul conține setul necesar de nutrienți, macro și micro, enzime, antibiotice, vitamine și substanțe humice. Față de îngrășămintele chimice care hrănesc planta direct, dar deteriorează solul, biohumusul îmbogățește fertilitatea solului ca un întreg.

– Cât timp durează maturarea compostului?

– Perioada de maturare a compostului depinde foarte mult de perioada din an, între 4 și 6 luni. După este transferat în hala de producție, unde mai durează încă 4 luni până ajunge produs finit. În hala de producție avem 4 posturi/lăzi cu 40 de m lungime, 3 m lățime, unde avem râme aduse din Olanda.

– De ce din Olanda? Râmele românești nu sunt bune?

– Pentru că pe Glob, la ora actuală, există 1.800 specii de râme, dar asta nu înseamnă că toate speciile de râme se pretează pentru vermicompost. O parte din râmele pe care le-am importat din Olanda sunt cu certificat și sunt special pentru vermicompost. Noi folosim 4 specii din hibridul roșu de California. Râmele sunt angajații care lucrează pentru noi. După ce se administrează o dată pe săptămână cam 2,5 cm hrană pentru râme, în partea inferioară a lăzii se face recoltarea.

– Mai au nevoie de hrană suplimentară după ce primesc acel compost?

– Da, pentru că mai apar câteva elemente care țin de partea de nutriție, asta însemnând ovăzul sau calciul.

– Cât îngrășământ se obține dintr-o tonă de compost?

– Dintr-o tonă de materie primă se obțin 400 kg de produs finit.

– Ce spun românii despre acest produs, ați pătruns cu el pe piață?

– Evident că la început oamenii au fost reticenți, dar la ora actuală, în 2017, am ajuns la un volum destul de bun de vânzări. Am reușit să creăm cu diverși fermieri câmpuri experimentale la roșii, aronia, ardei, vinete, viță-de-vie și rapiță.

– Deci, produsul a ajuns în aceste culturi și aveți și rezultate.

– Da, spre exemplu la vița-de-vie, la soiul Pinot Noir într-o exploatație de 115 ha, an de plantare 2008 (cultură matură), numărul de plante la hectar fiind de 5.900, am făcut un câmp experimental de 2 ha. Producția obținută pe lotul unde s-a aplicat biohumus a fost de 10.560 kg/ha, în timp ce pe lotul martor fertilizat chimic s-au obținut 9.000 kg/ha, ceea ce înseamnă o creștere de 17%. Doar aplicând vermi­compost, 0,2 litri/plantă, am avut o creștere de producție cu 1,5 tone/hectar.

Avem câmpuri experimentale și la aronia pe un lot de 10 ha, unde s-au înregistrat rezultate foarte bune. Însă cele mai spectaculoase rezultate le-am înregistrat la tomate. Cu societatea Arovit din județul Bihor am încheiat un contract în care le-am vândut produs pentru un câmp experimental de 1 ha cu tomate, 1 ha cu ardei și 1 ha cu vinete. Soiul pe care l-am folosit pentru cultura experimentală se numește Jad, numărul de plante la hectar a fost de 35.000, distanța între rânduri 1,6 m, iar distanța între plante 0,2 m. La momentul recoltării s-au obținut următorii indicatori: 81,4 t/ha la lotul fertilizat cu biohumus și 56,7 t/ha la lotul fertilizat chimic. Ceea ce înseamnă 24,7 tone în plus la hectar, adică un spor de 43%, dat doar de acest produs. Rezultatele care au fost determinate de o societate de consultanță împreună cu beneficiarul, nu de către noi. Dacă transformăm eficiența asta în lei, înmulțim cu valoarea medie a unui kg de roșii, adică 2 lei, și se obține o cantitate de producție în lei an/ha de 49.560 lei. Acest lucru înseamnă o rată de recuperare a investiției de 6,6 ori.

– Care este aria de utilizare a produsului și cum se aplică?

– Vermicompostul este recomandat pentru orice tip de semințe, flori, în legumicultură, pomicultură, viticultură, silvicultură, cereale, oleaginoase, gazon, pășuni, arbuști. Se aplică foliar și radicular. În pus, el este certificat CERES GmbH, acceptat în UE ca amendament pentru agricultura biologică conform regulamentului CE nr. 889/2008 și 834/2007.

– Cum se vinde produsul, la litru sau la cantități mai mari?

– Produsul se vinde la litru pentru că densitatea lui comparativ cu un kilogram este mai mică, adică 700-750 g. În funcție de perioada din an, el are o umiditate variabilă. În perioada rece umiditatea este de 30-35 %, iar în perioada de vară scade la 26%. Noi nu vrem să vindem apă, ci îngrășământ. Produsul este sub formă solidă, este granulat, 0,4 mm în sortul 1 și 4-8 mm în sortul 2.

– Care este prețul produsului?

– Un litru de produs costă 3,5 lei. Dar dacă este ambalat la bigbag de 1.000 litri, prețul este de 1.300 lei.

– Care a fost cea mai mare comandă?

– Cea mai mare comandă am avut-o în Elveția care a fost de aproximativ 13 TIR-uri, care înseamnă undeva la 330 mc.

– Deci ați ajuns cu produsul și în alte țări...

– Da, deocamdată doar în Elveția. România este o piață incipientă, dar va fi în creștere în condițiile în care agricultura bio va lua amploare. Dacă am putea lucra împreună cu alți producători sub umbrela unei asociații, am putea onora comenzi mai mari.

Patricia Alexandra POP

Întrebat dacă s-a gândit la o strategie prin care să se ajungă la o valorificare superioară a producției fermelor de cultură mare, dl Petre Daea a răspuns în exclusivitate pentru „Lumea Satului“: „Da! Carnea de porc, porcul din România. Prin acest program doresc creșterea efectivelor de animale. Crescând efectivele de animale, crește consumul de furaje. Noi, la ora actuală, avem porcul și hectarul, ceea ce este anacronic pentru că la zece tone de porumb, dați-vă seama câți porci ar trebui să fie pe hectarul respectiv. Dar așa oamenii, care neavând valorificare se duc pe randamente scăzute, încep să se gândească: „N-are rost să fac eu opt tone, că ș-așa nu am unde să le duc!“ Ș-atunci zootehnia este soluția de a crește capacitatea de producție.“

Declarația a fost făcută cu ocazia Adunării Generale a Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, care a avut loc la începutul acestei luni la sediul IBNA Balotești. Prezent la această adunare, ministrul Agriculturii a ținut să precizeze: „Am venit să vă ascult. Consider aceasta o întâlnire de lucru și o tratez ca atare!“ Și, într-adevăr, așa s-au petrecut lucrurile.

AGCTR vrea o nouă rasă autohtonă

Președintele AGCTR, dl Teodor Neață Împăratu, a prezentat raportul de activitate al organizației. Printre cele mai importante rezultate obținute pot fi considerate cele îndreptate spre crearea și impunerea unei rase de vite autohtone, și anume Bălțata Românească Neagră. În acest scop Asociația a inițiat și păstrează un Registru Genealogic și, de asemenea, efectuează și Controlul Oficial al Performanțelor la lapte/carne (COP). Controlorii acreditați ai asociației își desfășoară activitatea în întreaga țară. În ceea ce privește plata lor, lucrurile stau destul de prost, după cum s-au plâns membrii organizației, prezenți la întâlnire. Pentru serviciile lor sunt plătiți cu doar 900 lei/lună. Din acești bani, trebuie să suporte și cheltuielile de deplasare la ferme, spun ei.

Cu toate acestea, s-a reușit încă de acum doi ani selecționarea a trei tăurași considerați a fi nucleu al rasei. Alți cinci tăurași, selecționați anul trecut, se află în testare la Craiova. „Acesta este un rezultat deosebit, atâta vreme cât în România materialul biologic, materialul seminal se aduc din import. Și desigur că nimeni nu va vinde altor țări materialul biologic cu cea mai înaltă valoare! Și cum am putea avea o rasă autohtonă, atâta vreme cât genetica vine din afară?“, a reiterat importanța acestei realizări președintele AGCTR.

ANSVSA „se împunge“ cu fermierii

Alt aspect care creează disfuncționalități în activitatea crescătorilor de taurine îl constituie, după propriile lor declarații, colaborarea cu medicii veterinari. Legislația insuficient de precisă uneori, greșită alteori duce la situații aberante. Spre exemplu, la fătare, eliberarea unui pașaport pentru vițel costă 5 lei. Însă, dacă din greșeală sau din necunoaștere veterinarul trece în mod eronat rasa vițelului, modificarea costă 25 de lei, sumă pe care tot fermierul trebuie s-o achite. Alte probleme sunt generate de prevederile privind înlocuirea crotaliilor. Animalele trebuie să aibă în mod obligatoriu câte două. În situația pierderii uneia, frecvent întâlnită, procedura înlocuirii este greoaie și costisitoare. Nerezolvarea ei duce până la pierderea subvenției pentru vita în cauză.

Aceste disfuncționalități vin să se adauge la cadrul deja existent, creat de prețul scăzut plătit de procesatori pentru lapte și de alte disfuncționalități în mecanismul stabilirii și plății subvențiilor, au mai spus fermierii.

Una dintre solicitările de fond ale crescătorilor de taurine a fost și revenirea ANSVSA în subordinea MADR. Astfel, consideră ei, s-ar rezolva multe dintre problemele sesizate. „La ora actuală ANSVSA este stat în stat, își face propriile reguli. Revenind în subordinea Ministerului, ar trebui să respecte cadrul deja existent“, a apreciat unul dintre cei prezenți la adunare.

O altă cerere adresată în numele tuturor membrilor de către președintele Neață Împăratu a fost aceea de a se excepta subvențiile de la impozitare. „Este o situație absurdă! Deși de mai mulți ani am tot ridicat această problemă, încă a rămas nerezolvată“, a subliniat domnia sa.

„Dacă avem sprijin, de ce nu-l folosim?“

Surpriza adunării, deși ar fi putut fi intuită, a venit tot din partea ministrului Agriculturii. Încă din timpul adunării acesta a intervenit, discret dar eficient, prin telefon, pentru rezolvarea unor probleme punctuale ce i-au fost aduse la cunoștință. Nu mică a fost mirarea fermierilor care și-au prezentat problemele când, la sfârșitul adunării, dl Daea le-a comunicat soluționarea situațiilor respective. „Eu nu am făcut niciodată promisiuni; eu nu am căutat vinovați, ci soluții. La fel am procedat și acum.“

„Cei care doresc să lucreze au în mine omul care lucrează, dar nu și în locul lor. Sarcina mea este să dau sprijinul la timp, pentru ca ei să își poată desfășura activitatea. Mâine, în ședința de Guvern, se vor aproba sumele pentru subvenții și, în câteva zile, vor ajunge în conturi. Luați-le și folosiți-le! Dar nu uitați că am lucrat în producție și cunosc procesul, așa că voi verifica cum le folosiți!“, a îndemnat Petre Daea. În completare, a mai adăugat: „N-avem material biologic și material seminal. De ce să n-avem, când avem sprijin de la Stat pentru Registrul Genealogic și pentru COP? Avem o subvenție de 732 euro/an/cap de vacă. Dacă avem acest sprijin, de ce să nu-l folosim? 732 euro/vacă e o susținere corectă. Nu zic că e mult, nu zic că e puțin. Eu m-am străduit să fie și să fie la timp. Nu trebuie să vină Ministerul ca dumneavoastră să vă înțelegeți cu ANSVSA și ANZ.“

În încheiere, ministrul Agriculturii a mai transmis un mesaj clar și important tuturor fermierilor români care doresc să beneficieze de subvenții: „Anul trecut au avut loc consfătuiri și s-a ajuns la o procedură privind acordarea acestora. S-a ajuns în situația inadmisibilă, incorectă și total neproductivă de a face controale în teren în luna ianuarie, după procedurile pe care le-ți stabilit împreună. Am dat un ordin prin care s-a renunțat la această procedură. Am rezolvat problema. Acum trebuie să facem ordine, iar regulile pe care le stabilim împreună trebuie să fie respectate de toți. În acest context, atrag încă o dată atenția: termenele trebuie respectate. Cine nu respectă termenele, acela nu va avea subvenție!“

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 10-11