reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Oct 2019

Să cunoaștem bine necesitățile plantelor și ce poate oferi solul

Realizarea de producții agricole ridicate și de calitate superioară specifice fiecărei culturi și soi (hibrid) presupune cunoașterea de către cultivator a cerințelor culturilor din ferma sa, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoașterea posibilităților ce le poate oferi solul, pe baza cartărilor agrochimice realizate la 4-5 ani și a observațiilor personale realizate de-a lungul timpului în câmp.

Care sunt cerințele plantelor?

Toate culturile au nevoie de sol afânat, ușor permeabil pentru a acumula și conserva apa, cu porozitatea totală de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%. Să aibă densitatea aparentă 1,0-1,4 g/cm3, un conținut optim de umiditate cuprinsă între capacitatea de câmp (Cc) și coeficientul de ofilire (Co), bogat în humus și elemente nutritive, cu o activitate microbiologică intensă și încadrate în asolament după premergătoare favorabile, în sole cu o stare fitosanitară bună, cu grad de îmburuienare redus.

Sunt necesare asolamente elastice, corespunzătoare cerințelor pieței, dar din care să nu lipsească sola amelioratoare și datoria agronomilor este să facă din fiecare cultură o bună premergătoare.

Asupra solului să se intervină cât mai puțin și numai la umiditatea optimă, să se asigure minimum 10 t/ha/an materie organică pentru a menține în echilibru procesele de formare/mineralizare a humusului.

O atenție deosebită trebuie acordată pH-ului solului, cunoscând că peste 3,5 mil. ha au grad de aciditate ridicat.

Eficiența îngrășămintelor aplicate este condiționată de nivelul pH-ului astfel:

Pierderile de recoltă, în fiecare an, în funcție de pH sunt:

  • La pH 5,8 scade producția de grâu cu 5% și de porumb cu 5%;
  • La pH 5,4 –,,– cu 20% –,,– cu 15%;
  • La pH 5,0 –,,– cu 26% –,,– cu 19%;
  • La pH 4,8 –,,– cu 32% –,,– cu 23%;

Gradul de valorificare a fosforului din sol este influențat de pH astfel:

  • La pH sub 5 coeficientul de valorificare este 10;
  • La pH 5,5-6,0 –,,– este 20;
  • La pH 6,5-7,0 –,,– este 30;
  • La pH 7,5-8,0 –,,– este 15.

Din aceste motive este necesar ca, atunci când valoarea pH-ului scade sub 5,8, să se aplice amendamente calcaroase, socotindu-se câte 2 t/ha pentru o unitate pH.

Ce poate oferi solul?

Pe baza cartărilor agrochimice se poate cunoaște oferta solului la un moment dat pentru că activitatea din sol este dinamică și se schimbă în permanență. Adică, prin activitatea microbiologică din sol, de descompunere-mineralizare a materiei organice, are loc eliberarea de elemente nutritive dar, în același timp, are loc și un consum al acestora de către plante, precum și prinderi prin levigare, volatilizare, eroziune.

Aprecierea conținutului în azot se face după indicele de azot, astfel:

  • slab aprovizionat la IN = sub 2, mediu aprovi­zionat 2-4 și bine aprovizionat 4-6.

Aprecierea cu fosfor se face după conținutul în mg P2O5/100 g sol:

  • slab aprovizionat la 2,1/4,0; mediu aprovizionat la 4,1-8,0 și bine aprovizionat 8,1-16,0.

La fel aprovizionarea cu potasiu – mg K2O/100 g sol:

  • slab sub 8,0; mediu 8,1-16,0 și bine aprovizionat 16,1-24,0.

Aprecierea gradului de fertilitate potențială a solului lutos se poate urmări în tabelul nr. 1.

Cantitatea de elemente nutritive necesară pentru obținerea a 1 tonă produs principal (boabe) este prezentată în tabelul nr. 2.

În tabelul nr. 3 se prezintă cantitatea de îngrășăminte care trebuie aplicată la principalele culturi agricole, care reprezintă mai mult de jumătate din suprafața cultivată, pentru diferite niveluri de producție.

Datele de mai sus vin în sprijinul fermierilor pentru a putea gestiona mai bine inputurile în funcție de producțiile programate.

Tabelul nr. 1

Aprecierea gradului de fertilitate potențială pe un sol lutos

necesitatile plantelor tabel 1

Tabelul nr. 2

necesitatile plantelor tabel 2

Tabelul nr. 3

necesitatile plantelor tabel 3

necesitatile plantelor tabel 4

Prof. dr. ing.Vasile POPESCU

Ministerul Agriculturii verifică permanent producția și comerțul cu legume și fructe

Inspectorii MADR iau toate măsurile care se impun în această perioadă pentru ca loturile de legume și fructe de proveniență autohtonă, expuse la vânzare, să îndeplinească cerințele standardelor de comercializare, referitoare la calitate, la încadrarea în nivelurile admisibile de reziduuri de pesticide și la etichetare.

Până la această dată, în Municipiul București și în toate județele din țară, au fost verificate 294 de piețe agroalimentare și 102 depozite en-gros de legume și fructe. Au fost verificați, de asemenea, 3410 operatori din care 1820 persoane fizice și 1590 persoane juridice. Au fost prelevate 52 de probe din următoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveți, roșii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpșuni, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

Principalele obiective urmărite în cadrul acestor acțiuni de monitorizare și inspecție sunt:

  • Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat corespunzător pentru minim 40 % din numărul total de tarabe din piață  pentru  producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice sau producători agricoli, organizați conform OUG 44/2008;
  • Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
  • Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar;
  • Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare (facturi fiscale) a țării de origine - documentele sunt emise de către depozitari pentru comercianții de legume și fructe cu amănuntul;
  • Prelevarea de probe de către reprezentanții Autorității Naționale Fitosanitare în vederea efectuării de analize privind nivelul reziduurilor de pesticide din majoritatea speciilor expuse în această  perioadă la comercializare. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, aduce asigurări că toate legumele și fructele autohtone sunt sigure pentru consumatori. Consumul de legume și fructe din producția autohtonă contribuie major la sprijinul și dezvoltarea sectorului legumicol și pomicol românesc.

Se constată faptul că fenomenul de substituire a legumelor și fructelor este încă prezent, în sensul că produsele provenite din import sau comerț intracomunitar sunt comercializate ca produse românești, practică la care mai apelează comercianții din piețele agroalimentare. De asemenea, nu toți comercianții respectă trasabilitatea produselor, prin neprezentarea documentelor  de proveniență.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală  de 63.500 lei și un număr de 239 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017.

În continuare, atestatele de producător cu suspiciuni asupra calității de producător sau asupra cantităților de legume obținute, în raport cu suprafețele cultivate, sunt ridicate în copie, în vederea verificării de către Direcțiile pentru Agricultură Județene la primăriile emitente.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alături de celelalte instituții abilitate în domeniu, prin măsurile de monitorizare și control, asigură în permanență respectarea prevederilor legale pentru reglementarea pieței produselor agricole, precum și pentru prelevarea probelor din plante și produse vegetale, în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide.

Sursa: madr.ro

Câte produse tradiționale are România

Produsele alimentare tradiţionale reprezintă o categorie aparte de produse care, pe lângă valoarea intrinsecă dată de păstrarea şi continuarea obiceiurilor regionale şi naţionale în contextul actual de piaţă, trebuie să răspundă unor exigenţe manifestate de consumatori mai ales în ceea ce priveşte siguranţa alimentară şi valoarea nutritivă. Creşterea producţiei acestei categorii de alimente, în aceste condiţii, devine o problemă pentru producători, în special pentru cei de talie mică. În acest număr vom publica primul articol, dintr-o serie, dedicat domeniului produselor tradiționale. În continuare o prezentare succintă a evoluției acestor produse în România.

Definiție

Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale. Reţetele în general simple, bazate pe câteva ingrediente procesate uneori la fel de simplu, devin produse de calitate, apreciate de consumatori. România, înainte de a deveni ţară membră, a elaborat o legislaţie naţională pentru protecţia acelor categorii de produse agroalimentare care făceau dovada unei tradiţii din generaţie în generaţie. Astfel, prima definiţie a produsului „tradiţional“ a fost dată într-un act normativ adoptat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în Ordinul nr. 690/2004, care menţiona la art.4 că „produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare“. Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale.

Promovarea deficitară

Această problemă, a promovării deficitare a produselor agroalimentare româneşti, este dată de o serie de cauze, cum ar fi: calitatea variabilă a produselor pe perioade mai lungi de timp, dificultatea onorării unor volume mari şi constante, slaba prezenţă a unor distribuitori autohtoni pe piaţa internaţională, precum şi brandingul slab sau inexistent al respectivelor produse. O parte dintre probleme are la bază slaba asociere între producători. O altă parte ţine de nivelul de sofisticare şi de ambiţie antreprenorială autohtonă. Nu în ultimul rând, sprijinul public, deşi mai activ în ultimii ani, încă nu joacă un rol suficient de puternic în promovarea produselor româneşti. De asemenea, există un potenţial bun, dar încă nevalorificat, de recunoaştere şi de promovare a mărcilor locale prin includerea acestora în schemele de calitate din UE, respectiv: Specialitate tradiţională garantată (STG), Denumire de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau certificare ecologică. Alegerea de către consuma­tori a unui produs tradiţional este determinată de nevoia fiziologică sau nutriţională, dar şi de alţi factori, precum: gust, venit, disponibilitate, cunoaştere.

Evoluția produselor tradiţionale

produse traditionale fig1

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Până în luna noiembrie 2013, România avea înregistrate în baza Ordinului Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în MO nr. 938/14.10.2004, un număr de 4.402 produse alimentare.

Dinamica produselor tradiţionale

produse traditionale fig2

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Ţinând cont de dinamica înregistrării în baza ordinului nr. 690/2004 din anul 2005, când România nu era ţară membră a Uniunii Europene, şi având în vedere că legislaţia privind produsele tradiţionale a permis înregistrarea şi atestarea în Registrul produselor tradiţionale a unui număr însemnat de produse agroalimentare ce de multe ori s-au dovedit mult prea permisivă şi neclară s-a impus o analiză pentru protecţia consumatorilor împotriva practicilor abuzive şi astfel impunerea unor măsuri care să garanteze corectitudinea tranzacţiilor comerciale.

Categorii de produse atestate

produse traditionale fig4

Date operative MADR 2014/în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Faţă de ordinul nr. 690/2004, care, timp de 9 ani, la nivel naţional avea înregistrat un număr de 4.402 produse alimentare, în primul an de implementare au fost înregistrate 280 de produse, pe ordinul nr. 724/2013 dinamica înregistrării acestor produse în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) se prezintă astfel (în data de 18 noiembrie 2014) – 261 de produse atestate tradiţional, din care 101 sunt produse din carne, 69 produse din lapte, 33 la categoria pâine, produse de panificaţie şi patiserie, ca şi la cele realizate din legume şi fructe, 15 produse atestate pe categoria peşte şi doar 10 la băuturi.

Situația produselor atestate

produse traditionale fig3

Date operative MADR 2014 în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Un număr de 19 judeţe nu au atestat niciun pro­dus: Bacău, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov.

Drd. ing. Ioana Toma

Condițiile pedoclimatice influențează producțiile agricole

Fiecare zonă geografică din țara noastră are un anumit potențial agricol determinat de caracteristicile solului, de nivelul precipitațiilor și de regimul termic.

Din aceste motive trebuie respectată zonarea culturilor agricole.

Dacă analizăm datele din tabelul 1 constatăm că pe fiecare zonă diferă atât tipurile de sol cât, mai ales, regimul pluviometric și termic (tabelul 1). Astfel, se observă variații de la 380-460 mm precipitații în Dobrogea la 540-750 mm în Piemontul Getic și de la 8-9,5°C temperatura medie anuală în Câmpia Transilvaniei la 10-11,5°C în Câmpia Română.

Acestea determină și numărul zilelor fără îngheț, care poate fi de 165 zile în Câmpia Transilvaniei și de 200 zile în Dobrogea, adică cu peste o lună de zile mai mult fără grija înghețului.

Tabelul 1 – Zone agricole

Zona

Tipul de sol

Temperatura °C

Zile fără îngheț

T>10°C

Precipitații

mm

Indice hidrotermic

Neirigat

Irigat

Câmpia Română de Est și Sud

cernoziom

10,5-11,5

180-225

1.400-1.800

470-560

5,3

8,4-10,5

Câmpia Centrală și de Vest

cernoziom

brun-roșcat

10,5-11,5

195-220

1.600-1.700

520-560

5,7

8,6-10,8

Câmpia de Vest

cernoziom

Lăcoviște

10,5-11,5

185-195

1.400-1.500

570-630

6,8

8,1-8,7

Dobrogea

cernoziom

Balan

10,5-11,5

200-230

1.500-1.650

380-460

3,9

8,3-8,8

Piemontul Getic

brun-roșcat

Podzol

10-10,5

180-200

1.300-1.500

540-750

6,4

_

Piem. Vestice

Brun-roșcat

Podzol

9,5-11,5

171-190

1.150-1.400

650-760

7,0

_

Câmpia Transilvaniei

cernoziom argilos

8,0-9,5

105-190

1.000-1.250

540-610

5,0

5,6-6,0

Totodată, plantele au o anumită constantă termică (tabelul 2), adică un anumit număr de grade de temperatură utilă (mai mare de 0°C) pentru a ajunge la maturitate.

Tabelul 2 – Constanța termică

Suma gradelor de temperatură utilă (mai mari de 0°C) la:

Grâu de toamnă - 2.000-2.100 (2.300)

Secară - 1.700-2.126

Ovăz - 1.900-2.310

Porumb - 1.200-2.300 (2.800-3.000)

Sorg - 2.500-5.000

Mazăre - 1.352-1.900

Soia - 2.000-3.000

Floarea-soarelui  - 1.700-2.500

Sfeclă 2.400-2.700 (1.940-2.030)

În paranteză – rezultate de la diverși autori

Astfel, grâul de toamnă necesită 2.000-2.100 (2.300)°C, porumbul 1.200-2.300 (2.800-3.000)°C depinzând de soi (hibrid), cât este de timpuriu sau tardiv.

Dacă ne referim la cultura porumbului (tabelul 3) întâlnim hibrizi extratimpurii din grupa FAO 150-250 care au nevoie de 1.100-1.200°C, dar sunt și hibrizi tardivi din grupa FAO mai mari de 460 care pretind peste 1.700°C pentru a ajunge la maturitate.

Tabelul 3

Pioneer – pentru porumb precizează:

Suma unităților termice utile (SUTU)

SUTU = Tmax + Tmin/2 – T biologic activă (peste 10°C)

Porumb extratimpuriu — FAO 150-250

SUTU 1.000-1.200°C

Porumb timpuriu  — FAO 260-340

SUTU 1.200-1.500°C

Porumb semitimpuriu — FAO 350-390

SUTU 1.500-1.600°C

Porumb semitardiv — FAO 400-450

SUTU 1.600-1.700°C

Porumb tardiv  — FAO > 460 SUTU > 1.700°C

Este important să calculăm indicele hidrotermic (Iht) pentru fiecare zonă pentru a putea stabili potențialul de producție la diferite culturi.

Iht = Pmm x  T / 1000

P = precipitații medii anuale

T = temperatura medie anuală

Valoarea Iht este diferită în condiții de irigare față de neirigat și ea poate varia între 3,9 și 7 la neirigat și 5,6 și 10,8 la irigat.

Potențialul de producție la fiecare unitate Iht exprimat în tone/ha este: 1,0-1,5 t porumb, 0,0-1,0 t cereale păioase, 0,4-0,5 t floarea-soarelui, soia și rapiță, 10 t sfeclă-de-zahăr.

Dacă ne referim la Câmpia Română, la cultura porumbului se pot obține:

– la neirigat 1,5 t x 5,7 = 8.550 kg/ha;

– iar la irigat 1,5 t x 10,8 = 16.20-0 kg/ha.

În aceeași zonă, la floarea-soarelui:

– neirigat 0,5 x 5,7 = 2.850 kg/ha;

– irigat 0,5 x 10,8 = 5.400 kg/ha.

Desigur, nivelurile de producție rezultate din calcul sunt orientative pentru că intervine în plus sau în minus nivelul tehnologiei de cultură aplicată.

Pentru o mai bună orientare a fermierilor, prezentăm în tabelul 4 principalii parametri calitativi ai solului.

Tabelul 4 – Parametrii calitativi al solului (valori optime)

Procent argilă %  - 12-32

Densitatea aparentă g/cm3 - 1,25-1,45

Porozitatea totală % -  44-53

Porozitatea de aerație % - 15-30

Permeabilitatea mm/h - 2-4

pH-ul  6,7-7,2

humus % - 4-8

IN - 3-6

Pppm 36-72

Kppm 132-200

Elementele prezentate mai sus constituie criteriile de bază în stabilirea nivelurilor de producție la diferitele culturi, în funcție de zonă și corelat cu aceasta, inputurile pentru un anumit nivel de tehnologie de cultură aplicată.

Se înțelege că nu se justifică să cheltuim foarte mult pentru a aplica o tehnologie superioară într-o zonă al cărei potențial de producție este limitat.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Genetica și tehnologiile de cultură au revoluționat nivelul producțiilor agricole

La baza rezultatelor extraordinare înregistrate în nivelul producțiilor agricole se află activitatea laborioasă și responsabilă din cercetarea științifică din agricultură.

Pornind de la nivelul producției agricole obținute în perioada interbelică, faimoasa perioadă de înflorire a economiei românești, referindu-ne la agricultură și analizând producția medie pe cinci ani (1932-1936), aceasta a fost de 792 kg/ha la grâu și de 1.050 kg/ha la porumb.

Deși cercetarea științifică din agricultură era la început, totuși ea a înregistrat un spor de producție, în acea perioadă, de 80% la grâu și de 49% la porumb.

Referindu-ne la nivelul producției agricole din 1938, anul de vârf al perioadei interbelice, aceasta a fost de 1.310 kg/ha la grâu, 1.055 kg/ha la porumb, 673 kg/ha la floarea-soarelui, 940 kg/ha la soia și 13.668 kg/ha la sfecla de zahăr.

După dezastrul provocat de cel de-al Doilea Război Mondial, nivelul producțiilor agricole, în perioada 1951-1955, a fost de 1.130 kg/la grâu, 1.290 kg/ha la porumb, 740 kg/ha la floarea-soarelui și de 11.670 kg/ha la sfecla de zahăr.

În ultima perioadă dinainte de 1989, în anii 1986-1990 s-au înregistrat 3.080 kg/ha la grâu, 2.920 kg/ha la porumb, 1.580 kg/ha la floarea-soarelui și 21.290 kg/ha la sfecla de zahăr.

După evenimentele din 1989, în perioada 2000-2006 s-au obținut 2.299 kg/ha la grâu, 3.488 kg/ha la porumb, 1.329 kg/ha la floarea-soarelui și 24.570 kg/ha la sfecla de zahăr.

Față de aceste producții, relativ modeste, în ultimii ani, acolo unde s-a folosit genetica de vârf și s-au aplicat tehnologii de cultură corespunzătoare, s-au înregistrat niveluri de producție care depășesc orice așteptări.

Astfel, la grâu, producții de 7.000-8.000 kg/ha sunt frecvente la marile societăți comerciale agricole precum Insula Mare a Brăilei, Curtici – Arad, Diosig – Bihor ș.a. Agrichim Fetești a obținut peste 9.000 kg/ha, iar ing. Budai din Bihor 10.800 kg/ha. La TCE 3 Brazi, cu soiurile românești de grâu, s-au obținut peste 10.000 kg/ha, iar cu un soi de grâu de la Limagrain, 11.000 kg/ha.

La porumbul neirigat C. Costandache – Ialomița a obținut 11.400 kg/ha. Prin folosirea geneticii și tehnologiei de cultură Dekalb s-au obținut 20.000 kg/ha. În Insula Mare a Brăilei, pe 70 ha irigate s-au obținut 20.350 kg/ha.

La floarea-soarelui la Ciulnița – Ialomița s-au obținut 4.500 kg/ha.

La rapiță – ing. Molodoi – Neamț a realizat 5.500 kg/ha, iar C. Măcelaru – Brăila 6.500 kg/ha.

La mazăre de toamnă, la Tichilești – Brăila, s-au realizat peste 5.000 kg/ha.

La soia, Cr. Brânză – Brăila, a obținut 6.000 kg/ha.

La sfecla de zahăr, pe 6.000 ha în județul Brașov – o producție medie de 75 t/ha.

Prin urmare, sunt creșteri spectaculoase la grâu de la sub 1.000 kg/ha la peste 10.000 kg/ha, la porumb de la 1.000 la 20.000 kg/ha, la floarea-soarelui de la 700-800 kg la 4.500 kg/ha etc.

Desigur că asemenea producții sunt izolate, dar ele ne arată potențialul posibil de realizat. Au fost încălcate și unele norme agrotehnice elementare, ca de exemplu rotația culturilor. Pentru floarea-soarelui, care a depășit suprafața de 1 mil. ha, ce rotație se mai poate face deoarece ea nu trebuie să urmeze după soia, după rapiță (atac Sclerotinia) și cu atât mai mult în monocultură (atac mană, Orobanche). Normal, floarea-soarelui nu trebuie să depășească 18% din suprafața unei ferme și să revină, pe același loc, după 6 ani. Chiar dacă s-au creat hibrizi toleranți și chiar rezistenți, cu timpul apar noi rase care vor influența negativ producția, confirmându-se faptul că rotația culturilor este cea mai sigură măsură.

Ajungându-se la aceste niveluri de producție, statul poate interveni, prin politica subvențiilor, astfel încât să se cultive cca 1 mil. ha cu grâu în loc de 2 mil. ha și la o producție de 6.000-7.000 kg/ha se poate realiza producția cât pe 2 mil. hectare. La fel la porumb, în loc de 2,5 mil. ha se poate cultiva 1-1,5 mil. ha cu o producție de 10.000 kg/ha.

La floarea-soarelui, în loc de 1 mil. ha să se cultive 500.000 ha cu respectarea rotației și la o producție de 3.000 kg/ha se realizează cât pe 1 mil. ha.

În mod asemănător se poate proceda și cu celelalte culturi, ajungându-se la concluzia că pe 6-7 mil. ha, folosind genetica și tehnologia corespunzătoare, se obțin producții pentru satisfacerea necesarului intern și chiar și cu disponibilități pentru export. Pe restul suprafeței (peste 3 mil. ha) se vor înființa culturi energetice atât de necesare într-un viitor nu prea îndepărtat. Rezerva de combustibili fosili, oricum limitată, și consumul de carburanți din ce în ce mai mare, vor duce la epuizarea acestora.

De aceea considerăm că statul ar trebui să intervină energic în această acțiune de găsire a resurselor energetice suplimentare, iar biomasa este cea mai ușor realizabilă. De menționat că acești carburanți nu poluează, cerință imperioasă a viitorului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS