Adama Sultan iulie 2020
update 5 Aug 2020

Pătlagina, buruiană sau panaceu?

O plantă cu multiple întrebuințări. Este cuvântul cheie al pătlaginei. Aceasta a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea înţepăturilor de insecte, muşcături de şarpe, răni sau tăieturi. Datorită proprietăţilor sale antiinflamatoare, analgezice, antibiotice și cicatrizante, pătlagina reprezintă una dintre cele mai populare culturi de plante medicinale.

Nu are pretenţii deosebite faţă de lumină, suportând şi semiumbra. Creşte pe locuri bătătorite, nisipoase, unde alte specii nu rezistă. În flora spontană se întâlnește pe marginile drumului, în păşuni, buruienişuri, ca buruieni în culturi (mai ales în culturi de trifoi, unde este buruiană caracteristică), de la câmpie şi până în zona alpină, în întreaga ţară. În cultură este introdusă numai Pătlagina îngustă (P. lanceolata), care se poate cultiva în întreaga ţară

Asolament

Pătlagina îngustă nu manifestă pretenţii speciale faţă de planta premergătoare. Se recomandă să fie cultivată după prășitoare, atunci când terenul este curat de buruieni şi bogat în substanţe nutritive. Poate reveni pe acelaşi loc după 4 ani.

Lucrările solului

Pătlagina se cultivă în afara asolamentului și se exploatează 3-5 ani. Se recomandă să urmeze după culturi care lasă terenul curat de buruieni (plante prășitoare, cartof, sfeclă, cereale păioase timpurii, borceaguri, leguminoase pentru boabe. Arătura de bază se execută la adâncimea de 22-25 cm, se grăpează și se nivelează bine terenul. Până toamna terenul se menține curat de buruieni prin lucrări repetate cu polidiscul, urmat de grapa cu colți reglabili. Se recomandă o arătură adâncă de 22-25 cm, urmată de o grapă puternică cu bară de nivelare. Până toamna târziu terenul se va menţine curat de buruieni prin lucrări repetate, ori de câte ori va fi nevoie, cu polidiscul în agregat cu grapa. În ziua însămânţării terenul se va lucra cu combinatorul şi tăvălugul.

Fertilizarea solului

Planta reacționează foarte bine la aplicarea îngrășămintelor chimice și organice: fosfor, potasiu, azot 40-50 kg/ha s.a.; gunoi de grajd 20-25 t/ha s.a. Îngrășămintele de fosfor, potasiu și gunoi de grajd se încorporează cu plugul odată cu arătura de bază. Pregătirea patului germinativ în vederea semănatului se face cu combinatorul, realizând un teren bine mărunțit și tasat cu tăvălugul inelar. Sub arătura de toamnă se recomandă introducerea a câte 45-50 kg/ha s.a. fosfor şi potasiu, iar primăvara, printre rânduri, aceeaşi doză de azot.

Rezultate bune s-au obţinut şi când la planta premergătoare s-au dat 20-25 t/ha gunoi de grajd bine fermentat. În anul II şi următorii (planta fiind perenă, poate rămâne în cultură 3-4 ani cu producţii constante) de vegetaţie, se recomandă introducerea printre rânduri a câte 25-30 kg/ha s.a. fosfor, potasiu şi azot.

Înființarea culturii

Patlagina

Se înmulțește prin semințe semănate în pragul iernii sau între ferestrele iernii, îngropate superficial. Pătlagina îngustă se seamănă toamna târziu, înainte de îngheţul permanent şi când temperatura medie zilnică ajunge Ia 3-4°C. Semănată astfel, datorită umidităţii din toamnă şi iarnă, primăvara devreme planta răsare bine şi uniform. Când nu poate fi executată toamna, însămânţarea se poate face şi primăvara devreme, în ferestre. Pentru însămânţarea unui hectar sunt necesare 5 kg de sămânţă cu puritatea de 95%, germinaţia de 80% şi umiditatea maximă de 12%.

Greutatea medie a 1.000 de seminţe este de 1,144 g, iar la un gram intră în medie 874 de seminţe. Însămânţarea se execută cu maşinile SU-29 sau SUP-21, la care se ataşează cutii pentru seminţe mici şi limitatoare de adâncime la brăzdare. Intervalul de însămînţat este de 40-50 cm între rânduri, iar adâncimea de semănat va fi de 0,3-0,5 cm. Maşinile de semănat vor avea în agregat tăvăluguri uşoare sau, imediat după semănat, terenul se va tăvălugi. Sămânţă se amestecă cu material inert, într-un volum de 3 ori mai mare decât materialul de înmulţire.

Lucrări de întreținere

Pătlagina este o plantă foarte sensibilă la îmburuienare. După răsărire se recomandă pliviri și prașile manuale și mecanice repetate. Toamna este indicată o ușoară mușuroire a solului. Din anul II, primăvara, se grăpează energic. La pătlagină nu s-au evidențiat boli sau dăunători specifici care să producă pagube însemnate. Frecvent, se semnalează atacul de făinare (Erysiphae sp.). Prima praşilă se execută primăvara, cât mai devreme, imediat ce se disting rândurile pentru a se rupe crusta formată din topirea zăpezii şi a se distruge eventualele buruieni. Se are grijă ca rândurile să nu fie acoperite de pământ. Până la recoltarea frunzelor, se execută trei praşile la intervale de 2-3 săptămâni, în funcţie de starea fizică a terenului şi de dezvoltarea buruienilor. Plantele se răresc în aşa fel încât pe un metru liniar să rămână 25-30 fire, iar plivitul se face odată cu praşila a doua şi a treia. Terenul bătătorit cu ocazia recoltării frunzelor se afânează cu cultivatorul sau cu sapa. Toamna, la sfârşitul perioadei de vegetaţie, se execută ultima praşilă. Începând cu al doilea an de cultură, se execută patru praşile.

Material realizat cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice

Ruxandra HĂBEANU

Tehnologia de cultivare a plantelor medicinale și aromatice

O afacere cu plante medicinale este la îndemâna oricui, iar condițiile pedoclimaterice din țara noastră favorizează cultivarea plantelor medicinale și aromatice. Acestea pot fi plantate cu ușurință deoarece nu necesită îngrijirea și munca pe care le implică alte soiuri de plante. Marele avantaj al cultivării plantelor medicinale este că au un randament foarte ridicat, iar aceasta înseamnă profit rapid. Pentru a începe această afacere este nevoie de cel puțin un hectar de teren care trebuie pregătit conform cerințelor specifice fiecarei culturi în parte. Cu o investiție minimă de 800-1.000 euro, afacerea poate fi demarată oricând.

Rotația culturilor și asolamentul

Rotaţia reprezintă succesiunea de cultivare a plantelor în timp, pe aceeaşi solă/suprafaţă de teren, indicând prin numere ordinea în care se cultivă. Durata rotaţiei poate fi de 2-6 ani. Asolamentul reprezintă una dintre cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru creșterea producţiei.

În cadrul fermei poate exista un asolament special numai de plante medicinale şi aromatice sau un asolament mixt care să cuprindă, pe lângă aceste specii, şi plante din cultura mare: cereale, leguminoase pentru boabe sau alte plante. Culturile agricole sunt alese în funcţie de anumite criterii care urmăresc condiţiile din zonă, tipul de sol, clima. Alte criterii se referă la cerinţele plantelor medicinale și la disponibilul de forţă de muncă din zonă. De asemenea, se va ţine cont de existenţa unor dotări pentru condiţionarea recoltei sau a unor echipamente pentru distilarea uleiurilor volatile, precum şi a unor spaţii sau instalaţii pentru uscare, dar şi de bolile şi dăunătorii specifici fiecărei culturi în parte. Una dintre dificultăţile cu care se confruntă ferma de plante medicinale o constituie necesarul mare de forţă de muncă. Este de dorit să existe un sistem de maşini agricole adecvat și să se cultive plante care au o tehnologie mecanizată integral, ca de exemplu coriandru, muştar, chimen, anason sau fenicul.

Fertilizarea

Fertilitatea solului trebuie să fie menţinută şi ameliorată printr-un sistem de măsuri care să favorizeze activitatea biologică maximă a solului, precum şi conservarea resurselor acestuia. Astfel, fertilitatea şi sănătatea solului sunt menţinute prin practici biologice precum: rotaţia culturilor, lucrări manuale, prăşit, compostare şi mulcire. Prin folosirea îngrăşămintelor organice se măreşte şi se menţine procentul de materie organică a solului.

Sporirea fertilității solului se poate realiza prin: cultivarea de plante leguminoase care fixează azotul atmosferic şi lasă terenul curat de buruieni, plante care pot constitui îngrăşăminte verzi sau alte plante cu înrădăcinare adâncă. Se pot crea astfel condiţii optime pentru nutriţia plantelor prin punerea la dispoziţia acestora a unor substaţe utilizate direct (azotul) sau de către microorganismele prezente în sol (bacterii, ciuperici), care descompun materia organică şi au efecte pozitive asupra sistemului radicular sau asupra fotositezei.

Însă în agricultură baza fertilizării o constituie îngrăşămintele organice naturale. Astfel, gunoiul de grajd este considerat un îngrăşământ complex şi poate fi constituit din amestec de bălegar şi materii vegetale. Acesta conţine azot (5 kg/t gunoi), fosfor (2,5 kg/t gunoi), potasiu (6 kg/gunoi) şi calciu (5 kg/t gunoi).

Lucrările solului

Pe terenurile în pantă lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei pentru a nu apărea erodarea odată cu apa a stratului fertil de sol. De asemenea, resturile vegetale, trebuie mărunţite foarte bine înainte de arătură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii şi a celorlate lucrări.

Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minim de consumuri energetice. În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Acestea trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a buruienilor. Arătura este una dintre cele mai importante lucrări ale solului și se efectuează de obicei la 15-20 cm adâncime, iar pentru unele specii trebuie executată mai adânc la 20-30 cm. Arătura de bază se efectuează vara/ toamna, este obligatorie, iar cele din timpul anului, necesare pentru infiinţarea unor culturi succesive, pot fi înlocuite cu trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană pentru a mobiliza solul pe o adâncime de 18-22 cm.

Atunci când solul este prea uscat după recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreţinerea arăturii şi nivelarea terenului se pot executa imediat după arătură sau primăvara, concomitent cu pregătirea patului germinativ.

Pregătirea patului germinativ

Pregătirea patului germinativ se realizează chiar înainte de semănat, pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Această lucrare se poate face cu un combinator pentru mărunţirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminţe foarte mici (muştar alb, măghiran, salvie), precum şi cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi reglabili. În practica curentă este recomandat combinatorul.

Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat, înainte de semănat sau atunci când seminţele speciei cultivate sunt prea mici şi trebuie să se creeze condiţii optime de umiditate pentru germinaţie.

Sămânţa şi semănatul

Materialul de înmulţire trebuie să vină din culturi semincere. Răsadurile să nu provină din organisme modificate genetic sau orice produse derivate din astfel de organisme. Seminţele sau materialul săditor trebuie să corespundă unor standarde sub aspectul germinaţiei, purităţii, componenţei botanice, stării sanitare. De asemenea, materialul trebuie să provină din recolta anului precedent deoarece se pierde foarte repede facultatea germinativă.

Material realizat cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice

Ruxandra HĂBEANU

Trei plante minune din flora spontană

Se spune că nimic nu e mai bun ca pelinul de mai. Sau ca cimbrișorul cules din pășuni naturale. Ori ca sunătoarea culeasă din poienile neatinse de chimicale. Zestrea populară românească e nesecată chiar și atunci (sau mai ales) când vine vorba despre sănătate; ceea ce deseori noi numim, în explozia de azi a științei, empiric, s-ar putea dovedi, cu timpul (de altfel s-a mai întâmplat), remedii nesperate pentru diverse afecțiuni. De altfel, aceste mici adevăruri vin dintr-o experiență milenară a relației om-natură.

ceai pelin

Pelinul (Artemisia absinthium) este planta pe care o găsim în flora spontană oriunde pe teritoriul României. Atenție însă, vorbim despre pelinul alb sau pelinul de mai fiindcă la noi mai cresc și alte specii precum pelinul mic, de mături, negru sau de mare. Cel mai mare uz terapeutic îl are pelinul de mai, plantă erbacee perenă, cu frunze com­puse, păroase, spintecate, verzi-cenușii pe față, argintii-cenușii pe dos și flori galbene (înflorire în iulie-septembrie), grupate în capitule mici, aromate. Această plantă-medicament are nenumărate proprietăți terapeutice dezinfectante, diuretice, depurative, laxative, vermifuge, antiinflamatoare, stimulente gastric, tonic-amare și cicatrizante (intern și extern). De la pelin se utilizează frunzele și vârfurile înflorite, când planta are un miros puternic aromat și gust foarte amar. Atenție însă, este de preferat ca el să fie recoltat prin suprimarea vârfurilor, și nu prin smulgere! Asta ca să nu contribuim și noi la distrugerea lui din flora spontană.

ceai cimbrisor

Cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă perenă, erbacee, cu o tulpină ramificată, de cel mult 3-5 cm înălțime și care înflorește începând cu sfârșitul lunii mai și până toamna târziu. Florile sunt purpurii, roz sau violet, rar albe, grupate în capitule sau raceme, formând covoare în vatra de creștere, iar frunzele sunt mici, liniare, eliptic-ovate sau rotunjite, opuse și pubescente. Planta este bogată în ulei aromat, taninuri, substanțe amare, flavone și numeroși acizi organici. Cimbrișorul este mult folosit în medicina tradițională, în cazul afecțiunilor ORL, migrene, dureri de dinți, colici intestinali, tuse convulsivă. Infuzia de cimbrișor se prepară cu 1-2 lingurițe de plantă uscată la o cană cu apă; se bea îndulcit cu miere, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale.

ceai sunatoare

Sunătoarea (Hyperium perforatum) este una dintre cele mai iubite plante din flora spontană, despre care se spune că ar avea remedii în 80 de afecțiuni, dar cel mai important, este antidot natural împotriva depresiei, motiv pentru care se mai numește „buruiana de năduf“ sau „planta sufletului“ ori „planta fericirii“. Specia este cunoscută popular sub o mulțime de denumiri: pojarniță, drobișor, fălcățea, harnică, închegătoare, zburătoare, şovârvariţă, crucea-voinicului, floarea-lui-loan, lemnie etc. Într-o descriere sumară, sunătoarea, pe care o găsim oriunde în țară, în fânețe și pășuni, este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină ramificată în partea superioară, ușor lignificată în partea de jos, frunze dispuse opus și flori grupate în vârful tulpinii și a ramurilor, de culoare galben-aurie. Florile se culeg în zilele însorite, din iunie și până în septembrie, prin tăiere cu foarfeca (atenție, nu se smulg, asta pentru a proteja pe cât se poate populația naturală). Se usucă la umbră, în loc aerat, întinse în strat subțire, pe hârtie sau pânză. Se păstrează în pungi de hârtie ori săculeți de pânză. Dintre afecțiunile pentru care este recomandat ceaiul de sunătoare, în afară de stările depresive, anxietate și insomnii, enumerăm: dureri de stomac, probleme digestive, afecțiuni ale sistemului hepato-biliar, gripă și răceală, migrene etc.

Maria BOGDAN

Ecoland Production dă esență Botoșaniului

Ecoland Production este o companie românească din nord-estul țării care își propune să obțină culturi organice ecologice de plante medicinale și aromatice, de pe o suprafață de 26 ha de teren amplasat într-un cadru natural deosebit, din județul Botoșani.

Principiile active sunt puse în valoare de știință

Arta de a ne trata și îngriji cu ajutorul uleiurilor esențiale se realizează cu ajutorul aromaterapiei, iar calitatea uleiurilor folosite este prioritară, fiind necesară în primul rând certificarea organică a acestora. Uleiurile esențiale, la fel ca uleiurile aromatice, au o utilizare terapeutică largă, fiind antiseptice, stimulând țesuturile cu care vin în contact, acționând asupra sistemului nervos central. Pentru a alege corect un ulei esențial, eticheta trebuie să conțină o serie de informații privind denumirea în latină a plantei, specia și subspecia plantei, organul plantei care a fost distilat, compoziția chimică a uleiului, moleculele aromatice principale, locul de origine și numele organismului de certificare bio a produsului.

„Misiunea acestora este să cultive conștient pentru viitor, renăscând tradițiile, în condițiile în care se văd și se înțeleg nevoile semenilor noștri, protejând natura“, ne spune Doina Berescu, manager general Ecoland Production. „Descoperim și punem în valoare principiile active ale plantelor folosind știința. Totodată, ne angajăm pe termen lung să protejăm și să menținem biodiversitatea plantelor, în interesul nostru și al generațiilor viitoare, folosind tehnologii ecologice fără a utiliza în niciun mod îngrășăminte chimice și pesticide.“

Soiuri omologate în Catalogul Oficial al Soiurilor de Plante de Cultură

Toate plantele sunt cultivate în sistem ecologic pe o suprafață de 26 ha, după protocoale de cultivare și recoltare specifice în vederea obținerii de materii prime și produse de calitate pentru industria cosmetică, farmaceutică și alimentară, adaugă aceasta. „Producerea uleiurilor esențiale constituie o bază a preocupărilor noastre. Calitatea și valoarea lor terapeutică sunt primordiale, doar cele certificate organic fiind sigure. Calitatea acestora depinde de varietățile de plante cultivate, de intensitatea luminii, înălțime, perioada recoltării și factorii de climă ce pot influența, precum seceta sau umiditatea excesivă. De aceea, la propunerea doamnei profesor Maria Gonceariuc, coordonatorul Departamentului de Plante Aromatice și Medicinale din Republica Moldova, am început să transferăm trei soiuri de lavandă rezistente la ger, secetă și dăunători și cu o productivitate ridicată de ulei esențial la hectar. Am făcut transfer de biotehnologie a acestor soiuri și le-am omologat în România, înscriindu-le în „Catalogul Oficial al Soiurilor de Plante de Cultură“: Moldoveanca 4, Vis magic și Alba 7; acestea sunt soiuri brevetare în Republica Moldova, fiind rezistente la temperaturi joase în timpul iernii și la secetă în timpul verii și au generat producții ridicate de ulei în loturi experimentale, ca de exemplu 132 kg/ha la soiul Vis Magic 10, 178 kg/ha la soiul Moldoveanca 4 și 250 kg/ha la soiul Alba 7.

Moldoveanca 4 este un soi timpuriu și se pot obține cca 12 t/ha de inflorescențe. În schimb, Via Magic 10 se prezintă a fi un soi intermediar, cu o producție de 7 t/ha de inflorescențe. Un soi târziu este Alba 7, care este mult mai productiv, atingând 12 t/ha de inflorescențe.

Dintre gălbenele, doamna Berescu se mândește cu soiul Nataly, depus la omologare și testare și în România. Acesta se prezintă cu inflorescențe de la 1-2 rândri la 8-9 rânduri și cu un diametru de la 1-2 cm la 8-9 cm. Este rezistent la secetă și se pot obține între 17-27 recoltări pe sezon.

Lămâiță este un soi de roiniță care a intrat la testare și omologare începând cu anul 2017 și se caracterizează printr-o producție vegetală superioară la hectar, cu o rezistență sporită la secetă și la temperaturi joase, dar și cu un conținut ridicat de ulei volatil. Recoltarea masei vegetale are loc din anul al doilea; acesta asigură două recolte pe an și are o producție de 3,9 t de frunze/ha, dar și un randament superior la producția de ulei volatil.

Plante medicinale și aromatice

Ecoland Production se dovedește a fi un proiect de suflet. „Am pornit la drum din dorința de a oferi un suport fiului meu, care este pasionat de plante, dar și de pescuit. De aceea, în acest sens avem și trei ferme piscicole în județul Botoșani. Totodată, mi-am dorit să fructific în mod superior o suprafață de 26 ha teren arabil, pe care o aveam în proprietate în jurul locuinței noastre, în zona Lebăda, județul Botoșani, pe malul lacului lângă pădurea Ursache. Fiind teren puțin ca suprafață, evident că nu era rentabilă cultura mare, astfel încât ne-am orientat spre plante medicinale și aromatice și am ales să colaborăm cu Institutul de Fiziologie, Protecție și Genetica Plantelor din cadrul Academiei Republicii Moldova. În prezent avem cca 7 ha de lavandă din cele trei soiuri și producem ulei esențial în propria distilărie, pe care am adus-o din Franța și am autorizat-o sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor“, adaugă botoșăneanca.

Metoda de distilare utilizată este cea a vapo-hidro-distilării, ceea ce permite ca aburul produs de generatorul electric, după ce apa tratată și purificată trece blând, la o presiune joasă, peste plantele din cuvele de distilare, duce la realizarea de produse de calitate. „Din lavandă, în afară de ulei esențial producem apă florală (hidrosol), care este un produs secundar din distilare și care conține 1-3% molecule aromatice, fiind folosită în multiple feluri, iar din lavanda uscată producem ceai, umpluturi pentru perne terapeutice, săpun natural cu ajutorul mai multor farmaciști independenți. În afară de lavandă avem culturi de gălbenele, mentă și sunătoare. De asemenea, recoltăm Arnica montana din zona de munte și brad din județul Suceava, din care facem uleiuri esențiale cu mentă, brad și coada-șoricelului sau macerate uleioase cu gălbenele, sunătoare și arnică. Menționez că toate culturile noastre sunt certificate ecologic și vindem în drogheria proprie, dar și online prin intermediul magazinului nostru“, încheie Doina Berescu.

Principalele probleme cu care se confruntă aceasta este lipsa subvenției pentru activitatea agricolă, care nu este plătită la timp, dar și uleiurile esențiale contrafăcute de pe piață. De aceea Ecoland Production poate fi o idee de afacere care răzbește încet, dar sigur, prin simplul fapt că este membru fondator în diverse asociații: Asociația „Produs din Botoșani“, Organizația „Utilizatorilor de Apa Curtești“ și, în viitorul imediat apropiat, în Asociația Română de Aromaterapie.

Beatrice Alexandra MODIGA

Eveniment dedicat plantelor medicinale și aromatice

În luna iulie 2017, la SCDA Secuieni s-a desfășurat „Sărbătoarea plantelor medicinale şi aromatice“, o manifestare aflată la prima ediţie, dar pe care ne dorim să o înscriem în rândul tradiţiilor an de an. Aceasta îşi propune să promoveze rezultatele obţinute şi activităţile preconizate a se realiza în cadrul proiectului ADER 2.4.1 – „Menţinerea biodiversităţii la plantele medicinale şi aromatice prin conservarea şi îmbogăţirea colecţiei de resurse genetice şi producerea de sămânţă din categoriile biologice superioare pentru speciile reprezentative zonei de deal şi de munte“. Acest eveniment a reunit specialişti iubitori de plante medicinale şi aromatice din agricultură, managerul SC Farmacia Naturii, prin doamna dr. ing. Iulia Barbu, reprezentanți ai USAMV Iași, prin domnul prof. univ. dr. dr. h.c. Constantin Vasilică şi domnul prof. univ. dr. Teodor Robu, directorul general de la CCPPM Plantavorel SA, prin doamna dr. ing. Elena Ionescu. La această manifestare a fost semnalată, totodată, prezenţa reprezentanţilor unităţilor de cercetare – dezvoltare, similare SCDA Secuieni, precum SCDVV Târgu Bujor. Au participat la întâlnire doamna dr. biol. Elvira Gille, directorul CCB „Stejarul“ Piatra – Neamţ, directorul general al DADR Neamţ, domnul ing. Marcel Tălmăcel, reprezentanţi de la Banca de gene Suceava. La întâlnire au mai participat fermieri, actuali şi potenţiali cultivatori de plante medicinale și aromatice şi mass-media, pentru a contribui la promovarea şi importanţa plantelor medicinale şi aromatice.

Cuvântul de deschidere a aparţinut doamnei dr. ing. Elena Trotuş, director al SCDA Secuieni, care a subliniat faptul că în cadrul unităţii există o veche tradiţie în domeniul cercetării – dezvoltării culturii plantelor medicinale şi aromatice, obţinându-se rezultate remarcabile privind introducerea în cultură a peste 40 de specii de plante medicinale şi aromatice, stabilirea factorilor tehnologici, elaborarea tehnologiilor de cultură la speciile noi introduse, precum şi îmbunătăţirea tehnologiei de cultură la speciile deja existente şi producerea de sămânţă din categoriile biologice superioare. Tematica de cercetare din cadrul laboratorului s-a diversificat foarte mult, aceasta derulându-se în ultimii 5 ani atât în condiţii de agricultură convenţională, cât şi de agricultură ecologică. La nivelul anului 2017 avem în studiu 58 de specii de plante medicinale şi aromatice sub diferite aspecte de cercetare.

Sesiunea a fost structurată în două părţi: în prima parte s-a prezentat la sală tematica de cercetare din cadrul laboratorului de plante medicinale şi aromatice, valorificarea plantelor medicinale şi aromatice şi mai ales despre importanţa acestora privind sănătatea vitalităţii organismului uman. Rezultatele remarcabile de la SCDA Secuieni au apărut şi datorită numeroaselor parteneriate încheiate cu unităţile de cercetare de profil din zonă, cum ar fi CCB „Stejarul“ Piatra – Neamţ, CCPPM Plantavorel Piatra-Neamţ, unde în urma acestor parteneriate s-au derulat proiecte de cercetare, multe dintre ele fiind câştigătoare. Alături de noi au fost şi colegii de la Banca de Gene Suceava.

După cuvântul de deschidere, a avut loc o intervenţie a directorului general de la CCB „Stejarul“ Piatra-Neamţ, doamna Elvira Gille, cu o experienţă de peste 40 de ani în domeniul plantelor medicinale şi aromatice, unde a prezentat importanţa cunoaşterii şi cultivării acestor plante.

În cadrul manifestării a fost prezentată de către doamna dr. ing. CS II Cornelia Lupu evoluţia regimului termic şi pluviometric înregistrat la SCDA Secuieni, în perioada 1962-2016, cu referire la cerinţele plantelor medicinale și aromatice. Condiţiile pedoclimatice ale zonei Secuieni sunt favorabile cultivării plantelor medicinale şi aromatice, iar temperatura medie pentru ultimii 5 ani (2011-2016) a fost mai ridicată cu 1,1ºC faţă de media multianuală pentru intervalul 1962-2016 pe fondul scăderii precipitaţiilor de la 541 mm la 479 mm.

Tot în cadrul acestei zile de sărbătoare s-au prezentat şi rezultatele obţinute şi activităţile preconizate a se realiza în cadrul proiectului ADER 2.4.1 care se derulează în intervalul 2015-2018 „Menţinerea biodiversităţii la plantele medicinale şi aromatice prin conservarea şi îmbogăţirea colecţiei de resurse genetice şi producerea de sămânţă din categoriile biologice superioare pentru speciile reprezentative zonei de deal şi de munte“ de către dr. ing. CS III Margareta Naie.

Obiectivul general al proiectului este de a introduce în cultură unele specii valoroase de plante medicinale şi aromatice din flora spontană străină şi autohtonă în vederea elaborării tehnologiei de cultivare şi extinderii suprafeţelor cu aceste specii. În cadrul proiectului se doreşte introducerea în cultură a unor specii de plante medicinale şi aromatice valoroase, precum Dracocephalum moldavica, Cassia angustifolia, Malva silvestris şi Primula officinalis întrebuinţate în scop medicinal, stabilirea tehnologiei de cultură ecologică şi extinderea suprafeţelor cu aceste specii în vederea obţinerii de produse naturale.

Un alt obiectiv al proiectului este multiplicarea materialului de înmulţire din categoriile superioare la Silybum marianum şi Coriandrum sativum. Partenerii în cadrul acestui proiect sunt Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea.

Doamna dr. biol. Diana Rusu de la Banca de gene Suceava a prezentat colecţia de plante medicinale şi aromatice care se află într-un număr de 157 de specii, cele mai importante familii fiind Asteraceae, Lamiaceae, Umbelifere şi Fabaceae.

Sărbătoarea plantelor medicinale şi aromatice s-a realizat în parteneriat cu SC Farmacia Naturii, iar doamna dr. ing. Iulia Barbu a prezentat obiectul de activitate a societăţii din care face parte, precum şi modalităţile de implementare a rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare. Tot doamna dr. ing. Iulia Barbu a lansat şi o carte, „Sănătos şi fericit“, în care sunt incluse rezultatele cercetării agricole privind introducerea în cultură a unor specii de plante medicinale şi aromatice, tehnologii de cultivare, modul de valorificare şi importanţa acestor plante asupra sănătăţii omului. Atât pentru cartea lansată cât şi pentru întreaga activitate, doamnei Iulia Barbu i-a fost decernată o diplomă de excelenţă din partea SCDA Secuieni Neamţ.

În partea a doua a manifestării, invitaţii au vizitat câmpul tehnologic al laboratorului de Plante medicinale şi aromatice, unde sunt amplasate experienţele de cercetare aferente tematicii propuse. Invitaţii au apreciat, în acest mod, comportarea diferitelor specii de plante medicinale şi aromatice nou introduse în cultură, precum şi a celor deja existente.

La finalul întrunirii, invitaţii şi-au exprimat opiniile, punctând faptul că manifestarea a fost un succes, concretizată prin rezultate reale şi practice.

CS III dr. ing. Oana MÎRZAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 8-10

Flora spontană, o nișă valorificată doar de cunoscători

Față de alte țări al căror teren este puternic chimizat, România încă oferă din abundență specii de plante al căror efect terapeutic nici nu îl bănuim. Viața trepidantă de la oraș ne-a rupt total de natură și cu siguranță foarte puțini își mai fac timp să privească atent spre pământ, pentru a descoperi ce merită consumat sau valorificat. Printre acești puțini oameni se numără și Petre Biolan, care și-a propus să promoveze, așa cum poate, plantele cu efect terapeutic din flora spontană.

Îi susținem inițiativa în speranța de a da idei și altora, celor dispuși să învețe să recunoască plantele benefice și, de ce nu, să le valorifice. Ocazie cu care lansăm o nouă rubrică, „Sănătate din natură“. De data aceasta vorbim despre napi.

Napul sau topinamburul (Heliantuhus Tuberosus), folosit ca plantă medicinală încă din cele mai vechi timpuri, își are originea în Statele Unite, însă a fost adus în Europa de un francez în anul 1605. Pe bătrânul continent, napul și-a găsit climatul potrivit în Bazinul Mării Mediteraneene și de aici s-a răspândit în alte țări. La noi aproape că a fost uitat sau este cultivat pe suprafețe extrem de mici în zonele submontane din județele Brașov și Maramureș. „Ca aspect este o plantă erbacee asemănătoare cu floarea-soarelui, înaltă de peste 2 m, răspândită de la câmpie până în zonele de munte, regăsindu-se mai ales în stare sălbatică. De la ea se pot folosi rădăcina și frunzele. Napul sau topinamburul poate fi recoltat în lunile mai-iunie, dar mai ales din toamnă până-n primăvară, înainte de a intra în vegetație, deoarece în această perioadă se păstrează toate substanțele nutritive în tuberculi. Rădăcina cu aspect de tubercul poate fi consumată crudă, fiartă sau murată. După recoltare, tuberculii nu se spală, ci se pun în cămară la rece, două săptămâni, timp în care insulina se transformă în fructoză. În cazul în care nu se respectă cele două săptămâni, consumul de napi produce balonarea stomacului“, spune Petre Biolan. Frunzele sunt de asemenea comestibile și se pot prepara la fel ca frunzele de spanac.

De ce merită atâta atenție napul? Pentru că rădăcina reprezintă o sursă de vitamine (A, B1, B3, C), proteine, săruri minerale precum calciu, fosfor, potasiu, magneziu, sulf, iod, zaharuri în procent de peste 7% și insulină. Tuberculii nu conțin amidon, ceea ce îi recomandă diabeticilor. În stare proaspătă pot fi dați pe răzătoare și folosiți în salată, dar la fel de bine pot fi adăugați în supe sau ciorbe. Atunci când adunați această plantă din flora spontană alegeți tuberculii mici, pentru că sunt mult mai dulci și nu aveți surpriza să fie lemnoși, așa cum se întâmplă cu napii mari care se găsesc uneori în comerț. Frunzele sunt bogate în fier și cupru. Dacă mai aveați nevoie de argumente pentru a consuma această plantă, nu uitați că proprietățile curative vin mai ales din conținutul mare în vitamina C, un antioxidant care previne apariția diverselor forme de cancer, astm, tulburări oculare. În tratarea bronșitei și calmarea tusei se poate folosi siropul de nap, pentru că are proprietăți expectorante. În acest sens, scobiți câțiva napi și turnați în scobitură miere. Din siropul obținut după câteva ore, puteți lua câte 4 lingurițe pe zi.

„Putem afirma că napul este un aliment medicament, ajutând la refacerea puterilor în caz de epuizare, oboseală. De asemenea, este de ajutor în cazul tuberculozei, ulcerului gastric și duodenal, în reglarea tensiunii arteriale și tratarea poliartritei“, mai adaugă Petre Biolan.

Dacă planta a stârnit interesul sau dacă vă tentează să o cultivați, aflați că nu este pretențioasă, nu necesită irigare decât în perioadele cu secetă severă, se adaptează bine pe aproape toate tipurile de sol și rezistă chiar și la înghețurile prelungite. Napul se pretează în regim ecologic, însă are nevoie de spațiu (circa 1 mp), dezvoltarea sa fiind luxuriantă. Plantarea se face în perioada februarie-aprilie, cuiburile se formează la 8-15 cm adâncime, menținând 50-60 cm distanță între plante pe rând și 70 cm distanța între rânduri. Cu 900-1.200 de tuberculi veți obține cam 9.000-11.000 de plante/ha.

Ce ați spune de o supă cremă cu napi? Gustul dulce al tuberculilor vor da o aromă deosebită. Merită să încercați. Aveți nevoie de o mână de tuberculi sau 400 g, 2 morcovi, 1 ceapă, 1 păstârnac și 1 rădăcină mică de țelină, 2-3 linguri de ulei, 200 ml ceai de chimen, sare, piper.

Spălați bine tuberculii și curățați-i de coajă. Este operațiunea care va necesita cel mai mult timp. Apoi curățați și celelalte legume, tăiați-le cubulețe și puneți-le la fiert într-o oală cu apă și sare după gust. Când legu­mele sunt bine fierte, se scurg de zeamă, se scot într-un vas înalt și se pasează cu un blender. Dacă este cazul, dați totul printr-o sită deasă pentru a obține o cremă fină. Subțiați crema, atât cât este nevoie, cu ceaiul de chimen neîndulcit și asezonați cu sare și piper cum vă place.

Pentru decor presărați codițe tocate de ceapă verde și faceți câteva cips-uri dintr-un tubercul tăiat felii subțiri și prăjit în baie de ulei, pentru a obține o textură crocantă. În cazul în care vă doriți o culoare mai intensă, puteți adăuga mai mulți morcovi sau chiar un praf de turmeric.

GALERIE FOTO


Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 18-19

Culturile „terapeutice“ se extind an de an în județul Suceava

Vasile Mătrășoaie este preocupat de un stil de viață sănătos, iar din pasiunea sa pentru plante s-a născut și o afacere care îl ajută să își rotunjească veniturile obținute din legumicultură. La Bursuceni, județul Suceava, împreună cu fiul său Marius, Vasile Mătrășoaie a pus bazele cercetării plantelor medicinale, pe care le cultivă deocamdată pe câteva sute de metri pătrați. Castravetele țepos, castravetele amar, buretele vegetal, maghiranul, agastache, salvia medicinală, ardeiul negru, gălbenelele sau păducelul sunt doar câteva dintre plantele cultivate.

Ceaiul astronauților

Pe lângă vestitele legume, pe terenurile de la Bursuceni se cultivă și plante medicinale, suprafața ocupată de acestea crescând de la an la an. În primă fază, Vasile Mătrășoaie și-a cumpărat semințele de la stațiunile de cercetare, apoi a început să le producă singur. Se bazează pe un teren lipsit de chimicale, pe apa asigurată dintr-un mic pârâu din apropiere și, acolo unde este necesar, pe îngrășăminte naturale precum gunoiul de la ferma zootehnică pe care o deține. Provocarea unei afaceri cu produse terapeutice este după culegere, când o parte dintre ele trebuie păstrate în stare proaspătă o perioadă cât mai lungă, o parte trebuie uscate, iar pentru altele există moduri de prelucrare specifice.

„Am mai multe plante medicinale pe care doresc să le extind în cultură. De exemplu, ceaiul Mursalski, a cărui denumire provine de la localitatea din Bulgaria unde se cul­tivă la peste 2.000 de metri, dar care a fost aclimatizat în România de specialiștii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău, de unde l-am preluat și adaptat cerințelor climatice și solului din nordul țării. Datorită proprietăților sale a fost folosit în programul de pregătire a astronauților sovietici, planta conținând fier, calciu, potasiu, magneziu, zinc, seleniu. Ceaiul este folosit în boli cardiace, renale, digestive și sterilitate. Pentru cultura de Mursalski cel mai important este ca frunzele să nu atingă solul în perioadele ploioase“, ne-a spus Vasile Mătrășoaie.

Castraveți „medicinali“

Kiwano sau castravetele țepos îmbină gustul de banane, lămâie și castravete și a fost o altă provocare pentru adaptarea la condițiile climatice din zona Sucevei. Kiwano este bogat în proteine, vitaminele B2, B5, B6, C, și E, sodiu, potasiu, magneziu, mangan, coaja conține betacaroten, este bogat în antioxidanți, carbohidrați de bună calitate și nu conține grăsimi sau colesterol. Contribuie la scăderea colesterolului, stimulează ficatul în scăderea sintezei de colesterol; fiind sărac în calorii, poate fi consumat la dietă, menține tinerețea pielii, întărește podoaba capilară, unghiile și crește imunitatea.

Castravetele amar pentru diabetici sau momordica cum mai este denumit reduce glicemia din sânge cu peste 50%. „Insulina vegetală“ se consumă câte o bucată în fiecare dimineață, are efecte antitumorale dovedite și asigură o bună funcționare a ficatului și fierei.

„Pentru cei care doresc să cultive kiwano și castravete amar tehnologia este aceeași ca în cultura de castraveți în regim ecologic. Terenul trebuie fertilizat numai cu amestec de bălegar și materii vegetale mai vechi de cel puțin un an și provenite din exploatațiile agricole ce practică agricultura ecologică și îngrășăminte minerale naturale certificate. Foarte importantă este rotația culturilor, astfel încât în sol să fie asigurat necesarul de substanță minerală pentru tipul respectiv de plantă“, a precizat Vasile Mătrășoaie.

Lofantus, „magnetul“ albinelor

Și cultura de Lufa sau „burete vegetal“ va fi mai mare anul viitor. Buretele vegetal elimină celulele moarte de la suprafața pielii și o ajută să respire mai bine. Vasile Mătrășoaie spune că buretele vegetal se taie bucăți, se scoate din el conținutul și prin frecare pe piele la baie elimină toxinele din organism, făcând spumă fără săpun.

Urzica-parfumată sau Agastache este folosită pentru proprietățile antiinflamatorii și de stimulare digestivă, frunzele sunt folosite în salate, condimente la mâncăruri sau prepararea unor băuturi, a ceaiurilor și lichiorurilor.

„Lofantus anitus și Lofantus rugos sunt plante aduse din Peru, recent aclimatizate la Buzău și acum încerc să le cultiv și la noi în nordul țării. Sunt valoroase atât din punct de vedere medical, cât și agricol. Plasat prin culturile cerealiere, lofantus este protector împotriva rozătoarelor prin aroma emanată și este «un magnet» pentru albine, înflorind de la începutul lui iulie până la sfârșitul lunii septembrie. Este cunoscută ca o plantă cu acțiune antistres, antidepresivă, cu efect decongestiv și acțiune analgezică și antispastică și poate fi folosită cu succes în tratarea afecțiunilor respiratorii, amigdalită, faringită, răceală, rinită alergică, tuse și sinuzită“, au fost recomandările lui Vasile Mătrășoaie.

Ardeiul negru, concentrație mare de antioxidanți

Ardeii iuți pot fi consumați direct pentru gustul lor, dar pot fi utilizați în scop terapeutic. Capsaicina este substanța conținută în ardeiul iute care ajută la amorțirea durerii sau la calmarea unor dureri din corp; de asemenea contribuie la distrugerea celulelor canceroase din prostată, plămâni, pancreas, stimulează metabolismul în cazul migrenelor și durerilor cauzate de artrită, completând cu succes tratamentul medicamentos. Studiile medicale au demonstrat că ardeiul iute roșu are proprietatea de a reduce nivelul colesterolului și al trigliceridelor și împiedică formarea cheagurilor de sânge, reducând riscul unui atac de cord sau unui accident vascular cerebral la persoanele care consumă zilnic ardei iute.

„La mine în câmp este lot demonstrativ, de cercetare, pentru experiențe. Cultiv 40 de soiuri de ardei iuți și încerc și cel mai iute ardei din lume din linia 74. M-a impresionat ardeiul negru, îl urmăresc împreună cu băiatul cu mare interes cum se dezvoltă, cum crește. Acesta conține pigmenți cu o concentrație mare de antioxidanți care contribuie simțitor la reducerea celulelor cancerigene. De asemenea, ardeiul galben, care conține caroten, este extraordinar de bun“.

Aclimatizarea plantelor începe la stațiunile de cercetare

Legumicultorul sucevean ne-a arătat și ne-a explicat motivele pentru care dintr-o grădină nu ar trebui să lipsească salvia officinalis și salvia coccinea, chiar dacă cultura acestei plante este una cu risc mare din cauza temperaturilor scăzute din timpul iernii, și preferă un sol lutos-argilos, mai greu de găsit în grădinile de legume. Din Evul Mediul aceste plante sunt cunoscute ca „cele care salvează“, tratând de la sinuzită și bolile respiratorii la indigestie, balonare sau chiar răni și afecțiuni ale tubului digestiv.

„14 soiuri de busuioc cu aromă de lămâie, de portocală, de mentă, de cuișoare, cu frunză mare pentru salată, busuiocul grecesc pentru ghiveci, o încrucișare între busuiocul tailandez și busuiocul românesc, isopul – o plantă biblică, maghiranul, oregano, melisa și alte plante, pe care o să încep să le cultiv pe suprafețe mai mari, nu trebuie să lipsească din casă. Până acum cea mai mare parte a acestor plante au fost cultivate pe suprafețe mici pentru experimente și aclimatizare, dar de anul acesta suprafețele sunt în creștere.

Discuții despre aclimatizare am purtat cu domnul dr. ing. Costel Vînătoru, șeful Laboratorului de Genetică de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, doamna Heitz Minerva, directoarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut, cu Silvia Ambarus, director la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Bacău etc. Fără sprijinul celor implicați în cercetare dai greș cu aclimatizarea. Unele plante s-au aclimatizat foarte bine, stațiunea din Buzău trimite semințe și eu fac loturi demonstrative pentru ca toată lumea să cunoască cum un kivano adus din Tibet se poate cultiva și la noi și, în loc să plătești în supermarket 12 lei pe un fruct, îl poți vinde cu 5 lei kilogramul. Sunt și plante care se adaptează foarte greu. De exemplu, am semănat de trei ori mursalski până am reușit; trebuie praf de piatră, umbrire până se înfige rădăcina în pământ etc. Trebuie pus accent pe cercetarea românească, nu trebuie să pierdem semințele bune pe care le avem. Trebuie să producem și altceva pentru a nu ajunge la mâna altora și cu agricultura. Să fim patrioți și să dez­voltăm agricultura românească“, a fost îndemnul lui Vasile Mătrășoaie.

Ce trebuie să știm când începem să cultivăm plante medicinale

„Pentru cei care doresc să cultive plante cu rol medicinal fie că e vorba de legume sau altfel de plante, în primul rând au nevoie de cultură generală despre beneficiile acestor plante, să-și dorească să se trateze sau să prevină anumite boli în mod natural, să știe cum să le folosească, în ce cantități și în ce combinații și asta se învață din cărțile de specialitate în care sunt descrise plantele medicinale. De asemenea, e necesar să aibă dragoste de plante și să le placă munca câmpului. Trebuie să se știe ce înseamnă tehnologie legumicolă, plantele medicinale se cultivă pe un sol pe care nu s-au aplicat substanțe chimice măcar câțiva ani, îngrășarea solului se face numai cu gunoi de grajd mai vechi de 2-3 ani. Pentru fiecare tip de plantă există un anumit sol, deci asta înseamnă lucrări suplimentare de adaptare a solului la cultură. Pentru tratamente se va folosi numai ceaiuri din plante (pelin amar, crizanteme, urzici, frunze de nuc etc.). Apoi trebuie să se cunoască perioadele optime de culegere, modul de păstrare, de prelucrare, etc. Planta simte cine o îngrijește, cine ține la ea, se dezvoltă altfel și asta se vede. La mine în cultură se poate face comparație între plantele îngrijite de mâna mea și plantele din aceeași cultură îngrijite de oamenii care vin să ajute la muncă“, este de părere Vasile Mătrășoaie.

GALERIE FOTO


Silviu BUCULEI

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 18-20

Recoltarea plantelor medicinale și aromatice

Perioada de recoltare a plantelor medicinale și aromatice, în care tocmai ne aflăm acum (frunze, herba, flori, semințe) este esențială pentru obținerea unei materii prime de calitate. Colectarea în afara condițiilor optime (prematură sau tardivă, uscarea neglijentă) poate conduce la compromiterea produsului. Pentru plantele din flora spontană este nevoie, în plus, de o ponderare a colectării; o recoltare excesivă pune în pericol biodiversitatea.

• frunze și ierburi subțiri: 0,50-1,0 kg/mp, 3-8 zile vara, 10-14 zile toamna sau primăvara;

• frunze și ierburi groase: 0,50-1,0 kg/mp, 10-14 zile vara, 12-21 zile toamna sau primăvara;

• rădăcini subțiri: 1-2 kg/mp, 14-21 zile vara, 21-31 zile toamna sau primăvara;

• rădăcini groase: 1-2 kg/mp, 30-35 zile vara, 35-60 zile toamna sau primăvara.

Ambalare

După ce s-a uscat (florile și frunzele foșnesc la atingere, iar rădăcinile se rup la îndoire), în funcție de destinație, produsul se sortează pe calități, se ambalează și se etichetează. Sunt recomandate următoarele ambalaje: pungi de hârtie – pentru organele plantelor care conțin principii active mai puțin stabile și care se degradează la soare ori lumină; saci de pânză – pentru flori, frunze, fructe sau rădăcini; cutii din tablă, cu strat interior de protecție – pentru frunzele care se pulverizează ușor. În practică se mai utilizează polietilenă, nylon, însă noi nu vă recomandăm folosirea acestor materiale.

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 24-25

Un nou model de business: susținerea culturilor mai puțin uzuale

De la declanșarea crizei economico-financiare din anul 2008, oamenii de afaceri din întreaga lume au căutat idei noi, modele noi care să se potrivească mai bine cu vremurile în care trăim. Și au apărut așa-numitele afaceri de nișă, menite a se adresa strict unui segment de consumatori. Și cum agricultura tot economie este, și aici s-a remarcat același fenomen de nișare a anumitor business-uri. Laura Dosoftei, director general Optim AgroTotal, este unul dintre acei antreprenori care au „mirosit“ oportunitatea unei afaceri de nișă în agricultură. Ce înseamnă mai precis acest lucru a explicat pe larg într-un interviu acordat revistei Lumea Satului.

– În mediul de afaceri se știe deja că prin activitatea dvs. susțineți culturile agricole mai puțin uzuale. Ce înțelegeți prin acestea?

– Am ales acest sistem pentru că eu cred că o rotație sănătoasă a culturilor poate să te ajute mult în obținerea de producții mai bune și drept urmare poate să te ajute în profitabilitate sustenabilă, pe o perioadă lungă de timp. În al doilea rând, în privința culturilor, care sunt multe și menționez aici doar in, facelia, schinduf sau cânepa la care se adaugă și plantele medicinale, acestea justifică din plin ideea de profitabilitate sustenabilă. Și foarte important, pentru acest tip de plante există nenumărate cereri concrete în sensul că, dacă acum am o ofertă, se poate fructifica imediat.

– Am înțeles că, prin activitatea sa, compania dumneavoastră susține și culturile eco din România, care sunt și ele mai puțin uzuale. Totuși există încă multă confuzie pe piață, se pare că produsele nu ar fi așa de „eco“ cum se spune, lumea confundă încă eco cu bio. Ce înseamnă o cultură eco în România anului 2016?

– Da, susținem cum putem mai bine toate tipurile de culturi ecologice... Lumea ar trebui să știe că pentru România „eco“ este termenul consacrat în mod oficial. Termenul de „bio“ este oficial în alte țări. Important este faptul că cele două denumiri desemnează același lucru, practic nu este nicio diferență între ele. În acest moment, în România suprafața cultivată eco este de 2% din suprafața agricolă totală. Știu că pare foarte puțin, dar este într-o creștere absolut uimitoare. De exemplu, numai la numărul de operatori certificați ecologic am avut o creștere de 358%... Și asta s-a întâmplat în doar patru ani din 2010 până în 2014! Acest fapt a făcut să avem și o creștere de peste 50% în suprafața agricolă certificată ecologic. Este clar că ne aliniem și noi cerințelor europene, implicit cerințelor consumatorilor care vor să mănânce mult mai sănătos și sunt mult mai responsabili față de ceea ce mănâncă.

– Ce plante au ponderea cea mai mare în culturile eco?

– Cele mai cerute și cultivate în România sunt cele uzuale – floarea-soarelui, rapiță, soia, grâu - durum. Acestea se pot livra în cantități foarte mari și sunt cele mai populare culturi. Dar în același timp te limitează în rotația culturilor... Câți ani la rând poți să pui floare versus porumb versus cereale? Trebuie să mai schimbi un pic...

– Spuneți că ajutați acest gen de ferme „eco“. Am putea spune că este un nou model de business în peisajul afacerilor românești? Concret, în ce constă ajutorul pe care-l acordați?

– Așa este... Este o afacere atât de nouă încât practic nici nu există vreun nume pentru ea. Noi îl numim ca fiind un sistem integrat în agricultura ecologică. Asta înseamnă că ajutăm fermierii pe întreg lanțul de producție, de la furnizarea input-urilor ecologice, care îi ajută să aibă o producție eco, până în a le oferi ajutor în desfacerea producției. Deci practic le oferim acces la peste 80 de procesatori și traderi eco din întreaga Europă astfel încât ei să poată obține cel mai bun preț de pe piață pentru culturile lor, să poată avea un profit sustenabil. Adică, în fiecare an să știe că în anul care urmează și peste doi și peste cinci ani au un viitor în acest domeniu.

– Cum se vede din România agricultura ecologică din celelalte țări europene? Care țară este cea mai „eco“ dintre țările eco?

– E clar că Germania și Austria sunt printre țările fruntașe în acest tip de producție. De aceea cred că avem mult de învățat de la acestea. Trebuie spus că ele folosesc o tehnologie mult mai modernă decât cea din România, dar și mult mai scumpă. Avantajul la acest gen de tehnologii este că pe termen lung oferă o sustenabilitate și o profitabilitate net superioare.

– Întorcându-ne în România... La noi ce criterii trebuie să îndeplinească un produs ca să fie considerat „eco“? Și, la modul concret, un cumpărător cum știe că un produs e eco?

– E foarte simplu... Criteriile sunt stabilite de către standardele internaționale. Există un logo care se aplică pe toate produsele care sunt certificate „eco“, organismele de certificare atestă faptul că un produs este sau nu „eco“ respectând criteriile prestabilite. Practic, cumpărătorul își poate da seama la raft dacă, mergând în magazin, vede pe ambalajul produsului acel trademark compus din frunzulițe și steluțe, atunci știe că acel produs este „eco“.

– În ultimii ani, cel puțin în București, primăriile de sector, Primăria Generală au avut inițiativa deschiderii mai multor piețe, târguri cu produse tradiționale. Întrebarea care se pune este: Când spunem „tradițional“ spunem automat „eco“?

– Nu... Sub nicio formă. Pentru că „produs tradițional“ înseamnă un produs pe care poate să-l facă oricine. De exemplu și bunicul meu stă la țară și cultivă în grădina lui roșii, castraveți, ardei. Dar el nu folosește neapărat numai produse naturale... Nu folosește doar compost. Mai dă și cu un vermorel în care poate băga orice. De aceea, în momentul în care am introdus orice altă substanță care nu este certificată ecologic, chiar dacă produsul este „tradițional“ acesta nu mai este ecologic. Pentru că „ecologic“ înseamnă lipsit de orice pesticid, de orice substanță nonorganică.

– Dacă o persoană dorește să cultive pur „eco“, concret ce trebuie să facă?

– Din momentul în care s-a hotărât că vrea să intre în sistemul „eco“ primul lucru pe care trebuie să-l facă este să contacteze un organism de certificare din cele 14 existente pe piața din România în acest moment. Apoi, conversia producției pe care o are înainte de certificare și până la certificare durează trei ani. Tot ce cultivă până la terminarea perioadei de trei ani nu este considerat ecologic, deci nu-l poate vinde cu beneficiul primei de preț ecologic. Și spun asta pentru că există unii procesatori – puțini la număr, ce e drept – care oferă o așa-numită „primă pe produs în conversie“ în cazul în care le vinzi pe lângă mărfurile normale și produse ecologice. În concluzie, trebuie să se cunoască bine faptul că fermierul trebuie să investească trei ani pentru ca apoi să beneficieze de primele de preț pentru produsul ecologic.

Bogdan PANȚURU

Tehnologia de cultură a gălbenelelor (Calendula officinalis)

Gălbenelele, cunoscute ca specie ornamentală și deopotrivă ca plantă medicinală, sunt originare din regiunea mediteraneeană și Asia de Vest, cu o largă răspândire în restul Europei. În România Calendula officinalis este prezentă în toate zonele țării, dar ca specie cultivată are zone de favorabilitate bine delimitate, începând cu județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, sudul  Vrancei, nordul județului Ilfov, Constanța, sudul județului Tulcea, zona de câmpie din Neamț și Bacău, Iași, Vaslui, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare etc. Zona a 24-a de favorabilitate este plasată în regiunile muntoase. Florile, sub diverse forme de condiționare, sunt indicate în ulcerul gastric și duodenal, inflamații ale colonului, colecistită, boli hepato-biliare, hemoroizi, micoze, infecții urinare etc.

Cultură de nișă insuficient răspândită în România

În România, suprafața cultivată cu gălbenele este nesemnificativă, nefiind încă asumată de micii fermieri ca o cultură de nișă, aducătoare de profit. În schimb, rar poate fi găsită o gospodărie țărănească care să nu aibă această floare în grădină și să nu fie utilizată, după tradiția populară, în tratarea diferitelor afecțiuni. Investiția într-un hectar de gălbenele este de 4.500-5.000 lei, iar profitul ajunge undeva la 15.000-20.000 lei. Înainte însă ca fermierul să se apuce de o astfel de afacere este bine mai întâi să-și găsească piața de desfacere; altminteri riscă să livreze producția fie la preț de nimic, fie să rămână cu ea nevalorificată.

Cerințe față de climă și sol

Planta nu este deloc pretențioasă, având cerințe moderate față de temperatură și umiditate. În anii cu precipitații reduse se înțelege că necesită aport de apă prin irigații. Gălbenelele se pot dezvolta pe orice tip de sol (exceptând extremele, fie excesiv nisipos ori argilos), însă dă rezultate bune în teren afânat, cu capacitatea de a se încălzi ușor, curat, lipsit de buruieni și bine aprovizionat cu substanțe nutritive. Din acest motiv, dacă le încadrăm într-o rotație a culturilor, este bine să fie semănate după prășitoare, în special leguminoase boabe. Monocultura nu este recomandată, ca pentru oricare altă plantă, de altfel, pentru a evita apariția focarelor de boli și dăunători. În asolament, poate reveni pe aceeași solă după patru ani.

Pregătirea terenului și fertilizarea

Arătura se efectuează toamna, după ce s-a eliberat terenul de cultura precedentă, la adâncimea de 25-28 cm, cu plugul în agregat cu o grapă stelată. În condițiile tehnicii de azi, deși este puțin probabil ca un mic fermier să aibă acces la utilaje de cea mai înaltă performanță, arătura poate fi înlocuită cu o lucrare cu cultivatorul. Buruienile care răsar în ogor se distrug prin discuire. Planta are nevoie de un pat germinativ perfect. Dacă solul nu este suficient de bogat în substanțe nutritive, înainte de arat se administrează 30-40 tone/ha gunoi de grajd (dacă fermierul îl are în gospodărie ar fi ideal, altfel e destul de dificil de procurat) sau 60-80 kg fosfor/ha și 45 kg potasiu /ha, ambele calculate în substanță activă, iar primăvara se aplică  45 kg azot s.a. /ha.

Semănat

Gălbenelele se seamănă fie mecanizat, cu SUP-21 sau SUP-29, utilizând distribuitorul modificat pentru semințe mici, cu reglajele corespunzătoare, fie manual, în cuiburi (2-3 semințe la cuib) ori pe rânduri. Distanța dintre rânduri/cuiburi este de 50 cm, între plante pe rând, de 10-15 cm, iar adâncimea de semănat, de 2-3 cm. Densitatea va fi undeva la 13-15 plante/mp. Norma de sămânță variază de la 6 la 12 kg/ha, în funcție de metoda de semănat. Epoca optimă de înființare a culturii este primăvara devreme, în martie, când temperatura solului ajunge la 5-8°C.

Lucrări de întreținere

Cultura necesită mai multe intervenții manuale. După răsărire se execută rărirea, pentru a asigura densitatea optimă, o prașilă mecanică între rânduri și manuală, pe rând. Operațiunea se repetă la două săptămâni de la prima și, dacă este nevoie, se face ori de câte ori este nevoie, mai ales după 3-4 recoltări succesive. În varianta în care dorim să menținem cultura și în anul al doilea, 3-5% dintre plantele mature nu se recoltează, pentru a le lăsa să fructifice și a se înmulți apoi pe cale naturală. În acest caz, în octombrie sau mai târziu se aplică o bilonare, pentru protejarea pe timpul iernii, iar în primăvară re reiau lucrările efectuate și în primul an. Fiind plantă medicinală se subînțelege că gălbenelele trebuie să beneficieze de un regim ecologic. Pentru eventuala erbicidare dinainte de semănat (adâncimea de încor­porare, 6-8 cm) ori pentru combaterea făinării sau a pătării cenușii a frunzelor se folosesc substanțe din gama celor acceptate pentru culturile bio.

Recoltarea

Florile sunt recoltate manual, începând din luna iulie și până în octombrie. Perioada de uscare (la umbră, timp de 2-3 zile și apoi în spații special amenajate) variază între 3-8 zile vara și 8-14 zile, toamna. În funcție de convenția pe care micul fermier o încheie cu cumpărătorul, ambalarea se face fie în saci din pânză, fie în cutii din carton. Producția de flori la metrul pătrat este de 0,25-0,50 kg, putându-se obține la un hectar în jur de 2,5-5 tone (1-1,6 tone de floare uscată). Important este ca fermierul să dețină și un spațiu de uscare și depozitare, în cazul în care nu livrează recolta în stare proaspătă. Pe piața internă prețul unui kilogram de floare sau petale uscate este de 16-30 lei, iar în Germania gălbenelele se vând cu 10 euro/kg.

Gălbenelele mai sunt cunoscute sub denumirea populară de calinica, rujulița, filimica, ochi galben. Romanii au numit planta mireasa soarelui pentru că-și întoarce florile spre soare, britanicii îi spun „marigold“, de la legenda potrivit căreia Sf. Fecioară Maria își împletea floarea în păr (același nume îl are și Tagetes patula), iar creștinii o știu drept aurul Maicii Domnului. În tradiția populară românească florile de gălbenele erau remediul ideal împotriva „gălbinării“ (icter), iar mamele adăugau planta în apa în care spălau pruncii pentru ca aceștia să aibă un somn liniștit. În utilizarea lor magică gălbenelele sunt considerate simbolul soarelui, al focului, al susținerii vieții, erau purtătoare de noroc și se credea că, puse sub pernă, aduc vise premonitorii. Asimilarea în cultura noastră populară rezultă și din faptul că numeroase locuri au căpătat nume similare: Vârful Gălbenele (în Făgăraș), Fisura Gălbenelelor, Valea Gălbenelelor, Creasta Gălbenelelor, Strunga Gălbenele (toate în Masivul Ciucaș).

Ing. Maria BOGDAN

Lophanthus anisatus, planta 3 în 1

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău este recunoscută ca o entitate ştiinţifică care are în centrul preocupărilor sale studiul plantelor rare. Una dintre cele mai recente realizări în acest sens este aclimatizarea şi introducerea în cultură, în 2014, a unei plante deosebite nu doar prin proprietăţile pe care le are, ci şi prin posibilitatea de valorificare în mai multe direcţii. Dr. inginer Costel Vânătoru, cercetător în cadrul staţiunii mai sus menţionate, este cel care ne-a oferit informaţii preţioase despre potenţialul acestei plante, dar şi despre tehnologia de cultură. Prin articolul de faţă ne alăturăm demersului de promovare a Lophanthus anisatus, o plantă aromatică, condimentară şi medicinală.

Înfiinţarea culturii

Plantatul în câmp se poate face la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, iar cultura se recomandă a fi înfiinţată prin răsad. Sămânţa, fiind foarte mică, trebuie mai întâi semănată în pat germinativ. Adâncimea de semănat trebuie să fie sub 0,5 mm şi o atenţie deosebită trebuie acordată densităţii pentru a preveni alungirea sau deprecierea răsadului. În cazul unei densităţi mari plantele se răresc, iar când frunzele au ajuns în faza de început de cruciuliţă trebuie repicate. Acest proces se poate face în ghivece sau palete alveolare. Cele mai bune rezultate s-au obţinut în palete alveolare cu un număr de 70 de orificii. Este de precizat că plantele mici sunt foarte firave şi sensibile, de aceea operaţiunea de rărire şi repicare trebuie făcută cu multă grijă. Semănatul se realizează în spaţii protejate, sere, solarii, răsadniţe reci începând cu data de 1-10 martie, iar răsadul ajunge la vârsta optimă de plantat, 45-60 de zile, în jurul datei de 1 mai. Înfiinţarea culturii se poate face folosind mai multe variante tehnologice, însă cele mai bune rezultate se obţin folosind schema de plantare 70 de cm între rânduri şi 30 cm între plante pe rând. La înfiinţarea culturii trebuie să se ţină cont în special de sistemul de irigare folosit.

Fără cerinţe tehnologice deosebite

Această plantă, de la care se folosește toată partea vegetativă aeriană, are multiple întrebuinţări și nu este deloc pretenţioasă. Lucrările de îngrijire sunt practic cele specifice tuturor legumelor. Lophanthus anisatus nu are cerinţe tehnologice deosebite şi nici pretenţii ridicate faţă de solul în care este plantată. Aşadar, poate fi cultivată pe tot teritoriul României. În funcţie de starea fizică a terenului şi gradul de îmburuienare al acestuia se pot efectua una-două praşile mecanice şi una-două praşile manuale. În ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă, această plantă se încadrează în grupa speciilor cu pretenţii moderate. În cazul absenţei precipitaţiilor se recomandă udări cu norme cuprinse între 250-350 m3 de apă/ha. Lipsa apei conduce la maturarea forţată a plantei şi la inducerea fenomenului de piticire. Lophanthus anisatus prezintă o rezistenţă crescută la boli şi dăunători. Cercetările întreprinse până în prezent au demonstrat că bolile şi dăunătorii nu produc pagube semnificative acestei specii. Singurul dăunător semnalat a fost nematodul, dar s-a constatat că şi în locurile infestate puternic cu nematozi plantele au rezistat, nefiind diminuată semnificativ producţia. Aşadar, planta poate fi cultivată în sistem ecologic, ba mai mult, poate fi folosită şi ca plantă de repelenţă pentru protejarea altor culturi prin îndepărtarea rozătoarelor, a iepurilor, a căprioarelor datorită parfumului mentolat neagreat de acestea.

Recoltarea lăstarilor se poate face manual sau folosind combine pentru masă verde pe toată peri­oada anului, după ce planta şi-a format tufa. După recoltare plantele sunt puse la uscat, de preferat în spații întunecate. Astfel se vor usca lent și își vor păstra proprietățile.

Lophanthus anisatus este o plantă originară din Asia Mică cultivată pe aproape tot globul, ce poate fi folosită în industria alimentară şi medicina naturală. Aceasta are numeroase proprietăţi medicinale, fiind cunoscută în special pentru prevenirea şi tratarea gastritei, a tulburărilor de bilă, a hepatitei, a accidentelor cerebrale vasculare. Contribuie la sporirea imunităţii organismului, echilibrează procesele metabolice, conferind astfel o stare de linişte persoanelor predispuse la stres. Aportul principal medicinal al plantei este dat de conţinutul ridicat de antioxidanţi şi uleiul esenţial specific. De asemenea, contribuie la eliminarea toxinelor din organism, la scăderea tensiunii arteriale şi la reglarea metabolismului. În medicina naturistă tibetană este cunoscută ca planta care menţine tinereţea.

• Un prim pas în promovarea acestei plante l-a constituit distribuirea promoţională a seminţelor în aproape toată ţara.

• O plantă ajunsă la maturitate poate produce sămânţa necesară înfiinţării unui hectar de cultură.

Laura ZMARANDA

Toamna şi coşul ei cu plante de leac

Chiar dacă vi s-a terminat vacanţa vă propun scurte incursiuni prin natură, atunci când timpul vă permite, pentru a face nu doar mişcare în aer liber, ci şi pentru a descoperi ceea ce oferă natura mai frumos şi mai benefic pentru noi – plantele cu proprietăţi terapeutice răspândite în această perioadă a anului în flora spontană. Am aflat ce ar putea să ne fie mai la îndemână de la specialistul nostru în recoltarea plantelor medicinale, Petre Biolan.

Afinul (Vaccinum Myrtillus)

Este un subarbust înalt de 10-40 cm care creşte în zona alpină. Comoara acestei plante stă în frunze, dar mai ales în fructele mici şi negre. Acestea din urmă sunt bogate în antioxidanţi, fibre, vitamina A, B, C, E, tanin şi alte substanţe nutritive care dau plantei o serie de proprietăţi. Frunzele şi fructele au proprietăţi astringente, antibiotice, antidiareice. Bobiţele închise la culoare distrug viermii intestinali, reduc nivelul de zahăr din vasele de sânge, reducând astfel dependenţa de insulină. Ca aport de vitamine consumaţi fructele proaspete sau sub formă de gem, compot, afinată. De asemenea, flavonoidele protejează pereţii vaselor sangvine, îmbunătăţesc circulaţia cardiovas­cu­lară şi măresc acuitatea vizuală. Frunzele de afin, supranumite şi insulina vegetală, sunt recunos­cute în tratamentele antidiabetice. În acest sens se recomandă infuzia preparată dintr-o linguriţă de frunze uscate la o cană cu apă. Se beau câte 2-3 căni de ceai neîndulcit pe zi.

Alunul (Corylus Avellana)

Este un subarbore care creşte până la înălţimea de 20 de metri, îmbrăcând frumos dealurile din zonele submontane şi zonele montane. De la alun se recoltează fructele, florile, dar şi frunzele. Fructele sunt remineralizante, revigorante, tonifiante ajutând în anemii. În schimb, frunzele, de alun au efect antiinflamator, sudorific, antibacterian, cicatrizant. Dintr-o lingură de frunze la o cană de apă se poate prepara o infuzie recomandată în cazul unor afecţiuni. Florile de alun sunt eficiente în tratarea alcoolismului. Se spune că dacă un alcoolic bea un ceai din flori de alun nu va mai putea suporta alcoolul.

Rachitanul (Lythrum Salicaria)

Este o plantă erbacee, mare iubitoare de apă, care creşte pe fâneţele umede, în preajma izvoarelor şi a pâraielor, precum şi în mlaştini, unde alcătuieşte colonii dense. Are tulpina foarte înaltă, ajungând frecvent la 1,5-2 m. Florile sunt spectaculoase, grupate într-un ciorchine dens, de o culoare roşietică-violacee intensă, inconfundabilă. Substanţele conţinute de această plantă (acidul elagic şi cel galic) au efecte imunostimulatoare, antihemoragice, antiseptice şi antitumorale. Pentru a vă bucura de aceste beneficii recoltaţi inflorescenţele lungi de 30 cm şi pregătiţi o tinctură sau uscaţi-le pentru a face infuzie. Pentru tinctură puneţi într-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de rachitan, adăugaţi 500 ml de alcool alimentar de 70 de grade, închideţi borcanul ermetic şi lăsaţi soluţia la macerat 2 săptămâni, într-un loc călduros. Lichidul rezultat filtraţi-l, puneţi-l în sticluţe mici. Luaţi câte o linguriţă diluată în puţină apă de 4 ori pe zi.

Cătina (Hippophae Rhamnoides)

Cunoscută ca arbust spinos foarte rezistent la secetă, poate fi întâlnită sporadic din Deltă până la munte. Planta este foarte utilă pe terenurile abrupte, având rolul de fixare a solului. Fructele se recoltează cu foarfecele sau furculiţa. Acestea conţin acizi graşi nesaturaţi, fitosteroli, acid nicotinic, vitaminele C, B, B2, acid folic, fiind excelente în curele de vitaminizare. Sucul extras din cătină poate fi conservat în miere şi servit dimineaţa pentru un plus de energie, dar şi pentru a vă păzi de viroze sau răceli.

Prunul (Prunus Domestica)

Se numără printre arborii fructiferi cei mai iubiţi de români, fiind răspândit de la câmpie până în zonele montane. Prunele sunt bogate în zaharuri, beta-caroten, vitamine (A, B, B2, C, PP) săruri minerale, în special potasiu, magneziu, calciu, fier, în timp ce sâmburii conţin 37% ulei. Aceste fructe sunt foarte bune în afecţiunile cardiovasculare, în cazuri de depresie, reumatism, gută. Se cunoaşte că pot fi mâncate crude, uscate, sub formă de magiunuri, dulceţuri sau compoturi.

Zmeurul (Rubus Idaeus)

Este un arbust fructifer valoros foarte cunoscut de la câmpie până la munte. Fructele conţin săruri minerale, zaharuri, vitamine, în timp ce frunzele recoltate prin strunjire au tanin, flavonoide, vitamina C. Dacă fructele sunt delicioase atât proaspete cât şi în dulceţuri, gemuri sau lichioruri, frunzele indicate în diareea rebelă, aciditatea crescută, hemoragii sau afecţiuni ale aparatului urinar sunt recomandate pentru infuzie. Puneţi o linguriţă de frunze uscate la o cană de apă şi beţi 2 căni pe zi.

Conuri de hamei (Humulus Lupulus)

Este denumirea unei plante erbacee care creşte ca o liană, întâlnindu-se în flora spontană de deal şi câmpie. Conurile de hamei intră în compoziţia berii, însă, recoltate prin ciupire şi uscate la umbră, conţin principii active, ulei volatil, flavonoide, tanin, care contribuie la combaterea insomniilor sau a tulburărilor menstruale. De asemenea, sunt recomandate pentru scăderea acidului uric din organism şi activarea circulaţiei sanguine. Puneţi o linguriţă şi jumătate de plantă la o cană cu apă şi beţi cu o jumătate de oră înainte de culcare.

Măceşul (Rosa Canina)

Ruda sălbatică a trandafirului tufă este un arbust răspândit de la câmpie până la munte, chiar şi pe marginea drumurilor. Fructele de măceş recoltate când sunt cărămizii conţin complexul vitaminic C, A, B, B2, P, K, PP, E, carotenoide, tanin, acizi organici. Alături de cătină sau separat măceşele sunt recomandate în avitaminoză, în refacerea organismului după hepatită, fiind un bun hepatoprotector. Ceaiul de măceşe nu este doar răcoritor şi aromat, dar are şi efect tonic.

Pufuliţa (Epilobium Hirsutum L.)

Este o plantă erbacee păroasă ce creşte în locuri mlăştinoase din păduri. Planta întreagă se recoltează cu secera şi se foloseşte pentru bolile prostatei. Frunzele acestei plante sunt folosite în ceaiuri, fiind bogate în vitamina C. Faceţi infuzie dintr-o lingură de plantă uscată la 1 cană de apă şi beţi 2-3 căni pe zi.

Patricia Alexandra POP

Farmacia spontană a lunilor de vară

Petre Biolan, specialistul nostru în plante medicinale, ne recomandă pentru lunile de vară să urmărim în flora spontană câteva dintre plantele cu efecte terapeutice extraordinare pentru sănătate. Cu un strop de informaţie puteţi avea sănătatea asigurată gratuit. Recoltaţi-le, uscaţi-le şi lăsaţi-le să îşi facă treaba. Aceste plante nu doar tratează, ci şi previn anumite boli.

Lumânărica (Verbascum phlomoides)

Precum îi spune şi numele, această plantă ierboasă are aspect de lumânare, tulpina care poate atinge chiar 2 m fiind frumos ornată cu flori galbene – aurii. Proprietăţile florilor şi ale frunzelor au dat plantei renumele de „inamicul astmului“. Datorită mucilagiilor, florile de lumânărică sunt un remediu sigur împotriva tusei, fiind un bun expectorant şi tonic pentru plămâni. Pentru acest efect faceţi infuzie din 1 lingură flori uscate la o cană cu apă şi beţi 2-3 căni pe zi. Astmaticii pot opri crizele dumicând o bucată de frunză de lumânărică. Această plantă are un efect sedativ mediu asupra plămânilor, relaxând uşor bronhiile. Indienii obişnuiesc să facă un amestec din frunze de lumânărică şi alte diverse plante, apoi îl fumează, ca leac pentru vindecarea astmului şi a bronşitelor.

Coada-calului (Equisetum arvense)

I se mai spune şi iarba cu două vieţi. Prima viaţă începe imediat ce zăpada s-a topit, când răsare sub forma unei... ciuperci, plină cu spori, din care planta se va înmulţi. Cea de-a doua viaţă o are vara, când din iarbă apar tulpini de un verde deschis, cu frunze subţiri, aşezate ca o coadă de cal. Planta se recoltează întreagă (fără rădăcină) şi se usucă pentru a fi folosită sub diverse forme: pulbere, infuzie, tinctură sau cataplasmă atât pentru uz intern cât şi extern. Coada-calului conţine foarte multe minerale, o notă aparte dând-o acidul salicilic, acţionând benefic în cazul unor afecţiuni precum: infecţiile renale şi urinare, arteroscleroză, hiperaciditate gastrică, diabet de tip II. Datorită acidului salicilic persoanele în vârstă pot fixa calciul în organism. Pentru aceasta faceţi un decoct din 1 lingură plantă uscată la o cană şi beţi 2 căni pe zi. Atenţie la recoltare, pentru că există o specie asemănătoare toxică.

Scaiul vânăt (Eryngium planum)

Considerată mai degrabă o buruiană, această plantă ierboasă perenă, de culoare albastru-vineţie, ghimpoasă, poate atinge 50-60 cm şi are multiple proprietăţi. De la scai se recoltează toată planta folosind secera şi mânuşi pentru că înţeapă. Substanţele prezente în această plantă au efect expectorant în cazul tusei convulsive. Preparaţi o infuzie din 1 linguriţă la o cană cu apă şi beţi în timpul zilei.

Şovărvul (Origanum vulgare)

Fratele sălbatic al măghiranului, şovârvul, este o plantă ierboasă perenă, ce creşte în special în zona de deal până la munte. Se recoltează cu secera partea aeriană. Datorită uleiului esenţial pe care îl conţine are acţiune antiseptică, imunostimulatoare. În plus, prezintă importante proprietăţi sedative asupra sistemului nervos central şi ale căilor respiratorii. De asemenea, acţionează în calmarea tusei convulsive, a astmului bronşic, a bronşitelor, stărilor gripale, anginei, în fluidificarea secreţiilor bronşice. În aceste cazuri faceţi o infuzie din 1 lingură la o cană cu apă şi beţi 2-3 căni pe zi.

Ţintaura (Centaurium umbellatum)

Numită şi fierea-pământului, Ţintaura este o plantă ierboasă răspândită de la deal până spre munte. Atunci când este înflorită planta se recoltează întreagă. Deşi la gust este foarte amară, proprietăţile ei stimulează secreţiile gastro­intestinale, având efect detoxifiant, coleretic, colagog, vernifug. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă tratamentul cu ţintaură pentru stimularea poftei de mâncare, creşterea secreţiei biliare, regenerarea sângelui şi activarea circulaţiei. Faceţi infuzie din 1 linguriţă plantă uscată la o cană cu apă şi beţi câte un sfert de cană înaintea meselor.

Coacăzul negru (Ribes nigrum)

Un adevărat panaceu, coacăzului negru este un arbust care se găseşte în flora spontană în zona de munte, însă ar merita cultivat chiar în grădină. Fructele conţin, printre altele, calciu, fier, fosfor, potasiu, sodiu, vitaminele B, B2, B6, C, vitaminele PP, pigmenţi autocianici, flavonoide. Seminţele de coacăz negru conţin Omega 6 asemănătoare uleiului de peşte. Frunzele de coacăz negru conţin vitamina C, săruri de potasiu, având acţiune diuretică şi eliminând masiv acidul uric. Scade tensiunea. Ceaiul din frunze de coacăz se face din 2 linguriţe de plantă la o cană de apă şi se bea 2-3 căni pe zi.

Roiniţa (Melissa officinalis)

Cunoscută în popor şi sub numele de melisă sau mătăciune, roiniţa creşte mai ales în sudul şi în vestul ţării, unde preferă coastele pietroase şi însorite din pădurile de stejar, salcâm sau fag. Datorită valorilor nutritive, planta a fost introdusă în cultură. De la roiniţă se recoltează planta întreagă înainte ca ea să înflo­rească. Ceaiul de roiniţă este deosebit de aromat. Se foloseşte ca antivomitiv, coleretic, colagog, sedativ nervos, contra insomniilor sau ca cicatrizant. Faceţi infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă şi beţi 2-3 căni pe zi.

Podbalul (Tussilago farfara)

Specie ierboasă care creşte pe coaste râpoase, se întâlneşte de la câmpie până la munte, unde se găseşte în cantităţi mari. Momentul cel mai bun al recoltării este chiar când florile încep să se deschidă. Mai târziu conţin prea mult praf. Se recoltează cu mâna sau cu pieptenii pentru recoltarea muşeţelului. Ceaiurile din flori şi din frunze de podbal se recomandă în tratarea diferitelor afecţiuni ale căilor respiratorii, favorizând calmarea tusei. Se face infuzie din 1 lingură la o cană şi se beau 2-3 căni pe zi.

Troscotul (Polygonum aviculare)

Considerată iarba găinilor, troscotul este o specie ierboasă anuală, târâtoare, ce creşte în preajma drumurilor, dar care, din păcate, este tratată cu indiferenţă. Totuşi, această plantă are proprietăţi medicinale, fiind folosită de peste 2000 de ani în Europa şi Asia, pentru efectele sale diuretice. Conţine tanin, acid salicilic. Troscotul este folosit în special împotriva afecţiunile rinichilor, dar are şi efect antidiareic, hipotensiv moderant, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator, calmant şi remineralizant. Troscotul este folosit şi în tratamentul unor afecţiuni ale sistemului digestiv, de la gastrite şi hemoragii intestinale până la cancer stomacal şi hemoroizi. Este util şi pentru efectele sale asupra aparatului respirator şi poate fi folosit în tratamentul bronşitei. Alte afecţiuni pentru care se recomandă ceai de troscot includ celulita, guta, obezitatea şi diabetul. Faceţi infuzie din 1 lingură la o cană şi beţi 3-4 căni pe zi.

Afinul (Vaccinium myrtillus)

Afinul este un arbust care poate atinge înălţimea de 50 cm şi creşte în zona montană. De la afin se folosesc fructele şi frunzele. Deoarece fructele de afin conţin numeroase săruri minerale, şi anume potasiu, calciu, fosfor, sulf, magneziu, clor, mangan, fier, dar şi alte elemente nutritive importante, acestea stau la baza preparării unor suplimente pentru piloţi şi cosmonauţi. O adevărată farmacie stă în fructele şi frunzele acestei plante. Frunzele de afin sunt excelente în tratarea diabetului. Din frunze se face o infuzie din 1-2 linguriţe de plantă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Flora spontană, farmacie de ocazie pentru cunoscători

Luna iunie este cel puţin la fel de generoasă ca şi lunile anterioare în oferta de plante medicinale ce se regăseşte uşor în flora spontană. Despre multitudinea de specii născute în acest sezon am putea spune doar atât – o adevărată farmacie, graţie proprietăţilor terapeutice înscrise cu grijă de Creator în structura fiecărei plante, ce păstrează câte un remediu pentru fiecare muritor dornic să le descopere. Asta vă propunem şi noi: să vă îndreptaţi paşii spre meleagurile care le adăpostesc şi să le lăsaţi să vă servească din preaplinul bunătăţii lor.

Albăstrelele (Centaurea Cyanus) sunt prezente în mai toate zonele, de la câmpie până la deal. Planta este cunoscută mai degrabă ca buruiană, regăsindu-se uşor în terenurile neerbicidate semănate cu grâu şi orz sau de-a lungul drumurilor. În scopuri medicinale se recoltează florile. Acestea se pun la uscat în poduri sau camere foarte bine aerisite în strat subţire. Florile sunt folosite intern ca infuzie care se bea în timpul unei zile, ajutând diureza. Extern se face o infuzie dintr-o linguriţă de flori la o cană de apă fierbinte şi se spală ochii, în cazul unor afecţiuni de ochi.

Arnica (Arnica Montana), plantă erbacee, se întâlneşte în zonele montane din judeţele Cluj, Alba, Bistriţa Năsăud, Vatra-Dornei şi împrejurimi. Arnica este o plantă medicinală foarte valoroasă ocrotită de lege. Recoltarea se face numai cu autorizaţie de recoltare, care se obţine destul de greu. De la arnică se folosesc inflorescenţele care se recoltează cu mâna. Acestea se pun la uscat în strat subţire în poduri sau camere foarte bine aerisite. Arnica se foloseşte numai sub indicaţia unui specialist, ea având proprietăţi antiinflamatorii şi antiseptice.

Coada-şoricelului (Achillea Millefolium) face parte tot din categoria plante ierboase şi poate fi găsită de la câmpie până la munte. În scopuri medi­cinale comerciale se recoltează două produse: inflorescenţele şi iarba de circa 15-20 cm. Planta are proprietăţi medicinale asemănătoare muşeţelului, fiind un foarte bun antiseptic. Pentru uz intern se face infuzie din 1-2 linguriţe la o cană de apă şi se beau 2 căni pe zi. Extern se folosesc comprese înmuiate în infuzie de Coada-şoricelului.

Sulfina (Melilotus officinalis) este o plantă ierboasă înrudită cu lucerna, ce poate atinge chiar şi 2 m. O putem întâlni în toată ţara, de-a lungul căilor ferate, drumurilor sau terenurilor necultivate. De la sulfină se recoltează inflorescenţele, care se pun la uscat în strat subţire, în camere bine aerisite. Sulfina se foloseşte în cazul bolilor de stomac, ficat, circulaţiei deficitare a sân­gelui. Se face infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi sau se face infuzie cu o cantitate dublă de plantă, pentru băi locale.

Nalba mică sau caşul popii (Malva Neglecta) răsare deseori pe marginea drumurilor sau chiar în curţile caselor în mai toate zonele ţării. De la această plantă erbacee se recoltează frunzele care se pun la uscat în strat subţire. Planta are proprietăţi emoliente, de aceea se foloseşte contra bronşitelor, laringitelor. Din unele studii s-a constatat că folosirea ceaiului de nalbă mică duce la creşterea potenţei. Se face infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană de apă şi se beau 3 căni pe zi. Pentru gargară se pun 2-3 linguri de frunze la o cană cu apă.

Teiul Argintiu (Tilia Tomentosa), Teiul Pucios (Tilia Cordata), Teiul cu frunză mare (Tilia Platypayllos) reprezintă o specie foarte populară în ţara noastră, care înmiresmează atât zonele de câmpie, cât şi pe cele de deal. Îl găsiţi în flora spontană, în pădurile dominante de tei sau chiar în zonele urbane, unde este preferat pentru aspectul lui foarte frumos, dar şi pentru mirosul florilor. Se cunoaşte bine rolul ceaiului de tei în ceea ce priveşte răcelile, stările de nervozitate, insomniile, însă îl amintim aici pentru a nu uita să-i adunaţi florile. Cu 1-2 linguriţe de flori de tei şi o cană de apă puteţi pregăti o infuzie cu care să vă calmaţi serile înainte de culcare.

Cimbrişorul de câmp (Thymus Serpyllum) iubeşte zonele cu soare, aşa că îl găsiţi mai ales în zonele luminoase de deal şi munte, pe fâneţe şi păşuni. De la cimbrişor se recoltează rămurelele, care se usucă în camere bine aerisite. Cimbrişorul este un bun antiseptic pentru căile respiratorii şi pentru aparatul digestiv. De asemenea, se foloseşte contra durerilor reumatismale şi anemiilor de primăvară. Pentru uz intern se pregăteşte o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă, iar pentru băi locale se foloseşte o infuzie mai puternică. Totuşi este contraindicat celor care au dispepsii şi hipopepsi grave, inhibând activitatea enzimatică şi insuficienţa pancreatică.

Creţişoara (Alchemilla Vulgaris) este o plantă erbacee care creşte numai în zonele de munte. De la creţişoară se recoltează planta în timpul înfloririi, folosind secera. Deoarece frunzele au apă pe ele toată ziua, planta trebuie uscată cu grijă. Apoi creţişoara poate fi folosită contra hemoragiilor şi diareei datorită conţinutului mare de tanin. Specialiştii o recomandă doamnelor care nu pot duce o sarcină până la termen din cauza hemoragiilor. Alţii o recomandă contra slăbirii. Pentru infuzie se foloseşte o lingură de plantă la o cană cu apă.

Răchitanul (Lythrum Salicaria) face parte din familia erbaceelor, iubeşte zonele mocirloase de la câmpie şi munte şi poate atinge înălţimea de 1,5-2 m. În timpul înfloririi se recoltează partea aeriană, având lungimea de  25-30 cm, ce se usucă în camere bine aerisite. Răchitanul este foarte bun pentru combaterea diareei. Se face infuzie dintr-o lingură de plantă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi.

Sunătoarea (Hypericum Perforatum) o găsiţi de la câmpie până la munte. Planta se recoltează în întregime în timpul înfloririi, fiind recomandată în bolile ficatului, în gastrite hiperacide, colite, diaree. Se face o infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă şi se beau 2-3 căni pe zi. Extern se foloseşte când sunt răni deschise, arsuri, cu o infuzie mai puternică.

Talpa gâştei (Leonurus Cardiaca) este plantă ierboasă care poate depăşi 1,5 m, semănând cu urzica moartă, doar forma frunzei amintind de denumirea populară atribuită nu întâmplător. O întâlnim în locuri părăsite, gunoite, pe lângă garduri, căi ferate de la câmpie până la deal. Se recoltează planta întreagă în timpul înfloririi folosind secera. Este indicată a fi folosită în bolile de inimă, în insomnii, tensiune, ca antiinflamator natural. Infuzia pregătită din 2 linguriţe de plantă uscată la o cană cu apă se bea dimineaţa şi seara înainte de culcare.

Cireşul (Cerasus Avium) îl cunoaştem ca pom fructifer de la care adunăm vara fructele sale pline de vitamine. Pe lângă fructe, codiţele de cireş şi vişin au proprietăţi medicinale. Aşadar, după ce consumaţi fructele să nu aruncaţi codiţele. Puneţi-le la uscat, pentru că sunt recomandate în primul rând în bolile de rinichi. În acest sens se prepară un decoct dintr-o lingură cu vârf la 1 litru de apă, care se bea în timpul unei zile.

Patricia Alexandra Pop
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Plantele medicinale, un preţios laborator farmaceutic

Ne aflăm în luna aprilie, iar natura deja a început să ne servească din bogăţiile sale cam tot ce am avea nevoie, pentru aproape toate afecţiunile. Totul este să ştim ce să alegem sau să culegem dintre plantele aflate în flora spontană, cum să le dozăm şi cum să le preparăm. De aceea, vă propun să cunoaşteţi nu mai puţin de 15 plante din meniul servit de natură în această lună. Am aflat din tainele acestor ierburi de la un pasionat de plante medicinale, domnul Petre Biolan. Aşadar, să ne lăsăm pe mâna celui mai înţelept doctor – natura, dispus să lucreze chiar în propriul nostru laborator farmaceutic, adică acasă.

Ciuboţica-cucului (Primula Officinalis)

Este o plantă ierboasă care se întâlneşte în zonele de deal şi munte, în poieni şi la semiumbră. De la Ciuboţica-cucului se pot recolta florile şi rădăcinile. Florile se recoltează manual şi se pun imediat la uscat în camere bine aerisite. Rădăcinile se scot cu sapa sau cazmaua, se spală foarte rapid, pentru a nu îndepărta principiile active. Ciuboţica-cucului se foloseşte în cazul bronşitelor. În acest caz puteţi pune o linguriţă de flori la o cană cu apă fierbinte şi faceţi infuzie. Sau puteţi folosi o linguriţă de rădăcină la o cană cu apă pentru decoct. Beţi câte 2 căni pe zi.

Păducelul (Crataegus monogyna, Crataegus oxyacantha)

Păducelul este un arbust care se întâlneşte în zonele de câmpie şi deal în poieni, zone necultivate, la marginea pădurilor. De la păducel se foloseşte, practic, toată planta (flori, frunze, fructe, coajă). În luna aprilie se pot recolta şi frunzele amestecate cu flori. Folosiţi însă mănuşi groase şi recoltaţi cu atenţie, pentru că planta are ghimpi. Produsele din păducel sunt indicate în bolile de inimă. Se face infuzie dintr-o linguriţă la cană şi este indicat să se bea jumătate de cană seara, la culcare.

Urzica moartă albă (Lamium Album)

O întâlnim în zonele de deal şi munte. De la ea se pot recolta florile simple sau planta întreagă. Se foloseşte cel mai adesea pentru bolile de prostată. Se poate face infuzie din ½ linguriţă de flori sau o linguriţă de plantă întreagă la o cană de apă.

Păpădia (Taraxacum Officinale)

Iată o plantă ierboasă foarte comună, răspândită de la câmpie până în zona subalpină. Practic, se poate folosi toată planta în scopuri terapeutice, mai ales ca detoxifiant, dar şi în deskinezie, colecistită. Frunzele pot fi consumate în stare proaspătă în salate, dar se poate face şi infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană cu apă.

Traista-ciobanului (Capsella Bursa Pastoris)

Face parte din categoria plantelor ierboase, foarte răspândite de la câmpie până la munte. Atenţie însă, ea trebuie recoltată de la nivelul solului, fără rădăcină şi cât mai devreme primăvara, pentru că imediat ce apar căldurile aceasta dispare. Este foarte eficientă în reglajul fluxului menstrual şi în reglarea tensiunii arteriale. În acest scop puteţi face o infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă.

Volbura (Convolvulus Arvensis)

Este o plantă perenă de care vă loviţi mai mereu în culturile agricole prăşitoare. Puţini însă ştiu că ea are şi proprietăţi terapeutice. Folosită toată planta, este foarte bună ca ceai laxativ. Se face infuzie dintr-o linguriţă la o cană cu apă şi se bea dimineaţa.

Podbalul (Tussilago Farfara)

Este întâlnită în special în zonele umede, nisipoase, de deal şi munte. În luna aprilie se pot recolta florile care au acţiune emolientă, folosindu-se cu succes în bolile respiratorii. Se prepară dintr-o linguriţă de flori la o cană de apă.

Plămânărica (Pulmonaria Officinalis)

Poate fi găsită în pădurile de foioase de la câmpie până la munte. Frunzele recoltate se pot folosi ca infuzie din 1 lingură de plantă la o cană cu apă în bolile aparatului respirator.

Brusturele (Arctium Lappa)

Este o plantă ierboasă bienală foarte răspândită de la câmpie până la munte. Produsul medicinal este rădăcina care se scoate cu cazmaua, se spală rapid, se despică în mai multe bucăţi şi se pune la uscat la soare. În bolile hepatice se foloseşte un decoct din 1-2 linguriţe la o cană cu apă.

Călinul (Viburnum Opulus)

Este o plantă înaltă de circa 4 m, iubitoare de umiditate, care creşte în zonele de deal şi munte. De la aceasta se recoltează coaja de pe ramurile tinere, din care se poate face tinctură, pentru masarea zonelor afectate de reumatism.

Cruşinul (Frangula Alnus)

Poate atinge 2-4 m înălţime, este o plantă iubitoare de umiditate şi creşte în zona de deal. La fel ca la călin, de la cruşin se recoltează coaja de pe ramurile de 2-3 ani. Coaja se pune la uscat în soare plin. Atenţie însă, se foloseşte după un an. Decoctul făcut dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă este eficient contra constipaţiei, mai ales dacă se bea seara, înainte de culcare.

Osul-iepurelui (Ononis Spinosa)

Este un subarbust spinos, întâlnit destul de rar în zona de deal. Frunzele sunt de două feluri: trifoiate şi netede sau simple, acoperite de peri. Florile sunt foarte atractive, de culoare roz purpuriu. Fructul este o păstaie cu trei seminţe. Rădăcina este lungă şi groasă. În scop fitoterapeutic se utilizează rădăcina, scoasă din pământ, spălată, despicată şi uscată la soare. Planta înfloreşte din luna aprilie până în luna septembrie. Recoltarea se face fie în lunile martie sau aprilie, fie în septembrie sau noiembrie. Planta are efect diuretic, depurativ, colagog. Puteţi face decoct din 1-2 linguriţe la cană.

Salcia (Salix Alba)

Stă la baza aspirinei. Se ştie că aceasta a fost extrasă prima dată din coaja de salcie. În luna aprilie este momentul optim pentru recoltarea cojii de salcie de pe ramurile tinere, pentru a fi uscată la soare sau în camere bine aerisite. Se foloseşte ca antireumatismal sau în cazul insomniilor. Se prepară decoct din 1 linguriţă la cană.

Pinul (Pinus Silvestris)

Este un arbore din familia coniferelor de la care se pot recolta mugurii în scopuri medicinale. Aceştia pot fi fierţi pentru a obţine sirop din muguri de pin sau se poate face infuzie cu 1 linguriţă cu muguri de pin la 1 cană de apă. Ambele produse au rol antiinflamator pentru aparatul respirator.

Cerenţelul (Geum urbanum)

Această plantă ierboasă apare spontan în zonele umbroase umede de la câmpie şi deal. În România se folosesc în special rizomii, care au efect astringent şi antiseptic. Aceştia se scot fie cu cazmaua, fie cu cuţitul, se spală bine şi rapid, apoi se pun la uscat. Se face decoct din 1-2 linguriţe la o cană cu apă.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Industria plantelor medicinale şi aromatice - cifră de afaceri de aproape un miliarde de euro anual

Industria plantelor medicinale şi aromatice din România atinge o cifră de afaceri cumulată de aproape un miliard de euro anual. Însă, pe fondul creşterii cererii, piaţa s-ar putea dubla rapid, scrie publicaţia Capital.

Cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, procesarea acestora şi producerea de ceaiuri, cosmetice, produse farmaceutice şi diverse suplimente alimentare a devenit în ultimii ani o afacere banoasă, dovadă fiind puzderia de magazine de produse naturiste apărute în toată ţara. Iar potenţialul natural al României este imens: din totalul celor 3.700 de specii de plante care cresc aici, flora medicinala este reprezentata de 800 de specii, dintre care 283 au proprietăţi terapeutice certe.

Dacă înainte de 1990 exista în acest domeniu o singura întreprindere, evident, cu capital de stat, anume Plafar, în prezent există zeci de societăţi private care se ocupa de cultivarea, procesarea şi valorificarea plantelor medicinale şi aromatice.

De asemenea, s-au format asociaţii şi grupuri de producători, principala organizaţie a producătorilor şi prelucratorilor de plante medicinale şi aromatice din România fiind Patronatul 'Planta Romanica'. Acesta reuneşte 25 de firme, printre care Hofigal Bucureşti, Exhelios Timişoara, Dacia Plant Sebeş etc. Nu exista date oficiale exacte, dar în domeniu se vehiculează o cifră de afaceri anuală de circa 800-900 de milioane de euro.

Una dintre cele mai cunoscute mărci de produse homeopate, gemoderivate şi fitoterapice galenice din România este Hofigal Bucureşti. Înfiinţată în 1990 de inginerul chimist Stefan Manea, firma Hofigal era la început o afacere mica, de familie, producea şi vindea doar două-trei produse, din plante cultivate pe un mic teren agricol.

'Am pornit de jos, cum se spune, la începutul anilor ‘90, dar, încet-încet, ne-am extins activitatea, am achiziţionat sau concesionat mai multe terenuri, ne-am creat propria noastră baza de seminţe, precum şi propria tehnologie şi capacităţile de procesare. Astfel, am ajuns azi să cultivăm materia prima pe 35 de hectare şi să realizăm peste 450 de produse, cu aproximativ 500 de angajaţi', spune Ştefan Manea.

Hofigal produce şi comercializează o gamă largă de produse din plante medicinale şi aromatice, medicamente, suplimente alimentare, cosmetice şi substanţe farmaceutice. În anul 2003, firma a deschis un centru de terapie naturala la Breaza, în judeţul Prahova (sud), iar în 2006 a deschis în Bucuresti centrul medical 'Hofimed', unde se folosesc metode de diagnostic şi tratament care contribuie la stimularea forţelor proprii de refacere şi autovindecare a organismului.

'Toate materiile prime active le obţinem în condiţii controlate, în cadrul unei agriculturi strict ecologice', a precizat pentru Capital patronul firmei Hofigal.

Sursa AGERPRES

Sănătate pentru toţi: cultivarea plantelor medicinale şi aromatice

În medicina actuală profilactică şi curativă, alături de chimioterapie, este tot mai apreciată bioterapia, terapia naturală complexă, în care îşi au loc şi plantele medicinale şi aromatice.

Interesul pentru terapia cu produse farmaceutice obţinute din plante este în continuă creştere din a doua parte a secolului trecut, datorită faptului că acestea sunt mai compatibile cu organismul uman, fiind mai apropiate din punct de vedere metabolic şi mai uşor de tolerat decât medicamentele de sinteză. Orientările actuale în medicină sunt axate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei (tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a medicamentelor de sinteză la strictul necesar.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. ing. Cătălina Druţu, SCDA Secuieni

Abonează-te la acest feed RSS