ipso iunie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jun 2021

Pepinieră cu 100.000 de arbuști aronia obţinuţi in vitro

Gabriel Ionuț Gheorghe, administrator la Moldavian Greenhouses SRL din Dorohoi, judeţul Botoșani, a început în anul 2016 să se îndrepte spre o cultură de nişă – aronia. Iniţial a achiziţionat 5.500 plante in vitro, după care cu ajutorul unor instituții de cercetare de profil din ţară a ajuns la cca 100.000 de arbuști, obţinuţi in vitro, în condiții de laborator.

Pentru Gabriel totul a început în urmă cu 4 ani din dorința de a-şi diversifica produsele din domeniul horticol, fiind axat în special pe producția de flori și legume, ne spune acesta. „Am dorit ceva de nișă, iar din documentări am ajuns la aronia care prezintă proprietăți de combatere și prevenție a bolilor cardiovasculare și a tumorilor canceroase ce s-au regăsit la unii membri ai familiei mele și astfel am căzut de acord să ne axăm pe acest arbust. Astfel, am început prin a lua cca 5.500 de plante in vitro cu care am trecut prin toate fazele, până la cea de plantație, pe o suprafaţă de 1.2 ha, în care am observat și învățat dezvoltarea arbuștilor, după care cu ajutorul unor instituții de cercetare am ajuns să realizăm aproximativ 100.000 de arbuști.“ 

Plante fără rădăcini, propagate in vitro

plantatie aronia

Pepiniera de la Dorohoi a fost înființată pe un sol bogat în cernoziom și bine drenat, cu folie de mulcire și furtun cu picurare, spune antreprenorul. „Plantele sunt puse în formula de 1 m între rânduri și 0.4 metri pe rând. Pentru înființarea plantațiilor, arbuștii se pretează pe orice fel de tip de sol, dar preferă solurile cu un pH de 5.5-6.5 și bine drenate. La plantațiile cu recoltare mecanică schema de plantare este de 3.5 m între rânduri și 0.7-0.8 m pe rând, iar pentru recoltare manuală 2 m între rânduri și 1 m pe rând. Noi am fertilizat la sol cu humus lichid, mraniţă (gunoi de grajd de vacă sau oaie, de cel puțin 2-3 ani vechime) și foliar cu Cropmax, deci numai fertilizatori bio.“ 

Soiul folosit de acesta a fost Aronia melanocarpa Nero, originar din nordul Canadei, rezistent atât la temperaturile ridicate, cât și la cele joase, trecând cu bine peste ierni cu temperaturi și de -25°C -30°C. Întotdeauna un arbust poate ajunge să producă din al optulea an şi 8-10 kg, mai adaugă Gabriel. „Prima dată am procurat plantele mamă de la singurul deținător de soi din România, respectiv Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni, prin buna colaborare cu domnului director ing. Mihai Coman, după care le-am trimis celor de la Institutul de Științe ale Vieții «Regele Mihai I al României», la doamna prof. univ. ing. Doina Clapa. Dumneaei a recoltat meristeme de pe plantele mamă și le-a pus într-un mediu de cultură in vitro, creând plantele fără rădăcini, după care noi le-am preluat și le-am propagat in vivo pentru a le înrădăcina. Apoi le-am trecut la ghivece, după care în pepinieră. Doar în felul acesta se păstrează caracteristicile plantelor mamă, plante cu același genotip și fonotip și nepurtătoare de boli sau viruși.“

aronia

Material săditor cu eticheta albastră...

Pentru a realiza toate aceste lucruri Gabriel a obținut autorizație pentru producerea de semințe și a materialului săditor de la Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor filiala Botoșani, precum și o autorizație de comercializare a acestora de la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, laborator central pentru calitatea semințelor și a materialului săditor Botoșani. „Toate acestea după o atentă monitorizare din partea inspectorilor. Valorificarea materialului săditor se face la sediul nostru din Dorohoi, plantele se dau în pachete (loturi) de 50 de bucăți, în rădăcină nudă, însoțite de certificate de calitate și conformitate ale furnizorului precum și, foarte important, eticheta albastră cu serie pentru fiecare lot în parte ce reprezintă pașaportul plantelor“, adaugă botoşăneanul.

Se estimează, la 10 ha, 400 tone de fructe aronia

Pentru moment botoşăneanul a ales să transforme fructele în suc presat la rece și pasteurizat, fără adaos de apă, zahăr sau conservanți, îmbuteliat în pungi de 3 l, respectiv în cutii bag-in-box. „Anul acesta am cules doar din prima jumătate de pepinieră, care a ajuns în anul al doilea la aproximativ 6 tone și am produs 3 tone de suc. Arbuștii de aronia nu necesită tratamente fitosanitare decât în cazul în care avem o invazie de mierle sau gândaci păroși. În prima fază am vândut doar în regiunea noastră, dar din primăvara aceasta dorim să înființăm o plantație cu o suprafaţă de 10 ha, estimând ca în anul al optulea să ajungem la aproximativ 400 de tone de fructe, cantități ce ne vor permite să intrăm în marile lanțuri de supermarketuri cu fructe, suc și probabil alte produse derivate din aronia“, încheie Gabriel Ionuț Gheorghe.

suc de aronia

Beatrice Alexandra MODIGA

Din 2019 România va avea prima pepinieră certificată ecologic

Manuela Roșian, consultant de fonduri europene, și Traian Mărginean Urs, agricultor, și-au unit forțele pentru a demara o afacere în pomicultură. După ce a terminat facultatea și a lucrat 8 ani într-o multinațională unde scria proiecte europene pentru apă și canal, Manuela a hotărât să joace pe cont propriu un dublu rol, atât de solicitant, cât și de consultant pentru a dezvolta Pepiniera ROZA MUR, care oferă material săditor certificat ecologic. Cum au fost primii trei ani de afacere și cu ce gânduri privește spre viitor ne spune chiar ea.

– Când și cum a demarat afacerea voastră?

– În urmă cu trei ani am început să producem material de înmulțire – pomi fructiferi și trandafiri certi­ficați ecologic.

– Ce soiuri de pomi fructiferi aveți?

– În prezent avem peste 20 de soiuri de pomi și trandafiri. Anul acesta am reușit să producem inclusiv trandafirul de kazanlak, soiul bulgăresc cu cea mai mare producție de ulei. Informații mai multe despre soiurile noastre se găsesc pe pagina de Facebook ROZA MUR la secțiunea albume.

– Cu ce investiții ați pornit? Aveați terenul necesar sau ați cumpărat?

– La început cu 10.000 de trandafiri plantați pe 2.000 mp, iar pe parcurs am tot învățat și ne-am extins. În prezent cultura este rotită pe 9 ha.

– Dar ce v-a determinat să investiți în pomi fructiferi și trandafiri?

– Eu sunt consultant de fonduri europene, iar Traian are experiență în altoirea pomilor și a trandafirilor, el lucrând ani buni prin diverse țări. Din 1987 tot asta face. Din experiența economică pe care am acumulat-o până în prezent am tras concluzia că agricultura este profitabilă în prezent, în special afacerile de nișă, astfel că am căutat o nișă care să se potrivească pe profilul terenurilor pe care le deținem.

– Ce suprafață dedicată afacerii aveți în acest moment ?

– Avem 9 ha în Ciumbrud și 3 ha în Ponor, județul Alba. În Ciumbrud este pepiniera de pomi fructiferi și trandafiri, iar în Ponor cultivăm fructe de pădure, în principiu zmeur și mur, pentru că acolo este altitudine mai mare și sunt condiții ideale pentru ele.

– Cât material săditor ați vândut până acum?

– În primul an, după ce am scos primii pomi, am vândut toată producția pe care am obținut-o noi și am mai cumpărat din sat încă o treime, în jur de 25.000 de pomi și trandafiri. Pentru mine acest număr a fost o trezire la realitate, total neașteptat, noi neavând experiență, publicitate sau altceva; acesta a fost și motivul pentru care m-am gândit să investesc și să cred mai mult în această afacere. Ne-am înscris la cursuri, învățăm permanent, pentru că vrem să fim la curent cu noile tehnologii.

– Și ce ați învățat despre acest domeniu?

– Am fost la cursuri de pomicultor; pentru Traian era nevoie de o diplomă, însă la mine era esențial să găsesc o metodă de control și să înțeleg toate procesele care se derulează în pepinieră. Ce am învățat anul trecut împreună și nu știa el era partea asta de altoit în containere, microsere, am învățat un pic despre altoirea în spațiu steril... Chiar am planificat să mergem la o pepineră în Italia să vedem exact cum se face. Vrem să ne specializăm. Un alt aspect pe care l-am învățat a fost despre agricultura ecologică, pentru că suntem singurii din țară certificați ecologic pentru puieți.

– Care sunt cele mai mari provocări ale afacerii?

– Avem probleme cu găsirea materialului săditor pentru că în țară nu este niciun producător de material săditor ecologic, iar în străinătate există în Olanda, dar au doar măr și cireș.

Ministerul Agriculturii ne dă derogare să lucrăm cu portaltoi neecologic, dar în scurt timp acest lucru nu se va mai întâmpla. Și atunci este important să găsim soluții. În plus, ca peste tot, cea mai mare problemă din pepinieră sunt oamenii.

– Mergeți pe soiuri românești sau din import?

– Deocamdată doar pe soiuri românești. Avem material săditor cu certificat albastru, adică virus free și ecologic.

– Practic, aveți cea mai valoroasă etichetă, materialul săditor ar trebui să se vândă ca pâinea caldă.

– Corect. În special pentru cei care accesează fonduri europene pentru livezi. Dacă scriu în proiect că vor înființa livezi eco au 20% suplimentar în bani, iar noi, așa cum am mai spus, suntem singurii.

– Cu cât veți vinde în primăvară pomii din categoria I?

– Prețul fluctuează în funcție de cerințele pieței. În anul care tocmai a trecut, de exemplu, un pom calitatea a doua s-a vândut cu 4 lei, iar cel de calitatea întâi cu minimum 7 lei. Vorbim desigur de prețul fără TVA. Anul trecut ne-am triplat suprafața de plantare. Procesul de producție este unul lung, și anume în anul 1 se plantează portaltoiul și se altoiește, iar anul 2 este pentru aclimatizare și formarea coroanei. Bineînțeles, în prezent noi avem producție continuă, dar acest termen lung pentru obținerea unei culturi determină și prețul.

– Este o afacere rentabilă să investești într-o pepinieră, să înmulțești material săditor?

– Este rentabil, dar depinde și cum se face. De exemplu, acum pentru ceea ce vrem să plantăm, pen­tru un hectar de teren investițiile cu materialul săditor și toate lucrările aferente ajung la 45.000 euro. Pentru altoire, o ramură cu 10 muguri costă 4,6 lei. Dacă tu plantezi 50.000 de pomi la hectar și trebuie să cumperi 50.000 de muguri, iar rata de prindere este de 60%, costurile de producție sunt mari. Și riscurile sunt mari, din 10 muguri se pot prinde 6 sau 8; dacă altoitorul nu prinde bine, ai pierdere, dacă vine gerul, iar ai pierderi. De aceea am vrea să accesăm fonduri europene.

– Ați întocmit deja proiectul de finanțare pe fonduri europene, ce valoare are și în ce veți investi banii?

– Valoarea proiectului este de 500.000 euro și vom investi în înființarea în regim ecologic a 4 ha de pepinieră cu certificările albastru ecologic și în utilaje (tractor, plug vibrator, săpăligi electrice pe benzină) pentru că încercăm să ne optimizăm. Până acum ne-am chinuit cu tractor închiriat, cu două motocultoare cumpărate, cu zilieri.

– Cu câți oameni lucrați?

– Câte 4, 6,10, depinde cum găsim. Cu forța de muncă este cea mai mare problemă, pentru că nimeni nu vrea să vină, iar dacă nu ești între ei, cine știe ce fac. Dacă reușim să reducem forța de muncă prin achiziționarea utilajelor este foarte bine.

– În ce stadiu sunteți cu proiectul?

– A fost depus în ianuarie...

– Care este procentul de cofinanțare?

– 10%.

– Știu că Submăsura 41a destinată investițiilor în pomicultură nu a inclus inițial și pepinierele, cum vă adaptați pentru a fi în conformitate cu cerințele măsurii?

– Ne-am pregătit corect de la început. Am înființat firma cu codurile CAEN corecte, am luat terenuri în arendă pentru a putea respecta cerințele legale cu privire la certificări și prevederile pentru combaterea bolilor și virușilor, ne-am înscris ca producători certificați de semințe și material de plantare floricol și fructifer. Anul trecut ne-am înscris în agricultura ecologică, dar avem și terenuri care nu sunt ecologice. Ghidul Solicitantului stipulează că acele cheltuieli eligibile cu materialul săditor sunt valabile doar pentru prima înființare a culturii, astfel am încercat să luăm terenuri suplimentare pentru care să nu existe probabilitatea sau dubiul că am mai fi avut înainte cultură. Acele terenuri la APIA au fost neproductive, pentru că așa trebuiau să fie, iar terenurile neproductive nu sunt eligibile nici la SO-uri, nici la partea cu agricultura ecologică.

Proiectul nostru propune nu doar înființarea unor terenuri noi de cultură sau achiziția de utilaje, ci și informarea și educarea clienților noștri cu privire la ce înseamnă materialul de plantare fructifer de calitate, certificat virus free și ecologic, ce înseamnă material de plantare fructifer calitatea I sau calitatea II. Dorim să facem o serie de filmulețe prin care să învățăm oamenii cum să cumpere, ce să cumpere, când să cumpere sau să planteze, cum să întrețină ceea ce au achiziționat, cum să facă tăierile etc. Filmulețele vor fi disponibile pe pagina de Facebook - Pepiniera Roza Mur, pe un canal de Youtube pe care îl vom crea, dar și pe site-ul care va fi înființat în timpul implementării proiectului. 

– De unde procurați materialul săditor pentru altoire?

– De la Institutele de cercetare din țară și din străinătate.

– Credeți că oamenii care cumpără pomi fructiferi știu diferența între eticheta albastră, galbenă sau alta, între o calitate sau alta?

– Sigur nu. Dar până la ei problema este că pe piață găsim pe același stand la vânzare, la același preț, toate cele trei categorii de pomi. Cu 15 lei/bucata găsești pomi și cu etichetă albă, și cu etichetă galbenă, dar și albastră. Magazinele mari îți cer ca document de proveniență certificatul de producător și cel fitosanitar, dar nu se informează cu privire la standardul de certificare sau de calitate al tuturor pomilor. Astfel cel care trebuie să fie informat cu privire la ceea ce cumpără ar trebui să fie cumpărătorul. El ar trebui să se uite la etichetele cele galbene sau albastre; albastrul arată categoria superioară, galbenul faptul că soiul este original, iar categoria lui biologică este inferioară celor cu eticheta albastră. Pomii cu etichetă albă sunt de evitat, ei nefiind certificați.

Un alt aspect de urmărit la achiziția materialului săditor ar fi rădăcinile și ramurile; rădăcinile trebuie să fie bine dezvoltate și de culoare deschisă, lucioase, să nu fie veștejite sau rănite, acesta fiind motivul pentru care noi preferăm să vindem materialul cu rădăcină nudă, ca să poată fi inspectată rădăcina. Iar crengile trebuie să fie de 3 sau 5 și să nu fie vătămate sau înmugurite la achiziție.

– Ce presupune să devii pepinieră de material săditor certificat ecologic?

– Este un proces destul de lung și de costisitor. În acest proces sunt implicate 2 instituții ale statului și o instituție privată. Pentru a deveni certificat este necesar să ai o formă de organizare juridică în conformitate cu legislația în vigoare, apoi trebuie să faci dovada că materialele de altoire (semințe, portalotoi sau altoi) au fost achiziționate de la producători certificați, analize de sol, inspecții etc. Toate acestea presupun niște costuri (doar achiziția etichetei albastre de la Institutul de Certificare a Semințelor costă 0.35 bani bucata, pe lângă toate cele menționate anterior). Iar pentru a fi certificat și ecologic, procesul este unul și mai lung (durează 3 ani pentru ca terenul să fie considerat ecologic și să obții certificare pentru cultură), presupune inspecții anuale de la Organismul de certificare, precum și de la Direcția Agricolă, rapoarte de inspecții, dovedirea provenienței materialelor (dovedirea faptului că nu există producători de materie primă ecologică, obținerea derogării pentru folosirea materialelor obținute în agricultura convențională) etc., plus costurile pe care le presupun toate aceste operațiuni.

Patricia Alexandra POP

GALERIE FOTO


70.000 de pomi pe an, o „mică afacere“ de familie

O livadă, cu pomi din toate soiurile, astfel încât să te bucuri de fructe din vară și până toamna târziu este, fără îndoială, visul oricui stăpânește măcar o bucățică de curte. Și dacă de multe ori rămâne doar un vis, orice gospodar are măcar câțiva pomi care să-l bucure cu roadele lor. Dar când ajung în curțile oamenilor, deja tinerii pomișori au în spate o poveste destul de lungă și deloc simplă. Despre această istorie, ca și despre povestea unor oameni a căror principală ocupație este producerea de puieți ne-am propus să vorbim în continuare.

O livadă ca un El Dorado

Este o zi frumoasă de toamnă târzie. Dacă n-ar fi fost frigul dimineții și rugina frunzelor de prin pomi parcă aș crede că încă e vară. Merg pe undeva prin Câmpia Teleormanului. Și parcă nu-mi vine a crede că mă îndrept spre o pepinieră. De obicei, pomii cresc pe dealuri, prin zone ferite de vânturi și alte stihii, știam eu. Totuși, la Beuca, cineva a gândit altfel, apoi a demonstrat și că se poate.

Doamna Roxana Ghenghe are o siluetă și un tonus de invidiat la vârsta domniei sale. Are un mod de a povesti care face ca toate istoriile pe care le deapănă să pară lucruri simple, făcute ușor, cu vervă, ca într-o glumă. Ascultând-o, parcă nici nu-ți mai vine să te miri că a reușit să creeze o livadă de 17 hectare în plină câmpie, pornind de la un ogor și câteva fâșii de teren nelucrat. Ca și cum ar fi ceva firesc.

În urmă cu mai mulți ani, doamna a moștenit un teren la Beuca. Până atunci, fost inginer agronom la Stoenești, în județul Argeș, iar soțul era specialist cadastrist. Trăiau la București și parcă simțeau că orașul îi sufocă. „Ne-am hotărât să ne mutăm la țară“, povestește doamna. „Vreo doi ani am încercat să facem agricultură mare: porumb de Mexic și cine mai știe ce. N-am reușit prea mare lucru. Era limpede că așa nu vom putea trăi. Și atunci ne-am apucat de pomicultură. În 2005 am pornit cu 700 de caiși, pe 17 arii. Eu eram obișnuită cu pomii, căci la Stoenești, lângă Câmpulung, era zonă de munte, unde nu erau decât pășuni și pomi fructiferi“, mai istorisește conducătoarea pepinierei.

2007, un an de cotitură

În anul 2007, când România a intrat în UE, și familia Ghenghe a intrat în lumea producătorilor de puieți. „În acel an am plantat 3.000 de pomișori“, își amintesc cei doi soți. „Ajunsesem la concluzia că, dacă vrem să facem o livadă așa cum ne-am dorit-o noi, e mai simplu și mai eficient să producem noi pomișorii decât să-i cumpărăm. De aici a plecat totul“, destăinuie ei.

„Începutul a fost greu și nici după aceea nu a fost ușor. Totul a fost lucrat la mână, cu gropi săpate cu lopata și așa mai departe. Mult mai târziu am început să ne mecanizăm“, ne povestește doamna.

Pe lângă greutățile inerente, create de pământul încăpățânat, au mai fost și cele legate de birocrație. „Am ajuns la concluzia că, dacă vrei să faci ceva, cel mai simplu e să-i lași pe toți în pace și să te apuci să muncești. Altfel, dacă stai să umbli după toate, nu mai faci nimic. În cazul nostru, deși la Direcția Agricolă a Județului am avut tot sprijinul, a fost o adevărată aventură să obținem toate autorizațiile și certificările necesare. De nu știu câte ori am fost pe punctul de a lăsa toată hârțogăria baltă, dar m-am gândit că poate, vreodată, vom intra și noi într-un program european și vom avea nevoie de hârtii. Acum le am pe toate, dar uite că n-am participat la niciun program. Am făcut totul singuri, eu cu soțul meu“, își amintește domnia sa.

Oamenii, cea mai mare piedică

„Cea mai mare piedică sunt oamenii nedocumentați și modul în care statul te complică“, apreciază Roxana Ghenghe. Un exemplu în acest sens este, în opinia sa, regimul crengilor-mamă folosite ca altoi. „E adevărat că aceste crengi se obțin din pomi de o anumită calitate, care nu au fructificat niciodată. Dar nu e cine știe ce mare lucru. N-ai decât să le cureți florile. Numai că nu-ți dă nimeni certificare dacă le produci tu. Ca atare, cumpăr de la stațiuni. Am cumpărat până acum ceva vreme de la Constanța, de exemplu. Acolo sunt creatori de soiuri de piersic și nectarin. Dar, de la o vreme, prețurile au crescut prea mult. A ajuns să coste opt lei o ramură-mamă, ceea ce mi se pare exagerat. Dacă doar creanga-mamă costă atât, atunci la ce preț ajunge un pomișor?“, își exprimă domnia sa seria nemulțumirilor. Dar o face fără patimă, nu ca pe o văicăreală, ci doar ca pe o enumerare. Ca și cum ai vorbi despre vremea rea ce te-a însoțit pe un drum. Și mai are de adăugat: tot din cauza certificărilor și a prețurilor, precum și a faptului că nu găsește suficienți oameni pentru muncă, portaltoii îi cumpără din Ungaria. E mai simplu și mai eficient.

Și, colac peste pupăză, din an în an este tot mai greu să găsești forță de muncă serioasă. Oamenii dispuși să vină la muncă fie au îmbătrânit, fie au plecat spre alte zări. Iar la o pepinieră e nevoie de mulți oameni cu dor de muncă...

Soluții inteligente la provocările naturii

„La ora actuală producția noastră e limitată de lipsa forței de muncă. Pepiniera noastră este cunoscută în Alexandria, în Roșiori și în multe zone din Dâmbovița și Argeș. În anii trecuți produceam și câte 70.000 de pomi. Cerere există și acum, dar nu putem produce mai mult de 15-20.000“, povestesc fermierii.

Cu toate acestea, sunt mulțumiți de viața pe care o duc și mândri de ceea ce au realizat. De exemplu, majoritatea utilajelor pe care le folosesc, de la freza de dat găuri pentru vie și până la plugul de scos puieți, sunt manufacturate. „Avem un prieten, inginer-mecanic foarte priceput. El le-a făcut pe toate, după modelele și dimensiunile pe care i le-am dat. Cele pe care le-am fi putut cumpăra nu erau adaptate condițiilor de la noi. Aici pământul este greu. Utilajele clasice pentru pomicultură s-ar rupe imediat“, apreciază soțul doamnei, care a devenit mecanicul-șef.

De fapt, toată pepiniera surprinde tocmai prin faptul că este amenajată oarecum împotriva regulilor. De exemplu, la marginea parcelelor cu puieți există liziere destul de înalte și dese de scaieți și spini. „Poate părea surprinzător, dar sunt o excelentă protecție împotriva vântului, care suflă puternic aici“, deslușesc fermierii această taină. Tot așa mai aflu că pentru pomii ce au trecut de vârsta de cinci-șase ani e mai bine ca pământul dintre ei să fie înierbat. Sau, ideal, plantat cu căpșuni. „Dar, să fie limpede, căpșunii sunt productivi trei-patru ani în același loc. După aceea trebuie mutați“, mai explică doamna.

Răsad pentru mintea oamenilor

Dar cea mai mare schimbare pe care proprietarii pepinierei din Beuca au adus-o se referă la însăși paradigma constituirii unei livezi. Căci au pornit de la ideea că orice spațiu trebuie valorificat. Ca atare, au cultivat orice petec de teren disponibil, chiar dacă se afla pe marginea drumului sau pe vreun dâmb. „Se mirau oamenii când vedeau că am pus pomi printre rândurile de vie. Dar apoi s-au obișnuit. La fel se mirau și când vedeau că nu în toți anii tundem pomii. Apoi au înțeles că sunt pomi care mai au nevoie de pauze ca să-și dezvolte coroana“, mai povestesc cei doi.

Și, într-adevăr, localnicii din Beuca s-au obișnuit să vadă la marginea satului o familie care a reușit să transforme o zonă aridă într-o livadă înfloritoare, o familie care a dovedit că se poate trăi și munci și altfel. Iar o bună parte dintre locuitorii din Alexandria și Roșiori s-au obișnuit să vină la poarta livezii să cumpere fructe proaspete sau sucuri de fructe produse la fața locului.

Altfel spus, cei doi nu au sădit doar în pământul câmpiei, ci și în mințile oamenilor gândul la un nou fel de viață...

Alexandru GRIGORIEV

GALERIE FOTO


Abonează-te la acest feed RSS