Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), vine în atenția opiniei publice cu informații privind interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente.

Cerinţele legale în materie de gestionare şi standardele privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, enumerate în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, sunt transpuse în legislaţia naţională prin Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Standardul pentru bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor GAEC 6, ”Menținerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicția de a incendia miriștile arabile”, prevăzut în Anexa la Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015, este încadrat în domeniul ”Mediu, schimbări climatice, bunele condiții agricole ale terenurilor”, aspectul ”Sol și stoc de carbon”.

Una dintre cerințele obligatorii pentru fermieri aferentă standardului GAEC 6 se referă la interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente.

Precizăm faptul că arderea mirștilor și a resturilor vegetale afectează sechestrarea carbonului în sol. Astfel, crește riscul la eroziune și în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră.

Pentru a întări măsurile de verificare a respectării GAEC 6.2. de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare nr. P 205/10.04.2019 // 2330/GM/08.04.2019 // 2848/08.04.2019 cu Garda Naţională de Mediu şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale a bunelor condiţii agricole şi de mediu, referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, pentru protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor.

Potrivit Protocolului de colaborare, reprezentanţii GNM/IGSU localizează incendiul prin intermediul unei aplicaţii informatice pusă la dispoziţie de către APIA, iar între reprezentanţii GNM/IGSU şi cei ai APIA având loc schimbul de informaţii referitoare la locul producerii arderilor (localitatea, localizarea aproximativă în teren, elemente de orientare în teren sau adresa), momentul în care s-a produs sau semnalat arderea (data şi ora), respectiv natura culturilor/miriştilor afectate şi/sau datele de identificare ale fermierului/fermierilor. Informaţiile sunt transmise prin e-mail, însoţite de marcarea zonei în care s-a produs arderea miriştilor şi a resturilor vegetale ori a vegetaţiei pajiştilor permanente (print-screen-ul din aplicaţia informatică). Reprezentanţii APIA întreprind vizite în teren, identifică şi comunică reprezentanţilor GNM/IGSU datele de contact ale fermierului/fermierilor pe terenul căruia / cărora a avut loc arderea, efectuează verificări la faţa locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de control şi realizează fotografii relevante.

Menționăm că, respectarea cerinței GAEC 6.2 se verifică la nivelul parcelei agricole a fermierilor care au depus cereri unice de plată, elementul de control reprezentându-l existența unor indicii privind arderea miriștilor sau a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente, potrivit Anexei nr. 2 din Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art.91, alin. (1) și (2), art. 97, alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, pe toată suprafața agricolă a exploatației, coroborate cu cele ale art. 1 și art. 4, pct. 1, din Anexa nr. 1 la Ordinul MADR nr. 999/2016, cu modificările şi completările ulterioare, “în situaţia în care nu sunt respectate normele privind ecocondiţionalitatea în orice moment în cursul anului calendaristic în cauză şi când respectiva neconformitate este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni direct imputabile beneficiarului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin privind schemele de plăţi directe sunt aplicate sancţiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al plăţilor efectuate sau care urmează să fie efectuate beneficiarului”, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale prevăzute de regulamentul menţionat (de la 5% până la 100%).

În anul de cerere 2020, totalul suprafeței de teren arabil și pajiști permanente arsă de către fermierii care au încălcat cerința obligatorie GAEC 6.2 „Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente”, aferentă standardului pentru bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor GAEC 6 ”Menținerea nivelului de materie organic din sol, inclusiv interdicția de a incendia miriștile arabile” este de 2031,03 ha.  Din situațiile privind arderile miriştilor sau ale vegetaţiei uscate de pe pajiştile permanente şi a măsurilor luate, transmise lunar de către centrele județe ale APIA, se observă că în lunile februarie, martie și aprilie s-au înregistrat cele mai mari suprafețe arse (februarie: 824,34 ha, martie: 290,17 ha și aprilie: 561,99 ha).

Interdicția arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente este o normă promovată prin măsuri legislative, care contribuie la stabilizarea sau  reducerea concentrațiilor de gaze cu efect de seră și este important ca fermierii să conștientizeze că arderea miriștilor, a resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor de pe terenurile arabile are consecințe negative asupra solului și mediului înconjurător.

Fermierii trebuie să devină conștienți că intensificarea producerii incendiilor miriștilor și resturilor vegetale pe terenul arabil crește riscul la eroziune a solului și în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră.

Printre acțiunile întreprinse anual de către APIA, IGSU și GNM în cadrul planului comun de măsuri, se enumeră:

  • desfășurarea de controale de specialitate în vederea stopării fenomenului de incendiere a miriștilor, a resturilor vegetale de pe terenurile arabile și a pajiștilor permanente;
  • colaborarea în vederea elaborării de materiale informative (afișe, pliante etc) cu privire la interzicerea focului deschis pentru arderea miriștilor și a resturilor vegetate de pe terenul arabil, precum și a vegetației uscate a pajiștilor permanente în vederea diseminării către populație în cadrul campaniilor de informare public;
  • aplicarea, cu exigență, a măsurilor sancționatorii din domeniile de competență ale celor trei instituții în scopul descurajării persoanelor care recurg la igienizare prin incendiere etc.

Sursa: apia.org.ro

Legislația românească în vigoare din ultimii cinci ani (OUG 34/2013, HG 1064/2013, Legea 86/2014, Legea 44/2018 și altele) prevede explicit obligativitatea gospodăririi optime (întreținere, îmbunătățire, folosire rațională, etc.) a pajiștilor permanente, în vederea sporirii productivității și conservarea biodiversității lor.

În deplasările pe teren vara trecută, în toate direcțiile cardinale ale țării noastre și zone fizico geografice de la câmpie, deal și munte, ocazionate de consilierea celor care întocmesc amenajamente pastorale, cu puține excepții, am constatat lipsa totală de gospodărire a pajiștilor permanente sub toate aspectele.

În marea lor majoritate, deținătorii și utilizatorii pajiștilor noastre le consideră simple terenuri unde să pască animalele, iar acest mod de folosință presupune să nu faci nimic pentru curățirea de vegetație nevaloroasă, nivelare mușuroaie, fertilizare, folosire optimă și alte măsuri de gospodărire rațională.

Paradoxal, pe aceste pajiști nu se întreprinde nici o acțiune de întreținere și utilizare rațională a covorului ierbos, deși acestea sunt prevăzute explicit în proiectele de amenajament pastoral și mai ales în măsurile de agro­mediu cu obligațiile de ecocondiționalitate prin care utilizatorii au încasat și încasează subvenții mari de la Uniunea Europeană prin intermediul APIA pentru menținerea suprafețelor de pajiști și conservarea biodiversității.

Se dau și subvenții...

Este surprinzător să constați că se dau în continuare subvenții substanțiale pe pajiști, fără ca cei de la APIA să nu constate că nu se respectă cele mai elementare reguli de ecocondiționalitate !?

Recent în această iarnă pe traseul Brașov-Iași și Brașov-Reșița erau numeroase turme de oi care hălăduiau pe câmpuri în afara sezonului optim de pășunat, iar pe albul zăpezii prin contrast am observat și mai bine, proporțiile dezastrului negospodăririi pajiștilor noastre pe axa est-vest.

Ce ne facem cu prevederile Legii 44/ian. 2018 cu articolul 10, alineatul (1) cu prevederea:

„În vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorilor de pajiști persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și / sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcarea minimă de 0,3 UVM/ha în oricare din zilelor perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației. Începând cu anul 2019 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral“.

Mai pe înțeles, începând cu primăvara acestui an, conform OUG 34/2013, cadrele de la Agenția Națională de Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ București cu centrele regionale și oficiile județene din subordine vor verifica aplicarea în teren a prevederilor de îmbunătățire și folosire a pajiștilor cuprinse în amenajamentele pastorale.

Ce realități vor întâlni pe teren cadrele ANZ și APIA nu este greu de răspuns. Problema este cum vor fi penalizați cei care nu au întreprins nici o prevedere din amenajament sau nu au aplicat măsurile de agromediu, cum se vor recupera de la cei vinovați de nerespectarea legilor și condițiilor de atribuire a unor fonduri europene și multe alte nereguli, văzute cu ochiul liber de la distanță dacă se dorește, subvențiile acordate până acum .

Pentru cei găsiți în neregulă privind gospodărirea normală a pajiștilor și a celor surprinși cu animalele pe pajiști în afara sezonului optim de pășunat ar trebui să se aplice amenzi severe conform legilor în vigoare, iar cei care au beneficiat de subvenții europene pe lângă penalități să fie obligați la returnarea lor. Poate așa „băieții deștepți“ din patrimoniul pastoral cu susținătorii lor se vor domoli să mai fraudeze în continuare.

Teodor MARUȘCA

În zonele cu climă temperată unde ne situăm și noi cu cele patru anotimpuri, pajiștile permanente ca și orice altă cultură agricolă perenă ar trebui să beneficieze de o perioadă de „odihnă“ în sezonul rece al anului.

Pe meleagurile mioritice sezonul tradițional de pășunat cu vitele mari (vaci, boi, cai etc.) dura de la Sângiorz (23 aprilie) până la Sâmedru (26 octombrie), după care animalele erau întreținute în stabulație. Excepție au făcut oierii practicanți ai transhumanței mari care vărau animalele la munte în Carpați și le iernau pe întinderile Bărăganului, Dobrogei, Banatului, Bălțile și Delta Dunării și alte meleaguri pustii mai calde pe terenuri cu vegetație naturală ierboasă și lemnoasă necultivată.

După Pacea de la Adrianopol (1829), prin desțelenirea stepelor și desecarea bălților pentru a se cultiva cereale, păstoritul transhumant cu pășunat permanent întregul an s-a diminuat foarte mult, obligându-i pe oieri să-și hrănească animalele iarna cu furaje din stoc, recoltate de ei sau cumpărate.

Proprietarii individuali de terenuri după reformele agrare din 1864, 1921 și 1945 nu permiteau oierilor să le calce cu animalele culturile și nici chiar izlazul comunal destinat în principal pentru bovine și cabaline, respectându-se cu strictețe durata sezonului de pășunat de 185 zile de la Sf. Gheorghe la Sf. Dumitru.

Colectivizarea forțată a agriculturii după instaurarea dictaturii comuniste a stricat vechile rânduieli și, cu complicitatea noii administrații, a permis oierilor să pășuneze în extrasezon pe hotarul localităților, lucru imposibil de făcut în trecut.

Ca urmare a perpetuării și în prezent a acestor practici speculative de pășunat neîngrădit peste iarnă pe pajiștile permanente după Sf. Dumitru (26 octombrie), producția și calitatea ierbii s-au diminuat continuu, ajungându-se la stadiul avansat de degradare actual.

În plus, din cauza lipsei de iarbă pe pajiști, animalele „păzite“ de păstori fără legitimație mai sunt „scăpate“ pe culturile de toamnă din arabil ale altora, producând pagube însemnate și altercații între oieri și agricultori.

Din aceste considerente este bine ca sezonul optim de pășunat să se încheie înainte cu 3-4 săptămâni de înghețul permanent la sol, perioadă care coincide cu ultima decadă a lunii octombrie, astfel ca fragilul fir de iarbă să aibă suficient răgaz să intre pregătit pentru iernare.

Pășunatul de iarnă produce grave dezechilibre în covorul ierbos al pajiștilor cu biodiversitatea lor, eroziunea accelerată a solului pe terenurile în pantă, precum și disconfort pentru animale și păstori din ce în ce mai greu de găsit și convins să practice această ocupație.

Pentru eradicarea pășunatului primitiv și abuziv de iarnă, soluția agreată și respectată în toată Uniunea Europeană este aceea de a asigura furajele pentru iernare (fân, siloz, grosiere etc.) și de a întreține animalele în stabulație pentru evitarea pagubelor produse pe pajiști și culturile de toamnă, a agresiunii asupra mediului înconjurător și bunăstarea animalelor.

Teodor MARUȘCA

Este cunoscut că în noua perioadă de programare criteriile de mediu ale PAC privind acordarea subvențiilor se completează cu o nouă componentă, denumită „ecolo­gizare“. Aceasta presupune respectarea următoa­relor trei criterii: diversificarea culturilor, menținerea tere­nurilor de interes ecologic (EFA), și menținerea proporției pajiștilor permanente. În respectarea criteriului privind menținerea terenurilor de interes ecologic, zonele mon­tane primesc un rol evidențiat deoarece aici este foarte ridicată proporția pajiștilor permanente.

Suprafața pajiștilor permanente la nivelul statelor mem­bre trebuie protejată. În acest sens, în anul 2015 țara membră stabilește o valoare de referință conform nivelului din 2012 și comparat cu suprafața terenului folosit pentru pășunat în 2015, astfel încât diferența maximă să nu fie mai mare de 5%. Pajiște permanentă este orice pășune permanentă, care a fost înregistrată astfel în anul 2012, respectiv orice teren care a fost înregistrat cu o astfel de funcție în anul 2015, chiar dacă nu a avut acest rol de pajiște permanentă în anul 2012. La stabilirea mărimii suprafeței pajiștilor trebuie luată în consi­derare mărimea terenurilor agricole eligibile din anul 2015. Valoarea obținută în acest fel poate să scadă cu cel mult 5%.

În cazul în care suprafața pajiștilor scade și nu ajunge pragul stabilit, statul membru adoptă o decizie prin care îi constrânge pe fermierii care au transformat pajiștile lor în teren arabil să remedieze situația prin instaurarea condițiilor inițiale. Fac excepție cazurile în care scăderea suprafeței terenurilor s-a produs din cauza transformării acestora în zone împădurite (însă aceste păduri nu pot fi din acelea în care arborii sunt destinați pentru lemn de foc sau pom de Crăciun), deoarece împădurirea este benefică din punct de vedere ecologic.

Din punctul de vedere al protecției mediului, pajiștile din ariile naturale protejate Natura 2000 și pajiștile de pe teritoriul Parcurilor Naționale sau alte arii naturale protejate sunt deosebit de speciale. Politica Agricolă Comună, prin menținerea pajiștilor permanente, susține funcția de mediu a agriculturii. Pajiștile permanente administrate în mod corespunzător contribuie la susținerea biodiversității, oferind habitat pentru numeroase specii de plante și animale.

www.zonamontana.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti