reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Aug 2022

Rolul stratului de mulci la îmbunătățirea fertilității solului

Stratul de mulci reprezintă operațiunea de împrăștiere la suprafața terenului a unor materiale de natură organică precum paie, vreji, pleavă, turbă, gunoi de grajd, tulpini tocate de porumb, sorg, floarea-soarelui etc.

În majoritatea cazurilor această operațiune se realizează concomitent cu lucrarea de recoltare deoarece combinele sunt prevăzute cu aparate de tocat și cu ventilatoare care împrăștie uniform tocătura pe suprafața recoltată.

O acțiune asemănătoare se realizează și prin lucrarea de dezmiriștit când rădăcinile, miriștea și paiele tocate se amestecă cu stratul superficial al solului. Un rol de mulci pot avea și culturile verzi care protejează solul, asigură o bună acumulare și conservare a apei în sol, iar în final îmbogățesc solul în materie organică.

Principalele avantaje ale stratului de mulci constau în:

  • Acumulează și conservă mai bine apa din precipitații, chiar din ploile torențiale care altfel s-ar scurge cu repeziciune la suprafața solului și ar provoca fenomenul de eroziune. Totodată, stratul de mulci împiedică pierderea apei prin evaporare, acest fenomen fiind diminuat de 3 ori.
  • Protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie, stratul de mulci fiind un tampon care amortizează forța de cădere a acestora.
  • Are rol de reglare a temperaturii solului atât în perioada de vară, cât și iarna. Vara s-a constatat că în timpul arșiței, când temperatura în aer era de 48°C, la 1 cm sub stratul de mulci se înregistrau 27°C, favorizând creșterea nestigherită a rădăcinilor și o intensă activitate microbiologică. În timpul iernii, stratul de mulci protejează culturile de îngheț. Prezența stratului de mulci asigură o reducere a amplitudinii temperaturii între zi și noapte cu peste 6°C.
  • Reduce gradul de îmburuienare a culturilor deoarece buruienile abia răsărite sunt înăbușite de stratul de mulci și mor înainte de a începe procesul de fotosinteză.
  • Contribuie la formarea și menținerea structurii solului.

Materia organică din stratul de mulci prin descompunere formează humus care, împreună cu argila din sol, formează liantul (cimentul) de unire a particulelor elementare de sol în agregate structurale. În solul structurat regimul aerohidric se găsește în condiții optime cu 2/3 apă și 1/3 aer. Stratul de mulci reduce procesul de tasare-compactare, menținând solul structurat.

  • Asigură o corectă permeabilitate a solului prin afânarea corespunzătoare. Afânarea nu trebuie să fie exagerată deoarece circulă aerul prin sol și antrenează apa pe care o evaporă.

Totodată, excesul de aerisire intensifică mineralizarea humusului cu formarea de elemente nutritive peste capacitatea de consum a plantelor și surplusul este levigat. Afânarea nu trebuie să depășească nivelul de dezvoltare a sistemului radicular (200 cm) pentru că, în acest caz, apa se pierde în pânza freatică.

Existența materiei organice în stratul de mulci este sursa de formare a humusului. Dacă există humus, există agregate structural stabile care asigură o bună porozitate a solului și, deci, o corectă permiabilitate care realizează înmagazinarea și păstrarea apei în sol.

Experiențele au demonstrat că, din precipitațiile căzute, în sol cu structură corespunzătoare, solul ușor permiabil se infiltrează 85%, iar în solul fără structură, sol greu permiabil, se înfiltrează 30-40% din precipitații.

  • Stratul de mulci, până la urmă, constituie un valoros îngrășământ. Din analize a rezultat că 1 t paie de grâu furnizează solului 5 kg de azot, 2,1 kg de P2O5 și 9,5 kg de K2O. După cerealele păioase se asigură solului 1.500 kg/ha humus, iar de la tulpinile de porumb 2.000 kg/ha humus. Din humusul format, 2/3 se mineralizează și furnizează elementele nutritive, iar 1/3 intră în rezerva solului.
  • Prin urmare, stratul de mulci asigură și nutriția plantelor, reducându-se necesarul de îngrășăminte.
  • În stratul de mulci se menține un raport echilibrat de humificare/mineralizare. Materia organică, în condiții optime de umiditate și temperatură, se descompune și rezultă humus care, la rândul său, se mineralizează și rezultă elemente nutritive pentru plante.

Cele două procese, humificare / mineralizare, în prezența stratului de mulci se mențin în echilibru.

În stratul de mulci acționează și ciupercile, producând o anumită acidificare a solului.

Multiplele avantaje oferite de stratul de mulci trebuie să determine cât mai mulți fermieri să facă toate eforturile pentru realizarea lui.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Solul populat cu râme = sol fertil

De ce am pus semnul egalității între solul cu râme și febrilitatea solului? Pentru că râmele trăiesc numai în solul cu conținut bogat în materie organică cu reacție neutră (pH 7-7,8) și cu umiditate corespunzătoare.

Or aceștia sunt principalii factori ai fertilității solului. Se apreciază că solul cu 80-100 râme/m2 nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate plug biologic. Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol. Râmele trec prin corpul lor 40-50 t/ha/an (până la 300-400 t/ha/an) sol amestecat cu materia organică cu care se hrănesc. Particulele de sol care trec prin tubul digestiv se amestecă cu sucul gastric lipicios și ies sub formă de macroagregate.

Primăvara râmele scot la suprafața solului 15-20 t/ha excreții. Credem că sunt suficiente argumente pentru a spune că solul populat cu râme este un sol fertil. Pe glob există 1.800 specii de râme, iar în Europa 400 specii. În România se întâlnesc 7 genuri cu 47 specii de râme.

Corpul râmelor este format din: gură, faringe, esofag, gușă, stomac, intestine, inimă, ganglioni și aparat de reproducere feminin și masculin. În intestinele râmelor, în excrețiunile lor și în galeriile căptușite cu mucilagiu are loc o activitate microbiologică intensă. În asemenea condiții cantitatea fixatorilor de azot este de 100 ori mai mare. Râmele transformă orice materie organică în cel mai bogat fertilizant.

Râmele acționează sezonier în stratul superior al solului, primăvara și toamna, iar vara și iarna se retrag în adâncime. Ele sunt sensibile la temperaturi scăzute, la minus 1-2°C mor.

Resturile vegetale tocate de combine, mărunțite de grapele cu discuri și parțial descompuse de microorganisme sunt preluate de râme, sunt frământate cu pământ în intestinele lor prin mișcări peristaltice și sunt eliminate sub formă de agregate glomerulare. Prin amestecarea intimă a materiei organice cu cea minerală în corpul râmelor, mineralele argiloase și substanțele humice se combină, formând complexul coloidal argilo-humic cu rol important în structurarea solului. Astfel că un sol bun înseamnă porozitate și permeabilitate optime, regim aerohidric, termic și de nutriție foarte favorabil pentru plante, dar mai înseamnă și activitate microbiologică intensă și eroziune redusă.

Neoformațiile biogene din sol rezultate în urma aglomerării materiei organice cu pământ de către râme se numesc coprolite, iar canalele realizate de râme și alte viețuitoare din sol se numesc certocine.

În intestinele și în căptușeala mucilaginoasă a galeriilor are loc o intensă descompunere a resturilor vegetale de către microorganisme cu formarea de nutrienți. Materialele mai greu digerabile precum celuloza, lignina sunt degradate de către râme și transformate în humus. Se apreciază că într-o zi râmele transformă în humus o cantitate egală cu jumătate din greutatea corpului lor. În ultimul timp s-a trecut la folosirea râmelor pentru obținerea diferitelor preparate fertilizante.

La Buzău se prepară Biohumussol, un îngrășământ natural produs cu ajutorul râmelor, cu conținut de macro și microelemente care contribuie la remedierea solurilor afectate de folosirea îndelungată a substanțelor chimice. Cel mai bun humus de râme este cel obținut de la specia Eisenia foetida cu care se produce extractul lichid de humus.

În zona Banatului se produce vermicompost cu râme din Olanda.

Iată deci o paletă largă de activități desfășurate de râme în folosul agriculturii. Agricultorii au o singură obligație, și anume să asigure materia organică necesară și un grad de umiditate favorabil acestor activități.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Resturile vegetale - sursă eficientă de fertilizare a solului

Cu fiecare recoltă, într-un an agricol, se consumă din sol cca 10 t/ha materie organică. Pentru menținerea și sporirea fertilității solului această materie organică trebuie completată pentru a avea raportul humificare/mineralizare echilibrat.

Din resturile vegetale se pot asigura 4-5 t/ha iar diferența trebuie asigurată prin îngrășăminte organice – gunoi de grajd, compost, îngrășăminte verzi etc.

Cu reducerea sectorului zootehnic posibilitatea aplicării îngrășămintelor organice este tot mai incertă, astfel încât trebuie valorificate cu maximă eficiență toate resturile vegetale.

Trebuie să renunțăm la ideea eliberării terenului după recoltare sau la folosirea resturilor vegetale în alte scopuri sau, și mai grav, arderea acestora. Resturile vegetale constituie materia primă din care se formează humusul, elementul de bază al fertilității solului.

Ele nu necesită cheltuieli pentru încărcare, transport și distribuire pe teren. Sunt bine tocate și uniform repartizate de combină și, foarte important, conțin în proporții corespunzătoare toate elementele necesare plantelor. Fără existența materiei organice în sol, indiferent câte îngrășăminte chimice s-ar aplica, recoltele nu cresc, rămân plafonate.

Resturile vegetale tocate la 5-6 cm de combină sunt încorporate în sol până la 12-15 cm adânime pentru a beneficia de descompunere aerobă cu formare de humus și substanțe nutritive pentru plante.

Cantitatea de resturi vegetale obținută este, în medie, de 4-6,5 t/ha la păioase, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr și rapiță din care se poate obține humus în cantitate de 1.600 kg/ha la păioase, 1.800 kg/ha la porumb, 2.000 kg/ha la rapiță etc.

Analizând o tonă de resturi vegetale, aceasta conține 5 kg azot, 5 kg P2O5, 9 kg K2O, 5,5 kg CaO.

Resturile vegetale sunt formate din 60% mono și poliglucide (celuloză, hemiceluloză, amidon), 10-30% lignine, 1-10% proteine și 1-8% lipide, taninuri, rășină.

Ajunse în sol, ele intră în procesul de descompunere de către micororganisme.

Procesul de descompunere se desfășoară cu atât mai repede, mai ușor și cu cheltuieli reduse de energie cu cât resturile organice sunt mai bine mărunțite.

Fragmentele tocate de combină și de grapa cu discuri intră într-un proces de mărunțire de către microfauna din sol (viermi, râme, acarieni), după care intră în acțiune ciupercile care atacă celuloza, lignina și alte părți mai dure, creând astfel câmp larg de acțiune bacteriilor care finalizează procesul de descompunere cu formare de humus și nutrienți.

Rata de descompunere depinde de raportul C/N (carbon/azot). Când acest raport este mai mic de 15 are loc o descompunere foarte intensă; între 15 și 30 descompunerea este medie, iar peste 30 este redusă.

Microflora din sol ar solicita un raport C/N egal cu 5. S-ar mulțumi și cu 24. Dar resturile vegetale au mai puțin, și anume – cerealele păioase 80, porumbul – 57, rapița – 33, floarea-soarelui – 60. Raportul cel mai mic îl au leguminoasele –20-30 și sunt descompuse cel mai ușor.

Pentru cele cu raportul C/N mare este necesar să se aplice câte 10-15 kg azot pentru fiecare tonă de resturi vegetale uscate. În caz contrar, bacteriile consumă azotul din humus și apare așa-numita foame de azot.

Există și anumite produse care grăbesc procesul de descompunere:

- cu 50 l/ha extract lichid de râme are loc o descompunere rapidă și sporește conținutul în humus;

- cu BACTO FIL 10 – o cultură de bacterii, are loc descompunerea rapidă a resturilor vegetale și doza de azot poate fi redusă cu 30-35 kg/ha.

Niciun efort nu este prea mare pentru a folosi fiecare bucățică din resturile vegetale în scopul fertilizării solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Materia organică, baza fertilității solului

Deși plantele nu se hrănesc cu materia organică din sol, ea reprezintă totuși materia primă din care, sub acțiunea microorganismelor, are loc descompunerea materiei organice cu eliberarea de substanțe nutritive pentru plante și formarea de humus.

Se știe că 97-98% din corpul plantelor este format în procesul de fotosinteză din CO2 și apă și numai 2-3% din substanțele minerale extrase din sol sau primite prin fertilizarea foliară. Dar cei 3% au o influență importantă asupra plantelor ținând seama de felul produselor administrate, când și sub ce formă ajung la plante pentru a fi asimilate. În condițiile în care sunt raze luminoase există în aer CO2 și se asigură necesarul de apă, iar aparatul foliar se menține intact. Astfel, cei 3% au o influență determinantă asupra nivelului și calității recoltelor.

În plus, materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă. Acumularea în sol a 10-15% t/ha materie organică este echivalentă cu aplicarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. Aplicarea a 30 t/ha gunoi de grajd bine fermentat aduce în sol 3.000 kg/ha humus, iar aplicarea a 1.000 kg/ha substanță uscată din paie este echivalentul a 120 kg/ha humus.

Din 1.000 kg de resturi vegetale se acumulează în sol 200 kg de humus. Resturile vegetale de la o cultură bună de grâu asigură 1.700 kg/ha humus, de la porumb 1.800 kg/ha, iar de la sfeclă 1.200 kg/hectar.

Pe un sol de tip cernoziom, pe stratul 0-100 cm se găsesc 426 t/ha de humus. Aplicarea fiecărei tone de gunoi de grajd, bine fermentat, aduce în sol 3,5 kg de azot, 2 kg de fosfor și 5-6 kg de potasiu.

Pentru menținerea unui bilanț corect de humus în sol sunt necesare 8-10 t/ha materie organică în fiecare an. Din resturile vegetale se asigură cca 4-5 t/ha, iar restul trebuie adăugat pentru a asigura o bună fertilitate a solului.

Aceasta se poate realiza prin aplicarea de gunoi de grajd, prin culturile verzi speciale, prin îngrășăminte verzi din lupin, măzăriche, bob sau, prin covorul verde creat după dezmiriștire, din buruienile și samulastra răsărite care trebuie tocate înainte de a forma semințe.

Prin urmare, la baza formării humusului din sol stă materia organică. Humusul apare ca o substanță organică coloidală amestecată cu nisip, argilă ș.a. El conține peste 90% din azot și 35-65% din fosfor.

Humusul are capacitatea de a reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu 2 săptă­mâni efectele secetei.

Din humusul nou format prin descompunerea materiei organice din sol de către microorganismele aerobe, 80% se mineralizează și rezultă substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului, îmbogățindu-l.

Sporirea conținutului în humus al solului ca un punct procentual asigură spor de producție de 1 t de cereale/ha. Pe stratul 0-20 cm din sol se pierd anual, prin mineralizare, cca 3.000 kg/ha de humus care trebuie completat cu materie organică.

În același timp, humusul plus argila formează complexul coloidal argilohumic care constituie liantul (cimentul) pentru unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale stabile.

După conținutul în humus, solul se consideră sărac atunci când are 2-3%, moderat la 3-5% și bogat la 5-7,5%. Un sol cu conținut de 3-4% humus poate furniza, în perioada de vegetație, 20-30 kg de azot în anii secetoși și 80-100 kg în anii ploioși. Coeficientul de mineralizare anuală a humusului este de 2,5-3% în solul mai nisipos, 1,8-2,5% în solul luto-nisipos și 0,8-1,3% în solul argilos.

Din datele de mai sus rezultă rolul esențial pe care îl are materia organică introdusă în sol, în stratul de până la 12-15 cm, pentru a se asigura descompunerea aerobă cu formare de humus și substanțe nutritive pentru plante. În același timp, materia organică asigură un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru plante. Niciun efort nu este prea mare pentru asigurarea materiei organice în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Fertilizanți în legumicultura ecologică

Baza fertilizării în sistemul de agricultură ecologică o reprezintă îngrășămintele naturale (gunoiul de grajd, dejecții, resturi vegetale din grădină reciclate) și cele minerale greu solubile, cu folosire lentă, gen făină de fosforite, săruri potasice naturale, silicați. Materia organică proaspătă se va aplica în doze moderate cunoscut fiind faptul că, administrată în cantități mari, poate provoca „foamea de azot“. De asemenea, dozele mari sensibilizează plantele față de atacul bolilor și dăunătorilor și favorizează creșterea luxuriantă, în detrimentul fructificării.

Gunoiul de grajd (cu administrare toamna, sub arătură) este de departe cel mai complet îngrășământ, conținând suficiente cantități de azot, fosfor, potasiu și calciu. Doza administrată diferă de cultură, de tipul solului și de starea naturală de fertilitate a acestuia. De pildă, rădăcinoasele necesită doze moderate și fracționate; cantitățile exagerate provoacă ramificarea rădăcinilor și diminuarea rezistenței la păstrarea peste iarnă.

Mranița se obține prin descompunerea avansată a bălegarului (gunoi bine fermentat) și se folosește fie ca îngrășământ la cuib, fie în răsadnițe. Conține o cantitate apreciabilă de substanțe nutritive ușor accesibile plantelor, motiv pentru care se aplică în cantități de 1-2 ori mai reduse decât bălegarul obișnuit.

Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse ce se extrage din turbăriile formate în regiunile cu umiditate mare. Acest amestec îmbunătățește structura solului, crește capacitatea de reținere a apei, solul devine mai aerisit și reține mai bine elementele nutritive. Se folosește în culturile de legume, dar și pentru pregătirea substraturilor de creștere a plantelor.

Compostul este un îngrășământ obținut prin descompunerea lentă a resturilor organice din gospodărie (pleavă, vrejuri, paie, frunze, buruieni, iarbă). Comparativ cu gunoiul de grajd, este mai sărac în azot, dar mai bogat în fosfor, potasiu și calciu. Acesta rezultă din amestecul resturilor vegetale cu gunoi de grajd proaspăt, care se lasă să fermenteze 2-3 ani (cu lopătare și udare periodică). Este utilizat ca îngrășământ local sau la pregătirea amestecurilor de pământ pentru spații protejate. În cazul în care se folosesc buruieni, compotul nu se recomandă pentru răsadnițe, din cauza semințelor care-și păstrează germinație și după fermentare.

Gunoiul de păsări este de 2-3 ori mai bogat în azot, fosfor și potasiu decât gunoiul de grajd, administrându-se o dată la doi ani, în doze de 0,5-0,8 kg/mp sau 5-8 tone/ha. Se utilizează și diluat – 1 kg la 10 litri de apă – în cantități de 2-3 litri/mp. Acesta se păstrează la umbră, sub o folie neagră sau acoperit cu pământ.

Dejecțiile (bovine) constituie un îngrășământ lichid deosebit de valoros, care se aplică sub formă de soluție diluată cu 3-4 părți de apă. Se administrează în cursul perioadei de vegetație, ca îngrășare suplimentară, având un efect rapid, în doze de 3 litri/mp.

Îngrășămintele verzi rezultă din descompunerea plantelor încorporate în sol. Cele mai indicate în acest scop sunt măzărichea, trifoiul, mazărea, lupinul, sulfina, rapița, muștarul. Se aplică independent sau ca o cultură succesivă, încorporându-se sub brazdă când plantele sunt în stadiul  de boboc, după ce au fost în prealabil tăvălugite sau cosite/tocate.

Maria Bogdan

Dinamica materiei organice în sol

Fertilitatea solului este condiționată, în primul rând, de prezența materiei organice, în can­titate cât mai mare. Sursele de materie organică pentru sol provin, în cel mai ușor și sigur mod, din resturile vegetale ale culturilor respective (rădăcini, tulpini, vreji, frunze etc.).

De dorit ar fi să se administreze cantități mai mari de gunoi de grajd, de compost, să se folo­sească îngră­șăminte verzi. În ultima perioadă, folosirea sistemului de „culturi verzi“ care este obligatoriu pentru anumite suprafețe, pe lângă faptul că asigură rezerva de apă, reprezintă și o sursă importantă de materie organică pentru sol.

Cu fiecare recoltă se exportă cantități importante de materie organică și pentru menținerea bilanțului humusului sunt necesare 8-10 t/ha materie organică. Din resturile vegetale se pot asigura până la 5-6 t/ha, iar restul trebuie adăugat dacă vrem să avem un sol fertil.

Indiferent care este sursa de proveniență a resturilor vegetale, acestea trebuie să ajungă în sol până la adâncimea de 12-15 cm pentru a fi descompuse în condiții aerobe.

Armata de microorganisme care ia în primire această materie organică este foarte numeroasă:

– microflora solului formată din bacterii, ciuperci (care acționează, de regulă, în mediu acid) și actinomicete (care descompun substanțele cu molecula mare de tipul celulozei) reprezintă zeci de milioane, până la 1 miliard pe 1 g de sol uscat;

– fauna solului alcătuită din protozoare – sunt sute de mii la 1 g de sol uscat – realizează o bună mărunțire a culturilor vegetale;

– se mai menționează râmele care trec prin aparatul lor digestiv cca 40 t de sol pe an/ha.

În mod practic, dinamica materiei organice constă în:

  • la recoltare, combinele toacă resturile vegetale la 5-6 cm lungime și le împrăștie uniform pe întreaga suprafață;
  • se efectuează imediat o lucrare cu grapa cu discuri (dezmiriștit) care continuă mărunțirea materialului vegetal pe care îl amestecă cu stratul superficial al solului;
  • intervine, în prima etapă, microfauna solului (protozoare, viermi, râme ș.a.) care este considerată utilaj pentru mărunțirea resturilor vegetale;
  • pe suprafețele astfel mărunțite se instalează ciupercile care distrug cuticula externă a materialului vegetal și pătrund în interior;
  • în final, sunt create condiții pentru activitatea bacteriilor care descompun materia organică cu produși intermediari și finali.

Pe seama produșilor intermediari (polifenoli, aminoacizi), sub acțiunea microorganismelor, aceștia se unesc, condensează și polimerizează rezultând acizi humici, deci se formează humusul. Cca 80% din humusul format se mineralizează, rezultând substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului.

În urma tuturor acestor acțiuni resturile vegetale devin negricioase, ceea ce demonstrează că au fost colonizate de microorganisme.

Acum este momentul pentru efectuarea arăturii și încorporarea resturilor vegetale până la 12-15 cm, unde se continuă descompunerea.

Din descompunerea materiei organice rezultă glucoza care constituie sursa de energie pentru întreținerea proceselor metabolice ale microflorei.

Uneori se eliberează mai multă glucoză și surplusul este folosit de bacteriile fixatoare de azot (Azotobacter chreococum ș. a.).

Procesul de mineralizare intensă a materiei organice din sol nu este indicat deoarece rezultă o cantitate mare de substanțe nutritive, peste valorile și posibilitățile de consum ale plantelor și o parte din acestea se pierd prin levigare și volatilizare.

Intensitatea descompunerii materiei organice depinde de raportul Carbon/Azot (C/N). Cu cât acest raport este mai mic (bacteriile preferă C/N = 5), cu atât procesul de mineralizare este mai activ. Cel mai repede se mineralizează îngrășămintele verzi care au C/N = 17. Resturile vegetale provenite din cereale au C/N mai mare de 50 și atunci microorganismele folosesc ca sursă de energie descompunerea humusului. În acest caz se recomandă ca la fiecare tonă de paie să se administreze cca 10 kg de azot pentru a preveni așa-numita „foame de azot“.

Cum humusul este indicatorul principal al fertilității solului, menționăm că, la o producție bună de grâu, din rădăcini, miriște și paie se obțin cca 1.700 kg/ha humus, iar de la porumb 1.800 kg/ha și de la sfecla de zahăr (frunză și colete) se obțin 1.200 kg/h humus.

Prin urmare, este la îndemâna cultivatorilor să folosească toate aceste surse de material vegetal și prin dirijarea corectă a procesului de descompunere să asigure atât substanțele nutritive pentru plante cât și rezerva de humus a solului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU