reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Jun 2019

Fertilizanți în legumicultura ecologică

Baza fertilizării în sistemul de agricultură ecologică o reprezintă îngrășămintele naturale (gunoiul de grajd, dejecții, resturi vegetale din grădină reciclate) și cele minerale greu solubile, cu folosire lentă, gen făină de fosforite, săruri potasice naturale, silicați. Materia organică proaspătă se va aplica în doze moderate cunoscut fiind faptul că, administrată în cantități mari, poate provoca „foamea de azot“. De asemenea, dozele mari sensibilizează plantele față de atacul bolilor și dăunătorilor și favorizează creșterea luxuriantă, în detrimentul fructificării.

Gunoiul de grajd (cu administrare toamna, sub arătură) este de departe cel mai complet îngrășământ, conținând suficiente cantități de azot, fosfor, potasiu și calciu. Doza administrată diferă de cultură, de tipul solului și de starea naturală de fertilitate a acestuia. De pildă, rădăcinoasele necesită doze moderate și fracționate; cantitățile exagerate provoacă ramificarea rădăcinilor și diminuarea rezistenței la păstrarea peste iarnă.

Mranița se obține prin descompunerea avansată a bălegarului (gunoi bine fermentat) și se folosește fie ca îngrășământ la cuib, fie în răsadnițe. Conține o cantitate apreciabilă de substanțe nutritive ușor accesibile plantelor, motiv pentru care se aplică în cantități de 1-2 ori mai reduse decât bălegarul obișnuit.

Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse ce se extrage din turbăriile formate în regiunile cu umiditate mare. Acest amestec îmbunătățește structura solului, crește capacitatea de reținere a apei, solul devine mai aerisit și reține mai bine elementele nutritive. Se folosește în culturile de legume, dar și pentru pregătirea substraturilor de creștere a plantelor.

Compostul este un îngrășământ obținut prin descompunerea lentă a resturilor organice din gospodărie (pleavă, vrejuri, paie, frunze, buruieni, iarbă). Comparativ cu gunoiul de grajd, este mai sărac în azot, dar mai bogat în fosfor, potasiu și calciu. Acesta rezultă din amestecul resturilor vegetale cu gunoi de grajd proaspăt, care se lasă să fermenteze 2-3 ani (cu lopătare și udare periodică). Este utilizat ca îngrășământ local sau la pregătirea amestecurilor de pământ pentru spații protejate. În cazul în care se folosesc buruieni, compotul nu se recomandă pentru răsadnițe, din cauza semințelor care-și păstrează germinație și după fermentare.

Gunoiul de păsări este de 2-3 ori mai bogat în azot, fosfor și potasiu decât gunoiul de grajd, administrându-se o dată la doi ani, în doze de 0,5-0,8 kg/mp sau 5-8 tone/ha. Se utilizează și diluat – 1 kg la 10 litri de apă – în cantități de 2-3 litri/mp. Acesta se păstrează la umbră, sub o folie neagră sau acoperit cu pământ.

Dejecțiile (bovine) constituie un îngrășământ lichid deosebit de valoros, care se aplică sub formă de soluție diluată cu 3-4 părți de apă. Se administrează în cursul perioadei de vegetație, ca îngrășare suplimentară, având un efect rapid, în doze de 3 litri/mp.

Îngrășămintele verzi rezultă din descompunerea plantelor încorporate în sol. Cele mai indicate în acest scop sunt măzărichea, trifoiul, mazărea, lupinul, sulfina, rapița, muștarul. Se aplică independent sau ca o cultură succesivă, încorporându-se sub brazdă când plantele sunt în stadiul  de boboc, după ce au fost în prealabil tăvălugite sau cosite/tocate.

Maria Bogdan

Dinamica materiei organice în sol

Fertilitatea solului este condiționată, în primul rând, de prezența materiei organice, în can­titate cât mai mare. Sursele de materie organică pentru sol provin, în cel mai ușor și sigur mod, din resturile vegetale ale culturilor respective (rădăcini, tulpini, vreji, frunze etc.).

De dorit ar fi să se administreze cantități mai mari de gunoi de grajd, de compost, să se folo­sească îngră­șăminte verzi. În ultima perioadă, folosirea sistemului de „culturi verzi“ care este obligatoriu pentru anumite suprafețe, pe lângă faptul că asigură rezerva de apă, reprezintă și o sursă importantă de materie organică pentru sol.

Cu fiecare recoltă se exportă cantități importante de materie organică și pentru menținerea bilanțului humusului sunt necesare 8-10 t/ha materie organică. Din resturile vegetale se pot asigura până la 5-6 t/ha, iar restul trebuie adăugat dacă vrem să avem un sol fertil.

Indiferent care este sursa de proveniență a resturilor vegetale, acestea trebuie să ajungă în sol până la adâncimea de 12-15 cm pentru a fi descompuse în condiții aerobe.

Armata de microorganisme care ia în primire această materie organică este foarte numeroasă:

– microflora solului formată din bacterii, ciuperci (care acționează, de regulă, în mediu acid) și actinomicete (care descompun substanțele cu molecula mare de tipul celulozei) reprezintă zeci de milioane, până la 1 miliard pe 1 g de sol uscat;

– fauna solului alcătuită din protozoare – sunt sute de mii la 1 g de sol uscat – realizează o bună mărunțire a culturilor vegetale;

– se mai menționează râmele care trec prin aparatul lor digestiv cca 40 t de sol pe an/ha.

În mod practic, dinamica materiei organice constă în:

  • la recoltare, combinele toacă resturile vegetale la 5-6 cm lungime și le împrăștie uniform pe întreaga suprafață;
  • se efectuează imediat o lucrare cu grapa cu discuri (dezmiriștit) care continuă mărunțirea materialului vegetal pe care îl amestecă cu stratul superficial al solului;
  • intervine, în prima etapă, microfauna solului (protozoare, viermi, râme ș.a.) care este considerată utilaj pentru mărunțirea resturilor vegetale;
  • pe suprafețele astfel mărunțite se instalează ciupercile care distrug cuticula externă a materialului vegetal și pătrund în interior;
  • în final, sunt create condiții pentru activitatea bacteriilor care descompun materia organică cu produși intermediari și finali.

Pe seama produșilor intermediari (polifenoli, aminoacizi), sub acțiunea microorganismelor, aceștia se unesc, condensează și polimerizează rezultând acizi humici, deci se formează humusul. Cca 80% din humusul format se mineralizează, rezultând substanțe nutritive pentru plante, iar restul intră în rezerva solului.

În urma tuturor acestor acțiuni resturile vegetale devin negricioase, ceea ce demonstrează că au fost colonizate de microorganisme.

Acum este momentul pentru efectuarea arăturii și încorporarea resturilor vegetale până la 12-15 cm, unde se continuă descompunerea.

Din descompunerea materiei organice rezultă glucoza care constituie sursa de energie pentru întreținerea proceselor metabolice ale microflorei.

Uneori se eliberează mai multă glucoză și surplusul este folosit de bacteriile fixatoare de azot (Azotobacter chreococum ș. a.).

Procesul de mineralizare intensă a materiei organice din sol nu este indicat deoarece rezultă o cantitate mare de substanțe nutritive, peste valorile și posibilitățile de consum ale plantelor și o parte din acestea se pierd prin levigare și volatilizare.

Intensitatea descompunerii materiei organice depinde de raportul Carbon/Azot (C/N). Cu cât acest raport este mai mic (bacteriile preferă C/N = 5), cu atât procesul de mineralizare este mai activ. Cel mai repede se mineralizează îngrășămintele verzi care au C/N = 17. Resturile vegetale provenite din cereale au C/N mai mare de 50 și atunci microorganismele folosesc ca sursă de energie descompunerea humusului. În acest caz se recomandă ca la fiecare tonă de paie să se administreze cca 10 kg de azot pentru a preveni așa-numita „foame de azot“.

Cum humusul este indicatorul principal al fertilității solului, menționăm că, la o producție bună de grâu, din rădăcini, miriște și paie se obțin cca 1.700 kg/ha humus, iar de la porumb 1.800 kg/ha și de la sfecla de zahăr (frunză și colete) se obțin 1.200 kg/h humus.

Prin urmare, este la îndemâna cultivatorilor să folosească toate aceste surse de material vegetal și prin dirijarea corectă a procesului de descompunere să asigure atât substanțele nutritive pentru plante cât și rezerva de humus a solului.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS