Adama Sultan iulie 2020
update 4 Aug 2020

De ce solul trebuie lucrat numai la umiditate optimă?

Solul lucrat la umiditatea optimă, când pământul este reavăn și se revarsă în urma utilajelor, fără bolovani, curele sau praf, se desface după suprafața de contact de minimă coeziune protejând agregatele structurale, nu se lipește de unelte și opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

Umiditatea optimă (maturitatea fizică a solului) este intervalul de umiditate caracteristică fiecărui tip de sol, în care forțele de rezistență sunt minime, deci lucrarea se poate executa cu cel mai mic consum de energie, iar calitatea lucrărilor este superioară.

Rezistența la înaintare a utilajelor folosite la lucrările solului crește cu 20-30% pe solurile compactate și cu 30-50% pe solurile foarte uscate sau umede și scade cu 40% pe solurile bine structurate.

Umiditatea optimă în funcție de textura solului este:

  • 8-30% pe solul nisipos;
  • 10-28% pe solul nisipo-lutos;
  • 13-26% pe solul luto-nisipos;
  • 15-25% pe solul lutos;
  • 17-23% pe solul luto-argilos;
  • 18-20% pe solul argilos.

Se observă că intervalul optim de umiditate este larg (8-30%) pe solurile ușoare, nisipoase și foarte îngust (18-20%) pe solurile grele, argiloase.

Lucrarea solului începe pe cele ușoare care se zvântă mai repede și se întrerupe activitatea când solul argilos ajunge la umiditatea optimă pentru executarea lucrării pe aceste soluri, pe celelalte putându-se lucra și după aceea.

Lucrat la umiditatea optimă rezultă teren afânat, mărunțit și nivelat, cu o bună permeabilitate pentru înmagazinarea apei provenite din precipitații și cu evitarea pierderii apei prin evaporare, activitatea microbiologică se desfășoară în condiții optime, iar creșterea rădăcinilor nestingherită.

Lucrat când solul este uscat se rup bolovani foarte mari, cu uzura foarte avansată a utilajelor și cu consum ridicat de combustibil. Printre bolovani se creează adevărate canale prin care circulă aerul antrenând și puțină apă existentă în adâncimea solului care se evaporă și intensificând procesul de mineralizare a humusului.

Lucrat când este umed, solul se taie în curele (felii) care după ce se usucă se întăresc precum betonul.

În ambele cazuri pentru mărunțirea solului se folosesc treceri repetate cu utilaje care zdrobesc și macină solul transformându-l în praf, cu uzura avansată a utilajelor, cu consum exagerat de energie și de fapt, cu distrugerea solului.

Praful rezultat astupă porii solului împiedicând infiltrarea apei din precipitații care se scurge la suprafața solului sau băltește și se evaporă, deci se pierde.

La fel, împiedică aerisirea solului, activitatea biologică aerobă, iar creșterea rădăcinilor este stânjenită.

Rezultă că în asemenea condiții regimul aerohidric, termic și de nutriție a plantelor este necorespunzător influențând direct nivelul și calitatea recoltelor.

Dacă s-a făcut o asemenea greșeală de lucrat solul prea uscat sau prea umed, este recomandată să se aștepte parcurgerea fenomenelor de umezire-uscare, contracție-gonflare, îngheț-dezgheț când solul se mărunțește în mod natural fără a provoca distrugerea agregatelor structurale.

Regula ce trebuie avută în vedere este că solul trebuie lucrat cât mai puțin și numai în intervalul optim de umiditate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Tehnologia de cultivare a plantelor medicinale și aromatice

O afacere cu plante medicinale este la îndemâna oricui, iar condițiile pedoclimaterice din țara noastră favorizează cultivarea plantelor medicinale și aromatice. Acestea pot fi plantate cu ușurință deoarece nu necesită îngrijirea și munca pe care le implică alte soiuri de plante. Marele avantaj al cultivării plantelor medicinale este că au un randament foarte ridicat, iar aceasta înseamnă profit rapid. Pentru a începe această afacere este nevoie de cel puțin un hectar de teren care trebuie pregătit conform cerințelor specifice fiecarei culturi în parte. Cu o investiție minimă de 800-1.000 euro, afacerea poate fi demarată oricând.

Rotația culturilor și asolamentul

Rotaţia reprezintă succesiunea de cultivare a plantelor în timp, pe aceeaşi solă/suprafaţă de teren, indicând prin numere ordinea în care se cultivă. Durata rotaţiei poate fi de 2-6 ani. Asolamentul reprezintă una dintre cele mai importante măsuri agrofitotehnice pentru creșterea producţiei.

În cadrul fermei poate exista un asolament special numai de plante medicinale şi aromatice sau un asolament mixt care să cuprindă, pe lângă aceste specii, şi plante din cultura mare: cereale, leguminoase pentru boabe sau alte plante. Culturile agricole sunt alese în funcţie de anumite criterii care urmăresc condiţiile din zonă, tipul de sol, clima. Alte criterii se referă la cerinţele plantelor medicinale și la disponibilul de forţă de muncă din zonă. De asemenea, se va ţine cont de existenţa unor dotări pentru condiţionarea recoltei sau a unor echipamente pentru distilarea uleiurilor volatile, precum şi a unor spaţii sau instalaţii pentru uscare, dar şi de bolile şi dăunătorii specifici fiecărei culturi în parte. Una dintre dificultăţile cu care se confruntă ferma de plante medicinale o constituie necesarul mare de forţă de muncă. Este de dorit să existe un sistem de maşini agricole adecvat și să se cultive plante care au o tehnologie mecanizată integral, ca de exemplu coriandru, muştar, chimen, anason sau fenicul.

Fertilizarea

Fertilitatea solului trebuie să fie menţinută şi ameliorată printr-un sistem de măsuri care să favorizeze activitatea biologică maximă a solului, precum şi conservarea resurselor acestuia. Astfel, fertilitatea şi sănătatea solului sunt menţinute prin practici biologice precum: rotaţia culturilor, lucrări manuale, prăşit, compostare şi mulcire. Prin folosirea îngrăşămintelor organice se măreşte şi se menţine procentul de materie organică a solului.

Sporirea fertilității solului se poate realiza prin: cultivarea de plante leguminoase care fixează azotul atmosferic şi lasă terenul curat de buruieni, plante care pot constitui îngrăşăminte verzi sau alte plante cu înrădăcinare adâncă. Se pot crea astfel condiţii optime pentru nutriţia plantelor prin punerea la dispoziţia acestora a unor substaţe utilizate direct (azotul) sau de către microorganismele prezente în sol (bacterii, ciuperici), care descompun materia organică şi au efecte pozitive asupra sistemului radicular sau asupra fotositezei.

Însă în agricultură baza fertilizării o constituie îngrăşămintele organice naturale. Astfel, gunoiul de grajd este considerat un îngrăşământ complex şi poate fi constituit din amestec de bălegar şi materii vegetale. Acesta conţine azot (5 kg/t gunoi), fosfor (2,5 kg/t gunoi), potasiu (6 kg/gunoi) şi calciu (5 kg/t gunoi).

Lucrările solului

Pe terenurile în pantă lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei pentru a nu apărea erodarea odată cu apa a stratului fertil de sol. De asemenea, resturile vegetale, trebuie mărunţite foarte bine înainte de arătură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii şi a celorlate lucrări.

Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minim de consumuri energetice. În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Acestea trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a buruienilor. Arătura este una dintre cele mai importante lucrări ale solului și se efectuează de obicei la 15-20 cm adâncime, iar pentru unele specii trebuie executată mai adânc la 20-30 cm. Arătura de bază se efectuează vara/ toamna, este obligatorie, iar cele din timpul anului, necesare pentru infiinţarea unor culturi succesive, pot fi înlocuite cu trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană pentru a mobiliza solul pe o adâncime de 18-22 cm.

Atunci când solul este prea uscat după recoltarea plantei premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreţinerea arăturii şi nivelarea terenului se pot executa imediat după arătură sau primăvara, concomitent cu pregătirea patului germinativ.

Pregătirea patului germinativ

Pregătirea patului germinativ se realizează chiar înainte de semănat, pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Această lucrare se poate face cu un combinator pentru mărunţirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminţe foarte mici (muştar alb, măghiran, salvie), precum şi cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi reglabili. În practica curentă este recomandat combinatorul.

Tăvălugitul se poate executa atunci când terenul este prea afânat, înainte de semănat sau atunci când seminţele speciei cultivate sunt prea mici şi trebuie să se creeze condiţii optime de umiditate pentru germinaţie.

Sămânţa şi semănatul

Materialul de înmulţire trebuie să vină din culturi semincere. Răsadurile să nu provină din organisme modificate genetic sau orice produse derivate din astfel de organisme. Seminţele sau materialul săditor trebuie să corespundă unor standarde sub aspectul germinaţiei, purităţii, componenţei botanice, stării sanitare. De asemenea, materialul trebuie să provină din recolta anului precedent deoarece se pierde foarte repede facultatea germinativă.

Material realizat cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice

Ruxandra HĂBEANU

Finisarea lucrărilor solului în ferestrele iernii


La intrarea în iarnă suprafețele agricole se prezintă în următoarea situație:
1. suprafețe arate la umiditatea optimă, dar negrăpate;
2. suprafețe arate pe sol uscat sau umed, bolovănoase;
3. suprafețe scarificate, dar negrăpate și care prezintă bolovani la suprafață;
4. suprafețe care au rămas nelucrate.

De la început trebuie să pornim de la ideea, bine fundamentată, că în primăvară trebuie să facem cât mai puține lucrări și nu de răscolire a solului.

În situația suprafețelor prezentate mai sus, pe terenurile din primele trei poziții, se intră în ferestrele iernii cu noile tipuri de grape cu discuri prevăzute în spate cu tăvălugi care pot realiza o bună mărunțire și nivelare a solului. Succesiunea fenomenelor de îngheț-dezgheț a creat condiții pentru sfărâmarea bolovanilor, pe linia de minimă coeziune, fără a provoca prăfuirea solului.

Uneori, în mod eronat se afirmă că prin îngheț-dezgheț se realizează structurarea solului. Formarea structurii solului este un proces mai complex realizat de complexul coloidal argilo-humic existent în sol.

În situația suprafețelor nelucrate (poziția 4), dacă fermierii au în intenție executarea arăturii, acesta este momentul potrivit, în ferestrele iernii. O arătură la 12-15 cm adâncime executată în iarnă nu este la nivelul arăturii de toamnă dar este net superioară arăturii de primăvară.

Se apreciază că arătura de primăvară este o crimă agrotehnică.

Pe suprafețele astfel finisate, până la desprimăvărare mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț, încât la desprimăvărare toate terenurile se prezintă mărunțite și nivelate, cu o bună rezervă de apă în sol și corect afânate, apte pentru a fi însămânțate în epoca optimă. Grija agricultorilor acum este să-și gestioneze cât mai bine apa din sol, să evite pierderile. Trebuie exclusă orice lucrare de răscolire a solului care produce mari pierderi de apă. Din experiență s-a constatat că o singură trecere cu grapa cu discuri în primăvară provoacă pierderi de apă echivalente cu o ploaie de 15 l/m2.

Se va folosi grapa cu discuri mari pe suprafețele nelucrate, cu riscurile respective. Semănatul din urgența I a culturilor cu semințe mici se poate efectua direct, fără nicio pregătire a patului germinativ. Brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în terenul afânat, până la 2-3 cm adâncime. Pentru culturile însămânțate mai adânc, pregătirea patului germinativ se va face cu combinatorul, printr-o singură trecere, care lucrează până la adâncimea de semănat. În niciun caz nu se va folosi grapa cu discuri la pregătirea patului germinativ deoarece ea lucrează la adâncimi mai mari, cu răscolirea și vânturarea solului, cu mari pierderi de apă și nu se realizează acel „pat tare“ cu aport capilar pe care trebuie așezată sămânța.

Prin urmare, trebuie urmărite cu atenție aceste ferestre favorabile și trecut neîntârziat la finisarea lucrărilor solului. Numai în asemenea condiții, în teren bine mărunțit și nivelat, se va putea efectua semănatul în primăvară, în epoca optimă și de bună calitate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Corect gestionată, apa din sol asigură reușita culturilor agricole

În condițiile frecventelor schimbări climatice, apa din sol constituie factorul decisiv al realizării nivelului și calității recoltelor. În astfel de condiții, reușita și gradul de profesionalism al fiecărui agricultor sunt evidențiate de modul cum a putut să gestioneze acumularea și conservarea apei în sol. Ne referim la zonele fără irigații care cuprind majoritatea suprafețelor agricole. Aceasta presupune ca solul să se mențină în permanență ca un burete care înmagazinează fiecare picătură de apă din precipitații și limitează la minimum pierderile de apă prin diferite căi.

Prezentăm principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

  • Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile aflate la diferite adâncimi din sol. Se urmărește ca pe profilul de până la adâncimea de 100-150 cm să se poată înmagazina apă, adică pe stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al culturilor agricole.

Importante nu sunt numai măsurile de acumulare a apei ci, în egală măsură, căile prin care se pot reduce pierderile de apă. Terenul trebuie menținut bine nivelat. Pierderile de apă cresc cu cca 30% pe terenul denivelat în funcție de suprafața expusă la soare și vânt. În primăvară terenul nu trebuie răscolit cu grapa cu discuri când pierderile de apă pot ajunge la 28-29% și să se însămânțeze direct, în terenul pregătit din toamnă, mai ales culturile din urgența I. Când este necesar, pregătirea patului germinativ se efectuează numai cu combinatorul, bine reglat și printr-o singură trecere, până la adâncimea de încorporare a seminței, caz în care pierderile de apă se situează sub 5-6%.

Efect important în reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului are operația de mulcire care,

totodată, împiedică și îmburuienarea culturilor agricole. La plantele prășitoare, aplicarea lucrării de prășit contribuie la distrugerea crustei și a buruienilor, astupă crăpăturile și, în final, reduce pierderea apei din sol.

De exemplu, la cultura porumbului în luna mai s-au pierdut 1,8 mm/zi apă în parcela prășită și 4,9 mm/zi în cea neprășită.

  • Ameliorarea structurii solului prin care se asigură o porozitate și permeabilitate optime se obține printr-o corectă fertilizare organo-minerală, prin valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente acolo unde este necesar și prin folosirea în asolament a culturilor de graminee și leguminoase perene.

La fel de importante sunt măsurile de evitare a distrugerii structurii solului prin lucrări la umiditate necorespunzătoare cu utilaje care provoacă prăfuirea solului (grapa rotativă).

Se va avea în vedere că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 5-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei.

  • Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă din sol prin aceea că, după culturile cu înrădăcinare adâncă, urmează culturi cu înrădăcinare superficială care folosesc apa din alt strat al solului care nu a fost epuizat de cultura premergătoare.
  • Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) cultivați în funcție de zonă, de rezerva de apă din sol și de prognoza evoluțiilor precipitațiilor în perioada următoare. În condiții de secetă se vor prefera culturi mai rezistente precum sorgul, meiul, șofrănelul, năutul etc. care pot asigura producții satisfăcătoare și în anii mai dificili. Acestea au coeficientul de transpirație (consumul specific) mai mic, adică pentru a forma 1 kg de substanță uscată consumă: meiul 311 kg de apă, sorgul 322 pe când orzul 534, cartoful 536 și ajunge la in 905 kg de apă.

Consumul specific variază și în funcție de starea de fertilitate a solului. Spre exemplu, grâul fertilizat are consum specific de 349, iar nefertilizat 922, iar la sfecla de zahăr în prealabil fertilizată este 305, iar nefertilizată 522. Dacă floarea-soarelui cu 1 litru de apă consumat realizează 3,4 g substanță uscată, sorgul realizează 6,6 g sau porumbul cu 1 mm apă consumată realizează o producție de 2-3 kg/ha pe când sorgul realizează 11 kg/ha.

Hibrizii de porumb Optimum Aqua Max sunt foarte rezistenți la secetă deoarece au sistemul radicular foarte dezvoltat și ramificat, știuletele este compact, cu pănuși subțiri, boabe de tip dentat și cu inserție adâncă pe un rahis subțire.

  • Semănatul în epoca optimă asigură creșterea și dezvoltarea plantelor în lipsa stresului termo-hidric. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă.
  • Reducerea gradului de îmburuienare sub pragul economic de dăunare deoarece acestea consumă de 2-3 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Aceasta se realizează prin creșterea plantelor de cultură înainte de apariția buruienilor care sunt înăbușite prin prașile și pe cât posibil cu mai puține chimicale.
  • Folosirea rațională a îngrășămintelor chimice în funcție de rezerva de apă existentă în sol. Dozele mari de îngrășăminte în condiții de secetă fac ca acestea să nu fie dizolvate și soluția solului foarte concentrată poate provoca fenomenul de exosmoză.
  • De aceea, doza de azot va crește la 5 kg/ha când s-au acumulat în sol în plus 10 mm de apă, față de normalul zonei, și scade cu 3 kg/ha pentru fiecare 10 mm în minus.
  • Culturile verzi realizează menținerea și îmbunătățirea fertilității solului. Ele asigură valorificarea energiei solare până la sosirea înghețului, producând importante cantități de masă vegetală. Totodată, se asigură protecția solului, valorifică substanțele nutritive ușor solubile din sol a apei provenite din ploi și rețin zăpada care nu mai este spulberată. În final, masa vegetală a plantelor verzi se întoarce în sol, îmbogățindu-l în materie organică.
  • Perdelele forestiere de protecție ar fi bine să fie cât mai multe deoarece asigură o bună reglare a regimului de apă din sol. Perdelele forestiere reduc viteza vântului cu 25-50%, reduc transpirația plantelor cu 30% și reduc pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%. Au rol important în reținerea zăpezii care nu este spulberată și fiecare strat de 10 cm de zăpadă, prin topire, asigură solului 300 mc/ha de apă. În lipsa perdelelor este necesar să se folosească celelalte mijloace prin care se poate reține zăpada pe teren.

Iată o serie de posibilități și de mijloace prin care se poate gestiona regimul de apă din sol și, odată cu acesta, nivelul și calitatea recoltelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Diversificarea lucrărilor solului

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

  • afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
  • încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
  • acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
  • favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
  • asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
  • contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
  • terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

  • produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
  • produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
  • stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
  • este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Câteva reguli utile în executarea lucrărilor solului

Orice cultivator știe că atunci când se ia în cultură o solă care a fost ocupată 3-4 ani cu graminee și leguminoase perene se obțin producții foarte bune deoarece solul respectiv are capacitatea de producție ridicată.

Cu trecerea anilor, capacitatea de producție scade și aceasta se datorează, în primul rând, lucrărilor solului, mai ales când acestea se execută necorespunzător.

Din aceste motive este necesar să se respecte anumite reguli la lucrările solului, și anume:

  • Să se efectueze cât mai puține intervenții asupra solului pentru a-l menține afânat, cu un regim aero-hidric și termic favorabil activității microorganismelor și creșterii rădăcinilor, cu un raport optim humificare-mineralizare. Se vor folosi agregate complexe care la o singură trecere realizează mai multe lucrări. Unde este posibil, se va aplica sistemul de lucrări minime sau semănatul direct.
  • Lucrările solului se vor efectua numai la umiditatea optimă, când agregatele structurale se desfac pe linia de minimă coeziune și se varsă în urma plugului. Lucrat când este prea uscat, solul se rupe în bolovani mari, iar când este prea umed, se taie sub formă de felii (curele) care, după ce se usucă, se întăresc precum betonul. În ambele cazuri mărunțirea se realizează prin treceri repetate cu utilaje care acționează agresiv asupra solului pe care îl prăfuiește, îi distruge structura. Praful respectiv astupă porii solului, care devine impermeabil, iar după fiecare ploaie formează crustă și apa nu se poate infiltra.
  • Este de dorit să se folosească agregate ușoare, care nu produc tasarea – compactarea solului, agregate care au roțile cu balonul voluminos și cu presiunea redusă sau, cel mai indicat, agregate semișenilate sau șenilate care să nu producă asupra solului o presiune mai mare de 1 daN/cm2.
  • Lucrările solului să se execute numai până la adâncimea necesară. Solurile normale, la peste 20 cm adâncime, au o afânare naturală suficientă. Dacă solul nu are umiditatea necesară, se lucrează numai până la adâncimea la care nu se scot bolovani. Fiecare 1 cm în plus la adâncime înseamnă 130 t/ha sol răsturnat în plus, cu consum suplimentar de motorină și uzura utilajelor. Arătura adâncă duce la diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Vechii agronomi apreciau că arătura la peste 15 cm adâncime înseamnă lucrat în pagubă.
  • Să se lucreze imediat după recoltarea culturilor de vară. Prin analize s-a constatat că arătura imediată scoate 1,2 bolovani/m2, iar după 15 zile se scot 12,4 bolovani/m2. Cu fiecare zi de întârziere se pierd 1-2 puncte procentuale din umiditatea solului. În urma determinărilor efectuate în toamnă, în terenul lucrat s-au găsit 19,5% umiditate, iar în cel nelucrat 11%. Conținutul în nitrați a fost de 2-6 ori mai mare și de fosfor solubil, de 3-5 ori mai mare în cel lucrat.
  • Arătura trebuie grăpată concomitent sau imediat, cel târziu a doua zi. Este foarte important ca suprafețele să intre în iarnă afânate, mărunțite și nivelate, situație care asigură zvântarea terenului în primăvară cu 7-10 zile mai devreme, în special, pentru însămânțările din urgența I. În arătura grăpată umiditatea a ajuns la 78 cm, iar în cea negrăpată la 43 cm adâncime. Nu trebuie folosită grapa cu discuri în primăvară deoarece provoacă pierderi de apă de 15 l/m2, iar la cultura sfeclei-de-zahăr a scăzut densitatea plantelor cu 30%. Arătura de primăvară este socotită o crimă agrotehnică.
  • Trebuie excluse uneltele agresive de tipul frezei și al grapei rotative de la lucrările solului. Acestea macină solul, distrug structura, îl prăfuiesc, cu toate urmările nedorite asupra creșterii și dezvoltării plantelor.
  • Pentru menținerea solului nivelat, în fiecare an trebuie schimbate direcția de deplasare a utilajelor în lucru precum și modul cum se brăzdează.
  • Utilajele folosite la lucrările solului trebuie să fie bine reglate, iar organele active ale acestora corect ascuțite.
  • Pe terenurile în pantă se va lucra numai de-a lungul curbelor de nivel cu pluguri reversibile, cu coame care să constituie stavilă împotriva șiroaielor de apă.

Este datoria fiecărui cultivator ca prin lucrări ale solului corect executate să asigure menținerea și sporirea gradului de fertilitate a solului, favorabil și pentru generațiile viitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Să extindem sistemul conservativ de lucrare a solului

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

  • se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
  • se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
  • se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
  • se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
  • se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
  • se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
  • crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
  • se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
  • se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
  • se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
  • se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
  • se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
  • crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

  • nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
  • se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
  • crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
  • se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
  • sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Lucrările solului în ferestrele iernii

Reușita culturilor de primăvară este condiționată, în primul rând, de modul cum a fost pregătit terenul. Primăverile, cel puțin în sudul țării sunt, de regulă, secetoase și cu vânturi uscate care evaporă foarte repede apa din stratul arabil al solului, cu atât mai mult dacă se lucrează cu utilaje care răscolesc acest strat (de exemplu, grapa cu discuri).

Din aceste motive este indicat ca la desprimăvărare terenul să se găsească mărunțit și nivelat, operațiuni efectuate încă din toamnă sau cel târziu, în ferestrele iernii. Cel puțin culturile din urgența I trebuie socotite drept culturi de toamnă din punctul de vedere al pregătirii terenului.

Terenul astfel pregătit se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, fiind esențial pentru însămânțarea culturilor din urgența I în epoca optimă.

Culturile din urgența I sunt: mazărea, lucerna, ovăzul, inul pentru fibră, muștarul care germinează la 1-2°C, sfecla de zahăr și inul de ulei care germinează la 4-5°C. Aceste culturi pentru germinare au nevoie de multă apă și mai puțină căldură, de aceea trebuie semănate cât mai timpuriu, în mustul zăpezii.

În situația când terenul se prezintă nivelat, mărun­țit, nebătătorit și fără crustă și buruieni, semănatul se poate executa direct, fără nicio pregătire prealabilă a patului germinativ deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor la 1-2 cm, cât necesită semințele mici. Dacă s-a format crustă sau au început să apară buruieni anuale, se va executa o lucrare cu grapa cu colți reglabilă, după care se intră la semănat. Pentru mazăre și sfecla de zahăr patul germinativ se va pregăti cu combinatorul printr-o singură trecere.

Calitatea patului germinativ asigură calitatea semănatului, germinarea și răsărirea uniformă a semințelor, asigurarea densității, o bună creștere și dezvoltare a plantelor finalizate cu recolte bogate.

Patul germinativ necorespunzător, denivelat, provoacă mari pierderi de apă, sămânța ajunge la diferite adâncimi, germinarea și răsărirea eșalonată, densitatea necorespunzătoare, cu goluri, cu plante debilitate ușor atacate de boli și dăunători și învinse în lupta cu buruienile, iar recolta este slabă.

Umiditatea în stratul lucrat cu combinatorul a fost 26%, iar la grape cu discuri 6-12%.

Arătura nivelată la desprimăvărare avea în stratul de 0-10 cm 23% umiditate, iar arătura denivelată avea 17% umiditate, iar pe coamele brazdelor 7,74% umiditate.

Sfecla de zahăr este o cultură foarte pretențioasă la pregătirea terenului și semănat în epoca optimă. Întârzierile aduc scăderi importante de producție, astfel:

Pregătirea patului       Semănat în epoca      Cu 7 zile   Cu 14 zile

     germinativ optimă mai târziu        mai târziu

Cu combinatorul         producție 100%         94%            82%

Cu grapa cu discuri     83%                       73%              51%

La intrarea în iarna 2017/2018 situația terenurilor era următoarea:

  1. Suprafețe arate corect, la umiditate optimă, mărunțite și nivelate. Acestea sunt recomandate pentru culturile din urgența I.
  2. Suprafețe arate când solul era uscat, bolovănoase și denivelate.
  3. Suprafețe arate când solul era umed, cu brazde „curele“.
  4. Suprafețe care nu au fost lucrate.

Suprafețele de la punctele b, c și d nu trebuie lăsate așa până la desprimăvărare, ci lucrate în ferestrele iernii. Trebuie urmărit momentul când apar aceste ferestre, când nu mai este zăpadă, iar solul, în urma mai multor reprize de îngheț-dezgheț, se poate sfărâma ușor.

Când s-a zvântat la suprafață se trece cu grapa cu discuri prevăzută cu tăvălugi care mărunțește și nivelează atât bolovanii, cât și brazdele „curele“.

Ulterior vor mai cădea precipitații care vor completa apa pierdută la nivelare și vor mai fi reprize de îngheț-dezgheț care vor afâna stratul superficial prelucrat.

O problemă mai grea este cu suprafețele nelucrate, fie că se intenționează arătura sau lucrarea cu cizelul sau cu grapa cu discuri, acestea trebuie executate tot în ferestrele iernii. Arătura de primăvară este, așa cum apreciază unii specialiști, o crimă agrotehnică.

O arătură cât de puțin corespunzătoare efectuată în ferestrele iernii este totuși mai bună decât arătura de primăvară care duce la diminuări de producție de peste 50%. Terenul arat în ferestrele iernii a acumulat 21,9% din precipitațiile care au mai căzut până în primăvară pe când cel nelucrat, doar 10,2%.

Experiențe de la INCDA Fundulea arată că producția de porumb a fost de 100% când s-a arat în toamnă, 55% când s-a discuit în primăvară, și de 24% când s-a arat în primăvară.

O altă experiență cu porumb arată că sporurile de producție realizate au fost de 2.500-3.500 kg/ha în arătura de vară, 1.500-2.500 kg/ha în arătura de toamnă, 800-1.500 kg/ha în arătura din ferestrele iernii față de arătura de primăvară.

Intenția de a lăsa totul pentru primăvară este neindicată deoarece duce la mari întârzieri până se poate intra pe teren la pregătit patul germinativ și semănat, cu mari repercusiuni în scăderea producției.

Astfel: la mazăre, întârzierea cu 10 zile scade producție cu 30%, cu 30 de zile, cu 50%; la sfecla de zahăr, întârzierea cu 20 zile scade producție cu 35%, cu 30 de zile, cu 60%.

Nu este recomandată folosirea grapei cu discuri în primăvară deoarece răscolește solul cu mari pierderi de apă și pentru semințele mici care se însămânțează la 2-3 cm cu adâncime, este total necorespunzătoare. Stratul pe care se încorporează sămânța să fie așezat, cu Da 1,3 g/cm³ pentru a favoriza ascensiunea capilară a apei, iar stratul de deasupra seminței să fie afânat, cu Da 1,1 g/cm³ pentru a ușura pătrunderea aerului și căldurii necesare germinării seminței.

S-a demonstrat că un singur discuit duce la pierderi de apă de 15 l/m². O singură trecere cu grapa cu discuri în primăvară pe terenul destinat însămânțării sfeclei de zahăr duce la pierderi de apă de până la 28% și scade densitatea culturii cu 30%.

Credem că sunt suficiente argumente pentru a ne strădui să încheiem finisarea lucrărilor solului în ferestrele iernii.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cum trebuie pregătit patul germinativ?

Marii agronomi apreciau că, pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru germinarea semințelor, este necesar „pat tare și plapumă moale“ (fig. 1).

nr3 patulgerminativ fig1

Un pat germinativ bun asigură un semănat de calitate, germinarea și răsărirea uniformă a plantelor, realizarea densității optime și, în final, recolte ridicate, de bună calitate.

Pregătirea necorespunzătoare a patului germinativ, prin lucrări adânci, cu denivelări și mari pierderi de apă, face ca sămânța să fie încorporată la adâncimi diferite, cu germinarea și răsărirea eșalonate, goluri în cultură, nerealizarea densității și plante debilitate, ușor concurate de buruieni și atacate de agenți fitopatogeni.

S-a demonstrat că o plantă de porumb răsărită cu întârziere, când plantele vecine au 2 frunze, înregistrează un minus de producție de 30%.

Cerințele agrotehnice la pregătirea patului germinativ sunt:

– afânarea și mărunțirea solului să se execute numai până la adâncimea de semănat;

– să se realizeze prin cât mai puține treceri;

– să se încorporeze uniform îngrășămintele și erbicidele volatile aplicate;

– să se folosească grape cu colți sau combinatorul, cel mai indicat (fig. 2), și nu grapa cu discuri.

nr3 patulgerminativ fig2

Folosirea grapei cu discuri în primăvară, pentru sfecla de zahăr, de exemplu, a dus la reducerea densității culturii cu 30%.

Patul germinativ este optim pregătit când are parametrii din tabelul 1.

nr3 patulgerminativ tabel1

Pentru cerealele păioase se cere ca sub nivelul de încorporare a seminței densitatea aparentă (Da) să fie de 1,2-1,3 g/cm3, cu menținerea capilarității și ascensiunea apei la semințe, iar deasupra seminței stratul de sol să fie afânat, cu densitatea aparentă 1,1-1,2 g/cm3 pentru a asigura accesul ușor al aerului și căldurii (vezi fig. 1).

Condițiile de calitate la pregătirea patului germinativ se pot urmări în tabelul 2.

nr3 patulgerminativ tabel2

Din cele de mai sus, pentru activitatea practică rezultă următoarele:

– pentru culturile de primăvară terenul să intre în iarnă afânat, mărunțit și nivelat (suprafețele nelucrate să se definitiveze în ferestrele iernii);

– primăvara, pentru culturile din urgența I, patul germinativ se poate pregăti numai printr-o singură trecere cu grapa cu colți reglabili, în special pentru culturile cu semințe mici;

– pentru culturile care se însămânțează mai adânc (mazărea) se va lucra cu combinatorul până la adâncimea de încorporare a seminței;

– pentru culturile însămânțate mai târziu, în cazul când apar buruieni, se va lucra cu grapa cu colți reglabili sau sapa rotativă, când buruienile sunt slab înrădăcinate, iar în preziua sau în ziua semănatului se va lucra cu combinatorul până la adâncimea de semănat a fiecărei culturi.

Regula de bază: pregătirea patului germinativ până la adâncimea de semănat. Pentru a înțelege consecințele abaterilor de la această regulă oferim un exemplu: cultura sfeclei de zahăr.

a) când patul germinativ s-a pregătit până la 8 cm, la semănat unele semințe ajung la 8 cm, altele la 4-5-6 cm. Cele de la 4-5-6 cm nu au germinat pentru că nu au avut suficientă apă, nefiind în legătură cu substratul așezat, cu capilare prin care se ridică apa. Ele germinează după eventualele ploi; cele ajunse la 8 cm au germinat dar, având substanțe de rezervă, nu au reușit să ajungă la suprafață;

b) când patul germinativ s-a pregătit corect, la adâncimea de semănat însă, prin treceri repetate cu grape, tăvălugi, combinator care au pulverizat solul și au format crustă, semințele au germinat, dar nu au putut străbate crusta sau au răsărit parțial și debilitate;

c) când terenul a fost pregătit din toamnă, iar în primăvară s-a efectuat pregătirea patului germinativ printr-o singură trecere, până la adâncimea de semănat, s-au obținut cele mai bune rezultate.

Prin urmare, lucrării de pregătire a patului germinativ trebuie să i se acorde un maxim de atenție deoarece de aceasta vor depinde, în mare parte, nivelul și calitatea recoltelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Când și în ce condiții se folosesc grapele la lucrările solului?

În dotarea agriculturii se găsește o gamă foarte variată de grape care se folosesc în anumite condiții pentru operațiunile de mărunțit, nivelat, afânat stratul superficial al solului și distrugerea buruienilor. Vom prezenta principalele tipuri de grape și modul de folosire a lor.

grapa cu colti ficsiGrapele cu colți ficși sunt de diferite mărimi și greutăți: grape ușoare, mijlocii și grape grele. Acestea sunt tot mai puțin folosite pentru că au apărut grapele cu colți reglabili (GCR), mult mai eficiente în distrugerea crustei și a buruienilor abia răsărite (slab înrădăcinate) sau a celor în curs de răsărire. Totodată, se pot folosi la pregătirea patului germinativ pentru culturile cu semințe mici. De asemenea, pentru o bună nivelare a terenului, în ziua semănatului patul germinativ se pregătește cu combinatorul până la adâncimea de semănat. GCR poate lucra și în agregat cu grapa cu discuri, tăvălugul neted, cu colții îndreptați spre înapoi, pentru a realiza o afânare pe stratul superficial al solului și pentru a preîntâmpina formarea capilarelor care pot provoca mari pierderi de apă prin evaporare.

grapa stelataGrapa stelată (GS) lucrează prin rostogolire. Cel mai des se foloseşte în agregat cu plugul, realizând mărunțirea, nivelarea și o ușoară „așezare“ a solului. Se mai poate folosi la distrugerea crustei pe semănători și la cele ieșite „descălțate“ din iarnă pentru a le fixa rădăcinile în sol. La determinările de umiditate s-a constatat că în arătura grăpată umiditatea a ajuns la 78 cm adâncime, iar la cea negrăpată, la 43 cm.

Grapa cu discuri (GD) este foarte răspândită în agricultură. Ea pare să nu fie întotdeauna folosită corespunzător. De regulă, GD repară greșelile la lucrarea de bază a solului.

Aceasta poate fi folosită la lucrarea de dezmiriștit, la întreținerea arăturilor de vară, la mărunțirea resturilor vegetale și a îngrășămintelor verzi. În toamnele secetoase se poate folosi la executarea lucrării de bază a solului, urmând ca pregătirea patului germinativ să se efectueze cu combinatorul. În același mod, deși nerecomandat, se foloseşte primăvara pe suprafețele care nu au fost lucrate din toamnă.

Niciodată nu este recomandată GD la pregătirea patului germinativ în primăvară.

Grapa elicoidală constituie de regulă o componentă a combinatorului sau a altor echi­pamente, asigurând o ușoară mărunțire, nivelare și „așezare“ a solului.

Existența lor în fața și în spatele combinatorului constituie elementele de sprijin pentru reglarea cu precizie a adâncimii de lucru a organelor active.

Grapa rotativă este o unealtă apărută mai târziu pentru sfărâmarea bolovanilor în arăturile necorespunzătoare, executate pe sol uscat sau greu. Are organele active montate pe un rotor care primește mișcarea de la priza de putere a tractorului și se învârtește cu 330-440 rot./min. și chiar 1.000 rot./min. La asemenea turație solul este sfărâmat, prăfuit, cu structura distrusă. Ea mărunțește numai stratul superficial, iar dedesubt bolovanii sunt intacți și printre ei circulă axul, producând pierderea ultimelor picături de apă.

Mărunțirea de la suprafață nu poate constitui un bun pat germinativ.

Este cunoscut că, pentru a proteja solul, el trebuie lucrat numai atunci când are umiditatea optimă, când mărunțirea agregatelor de sol are loc prin despicarea pe liniile naturale de coeziune și nu prin lovire, tăiere, comprimare, rupere, când totul se transformă în praf. În mod asemănător lucrează și freza agricolă, motiv pentru care este bine să fie evitată cât mai mult. Ea realizează o pulverizare a solului de 3-5 ori mai mult decât plugul.

Pentru a menține solul în condiții bune de fertilitate este necesar să-l lucrăm cu mare atenție și în special să știm bine când și cum să folosim un anumit tip de echipament.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Lucrările solului în „ferestrele iernii“

Reușita culturilor de primăvară este condiționată, în primul rând, de modul cum a fost pregătit terenul din toamnă sau, cel mai târziu, în „ferestrele iernii“.

Practica a demonstrat că este necesar să se considere culturile de primăvară drept culturi de toamnă în ceea ce privește pregătirea terenului, și în special cele însămânțate în urgența I.

Ideal ar fi ca toate suprafețele destinate culturilor de primăvară, la ieșirea din iarnă, să fie mărunțite și nivelate, zvântate uniform, cu cât mai puține intervenții asupra solului în primăvară și cu posibilități de însămânțare a fiecărei culturi în epoca optimă.

O arătură corect realizată, cu plugul în agregat cu grapa stelată, nu mai are nevoie de alte intervenții. Este regretabil că nu se mai folosește grapa stelată și asta deoarece plugurile reversibile și cele cu mai multe trupițe nici nu sunt prevăzute cu suport pentru grapă.

Care este situația terenurilor la intrarea în iarnă?

a) O parte din suprafețe au fost arate din vară sau în toamnă la umiditate corespunzătoare și se prezintă bine mărunțite și nivelate. Ele vor fi destinate însămânțării culturilor din urgența I (mazăre, orz, ovăz, muștar, lucernă, sfeclă de zahăr).

b) Alte suprafețe au fost lucrate când solul era uscat, rezultând bolovani greu de sfărâmat. În urma precipitațiilor căzute și prin fenomenul de îngheț-dezgheț, bolovanii devin sfărâmicioși. În funcție de gradul de denivelare, aceste suprafețe se vor lucra cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili, când denivelarea este mai mare, sau numai cu grapa cu colți reglabili la o denivelare mai mică. Deplasarea agregatului se va face oblic sau perpendicular pe direcția arăturii.

c) Se întâlnesc și suprafețe care nu au fost lucrate și conțin resturile vegetale de la culturile anterioare. Mai întâi trebuie tocate resturile vegetale și aceasta se poate face când solul este înghețat, evitând tasarea, după care se execută arătura nu mai adânc de 15-18 cm, în funcție de cantitatea de resturi vegetale.

Arătura se efectuează când solul nu este acoperit cu zăpadă și este zvântat la suprafață sau chiar dacă are un strat subțire de zăpadă, dar porțiunea înghețată se găsește la adâncime mai mare.

Până la desprimăvărare mai cad precipitații, se mai succed fenomenele de îngheț-dezgheț astfel ca la apropierea semănatului terenul să fie mărunțit, nivelat și bine aprovizionat cu apă.

De ce sunt preferate lucrările solului în „ferestrele iernii“?

Pentru că până la desprimăvărare se succed câteva alternanțe ale fenomenului de îngheț-dezgheț cu influențe favorabile asupra însușirilor solului. În acest interval mai cad precipitații care pot fi înmagazinate și păstrate mai bine în sol. Prin experiențe s-a demonstrat că în terenul lucrat s-au acumulat 21,9% din precipitații, iar în cel nelucrat 10,2%.

Totodată, se conservă mai bine apa în sol deoarece în primăvară nu se mai răscolește pământul, el fiind mărunțit și nivelat. În acest caz mai este necesară doar o lucrare cu grapa cu colți reglabili când se pot pierde 3 mm din apa din sol sau cu combinatorul, când se pot pierde până la 6 mm. Altfel, ar fi necesară lucrarea cu grapa cu discuri care provoacă pierderi de apă de 12,8 până la 29 mm.

În perioada de iarnă sunt tractoarele disponibile și nu sunt retrase de la alte lucrări cum s-ar întâmpla în primăvară.

Foarte important este faptul că, terenul fiind pregătit din iarnă, se poate asigura semănatul în epoca optimă cu avantajele cunoscute asupra nivelului și calității recoltelor.

De ce trebuie evitată arătura de primăvară?

Pentru a efectua arătura în primăvară este necesar să așteptăm zvântarea terenului și astfel se depășește epoca optimă de semănat.

Prin lucrările ulterioare arăturii, de pregătire a patului germinativ, se produc tasarea și compactarea solului, se distruge structura, se prăfuiește solul creând astfel condiții pentru formarea crustei.

Semănatul în arătură proaspătă, înfoliată, în teren neașezat face ca să­mânța să ajungă la diferite adâncimi, cu răsărire neuniformă și densitate redusă. Totodată, s-a pierdut foarte multă apă.

Rezultatele experimentale demonstrează faptul că prin arătura de primăvară se înregistrează minusuri de producție de 15-25% la porumb, 30-40% la floarea-soarelui, iar la culturile din urgența I pierderile ajung la 50% sau chiar la compromiterea acestor culturi.

Analizând comparativ arătura efectuată în diferite etape pentru cultura porumbului se constată că, față de arătura de primăvară, s-au înregistrat sporuri de producție de 2.500-3.500 kg/ha în arătura de vară, de 1.500-2.500 kg/ha în arătura de toamnă și de 800-1.500 kg/ha atunci când s-a arat în „ferestrele iernii“.

Prin urmare, arătura din timpul iernii nu este cea mai favorabilă culturilor agricole, dar este net superioară arăturii de primăvară.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS