- Fitosanitar
- Mai 07 2023
Autorizare de urgență a insecticidului Exirel® de la FMC, pentru combaterea celor mai dificili dăunători din culturile de rapiță
Controlul eficient al dăunătorilor din cultura de rapiță este esențial pentru obținerea de producții mari și de calitate superioară, asigurând astfel un profit consistent an de an fermierilor români.
Printre dăunătorii cei mai periculoși, ce produc pagube importante în culturile de rapiță și sunt dificil de controlat, putem aminti: Plutella xylostella (molia verzei), Ceuthorrhynchus napi (gărgărița tulpinilor), Meligethes aeneus (gândacul lucios al rapiţei) și Aphis spp. (afide).
Plutella xylostella (molia verzei) este unul dintre cei mai periculoși dăunători din culturile de crucifere, pentru că poate compromite total cultura de rapiţă în toamnă prin defoliere, iar atacul dăunătorului în primăvară poate produce pagube de până la 50% din recoltă.
Dăunătorul s-a înmulţit excesiv în ultimii ani, fiind dificil de controlat cu produsele autorizate în prezent (piretroizi, acetamiprid), deoarece ponta depusă este numeroasă, este plasată pe partea inferioară a frunzelor şi adulții au mobilitate mare.
Atacul puternic de Plutella xylostella din toamna anului trecut, în majoritatea zonelor ţării, indică o presiune mare de dăunare în primăvară, iar condiţiile climatice din timpul toamnei și iernii (toamna lungă și secetoasă și iarna blândă) menţin sursa biologică ridicată a dăunătorului.
Asociațiile de fermieri au solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii în găsirea unei soluții eficiente de control al acestui dăunător, astfel că autoritatea a avizat folosirea în situații de urgență fitosanitară a insecticidului Exirel® pentru cultura de rapiță, pentru combaterea dăunătorilor: molia verzei (Plutella xylotella), gândacul lucios al rapiței (Meligethes aeneus), gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceuthorrhynchus napi) și afide (Aphis spp.).
Exirel® este cel mai NOU insecticid omologat de FMC România, cu un nou mod de acțiune, diferit de cel al majorității insecticidelor existente în piață, motiv pentru care este un real ajutor pentru fermieri în rezolvarea anumitor probleme de rezistență a dăunătorilor. Insecticidul EXIREL® (substanța activă cyantraniliprol 100 g/l) are acțiune sistemică, se aplică foliar și controlează cei mai importanți dăunători din cultura de rapiță, având un spectru larg de combatere asupra speciilor de insecte care defoliază, înțeapă și sug.
Produsul are acţiune ovicidă, larvicidă şi reduce populația de dăunători adulți. Comportamentul insectei este rapid modificat la câteva ore după expunerea la substanţa activă cyantraniliprol (cyazypyr®), rezultând oprirea rapidă a hrănirii, paralizia și, în final, moartea insectei. Larvele paralizate pot rămâne pe plante chiar și câteva zile în zona atacului (1-3 zile), iar dăunătorii sunt controlați în totalitate după 3-6 zile de la aplicare, în funcție de specia acestora. Timpul de acţiune este de până la 14-21 zile, depinzând de: dăunătorul ţintă, stadiul de vegetație şi presiunea de atac a dăunătorilor.
Autoritatea fitosanitară recomandă aplicarea insecticidului Exirel® la semnalarea dăunătorului în cultura de rapiță și numai atunci când se depășește pragul economic de dăunare. Acesta este de 2-3 larve/plantă pentru Plutella xylostella; 1-2 adulți/plantă pentru Ceutorrynchus napi, iar pentru Meligethea aeneus: 1 adult/plantă, când mugurii florali sunt acoperiți de frunzele terminale, şi de 2-3 adulți/plantă, când mugurii florali sunt vizibili – înainte de înflorire. Doza recomandată de aplicare a insecticidului Exirel® este de: 0.5 l/ha pentru Plutella xylostella (molia verzei), Ceuthorrhynchus napi (gărgăriţa tulpinilor), Meligethes aeneus (gândacul lucios al rapiţei) și, respectiv, de 0.75 l/ha pentru controlul afidelor (Aphis spp.).
Folosirea insecticidului Exirel®, prin modul său unic de acțiune, contribuie la reducerea apariţiei rezistenţei dăunătorului la piretroizi sau neonicotinoide, cunoscută fiind capacitatea mare de adaptare la insecticide a moliei verzei (Plutella xylostella). Totodată, reduce numărul de tratamente şi intrări în parcele, protejază entomofauna utilă (polenizatori, paraziți și prădători naturali ai dăunătorilor) și mediul înconjurător.
Gândacul lucios al rapiței este un dăunător foarte răspândit în toate zonele din România. Gândacul atacă diferite specii de crucifere (specii cultivate şi buruieni) şi este periculos în toate stadiile de dezvoltare. Adulţii consumă anterele, petalele şi polenul bobocilor florali, distrugându-i, iar larvele se hrănesc doar cu organele florale ale plantelor din familia crucifere. La o infestare puternică, pe un boboc floral se pot găsi 10-15 larve.
Adulţii de Ceutorrynchus napi (gărgărița tulpinilor de rapiță) rod frunzele și vârful tulpinii, producând perforații. Femelele depun ouăle în măduva tulpinii, iar larvele eclozate sapă galerii în tulpină și se hrănesc cu măduva tulpinilor.
În urma atacului, se formează gale/umflături, iar tulpina se deformează și uneori crapă. Plantele atacate devin vulnerabile la cădere și ramifică bogat, nu formează silicve sau acestea sunt seci.
Insecticidul Exirel® poate fi folosit în situații de urgență pentru controlul acestor patru dăunători deosebit de periculoși la cultura de rapiță, în perioada 29 martie – 26 iulie 2023. Insecticidul Exirel® este omologat în prezent în România pentru controlul celor mai importante insecte defoliatoare: lepidoptere, diptere, cicade și specii selective de coleoptere din culturile de pomi fructiferi și viță-de-vie, pentru care se poate aplica conform recomandărilor din eticheta produsului.
Mai multe informații despre dăunătorii din cultura de rapiță și insecticidul Exirel® puteti găsi aici: fmcagro.ro
- Fitosanitar
- Octombrie 05 2022
INAZUMA® - soluția completă pentru combaterea dăunătorilor din cultura de rapiță
Deși este o cultură profitabilă și o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, rapița este și o cultură „sensibilă“ la condițiile climatice din toamnă, drept pentru care mai este numită și regina culturilor de câmp.
Pe lângă condițiile climatice din toamnă, bolile și dăunătorii constituie un alt grup de factori de risc care amenință această cultură, față de care trebuie acordată o atenție deosebită.
Compania Corteva Agriscience vă pune la dispoziție soluția completă pentru controlul celor mai importanți dăunători ai acestei culturi – insecticidul INAZUMA®.
Insecticidul Inazuma® este compus din două substanțe active:
– acetamiprid, cu acțiune sistemică ce pătrunde rapid în plantă și este protejată de spălare, oferind astfel protecție de lungă durată împotriva insectelor cu aparat bucal de înțepat și supt;
– lambda cihalotrin-piretroid, cu spectru larg de combatere, efect șoc și activitate reziduală.
Ambele componente fac ca insecticidul INAZUMA® să ofere siguranța atât de mult dorită de cultivatorii de rapiță.
Când vine vorba de controlul dăunătorilor din cultura de rapiță, precum Gândacul lucios al rapiței (Meligethes aeneus), Gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorhynchus spp.), Afide (Aphis spp.), Viespea rapiței (Athalia rosae) și Puricele rapiţei (Psylliodes chrysocephala) INAZUMA® este solutia perfectă, fiind singura opțiune gata formulată la ora actuală ce are o acțiune și sistemică și de contact.
Insecticidul INAZUMA® poate fi aplicat la rapiță, cu o cadență de 14 zile între tratamente și doze adaptate de 0,125-0,2 kg/ha pentru Afide, Viespea rapiței și Puricele rapiței. Pentru Gărgărița tulpinilor și Gândacul lucios al rapiței dozele de aplicare sunt cuprinse între 0.15-0.2 kg/ha, în funcție de presiunea de atac.
Se recomandă ca tratamentul de primăvară împotriva Gândacului lucios al rapiţei (Meligethes aeneus), Gărgăriţei tulpinilor (Ceuthorhynchus spp.) și Afidelor (Aphis spp.) să fie făcut în perioada de instalare a dăunătorilor în cultură, în baza urmăririi atente a numărului de pupe, dar nu mai târziu de stadiul fenologic: buton verde BBCH 51.
Atenție: Nu se aplică în perioada înfloritului!!!
Adrian IONESCU – Category Marketing Manager Fungicides & Insecticides Romania & Moldova
Insecticid, fungicid, acaricid – un produs ORO AGRI International, distribuit de NATUREVO
Dintotdeauna fermierii își doresc să aibă pentru tratamente un produs care să controleze cât mai mulți agenți de dăunare. Agricultorii solicită produse cu toxicitate cât mai redusă, care să nu lase reziduuri în produsele agricole și care să poată fi folosite în tratamente cât mai aproape de recoltare.
Consumatorii impun ca în produsele agricole să nu se găsească resturi chimice, iar produsele să fie lipsite de orice element toxic.
Un răspuns la toate cele de mai sus este oferit de produsul PREV-AM.
- PREV-AM acționează asupra tuturor insectelor cu exoscheletul moale (lepidoptere, muște, tripși păduchi, acarieni) pe care îl distruge în timp scurt.
Musculița albă precum și alte insecte moi (păduchi, acarieni) sunt foarte vulnerabile la PREV-AM.
Ca fungicid, PREV-AM pătrunde în hifele miceliene, în sporangiofori și sporii ciupercilor, cărora le distrug învelișul. PREV-AM pătrunde în miceliul ciupercilor, le distruge și le expune aerului înconjurător, uscându-le.
- PREV-AM poate fi utilizat singur, în concentrație de 0,4-0,8%, în combinație cu produse insecticide, fungicide, acaricide convenționale, pentru prevenirea apariției rezistenței, sau în alternanță cu acestea.
- PREV-AM este reactivat de ploaie sau chiar de rouă și acționează și pe țesuturile noi.
- PREV-AM are remanență scăzută și nu lasă reziduuri în produsele agricole. Este protectiv pentru albine și pentru fauna utilă.
- PREV-AM este certificat pentru agricultura ecologică. Este un produs pe bază de amestec de ulei natural de portocale presat la rece.
- PREV-AM are și rol de adjuvant – dispersant; de aceea când tratați cu PREV-AM nu mai utilizați alți adjuvanți, excepție fiind corectorii calității apei.
- PREV-AM nu are forme de rezistență identificate, fiind un produs ideal pentru managementul rezistenței agenților de dăunare.
Zeci de avantaje într-un singur produs: PREV-AM!
Pentru informații suplimentare contactați echipa de consultanță și vânzări pe
? www.naturevo.ro
https://www.facebook.com/naturevoromania
https://www.linkedin.com/company/10158486/admin/
Venirea primăverii și a sezonului cald, cu explozii de vegetație dar și cu „alaiul“ de boli și dăunători „pofticioși“ a se hrăni cu fragedele creșteri vegetative, pune în pericol producția de fructe și calitatea acestora. Pomii netratați produc fructe puține, pătate (pline de rapăn) și viermănoase. Pentru preîntâmpinarea acestor neajunsuri se propune o schemă de tratament simplificată aplicată în momentele de vegetație cele mai vulnerabile infecțiilor cu boli și înmulțirii dăunătorilor – în fazele de ouă, larvă și adult. Tratamentele respective se fac preventiv în marea lor majoritate și curativ, acordându-se atenția cuvenită folosirii de produse omologate pentru protejarea albinelor, a mediului și protecția muncii.
Aplicarea tratamentelor la semințoase (măr, păr, gutui)
Dușmanii cei mai periculoși ai semințoaselor sunt: rapănul, făinarea, focul bacterian, moniloza, păduchele din San-José, gărgărița florilor, viermele fructelor, omizile defoliatoare, păduchii, păianjenii, acarienii, insectele minatoare.
Tratamentul 1
Se aplică de la dezmugurire la buton roz.
Se combat: păduchele din San-José (dacă nu a fost combătut în iarnă), păduchele lânos, acarianul roșu, rapănul, făinarea.
Produsele recomandate:
Fungicide: Dithane Neotec 75 WG în doză de 20 g/10 l apă sau Topsin 70 WG, în doză de 10 g/10 l apă
Insecticide: Calypso 480 SC, în doză de 2 ml/10 l apă sau Mospilan 20 SG, în doză de 3 g/10 l apă sau Dimilin 0,02%.
- gărgărița florilor cu Mospilan 20 sau Calypso 480 SC (produse care protejează albinele)
- păduchele din San-José (dacă nu s-a combătut în iarnă), cu Decis sau Faster Delta (cu atenție la protejarea albinelor).
Pentru combaterea gărgăriței florilor care este un dușman periculos nu este bine să ratăm acest tratament.
Tratamentul 2
Se aplică de la deschiderea florilor la căderea petalelor.
Se combat: gărgărița florilor care produce daune de până la 90% în mugurii florali, care iau aspect de cuișoare, puricii meliferi, acarienii, rapănul, făinarea, moniloza, focul bacterian.
Produse recomandate
Insecticide: Calypso 480 SC în doză de 2 ml / 10 l. apă sau Mospilan 20 SG în doză de 2 g/10 l apă.
Fungicide
- Merpan 80 WDG în doză de 15 g/10 l apă sau Bravao SC 2 ml/10 l apă
- dacă este cazul, Thiovit Jet pentru combaterea făinării în doză de 35 g/10 l apă, Aliete 80 WG în doză de 30 g/10 l apă pentru combaterea focului bacterian
Tratamentul 3
Se aplică de la mărimea unei alune la mărimea unei nuci.
Se combat: rapănul, făinarea, moniloza, viermele fructelor, omizile defoliatoare, păduchii de frunze, acarienii, păianjenii.
Produsele recomandate:
Fungicide: Score 250 EC în doză de 2 ml/10 l apă, sau Systane Plus 2ml/10 l apă.
Insecticide: Karate Zeon în doză de 1,5 ml/10 l apă sau Calypso 480SC în doză de 2 ml/10 l. a.
Tratamentul 3 se poate repeta de 1-3 ori, dacă este cazul.
Tratamente la sâmburoase (prun, cais, piersic, cireș, vișin)
Tratamentul 1
Se face în faza de dezmugurire, până la buton alb.
Se combat: moniloza, pătarea roșie, ciuruirea frunzelor și bășicarea frunzelor la piersic, viespile prunului, un dușman care poate compromite total producția de prune, păduchele din San-José, păduchii de frunze, acarienii.
Produse recomandate
Fungicide: Dithan Plus în doză de 20 g/10 l apă sau Topsin în doză de 10 g/10 l apă.
Insecticide: Mospilan 20 SP în doză de 2 ml/10 l apă sau Calypso 480 SC în doză de 2 ml/10 l apă ori Dimilin 48 SC în doză de 0,02%.
Tratamentul 2
Se face de la începutul înfloririi până la scuturarea petalelor.
Se combat: moniloza, ciuruirea și pătarea frunzelor, bășicarea frunzelor de piersic, viespile prunului, musca cireșelor, păduchii de frunze.
Produse recomandate
Fungicide: Score 250 EC în doză de 2 ml/10 l apă sau Topsin în doză de 10 g/10 l apă.
Insecticide: Calypso 480 SC în doză de 2 ml/10 l.apă, Mospilan 20 SG, în doză de 2ml/10 l apă.
Tratamentul 3
Se face de la începutul creșterii fructului până la ½ din mărimea acestuia.
Se combat: moniloza, ciuruirea, pătarea roșie a frunzelor, bășicarea frunzelor la piersic, viermele fructelor (atenție la viermele cireșelor), omizile defoliatoare, păduchii de frunze, acarieni, păianjeni.
Produse recomandate
Fungicide: Score 250 EC în doză de 2 ml/10 l apă sau Topsin în doză de 10 g/10 l apă sau Dithane în doză de 20 g/10 l apă.
Insecticide: Calypso 480 SC în doză de
2 ml/10 l apă sau Mospilan 20 SG în doză de 2 ml/10 l apă.
Dacă este cazul, vom folosi Vretimec 1,8 EC în doză de 1,5 ml/10 l apă pentru combaterea acarienilor sau Nissorun 10 WP în doză de 5 g/10 l apă pentru combaterea păianjenilor.
La nevoie, tratamentul 3 se poate repeta de două ori.
Recomandări
Respectați dozele recomandate de pe etichetă și dacă produsul este compatibil cu alte produse. Se va evita amestecul cu produse cuprice (Zeama Bordeleză, Funguran, Champion etc.) Asigurați timpul de pauză de la aplicarea ultimului tratament, a recoltarea fructelor. E necesar să protejăm albinele, anunțând vecinii și deținătorii de familii de albine când intenționăm să facem tratamente. Se va evita păscutul anilalelor în livezi sau în locurile unde s-au făcut tratamentele. Soluțiile rămase nu vor fi aruncate la întâmplare, pentru a nu polua solul și apa. Se vor respecta cu strictețe măsurile de igenă și protecția muncii cu echipament adecvat (mască, mănuși, ochelari, combinezon, cizme.
Ing. agronom Vladimir GONCEARU
- Agrotehnica
- Ianuarie 24 2021
Cum putem proteja recoltele cu plantele companion
Întâlnit în special în grădinile mici, în miniserele din apartamentele de bloc și în agricultura ecologică, conceptul de plante companion se bazează pe ideea că plantele pot beneficia de compania altora și astfel se pot dezvolta mult mai bine. Ce presupune acest concept? Ei bine, presupune funcționarea unui sistem complex interconectat cu scopul de a asigura creșterea și dezvoltarea corectă a plantelor. Mai mult decât atât, această „companie“ mai are o calitate extrem de benefică mai ales în agricultura organică. Astfel, dezvoltarea corectă a plantelor companion poate înlocui folosirea insecticidelor și a erbicidelor chimice prin metode ecologice ce au rolul de a preveni apariția dăunătorilor și, în același timp, de a atrage insecte, păsări și alte vietăți benefice pentru plante.
Cum funcționează acest sistem
Fie că ne gândim să facem agricultură bio sau doar creștem plante ornamentale pentru a ne bucura de ele în apartament, sistemul menționat este foarte benefic. În primul rând, ajută la fixarea azotului în sol și astfel nu mai este cazul să se adauge, mai ales că se poate pune prea mult și atunci rezultatele nu sunt tocmai cele așteptate. Pentru cei care aleg agricultura bio, anumite plante – fasole sau mazăre, de exemplu – au capacitatea de a fixa azotul din atmosferă în sol. Cum se face asta? Ei bine, cu ajutorul unor bacterii ce trăiesc pe rădăcinile acestor plante azotul existent deja în atmosferă este direcționat și fixat în sol și, drept urmare, nu mai este nevoie de aplicarea acestui fertilizator. Totodată, fasolea și mazărea plantate la un loc vor contribui la obținerea acelorași substanțe din sol. Un astfel de sistem ajută și înhibarea dezvoltării anumitor buruieni prin secretarea unor substanțe chimice care inhibă germinarea și dezvoltarea anumitor plante de care nu este nevoie. Un exemplu bun este nucul, acesta stopând creșterea altor plante în jurul său. La fel ca și nucul, feniculul este un alt exemplu de inhibator al dezvoltării altor plante. Singura plantă care se poate dezvolta pe lângă fenicul este mărarul, dar vorbim de plante aproape asemănătoare. Cât despre nuc, acesta oferă inclusiv umbră și adăpost contra vântului. Germinarea și dezvoltarea unor buruieni sunt oprite și de secară, paiele de secară secretând o substanță care stopează creșterea anumitor buruieni. De asemenea, buna învecinare a plantelor ne poate scăpa și de insectele nedorite, căci unii dăunători sunt atrași de anumite plante și astfel putem proteja recoltele. De pildă, condurașii atrag afidele negre. Astfel, crescând condurași lângă alte culturi – roșii, ardei, castraveți, vinete etc. – putem oferi o protecție recoltelor pentru că insectele vor prefera condurașii, nu roșiile sau vinetele.
Pe lângă toate aceste beneficii, conceptul de plante companion mai oferă și alte motive în plus să-l alegem. Modul în care combinăm aceste plante poate atrage insectele benefice pentru polenizare, precum și pe cele ce se hrănesc cu dăunătorii – insecte ce atacă plantele. De exemplu, afidele sunt preferatele buburuzelor, acestea din urmă alegând plante cu flori dispuse în umbrele (cum este morcovul, mărarul, rucola, păpădia, gălbenelele etc.). Totodată, anumite insecte parazite – cum sunt viespile, de pildă – sunt atrase de pătrunjel, leuștean, lavandă, cimbru, izmă, mentă etc.
Iar când vorbim de dăunători vorbim inclusiv de distrugerea recoltelor. Pentru cei care au pariat pe agricultura bio, acești dăunători pot duce la pierderi uriașe dacă nu sunt distruși. Iar de distrus se poate doar cu mâna – unul câte unul –, prin folosirea unor substanțe non toxice sau prin plante companion. Insectele dăunătoare au și preferințe și astfel pot distruge o recoltă întreagă migrând de la o plantă la alta. Cum pot fi împiedicate? Ei bine, reducerea riscului de atac al dăunătorilor se poate realiza prin așezarea unor plante diferite unele lângă altele. În acest caz, alegem plante aromatice cu miros puternic pentru a acoperi mirosul plantelor ce atrage dăunătorii. Această practică nu este doar utilă, căci realizarea unei diversități mari de plante în grădină va avea efecte pozitive și asupra laturii estetice a grădinii.
Exemple de „echipe“ bune
Dacă vrem că cultivăm fasole, varză, broccoli, conopidă, una dintre principalele plante companion este anasonul. Pimpinella anisum – anasonul – atrage insectele prădătoare ce se hrănesc cu afidele, de exemplu; mai mult decât atât, anasonul protejează plantele de paraziți, acoperindu-le cu mirosul său puternic. Pe lângă anason, putem cultiva și alte plante companion, cum ar fi busuiocul sau coriandrul, acesta din urmă stimulând chiar creșterea și mirosul anasonului. Pe lângă mirosul puternic ce deranjează dăunătorii sau atrage insectele ce pot ataca dăunătorii, anasonul mai ajută și la îmbunătățirea vigorii plantelor ce cresc pe lângă el. În compania busuiocului, anasonul va ajuta această plantă la fel de benefică să-și crească producția de uleiuri esențiale. Cu un miros mai puternic, busuiocul va atrage insecte folositoare, cum ar fi fluturii, și va respinge dăunătorii: țânțarii, muștele, viermele cu corn, gândacul de asparagus etc.
Asparagusul poate fi companion pentru pătrunjel, busuioc, leuștean, măghiran, mărar, gălbenele, tătăneasă, tomate și lista nu se termină aici. Și castravetele poate fi un companion ideal pentru plante ca: fasole, ridichi, mazăre, floarea-soarelui, morcovi, sfeclă, broccoli, țelină, salată, cimbru, ceapă, usturoi, ardei, mușețel etc. În vreme ce mușețelul amplifică mirosul castravetelui, mărarul atrage insecte și alte vietăți benefice, iar usturoiul alungă afidele.
Echipă bună fac și ceapa, usturoiul, morcovii, ardeii – inclusiv cei iuți, tomatele, castraveții, cimbrul, mușețelul, mărarul, sfecla, prazul, mărul, caisul. Mușețelul va amplifica mirosul cepei, de pildă, iar intercalarea ceapă-morcovi-praz va influența insectele dăunătoare. Totodată, ceapa va respinge melcii, afidele, musca morcovului, iepurii și alte rozătoare, iar ardeii iuți elimină o substanță ce previne putrezirea rădăcinilor, dar ajută și la respingerea anumitor insecte și vietăți dăunătoare.
Cu o aromă puternică, ceea ce dă plusvaloare multor preparate culinare, dar și cu efecte terapeutice de luat în seamă, chimenul poate face echipă bună cu mazărea și cu orice plante cu rădăcină scurtă. Pe lângă faptul că aerisește solul compact, chimenul atrage și viespile ce distrug afidele și alte insecte dăunătoare.
Topul plantelor „must have“ în orice grădină
În culturile ecologice, asocierea corectă a plantelor este chiar esențială mai ales dacă afacerea este singura sursă de venit. Pentru că nu se pot folosi soluții chimice pentru îndepărtarea dăunătorilor și a bolilor, este foarte important să știm ce dăunători avem și cum pot fi aceștia îndepărtați. Astfel, prin mirosurile pe care le emană unele plante putem realiza adevărate bariere de protecție. Una dintre plantele ce nu ar trebui să lipsească din grădină sau din apartament este busuiocul, cu atât mai bine dacă alegem busuiocul organic. Plantă aromatică și medicinală în același timp, busuiocul are multe beneficii asupra sănătății și poate respinge muștele, țânțarii și alte insecte dăunătoare inclusiv pentru organismul uman. Totodată, busuiocul atrage fluturii și, dacă se plantează printre tomate, de pildă, acestea vor fi mult mai gustoase. Busuiocul este un companion perfect pentru tomate, ardei, varză, fasole, pătrunjel, sparanghel, sfeclă.
Salvia sau jaleșul, cum mai este cunoscută popular, este o altă plantă medicinală folosită cu succes în agricultura ecologică. Folosită încă din Antichitate, salvia este un companion ideal pentru culturile de crucifere – varză, broccoli, conopidă – și pentru morcovi, tomate, căpșuni. Plantată alături de acestea, salvia respinge gândacii care atacă fasolea, fluturii care preferă varza, precum și musca morcovului și melcii, despre care știe că atacă aproape tot. O altă calitate a sa este că stimulează polenizarea plantelor în perioada de înflorire prin atragerea de albine și fluturi.
O altă plantă ce nu ar trebui să lipsească din grădinile bio este lavanda. În afara mirosului fabulos, pentru care se și folosește în diferite industrii – cosmetice, parfumuri etc., lavanda este și un excelent companion pentru multe plante de grădină. Datorită mirosului său puternic, pentru care folosește inclusiv în terapii pentru calmarea sistemului nervos, de pildă, lavanda alungă dăunătorii și atrage insecte benefice cum sunt albinele și fluturii care ajută la polenizarea plantelor. Lavanda poate fi un companion bun și pentru trandafiri, pe care îi protejează de afide, de exemplu.
Simona-Nicole DAVID
- Evenimente
- Iunie 26 2019
Reprezentanții companiei Syngenta s-au reîntâlnit cu fermierii, în județul Neamț, pentru a vorbi despre eficiența produselor de protecție a plantelor
Schimbarea a fost atuul care a stat la baza evenimentului, dedicat fermierilor, organizat pe 21 iunie 2019 la Traian, în județul Neamț, de compania Syngenta România. În prezența a sute de fermieri, evenimentul a fost structurat pe patru ateliere de lucru, dedicate protecției culturilor de cereale păioase, porumb, rapiță și floarea-soarelui.
Schimbări climatice & legislative
În deschiderea evenimentului, Sergiu Staicu, director general Syngenta România și Republica Moldova, a vorbit despre schimbare, soluții și dialogul cu fermierii. Acesta a menționat produsele cu care compania Syngenta România răspunde schimbărilor climatice și legislative din ultima vreme. „Venind către dumneavoastră, mi-am dat seama de un lucru, că sunt câteva lucruri care sunt constante în viață, și primul care mi-a venit în minte, a fost schimbarea, pentru că mă uitam, în stânga și-n dreapta, pe câmpuri, și-n locul unde anul trecut era secetă și te rugai să plouă, acum apa băltea (...), se schimbă lucrurile, și asta e doar o schimbare, pe partea de schimbări climatice. Se mai schimbă lucrurile și în alte zone, respectiv pe partea legislativă, după cum știți, probabil foarte bine, produsele pe bază de neonicotinoide, nu mai sunt disponibile pe piața din Europa. O altă constantă, este partea de dialog, iar atunci când venim în fața fermierului, și avem un dialog cu acesta, vrem să înțelegem care sunt nevoile și provocările, astfel încât, să răspundem lor. Dar mai este un al treilea lucru, care pentru mine este constant în viață, este o vorbă românească care spune că "Omul sfințește locul", și când spun asta, mă refer la echipa Syngenta, dar și la fermieri, deoarece fără ei rațiunea noastră de a fi și a face, ceea ce facem, nu ar exista! Totodată, vorbeam de schimbările legislative, de produsul care înlocuiește neonicotinoidele, respectiv tratamentul la sămânță, Austral Plus. Acesta este singura soluție insecto-fungicidă pentru tratamentul la cereale, astfel încât, să ne putem proteja culturile“, a precizat Sergiu Staicu, director general Syngenta România și Republica Moldova.
După cuvintele de bun augur, rostite de către, Sergiu Staicu, directorul general Syngenta, a urmat vizitarea atelierelor, unde câte un specialist Syngenta a oferit informații și noutăți celor prezenți în câmp.
Elatus Era, asigură o protecție fungicidă la cereale
Într-unul din ateliere am văzut soiuri de grâu Syngenta și un produs eficient pe partea de protecție la această cultură, prezentat de managerul companiei Syngenta, Gabriela Dragoș. „Avem patru varietăți de grâu, respectiv Ingenio, Illico, Moisson și Falado. Am ales să prezint soiul Falado, deoarece este un soi de grâu intrat pe piața noastră, în urmă cu doi ani, un soi foarte adaptat condițiilor de aici. Acesta se pretează foarte bine zonelor cu mai multă secetă și totodată vine cu un bagaj de toleranță la boli mai bun, deoarece are un strat de ceară protector, care îl ajută să aibă evapotranspirația mai redusă și o protecție mai bună împotriva bolilor. Anul acesta a fost un an de precipitații abundente, a fost și o presiune de boli, și atunci vorbim despre Elatus Era, un fungicid la care Syngenta a lucrat 19 ani, până când a fost adus pe piață, dar este fungicidul, care se pretează pe noul standard, în materie de protecție fungicidă la cereale“, a punctat Gabriela Dragoș, managerul companiei Syngenta.
Austral Plus, insecticid unic pentru cultura de cereale
Tot la cultura de cereale, Bariș Uckesen,Baris Uckesen a directorul tehnic al companiei Syngenta, a prezentat unica soluție pe piață, pentru tratamentul semințelor de cereale, insecto-fungicidul Austral Plus. „Spunem că este unic pentru că suntem singurii care venim cu un ready-mix, către fermieri, pentru tratamentul semințelor. El va oferi o protecție completă, atât împotriva bolilor, cât și a dăunătorilor din sămânță și sol. În Austral Plus avem două substanțe active, fludioxonil și teflutrin, iar tehnologia noastră ne-a oferit ocazia să putem face o singură moleculă perfectă, care să îmbine cele două substanțe. Fludioxonilul este un fungicid, care controlează foarte bine principalele boli cu transmitere prin sămânță și sol (Fusarium spp., Septorioza și Mălura comună), iar cea de-a doua substanță activă din Austral Plus este teflutrin, care combate cu succes cei mai importanți dăunători pentru sămânța de grâu, Agriotesul și Zabrosul“, a menționat Bariș Uckesen,Baris Uckesen a directorul tehnic al companiei Syngenta.
Elumis & Calaris Pro, eficiente împotriva buruienilor
Unul dintre atelierele pe care împreună cu fermierii l-am vizitat a fost cel dedicat culturii de porumb, unde Ionuț Nae, reprezentant al departamentului de marketing la cultura de porumb, a vorbit despre produsele de protecție aplicate hibrizilor de porumb, cultivați pe platforma demonstrativă de la Traian. „Hibrizii de porumb au fost semănați în două densități, sunt hibrizii noștrii Artesian, lansați începând cu anul 2018, dar și o parte din hibrizii lansați anula acesta, și cei care, vor putea fi comercializați, începând cu anul 2020. Pe partea de protecție la porumb avem soluții, începând din preemergență până în postemergență tardivă. Întotdeauna, recomandarea noastră este să se aleagă produsul, în funcție de spectrul de buruieni. Ca și produse, avem un portofoliu complet, începând din preemergență, vorbim despre clasicele erbicide, Dual Gold și Gardoprim Plus Gold. De altfel, avem două soluții pe care le propunem, în partea de tehnologie a culturii de porumb, vorbim despre o soluție deja cunoscută pe piață, Elumis, care poate fi aplicat din perspectiva de 2 frunze până în stadiul de 8 frunze, și care conține ca substanțe active, mesotrione și nicosulfuron. Aceasta este una din cele mai sigure soluții pe partea de postemergență, din perspectiva combaterii integrale a buruienilor. O a doua soluție pe care Syngenta o propune, începând cu anula acesta, este Calaris Pro, un erbicid nou-nouț, care are în compoziție două substanțe active, mesotrione și terbutilazin, vorbim și de această dată despre o fereastră de aplicare, care pleacă din preemergență până în stadiul de 8 frunze al culturii de porumb“, a punctat Ionuț Nae.
Beatrice Alexandra MODIGA
GALERIE FOTO
- Fitosanitar
- Iunie 04 2019
Prioritate agricolă - lupta cu Tanymecus
„În anul 2017, când am început campania noastră pentru obținerea derogării la interdicția privind utilizarea neonicotinoidelor, la Bruxelles nimeni nu auzise despre tanymecus“, povestește Alina Crețu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR). Însă, pentru agricultorii români, mai ales pentru cei din sud și est, această insectă rămâne unul dintre cei mai temuți dușmani.
Insecta perfectă
Rățișoara porumbului, cum este denumit popular tanymecus, poate fi considerată, fără nicio teamă de a greși, drept inamicul public numărul 1 al majorității fermierilor români. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne interesează aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze“, și-a continuat, cu un umor amar, expunerea.
În prima parte a vieții sale, porumbul este hrana predilectă a acestui gândăcel vorace. După ce crește mai mult, planta nu mai este suficient de atrăgătoare pentru insectă, așa încât aceasta se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă de obicei neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca acelea produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.
Vorace și imună la insecticide
Deși porumbul este hrana preferată a tanymecus, nici alte culturi nu sunt la adăpost. „Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea. Dintre culturile mai răspândite, singura care este ocolită e mazărea.
O altă armă a acestui dăunător o constituie toleranța sa ridicată, ba în multe cazuri chiar imunitatea, la insecticidele folosite în agricultură, în concentrațiile admise de reglementările în vigoare.
Tocmai acest lucru este cercetat și de către APPR în ferma de la Mihail Kogălniceanu. Acolo au fost semănate 12 loturi învecinate cu porumb. Unul dintre ele, lotul martor, nu a fost tratat în niciun fel. Celelalte 11 au fost tratate cu diferite substanțe uzuale, altele decât neonicotinoide. Scopul urmărit a fost de a se vedea ce efecte au aceste tratamente. Din nefericire, diferențele dintre lotul martor și cele tratate sunt cvasiinexistente...
Rotația culturilor, una dintre puținele arme eficiente
Deocamdată, singura metodă care s-a arătat cât de cât eficientă în lupta cu rățișoara porumbului este rotația culturilor. Dacă este practicată constant și așa cum trebuie, atunci rezerva de dăunători de pe teren scade, au demonstrat cercetătorii. Astfel, pe un teren unde s-a cultivat porumb trei ani la rând, în cel de-al patrulea an se pot găsi între 50 și 70 de exemplare de tanymecus/m². În schimb, acolo unde s-au schimbat culturi de porumb cu păioase, încărcătura a scăzut până la 4-5 exemplare.
O altă metodă care ar putea ajuta fermierii în lupta cu dăunătorul este folosirea unor hibrizi care germinează la temperaturi cât mai scăzute. Tanymecus este o insectă care iese la suprafața pământului atunci când este cald și uscat. Dacă la momentul respectiv porumbul este aproape de faza de patru frunze, efectul atacurilor scade. Desigur, deocamdată această metodă este mai degrabă o țintă decât un instrument practic, dar este un obiectiv tangibil.
Un alt lucru de care fermierii trebuie să țină cont, a mai arătat dr. Georgescu, este că viteza de înaintare a dăunătorului este de aproximativ 11,5 metri/an. Cu alte cuvinte, distanța maximă pe care o parcurge într-un an nu va depăși această cifră, indiferent de cantitatea de hrană pe care o are la dispoziție. Dacă se ține cont de acest lucru și asolamentul culturilor se face și în funcție de această constantă, atunci șansele de a reduce semnificativ atacurile cresc.
Neonicotinoidele – deocamdată singurele substanțe eficace
„Iarna, indiferent cât de grea sau de ușoară este, nu are efect asupra populațiilor de tanymecus“, au mai arătat studiile. Pentru că adultul iernează sub pământ, la adâncimi cuprinse între 40 și 60 cm, dar care pot atinge și un metru, nu este afectat de ceea ce se întâmplă la suprafață. În schimb, mai arată studiile, este sensibil la ce se întâmplă primăvara. Dacă este o vreme rece și umedă, cum s-a întâmplat anul acesta, atacurile sunt reduse considerabil. În schimb, în anii în care sezonul agricol debutează cu perioade calde și secetoase, se poate ajunge chiar la compromiterea totală a culturilor.
Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!
Așa că, până una-alta, unii consideră că pragul de 30 exemplare rățișoară/m² este cel al rentabilității culturii, chiar cu sămânță tratată!
„Fără derogări, porumbul românesc nu poate exista!“
Așa cum spuneam la începutul articolului, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate reglementări care interzic utilizarea neonicotinoidelor. Principalul argument este că substanțele din această categorie ar provoca o mortalitate ridicată în rândul albinelor.
„Noi am inițiat anul trecut un studiu care să evidențieze prezența acestor substanțe în plante, în flori, în polen și în corpul albinelor moarte“, a arătat dl Valeriu Tabără, președintele Academiei de Studii Agricole și Silvice. „Deocamdată, după primul an al studiului, concentrațiile acestor substanțe erau situate undeva la a cincea cifră după virgula ce urma 0. Adică, aproape nedecelabile. Desigur că pentru a fi relevant un studiu trebuie să se întindă măcar pe trei ani, dar acestea au fost primele rezultate. Deja am recoltat probe pentru al doilea an de studiu, pe care le-am trimis la laboratoare acreditate din străinătate“, a mai spus președintele ASAS.
„Deocamdată, singura noastră armă rămân neonicotinoidele. Avem sprijinul autorităților naționale, dar presiunile politice de la nivelul UE probabil că vor crește. De aceea e nevoie să ne demonstrăm buna credință, ca și faptul că fără aceste derogări porumbul românesc nu poate exista“, a conchis Alina Crețu.
Alexandru GRIGORIEV
MAI JOS REPORTAJUL VIDEO