Majoritatea proviziilor noastre alimentare provin din cereale: grâu, porumb, orz și orez. Însă, aceste culturi trebuie să primească cantități substanțiale de îngrășământ pe bază de azot, de obicei sub formă de amoniac.

Acest tip de îngrășământ este folosit în mod obișnuit în agricultură, iar de la începutul secolului al XX-lea este furnizat de amoniacul produs industrial. Deși duce la creșterea producției, are un impact negativ asupra mediului.

În schimb, leguminoasele au capacitatea de a dezvolta noduli plini de bacterii pe rădăcinile lor, numiți rizobii. Aceste bacterii pot lua azotul din aer și îl pot transforma în îngrășământ pentru plante. A fost mult timp un vis al cercetătorilor din acest domeniu să adauge această capacitate de a fixa azotul la cereale pentru a reduce nevoia de îngrășământ cu amoniac.

Acum cercetătorii de la Universitatea Oxford, în colaborare cu Universitatea din Cambridge și Massachusetts Institute of Technology (MIT), sunt cu un pas mai aproape de a face cerealele să aibă propria capacitate de a avea azot prin intermediul bacteriilor de pe rădăcini.

Echipa a dezvoltat un tip de orz care poate produce o moleculă – semnal numită rizopină care reglează genele din bacteriile rizobiilor care cresc în rădăcini. Plantele care secretă rizopină pot controla de fapt fixarea azotului prin bacteriile de pe rădăcinile lor. Bacteriile fixează și eliberează azotul numai în cazul plantelor de orz și nu pe orice alte plante.

Această lucrare este o piatră de hotar incredibilă către dezvoltarea unei versiuni sintetice a simbiozei dintre plantă și bacterii, în care bacteriile fixează azotul pentru planta-gazdă dorită, dar nu și pentru plantele non-gazdă, cum ar fi buruienile. Cu acest sistem, plantele pot activa fixarea azotului pentru a obține amoniacul de care au nevoie.

Fixarea biologică a azotului este unul dintre procesele-cheie care permit practici agricole mai durabile și a făcut obiectul unor eforturi ample de cercetare de zeci de ani.

Această activitate privind dezvoltarea plantelor prin fixarea azotului din atmosferă este o parte cheie a unui efort amplu de transfer către rădăcini a nodulilor care fixează azotul la cereale. Acest lucru a fost posibil doar printr-un mare efort de colaborare care a reunit munca depusă de mai multe laboratoare de-a lungul multor ani.

Fermierii au așadar nevoie de inovare, cercetare, noi tehnologii în situația în care sunt obligați ca, pentru „bruma“ aceea de subvenție, să respecte atâtea și atâtea regulamente și directive legate de protecția mediului.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Preocuparea fermierilor de a reduce până în 2030 consumul de îngrășăminte chimice cu 20-25% fără a diminua nivelul și calitatea recoltelor se poate înfăptui prin:

a) Întocmirea de asolamente raționale, cu o multitudine de culturi din care să nu lipsească leguminoasele pentru boabe și sola amelioratoare cu graminee și leguminoase perene. Dacă luăm în considerare numai sola amelioratoare, aceasta este echivalentă cu administrarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. După 3 ani de cultivare a lucernei se acumulează în sol 200-300 kg/ha azot organic care este folosit pe parcursul a 3 ani 55%, 27%, 22%. Un astfel de asolament reduce necesarul de azot cu 30-50% și de fosfor și potasiu, cu 20-40%.

b) Aplicarea gunoiului de grajd care în medie conține 0,50% azot, 0,25% P2O5, 0,60% K2O și asigură, în bună măsură, necesarul de elemente nutritive pentru plante pe 2-3 ani folosindu-se astfel:

                   N         P2O5    K2O

Anul I    0,35%    0,45%    065%

Anul II   0,25%    0,15%    0,15%

Anul III   0,10%    0,05%    0

Total      0.70%    0,65%    0,80%

Din păcate, efectivele de animale au scăzut, iar gestionarea gunoiului nu prea se face gospodărește, folosindu-se pe suprafețe reduse.

c) Folosirea resturilor vegetale este sursa cea mai sigură și mai ieftină pentru asigurarea plantelor cu elemente nutritive.

Se obțin 3-4-5 t/ha resturi vegetale care conțin 0,6-0,7% azot, 025-0,30% P2O5 și 1,2-1,5 K2O. Ele trebuie tocate cât mai mărunt, repartizate uniform pe suprafața terenului și încorporate în sol până la 12-15 cm adâncime pentru a asigura descompunerea aerobă cu formarea de humus și elemente nutritive.

Resturile vegetale tratate cu BACTO FIL 10 asigură o mai bună descompunere și furnizarea de nutrienți, reducând necesarul de îngrășăminte cu azot cu 30-50%.

d) Folosirea îngrășămintelor verzi semănate în cultură principală sau în miriște, de regulă, din plante leguminoase, (de exemplu mazărichea) asigură 30-100 kg/ha azot, 10-35 kg/ha P2O5 și 30-120 kg/ha K2O.

e) Folosirea culturilor verzi semănate după culturile principale între 1 august – 1 octombrie și care se pot menține pe teren până în luna martie, anul viitor, pe lângă alte multiple avantaje au și proprietatea de a asigura masa vegetală din care, prin descompunere, se obțin humus și elemente nutritive.

f) Aplicarea îngrășămintelor foliare prin acțiunile lor asupra activității sistemului radicular al plantelor determină creșterea valorificării îngrășămintelor azotate cu 6-18% și a celor fosfatice cu 6-9%.

g) Prezența humusului în sol, realizat din descompunerea aerobă a materialului vegetal obținut de la leguminoase 570 kg/ha și de la cereale 420 kg/ha humus.

Prin mineralizarea humusului rezultă azot și fosfor.

Fiecare unitate Indice azot (IN) eliberează 25-30 kg/ha azot în anii secetoși, 50-60 kg/ha azot în anii cu precipitații medii și 80-100 kg/ha azot în anii ploioși.

h) Metodele de fertilizare contribuie la reducerea necesarului de îngrășăminte chimice în felul următor:

– la fertilizarea clasică randamentul de utilizare a îngrășământului este 15-30%;

– la aplicarea îngrășămintelor cu eliberare controlată randamentul este 50-60%;

– când se asociază cu îngrășăminte foliare, cu biostimulator randamentul este 80-90% și doza de azot se poate reduce la 1/3 sau la ½.

i) Menținerea solului cu grad de afânare favorabil activității microorganismelor; se pot asigura cantități de azot de 10-30 kg/ha prin fixarea liberă, 70-90 kg/ha prin fixarea asociativă și de 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.

j) Efectuarea arăturii în vară, spre deosebire de arătura de toamnă, asigură creșterea conținutului în nitrați de 3-6 ori și în fosfor de 3-5 ori.

Este important este să fie evitate orice pierderi de elemente nutritive prin levigare, prin volatilizare sau prin eroziune.

Folosind numai o parte dintre aceste posibilități se pot asigura recolte competitive cu mai puține îngrășăminte chimice.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Reducerea gradului de îmburuienare din culturile agricole, înainte de apariția erbicidelor (jumătatea secolului al XX-lea) s-a realizat în principal prin lucrări de prășit (mecanice și manuale).

În prezent, în cadrul micilor producători agricoli, care ocupă o bună parte din suprafața agricolă, buruienile sunt distruse tot prin prașile. La dimensiunile milioanelor de parceluțe și la mozaicul de culturi ale acestora nici nu s-ar putea aplica erbicide fără pericolul de fitotoxicitate. Totodată, trebuie avut în vedere că măsurile restrictive pe plan internațional, în special în UE, privind folosirea pesticidelor sunt tot mai drastice, fiind obligați la folosirea altor mijloace pentru reducerea gradului de îmburuienare.

Dar lucrarea de prășit nu are numai rolul de combatere a buruienilor, cum eronat se afirmă uneori.

Prin prașile corect executate se realizează:

• afânarea stratului superficial al solului, furnizând o mai ușoară încălzire, accesul oxigenului și eliminarea CO2, condiții optime pentru activitatea microbiologică din sol, în primul rând de nitrificare (realizează 40-50 kg/ha azot), precum și pentru creșterea nestingherită a sistemului radicular. Prin experiențe s-a constatat că în parcelele neprășite temperatura este cu 6 grade Celsius mai scăzută și de 4-7 ori mai puține microorganisme, iar producția de porumb cu 1.000 kg/ha mai mică;
• solul afânat prin prașile asigură o bună acumulare a apei din precipitații și împiedică pierderea ei prin evaporare deoarece se creează la suprafața solului un strat izolator, uscat, cu pori mari, care împiedică ridicarea capilară a apei și în stratul respectiv se menține o atmosferă saturată în vapori, asemănătoare cu stratul de mulci și întârzie efectele secetei;
• prin prașile se astupă crăpăturile din sol care sunt adevărate ferestre deschise pentru pierderea apei din adâncime. Din analize a rezultat că pierderile de apă prin crăpături cresc cu 18-20%;
• se evită orice sursă de poluare a solului și a mediului;
• prin prașile se menține gradul de îmburuienare sub PED (pragul economic de dăunare).

Experiențe riguroase de lungă durată demonstrează că pe solurile grele, argiloase, reci, prașila aduce sporuri semnificative de producție, chiar dacă nu sunt buruieni deoarece asemenea soluri se tasează mai repede, porozitatea scade și se înrăutățește regimul aerohidric și termic din sol.

O cultură de soia, fără buruieni, a realizat un spor de producție de 24% prin prașile deoarece s-a intensificat activitatea bacteriilor simbiotice.

În urma unor determinări efectuate în cultura porumbului, în luna mai s-au înregistrat pierderi de apă prin evaporare de 1,8 mm/zi în parcela prășită și de 4,9 mm/zi în cea neprășită.

Prașila trebuie efectuată când terenul este zvântat, când buruienile nu au înțelenit  solul, cât mai superficial, până la adâncimea minimă care asigură distrugerea buruienilor pe care le taie pe dedesubt, ele rămânând la suprafața solului, constituind un fel de mulci.

Atenție la stabilirea zonei de protecție și adâncimea de lucru pentru a nu fi tăiate rădăcinile plantelor.

La porumb prașila I se execută când plantele sunt mici, au 3-5 frunze și cultivatorul trebuie să aibă discuri de protecție. Zona de protecție se stabilește de 8-10 cm și viteza de lucru la 3-5 km/oră.

La prașilele II și III care se execută la 2-3 săptămâni, zona de protecție crește la 14-15 cm, iar viteza de lucru la 8-9 km/oră.

Calitatea lucrărilor este asigurată de pregătirea și reglarea corectă a cultivatorului care trebuie să aibă aceeași lățime de lucru cu a mașinii folosite la semănat, iar tractorul se deplasează pe aceleași urme ca la semănat. Cuțitele cultivatorului, cele mai bune, sunt cele plate care nu răscolesc solul și trebuie să fie bine ascuțite. Cu ani în urmă, Institutul de la Fundulea și Institutul de Mecanizare au realizat unele anexe la cultivator în scopul reducerii gradului de îmburuienare și pe zona de protecție. Pe cuțitele laterale ale fiecărei secții de prășit s-au montat organe active de sapă rotativă, la prima prașilă, care distrugeau buruienile mici, în curs de răsărire, iar la următoarele prașile, un fel de cormănițe care aruncau pământ peste buruieni și le îngălbeneau.

Totodată, au alcătuit agregate complexe care, concomitent cu lucrarea de prășit, executau și erbicidarea pe zona de protecție. Pe cadrul cultivatorului s-au montat duze de stropit pentru suprafața zonei de protecție care reprezintă 1/3 din suprafață și se consumă doar 1/3 din cantitatea de erbicid. La gradul puternic de îmburuienare a terenurilor noastre pentru prima etapă este necesar să se aplice aceste măsuri combinate pentru ca ulterior să se renunțe la erbicide.

Principalele reglaje ale cultivatorului

• reglarea simetriei agregatului prin montarea secțiilor de lucru pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;
• orizontalitatea cadrului, pentru a fi paralel cu suprafața solului, se realizează cu ajutorul tiranților tractorului;
• distanța între secțiile de prășit se realizează prin deplasarea acestora pe bara-cadru, în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;
• orizontalitatea secțiilor de lucru urmărește ca toate organele active să atingă solul, pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat, precum și prin deplasarea cuțitelor în plan vertical;
• montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție de lucru se reglează în funcție de distanța dintre rânduri, de mărimea zonei de protecție, înălțimea plantelor și de adâncimea de lucru;
• adâncimea de lucru se realizează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor, cu o distanță egală cu adâncimea de prășit, mai puțin 1-2 cm, cât se afundă aceste roți în sol;
• apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcului de apăsare, în mânerul de reglaj și prin montarea numărului corespunzător de arcuri (1-3) pe secție.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

La începutul lunii iulie, Comisia Europeană a publicat un raport privind consumul și comerțul de fertilizanți în agricultura comunitară. Concluzia finală este că în ultima perioadă consumul a scăzut în mod constant, iar adoptarea tehnologiilor oferite de agricultura de precizie creează premisele ca îngrășămintele să fie folosite cu și mai multă eficiență.

Agricultura de precizie – pârghie de reducere a consumului de fertilizatori

De-a lungul istoriei umane, gunoiul de grajd a fost nutrientul de bază pentru plante. Odată cu dezvoltarea producției agricole și creșterea nevoii de hrană, agricultorii au căutat noi metode pentru a îmbunătăți eficiența pe câmpurile lor. Pe de altă parte, în condițiile urbanizării crescânde, circulația nutrienților de la animale și oameni către sol a devenit mai dificilă. Așa s-a ajuns la dezvoltarea îngrășămintelor comerciale.

Reformele succesive ale Politicii Agricole Comune, cu trecerea de la susținerea prețurilor la sprijinul acordat prin plățile decuplate a condus și la reducerea cantității de îngrășământ considerată ca economic optimă pentru a fi aplicată și, pe cale de consecință, a dus la o reducere puternică a utilizării îngrășămintelor. În ultimii ani, utilizarea de îngrășăminte în UE s-a stabilizat. În zilele noastre, fertilizarea precisă dă agricultorilor posibilitatea adaptării aplicării nutrienților în funcție de nevoile plantelor și prin aceasta crește productivitatea, reducând în același timp cantitatea îngrășămintelor utilizate, se arată în preambulul raportului.

UE – importator net de îngrășăminte

Azotul, fosforul și potasiul sunt principalele componente ale îngrășămintelor, dar, adesea, îngrășăminte compuse mai conțin macronutrienți secundari cum ar fi calciu, sulf și magneziu. În multe dintre ele compușii micronutrienți sunt adăugați (de exemplu cupru, fier, mangan, bor). De aceea, adesea produsele rezultate sunt complexe adaptate pentru nevoile utilizatorului final. Ponderea substanțelor nutritive secundare și a micronutrienților poate fi mare și, prin urmare, poate reprezenta o parte semnificativă din valoarea anumitor compuși.

Un aspect important și oarecum îngrijorător este acela că piața de îngrășăminte este dominată de puține țări producătoare. UE depinde în mare măsură de importuri pentru majoritatea îngrășămintelor minerale. În timp, îngrășămintele pe bază de azot au fost cele mai tranzacționate produse între UE și țările terțe. Mai mult de trei milioane de tone sunt importate anual în UE. Dacă este inclus și amoniacul, atunci nivelul importurilor ajunge la șase milioane de tone de produse pe bază de azot/an. Îngrășămintele cu fosfați (ca mono/diamoniu fosfat) au fost cele mai puțin tranzacționate, în jur de un milion de tone anual. În ceea ce privește importurile de fertilizanți pe bază de potasiu, acestea oscilează în jurul valorii de două milioane de tone pe an.

Stăm la mâna Rusiei, Norvegiei și Algeriei

Din anul 2014, balanța comercială a UE s-a inversat, astfel încât, dintr-un exportator net, Comunitatea Europeană s-a transformat în importator. În anul 2017 importurile nete au ajuns la 153 000 de tone.

Principalele țări producătoare de îngrășăminte pe bază de azot din apropierea UE se află în Africa de Nord (Egipt, Algeria) și în Europa de Est (Belarus, Rusia și Ucraina). Importurile UE de îngrășăminte pe bază de nitrați provin mai ales din Rusia, Egipt și Algeria. Din 2010, amoniacul este în cea mare parte importat în UE din Rusia (50% din importurile medii totale ). Asta până în 2017, când cel mai mare furnizor a devenit Algeria.

Produsele bazate pe fosfat provin în principal din Maroc (22% din totalul importurilor UE). Exporturile de fosfați diamoniu (DAP) din Maroc și Rusia în UE au crescut semnificativ și au ajuns la 70% din importurile totale de DAP ale UE în 2017.

În sfârșit, importurile de clorură de potasiu provin în principal din Rusia și Belarus (aproximativ 70% din totalul importurilor UE). Compușii de tip NPK, cei mai utilizați în agricultură, sunt în cea mai mare parte importați din Rusia și Norvegia. Din 2015, Rusia a preluat de la Norvegia poziția de cel mai mare furnizor al UE pentru aceste produse.

Deși consumul s-a stabilizat, prețul a tot crescut

Estimările de consum ale îngrășămintelor de sinteză sunt stabile în întreaga UE. Statele care au aderat la UE după 2004 (UE-N13) au manifestat o tendință de creștere a consumului, dar pornind de la un relativ nivel scăzut față de celelalte state membre. În perioada 2006-2016, cea mai mare creștere de îngrășăminte aplicate pe hectar a avut loc în Bulgaria (8,5%) și România (5,9%), dar începând cu 2017 a scăzut în comparație cu media UE.

Fertilizarea terenurilor agricole din UE se face, de asemenea, și prin aplicarea de materii organice, cum ar fi gunoi de grajd, mai menționează raportul. Când este produs de efectivele de animale din ferme, gunoiul de grajd (sau suspensia) se aplică pe culturi și pășuni atât în producția convențională, cât și în cea ecologică.

Începând cu anul 2000, producția crescută de lactate a determinat o scădere a numărului total de bovine și astfel cantitatea de gunoi produsă a scăzut în întreaga UE. Conform datelor colectate la nivelul anului 2016, costurile legate de îngrășăminte au reprezentat aproximativ 10% din consumul intermediar. Există diferențe mari între statele membre după cum s-a observat, de la 2% în Țările de Jos la 21% în Lituania. Între 2006 și 2016 cota a rămas stabilă la nivelul UE, însă a crescut semnificativ în anumite țări.

Fermele agricole specializate în cultură mare au cele mai mari costuri de îngrășăminte, cu o parte a consumului intermediar de 19%, în medie, între 2006 și 2016. Costurile îngrășămintelor au ajuns la 7.500 euro/fermă în 2016, sumă majorată cu 4% anual pe parcursul întregii perioade a UE. Cu toate acestea, în unele state membre (PL și LU) fermele de cultură de câmp au redus costurile de fertilizare în timpul aceleiași perioade.

La fermele de creștere a vacilor de lapte costul pe hectar pentru îngrășăminte a crescut cu 1,7% anual între 2006 și 2016. În aceeași perioadă, alte ferme de creștere a animalelor (în special ovine și caprine) și-au redus costurile pentru îngrășăminte în aceeași perioadă.

Alexandru GRIGORIEV

UE adoptă noi norme pentru introducerea produselor fertilizante pe piața UE. Recent, Consiliul a adoptat un nou regulament care armonizează cerințele pentru îngrășămintele produse din minerale fosfatice și din materii prime organice sau secundare în UE, deschizând noi posibilități pentru producția și comercializarea acestora pe scară largă. Regulamentul stabilește limite armonizate pentru o serie de contaminanți, cum ar fi cadmiul, conținuți în îngrășămintele minerale.

Potrivit regulamentului, produsele fertilizante ale UE care poartă „marcajul CE“ vor trebui să îndeplinească anumite cerințe pentru a beneficia de libera circulație pe piața internă a UE. Acestea includ niveluri maxime obligatorii ale contaminanților, utilizarea unor categorii de materii componente definite și cerințe în materie de etichetare.

Producătorii de îngrășăminte care nu poartă marcajul CE vor avea în continuare posibilitatea de a le introduce pe piața lor națională.

Noul regulament, care înlocuiește regulamentul precedent din 2003 privind îngrășămintele, reglementează toate tipurile de îngrășăminte (minerale, organice, amelioratori de sol, substanțe care influențează creșterea etc.).

Reglementarea va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al UE, probabil în jurul datei de 30 iunie. Aplicarea sa va deveni obligatorie în toate statele-membre la trei ani de la intrarea sa în vigoare.

Principalul ei obiectiv este acela de a încuraja producția de îngrășăminte din materii prime organice sau secundare provenite de pe piața internă, în conformitate cu modelul economiei circulare, prin transformarea deșeurilor în nutrienți pentru culturi.

Biostimulatorii vor fi considerați îngrășăminte

Pe de altă parte, noua reglementare aduce o serie de modificări destul de însemnate față de cele anterioare. Între altele, biostimulatorii, care erau supuși reglementărilor privind substanțele pentru protecția plantelor, vor intra acum sub incidența acestei noi hotărâri.

Tot prin acest document, mai exact în Anexa 1, sunt stabilite noi valori, minime și maxime, ale conținutului de anumite elemente la mai multe categorii de fertilizanți. Spre exemplu, conținutul de fosfonați nu trebuie să depășească 0,5%. Această categorie de compuși nu se adaugă în mod intenționat în fertilizanți în UE.

Îngrășămintele organice, în sensul noii prevederi, conțin carbon organic și nutrienți de origine exclusiv biologică. Un îngrășământ organic poate conține turbă, leonardit și lignit, dar nu și alte materiale fosilizate sau încorporate în formațiunile geologice. Contaminanții într-un îngrășământ organic nu trebuie să depășească următoarele valori-limită: cadmiu (Cd) – 1,5 mg/kg substanță uscată; crom hexavalent (Cr VI): 2 mg/kg substanță uscată; mercur (Hg) – 1 mg/kg substanță uscată; nichel (Ni) – 50 mg/kg substanță uscată; plumb (Pb) – 120 mg/kg substanță uscată și arsen anorganic (As) – 40 mg/kg substanță uscată.

Într-un îngrășământ organic nu trebuie să se găsească biuret (C2H5N3O2), iar concentrația de cupru (Cu) trebuie să fie de maximum 300 mg/kg substanță uscată. Cea de zinc (Zn) nu trebuie să depășească 800 mg/kg substanță uscată.

Un îngrășământ organic solid trebuie să conțină cel puțin unul dintre următorii nutrienți principali: azot (N), pentaoxid de fosfor (P2O5) sau oxid de potasiu (K2O).

În cazul în care un îngrășământ organic solid conține un singur nutrient principal, concentrația respectivului nutrient trebuie să reprezinte cel puțin: 2,5% din masă azot (N) total; 2% din masă pentaoxid de fosfor (P2O5) total sau 2% din masă oxid de potasiu (K2O) total.

În cazul în care un îngrășământ organic solid conține mai mult de un nutrient principal, concentrațiile respectivilor nutrienți trebuie să reprezinte cel puțin câte un procent din masă, fiecare. Suma concentrațiilor respectivilor nutrienți trebuie să reprezinte cel puțin 4% din masă. În același timp, concentrația de carbon organic prezent într-un îngrășământ organic solid trebuie să reprezinte măcar 15% din masa totală.

În schimb, pentru îngrășămintele organice lichide, în cazul în care conțin doar un nutrient principal, azotul total trebuie să fie măcar de 2%, iar pentru pentaoxidul de fosfor limita scade la un singur procent. Pentru cele care conțin mai multe macroelemente, valoarea minimă a fiecăruia este păstrată la fel ca la îngrășămintele solide, dar concentrația minimă de carbon organic este crescută la 5%.

Îngrășăminte anorganice mai „curate“ și mai eficiente

Pentru îngrășămintele anorganice, conținutul minim de fertilizanți cerut este mai mare, în timp ce conținutul de alte substanțe este limitat ceva mai drastic. Astfel, într-un îngrășământ anorganic cu macroelemente cantitatea de contaminanți nu trebuie să depășească următoarele valori-limită: cadmiu (Cd) – (i) în cazul în care un îngrășământ anorganic cu macroelemente are un conținut total de fosfor (P) mai mic de 5% din masă echivalent pentaoxid de fosfor (P2O5) – 3 mg/kg substanță uscată sau (ii) în cazul în care un îngrășământ anorganic cu macroelemente are un conținut total de fosfor (P) mai mare sau egal cu 5% din masă echivalent pentaoxid de fosfor (P2O5) („îngrășământ fosfatic“) – 60 mg/kg pentaoxid de fosfor (P2O5); crom hexavalent (Cr VI) – 2 mg/kg substanță uscată; mercur (Hg) – 1 mg/kg substanță uscată; nichel (Ni) – 100 mg/kg substanță uscată; plumb (Pb) – 120 mg/kg substanță uscată; arsen (As) – 40 mg/kg substanță uscată; biuret (C2H5N3O2) – 12 g/kg de substanță uscată; perclorat (ClO4) – 50 mg/kg substanță uscată; cupru (Cu) – 600 mg/kg substanță uscată; zinc (Zn) – 1.500 mg/kg.

Excepție de la aceste valori-limită se face în cazul în care cuprul (Cu) sau zincul (Zn) au fost adăugate intenționat cu scopul de a corecta deficitul de oligoelemente din sol și sunt declarate.

În cazul în care un îngrășământ anorganic solid simplu cu macroelement conține un singur macroelement, acesta trebuie să reprezinte cel puțin: 10% din masă azot (N) total; 12% din masă pentaoxid de fosfor (P2O5) total; 6% din masă oxid de potasiu (K2O) total; 5% din masă oxid de magneziu (MgO) total; 12% din masă oxid de calciu (CaO) total; 10% din masă trioxid de sulf (SO3) total; 1% din masă oxid de sodiu (Na2O) total. Cu toate acestea, concentrația de oxid de sodiu (Na2O) total nu trebuie să depășească 40% din masă.

Așadar, în următoarea perioadă fermierii vor trebui să se obișnuiască cu noi concentrații de substanțe active și vor trebui să își refacă calculele referitoare la necesarul de substanță comercială, pe măsura apariției acesteia.

Alexandru GRIGORIEV

Realizarea de recolte bogate, de calitate superioară și cu eficiență maximă presupune aplicarea rațională a îngrășămintelor, în doze optime și bine echilibrate.

La stabilirea dozelor se ține seama, pe de o parte, de plantele cultivate, cu cerințele acestora în funcție de producția prognozată, iar pe de altă parte, de sol, cu proprietățile sale privind starea de fertilitate.

În situația când se cultivă porumb, de exemplu, și se prognozează o producție de 10 t/ha se are în vedere că pentru 1 t porumbul consumă, în medie, 25 kg N, 10 kg P2O5 și 20 kg K2O, ceea ce înseamnă un necesar de 250 kg N, 100 kg P2O5 și 200 kg K2O pentru realizarea celor 10 t/hectar.

Pe de altă parte, avem buletinul cu analiza agro­chimică a solului care ne indică un sol fertil având indicele de azot (IN) 3, cu 12 mg P2O5/100 g sol și 22 mg K2O/100 g sol. Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5 și 1 mg K2O/100 g sol echivalează cu 13 kg K2O/hectar.

Asta înseamnă că solul poate furniza: IN3 este echivalent cu 50 kg N/ha, 12 mg P2O5 x 7 = 84 kg/ha și 22 mg K2O x 13 = 282 kg/hectar.

Prin urmare, sunt necesare:

• 250 kg N/ha – solul oferă 50 kg/ha;
• 100 kg P2O5/ha – solul oferă 84 kg/ha;
• 200 kg K2O/ha – solul oferă 282 kg/ha.

Rezultă că ar mai trebui aplicate 200 kg N/ha și 16 kg P2O5/hectar.

Aceasta ar fi o apreciere simplistă privind stabilirea dozelor de îngrășăminte deoarece, dacă ne referim la buletinul de analiză agrochimică a solului, datele înscrise în acest buletin reprezintă situația existentă în sol în momentul ridicării probelor. La scurt timp, situația se schimbă deoarece solul este un organism viu, cu activitate dinamică și o parte din elementele nutritive sunt consumate de buruieni, sunt levigate, se volatilizează sau intră în diferite combinații insolubile. În același timp, prin activitatea microbiologică și biochimică din sol se produc noi cantități de elemente nutritive.

De aceea, calculele de mai sus sunt cu totul orientative.

Trebuie să se țină seama de dinamica modificărilor din sol care se referă la:

• În anul de aplicare a îngrășămintelor chimice se consumă 40% din N, 18% din P2O5 și 40% din K2O. Dacă se aplică și gunoi de grajd în anul I se consumă 0,35% N, 0,45% P2O5 și 0,654 K2O.
• În funcție de pH-ul solului:
  • la pH 4,5 se valorifică 30% din N, 23% din P2O5 și 33% din K2O;
  • la pH 5,5 se valorifică 77% din N, 48% din P2O5 și 77% din K2O;
  • la pH 6,5 se valorifică 100% din N, 100% din P2O5 și 100% din K2O;
• În funcție de cantitatea de precipitații acumulate în perioada de toamnă-iarnă:
  • se adaugă 3 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în plus;
  • se scad 5 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în minus.
• Doza de azot se corectează și în funcție de adâncimea la care a ajuns umiditatea în sol:
  • până la 60 cm se aplică 50% din doza calculată;
  • la 90 cm – 75%;
  • la 120 cm – 100%:
  • la 150 cm – 125-150%.
• Dacă se cultivă într-un asolament cu graminee și leguminoase perene:
  • se reduce cu 30-50% doza de azot;
  • se reduce cu 20-40% doza de fosfor și potasiu.
• Prin activitatea microbiologică din sol se realizează cantități importante de azot de care se va ține seama:
  • 10-30 kg/ha prin fixare liberă;
  • 70-90 kg/ha prin fixare asociativă și
  • 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.
• Prin valorificarea resturilor vegetale tratate cu Bacto-Fil 10 se reduce doza N cu 30-50%.
• Fertilizarea foliară crește coeficientul de valorificare a N cu 6-18% și a fosforului cu 6-9%.
• Se apreciază că în sistemul clasic de fertilizare se valorifică 30-50% din îngrășăminte, când se aplică îngrășăminte cu eliberare controlată – 50-60%, iar când se asociază cu fertilizarea foliară și biostimulatori se valorifică 80-90% din îngrășăminte.
• La aplicarea îngrășămintelor microgranulate cu efect de starter asupra germinației, răsăririi și creșterii plantelor, se poate reduce doza de îngrășăminte cu 20-40%.
• Folosirea inhibitorului N. LOCK de descompunere a azotului face ca atunci când se administrează uree, la pregătirea patului germinativ, aceasta este transformată în azot amoniacal care rămâne 3 luni la dispoziția plantelor.
• Prin folosirea îngrășămintelor de la Năvodari:
  • când se aplică tehnologia NG aceasta cuprinde îngrășăminte pe bază de N și S pelicularizate cu inhibitor N Guard care are la bază uleiuri vegetale care împiedică levigarea și asigură azot 70-90 zile la dispoziția plantelor.
  • când se aplică tehnologia Amesal pentru îngrășămintele cu fosfor. Acesta este un polimer de sinteză cu capacitate de schimb cationic mare care blochează ionii de Fe, Al și Ca și împiedică formarea de fosfați insolubili.
• La stabilirea dozelor de îngrășăminte se mai ține seama de speciile cultivate care au consum specific diferit. De exemplu, necesarul de K la grâu și porumb este de 16 kg/t, iar la floarea-soarelui de 50 kg/t.
• În cadrul speciilor se ține seama de capacitatea de valorificare a soiurilor (hibrizilor) care este diferită.
• Se au în vedere plantele premergătoare și cum acestea au fost fertilizate.
• În egală măsură se ține seama de factorii care reduc din eficiența îngrășămintelor:
• soiuri (hibrizi) greșit raionate;
• întârzierea semănatului și densitatea culturii neadecvată;
  • atacul de boli, dăunători și buruieni;
  • administrarea neuniformă și neechilibrată a îngrășămintelor.

Starea de fertilitate a solului se poate determina, în timpul vegetației, cu Ferti Drona prevăzută cu senzori care determină necesarul de azot din plante pe baza conținutului de clorofilă. Transmite la calculator și indică doza necesară de aplicat.

De asemenea, cu dispozitivul N. Pilot care are un senzor optic ce măsoară reflectanța luminoasă a culturilor și afișează nivelul de azot.

Prin urmare, acțiunea de fertilizare a culturilor agricole este o activitate de înalt profesionalism și la realizarea ei trebuie să se țină seama de multitudinea factorilor care acționează în sens pozitiv sau negativ asupra valorificării îngrășămintelor de către plante.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Una dintre provocările care stau în fața sectorului agricol este aceea de a răspunde cerințelor crescânde de hrană ale omenirii și, în același timp, să asigure creșterea eficienței economice a fermelor agricole, concomitent cu prezervarea mediului înconjurător. În acest sens, Azomureș Târgu-Mureș a realizat în ultimii ani progrese în ceea ce privește dezvoltarea de produse noi, adaptate actualelor condiții climatologice, dar și cerințelor fermierilor români.

Pentru o fertilizare echilibrată

Departamentul intern de Cercetare-Dezvoltare al Azomureș, împreună cu echipa de specialiști agronomi și în colaborare cu mediul academic, a dezvoltat noi produse din gama îngrășămintelor complexe, după cum se arată într-un comunicat al companiei. Este vorba de NPK 14:14:14 + 4 MgO + 7 SO3, NP 18:18 + 5 MgO + 10 SO3 și NP 20:20 + 0,05 Zn. În ultimii ani Azomureş a promovat necesitatea asigurării unei fertilizări echilibrate, raţionale, astfel încât plantele să se dezvolte armonios. Consumul de NP şi NPK în România creşte constant, semn că fermierii au înțeles necesitatea utilizării unor formule de îngrăşăminte echilibrate care să conţină toate elementele nutritive (N, P, K, Mg, S, dar şi microelemente Zn).

Primele inovaţii aduse pe piaţă au fost sorturile noi de îngrăşăminte complexe cu formule echilibrate şi îmbogăţite, printre care amintim 14:14:14 + 4 MgO + 7SO3 și 18:18 + 5 MgO + 10 SO3 două produse care deja au notorietate în piață, unde S și Mg sunt extrase din Kieserit. Din luna martie a acestui an, Azomureș a început să producă un nou sort cu azot şi fosfor în cantităţi echilibrate, dar îmbogăţit cu zinc, şi anume NP 20:20 + 0,05 Zn. Este o formulă concepută special pentru cultura porumbului. Produsul a fost deja testat în mai multe loturi amplasate în diferite regiuni ale ţării, rezultatele fiind semnificative atât din punct de vedere cantitativ, dar şi economic. Sporurile de producţie înregistrate sunt de peste 1 tonă/ha.

Lichid vs solid

În portofoliul de produse Azomureş se regăseşte sortimentul fertilizant lichid cu azot, sub denumire comercială UAN, care este o soluţie echilibrată din azotat de amoniu şi uree. Având în vedere că UAN-ul are avantaje multiple în comparaţie cu îngrăşămintele solide cu azot, Azomureş pledează pentru utilizarea lui. Vorbim de o distribuţie mai uniformă, aplicare şi manipulare mai uşoară, absorbţie mai rapidă de către plante, cea mai eficientă cale de a asigura necesarul de azot pentru culturile vegetale.

Azomureş crede în acest produs şi încearcă să demonteze miturile cum că ar fi complicat să manipulezi un fertilizant lichid. E nevoie de o saltea de cauciuc şi o pompă care să transfere UAN-ul în cisternele cu care se face administrarea în câmp. În plus, nu e nevoie de autorizaţii speciale de manipulare şi depozitare. Sunt costuri pe care, dacă fermierii le-ar suporta, în timp s-ar amortiza foarte uşor. Aici vorbim şi de sporuri de producţie de 1 până la 2 tone/ha la cultura de grâu, iar la rapiţă şi floarea-soarelui se înregistrează valori între 300-600 kg/ha. Ca strategie, Azomureş și distribuitorii vor investi în logistica UAN-ului, prin amplasarea unor rezervoare speciale în diverse locaţii de interes, astfel încât acest produs să fie livrat uşor în curtea fermierului.

Romchim Protect, fabrica de îngrășăminte chimice din localitatea Filipești, județul Bacău, se numără printre puținele afaceri din țara noastră cu capital 100% românesc care s-a dezvoltat încet, dar sigur, ajungând să fie recunoscută chiar și în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Care este povestea acestei fabrici am aflat stând de vorbă cu Pervin Asan, director comercial la Romchim Protect SA.

– Reprezentați singura fabrică din Bacău care mai produce îngrășăminte pentru agricul­tură. Care este istoria acestei fabrici?

– Romchim Protect s-a născut din cenușa ruinelor unei foste fabrici de amidon din localitatea Filipești, județul Bacău, construită în anul 1890. După preluarea fabricii, în anul 1989, s-a trecut la renovare, s-au făcut investiții serioase, recrutări de personal, au fost angajați tineri absolvenți de facultăți de chimie.

– Investitorii sunt români?

– Da, investitorul este român, inginer silvicultor de meserie, dar și pasionat de nutriția plantelor. Este un om foarte ingenios, care tot timpul ține legătura cu fermierii și, în funcție de cerințele acestora, inventează noi rețete și formule.

– Ce produce în acest moment fabrica din Bacău?

– Începuturile fabricii au coincis cu lansarea unui produs revoluționar pentru România și nu numai, pentru că este recunoscut la nivel mondial. Vorbim despre produsul ASFAC-BCO-4, cu aplicare universală în agricultură, nu este toxic și se poate aplica în orice fază de vegetație. Este practic o auxină sintetică care vine și accelerează procesul de fotosinteză, astfel încât plantele să aibă o imunitate crescută și să fie mai rezistente la boli. În plus, dezvoltă sistemul radicular, eliminând neplăcerile provocate de secetă, favorizează acumularea de zaharuri în fructe, iar recolta poate fi depozitată mai mult timp. Ceea ce este important din punctul de vedere al sănătății este faptul că nu este toxic nici pentru oameni, nici pentru albine, nu are remanență, fructele și legumele putând fi consumate chiar și imediat după aplicare.

– Ce spor de producție se obține după aplicarea acestui produs?

– Spre exemplu, anul acesta, la Ziua Grâului organizată la Caoaceu, județul Bihor, s-a obținut un spor de producție de 1.900 kg/ha, iar la porumb, de 970 kg/ha. Și la legume stăm foarte bine, avem legumicultori în zona Nisipari, județul Constanța, care folosesc produsele noastre la ceapă, tomate și viticultori la Cernavodă, Medgidia care le folosesc în tehnologia de fertilizare.

– Cu ce vă diferențiați totuși de competitori?

– Pe lângă produsul ASFAC-BCO-4, am lansat și gama de foliare specializată pe fiecare cultură în parte, dar toate produsele foliare conțin și acest biostimulator ASFAC-BCO-4 în proporție de 15%, respectiv 20% în biostimulatorul Rerum. Acesta din urmă este ideal în cultura căpșunului. Chiar în județul Bacău avem un producător de căpșuni care a aplicat produsele ASFAC-BCO-4, Rerum și îngrășământul pentru fertirigare AGRISOL 3:37:37 pe care l-am introdus în fabricație la cererea producătorilor de căpșuni din zona Oradea, iar la începutul lunii noiembrie erau singurii de pe piață care livrau fructe. Până să cunoască produsele noastre, aceștia foloseau un alt produs adus din altă țară, pe care îl cumpărau cu 6 euro/kg, dar acum achiziționează produsul creat de noi, iar investiția este de doar 2 euro/kg. Pentru porumb avem produsul Messis Porumb care conține azot, fosfor, potasiu, microelemente și 15% biostimulator ASFAC-BCO-4, dar are un conținut mai ridicat de sulf și zinc, necesare culturii porumbului. Pentru cultura de floarea-soarelui există produsul Messis Bor, evident cu un conținut mai mare de bor necesar culturilor de mazăre, soia și floarea-soarelui. Aceeași variantă, dar cu mai mult magneziu, este dedicată grâului. Un alt îngrășământ, numit Embrio, este fascinant și asta o spun legumicultorii care au transplantat răsadurile de ardei și vinete și care au văzut că s-a eliminat perioada de stres de 8-10 zile după transplantarea răsadurilor. Același Embrio are un efect extraordinar la înrădăcinarea culturii de floarea-soarelui și porumb, pentru că are în compoziție și triptofan.

– Aveți doar produse dedicate agriculturii?

– Nu, pe lângă această gamă de produse avem soluții folosite la degivrarea aeronavelor și o divizie care produce vopsele epoxidice. Probabil vom colabora cu Metrorex, pentru că avem o soluție antigraffiti, dar și cu primăriile, cărora le putem oferi vopsele pentru marcajele rutiere. Un alt produs fabricat de noi este o soluție ignifugă care în anul 2002 a fost premiată cu medalia de aur la Salonul de Inventică de la Bruxelles. Acest produs se fabrică atât în România cât și în Noua Zeelandă și Australia.

– Cum produceți acolo, ați vândut rețeta?

– Nu. Australienii, fiind probabil mai naționaliști și mai patrioți decât noi, au luat inițial produsul de la noi, s-au convins de calitatea lui și ne-au spus: „Dacă vreți să mai colaborăm pe viitor, vă rugăm să veniți și să deschideți fabrică aici, pentru că altfel nu mai cumpărăm produsul.“

– Deci, Romchim are fabrică în Noua Zeelandă și Australia... angajații sunt români?

– Da, sunt trimiși români. Romchim Protect susține acțiunea legumicultorilor și producătorilor de produse alimentare românești prin care îndeamnă consumatorii să cumpere doar produse autohtone.

GALERIE FOTO

Patricia Alexandra POP

De câțiva ani s-a elaborat, fără să se știe exact de către cine, un Cod de bune practici agricole care, în loc să reglementeze elementele tehnologice în raport cu cerințele plantelor și relațiile acestora cu condițiile specifice pedoclimatice pentru fiecare specie cultivată și an de cultivare, impune restricții tehnologice legate de anumite intervale de timp pentru aplicarea unor importante verigi tehnologice.

De exemplu, undeva în cod scrie că „floarea-soarelui nu se cultivă după ea însăși mai mult de un an de zile“. Asta în condițiile în care, prin tehnologie, trebuie ținut seama de sensibilitatea plantelor de floarea-soarelui la atacul unor boli (mana) din cauza cărora ea nu revine pe aceeași solă decât după un interval de minimum 4 ani. Acesta nu este decât un aspect.

Mai zilele trecute, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a trimis la ASAS o altă adresă, pentru o exprimare de poziție față de o altă năstrușnicie a așa-zisului Cod de bune practici agricole: intervalele de timp în care se interzice aplicarea fertilizanților cu azot. Iată răspunsul pe care l-am trimis domnului ministru:

„Având în vedere situația excepțională de la începutul anului agricol și condițiile din iarna 2016-2017, precum și starea de vegetație a culturilor de cereale și rapiță, se impune ca intervalele de restricție pentru aplicarea îngrășămintelor chimice și organice legiferate prin măsurile de agromediu pentru anul agricol 2016-2017 să fie modificate, astfel încât fertilizarea minerală pentru cereale, rapiță și alte culturi semănate în toamnă să se poată aplica pe toată perioada de iarnă, cu următoarele excepții:

• Teren acoperit cu zăpadă;
• Apă stagnantă, mai ales atunci când aceasta provine din apa freatică ajunsă la suprafață;
• Dozele mari de elemente fertilizante (cu azot, complexe) aplicate o singură dată. Se impune, pentru a elimina potențialul lor de poluare, aplicarea fracționată (2-3 faze), prima doză fiind la sfârșitul iernii la reluarea vegetației de către plante;
• Îngrășămintele chimice, în dozele stabilite pentru fiecare cultură, trebuie aplicate cu respectarea condițiilor de mai sus.

Fertilizarea organică – extrem de importantă pentru creșterea nivelului de producție a culturilor, dar și pentru refacerea și îmbunătățirea însușirilor de fertilitate ale solurilor – se aplică ținând seama de următoarele aspecte:

- La culturile agricole, atât partea solidă, cât și cea lichidă din îngrășămintele organice se aplică pe toată durata anului, inclusiv în perioada de iarnă, numai dacă ele se pot încorpora imediat în sol;

- Nu se aplică pe zăpadă;

- Îngrășămintele organice administrate toamna, nici împrăștiate, nici în grămezi, nu se lasă pe sol, sub zăpadă, atât în cazul pajiștilor, fânețelor, dar și în cazul culturilor de câmp.

Important de știut. Stabilirea momentului de aplicare a fertilizanților chimici la cerealele de toamnă (grâu, orz și orzoaică de toamnă), plante furajere și rapiță nu trebuie restricționată de perioada calendaristică. Procedeul, așa cum este folosit acum, constituie o mare eroare tehnologică.

Fertilizarea fazială obligatorie în care se utilizează (în majoritatea cazurilor) fertilizanți cu azot trebuie făcută obligatoriu în funcție de:

- Starea de vegetație a culturilor (a se vedea că atât toamna, cât și condițiile climatice din timpul iernii au fost defavorabile evoluției normale a culturilor enumerate mai sus). În acest moment, o mare parte din culturile cu grâu sunt în curs de răsărire sau chiar nerăsărite, nemaipunând în discuție gradul redus de înfrățire și tipul de înfrățire;

- Necesarul de elemente fertilizante al speciilor cultivate (grâu, orz și orzoaică, ovăz de toamnă, rapiță, altele), în anumite faze de vegetație extrem de importante pentru refacerea plantelor și formarea elementelor de productivitate;

- Evoluția vremii în perioada de iarnă, în special în lunile ianuarie și februarie, când în „ferestre“ se pot aplica îngrășăminte (măcar dozele care să ajute plantele la reluarea vegetației și nu numai). Să nu uităm că fertilizările timpurii (chiar și cele din „ferestrele iernii“), la desprimăvărare (care nu întotdeauna corespunde cu data de 1 martie) și în primăvară contribuie nu numai la relan­sarea vegetației, ci și la formarea și dezvoltarea principalelor elemente de productivitate și de calitate a producției;

- Atragem atenția că obligarea fermierilor de a respecta cu strictețe (cu sancțiuni financiare mari) intervalele de timp cu restricții de aplicare a fertilizării (minerale și organice) impuse prin măsuri de agro­mediu ar putea duce la compromiterea totală a unor culturi (rapiță rărită de condițiile de iernare), la reducerea capacității de producție la grâu, orz și orzoaică, ovăz de toamnă și la pierderi financiare semnificative.

- Pentru o valorificare corespunzătoare a fertilizanților aplicați fazial (azotul, ureea etc.), solul trebuie să aibă un conținut de apă bun. Prin întârzierea aplicării fertilizanților după 1 martie s-ar putea diminua conținutul de apă al solului în multe regiuni, iar efectul fertilizanților aplicați cu întârziere să nu fie cel așteptat.

II. În legătură cu obligativitatea de a nu se depăși doza de 170 kg/ha azot s.a., trebuie avut în vedere că dozele de îngrășăminte la culturile agricole, mai ales pentru condițiile pedoclimatice ale României, se stabilesc în funcție de mai mulți factori:

• Consumul specific de elemente nutritive și producția estimată a se obține;
• Fertilitatea naturală a solului (humus, indici de azot, fosfor mobil, potasiu mobil etc.);
• Soiul sau hibridul cultivat;
• Reacția solului (pH-ul);
• Sistemul de fertilizare practicat în asolament (mai ales la planta premergătoare);
• Sistemul de cultură: neirigat sau irigat;
• Sistemul de fertilizare aplicat: mineral, organic, organic-mineral etc.;
• Cantitatea de precipitații înregistrate în anul anterior culturii și în perioada toamnă – iarnă;
• Situația culturilor (starea de vegetație) în anumite momente (rapița rară, grâu nerăsărit, în curs de răsărire și neînfrățit etc.);
• Tipul de sol (ca textură: nisipoasă, nisipolutoasă, argiloasă etc.).

Pentru a evita efectele negative ale utilizării unor doze mari de azot asupra mediului ambiant și pentru a evita poluări mai ales ale apelor freatice și a solurilor sunt importante nu dozele, ci momentul când se aplică, cantitatea care se aplică în acel moment și modul cum se aplică elementul fertilizant:

• distribuire la suprafața solului;
• aplicarea și încorporarea în sol;
• aplicarea foliară (uree, alte tipuri de fertilizanți foliari).

Toate acestea, în funcție de necesitățile plantelor în anumite faze de vegetație, dar și cumulat pe întreaga vegetație.

Fac precizarea că la toate cele afirmate mai sus pot aduce numeroase argumente că așa trebuie făcut și că actualul sistem de restricționare impus din laborator și nu din realitatea câmpului este păgubitor pentru producătorii agricoli și riscant pentru multe dintre culturile agricole semănate în toamna anului 2016.

Având în vedere condițiile climatice din toamna și iarna anului 2016/2017 și riscul real pentru culturile agricole semănate în toamnă, cred că acel Cod de bune practici agricole trebuie modificat și adus în concordanță cu realitățile din teren.

Prof. univ. emerit dr. Valeriu TABĂRĂ

Vicepreședinte al ASAS