Atacurile împotriva agriculturii care ne hrănește, modernă și eficientă, și obstacolele din calea producției pe care trebuie să le înfrunte fermierii devin din ce în ce mai radicale, chiar și dramatice, deoarece subminează suveranitatea noastră alimentară în favoarea micromodelelor care nu sunt nici viabile, nici generalizabile.

Din ce în ce mai mulți dintre noi considerăm că obscurantismul progresează, că istoria, comparația în timp și spațiu, care stă la baza geografiei, sunt uitate sau greșit înțelese în favoarea unei viziuni dogmatice, intransigente, catastrofale pentru felul în care înrolează un tânăr pe care pandemia l-a lipsit de repere și de pregătire. S-a stăpânit o adevărată religie ecologică, care stigmatizează și excomunică pe toți cei care îndrăznesc să se abată de la ea.

Cine sunt adversarii agriculturii moderne?

Mica muzică a agriculturii numită „țărănească, locală și sezonieră, în scurtcircuit“ este unanimă cu cei care nu cunosc realitățile foametei, nevoia de a se hrăni într-un mod abundent și accesibil, oamenii care trăiesc în marile orașe. Ascultând o întreagă parte a societății, tocmai aceea care se hrănește fără dificultate și trăiește departe de realitățile lumii agricole, toată lumea ar trebui să se întoarcă la grădină și grădinărit! Acest discurs nerealist idealizează agricultura tradițională la fel de mult ca și trecutul, iar această celebră „epocă de aur“ la care ar trebui să ne întoarcem a dus la foamete, mizerie și la un exod rural masiv.

Termenul productivist este peiorativ, exact ca termenii pesticide, mega-bazine, agricultură industrială... S-a instalat o întreagă semantică toxică, pe care o folosim fără să ne gândim. Avem nevoie de o agricultură performantă, oricare ar fi modelul, adică de o agricultură care să producă suficient, să remunereze producătorul și, bineînțeles, să-și protejeze unealta de lucru adică natura. Toate modelele trebuie asociate, pe măsura diversității situațiilor și teritoriilor; bio își are locul în promovarea unor medii dificile prin crearea de valoare, dar fără agricultura calificată greșit și considerată unanim drept convențională, am muri de foame sau am deveni total dependenți de import.

A pretinde că agricultura românească este industrială înseamnă a ignora realitatea lumii: agricultura noastră este plurală, bazată pe familie, curată, durabilă și continuă să progreseze. Dar, pentru a exista, are nevoie de tratamente (inclusiv organice!) împotriva presiunii paraziților în creștere, să aibă acces la apă în contextul intensificării secetelor și deci de mijloace moderne de producție. Instrumentele de luare a deciziilor să fie din ce în ce mai precise și mai eficiente pe cât posibil, pentru a trece de la ecosisteme simple la ecosisteme care sunt din ce în ce mai complexe.

În noile ideologii agricole, mulți doresc să se angajeze în modele alternative, organice, locale, de scurtcircuit, permacultură, animale mici, grădinărit la scara mică, precum și alte nișe... Primesc finanțare semnificativă și chiar terenuri de la autoritățile publice, în special în cadrul „centurilor verzi“ și proiectelor alimentare teritoriale. Dar entuziasmul militant din primele luni s-a epuizat rapid în fața muncii grele cu sapa, a presiunii dăunătorilor (insecte, limacși, rozătoare și plante nedorite sau chiar periculoase, ciuperci sau mucegaiuri etc.) și a dificultății de a găsi puncte de desfacere remunerative: nu toată lumea poate furniza restaurantelor cu mai multe stele.

Și consumatorii sunt din ce în ce mai conștienți de preț: niciodată reducerile la alimente nu au avut atât de mult succes. Agricultura este o meserie care necesită competențe reale și instrumente de decizie, utilaje, sectoare eficiente, nu o distragere a atenției populației pentru cetățeni non-rurali care se gândesc să se împlinească într-o întoarcere idealizată la pământ.

Agricultura tradițională nu a prevenit niciodată foametea. Doar agricultura modernă cu utilizarea inputurilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mecanizarea și utilizarea combustibililor fosili a făcut, în sfârșit, posibilă hrănirea aproape a întregii omeniri într-un mod durabil. Acesta este ceea ce numim principiul realității, un principiu de care publicul nu este total conștient.

Micii fermieri din lume mor de foame și părăsesc mediul rural în masă. A fost nevoie de revoluțiile agricole pentru a ieși dintr-o logică malthusiană, pentru a hrăni o umanitate în creștere pe zone limitate și inextensibile. A le nega astăzi înseamnă a face un mare salt înapoi! Mai mult, agricultura se chinuie să recruteze. Ideea că vom instala milioane de tineri în mediul rural pentru a hrăni orașele este o fantezie. Doar locuitorii urbani înstăriți care au uitat de teama de lipsă pot ține un astfel de discurs utopic.

În realitate, există un dublu standard care intră sub incidența rasismului de clasă: țăranii sunt văzuți ca niște modești, cărora urbaniștii sau neo-ruralii își permit să le administreze lecții despre natură, fără a pune problema fezabilității economice a acestora, a consecințelor sociale și chiar a celor de mediu. Un exemplu, printre altele: animalele noastre de companie sunt tratate sistematic împotriva puricilor și căpușelor și duse la veterinar la cea mai mică afecțiune, dar crescătorii, oricât de onești ar fi în practicile lor, trebuie să-și lase animalele tot timpul pe iarbă, vara sau iarna, de parcă vacilor le-ar plăcea să înfrunte vremea rea de afară tot timpul anului... În fața țânțarilor, municipalitățile practică combaterea țânțarilor pentru a-și ține aproape turiștii, însă fermierii înșiși trebuie să suporte toate urgiile, fără însă a trata culturile împotriva insectelor care le produc pagube. Fermierul nu este nici grădinar, nici decorator al naturii, ne dă mâncare sigură, sănătoasă și accesibilă financiar datorită eficienței practicilor sale și ne protejează în fața pericolelor ce pot apărea. Puteți refuza acest standard dublu în toate domeniile. De exemplu, ingineria genetică, care este absolut esențială pentru găsirea rapidă a contramăsurilor în fața schimbărilor climatice și a necesității de a selecta specii mai adaptate, mai tolerante; fermierii nu au acces la ea, în timp ce noi ne mobilizăm în domeniul sănătății cu terapii genetice și vaccinuri ARN.

Fermierii reprezintă una dintre cele mai bine echipate și mai inovatoare profesii, cu instrumente de decizie din ce în ce mai sofisticate, schimbări permanente în managementul culturilor, optimizarea sporită a mijloacelor de producție, cu scopul de a produce mai bine cu mai puțin și cu respect pentru natură. Amploarea constrângerilor și a reglementărilor cu care trebuie să se confrunte cei care ne hrănesc este aberantă.

Franța mai are șansa de a face parte din micul club al țărilor exportatoare de cereale, dar ea alunecă constant înapoi: a căzut de pe locul doi pe locul șase în 2000, pentru că respectă standardele de la Bruxelles, care sunt deja prea dureroase pentru fermieri. Europa pretinde că oferă un exemplu de tranziție ecologică și neutralitate a carbonului pentru restul lumii... care se freacă de mâini: am devenit fragili și dependenți de orice, industria noastră, energia noastră, producția noastră agricolă. Și mai rău: tranziția energetică pe care o punem în aplicare nu ne duce decât în mâinile Chinei și Statelor Unite. Cea mai mare piață agricolă din lume, Europa, își sabotează metodic puterea alimentară, în timp ce arma foamei a revenit. Fără semințe bune (încă suntem principalii exportatori de ele în lume), fără acces regulat și sigur la apă, fără tratamente la timp, fără inginerie genetică, fără mașini sofisticate (care, din nou, depind de materii prime și mijloace electronice pe care nu le controlăm), menținerea poziției noastre nu va mai fi posibilă.

Problemele securității alimentare și ale foametei sunt mai actuale ca niciodată. În multe țări, revoluțiile vin în primul rând pornind de la prețul pâinii. A uita că va trebui să continuăm să hrănim o umanitate în creștere în zone din ce în ce mai vulnerabile – făcând-o, bineînțeles, în cel mai prietenos mod posibil – înseamnă să riscăm să ne confruntăm cu valuri, așa-numitele migrații climatice (în realitate, de la sărăcie la bogăție) care sunt din ce în ce mai greu de suportat.

Tinerii vor acum să salveze planeta, marșează pentru climă, acuzând generațiile anterioare că nu au făcut nimic – ceea ce este în mare măsură fals – căzând într-o disperare pe care anumite ONG-uri de mediu și un întreg discurs în colaps o stârnesc constant, fără să realizeze că se joacă cu focul... Trebuie atât să luptăm împotriva fricii, cât și să restabilim speranța. În mediul rural, lumea de mâine se inventează zilnic, fermierii lucrează cu viețuitoare și trebuie să stăpânească capriciile vremii. Instituirea obligației tinerilor de a petrece câteva luni în ferme, în toate regiunile și în toate sectoarele de activitate, le-ar permite să înțeleagă complexitatea posibilelor răspunsuri și să învețe cum pot fi întreprinse acțiuni concrete.

A acuza fără a acționa sau chiar a refuza să învețe nu poate decât să ne conducă într-un impas civilizațional.

Agricultura de mâine trebuie să fie productivă, curată și unită în același timp.

Productivă, pentru că nevoile cresc. Combaterea risipei, o soluție invocată adesea, este cu siguranță necesară, dar nu va îmbunătăți situația celor săraci: producția de alimente se adaptează la cererea de solvenți, cu siguranță trebuie să luptăm împotriva risipei, să folosim mai inteligent deșeurile alimentare și subprodusele, pentru a produce energie, de exemplu, cu așa-numitele gaze verzi. Dar, în țările sărace, pierderile de producție sunt cele care provoacă foamete: recoltele sunt scăzute, se pierd din cauza dăunătorilor, au nevoie de semințe, produse de protecția plantelor și lanțuri de aprovizionare bune.

Curată, pentru că a treia revoluție agricolă este cea a solurilor, ecosistemelor, irigațiilor controlate, managementului optimizat al resurselor. Nu numai că animalele îmbunătățesc mediile dificile, dar pășunile stochează carbon și sunt esențiale pentru biodiversitate. În plus, accesul la proteinele animale marchează calea de ieșire din sărăcie și avem nevoie de îngrășăminte organice dacă vrem să renunțăm treptat la îngrășămintele sintetice...

Solidaritate, pentru că este necesar să se poată remunera cu demnitate producătorul, oferind în același timp alimente accesibile consumatorului. Fac apel la cele 5 caracteristici, și anume: respect pentru munca celor care ne hrănesc modelând frumusețea peisajelor, recunoașterea a ceea ce pun în aplicare pentru a răspunde așteptărilor noastre, întâlniri pentru a evita neînțelegerile, stabilirea unui dialog și ultima este desigur remunerația. Agricultura corectă, una care să corespundă așteptărilor noastre, trebuie să fie bine remunerată. Mai ales că serviciile oferite de fermieri nu sunt doar pentru a ne alimenta, ci bifează toate căsuțele dezvoltării durabile de astăzi: ne hrănesc, modelează peisajele și îmbunătățesc natura, produc energie verde care ne eliberează de utilizarea combustibililor fosili și sunt pe deplin în conformitate cu planurile climatice prin capacitatea lor de a stoca și capta carbon.

Mai mult ca oricând, avem nevoie de fermieri care să fie mândri și fericiți de profesia lor, care rămâne cea mai frumoasă și mai utilă din lume.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Departamentul Agriculturii din SUA se află într-o poziție incomodă de a supraveghea standardele „ecologice“, fără a-și face iluzii cu privire la ceea ce înseamnă denumirea. „Permiteți-mi să fiu clar cu privire la un lucru, eticheta organică este un instrument de marketing. Nu este o declarație despre siguranța alimentelor. Nici «organic» nu este o judecată de valoare despre nutriție sau calitate“, a spus secretarul american al Agriculturii Dan Glickman.

Cu toate acestea, din propriile cercetări ale USDA, consumatorii cumpără produse organice la prețuri mai mari, deoarece cred în mod eronat că sunt mai sigure și/sau mai hrănitoare.

Agricultura „organică“ interzice plantele modificate cu tehnici moleculare, deși IG este un continuum fără întreruperi de tehnici care au fost folosite de-a lungul mileniilor. Acestea includ (printre altele) hibridizarea, mutageneza, variația somaclonală, hibridizarea încrucișată largă (mișcarea genelor de-a lungul „barierelor naturale de reproducere“), ADN-ul recombinant („splicingul genelor“) și acum editarea genelor. Distincția principală dintre ultimele două și celelalte este că sunt mult mai precise și previzibile decât tehnicile anterioare, care introduc adesea mutații în afara țintelor propuse.

De la apariția în anii 1970 a tehnologiei ADN recombinant, care permite ca segmentele de ADN să fie mutate mai ușor și mai precis de la un organism la altul, tehnicile moleculare de IG au devenit din ce în ce mai sofisticate, precise și previzibile. Această evoluție a culminat acum cu cele mai recente descoperiri, sistemul CRISPR-Cas9 și variațiile sale. Această tehnologie poate găsi o secvență specifică de ADN în interiorul unei celule și apoi o poate modifica cu precizie. CRISPR poate fi folosit și pentru a activa sau dezactiva genele fără a le modifica secvența.

Un articol publicat în aprilie 2023 de un grup de cercetători germani ilustrează modul în care abordările de reglementare pot deveni blocate atunci când renunță la fundamentele științei, în special, atunci când ignoră faptul că, există un continuum fără întreruperi între tehnicile vechi și cele noi de modificarea genetică. În schimb, au fost prinși în distincții și etichete fără sens, cum ar fi „noile tehnici genomice“ (NGT) și „organisme modificate genetic“ (OMG), apoi au propus abordări arbitrare, fără sens, pentru a le reglementa.

Noile tehnici genomice (NTG) permit dezvoltarea de noi genotipuri și trăsături în moduri și cu rezultate diferite în comparație cu metodele IG anterioare sau cu reproducerea convențională (inclusiv mutageneza nețintită). Reglementarea UE privind OMG-urile necesită o evaluare a efectelor directe și indirecte ale acestora, care pot fi imediate, întârziate sau cumulative. Astfel de efecte pot rezulta, de asemenea, din interacțiunile organismelor NTG prezente simultan într-un mediu receptiv comun sau pot apărea dintr-o combinație a trăsăturilor lor. Această revizuire elaborează astfel de potențiale interacțiuni pe baza unei analize a literaturii de specialitate și a scenariilor argumentate pentru a identifica posibile căi de a face rău.

Organismele NTG ar putea fi introduse în mediu și în lanțurile trofice pe scară largă, implicând multe trăsături, într-o gamă largă de specii și în perioade scurte de timp. În mod inevitabil, acest lucru ar crește probabilitatea ca efecte directe sau indirecte să apară prin interacțiuni între organismele NTG care sunt, de exemplu, prezente simultan într-un mediu comun.

Dacă organisme modificate genetic derivate din NTG sunt eliberate în mediu, impactul lor potențial negativ trebuie redus la minimum. În plus, introducerea evaluării prospective a tehnologiei ar putea oferi un instrument pentru managerul de risc pentru a controla amploarea eliberărilor de organisme NTG.

Analiza riscului fiecărei încercări pe teren a unei noi variante ar trebui să ia în considerare posibila interacțiune a acestuia cu fiecare organism existent, de la bacterii și viruși la copaci, păsări migratoare și animale, inclusiv oameni. În termeni matematici, ar trebui să se ia în considerare riscurile posibile ale N factori luați unul la puterea N la un moment dat. Aceasta ilustrează absurditatea „principiului precauției“ european – că orice și totul este periculos până la proba contrarie – dus la extrem.

Dacă o astfel de disfuncție birocratică se răspândește în țările în curs de dezvoltare, poate duce la distrugerea economiilor și chiar la insecuritate alimentară și instabilitate politică. Exemplul catastrofal recent din Sri Lanka vorbește despre mizeria care poate rezulta din abandonarea științei și a bunului simț. Odată cu impunerea noii politici „Sri Lanka verde“ impusă națiunii în 2021, țara s-a convertit complet la agricultura ecologică și a interzis importul de îngrășăminte sintetice și alte inputuri chimice, inclusiv pesticide și erbicide. Ca urmare, producția agricolă a scăzut și sărăcia rurală a crescut. Rezultatele au fost daune aduse economiei, foamete răspândită și revolte care au dus la fuga președintelui din țară, totul ca urmare a unei politici neinformate, viciate, bazate pe dorințe în loc de știință.

Mexicul a fost în pragul unor politici similare, deși mai puțin extinse. Un decret prezidențial privind „porumbul MG“ din 2020 îl interzice în aluat sau tortilla, punând în pericol cererea Mexicului de importuri de porumb. Ulterior, țara și-a modificat decretul, eliminând termenul limită de interzicere a porumbului MG pentru hrana animalelor și uz industrial, care este de departe cea mai mare parte a importurilor de porumb din SUA. Acest lucru ar fi devastator atât pentru producătorii americani de porumb, cât și pentru consumatorii mexicani. Mexicul a cumpărat peste 20 milioane de tone de porumb din Statele Unite în anul de comercializare 2021/22, potrivit Departamentului Agriculturii din SUA, și nu există nicio modalitate ca fermierii mexicani să poată produce mai mult porumb pentru a reduce deficitul.

Știința trebuie să prevaleze. Factorii de decizie din întreaga lume ar trebui să țină seama de exemplele nefericite din Sri Lanka și Mexic și să realizeze că reglementările bazate pe pseudoștiință sau neștiință sunt distructive și regresive. Inovații extraordinare așteaptă în birourile cercetătorilor, însă noi trebuie să avem înțelepciunea de a le permite să fie dezvoltate.

Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU

Diferiții experți sunt de acord asupra faptului că pârghiile care trebuie mobilizate trebuie înțelese la nivel global. Biostimulatori, culturi intercalate, plivitul mecanic, genetica... atât de multe abordări care nu sunt întotdeauna ușor de implementat, dar care nu ar trebui luate în considerare independent unele de altele.

Au fost evidențiate 3 strategii adaptative, inclusiv plivitul mecanic, culturile intercalate și biostimulatorii. Plivitul mecanic ajută la limitarea utilizării substanțelor chimice/îngrășămintelor, semănatul culturilor de acoperire. Ar trebui văzută ca o oportunitate de a contribui la conservarea calității solului și a biodiversității în ferme.

Cultura intercalată trebuie considerată de fermieri ca o pârghie agronomică pentru că solul trebuie să „mănânce“ carbon. Culturile intercalate sunt esențiale pentru producerea de biomasă, reținerea carbonului și a altor elemente în sol, protejând astfel solul împotriva eroziunii și îmbunătățind retenția apei.

Biostimulatorii reprezintă o soluție de stimulare a caracterelor plantei, astfel încât aceasta să se adapteze la un posibil stres hidric, prin osmoprotecție și o mai bună dezvoltare a rădăcinilor, ducând la un randament bun odată cu economisirea apei consumate de către plantă cu cca. 20%.

Departe de a fi exhaustive, aceste pârghii adaptive diferite își fac drum în fermele noastre. Fermierii înțeleg problemele și preferă să introducă rezultatele inovării/cercetării decât să sufere. Dar este esențial să regândim cadrul agronomic în ansamblu. În același timp, trebuie să continuăm să convingem cu elemente tangibile și de succes pentru ca toată lumea să poată profita de toate aceste abordări într-un cadru tehnic și economic durabil și coerent pentru fermier.

„Ingineria genetică“ (IG) a fost practicată de oameni de mai bine de 10.000 de ani, mai întâi prin selectarea și apoi prin hibridarea plantelor. Timp de aproape o jumătate de secol, tehnicile IG moleculare mai noi au fost folosite pentru a modifica caracterele plantelor, animalelor, bacteriilor și altor organisme. Oamenii de știință pot muta genele dorite practic după bunul plac dintr-un organism în altul sau pot modifica genele, cu mare precizie, fără a introduce material din alte organisme.

Aceste tipuri de modificări genetice au creat progrese semnificative în medicină, cum ar fi producția de medicamente de succes și tehnici de terapie genetică umană pentru tratarea cancerului și a bolilor genetice. Și în agricultură, beneficiile includ alimente cu o calitate înaltă; plante rezistente la boli, dăunători și tolerante la secetă; utilizarea pe scară mai redusă a pesticidelor chimice; obținerea de randamente mai mari care economisesc apa și reduc utilizarea terenului necesar agriculturii.

Deși nu au fost identificate riscuri sau dezavantaje unice ale tehnologiei moderne IG – dimpotrivă, de fapt – câteva grupuri, în special activiști antitehnologie, au încercat să descurajeze aplicarea mai largă; în schimb, ei afirmă că promovează procese și tehnologii mai „naturale“.

Guvernele au creat noi regimuri de reglementare costisitoare pentru produsele de IG moleculară, în plus față de cadrele de reglementare extinse care existau deja pentru categorii precum buruienile nocive, toxine și pesticide. Cheltuielile suplimentare, revizuirile prelungite și întârzierile în testarea pe teren au încetinit progresele științifice și precomerciale și chiar au dus la abandonarea inovațiilor promițătoare.

Întrebarea pentru stimularea producției alimentare viitoare este: poate planeta noastră să renunțe cu adevărat la cele mai bune tehnologii în favoarea abordărilor biodinamice, regenerative, organice sau a altor „abordări de la modă“ care implică costuri crescute, producții mai scăzute și riscuri chiar mai mari pentru sănătatea umană și mediul înconjurător? Țările mai bogate pot absorbi impactul deciziilor neînțelepte, dar, atunci când națiunile în curs de dezvoltare adoptă opinii greșite, regresive, în care producția de alimente este o parte mai mare și mai critică a economiei, rezultatul poate fi chiar catastrofal. Două exemple recente sunt situațiile din Sri Lanka și Mexic.

În primul rând, să încercăm să înțelegem ce înseamnă diferitele etichete aplicate producției agricole. Organic a însemnat inițial „cultivat local“. Abia mai târziu această terminologie a evoluat pentru a însemna că nu vor fi folosite pesticide sau alte substanțe chimice agricole. Un „mit verde” răspândit despre agricultura ecologică este că nu folosește pesticide. Agricultura ecologică folosește, de fapt, unele substanțe chimice pentru a preveni distrugerea culturilor sale. Mai mult de 20 de substanțe chimice sunt utilizate în mod obișnuit în cultivarea și procesarea culturilor organice și sunt acceptabile în conformitate cu regulile organice arbitrare și în continuă schimbare ale Departamentului de Agricultură al SUA. Multe dintre aceste substanțe chimice organice sunt extrem de toxice, fiind cunoscute drept cancerigene. Luați în considerare, de exemplu, sulfatul de cupru și alți compuși cuprici, care sunt interzise în majoritatea țărilor europene pentru producția de struguri organici. În SUA, totuși, aceștia sunt aprobați pentru producția de struguri organici, deoarece mucegaiul este devastator în America de Nord (dar nu și în Europa).

Mai mult, adesea trecut cu vederea este faptul că 99,99% dintre substanțele pesticide din dieta noastră provin de la plante care le produc, în mod natural, pentru a se apăra de prădători.

De-a lungul secolelor, principalii vinovați ai intoxicațiilor alimentare în masă au fost adesea micotoxinele, cum ar fi aflatoxina din Aspergillus, ergotamina din ergot sau fumonisina din speciile Fusarium. Micotoxinele provin din contaminarea fungică a culturilor neprocesate sau atunci când insectele atacă culturile și deschid răni ale plantelor care ar putea oferi o oportunitate pentru invazia patogenilor. Odată ce mucegaiurile prind un punct de sprijin, condițiile proaste de depozitare favorizează și creșterea lor după recoltare.

Aflatoxina este cea mai răspândită micotoxină la nivel global și se caracterizează printr-o toxicitate extremă care este aditivă în timp. Asta înseamnă că expunerile sunt cumulative. Agricultura organică sau de altă natură, așa-numitele „naturale“ au puține tratamente anti-fungice dovedite. Producția de arahide în majoritatea locațiilor are recomandări puternice pentru tratarea semințelor cu fungicide, dar producția organică nu o permite. Ca și în cazul altor micotoxine, alimentele organice au adesea concentrații de aflatoxină de câteva ori mai mari decât alimentele din producția agricolă tradițională.

Studiile exhaustive care au comparat metodele de producție nu au reușit să arate beneficii măsurabile pentru sănătate sau riscuri mai mici din abordările mai „naturale”-bio, aflate la modă. Prin urmare, susținătorii produselor bio au fost nevoiți să recurgă la lăudarea îmbunătățirilor mistice sau spirituale ca rațiune pentru utilizarea lor. Poate că, conceptul biodinamic de îngropare a coarnelor de vite împachetate cu gunoi de grajd în funcție de schimbările sezoniere este, de fapt, o îmbunătățire, dar nu avem dovezi care să susțină aceste afirmații.

Defectul fatal al agriculturii ecologice este randamentele scăzute care fac ca aceasta să risipească multă apă și să ocupe suprafețe mari de terenuri agricole. Fermele ecologice produc mai puțin decât fermele convenționale, exemplu: pentru căpșuni, fermele ecologice au produs cu 61% mai puțin decât fermele convenționale; pentru mandarine, cu 58% mai puțin; pentru bumbac, cu 45 la sută mai puțin; iar pentru orez, cu 39 la sută mai puțin.

(va urma)

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

După anii 1960, datorită îmbunătățirii tehnologiei, cercetătorii au identificat niveluri ridicate de insulină și un concept numit rezistență la insulină ca fiind comun atât pentru obezitate, cât și pentru diabetul de tip 2.

La începutul anilor 2000, acesta a devenit cunoscut sub numele de Sindrom Metabolic și a explicat mai mult sau mai puțin atât epidemiile de obezitate din întreaga lume, cât și legătura dintre obezitate, diabetul de tip 2 și bolile de inimă. Dar până atunci, înțelepciunea convențională era că ne îngrășăm pentru că mâncăm prea mult și avem boli de inimă pentru că mâncăm prea multe grăsimi saturate, iar această ipoteză mult mai parcimonioasă nu ar putea înlocui această gândire din toate motivele pe care le-am discutat.

Esența gândirii din spatele dietelor cu conținut scăzut de carbohidrați/bogată în grăsimi este destul de simplă: carbohidrații sunt problema și trebuie să îi evităm. Da, acest lucru este controversat. Totuși, din 1825 până în anii 1960, aceasta a fost înțelepciunea convențională. Generațiile anterioare au crescut crezând că carbohidrații îngrașă – asta este „ceea ce știe fiecare femeie“. Abia la începutul anilor 2000, medicii au început studiile clinice cu aceste diete, iar acestea au confirmat că le poți spune oamenilor să evite carbohidrații, că pot mânca cât vor și că vor pierde în greutate atât timp cât respectă sfaturile date. Vor pierde în greutate fără să le fie foame, aceasta fiind cheia!

Organizațiile de sănătate publică și asociațiile de sănătate din întreaga lume susțin dietele bogate în carbohidrați și evită grăsimile și în special grăsimile saturate. Această idee nu se împăcată cu faptul că alimentele bogate în carbohidrați îi putea îngrășa pe mulți dintre noi, că ar putea provoca boli de inimă (mai ales cerealele rafinate și zaharurile) și că mulți dintre noi suntem cel mai bine protejați dacă evităm aceste alimente. Din păcate, organizațiile de sănătate publică și asociațiile de sănătate și consilierii experți sunt deosebit de rezistenți în recunoașterea greșelilor lor.

Există acum o mulțime de studii care confirmă că aportul de grăsimi saturate nu este asociat cu mortalitatea, bolile cardiovasculare, bolile cardiace cronice, accidentul vascular cerebral ischemic sau diabetul de tip 2. Dimpotrivă, multe studii par să lege aportul de zahăr de diabetul de tip 2.

Disonanța cognitivă, inerția instituțională, conflictele financiare (majoritatea companiilor alimentare se ocupă de vânzarea de alimente și/sau băuturi bogate în carbohidrați), rezistența instituțională de a recunoaște erori care ar fi putut face mult mai mult rău decât bine și, în sfârșit, natura dovezilor disponibile în cercetarea nutriției. Din anii 1960, domeniul s-a bazat pe studii epidemiologice pentru a stabili ce mănâncă oamenii sănătoși și nesănătoși. Modul în care sunt interpretate aceste studii epidemiologice este defectuos.

Aceste studii epidemiologice stabilesc asocieri între consumul de alimente și sănătate. În timp ce epidemiologii și lumea autorităților care se bazează pe acest tip de dovezi vor recunoaște că asociațiile nu implică cauzalitate, le folosesc totuși pentru a face acest lucru. Cercetătorii în nutriție au hotărât că adunarea datelor despre această asociere din sondaje este cel mai bun lucru care se poate face. Dar aceste studii sunt mașini convenționale de confirmare a înțelepciunii.

Ai nevoie de studii randomizate controlate, oamenii care evită carbohidrații, cerealele și zaharurile deosebit de rafinate devin mai sănătoși.

Din ce în ce mai mult, politicile de sănătate publică dezvoltă sisteme de etichetare a alimentelor Front-of-Package (FOP) pentru a ajuta consumatorii să-și aleagă alimentele (etichetarea semaforului în Marea Britanie, Nutriscore în Franța, Scorul bateriei în Italia etc.).

Aceste politici nu vor ajuta. Aceasta este mai mult o dublare a înțelepciunii convenționale. În loc să ia în considerare posibilitatea ca, concepția noastră despre natura unei diete sănătoase să fie greșită, autoritățile se străduiesc și mai mult să o întărească și să o difuzeze.

Europenii sunt, în prezent, implicați într-o controversă cu privire la Nutriscore. Oponenții acuză algoritmul că este părtinitor a priori prin etichetarea alimentelor sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline, brânza sau carnea, cu o notă proastă.

Politicile publice de sănătate trebuie să înceteze să dea vina pe public în mijlocul unei pandemii de obezitate și diabet și să ia în considerare posibilitatea ca nutriționiștii și cercetătorii în obezitate să fie cei care au greșit. Se întâmplă tot timpul în știință. Și apoi trebuie acordată mai multă atenție studiilor clinice decât cercetărilor epidemiologice.

Cea mai recentă carte, The Case for Keto, a fost publicată chiar înainte de COVID. În această perioadă a devenit destul de evident că persoanele cu obezitate și boli metabolice cronice au fost mai afectate. Unii au ajuns la concluzia că obezitatea este adevăratul ucigaș din spatele COVID.

Trebuie evitate în continuare zahărul și băuturile dulci, astfel încât să rămânem sănătoși. Dacă aveți probleme în controlul greutății, tensiunii arteriale și/sau a zahărului din sânge și înțelepciunea convențională nu a funcționat pentru dumneavoastră, atunci încercați ceva diferit.

În special, ar trebui să încercați să vă abțineți mai mult sau mai puțin de la alimentele bogate în carbohidrați. Oamenii ar trebui să încerce să mănânce alimente cu un conținut scăzut de carbohidrați dar bogat în grăsimi, însă trebuie să știe cum să o facă corect, așa cum sugerează studiile clinice. Astfel devii mai slab și mai sănătos.

În principiu, este bine să ne ascultăm în primul rând corpul, și apoi experții!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Creșterea populației la nivel global ne determină să căutăm noi surse de hrană, dar care să implice costuri cât mai scăzute și impact minim pentru mediu. Una dintre variante pare a fi procurarea proteinelor animale din diverse specii de insecte.

Consumul insectelor este obișnuit în diverse colțuri ale lumii, în special în Africa, Asia de Sud-Est și America de Sud, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), la ora actuală fiind folosite ca hrană peste 2.000 de specii de insecte în întreaga lume. Dar ele reprezintă o noutate în spațiul european, unde sunt aprobate în alimentația umană doar trei specii: viermele galben de făină, lăcusta călătoare și greierele de casă.

În luna mai 2021, când se aproba pentru prima dată introducerea unei insecte în alimentația omului pe bătrânul continent, respectiv a viermelui galben de făină uscat (forma larvară a gândacului de făină, Tenebrio molitor, fam. Tenebrionidae), Comisia Europeană (CE) dădea asigurări privind siguranța consumului.

„Această primă autorizare de introducere a insectelor pe piața UE ca alimente noi are loc în urma unei evaluări științifice riguroase efectuate de EFSA (N. R. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor). Noul aliment se poate consuma ca gustare, sub formă de insecte uscate întregi, sau ca ingredient al unor produse alimentare, de exemplu sub formă de pudră în produse proteice, biscuiți sau produse pe bază de aluat.

Strategia «De la fermă la consumator» identifică insectele ca sursă alternativă de proteine care poate sprijini tranziția UE către un sistem alimentar mai durabil. Milioane de oameni consumă deja zilnic insecte. În plus, conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), insectele sunt o sursă alimentară sănătoasă și foarte nutritivă, cu un conținut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre și minerale“, se afirmă în comunicatul emis de CE la acea dată.

O provocare...

Aprobarea s-a obținut în urma unui studiu aprofundat al EFSA, care a stabilit că larvele viermelui de făină au un conținut semnificativ de nutrienți și pot deveni o sursă de hrană sustenabilă pentru viitor, obținerea lor presupunând spații și costuri mici și un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră. Dar persoanele cu alergii la acarieni și fructe de mare prezintă risc crescut să aibă reacții adverse și la viermi de făină.

Ermolaos Ververis, chimist și om de știință la EFSA, cel care a coordonat cercetarea pentru primul aviz adoptat privind insectele ca hrană nouă, declara: „Insectele sunt organisme complexe, ceea ce face ca o caracterizare a compoziției produselor alimentare derivate din insecte să fie o provocare. Înțelegerea microbiologiei lor este esențială, având în vedere, de asemenea, că întreaga insectă este consumată. (…) Formulele din insecte pot avea un conținut ridicat de proteine, deși nivelurile adevărate de proteine pot fi supraestimate atunci când chitina, substanța componentă majoră a exoscheletului insectelor, este prezentă. În mod critic, multe alergii alimentare sunt legate de proteine, așa că evaluăm dacă consumul de insecte ar putea declanșa reacții alergice. Acestea pot fi cauzate de sensibilitatea unui individ la proteinele insectelor, reactivitatea încrucișată cu alți alergeni sau alergeni reziduali din hrana pentru insecte, de exemplu gluten.“

Viermi, lăcuste, greieri

Larvele gândacului de făină au culoare alb-gălbuie și măsoară 2,5-3 cm, iar adulții sunt negri și ating lungimi de 1,25-1,8 cm. Sunt dăunători în agricultură pentru că se hrănesc cu boabe, făină sau mălai puse la păstrat. Pentru elimarea lor se cern făina și mălaiul obținute tradițional. La noi acești viermi s-au folosit ca momeală pentru pește, pentru hrana păsărilor sălbatice iarna sau în sezonul de cuibărit (sunt recomandați și în hrana păsărilor de curte) ori a animalelor de companie exotice (șopârle, țestoase, șerpi, păsări, pești etc.).

Viermii de făină pentru consum uman sunt ținuți doar în spații speciale (umbrite, aerisite, cu 24-25° Celsius) și hrăniți cu făină de grâu, tărâțe de grâu sau cereale, fulgi de ovăz, cu felii subțiri de cartofi, morcovi sau mere, deși în natură sunt omnivori. Ouăle depuse sunt separate de adulți prin cernere și lăsate să se dezvolte separat 7-14 zile, până devin larve. Când ating dimensiunea necesară pentru comercializare, sunt spălate, opărite 5 minute și deshidratate la temperaturi joase. Prăjite în ulei, larvele aduc a chipsuri cu carne, iar uscate au aromă de arahide sau nuci.

Viermii de făină prezintă și avantajul că pot degrada polistirenul și polietilena de joasă densitate (LPDE) în materie organică, potrivit studiilor făcute în 2015, respectiv 2020 la Universitatea Stanford (SUA).

În noiembrie 2021, CE a declarat și lăcusta călătoare (Locusta migratoria) sigură pentru consum. Se poate comercializa uscată, congelată sau sub formă de pudră, dar toate alimentele care au în componență această insectă trebuie să menționeze pe etichetă o atenționare privind posibile alergii.

La începutul acestui an, în luna februarie, și greierele de casă (Acheta domesticus, fam. Gryllidae) a intrat pe lista insectelor comercializate în țările UE. Poate fi congelat sau uscat pentru consum ca atare la gustări sau măcinat și încorporat în diverse preparate alimentare precum batoane proteice sau anumite aluaturi. În țările asiatice se mănâncă prăjiți în baie de ulei ori uscați la cuptor ca aperitiv sau gustare ori sfărâmați și presărați peste salate. Au mulți nutrienți, gust neutru și nu conțin gluten, de aceea ar putea fi de mare ajutor pentru crearea de alimente destinate persoanelor cu intoleranță la gluten. Atenție, și greierele poate provoca alergii la 2-4% dintre adulți și 8-9% dintre copii!

La noi, primul pas spre integrarea greierului în alimentație s-a făcut la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, unde s-a preparat o pâine cu 3% făină de greiere. Pâinea obținută nu a avut gust diferit față de cea obișnuită, doar o nuanță puțin mai închisă.


În concluzie, deși prezintă valori nutriționale dovedite, probabil insectele vor fi consumate doar, cel mult, de curiozitate la noi în țară deoarece obiceiurile alimentare se schimbă foarte greu în timp și încă nu există o nevoie în acest sens, în România găsindu-se încă suficiente surse tradiționale de proteine la prețuri accesibile. Dar insectele ar putea să fie răspunsul pentru prevenirea foametei în anumite zone ale lumii.


Monica VIERICIU

Populația în expansiune și schimbarea obiceiurilor culinare sunt factori care determină creșterea cererii de hrană. Sectoarele de producere a alimentelor încearcă să țină pasul cu această creștere continuă în contextul în care suprafața terenurilor agricole se dovedește insuficientă, sănătatea oceanelor este serios periclitată, iar resursele naturale sunt periculos diminuate. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, în 2020 aproximativ 690 de milioane de oameni, adică 8,9% din populația globală, au suferit de foame, iar creșterea estimată este de 60 de milioane de oameni la fiecare cinci ani. În mod paradoxal, o treime din totalul hranei produse este irosită. Siguranța și securitatea alimentară vor fi tot mai dificil de realizat, mai ales în contextul în care, până în 2050, va trebui să producem cu 70% mai multă mâncare pentru a hrăni cele aproximativ 9 miliarde de oameni.

Provocări și obiective

În 2014, Organizația pentru Alimentație și Agricultură și cu Banca Mondială lansau conceptul integrat de manageriere a fiecărui lanț de producție din sistemul agricol, Climate-smart agriculture (CSA). Cele trei obiective majore pe care se sprijină conceptul Climate Smart Agriculture sunt creșterea productivității, rezistența sporită și reducerea emisiilor de gaze.

Trebuie să producem hrană mai multă și mai calitativă pentru a asigura securitatea și siguranța alimentară. Este important ca, în special în țările sărace, unde 75% din populație trăiește în mediul rural și agricultura este singura ocupație, veniturile din această sursă să crească.

Reducerea vulnerabilității în fața secetei, a bolilor și dăunătorilor, dar și a altor factori determinați de schimbările climatice este un deziderat care poate fi obținut, spun inițiatorii programului, prin îmbunătățirea capacității de adaptare a tehnologiilor agricole la modelele meteo haotice și scurtarea anotimpurilor.

Al treilea obiectiv este reducerea emisiilor de gaze pentru fiecare kilogram de hrană produs, reducerea defrișărilor și identificarea modalităților de a absorbi carbonul din atmosferă.

Începând cu 2014, Banca Mondială și partenerii săi au realizat profilul a 30 de state Climate Smart Agriculture și astfel au reușit să ajute țări din Asia, Africa și America Latină să înțeleagă modul în care schimbările climatice afectează sistemele de producere a hranei și ce soluții există. Provocarea aceasta este accentuată și de vulnerabilitățile agriculturii față de schimbările climatice care se resimt prin creșterea temperaturilor, variații ale vremii, fenomene meteo extreme, extinderea culturilor invazive, a bolilor și dăunătorilor. Sub presiunea acestor factori, suprafața terenurilor agricole se diminuează, calitatea nutritivă a principalelor cereale scade, la fel și productivitatea fermelor de animale. Există însă și un revers al medaliei. Agricultura nu este doar soluția, ci, în mod paradoxal, și o parte a problemei pentru că generează 19-29% din totalul emisiilor de gaze și există temeri că, odată cu dezvoltarea ei, și acest procent ar putea să crească.

Zece planuri de investiții cu peste 2,5 miliarde de dolari

Banca Mondială a dezvoltat peste 10 planuri de investiții (CSAIP) pentru Bangladesh, Zimbabwe, Zambia, Lesotho, Mali, Burkina Faso, Ghana, Coasta de Fildeș, Maroc și Republica Congo. CSAIP identifică investiții CSA în valoare totală de peste 2,5 miliarde de dolari, investiții de care vor beneficia peste 80 de milioane de oameni din țările agreate în proiect.

În Bangladesh investițiile derulate de Banca Mondială prin intermediul CSA sunt estimate la 500 de milioane de dolari, o parte din bani fiind redirecționați către proiectul Livestock and Dairy Development, dezvoltat în paralel cu planul de investiții CSAIP. Investițiile au vizat creșterea statusului de sănătate a animalelor, îmbunătățirea strategiilor de hrănire, reproducere, gunoi de grajd și gestionarea deșeurilor, precum și implementarea unor tehnologii cu nivel redus de emisie pentru activități precum răcirea și transportul laptelui.

În Lesotho, prin intermediul CSAIP s-a inițiat proiectarea celei de-a doua faze a Proiectului de Dezvoltare Agricolă pentru Micii Fermieri (SADP 2). În această etapă vor fi alocate 50 de milioane de dolari.

În China a fost dezvoltată o serie de proiecte în valoare de 755 milioane de dolari prin care se sprijină practicile și instituțiile agricole preocupate de agricultura inteligentă. Unul dintre proiectele care au contribuit la extinderea agriculturii inteligente din punct de vedere climatic a vizat asigurarea unei eficiențe mai bună a utilizării apei pe 44.000 de hectare de terenuri agricole și implementarea unor noi tehnologii care au îmbunătățit condițiile solului și au sporit producția de orez cu 12% și producția de porumb cu 9%. Peste 29.000 de cooperative au raportat venituri mai mari și o rezistență crescută la climă prin acest proiect. Un alt proiect finalizat recent a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 23.731,94 tone CO2 – eq și a crescut bazinul de carbon al solului cu 71.682,53 tone CO2.

Ce schimbări se prefigurează în agricultura mondială

În Uruguay, producția agricolă durabilă este sprijinită printr-o serie de inițiative. Din 2014, CSA a fost adoptat pe 2.946.000 de hectare și 5.139 de fermieri au fost beneficiarii acestui proiect. Datorită investițiilor derulate în Mexic prin planul CSAIP aproximativ 1.842 de companii agricole au putut adopta 2.286 de tehnologii durabile din punct de vedere ecologic – energie regenerabilă, tehnologii eficiente din punct de vedere energetic, gestionarea durabilă a deșeurilor și conversia biomasei. În Uzbekistan, Banca Mondială colaborează cu guvernul pentru a facilita trecerea de la monocultura de bumbac și grâu către un sistem agricol mai rezistent la șocurile climatice – inclusiv horticultura – și aplică practici climatice inteligente care îmbunătățesc sănătatea solului și reduc degradarea acestuia. În Niger, un proiect conceput special pentru a oferi o agricultură climatică inteligentă are ca scop distribuirea semințelor îmbunătățite, tolerante la secetă, implementarea unor sisteme de irigații mai eficiente și utilizarea extinsă a silviculturii. Se estimează că aproximativ 500.000 de fermieri și păstori din 44 de comune vor fi beneficiari ai acestui proiect. În Pakistan comunitățile extrem de vulnerabile la schimbările climatice se confruntă cu provocări legate de utilizarea apei, de aceea investițiile prin CSA s-au concentrat pe reabilitarea cursurilor de apă comunitare și implementarea unor sisteme de irigații moderne.

În Kenya, obiectivul CSA este de a crește productivitatea agricolă și de a dezvolta rezistență la riscurile generate de schimbările climatice în comunitățile agricole mici și pastorale. În Malawi, CSA are ca obiectiv îmbunătățirea rezistenței culturilor la secete tot mai accentuate și persistente și îmbunătățirea sănătății solului pentru o productivitate agricolă crescută, dar și adaptarea la schimbările climatice și atenuarea lor. Aproximativ 140.000 de fermieri au adoptat o serie de practici CSA, în timp ce sănătatea solului a fost îmbunătățită pe aproape 28.000 de hectare.


- Proiectul Maharashtram dezvoltat în India este unul dintre cele mai ample proiecte implementate de Banca Mondială, cu o valoare de 420 milioane dolari. Începând din iunie 2020, 309.800 de beneficiari ai proiectului au adoptat practici agricole inteligente din punct de vedere climatic, iar 56.602 hectare de teren au beneficiat de tehnologii moderne de irigații și drenaj.


- Se estimează că la nivel mondial există 500 de milioane de mici fermieri. Banca Mondială consideră o prioritate ajutorarea micilor fermieri deoarece aceștia pot contribui la atingerea obiectivelor Climate Smart Agriculture prin reducerea defrișărilor, a emisiilor de metan și a poluării solului.


- O evaluare preliminară sugerează că pandemia Covid-19 ar putea genera o creștere între 83 și 132 de milioane de oameni care se vor adăuga la numărul total de subnutriți din lume în 2020, în funcție de scenariul de creștere economică, se arată în rapoartele FAO.


- Potrivit FAO, țările cu venituri mici se bazează mai mult pe alimente de bază și mai puțin pe fructe și legume și alimente de origine animală decât țările cu venituri mari. Numai în Asia și la nivel global în țările cu venituri medii-superioare există suficiente fructe și legume disponibile pentru consumul uman pentru a putea îndeplini recomandarea FAO / OMS de a consuma minimum 400 g / persoană / zi.


- Omenirea și-a propus ca până în 2030 foametea să fie eradicată. Din nefericire, în momentul de față atingerea acestui obiectiv pare imposibilă. Mai mult decât atât, dacă se păstrează ritmul actual numărul oamenilor afectați de foamete va depăși 840 de millioane până în 2030.


Daniel ZMARANDA

Compania finlandeză Solar Foods și-a propus să revoluționeze toate conceptele legate de mâncare. Prin tehnologia pe care au inventat-o, reprezentanții companiei și-au propus să demonstreze că hrana poate fi obținută din alte surse decât din agricultură. Astfel, aceștia au dezvoltat o tehnologie prin care să obțină o pudră proteică, similară făinii, pe bază de dioxid de carbon, captat din aer. Inventatorii acestei pudre spun că este 100% sigură pentru consumul alimentar și că poate fi folosită în iaurturi sau alternative la carne, cum ar fi burgerii vegetali. Cum se obține, concret, această pudră?

Apa este deshidratată cu ajutorul electricității în hidrogen şi oxigen. Ulterior, hidrogenul rezultat este adăugat la CO2 folosit pentru hrănirea microbilor în timpul unui proces de fermentare. Astfel, proteinele obţinute sunt transformate în pudră. Și așa hrana viitorului nu mai are nicio legătură cu agricultura.

Compania are planuri ambițioase în ceea ce privește dezvoltarea acestui concept pentru că, după obținerea licenței de comercializare în Uniunea Europeană, și-a propus ca, pe lângă reactorul pe care îl are acum, să achiziționeze mai multe astfel de echipamente de mărimea unui autobuz.

Laura ZMARANDA

A asigura hrana îndestulătoare pentru zece miliarde de oameni reprezintă deja o chestiune care le creează nopți albe multor cercetători. Cel puțin acesta a fost mesajul transmis în timpul dezbaterii care a avut loc în București, la British Council, cu ocazia Bucharest Science Festival. Dezbaterea a fost organizată de către organizația profesională AgroBiotechRom, membră a asociației europene EuropaBio, a utilizatorilor de biotehnologii.

În anul 2050 cercetătorii estimează că populația planetei va depăși pragul de zece miliarde. Însă cum se vor hrăni aceștia este o întrebare care ar trebui să-și găsească un răspuns cât mai curând posibil. Despre acest subiect au discutat vreme de mai bine de două ore Petra Jorasch, expert în biologie moleculară a plantelor, în prezent liderul echipei de advocacy a Asociației Europene a Semințelor, și Silvia Dumitrescu, vicepreședinte pentru comunicare al International Food Information Council Foundation, organizație dedicată diseminării în rândul publicului larg a informațiilor fundamentate științific cu privire la sănătate, nutriție și siguranță alimentară, cu sediul la Washington. Dezbaterea a fost moderată de către Corina Negrea, cunoscută realizatoare de emisiuni cu teme științifice la Radio România Cultural.

Desigur că această mănușă cade în terenul producătorilor de hrană, respectiv al agricultorilor și zootehniștilor. Iar o parte importantă a soluției o reprezintă, în opinia celor două specialiste, organismele modificate genetic (OMG-urile). Față de plantele clasice, mai ales în condițiile modificărilor climatice, acestea pot asigura producții mai ridicate, cu costuri mai mici și cu folosirea unor cantități reduse de pesticide.

„Selecționarea celor mai buni hibrizi este o preocupare a agricultorilor încă din cele mai vechi timpuri. În urmă cu aproximativ 150 de ani, Mendel descoperea legile eredității și le folosea pentru a accelera procesul de ameliorare a plantelor. Acum, în timpurile noastre, cercetătorii au descoperit calea scurtă pentru a obține noi soiuri și hibrizi: editarea genetică. Practic, rezultatele sunt exact aceleași ca ale procesului de selecție naturală, doar că în loc să dureze ani sau zeci de ani, durează doar câteva luni“, a evidențiat Petra Jorasch.

Pe de altă parte, Silvia Dumitrescu a evidențiat faptul că deja în lume există o istorie destul de lungă a cultivării OMG-urilor. Se cultivă, de mai mulți ani, soia, bumbac, rapiță, orez, mere, papaya, banane, cartofi modificați genetic, pentru a enumera doar câteva dintre produsele disponibile pe rafturile din supermarket-uri. Cu toate acestea, până acum nu au putut fi evidențiate niciun fel de efecte adverse sau alte inconveniente cauzate de aceste produse.

În UE nu este permisă cultivarea OMG-urilor, cu excepția a doi hibrizi de porumb, care sunt folosiți, cu bune rezultate, mai ales în Spania. Cu toate acestea, cea mai mare parte a hranei șeptelului european constă în soia modificată genetic, importată din afara UE. Este evident că o asemenea soluție nu este viabilă pe termen lung și că Uniunea va trebui, până la urmă, să își revadă politica în privința acceptării cultivării OMG. Desigur că acesta este un proces anevoios, care implică atât cercetătorii și agricultorii, pe de o parte, dar și consumatorii și factorul politic, pe de altă parte. Dar chestiunea trebuie rezolvată înainte ca presiunea asupra producătorilor de hrană să devină prea mare. Așa cum evidenția una dintre vorbitoare, nu demult un fermier european producea hrană pentru cinci persoane. Acum el trebuie să hrănească 150, iar în curând va trebui să hrănească și mai multe! Cum?

Alexandru GRIGORIEV

Să asiguri hrana necesară pentru întreaga planetă nu este o sarcină pentru cei slabi de inimă.

Până în 2050 se estimează că planeta va avea cu două miliarde de oameni mai mult. Aceștia se vor alătura celor șapte miliarde de azi aflați în căutarea unor fructe și legume mai sănătoase, de calitate mai bună și mai delicioase, cu uleiuri sănătoase și proteine. Și vor dori cantități mai mari.

Într-adevăr, fermierii și toți cei din industria agricolă sunt într-o cursă pentru dublarea producției de alimente, necesară pentru a hrăni nouă miliarde de oameni în următorii 30 de ani, în ciuda unor amenințări precum boli ale plantelor, dăunători, diminuarea suprafețelor agricole, surse mai puține de aprovizionare cu apă sau schimbări climatice.

Nu este de mirare de ce securitatea alimentară a devenit una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă lumea.

Nu există soluții simple pentru a ne asigura că vom avea suficientă hrană în anii următori. Asta necesită o abordare holistică, dar și soluții și inovații adoptate în cadrul unei rețele coordonate care să includă companii, autorități publice și parteneri din rândul societății civile. Dar, dispunem de „semințele“ unor inovații promițătoare. Avem semințe și în sensul literal. Semințe care au fost tratate pentru a ajuta fermierii și comunitățile rurale din întreaga lume să prevină boli ale plantelor sau atacul unor dăunători.

Tratamentele aplicate plantelor sunt realizate cu produse chimice sau biologice, de obicei insecticide sau fungicide, acestea fiind aplicate semințelor înainte de semănat. Semințele tratate permit fermierilor să protejeze recoltele într-un mod eficient și eficace încă de la stadiul de sămânță, diminuând sau eliminând nevoia unor măsuri de protecție în stadiul de plantulă sau plantă matură.

Aceleași semințe îmbunătățesc culturile, uniformitatea producției și randamentele obținute, permițând fermierilor să beneficieze de recolte mai bogate, cu un grad de siguranță mai mare și mai puține riscuri. Chiar dacă cel mai indicat tratament aplicat depinde de un număr mare de factori, este clar că din ce în ce mai mulți fermieri apelează la semințe tratate.

De exemplu, anul trecut peste 70% din grâul și porumbul semănat de fermierii europeni a avut la bază semințe tratate, în creștere față de ponderea de doar 10% înregistrată în urmă cu 20 de ani. Rapița, floarea-soarelui, ovăzul și alte culturi provin, din ce în ce mai mult, din semințe tratate.

Acest lucru se întâmplă într-o perioadă în care amenințarea produsă de diverși dăunători este la cele mai înalte cote, pe toată suprafața globului. Se estimează deja că dăunătorii și bolile plantelor sunt responsabile de 40% dintre pierderile totale în producția globală agricolă, iar tendința este una de creștere, având în vedere că bolile și dăunătorii care distrug plantele continuă să se răspândească.

Oricum, tratarea semințelor nu vine fără o doză de scepticism din partea publicului, unii afirmând că astfel este pusă în pericol viața animalelor din sălbăticie sau a albinelor.

Este nevoie ca noi, cei din domeniul agricol, să îmbunătățim felul în care ne adresăm publicului. Un mit din această categorie este acela că semințele tratate au culori mai puternice ca urmare a unor mutații. Adevărul este că sunt adăugați coloranți prietenoși cu mediul pentru a-i ajuta pe fermieri să știe ce tip de semințe să planteze și când să facă acest lucru. Nu e nimic nenatural în asta. Încercăm doar să facem viața fermierilor mai simplă.

Trebuie să vorbim și despre beneficiile extraordinare rezultate din producția eficientă a alimentelor, cu randamente superioare, valori nutritive mai mari și mai puține amenințări venite din partea dăunătorilor, buruienilor, bolilor sau temperaturilor extreme.

În plus, trebuie să invităm prietenii preocupați de aceste aspecte în conversații și să căutăm să înțelegem mai bine punctele lor de vedere. Fie că vorbim despre protejarea surselor de apă, reducerea amprentei de carbon sau educarea lumii privind promisiunile tratării semințelor, toți vom avea de câștigat dacă oferim o platformă deschisă de colaborare și inovare, care să scoată în față cele mai bune idei, venite atât din interiorul, cât și din exteriorul industriei noastre.

Companii mari precum Corteva Agriscience au puterea de a-i convinge pe cei mai buni și inteligenți jucători din lanțul valoric, pornind de la furnizori, comercianți și până la consumatorii care achiziționează hrana pentru creșterea căreia aducem și noi o contribuție. Fiecare trebuie să se implice mai activ în relația cu organismele de reglementare și cu ONG-urile care vor defini viitorul agriculturii și al tehnologiilor de tratare a semințelor, aici, în Europa și pe întregul glob. Nu există opțiunea de a ne sustrage. Oricine din domeniul agricol va fi afectat și toți avem responsabilitatea de a face ceva, de a ne face vocile auzite și de a ne asigura că dispunem de un mediu în care fiecare este respectat și în care diferența de idei este promovată.

Dacă vom face asta nu mă îndoiesc că vom continua să revoluționăm mâncarea pe care o producem, conținutul de proteine oferit și comunitățile agricole pe care le deservim în toată lumea.

Maria CÎRJĂ

Marketing Manager România & MoldovaCorteva Agriscience™
Agriculture Division of DowDuPont ™

Mazărea (Pisum arvense) reprezintă o sursă importantă de proteină vegetală pentru hrana animalelor. Progresele genetice din ultimii ani au condus la apariția pe piața românească a unor soiuri ameliorate de mazăre furajeră, cu potențial productiv şi nutritiv ridicat. Prin urmare, aria de utilizare a mazării furajere în hrana porcilor s-a lărgit mult. Totuși, extinderea mazării în furajarea porcilor este încetinită deocamdată de sensibilitatea crescută la fungi și dăunători și de cerințele ridicate față de condițiile de păstrare-depozitare. Costul resursei clasice, respectiv șrotul de soia care a crescut dramatic după interzicerea folosirii făinurilor animale, a dus la creșterea costului cu hrana. Pe acest fond, cercetătorii au evaluat alternative leguminoase locale care nu sunt utilizate uzual în hrana purceilor.

Prin conținutul bogat în proteine (21%, proteină brută) ușor digestibile (89% digestibilitatea proteinei) dar și în compuși bioactivi (acizi grași polinesaturați n-3) cu proprietăți terapeutice (de exemplu, activitate antiinflamatorie), mazărea conferă furajului calități nutritive remarcabile.

Este important să ne reamintim faptul că, pentru a ajuta purceii să „depășească“ perioada critică de după înțărcare, nu trebuie să ne rezumăm doar la asigurarea unor condiții de microclimat și manipulare corespunzătoare. Tulburările enterice la purcei în criza de înţărcare au consecinţe negative pentru producători, fiind afectate performanţele de creştere şi rata de mortalitate. Infecţia enterică cu E. Coli, de exemplu, afectează purceii cu precădere în prima săptămână după înţărcare (Fairbrother et al., 2005). Acest tip de bacterii proliferează rapid. Mai mult, enteritele reprezintă o manifestare a efectului stresului de înțărcare, pe fondul unei imunități active în formare, a unei adaptări imperfecte a sistemului de termoreglare și a unui sistem digestiv incomplet dezvoltat. Pe fondul interzicerii folosirii antibioticelor ca promotori de creștere a apărut necesitatea găsirii unor soluții furajere pentru o bună stare de sănătate și performanțe bune de creștere.

Eficiența introducerii în hrana purceilor, imediat după înțărcare, a unei varietăți de mazăre a fost studiată pe o perioadă de 20 de zile, în condiții de fermă, în Biobaza IBNA Baloteşti (proiect ADER 6.1.1, finanțat de MADR). Furajul a fost administrat animalelor sub formă peletată. Pentru o mai bună valorificare a fosforului, în ambele rețete de nutreț combinat au fost utilizate enzime (fitaza 0,01%). Pentru rezultate optime asupra stării de sănătate s-a redus limita de includere a mazării și s-a optat ca soluție pentru adaosul uleiului de in ca ingredient ce complementează cu succes mazărea datorită conținutului excelent în acizi grași n-3.

La finalul perioadei de testare purceii de la lotul cu adaos de mazăre au realizat performanțe zootehnice comparabile celor obţinute prin utilizarea resursei clasice (șrot de soia) în hrană.

Parametrii plasmatici (colesterol, trigliceride, cortizol, lipaze) nu au fost influenţaţi negativ de adaosul de mazăre în reţetă. Intensitatea enteritelor, înregistrată zilnic, folosind un sistem de punctare de la 1 la 3 în funcție de severitate, a evidenţiat faptul că prezenţa mazării în hrană contribuie la ameliorarea stării de sănătate a purceilor, enteritele prezentând o intensitate uşor mai scăzută față de purceii care au consumat hrană cu surse proteice clasice.

Rezultatele obținute confirmă faptul că mază­rea, prin conţinutul în compuşi bioactivi, contri­buie la reducerea intensităţii enteritei, prevenind astfel deshidratarea şi pierderile în greutate la purceii aflaţi în criza de înţărcare. În plus, fiind o sursă de proteină locală, administrată judicios în hrana purceilor poate diminua preţul furajului.

Nicoleta Aurelia Lefter

Mihaela Hăbeanu

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Pițigoii, țiclenii, măcălendrii, mierlele, ciocănitorile și păsările granivore își găsesc greu hrana pe timpul iernii, așa că le puteți veni în ajutor prin amplasarea unor hrănitori în grădina dvs. Societatea Ornitologică Română face câteva recomandări în acest sens, așadar iată cum puteți ajuta păsările să supraviețuiască iernii.

Pentru a evita tragediile, asigurați-vă că hrănitoarea este amplasată pe un suport ce nu poate fi escaladat de pisici. Puteți folosi o țeavă metalică sau un par din beton, nu foarte groase.

magazin b

Hrana păsărilor variază de la semințe de floarea-soarelui, mei, dovleac, sămânță de cânepă, făină de porumb măcinată mare sau chiar mămăliga. În hrănitori se mai pot pune orez și ovăz, cartofi, morcovi și alte zarzavaturi, dar toate fierte în prealabil. Puteți diversifica meniul păsărilor cu bucățele de măr, miez de nucă, arahide, fructe de pădure uscate, scoruș, porumbele, soc. Pentru a supraviețui nopților cu temperaturi scăzute, păsările au nevoie și de hrană cu multe calorii. Astfel, se pot face amestecuri de semințe înglobate în untură topită sau margarină, care la frig se întărește. Sarea, pâinea sau orice alt produs de patiserie, dar și hrana pentru animale sunt dăunătoare păsărilor.

Pentru a asigura un confort psihologic păsărilor sfioase este indicat ca hrănitoarele să fie amplasate în spații largi, în jurul cărora să se afle pomi sau tufe în care înaripatele să se refugieze atunci când se simt amenințate sau când vor să savureze liniștite semințele.

De ce sunt indicate hrănitoarele în favoarea hranei suspendate? Pentru că de multe ori păsările mai mari consumă hrana suspendată ca atare și lasă flămânde păsările de talie mică. Hrănitoarele suspendate au menirea de a descuraja gaițele sau ciorile.

Hrănitoarele trebuie aprovizionate dimineața devreme și igienizate periodic.

magazin d

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 57

Conform obiceiului din ultimul deceniu, cumpăna dintre ani mi-o petrec pe meleaguri străine, cât mai departe de casă, motivată de perioada dispariției premature a fiului meu. De astă dată am fost în Insula Cipru, locul de origine a zeiței frumuseții, Afrodita. Formația profesională de inginer agronom nu mă poate lăsa impasibil la peisajul agrar care se derulează în fața mea, printre obiectivele turistice pentru care am fost atrași să le vizităm. De la bun început am fost impresionat de străduința insularilor de a valorifica fiecare palmă de teren pentru a produce hrană pentru oameni sau furaje pentru animale. Pe terenurile în pantă din sudul, vestul și nordul insulei cu substrat predominant calcaros de diferite consistențe, suprafețele sunt terasate și cultivate cu viță-de-vie sau pomi fructiferi. Nu îți vine să crezi cum de este posibil ca pe un substrat pietros de culoare albă, aparent neproductiv, să crească cu folos viță-de-vie sau pomi fructiferi precum măslinul, citricele, rodia, glădicea, smochinul și altele.

Vița-de-vie și vinurile de o calitate excepțională i-au atras din vechime pe invadatori, printre care, potrivit legendei, și pe sultanul Selim al II-lea, fiul lui Soliman Magnificul, adept înfocat a lui Bachus, despre care se spune că a cucerit insula pentru a se îndestula cu această licoare divină.

Din fructele măslinului, pe lângă tradiționalul ulei, se prepară delicioase plăcinte și alte produse de patiserie, esențe pentru șampoane, balsamuri, creme și alte sortimente de cosmetice; lemnul se utilizează pentru foc, construcții sau se confecționează obiecte de artizanat; copacul în sine servește ca umbră pentru animale și multe alte întrebuințări.

Pe drept cuvânt, măslinul este considerat un dar al zeilor, fiind venerat în tot spațiul mediteranean. Din citrice, pe lângă consumul direct al fructelor, sunt preparate numeroase sortimente de produse alimentare și cosmetice. Fructele de rodie sunt stoarse pe loc cu ajutorul unei prese simple, rezultând un suc deosebit de gustos și hrănitor. Din păstăile de glădice se extrage o pastă cu care se îndulcesc numeroase produse de patiserie sau bombonerie reco­mandate pentru diabetici. Aceste produse rezultate din plantații de vie, pomi și arbuști fructiferi se întâlnesc pretutindeni la nivel maximal de cultivare ca suprafețe și densități.

În estul insulei întâlnim suprafețe de teren majoritar plane cu soluri roșietice „terra rosa“, mai fertile, pe care se cultivă grâu de toamnă și în special cartofi, de la care se obțin 2-3 recolte pe an în condiții de irigare, care se exportă apoi în țările învecinate și nordul european. Creșterea animalelor este mai puțin dezvoltată din cauza suprafețelor reduse pentru asigurarea furajelor. Puținele turme de capre și oi se hrănesc cu tufărișurile și ierburile de pe terenurile unde nu se pot înființa plantații de pomi și arbuști fructiferi sau cultiva cu legume sau cereale. Este de admirat cum, lângă aleile ce mărginesc blocurile de locuințe și hotelurile moderne, se cultivă grâu de toamnă sau alte culturi.

Absolut de la toate culturile producția obținută se procesează pe loc după metode tradiționale și se livrează în partizi mici sub marcă și origine controlată locuitorilor și turiștilor. Până și laptele de măgăriță este transformat în produse cosmetice. Este de admirat cum din agricultura acestei țări cu condiții naturale aproape improprii practicării ei se obține un maxim de profit pentru cei care produc, procesează și comercializează.

Și când te gândești că la noi sute de mii de hectare de terenuri mai bune pentru practicarea agriculturii zac în continuare nelucrate ori sunt insuficient exploatate nu poți decât să te întristezi văzând cum procedează și prosperă alții în condiții cu adevărat vitrege.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO

O singură planetă, două universuri paralele. Într-unul dintre ele privilegiații lumii trăiesc în huzur, în celălalt oamenii mor... de foame. În momentul de față 9,6% din populația Terrei trăiește în sărăcie extremă, iar estimările arătau în 2014 că există aproximativ 1,3 mld. oameni subnutriți. Cine ar putea uita vreodată imaginea copilului african muribund aflat doar la un metru de vulturul care îi aștepta sfârșitul? Te întrebi cum se poate întâmpla asta într-o societate modernă care are pretenția de a fi evoluat și de a-și proteja oamenii? Firește o să te gândești că de vină este natura, că în arșița africană nu poate rodi aproape nimic. Este un adevăr care ascunde în spatele lui un adevăr și mai grav. Interesul de a regândi sistemul de producere și de distribuire a hranei la nivel mondial nu are prioritate acum. Și probabil nici în următoarea jumătate de secol. Între timp foametea va bântui. Departe de universul în care abundența este regină. Departe de universul în care trăiești. Gândește-te la asta când vei vrea să arunci jumătate din mâncarea din farfurie. Despre cum am putea dizolva paradoxul acceptat al lumii moderne – risipa de hrană și foamete – am discutat cu secretarul științific al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“, dl Aurel Badiu.

Ce înseamnă securitate alimentară

Problema securității alimentare este una destul de serioasă, mai ales în contextul creșterii demografice, al secătuirii pământului de resurse, al conflictelor politice și sociale care macină unele țări. Dar ce înseamnă securitate alimentară? Prezentată ad litteram de către dl Badiu, definiția, acceptată și asumată de către FAO ÎN 1996, spune că „securitatea alimentară înseamnă acces permanent fizic, social și economic al tuturor oamenilor la alimente suficiente, sigure, nutritive, astfel încât să le fie satisfăcute nevoile și preferințele alimentare și să le asigure o viață sănătoasă și activă. Securitatea alimentară prinde în definiția sa atât cantitatea de alimente, accesabilitatea la alimente, cât și utilizarea lor la nivel individual.“

La fel de stringentă ca și acum, în 1995 securitatea alimentară era o problemă care impunea luarea unor măsuri. Pe același model implementat în 1950 prin care s-a creat o piață comună a cărbunelui care să garanteze securitatea energetică, au apărut și s-au dezvoltat Politici Agricole Comune. Scopul acestui nou instrument era de a echilibra distribuția alimentelor din zonele de excedent și regiunile sărace în care exista o cerere foarte mare de hrană. În acest sens s-au desființat taxele vamale, s-au propus cote de producție, s-au stimulat producția agricolă și dezvoltarea spațiului rural. Și totuși securitatea alimentară nu a fost pe deplin asigurată.

Drept fundamental doar pentru unii

În secolul 21 există regiuni cu foamete endemică, și un miliard de oameni care nu au acces la hrană. Astfel, accesul la hrană pare să fi devenit un drept fundamental doar pentru unii. Condițiile pedoclimatice și modificările climatice sunt factori pe care nu îi putem controla, însă proasta gestiune a pieței mondiale, a resurselor de hrană și agricole trebuie să ne-o asumăm.

„La limită, un sistem agricol care are o variabilitate anuală destul de accentuată de 20-25% s-ar putea să aducă populația pe care o deservește în insecuritate alimentară. Statistica mondială privind producția agricolă nu variază foarte mult, dar este raportată la planetă. În realitate această variabilitate, determinată și de climă, se accentuează și poate să provoace insecuritate alimentară. Și atunci trebuie luate măsuri de politică agricolă ca cel puțin în zonele în care există acest pericol să fie redus impactul factorilor perturbatori. Practic, de asta au fost concepute și rezervele de stat, pentru a preîntâmpina variabilitatea inerentă a producției într-o anumită regiune“, spune secretarul științific ASAS. În spatele motivelor oficiale care stau la baza insecurității alimentare (sistemele de producere a alimentelor, resursele de apă, modificările climatice, reducerea biodiversității, proasta gestiune) există o altă parte de adevăr, cea a restricționării accesului social la hrană pe considerente politice. Un adevăr greu de acceptat și de puține ori adus în discuție.

Și totuși aruncăm la gunoi 100 milioane tone de alimente

Vorbeam despre huzurul în care trăim, o formulă care va părea poate prea opulentă, care va stârni voci ce vor spune că și în Uniunea Europeană sunt mulți săraci. Cu siguranță sunt. Și totuși datele statistice realizate în 2014 confirmă că există o abundență de alimente și o risipă importantă. Anual, la nivelul statelor membre Uniunii Europene se aruncă aproximativ 100 de milioane de tone de mâncare și dacă se va păstra acest ritm, potrivit Comisiei Europene, în doar cinci ani risipa va ajunge la 126 milioane de tone pe an. Într-un top al țărilor care gestionează prost această situație România păstrează și ea ritmul accelerat al risipei de alimente. În 2013 estimările arătau că în țara noastră anual se aruncă la gunoi aproximativ 1,85 milioane tone de hrană, un român aruncând la coșul de gunoi 97,5 kilograme de mâncare proaspătă anual.

Regândirea sistemului

Paradoxul oamenilor flămânzi și abundența lumii moderne ar putea dispărea prin regândirea sistemului global de producere a alimentelor şi al redistribuirii lor.

„Cea mai eficientă și performantă regiune a globului de producere a hranei este zona climatului temperat care are producție vegetală și animală din abundență. Unul dintre motivele pentru care în momentul de față Europa este invadată este și că aici accesul la hrană este relativ ușor. În momentul în care există un miliard de oameni care suferă de foame, dar pentru care, în mod evident, în alte regiuni se pot produce alimente, vorbim deja despre regândirea sistemului de redistribuire a hranei și de producere a ei.“ O soluție care teoretic poate fi implementată, dar care în practică, spune dl Badiu, nu are șanse de a se realiza. Cel puțin nu deocamdată pentru că în momentul de față nu reușim să ne înțelegem asupra unor lucruri elementare, există conflicte legate de cum să producem hrana și de cât de curată este. „În contextul acesta îmi este greu să cred că într-un interval de timp previzibil, respectiv targetul 2030- 2050, pământul va ajunge să producă hrană din abundență.“

Laura ZMARANDA

Hrănirea iepurilor este unul dintre principalii factori prin care crescătorul poate acţiona pentru obţinerea unor performanţe superioare de producţie şi pentru o eficienţă economică mare. Aceste rezultate se obţin folosind furaje care conţin substanţele nutritive necesare pentru procesele vitale din organism (proteine, grăsimi, substanţe minerale, vitamine, hidraţi de carbon, celuloză şi apă). În sistemul gospodăresc de creştere a iepurilor se folosesc furaje cultivate şi cele din surse proprii produse în gospodărie.

Datorită aparatului digestiv şi particularităţilor de digestie, iepurii au posibilitatea să folosească destul de bine nutreţurile verzi, nutreţurile fibroase uscate, precum şi rădăcinoasele şi tuberculiferele care reprezintă hrana lor de bază, completată cu suplimente de furaje concentrate.

Iepurii sunt rozătoare ierbivore. Un lucru important de care trebuie să ţinem seama este faptul că aceştia consumă hrana necesară în 24 de ore în circa 70-80 de tainuri, iar un tain durează 1-2 minute. Este foarte important ca hrana să se dea la discreţie.

În perioada de vară nutreţul verde provenit fie din culturile plantelor furajere, fie din diverse resurse ocazionale reprezintă o importantă sursă de hrană pentru iepurii de casă. Acest furaj are o compoziţie echilibrată în substanţe proteice cu valoare biologică ridicată în vitamine şi săruri minerale uşor asimilabile. În acelaşi timp, nutreţul verde este suculent, uşor digestibil şi asimilabil, iar clorofila intervine în funcţia hematoproteică, luând parte la formarea hemoglobinei. Animalele care-l consumă în perioada de vară devin mai rezistente la influenţele negative ale diver­şilor factori de mediu. Furajele verzi stimulează activitatea sexuală, producţia de lapte a iepuroaicelor şi vitalitatea produşilor. Plantele verzi pot avea şi efecte negative asupra iepurilor atunci când se administrează în stare umedă. De aceea se recomandă ca după cosire să fie lăsate câteva ore la soare să se pălească.

Cele mai valoroase furaje verzi sunt leguminoasele şi gramineele. Leguminoasele se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină, substanţe minerale şi vitamine. Lucerna şi trifoiul sunt cele mai bogate în proteină şi se pot administra atât ca masă verde vara, pălite la soare, cât şi sub formă de fân, iarna.

Lucerna este indispensabilă iepuroaicelor gestante şi în lactaţie, precum şi în hrana tineretului cunicul. Cel mai bun fân de lucernă este cel cosit înainte de înflorirea plantelor. Lucerna prea tânără produce diaree.

Trifoiul este o plantă furajeră cu valoare nutritivă apropiată de cea a lucernei. Ca masă verde trebuie administrat cu prudenţă deoarece produce limfatemii atunci când este dat în cantităţi exagerate.

Sparceta este o plantă cu valoare nutritivă ridicată, care produce masă verde primăvara mai timpuriu decât lucerna şi trifoiul. Are avantajul că, administrată în hrana iepurilor, nu produce limfatemii.

Din categoria nutreţurilor verzi face parte şi iarba de luncă a cărei valoare nutritivă este apropiată de aceea a furajelor cultivate. Este compusă din floră complexă, cea mai valoroasă fiind aceea în care predomină speciile de leguminoase, în special trifoliene. Iarba recoltată de pe marginea drumurilor, a şanţurilor este contraindicată deoarece are mult praf şi adeseori conţine substanţe chimice ce produc tulburări gastrointestinale şi chiar intoxicaţii. Ca masă verde în hrana iepurilor se poate folosi şi mazărea furajeră, care se recoltează în faza de formare a păstăilor şi se administrează ca plantă întreagă.

Gramineele asigură o bună parte din furajele ce intră în hrana iepurilor. Se cultivă în special secara, orzul şi porumbul furajer. Secara masă verde este primul furaj de primăvară pe care iepurii îl consumă cu multă plăcere. Orzul este un valoros nutreţ verde ce se cultivă fie singur, fie în amestec cu mazărea sau măzărichea din borceagul de primăvară. Porumbul furajer este un nutreţ ieftin şi cu valoare nutritivă apropiată de cea a lucernei, însă sărac în proteină digestibilă.

Varza furajeră face parte dintre nutreţurile suculente ce asigură toamna târziu un nutreţ consumat cu plăcere de iepuri. Conţine multă apă şi poate produce tulburări gastrointestinale. În cantităţi mici trebuie administrate şi frunzele de sfeclă al căror conţinut mare de oxalaţi produc enterite şi intoxicaţii. Pe timpul iernii sfecla furajeră, sfecla de zahăr, guliile şi morcovii constituie sursa importantă de suculente. Iepurii consumă şi sfecla roşie ce poate fi dată crudă, fiartă sau opărită. Are avantajul că nu produce tulburări digestive.

Spanacul şi salata se pot administra în cantităţi nelimitate. Trebuie să ţinem seama de efectul lor laxativ care impune administrarea în hrana iepurilor după o perioadă de obişnuire treptată. Dacă diareea apare se amestecă în suplimentul de concentrate uruite praf de cărbune vegetal, după care afecţiunea dispare.

Frunzarele constituie un furaj avantajos, din luna mai până în luna august. Valoarea lor nutritivă se apropie de cea a ierbii de luncă şi conţine multe elemente nutritive. Vara se recomandă ca furajarea cu frunzare să se facă o dată la două zile pentru a neutraliza efectul laxativ al celorlalte furaje verzi. Folosirea frunzarelor ajută mult şi la tocirea dinţilor. Cele mai valoroase frunzare sunt cele de salcâm, plop, mesteacăn, tei, salcie, stejar. Peste iarnă se păstrează la loc uscat şi se administrează ca atare.

La furajarea de iarnă a iepurilor, un furaj tradiţional îl reprezintă cartoful. El conţine puţină albumină, dar din punct de vedere biologic are o valoare deosebită. Coaja cartofilor conţine o substanţă toxică numită solanină. Din această cauză se administrează fierţi sau opăriţi, după care apa de fierbere se aruncă.

Din categoria nutreţurilor fibroase în hrana iepurilor pe timp de iarnă se folosesc fânul şi paiele. Conţinutul fânului în calciu şi magneziu sunt de mare importanţă în furajarea tineretului cunicul. Paiele de cereale se asigură atât pentru hrană cât şi pentru cuiburile de fătare. Se vor administra cel puţin o dată pe săptămână şi ori de câte ori apar tulburări digestive.

Nutreţurile concentrate cerealiere se administrează ca supliment în cantităţi de 20-25 g/zi/cap, sub formă de grăunţe măcinate, ordinea valorii lor biologice pentru iepuri fiind ovăz, grâu, orz, porumb. Ovăzul activează funcţiile vitale şi stimulează activitatea sexuală, fiind acomodat atât în hrana reproducătorilor cât şi a tineretului. Orzul este bogat în substanţe nutritive cu grad ridicat de digestibilitate, putând înlocui în mare măsură orzul.

Porumbul se administrează în hrana iepurilor numai sub formă de uruială şi în amestec cu celelalte concentrate. Are conţinut scăzut de albumină şi nu este recomandat în hrana reproducătorilor deoarece îi predispune la îngrăşare. Grăsimea se depune în jurul organelor interne, ceea ce face ca femelele să intre în călduri, ovulaţia este împiedicată să se realizeze şi se instalează sterilitatea. De aceea amestecul de concentrate nu trebuie să conţină mai mult de 20% uruială de porumb. Amestecul destinat tineretului care va fi sacrificat poate avea 40% porumb uruit. Uruiala de porumb se pregăteşte doar pentru consumul la 3-4 zile pentru a nu se altera.

Secara furajeră are un grad redus de digestibilitate, iar când conţine cornul secarei produce intoxicaţii grave şi avorturi. Utilizarea ei în hrana iepurilor este riscantă.

Nutreţurile concentrate leguminoase (mazărea, fasolea, soia, bobul, lintea) sunt bogate în substanţe proteice şi se folosesc pentru completarea deficitului de proteine digestibile din seminţele de cereale. Mazărea se administrează în prezent de 10-15% în amestecul de uruieli pentru tineret şi animalele de reproducţie, pe lângă furajele verzi. Vara se poate administra şi ca plantă întreagă. Iarna nu trebuie să depăşească 10% din amestec deoarece produce constipaţii.

Seminţele de soia reprezintă un furaj mai valoros decât mazărea, cu un conţinut deosebit de proteine şi lipide (17,5%). În proporţie mai mare de 10% din amestecul de uruieli boabele de soia devin toxice.

Deoarece furajele vegetale nu acoperă necesarul de săruri minerale din organismul iepurilor, este necesară administrarea întregului complex de săruri minerale.

Sarea furajeră se găseşte sub formă măcinată sau sub formă de bulgări pentru lins. Bucăţile de sare se atârnă cu o sârmă în fiecare cuşcă sau se aşază pe suporturi improvizate pentru a nu se murdări. Pentru acoperirea necesarului de calciu se va introduce în amestecul de concentrate uruite 2% calciu furajer. Pentru a satisface nevoia de fosfor, iepurilor li se va administra făină de oase care conţin atât fosfor cât şi calciu în cantităţi echilibrate.

Apa este factorul cel mai important în creşterea iepurilor, necesară pentru desfăşurarea corespunzătoare a proceselor vitale, a creşterii şi dezvoltării acestora. Iepurii adulţi consumă zilnic o cantitate de apă de două ori mai mare decât substanţa uscată ingerată, iar tineretul de 1,5 ori. Consumul de apă al unei iepuroaice împreună cu puii pe care-i alăptează este de circa 2,5 litri pe zi. Insuficienţa apei duce la reducerea considerabilă a consumului de furaje şi la scăderea greutăţii corporale. De aceea apa curată, nu prea rece şi fără germeni patogeni, trebuie asigurată în permanenţă.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Mănânci mai bine, respiri mai bine, trăieşti mai bine

Sintagma aliment local sau hrană locală este folosită pentru a descrie un produs (vegetal sau animal) supus unor metode de producţie şi distribuţie ce sunt localizate geografic în preajma punctelor de desfacere, mai curând decât la nivel naţional şi/sau internaţional. Produsele sunt cultivate (sau crescute) şi pregătite aproape de locuinţa consumatorului, apoi distribuite pe distanţe mult mai mici decât acelea în mod uzual practicate de sistemele convenţionale. În general, sistemele de distribuţie a alimentelor locale/regionale sunt asociate cu agricultura sustenabilă, pe când sistemele globale se bazează pe agricultura industrială. Pe lângă faptul că aceasta încurajează economia regiunii, a consuma produse locale poate aduce beneficii deosebite pentru noi, pentru mediu şi, poate cel mai important, pentru papilele gustative. Vă prezentăm opt motive puternic întemeiate pentru care am putea lua cu seriozitate în considerare posibilitatea de a consuma numai hrană cultivată/crescută şi procesată local.

1. Alimentele locale sunt mai proaspete (şi au un gust mai bun)

Este de domeniul evidenţei faptul că produsele locale vor fi întotdeauna mai proaspete decât alimentele transportate pe cale maritimă, feroviară, aeriană ori rutieră până la punctul de desfacere, uneori de la mii şi mii de kilometri depărtare. Nu poţi face diferenţa între o salată culeasă ieri şi una culeasă acum o săptămână, procesată industrial şi împachetată în ambalaj de plastic? Cu siguranţă poţi! Scurtând timpul necesar parcurgerii drumului până în farfuriile noastre, hrana nu îşi pierde calităţile nutritive.

2. Alimentele locale pot fi găsite numai în sezon (şi sunt mai gustoase)

Trebuie să recunoaştem: privaţiunea duce la o mai mare apreciere. Când te bucuri mai tare de o cameră călduroasă şi confortabilă? Atunci când intri de afară, lăsând în urmă gerul şi viscolul. În sezon, roşiile crescute local mustesc gust, spre deosebire de acelea coapte prin intervenţie artificială. Porumbul copt sau fiert are cel mai bun gust atunci când nu ai mai mâncat porumb de nouă sau zece luni – suficient de mult pentru ca gustul său să se fi transformat deja într-o amintire neclară, adusă la viaţă cu acea primă muşcătură a sezonului. A „mânca local“ înseamnă a mânca alimentele sezonului, cu toată privaţiunea şi aprecierea crescută care vin cu aceasta.

3. Produsele locale au un impact redus asupra mediului

Miile de kilometri parcurşi de unele alimente până la piaţa de desfacere se traduc într-o amprentă de carbon imensă, un consum de combustibil nejustificat şi un impact pe termen mediu şi lung asupra mediului care, alături de alte activităţi umane, contribuie la accelerarea efectului de seră. Sunt de lăudat şi de căutat fermierii cu practici organice, sustenabile şi cu o folosire chibzuită a energiei, astfel încât mâncarea pe care o aşezăm în farfurii să aibă un impact minim asupra mediului înconjurător.

4. Consumul de hrană locală ajută la conservarea naturii şi a terenurilor arabile

Chestiunea de mediu nu se opreşte la a calcula amprenta de carbon lăsată în urmă de producţia agricolă, transport etc. Cumpărând produse crescute în zona ta geografică contribui în mod direct la prezervarea terenurilor agricole şi a spaţiilor verzi din regiune. Mănânci mai bine, respiri mai bine, trăieşti mai bine.

5. Consumul de produse locale facilitează siguranţa şi igiena alimentară

Cu cât paşii parcurşi de hrană până în bucătărie sunt mai puţini cu atât sunt mai mici şansele de contaminare a acesteia. De asemenea, când cunoşti întocmai de unde provin produsele şi cine le creşte te poţi asigura că nu oferi copiilor, apropiaţilor în general, mâncare supusă unor procedee artificiale de creştere. Multe din produsele aduse în magazine de la distanţe mari sunt tratate cu soluţii chimice dăunătoare pentru organismul uman. Din păcate, unele lanţuri de magazine pun profitul propriu înaintea sănătăţii pe termen lung a clienţilor ce le calcă pragul.

 6. Cumpărând alimente locale, promovăm varietatea

În vestul Europei mulţi fermieri au înfiinţat programe de agricultură susţinute de comunitate. Produsele sunt vândute în pieţele locale şi aprovizionează restaurantele locale, fapt ce încurajează creşterea mai multor specii de plante şi animale. Varietatea este obţinută astfel la nivel local, fără a se întrezări necesitatea importurilor.

7. Alimentele locale susţin economia locală

Banii circulă local, între fermieri, crescători, furnizori locali, restaurante etc. Aceasta contribuie la dezvoltarea economiei locale, mai curând decât să îngroaşe veniturile şi aşa durdulii ale titanilor agricoli metropolitani. De vreme ce produsele circulă prin foarte puţine mâini pentru a ajunge la consumator, o parte mai mare din banii plătiţi pentru aceste produse ajung la producător. Pentru a genera impact substanţial în comunitate şi în economia locală ar fi ideală opţiunea conştientă de a cumpăra alimente oferite de producători ce îşi plătesc corect angajaţii şi au o politică de justiţie socială în afaceri.

8. Produsele locale creează o comunitate

A cunoaşte provenienţa alimentelor te pune în legătură directă cu oamenii care le produc. În loc de a purta o singură relaţie – cu un hypermarket, spre exemplu – creezi conexiuni mai mici cu mai multe surse. Dintr-o dată faci cunoştinţă cu vânzătorii din piaţa fermierilor, managerul de achiziţii de la magazinul local de brânzeturi, măcelarul de la magazinul de carne preferat, crescătorul de păsări de la care cumperi ouă. Pentru cei mai mulţi dintre oameni beneficiile sunt de ordin social şi psihologic; pentru fiecare dintre noi, însă, beneficiile apar în ceea ce priveşte mâncarea pe care o consumăm. Oamenii care te cunosc tind să îşi dorească să te ajute, fie că e vorba de o reducere substanţială la kilogramul de carne, de a-ţi spune ziua în care roşiile tale preferate vor sosi pe tarabă ori a-ţi pune de-o parte, până revii, o bucată din brânza ta preferată.

A mânca local, în mod paradoxal, te poate conecta la o lume mai mare

Deşi sistemele de aprovizionare locale sunt în creştere, există o serie de bariere în calea impunerii şi dezvoltării acestora. Ca rezultat al consolidării normelor de procesare alimentară, fermele locale mici pot întâmpina dificultăţi în accesarea unui abator pentru animalele de sacrificiu ori a unei mori, a unei unităţi de procesare a alimentelor (împachetare, sigilare în sticle şi conserve etc.) pentru a adăuga valoare produselor fermei.

Pe măsură ce marile corporaţii încep să capitalizeze în spaţiul „mărcilor locale“, micii fermieri au probleme în a concura cu producătorii industriali, mai ales când aceştia din urmă beneficiază şi de imense sisteme de promovare a mărcilor proprii.

În fine, fermierii ar putea întâmpina bariere birocratice sau logistice, mai ales în ceea ce priveşte transportul produselor. Cu toate acestea, întâlnim în toată lumea o reţea emergentă de ferme şi afaceri la scală mică, locală. Întâlnim, de asemenea, tendinţa fermelor de a-şi procesa singure produsele cu valoare adăugată (gemuri, murături etc.). În plus, sunt înfiinţate noi şi noi asociaţii locale pentru înfruntarea problemelor logistice ridicate de transport şi promovare, cu precădere în favoarea micilor ferme familiale.

Sorin Staicu

O mare parte din hrana produsă în lume este risipită în fiecare an, respectiv între 1,2 şi 2 miliarde de tone de alimente, potrivit unui raport dat publicităţii joi de media britanice, informează AFP şi EFE.

'Între 30 şi 50% din cele patru miliarde de tone de alimente produse anual în lume nu vor ajunge niciodată în stomacul oamenilor', explică autorii raportului elaborat de Institutul de Ingineri Mecanici (IMeche), un organism ce vizează promovarea ingineriei în lume.

Intitulat 'Global Food: Waste Not, Want Not', raportul denunţă 'infrastructurile şi dispozitivele de stocare neadaptate' şi 'datele limită de vânzare mai stricte'.

Autorii se referă la comportamentul consumatorilor, criticând în special ofertele 'un produs cumpărat-un produs oferit' sau cererea de 'perfecţiune estetică' a produsului din partea consumatorilor. 'În Europa şi SUA, în special, până la jumătate din hrana cumpărată este aruncată de consumatorul însuşi', se arată în documentul citat.

Această pierdere nu se limitează, potrivit raportului, la deşeurile generate de alimente neconsumate. Dezordinea este vizibilă la toate nivelurile lanţului de producţie alimentară. '550 miliarde de metri cubi de apă sunt astfel utilizaţi în zadar pentru aceste alimente care se pierd'', relevă acelaşi document.

Potrivit lui Tim Fox de la IMeche, aceste alimente ar putea fi folosite pentru a hrăni populaţia mondială crescută şi în special pe cei care suferă de foame.

Între 2010 şi 2012, 860 de milioane de persoane din întreaga lume sufereau de malnutriţie, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Sursa AGERPRES

Am mai tăiat, cum se zice, încă o felie din tortul acestui secol, cum se vede, un răstimp aproape torturat de probleme.

Între semnele de întrebare ce-şi aşteaptă, vezi bine, un răspuns, evoluţia planetei albastre dă cele mai nebănuite dureri de cap. Anotimpurile însele şi-au luat lumea în cap, ştiinţa noastră într-ale lucrului pământului de pildă fiind sfidată de rânduieli noi.

Se încălzeşte planeta, pământul gâfâie iarăşi de puzderia de oameni care au năpădit până şi locurile tabu, altcândva, în mai puţin de un secol omenirea numărând de la două la peste şapte miliarde de suflete.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe VERMAN
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Fiecare dintre noi avem calităţi ascunse pe care doar unii reuşesc să le descopere de-a lungul unei vieţi. Între aceştia, puţini, şi Maria Lupu (foto), trăitoare în satul ieşean Osoi, care după ce şi-a aranjat aşa-zisele treburi lumeşti – copii, nepoţi etc. – a descoperit că există o lume minunată a culorilor. Fără niciun fel de cunoştinţe în ale artei, Maria Lupu s-a apucat, spune dumneaei, să picteze. A aflat cu uimire că din mâinile ei ies lucruri frumoase.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian Ciocoiu
LUMEA SATULUI NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2012

Influenţa hranei asupra nivelului producţiei la vacile de lapte

Vacile de lapte, specia de animale domestice care asigură peste 60% din laptele de consum, merită toată atenţia din partea crescătorilor pentru a putea reflecta potenţialul genetic în producţiile obţinute. Acesta se realizează prin creşterea vacilor în condiţii igienice şi hrănirea corespunzătoare a acestora. Calitatea furajelor administrate, conţinutul acestora în substanţe nutritive conduc categoric la valorificarea potenţialului genetic al fiecărui animal.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

C. VÂLCEAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2012

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti