Ce viitor are această cereală în următoarele decenii?

Studiile lui Arvalis și Inrae (Gate et al., 2010; Brisson et al., 2010), publicate la începutul anilor 2010, arată o stagnare a randamentelor, observată încă din anii 1990, aceasta fiind atribuită creșterii deficitului de apă în timpul răsăririi cerealelor și temperaturilor ridicate din timpul umplerii boabelor.

Pe viitor, aceste două riscuri, cu consecințe asupra creșterii și greutății boabelor, sunt deosebit de îngrijorătoare pentru profesia agricolă deoarece primăverile și verile sunt din ce în ce mai calde și mai uscate.

În plus, asupra producției cântăresc și alte amenințări atmosferice precum cele favorabile dezvoltării agenților patogeni, așa cum a fost cazul în 2016, cu o toamnă-iarnă anormal de blândă și o primăvară umedă. Anii umezi ar putea duce la creșterea incidentei bolilor la grâu.

Pentru a avea în vedere în mod concret adaptarea agriculturii la schimbările climatice viitoare au fost elaborate mai multe studii de impact începând cu anii 2000.

Au fost selectate două scenarii pentru a ilustra gama de posibilități:

• scenariul RCP 2.6 referitor la o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la scară internațională (respectarea acordurilor de la Paris privind climă preluate din COP 21).
• scenariul RCP 8.5, fără implementarea politicilor climatice menite să limiteze emisiile de GES la scară internațională.

În următoarele decenii, fără modificarea datelor actuale de semănat, se preconizează că durata ciclului grâului se va scurta odată cu creșterea temperaturii. Până în 2041-2070, acestea ar avea loc între jumătatea lunii iunie pentru siturile sudice și începutul lunii iulie pentru cele mai nordice. După 2070, în cazul unei reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră, situația ar fi echivalentă în orizontul apropiat. Pe de altă parte, în cazul unei continuări a creșterii emisiilor de GES, recoltarea ar urma să înceapă la începutul lunii iunie în sud și s-ar termina în nord în a treia săptămână a acestei luni.

Ca urmare, sfârșitul ciclului plantei nu s-ar mai suprapune cu luna iulie și ar face posibilă evitarea secetelor de vară și a valurilor de căldură. Pe orizontul 2041-2070, deficitul de apă ar rămâne echivalent cu perioada de referință și același lucru este valabil și după 2070 în cazul unei reduceri a emisiilor de GES.

Pe de altă parte, în scenariul RCP 8.5, anticiparea datei de maturitate este atât de timpurie încât cerealele ar acumula mai puțin deficit de apă. Reducerea acestei lipse de apă ar fi de ordinul 10 până la 30% în funcție de amplasament, cu excepția regiunilor mai sudice, unde condițiile ar fi totuși puțin mai uscate.

Cu toate acestea, va fi necesar să rămânem vigilenți în fața variabilității interanuale a climei care ar putea genera întotdeauna ani nefavorabili. Același mecanism de evitare este observat pentru expunerea la opărire termică. Din nou, datorită umplerii timpurii a boabelor, acest pericol rămâne echivalent cu perioada de referință. În schimb, fără reduceri ale emisiilor de GES, opărirea termică ar crește cu câteva zile din cauza primăverii mai calde.

În cazul încălzirii asociate scenariului RCP 8.5, etapele care au loc în prezent primăvara ar fi avansate la sfârșitul iernii, perioadă a anului în care durata luminii este mai scurtă. Ca urmare, radiația solară acumulată de cereale ar fi mai slabă pentru creșterea acesteia. Până la sfârșitul secolului, această reducere ar fi în jur de 10 până la 20% pe întreaga perioadă și chiar până la 40% între etapele de ace de 1 cm și apariția celui de-al doilea nod. De asemenea, un stadiu fenologic, sensibil la temperaturi sub 4°C, s-ar produce prea devreme în an și ar putea fi expus la aceste temperaturi scăzute, cu posibile consecințe asupra fertilității plantelor.

Soiurile de iarnă trebuie să acumuleze 50 până la 60 de zile de temperatură medie între 3 și 10°C în prima parte a ciclului (răsărire și înfrățire) pentru a trece de la starea vegetativă la cea reproductivă. Adică, fără o expunere suficientă la temperaturi scăzute, grâul nu poate începe procesul și nici nu poate înflori primăvara. Pe termen lung, o reducere a emisiilor de GES ar face posibilă recâștigarea a câteva zile de vernalizare.

Cu scenariul RCP 8.5 este posibil ca soiurile de iarnă să nu poată iniția acumularea, aceasta scăzând în medie sub pragul de 60 de zile, uneori cu doar 30 până la 40 de zile pentru anii cei mai nefavorabili.

Aceste rezultate expun complexitatea schimbărilor climatice asupra cerealelor și interesul studiilor de impact prospective. Cu toate acestea, ele vor trebui confirmate prin continuarea acestor lucrări cu alte modele climatice, analize multi-varietate și utilizarea modelelor de culturi pentru a estima potențialele randamente.

Mai multe pârghii pot fi mobilizate pentru a adapta agrosistemele la schimbările climatice. În primul rând, sectorul poate căuta soiuri tolerante la stresurile climatice identificate prin crearea de hibrizi sau prin exploatarea diversității genetice deja existente.

Modificarea datei de semănat nu pare a fi o soluție viabilă. Întârzierea acesteia ar evita temperaturile scăzute de la sfârșitul iernii și ar câștiga radiația solară, însă sfârșitul ciclului s-ar suprapune cu perioada de vară, grâul fiind expus valurilor de căldură și secetelor intense.

Cu toate acestea, cultivarea cerealelor are și alte soluții, inspirându-se în special din agroecologie și din serviciile sale ecosistemice, care fac posibilă reducerea presiunilor legate de dăunători și boli, reducând în același timp emisiile de GES (agrosilvicultură, de exemplu), precum și agricultura conservativă prin îmbunătățirea potențialului agronomic al solurilor. Asolamentul ar putea fi diversificat și prelungit prin introducerea de noi culturi adaptate climei de mâine și contribuind la o diversificare a debușeelor care ar putea fi locale.

Astfel, schimbările climatice ar putea fi o oportunitate de a pune în discuție metodele actuale de producție și consum în concordanță cu un agrosistem durabil, mai respectuos cu mediul. Pentru a găsi „combinația optimă“ între toți acești factori va fi necesară urmărirea cercetării fundamentale și aplicative, bazată pe abordări spațiale, multiscalare, sistemice, temporale și multidisciplinare, în serviciul managementului integrat al agrosistemelor.

Dr. ing Daniel BOTĂNOIU

În 1990 România a cultivat 2.253.213 ha cu grâu (comun și dur). În 2019 suprafața a fost de 2.168.370 ha, deci am putea vorbi despre o scădere ușoară, de 3,77 de procente. În acest interval de 30 de ani, doar de opt ori suprafața a scăzut sub două milioane de hectare, recordul negativ fiind în 1992, când s-au cultivat doar 1.460.798 ha cu grâu. Perioada coincide cu zarva provocată de desființarea fostelor unități de producție (CAP, AEI și IAS) și retrocedarea terenurilor către proprietari. În tabelul de mai jos găsiți anii în care suprafețele au scăzut sub 2 milioane de hectare.

În schimb, cea mai mare suprafață cu grâu cultivată în ultimele trei decenii s-a consemnat în 2011, când România a avut 2.546.260 ha, în ordinea recordurilor urmând anii 1995 (2.480.832 ha), 2005 (2.475.974 ha), 1994 (2.412.120 ha) și 1997 (2.408.280 ha).

În 2019, din totalul suprafeței cultivate cu grâu (2.177.726 ha), 1.030.813 ha au fost cultivate în exploatații agricole individuale, diferența însemnând pesemne ferme și asociații cu personalitate juridică.

În ultimul an de raportare a INS (2019), cele mai mari suprafețe cu grâu s-au înregistrat în Regiunea Sud-Muntenia (591.268 ha), urmată de Sud-Est (460.642 ha), Sud-Vest Oltenia (410.631 ha), Vest (292.454 ha), Nord-Est (163.639 ha) și Nord-Vest (147.601 ha).

Pe județe, cele mai mari suprafețe provin din Dolj – 201.584 ha, Constanța – 181.664 ha, Teleorman – 163.766 ha, Olt – 144.996 ha,Timiș – 133.657 ha, Arad – 132.374 ha, Călărași – 122.558 ha, Ialomița – 104.948 ha, Tulcea – 88.703, Bihor – 84.900 ha și Giurgiu – 84.273 ha, județe care corespund, ca așezare, cu cele mai bune clase de fertilitate și zone de favorabilitate din România (pentru grâu).

Producții totale de grâu

În cifre absolute, vorbind despre producția totală de grâu, doar în trei ani recolta a depășit 10 milioane de tone: 2017-10.034.955 tone, 2018 – 10.143.671 tone și 2019 – 10.297.107 tone. Cele mai mici producții totale s-au consemnat în 2003 – 2.479.052 tone, an urmat de producțiile din 2007 – 3.044.465 tone și 1996 – 3.143.818 tone. În 1990 producția a fost de 7.289.344 tone, cifră care reprezintă 79,79% față de recolta totală din 2019. Pe regiuni de dezvoltare, cea mai mare cantitate de grâu a fost obținută în Sud-Muntenia (3.024.497 tone) și Sud-Est (2.103.387 tone).

Pe județe, evident, se detașează, în 2019, Dolj – 894.700 tone, urmat de Constanța – 862.386 tone, Teleorman – 823.526 tone, Olt – 752.687 tone, Timiș – 735.018 tone și Călărași – 709.792 tone.

Recolte medii/unitatea de suprafață

Ca medie la unitatea de suprafață, cea mai mare producție din ultimii 30 de ani s-a înregistrat în 2017 – 4.888 kg/ha, urmat de 2018 (4.793 kg/ha) și 2019 (4.749 kg/ha). Cei trei ani sunt singurii, de altfel, cu medii de peste 4 mii de kilograme de grâu la hectar. La polul opus, cele mai mici recolte au fost consemnate în anii 2003 – 1.429 kg/ha, 2007 – 1.541 kg/ha, 1996 – 1.765 kg/ha și 2002 – 1.924 kg/ha, ani pe care ar trebui, cumva, să-i legăm de secetele severe. În anul 2019 cele mai bune medii/ha s-au înregistrat în regiunile Vest – 5.269 kg/ha și Sud-Muntenia – 5.116 kg/ha.

Pe județe, cele mai bune rezultate s-au consemnat în Călărași –  5.792 kg/ha, Timiș – 5.501 kg/ha, Ialomița – 5.313 kg/ha, Buzău – 5.235 kg/ha, Olt – 5.191 kg/ha, Arad – 5.184 kg/ha, Brăila – 5.118 kg/ha, Prahova – 5.058 kg/ha și Teleorman – 5.029 kg/ha. Peste media națională din 2019 (4.749 kg/ha) au mai obținut județele Giurgiu și Vâlcea. Marele producător, am numit Constanța, s-a oprit la o recoltă medie de 4.748 kg/ha.

Raportând recolta medie din 1990 (3.235 kg/ha) la cea din 2019 (4.749 kg/ha) nici nu știm cât a contribuit, la creșterea acesteia, fondurile europene pentru tehnologizarea fermelor, inputurile noi prezente în procesul de producție; ne temem totuși că am rămas încă prea mult la discreția climei, în condițiile în care irigațiile sunt, din păcate, cum sunt.

Pe de altă parte, există bănuiala că datele INS, preluate din statisticile Ministerului Agriculturii și colectate de direcțiile agricole, nu sunt foarte reale. Că exacte nu sunt în mod clar! Asta pentru că producțiile din exploatările individuale sunt estimate de specialiști, fără o consultare certă în teren sau declarații ferme ale agricultorilor. Nici în privința societăților comerciale n-avem siguranța că producțiile sunt cele declarate, deoarece nici aici nu există o astfel de obligativitate; anumite cifre reale pot fi găsite doar în contabilitatea fiecărei ferme cu personalitate agricolă în parte.

Ceea ce știm sigur este că în exploatațiile individuale producțiile sunt mai mici, iar în cazul fermelor mari fluctuează, la tehnologii identice, în funcție de zonă, de condițiile de irigare etc. Sunt însă tehnicieni care au obținut producții de două ori cât media într-un județ sau altul, respectiv, 6-7.000 kg/ha.

Maria Bogdan

A devenit o tradiție ca în fiecare an, în luna iunie, când lanurile de grâu, triticale și orz sunt bine înspicate, INCDA Fundulea să organizeze o zi a porților deschise pentru ca cei interesați de pâinea țării să viziteze, la fața locului, perlele grâului românesc.

Astfel, și la debutul verii, a fost organizată o asemenea zi care a fost norocoasă și de timp favorabil, fără ploaie. A fost prezent acad. Cristian Hera, cel care a condus destinele Institutului Fundulea peste două decenii și care, așa cum apreciază actualul director general P. Mustățea, este directorul emblematic al acestui institut. De asemenea, au fost prezenți prof. I. Jelev, vicepreședinte ASAS, reprezentanți din Ministerul Agriculturii, de la Laboratorul central pentru controlul calității seminței, din Insula Mare a Brăilei, doamna Crețu – director executiv al APPR, cercetători din stațiuni, directori de stațiuni Negrilă, Trașcă, Marușca – veterani ai cercetării agricole, precum și numeroși fermieri dintre care nu au lipsit decanul de vârstă dr. ing. Gh. Nițu și organizației fermierilor, Ion Cioroianu.

Prima parte s-a desfășurat în sala unde dr. ing. Gh. Ittu a prezentat situația climatică a toamnei 2018 și a primăverii 2019, cu mențiunea că majoritatea semănăturilor de toamnă au răsărit în iarnă. S-a apreciat evoluția miraculoasă a cerealelor de toamnă până în prezent.

Dr. Ittu arată că cele 12 soiuri de grâu românesc, care se găsesc înscrise în Catalogul Oficial, în concurență cu cele peste 100 soiuri străine, ocupă mai mult de 50% din suprafața cultivată cu grâu.

Soiurile străine, în anumiți ani, dau producții mai mari, dar sunt net inferioare soiurilor românești în ceea ce privește calitățile de panificație. Soiurile românești ajung la un potențial genetic de producție de 10 t/ha, ceea ce este destul pentru actuala etapă. Amelioratorii ar fi indicat ca în perioada următoare să se ocupe, cu prioritate, de creșterea rezistenței la factorii biotici și abiotici.

Soiurile românești sunt mai bine adaptate la condițiile pedoclimatice din România, sunt mai rezistente la secetă, arșiță și temperaturi scăzute, mai rezistente la boli și dăunători și au o mai mare stabilitate în producție. Așa se explică de ce marii fermieri din I.M.B., de la Curtici, Arad și mulți alții cultivă soiuri românești de grâu.

A urmat deplasarea la câmp unde am fost întâmpinați de acad. N. N. Săulescu, creatorul principal al soiurilor de grâu.

Au fost prezentate soiurile mai noi de grâu și de perspectivă. Alături de soiul Glosa, omologat în 2005 și bine cunoscut de fermieri pentru potențialul de producție și calitățile de panificație, au fost prezentate soiurile mai noi, superioare soiului Glosa, și anume: Litera, omologat în 2010, Miranda în 2011, Otilia în 2013 și Pitar în 2015, precum și ultimele creații, două linii de perspectivă, Voinic și Ursita.

La triticale au fost prezentate mai multe soiuri, însă cu accent pe ultimele creații: Negoiul omologat în 2012, Tulnic în 2017 și Ultrafun în 2018. La orz a prezentat tânărul inginer Eugen Petcu soiurile: Ametist omologat în 2012, Smarald în 2013, Simbol în 2015, Onix în 2017 și Lucian în 2018. La orzoaică, ultimele creații au fost Artemis din 2012 și Gabriela din 2017.

Au urmat numeroase întrebări din partea participanților, la care cercetătorii au dat răs­punsurile cuvenite.

S-a apreciat că starea excelentă în care se găsesc culturile, într-un an destul de dificil climatic, demonstrează zestrea genetică a acestor soiuri, capabile să se adapteze ușor la asemenea dereglări climatice.

Participanții au plecat convinși că pâinea țării se află în mâini bune și că trebuie să fie extinsă cultivarea acestor soiuri valoroase.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Pe toate posturile de televiziune, pe toate canalele de radio și în toate publicațiile se vorbește despre ce an agricol senzațional a fost 2018, cât de mult porumb și ce recoltă de floarea-soarelui s-au obținut. Dar agricultorii nu prea iau parte la aceste discuții și cei care stau prin preajma lor nu-i văd zâmbind decât cu o jumătate de față. Cu celălalt ochi privesc spre cer și plâng. Motivul îl reprezintă seceta prelungită, o secetă istorică, după cum spun unii. Conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, rezervele de apă din sol sunt „scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă, în aproape toată țara. Rezerva de apă din sol prezintă valori satisfăcătoare, local în centrul și nord-estul Transilvaniei, izolat în nordul Olteniei“. Adică, tradus în limbajul curent, uscat este totul. Ce se întâmplă concret în diferite zone ale țării am aflat de la mai mulți fermieri, care ne-au împărtășit, fiecare, necazurile lor.

„Parcă am fi copiii vitregi ai României!“

Dimitrie Muscă, care este unul dintre reperele agriculturii românești, povestește că își începe ziua cu studiul buletinelor meteorologice. „Este dezastru ce se întâmplă“, consideră domnia sa.

„Deja am întors 1.300 de hectare de rapiță. Au mai rămas doar 450 ha, pe care cultura a răsărit, cu o densitate de 25-30 plante/m². Nu știu ce o să se întâmple cu ele și cum o să se dezvolte în condițiile astea.“ Cât despre grâu, lucrurile stau și mai mult sub semnul îndoielii: „Ici și colo a răsărit câte un pâlc de grâu. Între aceste zone, nu e nimic. Pe alte suprafețe, grâul a răsărit, apoi, din cauza uscăciunii, s-a uscat pur și simplu. Aceste suprafețe sunt compromise total. Mai sunt și zone unde grâul stă în pământ ca în sac. Cel puțin acolo va răsări atunci când va avea condiții. Practic, abia la primăvară vom putea avea un tablou mai exact. Cert este că e nevoie de cel puțin 100 litri de precipitații/m² ca să ieșim din situația aceasta“, apreciază dl Muscă. „Evident că prețul la care se va ajunge la anul la rapiță și la grâu va fi serios crescut de toate aceste pierderi de producție!“, mai avertizează domnia sa.

Cât despre lucrările de toamnă, scarificări și arături, aproape că a reușit să le termine. Spunem aproape, pentru că 60 de hectare nu au putut fi lucrate nicicum. „Dacă la noi, unde avem utilaje performante nu s-a putut, vă dați seama câți sunt aceia care n-au putut ara? Ceea ce vă pot spune este că în urma plugurilor au ieșit bolovanii de pământ cât roata carului, la propriu. Nu au nicio urmă de umiditate, nicio rezervă de apă. Ca să se poată ajunge la textura potrivită este necesară o cantitate de apă cel puțin 100 litri pe metrul pătrat, așa cum am spus“, a mai povestit fermierul.

„Aici, în partea de Vest, parcă am fi copiii vitregi ai României în ceea ce privește irigațiile. Așa suntem tratați!“, și-a încheiat Dimitrie Muscă strigătul de disperare.

„Mai repede ari drumul!“

Alexandru Culina își are ferma la Căzănești, în județul Ialomița. Adică în plin Bărăgan. Deși departe de Curtici, unde se află Dimitrie Muscă, povestea sa pare scrisă de același autor. Sună la fel, doar cu unele accente diferite.

„Eu umblu și lucrez pe câmpurile astea de 50 de ani. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată asemenea uscăciune. Din câte se vorbește prin zonă, se pare că de 80 de ani nu a mai fost asemenea secetă“, spune agricultorul. Grâul nu a reușit să-l semene decât pe la începutul lui noiembrie, căci pregătirea terenului a fost deosebit de dificilă.

„Am arat după floarea-soarelui în urma combinei, doar-doar o merge mai ușor.“ Cu toate acestea, mai există încă sole întregi unde nu s-a putut lucra, din cauza pământului care s-a întărit ca piatra, din pricina uscăciunii. „Mai repede ari drumul!“, a conchis Alexandru Culina.

Ceva mai la nord, la aproximativ 80 km, se află localitatea buzoiană Caragele. Acolo lucrează câteva sute de hectare mai tânărul Georgian Barbu, împreună cu tatăl său, Marin. Georgian este un inginer agronom din promoțiile tinere, la curent cu toate noutățile. Tatăl său este un agricultor cu multă experiență. De obicei, aceste două daruri, împletite, îi ajută să se descurce în orice situație. Însă, de data aceasta, nu au avut altceva de făcut decât să se resemneze.

„Ce o fi, o fi. Cât am semănat, dacă mai e ceva la primăvară, o să vedem. Dacă nu, o să semănăm porumb și floarea-soarelui la primăvară. Și asta, dacă vom putea! N-ai ce face, dacă nu e ploaie și nu sunt condiții, Din ceea ce se vorbește prin sat, nimeni nu își amintește să mai fi prins așa o secetă“, spune Georgian Barbu.

La fel de rău este și în Oltenia și în Teleorman. În cea mai mare parte a acestor zone, nici grâul, nici rapița n-au răsărit, din cauza secetei. Și în această regiune au rămas suprafețe de teren, nu foarte mari, dar destul de însemnate, nelucrate.

Răsfățații Dunării

O situație de excepție este la ferma lui Viorel Nica, de la Fetești. Domnia sa a semănat rapiță, orez și grâu pe 1.900 de hectare. Deși ultima ploaie a fost în 28 iulie, culturile sale au o dezvoltare optimă. Nu e niciun miracol, ci doar faptul că ferma sa beneficiază de un sistem de irigații eficient, aflându-se în apropierea Dunării.

„Am aplicat o normă de irigații de 600 m³/ha, echivalentul a 60 de litri/m². Aceasta a făcut ca plantele să se poată dezvolta așa cum trebuie. Și acum trei ani am mai folosit irigațiile în luna octombrie pentru că nu mai veneau ploile de toamnă și doar așa am reușit să ieșim din impas“, spune fermierul.

Și în Insula Mare a Brăilei au fost pornite sistemele de irigații acum, toamna târziu. Ca urmare, nu sunt probleme legate de secetă, exceptând o creștere a costurilor de producție, generate de creșterea consumurilor. Creștere a costurilor care, fără îndoială, se va regăsi la anul în prețuri!

Un strigăt de disperare

Laurențiu Baciu este afectat de secetă atât în calitatea sa de fermier, dar și ca președinte al LAPAR. „Acest an a fost un dezastru. Tot anul a fost ciudat. În primăvară am avut secetă, apoi, când am fi avut nevoie de o perioadă uscată, au venit inundațiile. Acum este din nou secetă, când ar fi trebuit să plouă. Lucrez de 37 de ani, dar n-am mai întâlnit un an ca ăsta. Cineva mai în vârstă povestea că doar în 1947 a mai fost așa“, spune dl Baciu. În ferma sa grâul a răsărit, apoi pe jumătate din suprafața semănată, adică pe 300 de hectare, a murit, așa cum s-a întâmplat și la Curtici. Pe alte 250 de hectare s-a uscat orzul. „Am pus rapiță pe 500 de hectare. Pe 200 ha este moartă, iar pe celelalte 300 ha este în agonie“, continuă fermierul lista necazurilor sale.

„La nivel național, conform informațiilor pe care le deține LAPAR, grâul n-a răsărit decât pe cca 10% din suprafețele semănate, ceea ce înseamnă câteva mii, nici măcar zeci de mii de hectare. Rapița a fost întoarsă pe 40% din suprafețe, ceea ce înseamnă sume importante pierdute. Pe alte 30 de procente din suprafața semănată, rapița e jalnică. Oricând poate pieri“, prezintă președintele organizației situația la nivel național.

Pentru a întregi tabloul, mai adaugă și faptul că lucrările de toamnă au fost încheiate doar pe suprafețe mici, raportate la nivel național. Cheltuielile, atât cele legate de carburanți, cât și cele legate de piesele de schimb, au fost dublate, din cauza durității solului uscat.

„Unul dintre efecte are să fie acela că, la primăvară, toți fermierii afectați vor înființa culturi de porumb și floarea-soarelui, ceea ce va duce la o producție mare, care va genera o scădere a prețurilor“, mai apreciază domnia sa.

Pentru aceste motive, LAPAR a demarat o serie de demersuri pentru punerea în aplicare a unor mecanisme ale Uniunii Europene care să permită acordarea unor despăgubiri pentru fermierii afectați. Concret, este vorba despre un comunicat al Comisiei Europene, publicat în 2 august 2018, prin care aceasta oferă sprijin suplimentar fermierilor europeni afectați de secetă, ca și despre un regulament european din 2014, spune președintele Baciu.

„Schemele de ajutoare pentru repararea pagubelor provocate de calamități naturale sunt compatibile cu piața internă și se acordă dacă sunt întrunite două condiții: autoritatea națională a recunoscut în mod oficial fenomenul meteorologic ca fiind o calamitate naturală și există o legătură de cauzalitate directă între calamitatea naturală și pagubele suferite de fermier, indiferent de forma sa de organizare, persoană fizică sau persoană juridică. Tocmai de aceea, LAPAR solicită tuturor producătorilor agricoli să se prezinte la sediul primăriei și să solicite, în scris, primarului să convoace în regim de urgență comisia pentru constatarea și evaluarea pagubelor cauzate fiecărui producător agricol de seceta din această toamnă, începând din luna septembrie până în prezent.

Ulterior, procesul-verbal de constatare și evaluarea a pagubelor se va depune la Direcția Agricolă Județeană, care, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare verifică şi centralizează documentaţia depusă de producătorii agricoli privind suprafeţele afectate de calamităţi, înaintând-o apoi Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru luarea măsurilor de despăgubire“, a detaliat președintele LAPAR.

Alexandru GRIGORIEV

Un operator român de pe piața grâului întâmpină probleme cu importatorii din Egipt care refuză achiziționarea a 63.000 de tone de grâu deși cantitatea era deja contractată. În aceste condiții, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susțin faptul că din punct de vedere calitativ, grâul românesc respectă toate condiţiile de calitate, nivelul de infestare cu ciuperca fitoparazită „cornul secarei” fiind sub 0,05%.

În situaţia particulară a operatorului român, procentul de infestare cu ciuperca în cauză a fost de 0,0001%, deci de o mie de ori mai mic decât limita maximă admisă, care este de 0,1%. Mai mult decât atât, se mai precizează faptul că practicile importatorului egiptean nu au în vedere calitatea grâului, ci mai degrabă intenţia de a mări presiunea asupra preţului mărfii deja contractate, grâul românesc îndeplinind condiţiile de calitate solicitate pe piaţa cerealelor.