Retailerul de produse agricole destinate grădinarilor și fermierilor mici, Agroland a semnat o înțelegere cu Senior Software în vederea furnizării de servicii informatice pentru vânzări business-to-business (SeniorB2B).

Noua platformă de ecommerce preia automat informațiile contractuale ale clienților (istoric de facturi, scadențe, limite de credit, termene de plată, etc), accesează stocurile în mod sincronizat și generează imediat facturi și avize. Astfel, fluxurile de lucru și procesarea comenzilor se derulează mult mai rapid, reducând totodată erorile umane.

„ Foloseam deja SeniorERP de la Senior Software, prin urmare am ales să extindem colaborarea, utilizarea de sisteme integrate de la același furnizor fiind un criteriu important pentru noi. Ambele soluții ne ușurează activitatea, iar avantajul major este că s-a automatizat partea de comenzi, de unde au rezultat toate celelalte beneficii. Pe zona de business am trecut de la comenzile realizate prin e-mail la comenzi cu generare imediată de facturi și avize. Am scurtat timpii, am eficientizat activitatea și am înregistrat creșteri în vânzări.” a precizat Valentina Bălan, Project Managerul Agroland.

Compania deține în prezent o rețea de 250 de magazine și un site specializat prin intermediul cărora comercializează furaje, produse fitosanitare, material săditor și pui de o zi. Profitul Agroland a atins în 2020 o cifră de afaceri de aproximativ 38 de milioane de euro, în creștere cu 33% față de anul precedent.

Chiar dacă iarna a sosit, asta nu înseamnă că peisajul din grădină trebuie să fie unul tern. Și în sezonul rece putem avea un peisaj încântător în oaza de relaxare, cu plante verzi sau colorate. Zăpada şi gerul nu le impresionează, iar viscolul nu le deranjează prea mult. Sunteți curioși să aflați care sunt aceste specii?

Ilex este un arbust care face fructe sub formă de bobițe roșii, ideale pentru peisaje rezidențiale. Frunzele sale persistente, de culoare verde închis, și boabele colorate înfrumusețează grădina pe tot parcursul iernii.

Textura medie a acestui arbust se îmbină în peisaj, dar poate fi echilibrat cu unul sau doi arbori sau arbuști. Este o alegere inspirată nu numai pentru aspectul decorativ cu „mărgele roșii“, dar și pentru atragerea păsărilor în grădină. Unde mai pui că planta este rezistentă la boli și dăunători! Cu toate acestea, aveți în vedere că ilexul necesită un sol umed.

De asemenea, bradul, pinul, molidul sau tuia îți mai pot înfrumuseța grădina.

Totodată, puteți opta pentru iasomia de iarnă, un arbust decorativ care poate ajunge la o înălțime de trei metri la maturitate. Aceasta înflorește din luna decembrie până în aprilie, iar florile în formă de steluțe pot fi atât galbene, cât și albe, de aproximativ un centimetru. Rezistă bine în condiții de ger, iar pe vreme mai blândă va înflori.

Aceste plante vor fi punctul de atracție al grădinii și îi vor garanta o culoare proaspătă. Sunt o mulțime de flori care vă pot colora și înveseli decorul exterior pentru că înfloresc în această perioadă rece. Cele mai atrăgătoare culori sunt galben, portocaliu, roșu și albastru de culoare intensă, aprinsă. După cum vedeți, dacă iubiți florile și verdeața puteți avea parte de ele inclusiv în condiții meteorologice vitrege. 

Ruxandra HĂBEANU

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Încheiam episodul din numărul trecut vorbind despre arbuștii de grădină. Continuând subiectul, vom spune că o alegere inspirată poate fi și iasomia. Este un arbust nepretențios, care crește foarte bine atât în zonele însorite, cât și în cele care sunt umbrite o parte a zilei. Florile albe de lămâiță vor încânta cu mirosul lor din mai și până către a doua jumătate a lui iunie. Atenție însă, căci persoanele sensibile pot manifesta alergii destul de severe la polenul acestor flori.

Iasomia este verde din martie și până toamna târziu. Nu necesită decât un minim de îngrijire. Pentru că în mod natural crește în formă de buchet, nu necesită tunderi de formare a coroanei. Nici de apă prea multă nu are nevoie, deși uscăciunea în exces nu îi priește. După câțiva ani de la plantare, mai are nevoie de tăieri de întinerire. Se recomandă tăierea ramurilor îmbătrânite, astfel încât mlădițele tinere să se poată dezvolta în voie, iar arbustul să nu devină prea stufos, în dauna aspectului estetic.

Magnolie sau măceș?

Magnolia este un arbust care încântă ochiul, mai ales primăvara devreme, când înflorește. Este o plantă care iubește lumina și soarele, așa că se plasează la distanță suficientă de ziduri și garduri (minimum trei - patru metri). În primii ani sunt necesare tăieri de formare a coroanei, apoi tunderi pentru îndepărtarea crenguțelor uscate, mai ales după înflorire. Nu are nevoie de apă în mod special, cu excepția perioadelor secetoase. În schimb, este un arbust sensibil la ger și, mai ales, la înghețul târziu de primăvară. De aceea este indicat ca pe timpul iernii să fie protejat cu folie și, eventual, cu paie sau coceni. O altă variantă este Forsythia, care crește în general până la 3 metri, dar dacă are condiții optime poate ajunge și la 6 metri. Este denumit popular „ploaie de aur“ datorită florilor frumoase pe care le face, intens colorate în galben. Forsythia este un vestitor al primăverii și se spune că a venit primăvara cu adevărat atunci când acest arbust înflorește (martie-aprilie). Florile de Forsythia au o pereche de frunzulițe bazale și sunt opuse, simple. Nu are nevoie de îngrijire specială. La fel de ușor de întreținut este și Spirea, un arbust deseori plantat pentru a fixa solul, ce nu atinge 2 metri înălțime și care înflorește în mai-iunie, cu flori albe sau roz. Nu este un arbust pretențios, se dezvoltă bine în soluri drenate și se adaptează la orice fel de teren. În același timp este foarte rezistent la dăunători. Desigur că și măceșul, ruda sălbatică a trandafirului, poate da grădinii un aspect plăcut. Fiind o plantă sălbatică, este foarte rezistent atât la condițiile de mediu, cât și la boli și dăunători. Tuns și ghidat cu răbdare, poate căpăta forme interesante. Florile sale roz sau albe sunt foarte decorative, iar fructele sale ne vor oferi ceaiuri reconfortante în zilele de iarnă. Ba chiar pentru gospodine vor fi o excelentă materie primă pentru un delicios gem!

Arbuștii „nobili“ au dușmani noi

Există nenumărate alte variante de arbuști care pot înfrumuseța grădina de lângă casă. În magazinele de specialitate sau în pepiniere sunt disponibile zeci, dacă nu sute, de specii. Noi ne-am rezumat (deocamdată) la a propune câteva variante care se pretează unei grădini cu o amenajare minimalistă și care necesită doar puțin timp pentru îngrijire. Cei care își doresc mai mult, dar sunt și dispuși să muncească mai mult, pot alege, de exemplu, clasicul buxus sau diferite tipuri de tuia. Acestea poate fi tunse în cele mai neașteptate forme și modul în care sunt combinate ține doar de imaginația grădinarilor. Numeroase parcuri celebre din lumea întreagă își datorează faima acestor arbuști. Dar, cum am spus, necesită o îngrijire destul de minuțioasă, precum și tratamente preventive. Mai ales în ultima perioadă au fost semnalați și în România noi dăunători și boli care atacă cu precădere aceste specii!

Fondul, un aspect esențial

Când vorbim despre o grădină este ca și cum am vorbi despre un tablou. În acest context, un aspect care în general pare de amănunt este, de fapt, esențial: fondul! Pe ce plantăm arborii, florile și toate celelalte elemente? Desigur că o grădină cu spațiile dintre elemente înfățișând pământ gol nu e chiar visul unui proprietar. Pe de altă parte, porțiuni de pământ săpat mărunt, frumos greblat, au farmecul lor în interiorul unor ronduri de flori. Ele contribuie la realizarea unui contrast cu porțiunile cultivate, astfel încât ansamblul să capete un plus de frumusețe. Dar astfel de bucățele de suprafețe unde pământul este la vedere constituie excepția și nu regula. Pe de altă parte, sunt foarte greu de întreținut. În primul rând buruienile și apoi semințele altor plante din grădină vor începe să se dezvolte pe aceste suprafețe, stricând aspectul. De aceea recomandăm reducerea la minimum a zonelor care trebuie să rămână necultivate. Acestea constituie o permanentă bătaie de cap, un loc unde, mai ales în perioadele ploioase sau în grădinile udate, cel puțin săptămânal va trebui ca cineva să plivească.

Farmecul pietrișului mărgăritar

Prea mult ciment evident că nu își are locul în grădină, ca atare nici betonarea unor zone întinse nu reprezintă soluția. Rezultate mulțumitoare se pot obține prin utilizarea pietrișului, mai ales a celui mărgăritar. Presărat într-un strat nu prea gros, acesta dă un aspect foarte frumos grădinii. Pe de altă parte, împiedică dezvol­tarea majorității plantelor în zona unde a fost împrăștiat. Simpla lui greblare, o dată la câteva zile, va face ca eventualele plante răsărite sub el să fie smulse, iar cele care nu și-au fixat rădăcina în sol, încă (cazul majorității), să fie întoarse. Greblarea ușoară va reface aspectul suprafeței. Dezavantajele acestei variante sunt că doamnele se vor deplasa greu pe tocuri prin pietriș și că, la doi – trei ani, stratul mai trebuie completat. Cu timpul, o parte dintre pietricele se îngroapă în substrat. De aici și costurile implicate, nemaivorbind despre cheltuiala inițială. Pe de altă parte, dacă nu e vorba despre o suprafață mare, merită, având în vedere frumusețea unei grădini create pe o suprafață cu pietriș-mărgăritar.

Revenind la avantaje și dezavantaje, desigur că cea mai simplă variantă este ca, acolo unde este posibil, să păstrăm vegetația spontană a zonei. Din nefericire, sunt destul de puține zonele în care se poate face asta. De exemplu, în regiunile de deal și de munte, unde combi­nația de trifoi, știr, păpădie și alte plante din flora spontană alcătuiesc un covor des, nu prea înalt și moale. În schimb, în zonele de câmpie nu cred că ar fi prea mulți doritori să își vadă o parte din grădină acoperită de scaieți, pălămidă, armurariu și cine mai știe ce spini.

În această situație, soluția de compromis s-a dovedit a fi gazonul. Dar despre acesta, în numărul viitor. (Va urma).

Alexandru GRIGORIEV

Într-unul dintre numerele trecute ale revistei v-am prezentat o modalitate inedită de a vă înființa grădina de legume printr-un sistem specific permaculturii, dar care este la fel de eficient precum cele convenționale. Pentru că grădinăritul fără sapă poate fi realizat prin mai multe metode, revenim cu câteva informații utile pe această temă.

• O metodă de realizare a grădinii fără sapă presupune pregătirea solului un timp mai îndelungat prin aducerea de materie organică vegetală, îngrășăminte naturale sau compost, tocătură de lemn, fân, paie etc. într-un sistem de tip „lasagna garden“. Astfel, încă de la început se renunță la săpat. Sistemul de grădinărit fără sapă se poate iniția și prin săparea și afânarea solului, care este astfel pregătit pentru prima mulcire. În funcție de nevoile legate de productivitate, se poate opta pentru o fertilizare cu compost organic pentru a activa microorganismele și vietățile din sol să lucreze și să se înmulțească. Pentru această etapă se pot folosi diverse utilaje, tractor, excavator sau se poate face manual. Depinde de sistemul care se dorește a fi implementat. Se poate opta, de asemenea, pentru realizarea unor straturi supraînălțate de tip „raised bed“ sau „swale“, ca după aceea, în unele cazuri, să se renunțe definitiv la arat. Câteodată se fac reafânări ale solului, deja mult mai fertil, cu utilaje de dimensiuni mai mici, speciale pentru aceste tehnici.

• În grădinăritul fără sapă, tehnicile de plantare diferă destul de mult în funcție de climat, regiune, situație și mai ales de celelalte aspecte legate de tehnicile folosite în designul acestor sisteme etc. În cazul însămânțării, se folosește mai puțin mulci (un strat subțire). Este o metodă folosită în special pentru a obține răsaduri. Semințele se împrăștie pe solul afânat, se marchează locul, apoi se poate pune un strat foarte subțire de mulci ca să protejeze zona de arșiță. În acest caz zona respectivă trebuie udată ca semințele să germineze. Dar în orice caz se udă mai puțin datorită acestui strat de mulci. Această metodă se poate folosi foarte bine și pentru un mix de semințe de policultură. După ce cresc mai mari, plăntuțele trebuie să fie ori transplantate ori rărite, apoi se adaugă mulci suplimentar în jurul celor rămase după rărit. Sunt însă și alte metode de însămânțare, precum arderea unui strat superficial de mulci, bile de semințe, prin mulcire și descoperire etc.

• O altă metodă de însămânțare presupune realizarea unui compost din materii organice fără semințe de buruieni (de exemplu iarbă fără sămânță sau frunze, paie, tocătură de lemn etc.). Dacă se pune și materie organică cu semințe de buruieni atunci se face un compost termofil (compost rapid) de 3 săptămâni care distruge semințele de buruieni astfel încât să nu mai creeze probleme pentru legume atunci când vor germina.

Ulterior, se poate mulci pe măsură ce plantele se dezvoltă și au nevoie de protecție. Dacă se folosește compostul doar pentru fertilizare, atunci se poate face și un vermicompost cu migrare pe orizontală, având în vedere că se utilizează sub stratul de mulci. În acest caz se poate folosi de asemenea și materia organică în stare brută pe post de mulci sau fertilizator. Dacă se respectă anumite reguli de bază, pe termen lung solul se îmbunătățește considerabil, la fel producția și calitatea acestor policulturi.

• Dacă este mulcit corespunzător se pot face „cuiburi“. Acestea sunt practic o deschizătură mai mică în mulci (5-10 cm diametru), care rămâne deschisă dacă se însămânțează. În cazul în care se transplantează, atunci se lasă deschisă sau nu în funcție de mărimea răsadului.

Dacă este aplicat corect, prin mulci nu trece soarele deloc, iar asta permite vietăților din sol să descompună materia organică într-un mod mult mai rapid și să îmbunătățească atât calitatea solului, cât și producția. În plus, dacă mulcirea este corespunzătoare ca grosime, dar și ca timpi de mulcire 90% din buruieni, chiar și cele mai „temute“ dintre ele nu reușesc să mai supraviețuiască.

• În sistemul de swale-uri conceput de Andrei Lupșe prezentat anterior nu este nevoie să se irige sau să se umple șanțurile cu apă (se umplu singure de la ploaie) și nu se mulcesc cărările, fiind o zonă mai mlăștinoasă. Astfel nu se face nămol. Dar, în cazul în care este o zonă mai aridă, se pot pune lemne (putrede sau uscate) sub care se menține umezeala, sau se pot mulci cărările pentru sistemul de swale-uri. În legumicultura pe sistemul de swale-uri, odată deprinse tehnicile complementare de întreținere, nu mai este nevoie de erbicid, fertilizatori chimici, tractor/arat, plivit, irigat/secetă, insecticide.

Andrei Lupșe:

„În permacultură și agroecologie încercăm să găsim soluții practice și ecologice gândind sistemele într-un mod holistic, deci ținând cont nu doar de o singură cultură și de productivitatea ei per hectar, cum se obișnuiește în agricultura convențională cu chimicale și hibrizi. În agroecologie încercăm să avem în considerare sănătatea consumatorului, a oamenilor care lucrează în aceste sisteme, a mediului înconjurător, a plantelor și animalelor implicate în acest proces.“

„Raportul financiar este strâns legat de cantitatea de energie reală folosită pentru a aduce un anumit beneficiu. Astfel, producția per hectar ca beneficiu net, după ce scădem toata investiția, pe termen lung este mult mai mare. Prin grădinăritul fără sapă scăpăm de «abonamentul» la săpat, tractor, insecticide, erbicide, irigare, fertilizatori chimici și o bună parte din efectele devastatoare ale grindinei sunt evitate astfel. Există și alte beneficii legate de îmbunătățirea permanentă a calității solului, de transport în ceea ce privește lanțurile scurte între producător și consumator și chiar de păstrarea biodiversității și a fondului genetic străvechi în unele cazuri.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 50-52

De multe ori o scurtă discuție poate valora mai mult decât o lecție lungă și plicticoasă. Pe acest principiu lansăm rubrica SCURT INTERVIU, un spațiu în care facem loc specialiștilor din diverse domenii pentru a vorbi din experiența lor, împărtășind totodată informații practice, care ne-ar putea ajuta atunci când punem la cale demararea unui proiect, fie el peisagistic, ca în cazul de față, sau de altă natură. Ne-a fost alături în debutul acestei rubrici domnul Puiu Constantin, responsabil al pepinierei Grădina Verde din Dorohoi.

– Pe ce suprafață se întinde pepiniera dumneavoastră?

– Cultivăm plante la ghiveci pe o suprafață de 1 ha în câmp, în majoritate conifere, și alte 4 ha cu arbori și arbuști ornamentali.

– Ce predomină în cultură?

– Noi încercăm să acoperim cât mai multe categorii de plante pentru că avem clienți care vor o diversitate cât mai mare. Producem cam jumătate din plantele pe care le comercializăm, iar restul le importăm din Polonia. Din producția proprie avem Thuia Smaralgd, Brabant, Danica, Buxus, iar în câmp cultivăm platani, mesteceni, wigela, spireea vanhouti. Din import aducem conifere mai pretențioase așa cum este Picea Glauca Conica, molizi argintii altoiți, arbori decorativi mai speciali cu coroana pendulă.

– De când sunteți pe piață?

– Am început activitatea în 2009, deci avem 7 ani de acasă deocamdată. Deși suntem de puțin timp pe piață ne numărăm printre pepinierele mari din țară. Aceasta pentru că, din păcate, în România există puține pepiniere cu material dendrologic ornamental. Nu avem nici istorie, nici tradiție și de aceea învățăm de la alții. Este bine să importăm. Nu este nimic neprincipial să importăm, pentru că avem ce învăța de la polonezi, de la unguri, nu mai spun de la olandezi. Piața nu este foarte dezvoltată, pentru că nu există o cultură a grădinii decorative. Clienții învață alături de noi ce înseamnă o grădină și o colecție vastă de plante ornamentale.

– Ce recomandări ați face cititorilor noștri pentru perioada următoare?

– Sper că până la vremea aceasta iubitorii de plante și-au protejat plantele termofile sau mai sensibile, cum sunt magnoliile. Acestea trebuie ferite de îngheț cu folie agril sau materiale naturale (resturi vegetale). De asemenea, sper să se fi făcut tăierile de iarnă, să se fi strâns frunzele – un aspect foarte important, pentru că de la ele se propagă tot felul de germeni și este bine să îndepărtăm un posibil focar de boală. Dacă încă nu a dat înghețul, iar ferestrele iernii o permit putem acoperi suprafețele de sol cu mulci și ne pregătim pentru primăvară cu primele tratamente. Începem cu uleiul horticol pe care îl aplicăm înainte de desmugurire.

– Ce îi sfătuiți pe cei care vor să își amenajeze grădina în primăvară?

– În primul rând să se înarmeze cu multă răbdare. Nu trebuie să ne grăbim să plantăm în toate colțurile grădinii pentru că următorul pas va fi să le scoatem. Totul trebuie să plece de la un proiect de amenajare, iar dacă nu avem resurse financiare să punem în aplicare proiectul în primăvară și e bine să îl respectăm în următorii ani. Pentru asta trebuie să apelăm la un specialist, un arhitect peisagist sau putem încerca să ne proiectăm singuri grădina.

– Care ar fi regula în amenajare, începem cu plantele mari sau cu cele mici?

– Dacă vorbim de o casă în construcție trebuie să avem în vedere ce lucrări se mai fac în zonă, să nu plantăm și apoi să călcăm cu buldozerul plantele. Dacă nu există această problemă, începem cu arborii, pentru că ei constituie scheletul amenajării, apoi cu arbuștii și plantele mici.

– Aveți recomandări care să țină cont de arealul specific în care se dorește amenajarea?

– România are 3 zone mari climatice – nordul Moldovei, care este arid și cu ierni grele, Transilvania, cu climat mai blând, ferit de crivăț de Arcul Carpatic, și zona de sud, cu un climat arid, asemănător cu Bulgaria sau Grecia. În linii mari nu avem diferențe fundamentale, adică putem folosi aceeași colecție de plante în Moldova, Transilvania și Muntenia, cu mici diferențe. Spre exemplu, Albiția va merge bine în sudul țării, dar nu va merge la Dorohoi sau în zona de munte. Magnolia, care este și ea o specie termofilă, merge oriunde, dar în zonele mai reci va trebui protejată. În zonele de munte nu vom merge cu migdal sau Pawlovnia, ci cu conifere.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 21