cemrom iulie 2018
update 18 Oct 2018

Calitatea agrofondului determină nivelul și calitatea recoltelor

Suportul pe care se bazează producția agricolă este solul. Principala caracteristică a acestuia este fertilitatea, care reprezintă capacitatea de a pune la dispoziția plantelor, pe tot parcursul vegetației, apa și sărurile nutritive, precum și ceilalți factori de vegetație. În funcție de baza materială de care dispun și de pregătirea profesională, cultivatorii pot asigura culturilor agricole un agrofond mai mult sau mai puțin corespunzător cerințelor acestor culturi.

Calitatea agrofondului depinde, în primul rând, de natura și caracteristicile solului, dar și de tehnologia aplicată, dacă se respectă asolamentul și rotația culturilor, de lucrările solului, de îngrășă­mintele organice și minerale aplicate, dozele și momentele aplicării lor etc.

Pentru practicarea unei agriculturi științifice, raționale, este necesar ca periodic (la 3-5 ani) să se efectueze cartarea agrochimică a solului. Prin aceasta se poate cunoaște ce elemente nutritive pot pune solul la dispoziția plantelor și cât mai trebuie să aplicăm pentru realizarea unui anumit nivel de producție.

De asemenea, cunoscând pH-ul solului știm dacă este necesar să aplicăm amendamente, știm ce tipuri de îngrășăminte să aplicăm pentru a nu provoca creșterea pH-ului, ce culturi se pretează în funcție de reacția solului etc.

Trebuie să se renunțe la agricultura de tip minerit care se practică, în bună măsură, în țara noastră. Se apreciază că în fiecare an, cu recoltele obținute, se extrag din sol peste 1.200.000 t NPK și se aplică cca 330.000 t NPK, rămânând un deficit de peste 850.000 t NPK an de an. S-a ajuns astfel să avem, așa cum apreciază agrochimiștii și pedologii, 7,4 mil. ha cu conținut redus de humus, 6,3 mil. ha cu conținut redus de fosfor, 5,1 mil. ha cu conținut redus de azot, 3,4 mil. ha cu pH acid etc.

radacini fertilitatea solului

Cum determină diferiți factori îmbunătățirea calității agrofondului?

a) Conținutul în humus este de dorit să fie mai mare de 4%, deoarece prin mineralizare el pune la dispoziția plantelor, în primul rând, azotul necesar pe tot parcursul vegetației. Totodată, împreună cu argila, constituie liantul care asigură unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale. Fiecare procent de humus asigură anual 20-25 kg de azot/ha sau, mai bine zis, fiecare unitate Indice de azot (IN) produce 20-30 kg/ha de azot pe timp secetos, 50-60 kg/ha de azot în anii cu precipitații medii și 80-100 kg/ha în anii ploioși.

b) Nivelul fosforului mobil din sol să fie 8-16 mg P2O5/100 g de sol, cunoscând că fiecare 1 mg P2O5/100 g de sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5.

c) Nivelul potasiului din sol să fie de 16-24 mg K2O/100 g de sol, fiecare 1 mg K2O/100 g de sol echivalând cu 13 kg/ha K2O.

d) Reacția solului, exprimată prin pH, să fie de 6,5-7,2 când este pretabilă majorității culturilor agricole.

e) Să dispună de o structură glomerulară cu puternică stabilitate hidrică. În solul bine structurat gradul de afânare are valori optime, cu densitatea aparentă (Da) de 1,0-1,4 g/cm3, iar nivelul porozității totale a solului este de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație) 18-24%.

f) Astfel de sol, acumularea și conservarea apei se realizează în cele mai bune condiții depășind perioadele scurte de secetă.

g) Pe asemenea agrofond nota de bonitare poate fi 80-100, respectiv ar face parte din clasele I și II de calitate.

h) Dacă se are în vedere și un grad de îmburuienare redus, se poate sconta pe producții, așa cum au obținut în ultimul timp marile societăți agricole conduse de specialiști de înaltă clasă.

În Insula Mare a Brăilei s-au obținut în 2016, pe anumite suprafețe, 20.350 kg/ha de porumb boabe în condiții de irigare.

Fermierul Carol Costandache din Ialomița, la neirigat a obținut 11.403 kg/ha de porumb boabe.

La grâu s-au obținut producții de 11.000 kg/ha cu soiul Apache de la firma Limagrain, la soia, în Brăila, 6.000 kg/ha, la rapiță, în Teleorman, 6.330 kg/ha etc.

Prin urmare, pe un agrofond în care toți factorii de vegetație acționează în condiții optime, se pot obține producții nebănuite comparativ cu producțiile medii obținute în țara noastră.

Important este să ne cunoaștem bine pământul pe care lucrăm și să-i dăm tot ce este necesar, atunci când este momentul.

Rezultatele obținute pe suprafețe limitate demonstrează potențialul productiv al solurilor noastre, al geneticii superioare și îndemnul că, atunci când se aplică tehnologii de cultură superioare, rezultatele vor fi pe măsură.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 12-13

Când trebuie aplicată fertilizarea culturilor agricole

Creșterea și dezvoltarea plantelor au loc pe baza elementelor nutritive extrase din sol. În funcție de cantitatea de macro și microelemente disponibile în sol, accesibile plantelor, se obține și un anumit nivel de producție.

Diferitele plante de cultură au consumuri variate de elemente nutritive. Astfel, de exemplu, pentru 3.000 kg de grâu se consumă 98 kg de azot, 26 kg de fosfor și 68 kg de potasiu. Pentru aceeași producție, floarea-soarelui consumă 215 kg de azot, 83 kg de fosfor și 394 kg de potasiu.

În cursul perioadei de vegetație a culturilor se diferențiază mai multe fenofaze caracterizate prin consumuri diferite de elemente nutritive în funcție de schimbarea activității metabolice a plantelor. Astfel vom remarca perioade critice privind nutriția plantelor și perioade de consum maxim când elementele nutritive sunt absorbite cu maximum de eficiență. În activitatea sa fermierul trebuie să țină seama de toate aceste aspecte. El va cunoaște, pe de o parte, conținutul solului în elemente nutritive, pe baza buletinelor de cartare agrochimică a solului, iar pe de altă parte cunoaște necesarul de nutrienți pentru a realiza un anumit nivel de producție.

Ceea ce nu poate furniza solul trebuie adăugat prin lucrarea de fertilizare, distingându-se:

a) Fertilizarea de bază efectuată vara sau toamna, înainte de lucrarea de bază a solului, aplicându-se îngrășăminte cu fosfor și potasiu care sunt mai greu solubile în apă și au un grad de mobilitate redus în sol. Este indicat ca aceste îngrășăminte să ajungă în stratul de sol în care se dezvoltă majoritatea sistemului radicular. Date la suprafața solului, nu au niciun efect în nutriția plantelor. Tot acum se administrează și îngrășămintele organice.

b) Fertilizarea înainte de semănat sau concomitent cu semănatul. Aici se folosesc îngrășămintele complexe (de tip N:P:K) care au un grad de solubilitate și o mobilitate mai mare în sol. Unele îngrășăminte se pot folosi ca „ștarter“ pentru stimularea răsăririi și creșterii în primele faze de vegetație. Tot acum se poate administra o parte din îngrășămintele cu azot care, fiind ușor solubile și cu grad de mobilitate ridicat în sol, dacă s-ar aplica la fertilizarea de bază sau dacă s-ar da întreaga doză, o parte s-ar pierde prin levigare.

c) Fertilizarea fazială în cursul vegetației urmărește asigurarea unui supliment de elemente nutritive când plantele au cea mai mare nevoie. Ele se pot aplica odată cu prașila mecanică, în apa de irigații sau concomitent cu stropirile pentru erbicidat, pentru combaterea bolilor și dăunătorilor.

d) Fertilizarea extraradiculară sau foliară se bazează pe capacitatea plantelor de a metaboliza elementele nutritive și prin intermediul frunzelor. Prin aceasta se asigură o parte din nutrienții necesari și, mai ales, se stimulează sistemul radicular pentru o mai bună nutriție. Aceste tipuri de fertilizare se vor corela cu perioadele critice și perioadele de consum maxim din cursul perioadei de vegetație a plantelor.

Perioada critică reprezintă etapa când lipsa elementelor nutritive, raportul neechilibrat al acestora sau prezența lor în exces manifestă cea mai puternică acțiune negativă asupra creșterii și dezvoltării plantelor și se întâlnește de la începutul vegetației.

La cerealele păioase perioada critică apare la 10-12 zile după răsărire, la apariția frunzei a treia, în înfrățire, la intrarea în burduf și la înspicare. La porumb se manifestă la frunza a treia, când apar 50% din totalul frunzelor, la apariția paniculului și la mătăsire. La floarea-soarelui perioada critică se manifestă la apariția primei perechi de frunze adevărate, la începutul formării inflorescenței și la înflorire. La sfecla de zahăr se manifestă la apariția perechii a doua și a treia de frunze, la începutul îngroșării rădăcinii și la începutul depunerii intense a zahărului. La cartof apare la formarea perechilor 2-4 de frunze, la apariția inflorescenței și la înflorire.

Perioada de consum maxim o întâlnim:

La cerealele de toamnă după înfrățire până la înflorire. Grâul, spre exemplu de la începutul formării paiului până la coacerea în lapte, absoarbe 78-92% din azot, 75-88% din fosfor și 85-88% din potasiu. La cerealele de primăvară se manifestă de la intrarea în burduf până la înspicare. La porumb consumul maxim se manifestă la înflorire și la maturarea semințelor. La sfecla de zahăr consumul maxim este la mijlocul perioadei de vegetație. La cartof apare maxim de consum la începutul înfloririi și la formarea tuberculilor.

Agricultorii trebuie să urmărească cu atenție evoluția plantelor pe întreaga perioadă de vegetație deoarece perioadele critice și de consum maxim se manifestă diferit și în funcție de evoluția factorilor meteorologici.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Factorii care pot diminua eficiența îngrășămintelor

O fertilizare corectă presupune asigurarea plantelor cu elemente nutritive necesare, în sortimentele solicitate și la momentul potrivit. Experienţele demonstrează că o fertilizare corespunzătoare asigură 40-60% din sporul de recoltă.

Ce înseamnă asigurarea cantităților necesare de elemente nutritive și în sortimentele solicitate?

Înseamnă asigurarea macroelementelor de ordin primar (NPK), a celor de ordin secundar (S, Ca, Mg) și a microelementelor pe tot parcursul perioadei de vegetație a plantelor.

Diferitele grupe de plante au nevoie de proporții diferite de macroelemente (NPK). De exemplu, cerealele solicită macroelementele în raport de 1:0,5:1; cartoful 1:0,5:1,5; floarea-soarelui în raport de 1:0,6:5,5 etc.

Consumul specific de îngrășăminte exprimat în kg substanță activă pe tona de recoltă este: (vezi tabel în revistă).

Când se consideră momentul optim de asigurare a elementelor nutritive?

În primul rând, plantele trec printr-o perioadă critică situată, de regulă, la începutul vegetației. Dacă ne referim la cerealele de toamnă, ele au perioada critică la 10-12 zile după răsărire, când au sistemul radicular slab dezvoltat, situat în stratul superficial al solului, unde elementele nutritive au fost levigate. La fel, primăvara timpuriu, când precipitațiile din perioada de toamnă-iarnă au spălat elementele nutritive din stratul superficial al solului iar activitatea microbiologică este redusă, duc lipsă în special de azot. De aceea se recomandă fertilizarea cu azot imediat ce își reiau vegetația în primăvară.

Experiența a demonstrat că fiecare 100 mm de precipitații deplasează nitrații cu 25-35 cm în adâncime.

Perioada critică la porumb este atunci când planta are 4-6 frunze, la sfecla-de-zahăr când are 2-3 perechi de frunze, la soia când are 3-4 frunze etc. Totodată, plantele au o perioadă de consum maxim, care la cerealele păioase este situată în faza de înfrățire-înspicare, la porumb este situată înainte de apariția paniculului, la sfecla-de-zahăr este la începutul îngroșării rădăcinii, la soia este situată după formarea nodozităților etc.

În practică, însă, nu întotdeauna se reușește realizarea acestor condiții, motiv pentru care aplicarea îngrășămintelor nu realizează maximum de eficiență.

l Printr-un asolament corect întocmit și prin respectarea rotației culturilor se pot obține aceleași niveluri de producție chiar la un nivel cu 30-50% mai mic al necesarului de azot și cu 20-40% al necesarului de fosfor și potasiu.

La aplicarea îngrășămintelor cu azot producția de grâu crește cu 93% când urmează după porumb, cu 68% când urmează după floarea-soarelui și cu 28% după fasole.

Sporul cel mai mare se înregistrează după porumb care, având perioada de vegetație lungă și producție ridicată, secătuiește solul în elemente nutritive, iar după fasole sporul de producție este mai mic deoarece după fasole solul rămâne bogat în azot biologic.

l Eficiența îngrășămintelor poate scădea cu 20-40% atunci când se cultivă soiuri sau hibrizi care nu sunt raionaţi pe zona respectivă sau/și când semănatul depășește epoca optimă.

l Densitatea redusă a plantelor scade efectul fertilizării cu 10-25% deoarece plantele nu valorifică întregul spațiu de nutriție din teren, nu se valorifică în întregime energia solară prin fotosinteză, nu se menține o atmosferă umedă în interiorul lanului pentru a reduce transpirația plantelor, iar în spațiile libere (goluri) cresc buruienile care dijmuiesc recolta.

l Atacurile de boală, dăunători și buruieni reduc din eficiența îngrășămintelor cu 20-80% sau chiar pot compromite culturile.

l Eficiența I.C. se reduce cu 20-67% când se aplică o fertilizare neechilibrată și neuniformă.

La calculul dozelor de îngrășăminte trebuie evitată greșeala de a considera că întreaga cantitate aplicată este folosită în anul aplicării.

De asemenea, în cadrul tehnologiilor de cultură, trebuie să se țină seama, pe de o parte, de rezerva de elemente nutritive existente în sol, conform buletinelor de analiză agrochimică, iar pe de altă parte, de cantitățile de elemente nutritive disponibile plantelor din îngrășămintele aplicate, în primul an de folosință.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Fertilizarea cu gunoi de grajd, economică şi nepoluantă

Este economică deoarece nu necesită nicio cheltuială cu procurarea gunoiului de grajd existent în fermele proprii, ci doar cheltuiala cu transportul şi administrarea lui pe câmp.

Nu numai că este nepoluantă pe solul pe care se administrează şi pentru plantele cultivate pe parcelele respective, dar contribuie la reducerea poluării şi în spaţiile de unde se colectează.

Dar, în afară de aceste avantaje, îmbogăţirea în materie organică este măsura supremă de îmbunătăţire a fertilităţii solului.

Aceasta, în condiţiile în care exploatarea neraţională a solului a dus la diminuarea conţinutului în humus (anual se pierd, prin mineralizare, 0,3-3% din materia organică), astfel că mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă din ţara noastră are sub 2% humus, conţinut care caracterizează solurile cu fer­tilitate scăzută.

Pentru a corecta această situaţie este necesar să se aplice gunoi de grajd, compost, precum şi orice resturi vegetale. Menţionăm că fiecare tonă de gunoi de grajd provenit de la taurine, mediu fermentat, îmbogăţeşte solul cu 4-5 kg de fosfor, 6-7 kg de potasiu, 2-3 kg de calciu, 1,5 kg de magneziu, sulf şi microelemente, iar azotul, sub formă de compuşi organici, este eliberat treptat, pe măsura necesităţii plantelor. Din îngrăşământul aplicat, 20% se humifică, iar restul se supune treptat amonificării.

Din 30 t de gunoi proaspăt introdus în sol rezultă cca 3.000 kg de humus/hectar.

Deşi efectivele de taurine au scăzut în ţara noastră, totuşi de la cele cca 2 mil. capete (cu 10 t gunoi pe cap de animal/an) se pot obţine 20 mil. t gunoi de grajd cu care se pot fertiliza anual peste 700.000 ha. La acesta se adaugă gunoiul obţinut de la celelalte specii de animale şi de la păsări, precum şi valorificarea tuturor resturilor vegetale.

Aplicarea îngrăşămintelor organice face solul mai afânat, mai permeabil şi contribuie la încălzirea lui. Totodată, măreşte capacitatea pentru apă a solului şi-l face mai rezistent la secetă.

Prin fertilizarea cu gunoi de grajd se realizează atât creşterea producţiei şi calitatea recoltei cât şi îmbunătăţirea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului.

În rotaţia porumb-grâu, de exemplu, prin aplicarea a 20 t/ha gunoi de grajd, pentru fiecare tonă s-au înregistrat sporuri de producţie de 30-35 kg boabe de porumb şi 15-20 kg boabe de grâu.

Când şi cum se administrează

Un interval favorabil pentru transportul şi administrarea gunoiului de grajd este în perioada de vară, după recoltarea rapiţei, a cerealelor păioase şi executarea dezmiriştitului.

Gunoiul de grajd trebuie împrăştiat cât mai uniform înaintea arăturii de vară pentru a fi încor­porat imediat sub brazdă. Întârzierea încorporării cu 2 zile duce la pierderi de azot de 29%, iar după 7 zile pierderile ajung la 51%.

Nu este recomandată nici descărcarea gunoiului în grămezi mici pe câmp şi împrăştierea lor înainte de arătură deoarece se înregistrează mari pierderi de azot prin volatilizare şi levigare, pierderi care ajung la 11-16% după 24 ore şi la 17-22% după 48 ore. Totodată, se realizează o fertilizare neuniformă deoarece pe locul grămezilor se acumulează cantităţi mai mari din mustul scurs din grămezi.

Principalul neajuns al administrării gunoiului de grajd în perioada de vară constă în aceste pierderi, în special de azot.

Cel mai indicat este ca gunoiul de grajd să fie administrat după recoltarea culturilor de toamnă, spre sfârşitul toamnei, înaintea arăturilor destinate însămânţării culturilor de primăvară. Aceasta deoarece se apropie perioada de îngheţ, când nu mai au loc pierderi.

Fertilizarea cu gunoi de grajd se aplică culturilor care răspund cel mai bine la acest îngrăşământ, în următoarea ordine: lucerniere, plante prăşitoare, cereale păioase şi, în ultimul rând, leguminoase anuale.

Gunoiul de grajd se poate administra proaspăt sau fermentat. Cel în stare proaspătă prezintă pericol de îmburuienare a solului, deoarece seminţele de buruieni din gunoi îşi pierd germinaţia numai în timpul fermentării.

Adâncimea de încorporare a gunoiului de grajd este de până la 20 cm pe solurile uşoare şi în zonele secetoase şi de până la 15 cm pe solurile grele şi în zonele umede. Se pot administra 20-40 t/ha din care, în primul an, se valorifică 20-25% din azot, 30-35% din fosfor şi 65% din potasiu, iar restul se consumă în anii II şi III şi chiar în anul al patrulea se resimte efectul gunoirii terenului.

În afara acestor surse de materie organică din fermele proprii, au apărut şi alte surse cum este „extractul lichid de humus de râmă“ sau un îngrăşământ organomineral (îngrăşăminte humatice) realizat de Societatea Naţională a Lignitului la Târgu-Jiu.

În permanenţă trebuie avut în vedere că singura cale de îmbună­tăţire a fertilităţii solului este aplicarea de materiale organice.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Soluţii de fertilizare chimică în culturile inginerului Placinschi

Inginerul Aurel Placinschi lucrează direct în producţie şi în acelaşi loc – comuna Ţigănaşi, judeţul Iaşi – de 39 de ani, de când a absolvit cursurile de agricultură de la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad“. A avut doar doi ani de întrerupere, când a fost chemat la Semrom. Aventura privată a pornit-o imediat după 1990, când, împreună cu mai mulţi proprietari, a preluat CAP-ul sătesc, lucrând, pentru început, 2.000 ha. Astăzi, în afară de zootehnie, firmele sale au în exploatare 5.000 ha de teren agricol în Ţigănaşi, Probota, Trifeşti şi Victoria. Aşteptările de la anul agricol 2012-2013 sunt uriaşe: „Am vrea producţii excepţionale, pentru a recupera pierderile de anul trecut.“ Şi premise sunt deocamdată: clima să nu facă surprize de aici înainte.

Culturile semănate în toamnă – rapiţă, grâu şi orz – au ieşit din iarnă cu bine. Ceva emoţii avea inginerul Placinschi la mijlocul lunii martie, dar numai la cultura de rapiţă, când în nordul Moldovei s-au înregistrat două nopţi consecutive temperaturi de minus 11°C. La rapiţa deja pornită în vegetaţie, astfel de minime sunt riscante. Una peste alta însă, ca den­sitate şi vegetaţie, dar şi ca umiditate a solului, culturile aveau datele necesare pentru a promite recolte foarte bune.

„Sunt excepţionale acum. Mai rămâne ca plantelor să le oferim  hrana şi  tehnologia corectă.“

Scheme aplicate la grâu şi orz

Iar în fermele de la Ţigănaşi nu se face rabat de la tehnologie. Ba chiar aici se inovează tot timpul.

„De câţiva ani – spunea ing. Plachinschi – având în vedere că nu prea mai ridicăm resturile vegetale, iar la grâu, fiindcă noi nu semănăm niciodată grâu după grâu, ci numai după floarea-soarelui şi porumb, având un volum mare de resturi vegetale, toamna folosim o schemă de fertilizare concentrată pe descompunerea resturilor încorporate în sol. Aşadar, mergem cu o cantitate însemnată de Complex 20-20, cam 60-70 kg de substanţă activă la hectar azot şi fosfor. Azotul din acest îngrăşământ ne interesează fiindcă va fi reţinut de resturile vegetale, pe care le ajută să se descompună. Obţinem un raport mai potrivit astfel, cu mai mult azot în toamnă. Mai departe, vorbind despre  grâu şi orz, iarna nu mai aplicăm fertilizare pe terenul îngheţat, ci intrăm cu utilajele doar pe solul dezgheţat, când plantele au pornit în vegetaţie. Calendaristic, ţinând cont de condiţiile acestui an şi de faptul că loturile noastre sunt amplasate pe terasele râului Jijia, de la 50-60 m şi până la 200 metri altitudine, am fertilizat etapizat, la mijlocul lunii martie, cu 70 kg s.a. azot la unitatea de suprafaţă. Undeva, înaintea înspicării, mai venim cu ceva foliare.“

Rapiţa, sub risc cauzat de temperaturile scăzute

La rapiţă, reţeta de fertilizare este un pic modificată, în sensul că toamna se merge cu mai puţin azot, dar într-un raport egal cu fosforul şi potasiul. Aurel Placinschi preferă îngrăşământul Complex triplu (C 15:15), pe care-l aplică în doză de 300-400 kg/ha substanţă fizică, ceea ce înseamnă 50-60 kg s.a./ha din fiecare îngrăşământ, respectiv azot, fosfor şi potasiu.

Primăvara se mai aplică 100 kg s.a./ha azot, distribuit în două sau trei fracţii, prima în luna martie, când rapiţa a pornit în vegetaţie, iar a doua sau următoarele două în luna aprilie, când începe să se întindă tija.

„La rapiţă, cum spuneam, am ceva incertitudini din cauza temperaturilor scăzute din martie. Cultura arată extraordinar, am doar aceste rezerve, nu ştiu cum va ieşi după episodul acesta termic nefavorabil“, se temea Aurel Placinschi.

O primăvară pornită cu dreptul

În zona Iaşilor, culturile de primăvară se însămânţează mai târziu cu o săptămână sau două decât în sudul ţării. Floarea-soarelui se cultivă în prima decadă spre jumătatea lui aprilie, iar porumbul – în a doua parte a lunii. Toate inputurile (sămânţa, îngrăşămintele chimice, ierbicidele) sunt deja asigurate în fermă, iar ca bază tehnologică nu se pune problema, fiindcă fermele au tractoare şi utilaje de ultimă generaţie, o investiţie din fonduri europene însumată la 2,5 milioane de euro. Ca soluţie de fertilizare, la floarea-soarelui se utilizează, toamna, tot îngrăşământ complex triplu, în doză de 300-400 kg/ha substanţă fizică, iar la porumb este folosit Complexul 20-20, azot şi fosfor, în cantitate de 250-300 kg/ha substanţă brută.

Primăvara târziu, după intrarea în vegetaţie, urmează o fertilizare cu 100 kg/ha (substanţă activă) de azotat de amoniu, aplicat într-o singură etapă şi doar uneori în două faze. Dozele menţionate sunt folosite la porumbul comercial. La loturile de multiplicare a seminţelor, de hibridare, prezente în fermele de la Ţigănaşi, cantităţile şi timpul de aplicare sunt diferite.

Maria BOGDA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Ce schemă de fertilizare aplică specialiştii în noul an agricol?

Indiferent de condiţiile în care se desfăşoară un an agricol, fermierii ştiu că verigile tehnologice, începând cu pregătirea solului, trebuie respectate întocmai, pentru a crea premisele unei producţii bune. Din categoria lucrărilor cu impact maxim asupra recoltei face parte şi administrarea îngrăşămintelor chimice de bază. În această toamnă, poate mai mult decât în alţi ani, ştiinţa fermierului de a interveni la momentul potrivit cu cantitatea corectă de îngrăşăminte este decisivă pentru o producţie viitoare profitabilă. La fel de importantă se va dovedi şi cartarea agrochimică, acolo unde ea a fost executată, care arată nevoile exacte ale solului în NPK şi alte macro sau microelemente.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria BOGDAN
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Cum poţi să fertilizezi pământul dobrogean cu alge şi nămol

O echipă de cercetători din Constanţa a brevetat un compozit din deşeuri sută la sută ecologic.

Sunt coşmarul turiştilor vara şi al constănţenilor tot timpul anului. Le spunem generic deşeuri, dar ele ar putea fi adevărate comori pentru pământul dobrogean. Este vorba despre alge şi despre nămolul de la staţiile de epurare a apei. Cu ajutorul unei instalaţii nu foarte costisitoare şi cu sprijinul mai multor cercetători din Constanţa, ele ar putea fi transformate în fertilizator pentru agricultură, dar şi pentru grădinile şi parcurile din oraş ori plantele de apartament.

Ideea valorizării acestor deşeuri aparţine Asociaţiei pentru protejarea Omului şi mediului înconjurător pentru o dezvoltare durabilă în lume, pe scurt, ECOM. Această organizaţie a reuşit chiar să breveteze sistemul, care deocamdată nu a fost recunoscut decât de norvegieni. Statul român îl ignoră, chiar a spus că nu îl interesează aşa ceva, astfel încât singura şansă ca să poată fi pus în aplicare este tot o finanţare externă.
De altfel, echipa de cercetători constănţeni a fost deja recompensată cu două medalii la începutul lunii noiembrie, la Salonul Internaţional Idei, Invenţii Noi Produse - IENA de la Nurenberg, Germania.

"Am pornit de la ideea să rezolvăm o problemă a comunităţii, care poluează, atât prin prezenţă, cât şi prin miros. Şi am zis să le transformăm în fertilizator. Cercetarea a fost finanţată de fonduri de la Norway Grand, am văzut că este bun, l-am brevetat. Urma faza pilot, ce să facem, bani nu mai erau, vroiam să ducem totul până la capăt, pentru ca să nu rămână cercetarea pe nişte hârtii şi în câteva ghivece. Aşa am găsit un fermier din Agigea care ne-a pus la dispoziţie terenul pe care am experimentat fertilizatorul brevetat de noi", ne-a povestit Maria Năstac, preşedintele ECOM.

30 la sută în plus, la hectar

Aşa se face că, folosind nămolul adus de RAJA şi algele adunate de pe plaje de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a fost produs fertilizator pentru 80 de hectare pe care a fost însămânţat grâu.

"Rezultatele au fost mult peste aşteptări. Pe terenul fertilizat de noi s-au recoltat 3.600 de kg de grâu la hectar, în condiţii de secetă, cum a fost vara aceasta, iar pe celelalte hectare ale fermierului, unde au fost folosiţi fertilizatori chimici, au strâns doar 2.500 de kg la hectar. Astfel, s-a produs o însănătoşire a pământului, o recoltă sporită, iar grâul a fost mult mai viguros", ne-a mai spus Maria Năstac.

De unde bani?

Aşadar biocompozitul brevetat de echipa constănţeană funcţionează şi ar putea fi folosit la scară largă, atâta vreme cât materia primă, adică deşeurile de alge şi nămol există din belşug, la malul mării.

Anual se strâng cel puţin 30.000 de tone de alge, iar nămolul este produs din abundenţă de staţiile de epurare din judeţ. Mai mult decât atât, prin contracte cu ECOM, RAJA şi ABADL sunt de acord să le transporte, gratuit, la locul de prelucrare. Mai rămâne de rezolvat doar problema construirii sistemului în sine, a unei fabrici care să-l producă. 'Deocamdată nu avem finanţare pentru aşa ceva. După ce au auzit despre fertilizatorul nostru, cei de la Ambasada Finlandei ne-au sunat şi ne-au spus că vor să ne cumpere toată producţia. La fel şi cei din Norvegia. Dar care producţie? Ne-am adresat Ministerului Agriculturii din România pentru a-i informa asupra brevetului nostru, dar ni s-a spus că nu-i interesează.

Aşa că singura şansă este tot finanţarea externă. Vom aplica pentru un proiect tot în Norvegia. Ei ne oferă bani nerambursabili, pe concurs de proiecte. Poate avem şansa şi câştigăm. Dacă finanţarea va fi mai mare, vom face o fabrică mai mare, dacă va fi mai mică, va fi doar o făbricuţă. Noi nu vindem drepturile de autor, nu vrem să ne îmbogăţim pe noi şi pe nimeni, vrem doar să aplicăm principiile noastre şi să însănătoşim pământul din Dobrogea", a mai explicat preşedintele ECOM.

Sursa: Cuget Liber

Abonează-te la acest feed RSS