Luna octombrie a anului curent a marcat un eveniment deosebit de interesant pentru câțiva dintre fermierii români fideli mărcii Case IH. Experiența inedită s-a desfășurat pe parcursul a trei zile în capitala austriacă Viena și în Sankt Valentin deopotrivă, localități care au o distanță de aproximativ 140 km între ele. În aceste împrejurări, partenerii Titan Machinery România au avut oportunitatea de a gusta din cultura austriacă în cele mai diverse forme, de la gastronomie la arhitectură, de la muzică la tehnologie, de la sociologie la infrastructură ș.a. Alături de o parte din echipele organizatoare ale CNH Industrial și Titan Machinery România, atmosfera a fost una destinsă, de socializare și schimb de informații, iar pe alocuri încântătoare, spre bucuria celor prezenți. Punctul culminant al acestui eveniment l-a reprezentat pășirea fermierilor români pe covorul roșu, întins special la uzina de tractoare din Sankt Valentin.

Ca atare, invitații noștri au participat la o prezentare a platformei industriale din localitate, prin care au aflat în premieră o serie de informații despre această uzină de tractoare, apreciată ca fiind una dintre cele mai moderne la nivel mondial. Apoi, au avut ocazia inedită de a observa pas cu pas, alături de un ghid, o parte din întregul proces de asamblare a tractoarelor Case IH cu puteri de până la 300 de cai din clasele Luxxum, Puma și Optum. Astfel, oaspeții români au descoperit cele mai moderne sisteme și metode de fabricare, care poartă steagul excelenței austriece și de care beneficiază astăzi industria agricolă mondială. Vizita la fabrică s-a încheiat printr-o rundă de operare tractoare, dedicată fiecăruia dintre cei prezenți în parte, pe platforma de testare din curtea uzinei.

În fabrica din Sankt Valentin lucrează un personal calificat (ingineri și muncitori) şi pasionat de ceea ce face. De asemenea, fabrica beneficiază de un centru de formare tehnică, unde se pregătesc mecanicii care asigură pentru fermierii din România suportul tehnic în teritoriu. Pe de altă parte, liniile de montaj ultramoderne produc 28 de modele diferite de tractoare, cu puteri cuprinse între 86 şi 300 CP, iar 90% dintre tractoarele produse la Sankt Valentin sunt destinate exportului, făcându-se astfel cunoscute în întreaga lume prin calitatea, precizia şi excelenţa tehnică desăvârşită. Tractoarele pleacă atât spre Uniunea Europeană, cât și către câteva țări adiacente care nu sunt în Uniunea Europeana: Ucraina, Serbia, Muntenegru ș.a.m.d. Însă, tractoare produse în Sankt Valentin ajung până în Australia sau Noua Zeelandă. În fiecare zi, în cele 8 ore de lucru, în interiorul uzinei se mișcă 300 de tone de materiale, piesele care intră în uzină și apoi ies drept tractoare finite.

Fiecare dintre tractoarele produse în Sankt Valentin, Austria au cel puțin 6.400 de specificații diferite. Să ne închipuim ce înseamnă faptul că pe un tractor Luxxum există 6.400 de alegeri în ceea ce privește tipul de cutie de viteze, tipul de frâne, tipul de cabină, tipul de instalație de aer condiționat ș.a.m.d. Toate aceste specificații diferite definesc unul dintre tractoarele din clasele Luxxum, Puma și Optum care sunt fabricate aici, în Sankt Valentin. Când se face referire la orice tractor produs la Sankt Valentin, remarcăm circa 7.300 de subansamble diferite, montate în această localitate. Nu este vorba de numărul total de piese pe care îl are un tractor, pentru că acesta este mult mai mare, ci de numărul de unități diferite care sunt asamblate pentru fiecare tractor în localitatea Sankt Valentin.

Circa 10.000 de tractoare se produc anual în această uzină, într-o medie care include atât anii cu o producție de criză (2008-2009), dar și cei cu o producție ridicată, cum ar fi ultimii ani. Încă de la începuturile uzinei din 1947 vorbim de peste 600.000 de tractoare care au părăsit porțile acestei uzine. Pentru o imagine completă a standardelor înalte de producție de care dispune marca americană Case IH vom pune pe tapet și celelalte fabrici ale utilajelor acestui producător.

Fabrica din orașul Grand Island, Nebraska, SUA este locul de producție a combinelor Axial-Flow®. Reprezintă Centrul de Excelenţă al Combinelor din America de Nord aparţinând companiei CNH Industrial. În componenţa fabricii din Grand Island intră câteva secţii, între care se remarcă cea de producţie, sudură, vopsitorie şi montaj. Fiecare dintre aceste secţii beneficiază de cele mai moderne tehnologii în domeniu: sistem de vopsire cu pulberi în câmp electrostatic, celule laser, roboţi pentru sudură şi sisteme de testare wireless.

Fabrica din orașul Racine, Wisconsine, SUA este locul de producție a tractoarelor Magnum®. Fabrica, care se întinde pe o suprafaţă de 595.000 mp, este locul de producţie a tractoarelor din seria Magnum. Tot aici sunt fabricate şi transmisiile combinelor Axial-Flow®, culegătoarelor de bumbac Cotton Express, precum şi punţile motrice şi supapele motoarelor care echipează tractoarele Case IH Steiger 4WD (cu tracţiune integrală).

Fabrica din Fargo, Dakota de Nord, SUA este locul de producție a modelelor de tractoare Steiger® și Quadtrac®. Înfiinţată de fraţii Steiger în anii 1960, fabrica din Fargo (Dakota de Nord) produce tractoarele din seria Steiger 4WD (cu tracţiune integrală), încărcă­toare frontale şi echipamente bidirecţionale.

Brandul Case IH, ce reprezintă tradiţia pură a leadership-ului, a pus în mişcare sectorul agricol timp de mai bine de 170 ani. Punctul cul­minant al istoriei Case IH este reprezentat de unirea eforturilor unor mari companii şi mărci de utilaje agricole, între care se remarcă Case, International Harvester şi David Brown, pentru a numi doar câteva dintre acestea. Fiecare dintre aceste mărci a jucat un rol important în istoria şi evoluţia Case IH. De-a lungul anilor, multe lucruri s-au schimbat, dar legendarul brand, a cărui culoare reprezentativă este roşu, şi-a asumat întotdeauna angajamentul de a asigura succesul producătorilor agricoli din toate colţurile lumii.

Bogdan Constantin, PR & Communication Specialist

În Dobrogea, cea mai mare producție la porumb a fost obținută în cadrul societății Hermanos Romptop, acolo unde fermierii campioni au deveni Constantin și Florin Romaneț. Aceștia lucrează 700 ha, iar porumb au avut în acest an pe 86 ha, iar hibridul P9903 le-a asigurat 13.100 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, de aceea am arat la peste 30 cm adâncime și după două săptămâni am efectuat o lucrare cu discul. În ianuarie am aplicat 150 kg/ha de îngrășământ complex 18.46.0, apoi 150 kg/ha de uree, la semănat am mai dat 100 kg/ha de 18.46.0, iar la prașilă am mai fertilizat cu 200 kg/ha de azot. Am semănat 71.400 b.g/ha în prima parte a lunii aprilie. Cultura a primit două erbicide, însă nu am dat nici un fel de tratament. A fost un an bun, însă grindina ne-a făcut ceva probleme, pentru că au cedat vârfurile plantelor pe o solă de 5 hectare. Am recoltat începând cu 8 septembrie, iar pentru următoarea campanie vom semăna în jur de 90 ha, de la Pioneer voi alege același hibrid – P9903, pentru 40 ha”, a declarat Florin Romaneț.

hermanos romtop

În localitatea Cherchezu din județul Tulcea, fermier campion este domnul Dumitru Vișinoaia. Acesta lucrează 200 ha, dintre care a semănat anul acesta porumb pe 40 ha și a obținut 12.600 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după orz și rapiță, așa că am arat în toamnă la 30-35 cm, în luna ianuarie am dat 100 kg/ha îngrășământ complex 18.46.0, apoi am lucrat terenul cu combinatorul în două tranșe. Am semănat 72.000 b.g/ha începând cu 10 aprilie și am fertilizat cu 200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0. Cultura a primit un erbicid și un  tratament cu zinc, atunci când plantele aveau în jur de 50 cm. Am prășit și tot atunci am aplicat 200 kg/ha de azot, aceasta a fost toată tehnologia, apoi am recoltat la sfârșitul lunii august. A fost un an bun, cu producție bună la porumb, iar anul viitor cred că voi semăna aproximativ aceeași suprafață cu porumb, am comandat deja hibridul P9903, plus încă un hibrid tot din portofoliul Pioneer”, a punctat fermierul campion.

visinoaia

Cu producția de 11.000 kg/ha, obținută cu hibridul P9415, fermier campion a devenit și Ionuț Dumitrache. “Lucrez 70 ha, cu porumb am avut anul acesta 8 ha. Am semănat după fasole, merg de obicei pe aceeași tehnologie: arătură de toamnă, pregătit terenul cu combinatorul în primăvară, am aplicat la semănat 250 kg/ha complexe 18.46.0, iar la prașila mecanică, am mai aplicat 80 kg/ha de azot. Am dat doar un erbicid și aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat la sfârșitul lunii septembrie. Încă nu știu câte hectare voi semăna anul viitor, depinde foarte mult de campania de semănat din această”, a declarat agricultorul.

dumitrache ionut

Un alt fermier campion din Dobrogea este domnul George Piti, care a obținut 10.500 kg/ha cu hibridul P9537. “Am semănat anul acesta 57 ha cu porumb, din totalul de 580 ha pe care îl lucrăm. Plantă premergătoare a fost grâul, așa că am arat încă din vară la 30 cm adâncime, iar în toamnă am aplicat 200 kg/ha de 18.46.0 și am discuit pentru a uniformiza terenul. În primăvară am aplicat 300 kg/ha triplu 16, am lucrat terenul cu combinatorul și am semănat în jur de 64.000 b.g/ha pe data de 15 aprilie, dar a fost destul de secetă și nu am avut o răsărire tocmai uniformă. Am mai fertilizat atunci când am prășit cu 200 kg/ha de azotat de amoniu și am aplicat un singur erbicid. Campania de recoltat am început-o pe 19 septembrie și am avut și umiditatea de 14 %, a fost deci un an bun. Următoarea campanie voi semăna în jur de 60 ha, avem deja pregătit terenul și voi alege același hibrid Pioneer – P9537”, a punctate fermierul dobrogean.

piti gelu

Tot în județul Constanța, fermier campion a devenit și domnul Baban- Romagra Development, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9486.

baban

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 11.12.2018, a demarat autorizarea la plată a femierilor care au solicitat, în cadrul Campaniei 2018, sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic.

În conformitate cu prevederile art 1 din Hotărârea de Guvern nr. 943/07.12.2018 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2018, publicată în Monitorul Oficial nr.1046 din data de 10.12.2018, în tabelul mai jos sunt prezentate plafoanele și cuantumurile aferente schemelor de sprijin cuplat, specia bovine, astfel:

Schema de plată

Plafon

 

Cuantum/cap

 

euro

euro

SCZ-sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte

1.540.000

160,8187

SCZ-sprijin cuplat categoria categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora

12.075.000

291,4906

SCZ-sprijin cuplat categoria vaci de lapte

90.499.500

340,9081

Precizăm că plata sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, specia bovine, se efectuează în lei la un curs de schimb valutar de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de la începutul lunii decembrie 2018, a autorizat la plată suma totală de 263,70 milioane euro, reprezentând plata regulară aferentă Campaniei 2018, pentru un număr de 509.475 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se plătesc 240,02 milioane euro, iar diferența de 23,68 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național, conform tabelului de mai jos:

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Facem precizarea că începând cu data de 16 octombrie și până în prezent APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma totală de 1,326 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

Sursa: apia.org.ro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2018 se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2019, la Centrele Judeţene ale APIA sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri unice de plată pentru schemele de sprijin financiar.

Beneficiari:

a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Persoanele fizice  pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri  trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condiții de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea:

a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);

b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;

c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE)al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e) suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha,iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării;

f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverinţă aliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;

e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri  funciare;

j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din Ordin.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele Judeţene APIA, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii Cererii de acord.

În anul 2019, diferenţa dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal şi rata accizei reduse prevăzute la alin. (2), se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Valoarea accizei pentru anul 2019 este de 1,7385 lei/litru. 

Legislație:

  • Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare;
  • OMADR 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că pentru cei 727.257 fermieri eligibili la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2018, s-a autorizat și plătit suma totală de 1.062.267.990 euro, astfel:

  • 801.389.696 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 217.609.842 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 43.268.452 euro cofinanțare de la Bugetul Național.

În perioada 16 octombrie și 30 noiembrie APIA efectuează plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

În județul Buzău, fermierii campioni la cultura porumbului au mizat în acest an pe hibrizii P9911, P9903, P9241 și P9415, iar producțiile pe care le-au obținut, uneori chiar și cu o tehnologie minimă, le-au confirmat așteptările. Din acest motiv sunt deciși ca în următoarea campanie să aleagă genetica oferită de Corteva Agriscience™ - Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Primul fermier campion din județul Buzău este Giani Măciucă, care lucrează 140 ha, iar porumb a semănat în acest an pe 70 ha. Hibridul care i-a oferit cea mai bună producție - 12.600 kg/ha este P9241. “Ca de obicei am început lucrările din toamnă, adică după recoltatul grâului, așa că am arat la 35 cm, am lucrat terenul cu discul și apoi am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat lucrările în primăvară și am intrat cu combinatorul, apoi am semănat după data de 4 aprilie în jur de 62.000 bg/ha. Cultura a primit două erbicide și cam atât, nu aplic tratamente și nici nu prășesc. Am recoltat începând cu 25 septembrie. Și pentru anul viitor voi alege același hibrid, cam tot  pentru aceeași suprafață”, a punctat agricultorul.

Maciuca Giani

Hibridul P9911 i-a asigurat în acest an fermierului campion Ion Iancu 12.500 kg/ha. “Am avut porumb pe 150 ha și am semănat fie după grâu, fie după porumb. Am mers pe arătură de toamnă, însă înainte de a ara am aplicat superfosfat - 150 kg/ha pregătirea terenului în primăvară cu discul, după cum a fost cazul, o trecere sau două și am fertilizat cu complex 20.20.0 – 150 kg/ha, apoi în perioada 10-15 aprilie la semănat am aplicat și uree - 200 kg/ha. Cultura a primit două erbicide și două îngrășăminte foliare și am recoltat la sfârșitul lunii septembrie, început de octombrie”, a specificat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna în jur de 150 ha cu porumb și va alege tot hibridul P9911, pe care îl cultivă de foarte mulți ani.

guster iancu

Liviu Olteanu din localitatea Balta Albă a obținut 12.400 kg/ha cu hibridul P9903. “Lucrez 400 ha, iar porumb am semănat în acest an după mazăre, rapiță și chiar după porumb, în total 160 ha. În toamnă am arat la 35 cm și am efectuat o lucrare cu discul. La sfârșitul lunii martie am aplicat 200 kg/ha de uree, am intrat cu combinatorul, iar după o săptămână am semănat 67.000 bg/ha și tot atunci am aplicat îngrășăminte complexe 18.46.0. Am erbicidat de două ori, preemergent și postemergent, și doar unde a fost cazul am aplicat un foliar.  Am prășit în faza de 5 frunze și aceasta a fost toată tehnologia. Am început recoltatul la sfârșitul lunii august, iar în ceea ce privește următoare campanie voi semăna între 150 - 200 ha cu porumb, sigur voi alege hibridul P9903, dar mă gândesc să mai încerc și un alt hibrid”, a precizat fermierul.

guster iancu

Ștefan Ginerică este un alt fermier campion la porumb din județul Buzău. Acesta a avut 100 ha cu porumb în acest an și a obținut 12.000 kg/ha cu hibridul P9911. “Lucrăm în familie 450 ha, în fotografie apare soția alături de copii. Porumbul l-am semănat după grâu și rapiță, am arat în toamnă și am semănat în perioada 1-20 aprilie, atunci când am aplicat 180-200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0, iar la prășit am mai fertilizat cu 120 kg/ha de azot. Am aplicat două erbicide, preemergent și postemergent și un îngrășământ foliar. Am recoltat în perioada 25 septembrie – 5 octombrie. Și în acest an am avut hibrizi martori, tot de la Pioneer, trebuie să văd exact pentru anul viitor ce voi alege, însă sigur hibridul P9911 va rămâne în cultură”, a declarat  Ștefan Ginerică.

ginerica stefan

Fermier campion la cultura porumbului este și Andrei Constantinescu din localitatea Cioranca. Acesta a semănat porumb pe 200 hectare, iar hibridul P9911 i-a garantat 11.660 kg/ha. “Ca în cazul celorlalte culturi din fermă, sunt adeptul multor lucrări în vegetație, astfel că în ceea ce privește cultura de porumb, am arat în toamnă, în primăvară am pregătit patul germinativ și am aplicat îngrășăminte, apoi am incorporat cu combinatorul, am semănat la circa 2 săptămâni 70.000 plante/ha și am aplicat îngrășăminte complexe 20.20.0, plus 9 kg/ha îngrășământ starter. Am aplicat un singur erbicid și aceasta a fost toată tehnologia. Anul viitor voi semăna porumb pe aproximativ 130-140 ha”, a punctat agricultorul.

andagro constant

În localitatea Amara din județul Buzău își desfășoară activitatea următorul fermier campion: Marin Marian Adrian. Acesta a semănat în acest an 250 hectare cu porumb, iar în fermă lucrează 600 hectare. Cea mai bună producție la această cultură a obținut-o cu hibridul P9911, care i-a oferit 11.200 kg/ha. “Culturile premergătoare pentru porumb au fost floarea-soarelui, lucernă, mazăre și am semănat chiar și după cultură de porumb. În toamnă am arat la 40 cm și am fertilizat cu 250 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat lucrările pentru pregătirea patului germinativ în primăvară, atunci când am efectuat două treceri cu combinatorul și am aplicat 200 kg/ha de uree. Campania de semănat a început în jur de 15 aprilie și o dată cu semănatul am mai aplicat azot – 130 kg/ha. În vegetație am dat un erbicid, în faza de 10 frunze am prășit și am aplicat un tratament cu fungicid și foliar, iar recoltatul a avut loc în perioada 5-7 septembrie”, a specificat Marin Marian Adrian.

mad agroserv

Un alt fermier campion din județul Buzău este Mădălin Oprea, care a obținut 10.800 kg/ha cu hibridul P9911. “Am avut porumb în acest an pe 280 ha, iar în total lucrez 740 ha. Am semănat fie după grâu, floarea-soarelui sau porumb. Am mers pe arătură de toamnă și am arat la o adâncime de minim 35 cm, iar la final de noiembrie, început de decembrie am discuit. În februarie am efectuat o lucrare cu combinatorul și am aplicat 18.46.0 – 200 kg/ha, înainte de semănat am intrat din nou cu combinatorul, iar în 4-5 aprilie am semănat 68.000 – 70.000 b.g/ha, atunci am mai aplicat în jur de 160 kg/ha de uree. Am erbicidat pe negru, iar al doilea erbicid l-am aplicat în faza de 6-7 frunze și am prășit în jurul datei de 15 mai. Nu am aplicat nici un tratament, iar campania de recoltat a început în jurul datei de 10 septembrie”, a declarat fermierul buzoian. Acesta a mai adăugat faptul că pentru următoarea campanie nu știe exact câte hectare va semăna cu porumb, asta pentru că această campanie de toamnă a fost dificilă și nu trebuie să vadă cum se vor comporta culturile deja semănate. Cu toate acestea crede că va semăna cel puțin 250 ha și va alege hibrizii P9911, P0216 și P9757.

sageata

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

România a avut în acest an cele mai mari producții la porumb din Europa. În multe ferme din țară, proba cântarului a însemnat bucurie și satisfacție în acest an, iar acolo unde au fost semănați hibrizii Pioneer, producțiile au fost pe măsura așteptărilor și uneori chiar au depășit estimările. Din acest motiv, dăm startul prezentărilor celor mai productivi fermieri din țară, cei care au mizat pe genetica Pioneer și care au obținut rezultate foarte bune. Începem cu fermierii din sudul țării, județele Ialomița și Ilfov.

Cea mai bună producție din aceste două județe a fost obținută de fermierul Bogdan Voicu. Acesta asemănat 230 ha cu porumb în acest an și a obținut în acest an 15.890 kg/ha cu hibridul P9911 – un hibrid semitardiv din gama Optimum® AQUAmax®. “Am semănat porumbul după rapiță, încă din vară  am erbicidat, apoi am scarificat și am mai erbicidat o dată, iar în lunile octombrie-noiembrie am arat și tot în toamnă am aplicat 200 kg/ha de triplu super fosfat. Ne-au ajutat foarte mult erbicidările din vară! În primăvară am pregătit terenul cu combinatorul, am erbicidat în preemergență, am aplicat îngrășăminte 150 kg/ha, iar la prașilă am aplicat 150 kg/ha de azot. În vegetație am mai aplicat două erbicide și un insecticid. Am început recoltatul în jurul datei de 15 septembrie, iar anul viitor voi semăna 450 ha cu porumb”, a afirmat Bogdan Voicu.

voicu bogdan

Același hibrid - P9911- a performat și în județul Ialomița, acolo unde fermierul Victor Burciu a obținut 14.400 kg/ha. “În acest an am semănat 170 ha cu porumb, iar plante premergătoare au fost floarea-soarelui și porumbul. Am arat din toamnă la 33-35 cm, în primăvară am fertilizat cu îngrășăminte complexe 18.46.0 – 200 kg/ha; azotat de amoniu -125 kg/ha; uree NG – 150 kg/ha, în a doua decadă a lunii aprilie am semănat 78.000 boabe germinabile/ha. Cultura a primit 3 erbicide,  un foliar -10 l/ha în faza de 6-8 frunze, iar unde a fost cazul am aplicat și tratamente pentru Tanymecus. Cultura a fost irigată în 3 tranșe a câte 800 mc/ha. Nu am prășit în acest an, iar campania de recoltat a debutat la jumătatea lunii septembrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în următoare campanie va semăna 330 ha cu porumb și va alege hibridul P9911, cel care i-a oferit cea mai bună producție, dar vrea să încerce și hibrizi noi.

burciu victor

Un alt fermier campion din județul Ialomița este Adrian Georgescu, care a semănat 650 ha cu porumb, dintre cele 2.600 pe care le lucrează, și a obținut 14.100 kg/ha cu hibridul P0937 și 11.980 kg/ha cu hibridul P9903. Primul hibrid - P0937 este un hibrid tardiv ce se recomandă a fi cultivat în condiții de irigat, iar cel de al doilea – P9903 este cel mai bine vândut hibrid semitimpuriu de la noi din țară.

adrian georgescu

“Am semănat porumbul fie după rapiță, fie după porumb. Pregătirea terenului pentru semănat a constat în arătură de toamnă, lucrare cu discul tot în toamnă, iar în primăvară o lucrare cu combinatorul. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu 200 kg/ha îngrășăminte complexe și 200 kg/ha de azot. Am semănat în perioada 5-6 aprilie, am aplicat erbicide pentru frunză lată și frunză îngustă, au fost date separat din cauza stresului hidric. Am aplicat și insecticide, 3-4, în funcție de fiecare solă în parte și de planta premergătoare. Am irigat în acest an, dar nu toată suprafața. De exemplu hibridul P9903 nu a fost în irigat, însă P0937 a primit apă în două tranșe. Am recoltat după data de 10 septembrie, am început cu P9903, iar hibridul P0937 l-am recoltat la finalul lunii septembrie”, a punctat domnul Georgescu. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna porumb pe aproximativ 700 ha și va opta pentru aceeași hibrizi Pioneer.

Marian Dumitru este următorul fermier campion din această zonă a țării. Acesta își desfășoară activitatea în Brănești – Ilfov, iar în acest an a obținut 12.800 kg/ha cu hibridul P9903. “Lucrez 630 ha, iar porumb am semănat în acest an pe 30 ha după floarea-soarelui. În toamnă am arat la 30 cm, am discuit și am aplicat complexe 18.46.0 - 200 kg. În primăvară am intrat cu un combinator și am semănat în jurul datei de 15 aprilie 70.500 boabe germinabile/ha. Odată cu semănatul pe rând, am aplicat 250 kg/ha de azotat. Am erbicidat în preemergență și în postemergență timpurie. În stadiu de 4 -5 frunze am mai aplicat un foliar bogat în zinc. Am recoltat în prima parte a lunii septembrie și am fost mulțumit de producție, de aceea anul viitor voi semăna 80 ha, cred că voi alege același hibrid în principal, însă vreau să încerc și un hibrid nou ”, a afirmat agricultorul.

dumitru marian

Fermier campion în județul Ilfov a devenit și domnul inginer Gheorghe Preda, care a obținut 12.650 kg/ha  cu hibridul P9537. Acesta a ales un hibrid semitimpuriu, din grupa 350 FAO, ce are o foarte bună adaptabilitate, mai ales în condiții de stres termic și hidric. “Am avut în acest an 305 ha cu porumb, iar pregătirea terenului a constat în dezmiriștire, arătură de toamnă și administrarea a 600 – 700 kg/ha de TerraCalco. În primăvară am aplicat 200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0 și am efectuat o lucrare cu combinatorul, în timp ce la semănat am aplicat îngrășăminte 150 kg/ha. Am erbicidat doar preemergent, am aplicat un îngrășământ foliar pe bază de zinc, iar la faza de 6-8 frunze am prășit și am mai administrat pe rând 250 kg/ha de azotat de amoniu. Nu am aplicat alte tratamente în acest an, iar recoltatul a avut loc în perioada 25 august – 10 septembrie”, a declarat fermierul campion, care a mai adăugat faptul că a fost mulțumit de rezultatele obținute în fermă.

preda gheorghe

Iulian Filipoiu este un alt fermier campion la porumb din județul Ialomița. El a obținut 12.500 kg/ha cu hibridul P9903 și 10.600 kg/ha cu hibridul P9911. “Am semănat porumbul după rapiță, înainte de semănat am aplicat 200 kg/ha de uree, iar la semănat am mai aplicat 200 kg/ha îngrășăminte complexe 18.46.0, în a doua jumătate a lunii aprilie. Cultura a mai primit un îngrășământ foliar pe bază de zinc, am erbicidat preemergent, în faza de 8-10 frunze am prășit și am administrat azotat 150 kg/ha și am irigat în 4 tranșe, 160 l/ha la fiecare irigare. Am recoltat la începutul lunii septembrie, iar în următoarea campanie voi semăna aceeași suprafață cu porumb și bineînțeles că voi alege aceeași hibrizi de la Pioneer”, a specificat Iulian Filipoiu.

Net Farming Iulian Filipoiu

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

„Forumul marilor agricultori“ este unul dintre evenimentele importante dedicate agriculturii, iar impozanța lui este dată și de prezența fermierilor străini care vin în România pentru a împărtăși din experiența lor cu agricultorii români.

„Ediția de anul acesta vine cu noi povești de succes din agricultura internațională. Au fost prezenți fermieri din 12 țări, cu ferme foarte mari cuprinse între 2.000 de ha și până la 70.000 de ha cum este cazul unei ferme din Ucraina. La această ediție s-au abordat subiecte de interes, dar care se află într-un context internațional. Ne-am propus să vorbim despre problemele fermierilor români într-un context mai larg și nu într-un circuit închis, să fie practic un schimb amplu de informații. Anul acesta au fost prezenți și doi fermieri numiți Fermieri ai Anului în țara lor, este vorba despre Margus Muld, managerul fermei zootehnice Trigon din Estonia și Chris Baylis, manager al unei ferme vegetale din Marea Britanie. Acesta este scopul evenimentului pe care îl organizăm, ca în fiecare an să avem invitați alți fermieri care să împărtășească din experiența lor și să prezinte soluții la probleme care se perpetuează de la un an la altul. În ediția de anul acesta am lansat și conceptul X Group Meetings pentru Agricultură, care se traduce prin înființarea unui grup a celor mai reprezentativi 10 fermieri din România. Au răspuns inițiativei patru fermieri, Lucian Buzdugan, Dimitrie Muscă, Sitaru Nicolae și Scutaru Gelu, dar grupul se va constitui pe perioada anului 2019 și va fi într-o formulă finală pe 19 noiembrie. Practic vorbim despre un grup consultativ care va putea fi abordat de toți cei interesați de a avea o opinie pertinentă și profesionistă din mijlocul activității agricole performante. Pentru că la nivelul acestui grup se testează noile tehnologii și strategiile de viitor. Vom anunța cine sunt cei 10 fermieri care fac parte din acest grup anul viitor în cadrul unui nou eveniment, este vorba despre Seara Marilor Fermieri care va avea loc la Palatul Cec.“ – Bogdan Romaniuc, organizator RALF.

„Acest forum vine cu experiențe diferite din țări diferite și ne permite un schimb de informații cu fermierii din state vecine sau chiar mai îndepărtate. În România se implementează multe dintre lucrurile pe care le vedeți aici, în cadrul acestui eveniment. Țara noastră are destul de multe ferme performante în care sectorul vegetal și zootehnic se află la standarde europene. Nu vorbim despre o pondere foarte mare, dar încet-încet lucrurile se vor schimba și dacă acest trend se va menține în 10 ani țara noastră va avea locul ei clar în Europa în ceea ce privește performanțele agricole. Ca asta să se întâmple trebuie să aplicăm toți, fermieri mai mici sau mai mari, tehnologii care să ne conducă la o performanță reală în agricultură.“ – Nicolae Sitaru, fermier județul Ialomița.

„Apreciez acest eveniment în primul rând pentru că ne oferă șansa de a întâlni fermieri din alte țări și de a vedea care sunt preocupările și performanțele lor. Și nu în ultimul rând ne permite să aflăm unde ne situăm noi. În domeniul agricol evoluțiile sunt spectaculoase de la un an la altul, iar tehnologiile au avut de asemenea o evoluție importantă. Se vorbește deja de câțiva ani de agricultură de precizie, de evidența tuturor elementelor dintr-o fermă și ăsta este un lucru bun. Dar cu ocazia acestui eveniment reușim să aflăm și cum se organizează colegii străini. Pentru că suntem colegi, așa cum spuneam, dar pe piața europeană suntem și competitori. Și de multe ori ca să faci față acestei competiții trebuie să ai informații despre cel care îți este concurent. Dacă vrei să te menții în cursă trebuie să știi ce potențial are adversarul.“ – Ion Bălan, fermier județul Tulcea.

Laura ZMARANDA

„La ora actuală, aproximativ 2% dintre cei cca șapte miliarde de locuitori ai Planetei se ocupă de producerea hranei“, susține Vasile Iosif, președintele Asociației Industriei pentru Protecția Plantelor din România, AIPROM. Pe de altă parte, a mai arătat acesta, populația se află într-o creștere exponențială, fapt care înseamnă și o creștere a necesarului de hrană. După cum indică studiile, în continuare principala sursă de obținere a alimentelor este agricultura.

La pesticide, România folosește jumătate din media europeană

În acest cadru general, produsele pentru protecția plantelor au un rol foarte însemnat. Ele constituie un mijloc foarte important, aflat la îndemâna fermierilor, pentru a crește productivitatea. „În România cantitatea medie de pesticide folosită este de aproximativ 650 g substanță activă/ha, sub jumătate din media Uniunii Europene“, a mai subliniat Iosif.

Unul dintre principalele obiective ale AIPROM este utilizarea responsabilă a pesticidelor, atât în ceea ce privește cantitatea, cât și în privința modului de utilizare. În acest sens, în cei 17 ani de activitate a dezvoltat mai multe programe. Unele dintre ele au ca scop comunicarea cu toți cei implicați, începând de la fermieri și consumatori, incluzând și autoritățile, asupra implicațiilor pe care le are folosirea unor substanțe. „Până la urmă, și noi suntem consumatori și avem interesul să obținem niște alimente curate. Dar ceea ce susținem la AIPROM este adoptarea deciziilor pe o bază științifică și nu pe baza unor alte tipuri de argumente“, a arătat președintele asociației. Alte programe au ca scop educația în vederea utilizării doar a unor substanțe autorizate și de bună calitate. În ultimii ani, AIPROM a colaborat inclusiv cu Poliția Română în vederea eliminării de pe piață a unor produse contrafăcute.

Alt domeniu de activitate a fost acela al implementării unui sistem de bune practici în ceea ce privește manipularea și utilizarea pesticidelor. Mai multe programe au fost dedicate acestui obiectiv, urmărind fie educația referitoare la păstrare și/sau preparare, fie determinarea utilizatorilor de a folosi un echipament minim de protecție.

Programe pentru bune practici și recuperarea ambalajelor

Nici chestiunea ambalajelor pesticidelor nu a fost lăsată la voia întâmplării. La ora actuală s-a ajuns ca mai mult de jumătate din aceste ambalaje să fie colectate de la fermieri și reutilizate, prin intermediul programului SCAPA. Acest program a fost dezvoltat de-a lungul a zece ani și a costat mai mult de cinci milioane de euro.

Dar obiectivele membrilor AIPROM nu sunt numai de ordin financiar. „Unul dintre obiectivele noastre este și acela de a sprijini populația să producă eficient și să creăm un mediu favorabil“, a subliniat Dimitrios Drisis, membru al board-ului de conducere. Din acest motiv, asociația s-a implicat de-a lungul timpului în mai multe proiecte sociale, în comunități printre ai căror membri își desfășoară activitatea.

O altă direcție importantă de acțiune, pe lângă producția efectivă de pesticide, este și cea de a participa la formarea specialiștilor în domeniu, precum și a generării de rezultate pentru cunoașterea științifică din domeniu. În acest sens, a arătat Pascal Cassecuelle, vicepreședinte AIPROM, au existat numeroase colaborări cu institute de cercetare agricolă și cu ferme experimentale, dar și cu instituțiile de învățământ superior. Scopul a fost acela ca viitorii specialiști să cunoască în mod avizat atât efectul substanțelor, dar și modul de utilizare.

Într-o foarte scurtă formulare, acestea au fost o parte dintre chestiunile abordate în cadrul evenimentului organizat de AIPROM la întâlnirea de la Palatul Cotroceni. Însă, având în vedere complexitatea discuțiilor prezentate, vom reveni asupra subiectului în numărul viitor.

Alexandru GRIGORIEV

Cea mai mare producție înregistrată în această zonă a țării cu hibridul P64LE99 este de 4.300 kg/ha, iar fermierul care a avut aceste rezultate este domnul Silviu Ungureanu, din Mărășești-Vrancea.

Ungureanu

Următorul fermier campion din județul Vrancea este domnul Cătălin Lucian Popa, care lucrează 300 ha, floarea-soarelui a semănat în acest an pe 80 ha și a obținut 4.000 kg/ha cu hibridul P64LE25. “După recoltarea grâului, am semănat doar hibridul P64LE25 pe 80 ha. În toamnă am scarificat, apoi în primăvară am aplicat 200 kg/ha de uree. Am erbicidat de două ori și doar atât, nu am mai aplicat alte tratamente și nici nu am prășit. Am început recoltatul la finalul lunii august. A fost o producție bună, intenționez să semăn același hibrid în primăvară, însă nu știu încă pe ce suprafață, totul depinde de campania aceasta de toamnă, care este foarte dificilă”, a declarat fermierul campion.

Popa Catalin Lucian

Tot în județul Vrancea își desfășoară activitatea și următorul fermier campion – Adrian Ionașcu, care a semănat hibridul P64LE99 și a obținut 3.800 kg/ha.

 Ionascu Adrian

În județul Vaslui cea mai mare producție a obținut-o domnul Florin Pârgaru, respectiv 3.720 kg/ha cu hibridul P64LE99. “În familie lucrăm aproximativ 1.000 ha, iar cu floarea-soarelui am avut în acest an 450 ha. Am semănat după păioase - grâu și orz, însă și pe parcele unde am întors rapița. Așa că am dezmiriștit, scarificat, am aplicat îngrășământ, iar unde a fost cazul am întors rapița. În primăvară am mai lucrat cu combinatorul, am semănat 72.000 plante/ha în perioada 7-14 aprilie și am aplicat 180 kg/ha de uree și 20 kg/ha de îngrășământ microgranulat. La prășit, în faza de 4-6 frunze, am mai aplicat nitrocalcar 160-180 kg/ha. Am erbicidat o singură dată cu Express, am aplicat și un insecticid, o parte din cultură a primit și biostimulator și un tratament cu Acanto Plus. Am început să recoltez începând cu 23 august, a fost un an destul de bun având în condițiile din acest an, cred că dacă ar fi fost răsărirea mai uniformă, producția ar fi fost mai mare, însă nu a plouat în zonă de la semănat și până în luna iulie. Oricum a fost cea mai bună producție pe care noi am obținut-o, chiar dacă am avut impresia la un moment dat că va fi compromisă în întregime cultura. Anul viitor vom semăna cel puțin 300 ha cu floarea-soarelui, dar e posibil să crească suprafața pentru că deja întoarcem rapița, vom vedea”, a precizat fermierul campion.

Pargaru Florin

Un alt fermier campion din județul Vrancea este domnul Eugen Grigoraș,  care a obținut 3.700 kg/ha cu hibridul P64LE99. În cadrul fermei lucrează 160 ha, iar cu floarea-soarelui a avut în acest an 24 ha. “După grâu a fost semănată rapița, dar a fost întoarsă cultura în primăvară. Astfel, pregătirea patului germinativ a avut loc în preziua semănatului cu terradiscul, iar semănatul a avut loc pe 11-12 aprilie, când am aplicat 120 kg/ha NPK 16.16.16.Imediat după semănat am aplicat erbicid preemergent, apoi în stadiul de 4-6 frunze al doilea erbicid, iar în 10-12 frunze, la prășit am aplicat încă 160 kg/ha uree. Nu am  aplicat tratamente pentru boli pentru că nu a fost cazul. Am recoltatul în perioada 2-3 septembrie, la o umiditate cuprinsă între 8 și 9%”, a punctat ing. Andrei Grigoraș.

Grigoras Eugen

Tot 3.700 kg/ha a obținut și fermierul Dorin Căpraru din județul Vaslui, care a semănat același hibrid – P64LE99. “Lucrez 823 ha, floarea-soarelui am semănat pe 144 ha, după grâu și porumb. Am arat la 30 cm, am nivel terenul și am fertilizat cu 280 kg/ha îngrășăminte 20.20.0. și am încorporat cu discul, apoi am semănat în perioada 12-15 aprilie. Am erbicidat de două ori, iar la prășit am mai aplicat 180 kg/ha de azot. Cultura a fost în neirigat și am recoltat la începutul lunii septembrie, iar pentru următoarea campanie nu am stabilit încă suprafața pentru că sigur voi întoarce rapița, dar voi alege același hibrid – P64LE99”, a declarat fermierul campion.

Dorin Capraru

Hibridul P64LE99 i-a oferit 3.600 kg/ha domnului Marian Ciuruc, care a devenit și el fermier campion în județul Vrancea. “Lucrez 169 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest an pe 50 ha. Am semănat după grâu, în toamnă am arat la 25-30 cm, am mers pe cultură succesivă, pachetul 4 cu rapiță. În primăvară am intrat cu un disc greu, am aplicat 150 kg/ha îngrășăminte complexe 18.46.0, am încorporat îngrășământul și apoi am semănat. La semănat am aplicat 150 kg/ha azot, apoi am aplicat un erbicid, iar la prășit, în faza de 8 frunze, am mai dat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în prima decadă a lunii septembrie. Am fost mulțumit de producție, de aceea voi semăna în primăvară același hibrid pe aproximativ 50 ha. Am ales acest hibrid pentru că oferă stabilitate, anul trecut am avut o producție mai bună, dar a fost bine și în acest an, mai ales ținând cont de condițiile climatice care au fost în zonă. Vom vedea cum va fi anul viitor, am de gând să schimb un pic tehnologia”, a afirmat agricultorul.

Ciuruc Marian

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Deja consacrații hibrizi P64LE99 și P64LE25 au oferit și în acest an bucurii fermierilor din Oltenia. Prin bucurii înțelegem producții foarte bune, în unele cazuri chiar neașteptate, deci rezultate care să le confirme fermierilor faptul că de fiecare dată când vor alege produsele Corteva Agriscience, vor avea o recolte bogate. Fermierii din județele Olt, Gorj și Mehedinți s-au convins de acest lucru, tocmai de aceea și în următoarea campanie vor semăna aceeași hibrizi performanți.

În cadrul fermei Olt Piess a fost obținută cea mai mare producție din Oltenia, 4.550 kg/ha cu hibridul P64LE25. Despre tehnologia aplicată în această fermă ne-a detaliat domnul Ilie Popescu: „Anul acesta am avut 200 ha cu floarea-soarelui, iar cultura premergătoare a fost grâul. În toamnă am arat la adâncimea de 35 cm, iar în primăvară am pregătit terenul cu un combinator și am fertilizat cu 400 kg/ha complex 15.15.15, după care am semănat în perioada 10-20 aprilie. După semănat am mai fertilizat cu nitrocalcar - 450 kg/ha. Am aplicat două erbicide – un graminicid și Express, dar și un fungicid”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a recoltat după 15 august și pentru condițiile din acest an a fost foarte mulțumit de producția obținută.

Olt Piess 1

În comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj, își desfășoară activitatea fermierul campion Petre Dobre. Acesta a obținut 4.400 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Lucrez 900 ha, iar floarea-soarelui am semănat 300 ha după grâu. Am arat din toamnă și am aplicat îngrășăminte complexe 18.46.0 – 200 kg/ha, iar în primăvară, înainte de semănat, am mai aplicat 200 kg/ha de 16.16.16. apoi la jumătatea lunii aprilie am semănat. Cultura a mai primit un fungicid, un foliar și un erbicid, nu am prășit și nici nu am mai fertilizat în vegetație. Am recoltat la finalul lunii august, iar în următoarea campanie voi semăna 200 ha cu floarea-soarelui, toată suprafața doar cu hibridul P64LE25 pentru că îl cultiv de mult timp și sunt mulțumit de producțiile pe care le oferă”, a punctat fermierul doljean.

Dobre Petre

 Tot în județul Dolj își desfășoară activitatea și domnul Ionuț Ivan, care a devenit fermier campion cu producția de 4.150 kg/ha obținută cu hibridului P64LE25. Acesta lucrează 450 ha, pe 150 ha a semănat în acest an floarea-soarelui, iar pe lângă hibridul P64LE25 a semănat și P64LE99, iar la finalul recoltatului, media finală obținută pe fermă a fost 3.750 kg/ha. “Am semănat floarea-soarelui după grâu și orz. Astfel că am arat în toamnă, după care lucrat cu combinatorul, am aplicat 300 kg/ha complexe 15.15.15 și am semănat începând cu 12 aprilie. Cultura a primit două erbicide, azot - 170 kg/ha, după care am aplicat Acanto Plus și bor, în faza de 12 frunze. Am recoltat în jurul datei de 22 august, sunt foarte mulțumit de acești doi hibrizi pe care îi semăn cred că de vreo 6 ani, de aceea și anul viitor voi semăna 180, jumătate cu P64LE25 și jumătate cu P64LE99”, a precizat agricultorul.

Ivan Ionut

În județul Mehendinți, fermier campion este domnul Alexandru Rădoi, care a obținut 3.950 kg/ha cu hibridul P64LE25 și 3.860 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Lucrez aproximativ 336 ha, cu floarea-soarelui am semănat 110 ha. După recoltarea grâului am curățat miriștea, am dat cu erbicid, am arat și am aplicat complexe 18.46.0 – 200 kg/ha. După care în primăvară am efectuat o trecere cu discul și una cu combinatorul. Cultura a beneficiat de un prim tratament cu insecticid, erbicid -  Expres și un foliar. Pentru că a fost anul mai ploios am mai dat un fungicid și un insecticid. Nu am prășit în acest an pentru că nu aveam utilajele necesare, am achiziționat un cultivator, dar la finalul perioadei de prășit, îl vom folosi începând cu următoarea campanie”, a declarat fermierul. Acesta a mai adăugat faptul că a început recoltatul în jur jurul datei de 20 august, iar anul viitor va semăna120 ha cu floarea-soarelui.

Radoi Alexandru

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Peste 200 de fermieri români, cu peste 1000 de hectare fiecare, din toate regiunile țării, vor participa pe 8 noiembrie 2018 la cea de-a treia ediție a Forumului Internațional al Marilor Fermieri RALF, amplu eveniment anual care prezintă marile investiții, reușitele recente, modelele de business și proiectele de succes din agricultura românească și internațională.

RALF 2018 va avea loc joi, 8 noiembrie 2018, la Radisson Blu Hotel din București. Lista speakerilor și agenda forumului sunt disponibile pe www.ralf.com.ro.

În programul ediției 2018 vor participa fermierii anului din Marea Britanie, Germania, România, Estonia, Ungaria, Cehia, Ucraina, Spania, Letonia, Olanda și Polonia, fermieri care exploatează mari suprafețe agricole, cuprinse între 2000 și 70000 de hectare.

Ca în fiecare an, forumul prezintă și cele mai avansate tehnologii pentru agricultură, prezentări oferite de marii producători și furnizori de soluții performante pentru industria agricolă.

Master Partner al primelor trei ediții RALF: KWS Semințe
Professional Partners: NHR AGROPARTNERS, BAYER, PETKUS, CORTEVA, AGROVIR, SYNGENTA, AGRIFAC
Susținători și Expozanți: TITAN MACHINERY, CARGILL, SYSCAD SOLUTIONS, ADM
Partener Media Principal: REVISTA FERMA
Parteneri Media: AGRO INFO, AGRO IMPACT, LUMEA SATULUI, AGRIMEDIA, BUSINESS PRESS AGRICOL
Partener Media Regional: TRANSILVANIA BUSINESS

Info/Contact RALF: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Accesul în cadrul evenimentului se face exclusiv cu acordul scris al organizatorului, după înscrierea online.

În cadrul ediției din acest an BORO PR & COMMUNICATION va lansa un nou concept de comunicare pentru agricultură: “X Group Meetings - Agriculture”.

RALF face parte din seria proiectelor internaționale de comunicare din portofoliul agenției, proiecte pentru agricultură, sănătate, educație, ospitalitate, arhitectură, dezvoltare.

Mai multe pe www.borocommunication.ro și pe www.facebook.com/borocommunication
Imagini: BORO PR & COMMUNICATION

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 1 noiembrie 2018, demarează plata în avans pentru fermierii care au solicitat sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine, în Campania 2018.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 783/2018 privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, plafonul aferent schemei de sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine este de 56.100 mii euro.

Cuantumul pentru plata avansului este de 11.1815 euro/cap la cursul de schimb valutar de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

Sursa: apia.org.ro

Floarea-soarelui a fost pentru mulți fermieri dobrogeni cultura câștigătoare din acest an, unii dintre ei au obținut chiar și producții de 4.600 kg/ha. Așa cum v-am obișnuit, vă prezentăm tehnologiile de cultură aplicate de cei mai productivi fermieri din această zonă.

Primul dintre fermierii campioni din Dobrogea este Ionuț Costoiu din județul Constanța, care a obținut cu hibridul P64LE99 4.600 kg/ha. “Lucrez 800 ha, floarea-soarelui am semănat în acest an 124 ha, am ales doar hibrizii Pioneer. Culturi premergătoare am avut orz și grâu. Am arat din toamnă, în primăvară am efectuat două treceri cu combinatorul și am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și complexe 20.20.0, aproximativ 350 kg/ha. Am aplicat culturii Acanto Plus, un erbicid și un insecticid. Am vrut să prășesc, însă nu mi-a permis timpul deoarece a plouat mai mereu, iar plantele s-au dezvoltat foarte mult. La început de septembrie am recoltat și sunt foarte mulțumit de producția obținută”, a punctat fermierul campion. În următoarea campanie intenționează să semene floarea-soarelui pe cel puțin 100 ha, însă suprafața poate fi și mai mare dacă rapița nu se va dezvolta așa cum trebuie. Va alege același hibrid,  P64LE99, un hibrid pe care îl cultivă pentru al doilea an consecutiv.

Costoiu Ghe 2

Următorul fermier campion a semănat același hibrid, P64LE99, și a obținut aceeași producție – 4.600 kg/ha, de această în județul Tulcea. Este vorba despre Florin Costache, care lucrează 75 ha, iar floarea-soarelui a avut 12 ha în acest an. “Am semănat floarea-soarelui după cultură de legume și după porumb. În toamnă am arat la 30-35 cm și am trecut cu discul, în primăvară am efectuat o lucrare cu combinatorul și am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ cu eliberare controlată, apoi am semănat. Cultura a fost irigată și a primit două erbicide, dintre care unul Express și două tratamente. Am prășit o singură dată și am recoltat începând cu 1 septembrie, iar pentru următoarea campanie voi alege același hibrid, P64LE99 pentru 20 ha”, a declarat agricultorul.

Florin Costache Nova Floresim

În localitatea Căscioarele, județul Constanța, își desfășoară activitatea și doamna Paraschiva Constantinescu, care lucrează în familie 220 ha. Despre cultura de floarea-soarelui din acest an ne-a detaliat fiului dumneaei, Iulian Constantinescu, care a punctat faptul că la hibrizii P64LE25 și P64LE99  a obținut 4.300 kg/ha “Am semănat în acest an 50 ha cu floarea-soarelui, iar cultură premergătoare a fost porumbul. În toamnă am arat la 35 cm și am efectuat o lucrare cu grapa cu discuri, am fertilizat cu DAP 150 kg/ha și sulfat 150 kg/ha, apoi am trecut cu combinatorul, apoi am semănat în jur de 25 martie, când am fertilizat pe rând cu 100 kg/ha de triplu 15.  La prășit am aplicat azot - 150 kg/ha. Cultura a mai primit un fungicid și un foliar, plus două erbicide. Am recoltat la sfârșitul lunii august. Producțiile au fost bune, cred că și anul viitor vom semăna aproximativ 35 ha cu floarea-soarelui și vom alege aceeași hibrizi ca în acest an”, a declarat Iulian Constantinescu.

II CONSTANTINESCU PARASCHIVA

Adrian Neagoie  este un alt fermier campion din județul Constanța. Acesta lucrează 170 ha, floarea-soarelui a avut pe 27 ha și a obținut 4.200 kg/ha cu hibridul P64LE25. „Pentru floarea-soarelui cultură premergătoare a fost grâul. Așa că am dezmiriștit, am arat pe 7 august la 27-30 cm, apoi am aplicat în perioada noiembrie-decembrie 200 kg/ha triplu 14 plus microelemente sulf și magneziu, apoi am încorporat cu discul. În primăvară am trecut cu combinatorul și am semănat la jumătatea lunii aprilie, atunci când am aplicat pe rând 170 kg/ha 18.46.0. La răsărire am aplicat un insecticid de corecție, apoi am prășit, iar la 8 frunze am erbicidat cu Express și am aplicat un insecticid, pentru că în zona noastră a fost secetă și a apărut Tanymecus. După două săptămâni am mai prășit o dată, iar după aceea am aplicat un fungicid și bor. Recoltatul l-am început în jur de 20 august”, a subliniat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a fost mulțumit de producții, iar anul viitor va semăna în jur de 50 ha cu floarea-soarelui pentru că vremea din această toamnă nu permite semănatul.

PFA NEAGOIE ADRIAN

Un alt fermier campion din această zonă a țării este Constantin Irimia, care a obținut 4.180 kg/ha cu hibridul P64LE25. Acesta lucrează 366 ha, iar în acest an a semănat după porumb floarea-soarelui pe 63 ha. “Prima lucrare pe care am făcut-o a fost arătura la 30-35 cm, în primăvară am trecut cu combinatorul și am semănat pe 1 aprilie, cu sămânță tratată, atunci când am aplicat 150 kg/ha și îngrășăminte complexe plus încă 25 kg/ha îngrășăminte microgranulate. Am dat un singur erbicid Express și atât. A fost un an bun, am avut și apă, am recoltat în jur de 25 august, deci pot spune că a fost o campanie bună. Pentru următoarea campanie păstrăm aproximativ 70 ha, pentru că semăn floarea-soarelui după asolament de 5 ani. Voi alege doar hibridul P64LE25, chiar dacă în acest an am avut și alți hibrizi, acesta a fost mai productiv”, a declarat agricultorul constănțean.

Irimia Constantin

În județul Tulcea își desfășoară activitatea un alt fermier campion la floarea-soarelui, Ionuț Dumitrache. Acesta lucrează 70 ha, dintre care 27 ha au fost semănate cu floarea-soarelui și a obținut 4.000 kg/ha cu hibrudul P64LE99. “Am semănat după grâu, în toamnă am arat, iar în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul. La semănat am aplicat 250 kg/ha complexe 18.46.0, asta în prima parte a lunii aprilie. La prașila mecanică, atunci când plantele aveau aproximativ 10 frunze, am mai aplicat 80 kg/ha de azot, am mai aplicat un erbicid, un fungicid și un îngrășământ foliar. Cultura a fost în neirigat și am recoltat în perioada 2-3 septembrie”, a precizat fermierul campion.

Dumitrache Ionut floare

Fermier campion în această zonă a țării este și domnul Hristu Fudulea  din localitatea Dorobanțu, județul Constanța, care a obținut 3.600 kg/ha cu hibridul P64LE25.

Hristu Fudule Fundulea

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 16.10.2018, ora 00:01, a demarat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus Cereri Unice de Plată în anul 2018.

Pentru prima zi au fost calculați un număr de 102.077 fermieri cu suma totală de 28.671.777 euro.

Menționăm că în conformitate cu prevederile Deciziei nr.6293 de punere în aplicare a Comisiei din 01.10.2018 de autorizare a României să aplice derogări, în ceea ce privește anul de cerere 2018, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul  (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

De asemenea, conform art.6 alin. (1) din H.G. nr.783/2018 privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine (56.100.100 euro) “Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art.1, cu încadrarea în procentul maxim prevăzut de reglementările europene în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.”

Plafoanele alocate României pentru anul de cerere 2018 și cuantumurile per hectar ale plăților directe se regăsesc în tabelul din Anexă.

Menționăm că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

-4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

-4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

ANEXA

Denumire scheme APIA

Plafon
Campania 2018
(euro)

Cuantum
Campania 2018*
(euro/ha)

Cuantum
avans 2018
(euro/ha)

Schema de plată unică pe suprafață (SAPS)

989.564.000

102,5697

71,7987

Plată redistributivă

99.436.000

primul interval:1-5 ha inclusiv - 5,0000
al doilea interval: peste 5 și până la
30 ha inclusiv) - 50,3626

interval 1 -  3,5
interval 2 – 35,2538

Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu

561.846.000

58,2361

40,7652

Plata pentru tinerii fermieri

18.728.000

25,8405

18,0883

  • Măsura 10 Agromediu și climă PNDR 2014-2020

P1 - Pajiști cu înaltă valoare naturală = 142 €/ha 

P2 - Practici agricole tradiţionale:

  • P2.1 - Lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe = 100 €/ha 
  • P2.2 - Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe =  21 €/ha

P3 - Pajişti importante pentru păsări:

  • P3.1 Crex crex:
    • P3.1.1 - Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex = 310 €/ha 
    • P3.1.2 - Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex = 231 €/ha 
  • P3.2 - Lanius minor, Falco vespertinus:
    • P3.2.1 - Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus = 159 €/ha 
    • P3.2.2 - Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco  vespertinus = 80 €/ha 

P4 - Culturi verzi = 128 €/ha 

P5 - Adaptarea la efectele schimbărilor climatice = 125 €/ha 

P6 - Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.):

  • P 6.1 - Lucrări manuale pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) = 410 €/ha 
  • P 6.2 -  Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) = 331 €/ha 

P7 - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) = 250 €/ha 

P9 - terenuri agricole importante ca zone de hranire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina)

  • sub-pachetul 9.1 - terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mica =  200 €/ha 
  • sub-pachetul 9.2 - pajiști permanente importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică 
    • varianta 9.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina) =  269 €/ha 
    • varianta 9.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina) =  190 €/ha 

P10 - Refugii pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole  = 92 €/ha 

P11 - Terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda)

  • sub-pachetul 11.1 - terenuri arabile importante pentru dropie (Otis tarda)
    • varianta 11.1.1 – conversia terenurilor arabile în pajiști = 255 €/ha 
    • varianta 11.1.2 – zonă de protecție pentru dropie (Otis tarda) pe teren arabil = 100 €/ha 
  • sub-pachetul 11.2 pajisti importante pentru dropie (Otis tarda)
    • varianta 11.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 269 €/ha 
    • varianta 11.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 190 €/ha 
    • varianta 11.2.3 – lucrări cu utilaje grele pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 169 €/ha

Măsura 11 Agricultură ecologică  PNDR 2014-2020

Submăsura 11.1 Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică

  • P1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică = 293 €/ha 
  • P2 - Legume aflate în conversia la agricultura ecologică = 500 €/ha 
  • P3 - Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică = 620 €/ha 
  • P4 - Vii aflate în conversia la agricultura ecologică = 530 €/ha 
  • P5 - Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică = 365 €/ha 

P6 – Pajişti permanente

  • Sub-pachetul 6.1 = 143 €/ha 
  • Sub-pachetul 6.2 =  39 €/ha 

Submăsura 11.2 - Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică

  • P1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică = 218 €/ha 
  • P2 - Legume certificate în agricultura ecologică = 431 €/ha 
  • P3 - Livezi certificate în agricultura ecologică = 442 €/ha 
  • P4 - Vii certificate în agricultura ecologică = 479 €/ha 
  • P5 - Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică = 350 €/ha 
  • P6 - Pajişti permanente
    • Sub-pachetul 6.1 = 129 €/ha 
    • Sub-pachetul 6.2 = 73 €/ha 

Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice PNDR 2014-2020

  • M13.1 - plată compensatorie în zona montană – 97 €/ha
  • M13.2 - plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative – 62 €/ha

M 13.3 - plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specifice – 75 €/ha

Și în acest an floarea-soarelui a fost o cultură importantă în județul Brăila, iar la recoltare, majoritatea fermierilor au fost mulțumiți de rezultatele obținute. Media producției în această zonă este de 3.300 kg/ha, însă agricultorii care au mizat din nou pe genetica Pioneer au obținut rezultate mult mai bune. Așa cum era de așteptat, și în această zonă vedete au fost hibrizii P64LE25 și P64LE99, care au asigurat peste 4 tone/ha fermierilor campioni.

În localitatea Tătaru - județul Brăila, fermierul cu cea mai mare producție – 4.600 kg/ha, obținută cu hibridul P64LE99 este domnul Marian Bălan. “Lucrez 156 ha, iar în acest an floarea-soarelui am avut pe 70 ha. Am semănat cu porumb și grâu, iar în ceea ce privește tehnologia de cultură, am aplicat 200 kg/ha – complexe triplu 16, am aplicat câte un erbicid, un fungicid și un foliar și am prășit o singură dată. Sunt foarte mulțumit de acest hibrid, îl semăn de mai mulți ani, în jur de 5, iar anul viitor tot acest hibrid îl voi semăna pe 70 ha”, a declarat fermierul campion.

Balan Marian 1

În cadrul a două societăți, domnul Ricardo Luis lucrează 2.800 ha, dintre care anul acesta au fost semănate 700 ha cu floarea-soarelui. Hibridul P64LE99 este cel care i-a asigurat 4.565 kg/ha și astfel a devenit fermier campion. “A fost un an foarte bun pentru floarea-soarelui, noi am semănat în principal după grâu și 150 ha după porumb. De aceea am arat încă din toamnă, în primăvara am trecut o singură data cu combinatorul și am aplicat la pregătirea patului germinativ triplu 16 -225 kg/ha. Am semănat în perioada 18-26 aprilie, atunci când am aplicat uree – 150 kg/ha. După ce am semănat am aplicat acizi humici, înainte de răsărire, am aplicat un erbicid, Expres și un graminicid, iar înainte am aplicat un tratament cu Acanto Plus și bor. Am recoltat în perioada 3-15 septembrie. Suntem mulțumiți de rezultate, de aceea vom semăna mare parte din suprafața de anul viitor tot cu P64LE99 și cred că vor fi aproximativ 600 ha, pentru că nu am semănat prea multă rapiță”, a punctat fermierul campion.

Ricardo Luis 2

Un alt fermier campion din județul Brăila este Tarachiu Stan, care a obținut 4.380 kg/ha cu hibridul P64LE99. Acesta lucrează în fermă 128 ha, iar floarea-soarelui a avut în acest an pe 50 ha. “În toamnă curățăm terenul, arăm toamna la 30-35 cm, iar primăvara am trecut de două ori cu combinatorul.  La semănat, în prima decadă a lunii aprilie, am aplicat și 250 kg/ha complexe 18.46.0, am semănat devreme și am recoltat devreme, adică între 25 august și 3 septembrie. I-am dat culturii un erbicid și un tratament cu foliar și fungicid, atunci când plantele aveau în jur de 30 cm. Cultura este în neirigat și nici nu am prășit-o. Am fost mereu mulțumiți de producțiile obținute cu hibrizii Pioneer, nu ne schimbăm pe altă firmă pentru nici un motiv”, a declarat fermierul campion. Aceasta a mai adăugat faptul că în următoarea campanie va semăna 50 ha cu hibridul P64LE99.

Tarachiu Stan 3

Un alt fermier campion din această zonă a țării este domnul Bogdan Nicușor, care lucrează  380 ha, pe 80 ha a semănat în acest an floarea-soarelui și a obținut cu hibridul P64LE99 - 4.370 kg/ha. “Am semănat floarea-soarelui după grâu, așa că în toamnă am arat la 30 cm, după care în primăvară am trecut o dată cu combinatorul și am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 200 kg/ha complexe 18.46.0. Am mai fertilizat la prășit, în faza de 8-10 frunze, când am aplicat 200 kg/ha de azot. Am aplicat două erbicide, dintre care unul Express, iar înainte de înflorit am aplicat un tratament cu foliar și fungicid. Am recoltat la începutul lunii august și chiar am fost mulțumit, dar și surprins de producție. M-am mai apropiat de 4 tone, dar niciodată nu am depășit această valoare, este clar cea mai bună producție obținută în fermă. Nu am hotărât câte hectare vom semăna anul viitor, depinde cum evoluează campania de toamnă, probabil vor fi în jur de 100 ha. Voi alege hibridul P64LE99, dar și hibrizi noi pe care i-am avut în loturi demonstrative în acest an”, a specificat Bogdan Nicușor.

Bogdan Nicusor 4

În cadrul societății agricole Initziativa Agricolă, domnul Ferrante Giovani lucrează 818 ha, floarea-soarelui a semănat în acest an pe 221 ha, dintre care 105 ha cu hibrizi Pioneer. Cea mai mare producție i-a asigurat-o P64LE99 - 4.270 kg/ha. În acest an floarea-soarelui am semănat fie după grâu, fie după porumb. Așa că acolo unde a fost grâu am scarificat cu un utilaj mai complex, unde a fost porumb am arat și am trecut o dată cu combinatorul. În primăvară am mai trecut o dată cu combinatorul și am aplicat 150 kg/ha de îngrășăminte complexe 18.46.0.  Apoi am semănat în a doua decadă a lunii aprilie, am fertilizat din nou în faza de 8 frunze. Am aplicat 2 erbicide, nu am aplicat tratamente și nici nu am irigat. Am recoltat în jurul datei de 10 septembrie și am fost mulțumit de producție. De aceea și anul viitor voi semăna hibridul P64LE99”, a punctat fermierul campion.

Initziativa Agricola 5

Gigel Spătaru din localitatea Dudescu lucrează 79 ha, iar floarea-soarelui a avut pe 8 ha. Acesta a devenit fermier campion cu producția de 4.208 kg/ha, obținută cu P64LE99. “Am semănat floarea-soarelui după porumb, în toamnă am arat la 35 cm și am fertilizat cu 11.52.0 – 200 kg/ha. În primăvară am efectuat o trecere cu discul și una cu combinatorul, la semănat la sfârșitul lunii aprilie, atunci când am mai aplicat 200 kg/ha de complexe 20.20.0. Cultura a mai primit două erbicide, încă o fertilizare cu 200 kg/ha de azot în faza de 10-12 frunze a culturii, am irigat 10 ore cu coloană clasică. Am recoltat la finalul lunii august, iar anul viitor voi semăna 10 ha cu hibridul P64LE99”, a declarat fermierul brăilean.

Gigel Spataru 6

În localitatea Lanurile, județul Brăila, fermier campion a devenit domnul Iulian Văsii, care a obținut 4.200 kg/ha datorită hibridului P64LE25.  Acesta lucrează 300 ha, iar floarea-soarelui a cultivat în acest an pe 60 ha, toată suprafața fiind semănată cu cei doi hibrizi de top P64LE25 și P64LE99. “Am semănat floarea-soarelui după grâu și porumb, astfel că am arat în toamnă, apoi în primăvară am trecut cu discul și înainte de semănat cu combinatorul. Am semănat în data de 13 aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg complexe 20.20.0. Cultura a mai primit un foliar, două tratamente, două erbicide și o prașilă. Sunt mulțumit de producție, am putut recolta după 20 august, iar acești doi hibrizi îi semăn de când au apărut”, a spus fermierul campion.

Vasii Iulian 7

Bogdan Gheorghe este un alt fermier campion la floarea-soarelui din județul Brăila, care lucrează 450 ha,  iar floarea-soarelui a semănat în acest an pe 80 ha. Hibridul P64LE25 i-a asigurat 4.030 kg/ha. “Am semănat floarea-soarelui după grâu, așa că după recoltat am erbicidat total și am arat la 25-30 cm. În primăvară am pregătit terenul cu discul și combinatorul, am aplicat încă un erbicid și am semănat la începutul lunii aprilie, când am dat și îngrășăminte -180 kg/ha. Am mai aplicat un erbicid Express și unde a fost cazul un antigramineic. Aceasta a fost toată tehnologia”, a punctat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna floarea-soarelui pe aproximativ 100 ha, toată suprafața cu hibridul P64LE25 pentru că mereu a obținut producții foarte bune.

Bogdan Gheorghe 8

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

În ședința de Guvern din 4 octombrie 2018 a fost aprobată hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Prin adoptarea prezentei HG, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va putea acorda începând cu 16 octombrie 2018 plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.  

Precizăm că plățile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anii 2018 şi 2019.

Prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,5 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (50,3 euro/ha), plata pentru înverzire (58,2 euro/ha) și plata pentru tinerii fermieri (25,8 euro/ha). Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafețelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plățile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56.100.000 euro.

Cuantumurile pentru plățile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la suprafețele determinate și la efectivul de animale eligibile.

Începând cu data de 1 decembrie 2018, APIA va efectua plățile corespunzătoare diferenței între plafonul financiar al fiecărei scheme prevăzute în prezentul act normativ și cuantumul calculat și acordat în avans în condițiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C (4,6638 lei).

Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și programul de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească.

Acordarea de plăţi în avans începând cu data de 16 octombrie 2018 va asigura fermierilor capitalul financiar necesar pentru derularea la timp și în cele mai bune condiții a activităţilor specifice agriculturii.

Demonstrație în câmp în județul Giurgiu, unde compania Syngenta a dorit să prezinte rezultatele practice obținute de patru hibrizi de porumb în fața câtorva zeci de fermieri.

Acțiunea a avut ca scop informarea fermierilor prezenți la demonstrație în legătură cu potențialul productiv al hibrizilor Chorintos, Orpheus, Zephir, Dartona în condiții climatice dificile.

Procedura a fost simplă. Combina a intrat în câmpul cultivat cu porumb, a recoltat de pe un lot de 2.240 mp, iar apoi recolta a fost pusă în remorcă și cântărită în fața fermierilor. Întregul proces a fost repetat de 4 ori, pentru fiecare hibrid în parte.

Bogdan Guță, reprezentant zonal Syngenta în județul Giurgiu: „Suntem astăzi în Platforma Clejanu 2009 la un eveniment de recoltare cu public pentru a demonstra calitatea hibrizilor Syngenta. Astfel, într-o solă mare, de 40 ha, avem etalați 4 hibrizi din portofoliul nostru. E vorba de Chorintos, Orpheus, Zephyr și Dartona. La această recoltare cu public am invitat lângă noi fermierii din cadrul Cooperativei Vlașca 2008. Ce văd fermierii aici? În primul rând potențialul acestor hibrizi. Aș sublinia cei doi noi hibrizi Chorintos și Orpheus, care fac parte din noul concept Artesian, lansat de Syngenta anul acesta. Vorbim de hibrizi care au toleranță bună la condiții de stres, făcând față cu succes unui an în care am avut parte de precipitații abundente.“

Marian Clejanu, fermier, localitatea Vedea, județul Giurgiu: „Anul acesta pot spune că fac majoratul de când lucrez în agricultură, cu 18 ani de activitate în sector. Ce pot să vă spun e că 70 la sută din activitatea fermei se ocupă cu porumbul. Am cultivat hibrizii de la Syngenta, dar și de la concurență pentru că am dorit să testăm și să fim în pas cu tehnologia. De exemplu, parcela de aici este de 1.900 ha și pot să spun că Dartona este hibridul cu cea mai mare perioadă de vegetație din ferma noastră. Pe acest lot, cu acest hybrid, dar și cu cel al concurenței estimăm o producție de 11-12.000 de t/ha. Folosim acești hibrizi tocmai pentru a limita pierderile, ținând cont că suntem într-o zonă joasă, de baltă. Precizez că aici perioada de semănat se începe mai târziu comparativ cu alte zone din cauza excesului de umiditate.“

syngenta IMG 1737

Rezultate: Umiditate:

Chorintos – 12.044 kg/ha  13,8%

Orpheus – 12.142 kg/ha    13,4%

Zephir – 11.803 kg/ha        13,8%

Dartona – 12.303 kg/ha     13,6%

Bogdan Panțuru

“Începem să prezentăm fermierii campioni la floarea-soarelui pentru că și în acest an hibrizii Pioneer au reconfirmat faptul că pot oferi producții record agricultorilor din toate zonele țării. Chiar dacă startul campaniei nu a fost așa cum și-ar fi dorit fermierii, iar vremea a pus în unele zone destule probleme, lucrurile s-au mai schimbat pe parcursul verii și fermierii au fost surprinși atunci când la proba cântarului au citit rezultatele obținute, pentru unii dintre ei fiind chiar valori pe care nu și ar fi imaginat că le pot obține în acest an. Noi, compania Corteva Agriscience™ - Divizia de agricultură a DowDuPont, le mulțumim că au avut încredere încă de la început în hibrizii P64LE25 și P64LE99, hibrizi care nu i-au dezamăgit în nicio campanie și le-au garantat producții record.” – Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience™ - Divizia de agricultură a DowDuPont România și Republica Moldova.

Agricultorul Iulian Cristea din județul Teleorman a devenit fermier campion datorită hibridului P64LE25, care i-a garantat producția de 4.200 kg/ha. “În cadrul fermei Yuli Agri lucrez 400 ha, iar 80 ha am semănat anul acesta cu floarea-soarelui, după grâu. În toamnă am arat la 30 cm, am administrat în primăvară complexe 20.20.0, aproximativ 200 kg/ha, am efectuat o lucrare cu grapa și una cu combinatorul. După aceea am semănat la sfârșitul lunii martie, atunci când am mai aplicat îngrășăminte microgranulate  - 25 kg/h. În vegetație am mai dat azot, 150 kg/ha, nu a fost nevoie să erbicidez, am mai aplicat doar Acanto Plus. Am recoltat la jumătatea lunii august”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna aproximativ aceeași suprafață cu floarea-soarelui, 80 ha, și va alege același hibrid - P64LE25.

SC IULY AGRI SRL

În localitatea Beciu, județul Teleorman, domnul Bogdan Șchiopu a obținut 4.150 kg/ha cu hibridul P64LE99. Acesta lucrează 1.200 ha, iar în acest an a semănat floarea-soarelui pe 130 ha. “Floarea-soarelui am semănat după grâu, astfel că în toamnă am scarificat și am discuit, în primăvară am mai făcut o lucrare cu discul și una cu freza, apoi am semănat, atunci când am aplicat și 300 kg/ha complexe 20.20.0. Cultura a mai primit două fungicide, primul atunci când plantele aveau 4 frunze, al doilea la stadiul de 80 cm. Am aplicat și un insecticid, imediat după răsărire am dat un erbicid, iar la stadiul de 4 frunze, cultura a fost prășită. Am recoltat la începutul lunii august și deși a fost puțină secetă în prima parte a anului, cultura și-a revenit și sunt mulțumit de rezultate. Pentru următoarea campanie intenționez să achiziționez pentru 100 ha hibrizii P64LE99 și P64LL125”, a punctat fermierul campion.

BOKWEL

Următorul fermier campion din județul Teleorman este domnul Stelian Neblea, care lucrează 350 ha, iar floarea-soarelui a semănat în acest an pe 140 ha. Hibridul P64LE99 i-a oferit 4.000 kg/ha, o producție de care se declară mulțumit. “Cultura premergătoare a fost grâul, de aceea în toamnă am scarificat și am efectuat o trecere cu discul, după care în primăvară, în funcție de solă, am făcut una sau două lucrări cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am aplicat uree - 100 kg/ha, apoi am semănat începând cu 1 aprilie. Am dat două erbicide, unul în preemergență și unul în vegetație, iar în faza de 10 frunze am aplicat un tratament cu îngrășământ foliar, insecticid și fungicid. Am recoltat la sfârșitul lunii august, rezultatele au fost foarte bune de aceea vom alege și anul viitor același hibrid”, a specificat Stelian Neblea.

Neblea Stelian

Un alt fermier campion din județul Teleorman este domnul Constantin Vișan, care lucrează 330 ha, iar floarea-soarelui a cultivat în această campanie pe 85 ha. Hibridul P64LE25 i-a oferit 3.850 kg/ha, o producție mulțumitoare cum de altfel a obținut în fiecare an de când a apărut acest hibrid pe piață. “ Cultura premergătoare pentru floarea-soarelui a fost grâul, așa că în toamnă am arat la adâncimea de 30-35 cm, în primăvară am trecut cu discul și combinatorul și am aplicat 200 kg/ha complexe 20.20.0. Am semănat în perioada 1-10 aprilie și la prășit am mai aplicat 150 kg/ha azot. Cultura a mai primit două erbicide și un îngrășământ foliar. Am recoltat în perioada 20-27 august, iar pentru anul viitor voi achiziționa hibrizii P64LE25 și P64LL125 pentru aproximativ 120 ha”, a specificat Constantin Vișan.

IF VISAN CONSTANTIN

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti