Adama 04 mai 2020
update 5 Jul 2020

Ferma unde sunt cultivate 900 soiuri de roşii din toată lumea

Familia Markos din comuna Tiream, județul Satu Mare, se mândrește cu o colecție impresionantă de semințe de legume. „Vedete“ sunt semințele de roșii din nu mai puțin de 900 de soiuri, o varietate impresionantă de culori şi de forme, care se deosebesc prin gustul de odinioară.

… păstrători de soiuri vechi

Safta Markos a descoperit pasiunea pentru seminţe în urmă cu 15 ani, când a primit cadou din Germania un set de 12 soiuri de roşii; erau diferite de cele pe care le cunoştea şi a hotărât să le planteze în grădina casei, spune colecţionara. „Am început să grădinăresc odată cu mutarea noastră la casă, adică în urmă cu 15 ani. După 2-3 ani, soţul meu a plecat în Germania, unde a lucrat la un foarte mare colecţionar de soiuri, de unde a şi învăţat ce şi cum trebuie făcut (…) şi aşa am primit primele 10-15 soiuri de roşii. Acesta a fost începutul, după care câţiva ani la rând colecţionarul german mi-a tot trimis câte 10-15 soiuri, apoi tot am mai cumpărat şi eu de pe diverse site-uri. Practic, atunci am văzut că există şi altfel de roşii şi aici mă refer la culoare, formă şi gust. În prezent, am mulţi prieteni în toată lumea (SUA, Canada, toată Europa, ţări din fostul bloc sovietic), mari colecţionari, păstrători de soiuri vechi şi chiar amelioratori de soiuri cu care discutăm despre tot ceea ce ţine de semănare, cultivare, întreţinerea culturii, păstrarea seminţelor, şi, totodată, facem şi schimburi de seminţe.“

tomate

Grădina cu varietăţi din America Latină

În momentul de faţă, colecţia familiei Markos cuprinde cca 900 soiuri de roşii şi foarte multe soiuri de ardei, vinete, castraveţi, plante medicinale şi aromatice, fasole, mazăre, porumb, însumând aproape 1.500 de soiuri şi specii, cele mai multe din America Latină. „Nu ştiu dacă putem vorbi despre o anumită vedetă a grădinii deoarece soiurile sunt atât de multe şi de diverse, încât toate la un loc fac ca grădina mea să fie vedeta.Toate aceste varietăţi le cultivăm în grădina proprie care are 1.000 mp, dar unde fiecare centimetru este valorificat la maximum, aclimatizate şi, bineînţeles, cultivate prin rotaţie. Tratamente fitosanitare nu prea facem, încercăm să cultivăm în mod tradiţional, pe cât posibil. După ce le colectez, le pun la fermentat, le spăl foarte bine, le usuc 5-6 zile, după care le introduc în pungi, etichetate cu denumirea soiului şi anul. De-a lungul acestor ani am încercat să colecţionez numai soiuri tradiţionale, vechi, nu hibrizi, soiuri de la care pot păstra seminţe şi multiplica singură“, specifică Safta Markos.

Beatrice Alexandra MODIGA

În unele zone, vremea schimbă obiceiurile. Cultivăm pământul ca în Amazonia

Ploaia este unul dintre cele mai mari ajutoare pe care Dumnezeu îl poate da unui fermier. Dar în unii ani, ploaia se poate transforma și într-o încercare grea cu care gospodarul trebuie să lupte din greu. Dacă în anii normali diferențele între cei pricepuți și cei mai puțini pricepuți se vădesc doar în mici amănunte, în schimb în anii prea ploioși se vede clar și stăpânirea meseriei. Despre un om care s-a luptat anul acesta cu ploile fără sfârșit din Câmpia Crișurilor vă povestim în continuare.

Într-o lună, ploaie cât pentru trei sezoane

Cosmin Stan conduce o fermă de aproape 2.000 de hectare pierdută undeva pe câmpurile dintre Crișana și Zarand. Sunt trei frați la părinți, toți trei agronomi. Numai că ceilalți doi frați lucrează în vânzări, la fel cum a lucrat și el. „Mie nu mi-a plăcut în vânzări. Mie îmi place câmpul, ferma. Îmi place să mă uit în fiecare dimineață pe câmp și să văd ce a mai apărut, ce s-a mai întâmplat“, spune el cu pasiune.

A lucrat timp de patru ani la Carani, la o fermă renumită. Acum, de un an, este șeful fermei Land Solutions de la Șepreuș. O fermă la care se ajunge după o jumătate de oră bună de mers cu mașina pe câmp și printre zăvoaie. „Ferma noastră se află într-o zonă brăzdată de canale de drenaj. Toate câmpurile noastre sunt înconjurate de astfel de canale. Acum 20 de ani ploile au inundat două sate. Atunci, oamenii au construit aceste canale. Între timp, au uitat de ele. Nu le-au mai întreținut și, mai ales, nu le-au mai curățat. Așa se face că, acum când au venit din nou ploile, mai mult îngreunează decât ajută. Mare parte dintre câmpuri sunt inundate“, povestește Cosmin Stan.

În zonă, timp de mai multe luni, de prin august 2018 și până de Paște n-a mai plouat aproape deloc. Nici zăpadă n-a fost cine știe ce. În schimb, după Paște, a început ploaia. Într-o lună au căzut 310 litri de apă, în condițiile în care media multianuală a zonei este de 420-430 litri/an. Și așa se face că a rămas cu parte din porumb nesemănat.

260 ha de rapiță întoarse

Planul inițial de culturi era limpede. 560 ha au fost semănate în toamnă, cu grâu. Alte 320 cu rapiță. Apoi a venit toamna secetoasă. Din rapiță, în primăvară au trebuit întoarse nu mai puțin de 260 de hectare, pentru că nu răsărise deloc. Grâul, a răsărit sub zăpadă. De înfrățit, nici vorbă. Dar inginerul Stan se aștepta la asta și a luat măsuri. „Când am văzut în toamnă, că înainte de semănat o lună n-a plouat deloc, am semănat mai des și, astfel, am compensat lipsa înfrățirii“, ne dezvăluie astfel, unul dintre secretele sale. La semănat a fertilizat terenul cu un complex 18:40, 300 kg/ha, și azot, 200 kg/ha. În primăvară a aplicat nitrocalcar, în două etape, 300kg/ha și, respectiv, 150 kg/ha. A folosit grâu din soiurile Ildiko și Jocker. „Acum, date fiind condițiile, mă aștept la o producție de cca. 5 t/ha“, spune el.

Cu culturile de primăvară lucrurile au stat ceva mai prost. A însămânțat 600 ha cu floarea soarelui. Apoi a trecut la semănat porumbul. Nu a apucat să puie sămânța pe mai mult de 400 ha. La fel s-a întâmplat și cu sorgul. A semănat în aproximativ zece ore 26 ha, apoi a început ploaia și nu s-a mai putut lucra. Cu toate acestea, este hotărât ca îndată ce va fi posibil să mai semene cel puțin 50 ha cu lucernă, dacă nu s-a putut pune altceva. În plus, nici măcar lucrările post-emergente nu au mai putut fi făcute la porumb...

Sol greu și acid

Caracteristic fermei Land Solutions este solul foarte greu și acid. „Genul acesta de sol trebuie lucrat ca la carte. Doar scarificarea, fără arătură, nu-i lucrare. Aici brazda trebuie întoarsă“, consideră inginerul. Ca să poată lucra cum se cuvine pământul fermei a fost nevoie să se doteze cu o freză forestieră și cu un screper. „Așa facem și drum, facem și șanț. Altcumva n-avem cum“, povestește Cosmin Stan. Practic, este un fel de agricultură asemănătoare celei din Amazonia: trebuie să te lupți și cu pământul și cu vegetația, și cu vremea. Ba pentru ca asemănarea să meargă și mai departe, în zonă se găsește și o faună bogată. Mistreții, căprioarele și cerbii lopătari sunt la ei acasă. „Până la urmă am înconjurat câmpurile cu garduri electrice și așa am rezolvat problema. Altfel, la o solă de 10 ha, cam 50 de arii erau distruse de cerbi și căprioare“, a mai povestit șeful fermei.

Sorg, în loc de porumb și floarea-soarelui

Anul trecut, care a fost unul relativ normal, producțiile au fost de aproximativ 6-7 t/ha la grâu și opt tone la porumb. Nici mazărea n-a fost rea. Toată producția se contractează încă din momentul răsăririi, în cea mai mare parte cu o fermă zootehnică din apropiere.

Anul acesta au fost cultivați nu mai puțin de opt hibrizi diferiți de porumb, în ideea de a le testa comportamentul în condițiile locale. De asemenea, așa cum am mai spus, s-a cultivat și sorg. „Este o cultură pe care eu am mai practicat-o la Carani. Acolo făceam câte 6 și chiar 7 tone boabe/ha. Este o cultură care mie îmi place, pentru că nu este prea pretențioasă și pe care m-am gândit să o introduc și aici. Avem cerere, iar prețul este aproximativ egal cu cel al porumbului“, ne-a mai explicat inginerul Stan. „Trebuie să ne adaptăm la condițiile zonei, astfel încât să avem o productivitate cât mai mare. Or, așa cum am văzut, solurile pe care lucrăm noi nu sunt chiar cele mai grozave pentru porumb și floarea-soarelui, așa că, în anii următori ne propunem să reducem suprafețele dedicate acestor culturi“, ne-a mai spus Cosmin Stan despre planurile sale.

Până la anul, însă, cu freza forestieră și cu screperul, încearcă să aducă porumbul de pe solele acoperite de ape în stadiul de a produce. Și e sigur că va reuși!

Alexandru GRIGORIEV

Fermă-pilot pentru rasa italiană de vaci Valdostana

La Valea Doftanei există singura exploatație eco de bovine din rasa Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera-Valle d’Aosta 1892 din România. Singura sub această formă de colaborare, de fermă-pilot, rezultat al unei asocieri între un crescător român (Petre Vasile), o asociație din nord-vestul Italiei (Associazione Regionale Allevatori Valdostani – AREV-Valle d’Aosta 1892) și Consiliul Local Valea Doftanei. Pentru că văcuțe din această rasă mixtă de carne-lapte, un fel de variantă italiană a Bălțatei Românești, mai există cel puțin într-un loc din țară, la Șeica Mare – Sibiu.

administrator ferma pezzata Valea Doftanei

Bazele colaborării au fost puse în anul 2009: ferma IP Valea Doftanei a venit cu banii, AREV Italia, din regiunea Valle d’Aosta, asociație care deține drepturile asupra rasei Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera, cu primele 26 de capete de bovine și apoi cu viței de 2-3 luni, Consiliul Local Valea Doftanei a pus la dispoziție pajiștea montană, iar Consiliul Județean Prahova și-a oferit suportul în promovarea proiectului. Astăzi, la șapte ani de la înființarea exploatației, după cum ne spunea administratorul Viorel Șușu, efectivul a ajuns la 40 de vaci de lapte și ceva mai bine de 20 de capete tineret. Rasa s-a adaptat perfect condițiilor din Valea Doftanei. Ferma mai crește, în afară de văcuțe, și oi. Dispune, de asemenea, de unitate de colectare / procesare a laptelui și de adăpost pe timp de iarnă (stabulație). Vara, având în vedere că rasa este una pretabilă transhumanței, animalele sunt duse la pășunat în munte.

Caracteristici Pezzata Rossa și Pezzata Nera

Rasa Valdostana provine din regiunea autonomă italiană Valle d’Aosta, situată în Alpii Pennini și înconjurată de unii dintre cei mai înalți munți ai Europei – Mont Blanc, Monte Rosa și Matterhorn. Istoria ei vine de prin secolul al V-lea când, se spune, în timpul regatului burgund, au fost aduse din nordul Europei bovine din rasa Herens. Acestea s-au adaptat la relieful și clima dură din Alpi, au suferit metisări repetate astfel încât, în 1892, a rezultat rasa omologată sub acest nume, Valdostana, cu două varietăți, Pezzata Rossa și Pezzata Nera (Castana). În românește, pătata sau bălțata roșie și neagră/maro. În ambele variante, animalele au capul, abdomenul și picioarele albe, iar restul trunchiului roșu sau negru/maro, după caz.

vacute pezzata rosa

Rasa are dublă capacitate productivă, carne și lapte, este robustă, adaptată la climă aspră, este rezistentă la boli, longevivă, prezintă o bună fertilitate, cu procent ridicat de reușită de la prima inseminare, este puțin pretențioasă la hrană. Practic, vara consumă vegetație din flora pajiștilor alpine, iar iarna sunt suficiente rații de nutreț obișnuit (fân, paie de orz, coceni de porumb, siloz). Pentru performanțe, mai ales în maximul perioadei de lactație, evident că văcuța Valdostana trebuie ajutată cu suplimente de proteină. În locul de origine trăiește la altitudini de 1.500 m, consumă puțin și produce consistent. Producția de lapte este de 13-14 litri/zi, 4.500 într-un ciclu de lactație. Laptele are un procent de 3,5% grăsime și 3,3% proteine, un nivel apreciabil dacă ținem seama de hrană, fiind pretabil mai ales pentru brânzeturi. Capacitatea de creștere/îngrășare este mare. Vițelul are la fătare 30-35 kg, dar înregistrează sporuri zilnice în greutate de 1,2 kg/zi, cifră considerată spectaculoasă de către specialiști. La maturitate, un exemplar ajunge la 550 kg. Greutatea unei vaci de lapte este de 500 kg, iar un taur de reproducție ajunge la 650 kg. Randamentele de sacrificare sunt în jur de 60%. Carnea are o calitate foarte bună și un gust extrem de apreciat în localurile de lux. În funcție de solicitări, un vițel se sacrifică fie când are 180-220 kg, fie când se duce la 350-400 kg.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 32-33

După o investiție de 700.000 de euro, un fermier spune: „Sunt hotărât să nu mai intru în iarnă cu această fermă“

Se spune că din eșecuri înveți cele mai prețioase lecții. Este o teorie care se aplică și fermierilor. Am aflat asta de la un crescător de bovine pentru carne, Mircea Sandu (foto). În 2012 acesta a demarat construirea unei ferme zootehnice la Cioranca, Buzău, proiect prin care își propusese să închidă un cerc. Avea deja o măcelărie și o fabrică de preparate tradiționale, iar la momentul acela nu se găsea pe piață suficientă carne de vită care să asigure necesarul unităților sale. Așa că înființarea propriei ferme a părut o soluție viabilă. Totuși ceva nu a mers bine.

Mircea Sandu Microferma Cioranca Buzau

Pas cu pas spre colaps

Primul pas a fost acela de a căuta teren. Pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime își propusese să comaseze în jur de 30-40 de hectare. Nu a reușit acest lucru. În schimb, împreună cu un asociat, a cumpărat o fermă veche și șase hectare și jumătate de teren. Așa au început practic proiectul fermei de bovine de carne Rocsana și valul unor investiții care nu mai aveau să fie recuperate. Primele sume de bani le-a folosit pentru a renova ferma, pentru înlocuirea acoperișurilor și reconstruirea clădirilor dezafectate. Tot procesul de transformare a fermei a durat un an, dar astăzi unitatea are în structura sa două padocuri – unul de 2.500 mp, iar altul de 1.000 mp – și două grajduri a câte 1.800 mp, un siloz de 1.500 de tone și o moară proprie. Următorul pas a fost crearea efectivului de animale. Inițial s-a gândit să cumpere tăurași pe care să îi pună la îngrășat și să-i sacrifice, dar în final a ales să cumpere vaci de carne pentru a-și forma propriul nucleu de reproducție. Primele 14 exemplare de Bălțată le-a luat din Buzău. A continuat apoi cu rase specializate pe producția de carne Angus și Charolaise, exemplare pe care le-a cumpărat din Brașov. În prezent, pe lângă aceste rase, mai are Limousine și metiși de Blue Belgique. Spune însă că rasa cea mai rentabilă este Charolaise pentru că s-a adaptat perfect condițiilor din țara noastră. Ferma Rocsana are în momentul de față 250 de exemplare, vaci de reproducție, juninci și viței.

Ce nu a mers bine

În linii mari, aceasta este cronologia înființării fermei de bovine de carne de la Cioranca. Un proiect care, spune dl Sandu, a presupus un volum de investiții foarte mare. Dorința sa de a crea acest circuit închis l-a costat scump, aproximativ 700.000 de euro, bani care cel mai probabil nu vor mai fi recuperați. Dar care au fost „scăpările“ acestei afaceri și ce nu a mers bine? Primul dezavantaj cu care a pornit acest proiect, consideră fermierul, a fost lipsa terenului agricol. Fără o suprafață care să asigure baza furajeră a fermei, dl Sandu a fost nevoit să cumpere hrana animalelor, o măsură extrem de costisitoare. În urma unui calcul, a con­statat că hrana fiecărui exemplar în parte îl costă 8 lei pe zi, indiferent de anotimp.

Microferma Cioranca Buzau2

„Pentru bovina de carne trebuie să ai teren măcar pentru perioada de vară-toamnă. Speram să pot comasa o suprafață agricolă, dar nu am reușit. Din nefericire, și izlazul este foarte departe de ferma mea. Ca să le țin pe pășune ar trebui să construiesc padocuri acolo, iar asta înseamnă alți bani. Este din ce în ce mai greu. Dacă aveam terenul meu, povestea era alta.“

În plus, completează fermierul din Cioranca, bovina de carne nu este suficient de bine subvenționată în România, iar banii și așa puțini nu vin niciodată la timp.

În vreme ce în alte state subvenția pe cap de animal ajunge și la 300 de euro, fermierii români primesc doar 97 de euro pe cap de animal, o sumă care nu acoperă nici măcar hrana animalelor, spune dl Sandu.

Ultimele zile ale fermei Rocsana

Microferma Cioranca Buzau

Cu producția de carne obținută în fermă reușește să acopere necesarul fabricii de produse tradiționale. Aceasta are o capacitate de 1 tonă pe zi, dar pentru că această unitate produce doar pentru magazinul său în fabrică se procesează doar 2 tone de carne pe săptămână. Totuși necesarul de carne pentru măcelărie nu este acoperit. „Îmi propusesem să dezvolt nucleul de reproducție astfel încât să obțin mai mulți viței. Îmi trebuie cam 300-400 capete de tăurași ca să pot acoperi necesarul de carne al măcelăriei, dar asta ar însemna 500 de capete de vaci care să producă viței.“

Problemele continuă apoi cu valorificarea. Astăzi prețul de valorificare a kilogramului de carne în viu este de 6 lei și din nefericire nu se face o diferență de preț între producția obținută de la rasele specializate care au o calitate net superioară și cea obținută de la rasele autohtone. Constrâns de piață, Mircea Sandu este nevoit așadar să se adapteze acestui trend, altfel riscă să rămână cu marfa nevândută. O alternativă ar fi fost exportul, dar problemele cu boala Limbii Albastre au eliminat și această variantă.

„Dacă trimiteam producția la export poate reușeam să mai mențin ferma. Aveam planuri de extindere, voiam să accesez fonduri europene pentru a mai construi un grajd. Mă gândeam chiar să fac o făbricuță de brânzeturi care să fi asigurat produse magazinului meu. Am renunțat la toate aceste planuri pentru că în patru ani de zile nu numai că nu am reușit să aduc ferma pe profit, dar sunt pe minus. De aceea sunt hotărât să nu mai intru în iarnă cu această fermă, cel puțin nu la această dimensiune. Voi păstra doar 20-30 de capete, iar restul animalelor le voi sacrifica.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 30-32

Fermă cu bani europeni la Suinprod Radic

În ultima perioadă, sistemul de producţie integrat pare să se dezvolte tot mai mult în România. Motivul: antreprenorii locali au devenit conştienţi că pot să aibă probleme mari din cauza fluctuaţiilor de preţuri din piaţă la materiile prime. Un astfel de exemplu este producătorul argeşean de mezeluri Radic Star, ai cărui acţionari au decis să investească în propria fermă de porci pentru a-şi asigura carnea pentru procesare.

Chiar dacă ferma de porci de la Răteşti a fost finalizată recent – de altfel acesta este şi motivul pentru care nu a putut fi accesat ajutorul pentru bunăstare, în condiţiile în care ultima sesiune a fost deschisă în 2014 –, intenţia realizării unei asemenea investiţii exista de ani buni, după cum povesteşte Gheorghe Dicu, unul dintre cei doi fondatori ai Radic Star. 

La începutul activităţii – în urmă cu aproape două decenii – carnea era achiziţionată aproape în totalitate de la populaţie, situaţie care s-a menţinut până prin 2006, când nu s-a mai dat voie să se mai cumpere animale din gospodării, ci doar de la fermele autorizate. După aceea, o vreme s-a lucrat şi cu cooperativa Muntenia, chiar dacă nu întotdeauna condiţiile din contracte au fost respectate. De altfel, acesta este şi momentul în care a apărut ideea înfiinţării unei ferme proprii.

„Noi am apelat la cooperativa Muntenia, am negociat preţul şi ne-am trezit înainte de Crăciun că factura era deja mărită, ne-au zis ceva de genul: «Dacă vă convine, luaţi, dacă nu vă convine, nu». De altfel, aşa se întâmplă cam în fiecare an, în loc să se ieftinească carnea, cum este în străinătate de sărbători, de Paşte sau de Crăciun, la noi se scumpeşte“, spune Dicu. 

Ferma de la Răteşti, amplasată pe locul unui fost IAS, are o capacitate de 4.000 de capete pe serie, respectiv 12.000 capete pe an, valoarea investiţiei ridicându-se la 5,4 milioane de lei. Proiectul a fost realizat prin intermediul PNDR, la fel ca şi unitatea de producere a nutreţurilor combinate, o investiţie de 5,7 milioane de lei, cu o capacitate de 3.500 de tone de furaje pe an. Acestea sunt alte două verigi pe un lanţ de producţie, care include acum ferma de porci, FNC, abator şi procesare.

Chiar dacă în prezent proprietarii fermei sunt necăjiţi de faptul că nu pot accesa ajutorul pentru bunăstare – în valoare de circa 15 miliarde de lei pe an, la capacitatea actuală, ceea ce îi dezavantajează faţă de concurenţă –, nu ascund faptul că iau în calcul mărirea efectivelor de porci până la aproximativ 36.000 de capete pe an, un volum care ar asigura circa 50% din materia primă necesară pentru procesare, dar şi înfiinţarea unei maternităţi. Porcii sunt din rasa Pietrain şi au fost cumpăraţi din Germania la un preţ de 50-60 de euro pe cap de animal. „Îi luăm la trei luni la 27 kg şi îi vindem la 120 kg după trei luni“, spune Dicu. Randamentul de grăsime merge de la 7-8% până la 12%, maximum. În prezent, carnea pentru procesare este procurată în întregime din România, de la fermele din sudul ţării. Radic Star produce lunar 25-30 tone de mezeluri, lucrând aproape la capacitatea maximă.

Situaţie grea pentru crescători

Preţul mic la carnea de porc în viu – la mijlocul lunii martie se situa la 5- 5,2 lei/kg - îngreunează activitatea fermierilor, nevoiţi să-şi înceteze activitatea.

Pentru fermele noi, situaţia este cu atât mai grea cu cât nu au acces la ajutorul pentru bunăstare. Ministrul Agriculturii promitea că situaţia se va remedia, dar abia în 2016. Ar putea fi, însă, prea târziu, după cum pune Dicu.

„Problema este că sunt angajamente care se finalizează în 2017. Pe noul PNDR putem să deschidem noi măsuri numai dacă găsim alocarea financiară. Facem un efort să identificăm aceste sume, astfel încât să putem deschide o nouă sesiune în 2016“, a spus Daniel Constantin, în cadrul vizitei efectuate împreună cu comisarii europeni Phil Hogan şi Corina Creţu la ferma Suinprod Radic.

Ioana GUŢE

Cum poate deveni o fermă punct turistic

• Interviu cu Gheorghe Stanba Pop

Zonele mirifice aflate la tot pasul în România oferă şansa multor gospodari să le valorifice, inclusiv în scop turistic. Mihai Ţepeluş, ghidul nostru în multe călătorii, ne-a adus de data aceasta la unul dintre fermierii care au reuşit în demersul lor de a construi mult din nimic şi pe nimic. Cum a reuşit ne vor spune chiar domniile lor.

– Domnule Mihai Ţepeluş, spuneţi-ne unde ne-aţi adus astăzi.

– Suntem într-o zonă mirifică, aici unde Gheorghe Pop a luat o simplă pajişte şi a făcut minuni din ea. Ne aflăm, de fapt, pe teritoriul a două localităţi, Suseni şi Voşlobeni.

– Să vorbim şi cu dl Gheorghe Stanba Pop pe care l-aţi prezentat ca pe un bun gospodar. Câte animale aveţi?

– 200 capete de ovine, 35 de vaci, o pereche de cai, porcine, păsări – ca la orice fermă.

– Când aţi venit în această zonă?

– Acum 7-8 ani şi nu era nimic aici. Am cumpărat teren de la un maghiar şi apoi muncă şi iar muncă, împreună cu familia, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Am accesat şi Măsura 141 şi am beneficiat 5 ani de 1.500 euro, iar anul acesta, când fiul meu termină facultatea la USAMV Cluj, Secţia Protecţia mediului, vrem să accesăm alt proiect.

– Este singurul copil viitorul absolvent?

– Nu, mai am şi o fată care termină tot anul acesta; va veni aici în zonă ca asistent farmacie.

– Ce suprafaţă aveţi în exploatare?

– Avem în proprietate aproximativ 9 ha, iar restul e arendat de la cei din zonă.

– Aveţi multe animale. Cum vă descurcaţi cu producţia obţinută?

– A fost greu cu laptele, căci în urmă cu 2-3 ani am făcut eforturi, am investit pentru a face lăptăria (gresie, termopane, răcitor), cei de la Remetea ne-au promis marea cu sarea, dar toată vara le-am dat laptele şi nu am primit niciun ban pe el. Au rămas vreo 12 mii de lei acolo. Am dat şi la Dobranu, la unul la Reghin, unde ne-au rămas şi acolo vreo şapte mii de lei. E greu.

– Acum aveţi tanc de răcire, dar ce faceţi cu laptele?

– Îl prelucrăm noi. Mai lăsăm şi viţeii să sugă, iar restul îl vindem.

– Dar cu mieii ce faceţi? Îi daţi pe toţi?

– Nu, în fiecare an oprim 30-40 de mieluţi.

– Cum vă descurcaţi financiar? Primiţi subvenţii? Sunteţi destul de izolaţi, mă întreb cum trăiţi, reuşiţi să vă asiguraţi tot necesarul de furaje pentru animale, alimente şi celelalte pentru dumneavoastră?

– A fost greu, mai ales în primii ani. Când am venit aici nu era nicio clădire, nici drum de acces. Furajele? Le procurăm greu şi scump. Cumpărăm grâu, porumb… În urmă cu doi ani Primăria Suseni a construit drumul acesta cu fonduri de la Uniunea Europeană. Înainte căruţele circulau pe şoseaua naţională, dar acum avem varianta aceasta care este potrivită pentru noi.

În schimb, problema mare este că nu avem curent electric, numai pe generator. Câştigul pe două-trei vaci se duce numai pe motorină sau benzină pentru curent. Anul trecut am pus nişte panouri fotovoltaice cu o firmă de la Iaşi, de care nu suntem prea mulţumiţi. Iar de la Primărie avem deocamdată numai promisiuni.

– Care este cea mai grea parte a vieţii în zona aceasta izolată?

– Lipsa curentului electric este principala problemă. Acum drum avem, de animale sălbatice nu ne este frică…

– Aveţi aşa ceva în zonă?

– Da, vara umblăm prin munţi împreună cu urşii. Ne creează ceva probleme, mi-au luat berbeci chiar de aici. Dar avem câini, ne descurcăm.

– Fără îndoială. V-aţi propus să vă dezvoltaţi, de vreme ce aţi construit atâtea aici. Ce planuri mai aveţi pentru viitor?

– Mi-aş dori să extind ferma, însă lipsa curentului m-a împiedicat s-o fac până acum. Nu poţi folosi nicio moară, alte atâtea care ne-ar fi necesare. Am maşină de muls, am răcitor, dar nu le pot folosi. Când vreau să-mi fac treaba cu ele trebuie să alimentez generatorul cu benzină. Am vreo 6-7 generatoare care se mai strică, trebuie reparate şi costă mult toate acestea.

– Spuneaţi că procesaţi laptele. Ce produse faceţi?

– Caş, telemea, urdă, cam asta se face prin părţile noastre.

– Reuşiţi să le valorificaţi?

– Soţia merge şi vinde în piaţă la Miercurea-Ciuc şi în Bălanu de două ori pe săptămână. Am reuşit să ne facem clienţii noştri care, unii, vin direct aici şi cumpără.

– Spuneaţi că băiatul merge pe drumul dvs. Vă gândiţi să mai accesaţi fonduri europene, să măriţi ferma?

– Da, aşa mă gândesc. În urmă cu 2-3 ani am investit aproape un miliard de lei vechi într-un grajd mare. Iarăşi problema curentului electric… pentru racleţi la banda de gunoi nu putem să folosim. Cu apa am rezolvat, putem spune că-i bine, am adus-o de sus, de la 1.100 metri, prin cădere. Iar băiatul meu este interesat de fermă, vrea să mergem înainte. Anul acesta, cum termină facultatea, vom face un proiect pentru instalarea tinerilor fermieri. Eu deja am 50 de ani, e mai greu, însă el poate să preia ştafeta. De altfel, voi fi lângă el în permanenţă şi vom munci împreună, dar proiectul îl va accesa el.

– Domnule Ţepeluş, spuneaţi că aţi venit aici cu delegaţii din Republica Moldova. Ce au spus despre această zonă?

– A fost aici preşedintele unui raion care are în subordine 32 de primării. Dl Pop ne-a primit în mod deosebit şi chiar acum i-am adus un cadou din partea şefului delegaţiei, un prieten de-al meu care a venit a patra oară în Voşlobeni şi mereu i-am adus aici, de unde pot merge şi în zona Cheile Bicazului, care-i minunată.

Vreau să menţionez că vom face o stână cu fonduri europene, precum cea de la Poiana Braşov. Nu departe e o peşteră. Vin aici turişti din Ungaria şi din alte ţări, trec prin zona aceasta şi preferă să parcurgă acest drum cu căruţele, ca pe vremuri.

– Deci veţi transforma ferma domnului Pop într-un punct turistic.

– Exact. Pentru că sunt din ce în ce mai puţini oameni de omenie şi aici avem în faţă un om cu adevărat gospodar.

– Da, se vede după fermă, după ce a reuşit să realizeze. Îi doresc, vă doresc succes.

Patricia Alexandra POP

Ferma de capre, o afacere dezvoltată pe principiul paşilor mărunţi

Doi tineri, soţ şi soţie, din judeţul Cluj au decis să investească în zootehnie. Au hotărât ca afacerea lor să aibă la bază o fermă de capre şi au pornit la drum cu două exemplare dintr-o rasă austriacă, cu care speră să obţină nu doar profit, ci şi un alt stil de viaţă.

Rasa Saanen asigură productivitatea şi dezvoltarea fermei

Pe Ramona şi Răzvan Titieni i-am cunoscut la Cluj, la o expoziţie unde reprezentau rasa Saanen ca membri ai unei Asociaţii de crescători de capre din Austria. Faptul pare cel puţin ciudat, însă totul are o explicaţie.

În urmă cu doi ani, tinerii, hotărâţi să-şi pună pe picioare o fermă de capre, au început să se informeze pentru a afla ce rasă s-ar ridica la nivelul lor de aşteptare, o rasă uşor de crescut, cu productivitate mare, cu o calitate bună a laptelui, de la care să poată valorifica totul. Sarcina de a găsi şi alege animalele i-a revenit lui Răzvan, capul familiei, absolvent de Biotehnologii la Facultatea de Medicină Veterinară. După lungi căutări pe Internet a aflat de un fermier care avea rasa Saanen şi de la el a cumpărat primele două capre. Nu a fost uşor. Pe vremea aceea Răzvan era angajat şi a trebuit să apeleze la un credit pentru a plăti vânzătorului 800 euro, cât valorau cele două exemplare. În primii doi ani ai afacerii şi-a menţinut job-ul, însă apoi şi-a dat seama că, „dacă nu te ocupi de afacere, nu se ocupă nimeni de ea“, după cum spune Răzvan Titieni. Tot anul trecut au început să mărească efectivul şi au mai adus în fermă 12 capre, din aceeaşi rasă, cumpărate de data aceasta direct din Austria. Acolo proaspătul fermier s-a înscris într-o Asociaţie a crescătorilor de Capre şi a achiziţionat animalele cu 380 euro bucata. Nici de această dată nu i-a fost uşor să investească. „A fost nevoie de un sacrificiu. Am plecat din ţară pentru 5 luni, unde am câştigat nişte bani pe care i-am investit în ferma de capre, pentru că am hotărât că asta este ceea ce vrem noi să facem de acum înainte“, îşi aminteşte Ramona Titieni.

De când face parte din Asociaţia Crescătorilor de Capre din Austria, Răzvan reprezintă rasa Saanen la toate expoziţiile cu animale din România, nu cu scopul de a vinde exemplarele expuse, ci pentru a face cunoscută rasa şi altor români. Iar performanţele ei chiar sunt de apreciat. Fiind o rasă de lapte, caprele Saanen dau un lapte de o calitate net superioară faţă de rasa comună din România. Pe lângă faptul că are colesterol 0, iar 96% din compoziţie este similară celui matern, acesta aduce beneficii nutritive extraordinare şi nu are acel gust specific de capră. „De regulă, o capră fată câte 2-3 iezi, doar la prima fătare are doar unul. Există totuşi şi excepţii, pentru că noi am avut o capră care a avut 3 ieduţi. Producţia medie de lapte este de 4-5 litri pe zi, dar şi preţul unui animal este destul de mare faţă de rasa autohtonă“, a declarat Ramona Titieni.

Abonamentele clienţilor le asigură desfacerea

Cele 12 capre aduse din Austria anul trecut au fost înmulţite, iar astăzi ferma numără 27 de exemplare. Pe principiul acesta familia Titieni speră să dubleze numărul animalelor an de an. Valorificarea nu îi sperie, au deja piaţă de desfacere în localităţile învecinate, unde distribuie clienţilor interesaţi atât lapte cât şi brânză de capră, pe bază de abonament. „Cererea este mare, anul trecut nu am reuşit să facem faţă, pentru că mămicile au început să-şi crească copiii cât mai natural. De fapt, se ştie din bătrâni că laptele de capră este benefic pentru astm, pentru întărirea imunităţii. În plus, părinţii mă cunosc, ştiu de unde provine laptele, au fost în vizită la ferma noastră, au văzut condiţiile în care le creştem. Preferă ca, în loc să dea 5 lei pe un lapte de vacă din comerţ, din care se scoate totul până ajunge la vânzare, să cumpere la acelaşi preţ lapte de capră, direct din fermă sau adus de mine acasă“, spune Ramona Titieni.

Cu asigurarea furajelor ar fi un pic mai greu, dar cei doi tineri s-au orientat pe plan local, astfel încât să asigure animalelor necesarul de hrană. „Avem 30 ha de păşune arendate, mai mergem în grădini la oameni, mai avem şi noi terenuri cu fâneaţă, am închiriat un teren pe care am pus lucernă, ne-am dotat şi cu un tractoraş cu cositoare, pentru că fără utilaje cam greu te descurci“, afirmă Răzvan Titieni.

Cu toate grijile şi provocările noului domeniu în care s-au implicat, tinerii merg înainte. Pe lângă îngrijirea caprelor şi distribuţia produselor la clienţi, Ramona, care a terminat kinetoterapie, continuă să facă terapie la domiciliul clienţilor. Practicarea profesiei necesită timp, însă îi aduce şi beneficii, pentru că o ajută în găsirea de noi clienţi pentru produsele lactate. Soţul a renunţat din acest an la locul de muncă, gândind că „dacă nu rişti, riscul e mai mare“, după cum spune chiar el, iar acum se ocupă doar de afacerea cu capre.

Fondurile europene, o responsabilitate care îi sperie

Au plecat la drum puţin naivi, dar cu încrederea că le vor face pe toate din mers.

„La început ne gândeam că o să dureze doi ani investiţiile şi apoi gata. Ei bine, am înţeles că acestea nu se termină niciodată, mai ales dacă vrei să faci o treabă aşa cum trebuie făcută, adică să faci toate analizele, toate deparazitările la timp, să ai furaj de calitate, să le dai concentrate pe perioada lactaţiei şi iarna, ca să suplimentezi puţin producţia de lapte. Investiţia este continuă, dar şi satisfacţia este mare atunci când le vezi fericite“, ne-a mărturisit Ramona.

Privindu-i pe cei doi, mi-am dat seama că ar fi tinerii potriviţi pentru Măsura europeană 112 şi evident că nu m-am putut abţine să nu-i întreb dacă au făcut vreun demers în accesarea de fonduri europene. Răspunsul a fost scurt şi destul de radical.

„Nu. Pentru că noi am pornit pe cont propriu, cu paşi mărunţi. Vrem să vedem cum merge piaţa, cum ne descurcăm şi cât putem duce. Niciodată nu spunem niciodată, dar pentru moment nu“, a fost reacţia Ramonei. Am continuat discuţia încercând să aflu ce îi sperie cel mai tare, iar Răzvan Titieni nu a ezitat să răspundă: „Mă sperie responsabilitatea. Depindem de mulţi factori, lucrăm cu animale, anul acesta am avut pierderi mari, pentru că natura îşi ia tributul, dar mergem mai departe. Primăvara este cel mai greu, când încep fătările şi trebuie să facem faţă pierderilor. Am avut capre care din 3 ieduţi au rămas cu unul, pentru că restul nu au supravieţuit. Am făcut autopsii, ca să determinăm cauzele şi să evităm în viitor acest fenomen. Suntem conştienţi că în orice există pierderi, iar biologia nu este matematică.“

Chiar şi în aceste condiţii familia pe care am cunoscut-o la Cluj nu regretă momentul deciziei de a investi în ferma de capre, ba mai mult, îi sfătuieşte şi pe alţii să facă la fel. Dar, cu o condiţie: „Să aibă pasiune pentru ceea ce fac. Dacă nu o fac din plăcere şi o fac pentru bani nu ştiu dacă o să le iasă. Eu spun că, dacă faci ceea ce îţi place, indiferent de domeniu, vei reuşi. Sunt acum fermieri care au mii de capre şi au pornit de la una, iar ca să ajungi să numeri până la 1.000 tot cu 1 trebuie să începi. Şi mai e ceva, ajungi să fii propriul tău stăpân, nu mai eşti un roboţel într-o societate rapidă şi agresivă, în care trebuie mereu să vii, să pleci. Pentru mine este o plăcere să stau în aer liber, să le privesc, să le îngrijesc, acestea au fost şi argumentele care ne-au determinat să pornim la drum cu ferma de capre“, consideră Ramona. Dar, nu uitaţi, spune Răzvan Titieni „nu mai ai sărbători, duminică, vacanţe, ci un program fix şi aproape la fel în fiecare zi, pentru că ele trebuie hrănite dimineaţa, trebuie făcut curat şi ele nu ştiu că este sărbătoare.“

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Ferma de capre, job full-time pentru două generaţii

În timp ce tinerii orăşeni îşi termină şcolile şi rămân în casa părintească aflată eventual la etajele superioare ale blocurilor comuniste, fără prea mari speranţe de angajare în lipsa unei experienţe practice, cei din mediul rural încă mai au o şansă. Traiul la curte alături de părinţi, cu abilităţi gospodăreşti dobândite din copilărie, un pic de iniţiativă, dragoste de animale, nişte subvenţii de la stat sunt ingredientele de bază cu care se poate porni o mică afacere în zootehnie.

Au dat oile pe capre

În felul acesta a pornit şi tânăra familie Budău din satul Valea Dâljii, comuna Râu de Mori din judeţul Hunedoara. Dintotdeauna oamenii din zonă au avut animale, câteva oi, capre, orătănii, cât să le asigure cele necesare, drumurile pe la magazine să fie mai rare şi să cheltuiască mai puţin. Cândva, seniorii familiei Budău, astăzi bunicii celor două fetiţe ale domnului Dinu Florentin şi ale soţiei acestuia, păstoreau 45-50 de oi. Aceasta până într-o zi când noua generaţie, mai tânără, a hotărât că altele sunt criteriile după care vor să-şi trăiască viaţa. Au căutat repede ceva care să le asigure confort, producţii mai mari şi profit mai rapid. Aşa au ajuns să dea nopţile dormite pe la stână alături de oi pe cearceafurile curate ale patului moale de acasă şi creşterea intensivă a caprelor pentru valorificarea laptelui şi brânzei de capră. „A durat 2-3 ani până am renunţat de tot la oi. Dar ne-am gândit că dau mai mult lapte caprele, că sunt mai uşor de întreţinut, vara nu trebuie duse pe munte, deci nici noi nu mai trebuie să dormim la stână. De când avem caprele stăm acasă, dormim în patul nostru“, a declarat Dinu Florentin Budău. Afacerea a pornit cu 6-7 capre, ca după un an să se strângă 30 de capete. Apoi dezvoltarea s-a produs în timp. Pe măsură ce se vindeau oile, familia Budău cumpăra capre, până când acestea au fost înlocuite în totalitate. „Mult timp ne-am menţinut la 60-70 de capre din cauza spaţiului, pentru că nu aveam unde să le iernăm. Când am intrat în iarnă aveam 90 de capete, dar am mai vândut din cele bătrâne, iar astăzi avem 86, cu tot cu masculi“, spune proprietarul.

Afacerile merg şi cu animale fără origine

Deşi îşi dorea animale productive, familia Budău a achiziţionat numai animale fără certificat de origine, metişi de capră, dar un amestec de rase în care predomină Alba de Banat. „Caprele sunt bine adaptate la zonă şi clima noastră, dau o producţie bună. În stabulaţie liberă, doar cu ce mănâncă ele, fără să fie ajutate de noi cu alte adaosuri, producţia de lapte este în medie de 2 litri/zi“, susţine Dinu Florentin Budău. Având în vedere că vara caprele sunt lăsate pe izlazul comunal şi se descurcă singure în privinţa hranei, costurile de întreţinere sunt destul de reduse. Iarna se descurcă cu furajele obţinute pe terenurile avute în proprietate. „Grâul, porumbul pentru animale îl producem noi. În fiecare an, prin rotaţia culturilor, punem 1 până la 2 ha cu porumb, 1 ha cu grâu sau cartofi. Tot pentru a asigura furaje animalelor cosim mai multe loturi, în total circa 5 ha. Avem noroc că vara putem lăsa animalele pe păşunea comunală, unde merg toate animalele din sat, iar pentru treaba asta nu am plătit până acum. Ne costă în schimb terenul arendat, iar noi avem 15 ha de păşune luate de la Consiliul Local şi 3 ha de la particulari“, a precizat fermierul.

Valorificarea se face direct la uşa clientului

Fătările care au avut loc în primăvara acestui an au triplat efectivul de animale. Cele 86 de capre au dat naştere la 180 de iezi, un motiv bun de bucurie pentru familia Bodea, care şi-a propus să păstreze 23 de ieduţe şi 2 iezi de prăsilă, iar restul să-i valorifice prin sacrificare de Paşti. Pe lângă carne, ferma de capre vinde clienţilor lapte, dar şi brânză, caş sau urdă. În plus, soţia se ocupă de cultivarea legumelor tot pentru a întregi coşul cu produse al consumatorului. „În timp, ne-am creat un sistem de livrări la domiciliu. Avantajul nostru este că vindem marfa foarte repede, nu mai stăm în piaţă, nu mai pierdem timp, plec dimineaţa la 8 cu un transport şi la ora 14.00 am terminat livrările. Ducem produsele până la uşa clienţilor noştri. Ţinem legătura permanent cu aceştia şi o dată pe săptămână, vinerea, mergem în Valea Jiului, mai precis în Petroşani, Vulcani, Aninoasa. A fost mai greu la început, până ne-a cunoscut lumea. Dar acum avem clienţi fideli, care cumpără de la noi de 5 ani, practic am ajuns să avem cerere mai mult decât putem noi oferi“, spune fermierul.

După sărbătoarea Paştelui, când începe producţia de lapte încep şi drumurile la cei 50-60 de clienţi câştigaţi de-a lungul timpului, pentru a le oferi lapte, caş, urdă, verdeţuri – ceapă verde, salată, spanac sau roşii, castraveţi, ardei şi cartofi timpurii, în funcţie de sezon.

Diviziunea muncii şi program cu normă întreagă

Văzând cum şi-au rostuit afacerea, am putea spune că totul merge ca pe roate. Chiar dacă „angrenajul“ este mic şi la el trag doar membrii familiei, diviziunea muncii funcţionează, fără a fi impusă de vreun şef, iar sarcinile „de serviciu“ le ocupă toată ziua, mai mult decât o normă întreagă. „Niciunul nu avem serviciu, ne ocupăm numai de creşterea animalelor. Ne mai ajută şi părinţii mei. Tata mai merge pe la animale, mama se ocupă cu închegatul, cu brânza, cu laptele, soţia de legume, iar eu de transportul şi livrarea acestora către clienţi“, spune capul familiei Budău. Cele două fete de 8 şi 11 ani deja îşi ajută părinţii cum pot, deşi speră la un viitor mai bun. „Noi nu ne-am dori ca ele să fie în viitor tot la coada vacii, dar dacă o să le placă creşterea animalelor poate o vor face la alt nivel, mai profesionist, mai modern“, speră tatăl fetelor.

Dorinţa de dezvoltare există, însă birocraţia îi sperie atât de tare încât nu îndrăznesc să se orienteze spre programe de finanţare europeană. „Facem grădinărit pe o suprafaţă de 10-15 ari. Am vrea să ne extindem, dar aici în curtea casei nu mai avem unde. Ne-am dori să mărim şi ferma de capre, ne-am gândit la fonduri europene, dar ne cam sperie birocraţia. Numai pentru subvenţii câte acte trebuie să depunem…

„Până acum ne-am dezvoltat doar din ceea ce am produs noi şi din subvenţia primită pe suprafaţă şi pe animale“, declară Dinu Florentin Budău. Anul trecut ieduţii au fost vânduţi cu 30 lei/kg, nu şi-au acoperit în totalitate cheltuielile făcute pe seminţe, erbicide sau motorină, dar „una peste alta, cu ce investeşti, cu ce obţii din vânzări poţi întreţine o familie, cu copii şi bunici. Caprele ne ajută să trăim decent“, a mai spus Budău.

Celor care ar vrea să crească capre proprietarul fermei le spune că „afacerea merită, însă trebuie să îţi placă să te ocupi de animale. E ca în orice domeniu, decât să o faci forţat sau obligat, mai bine deloc. Cei care au dragoste de animale să înceapă cu 40 de capre fătătoare şi e un început bun“.
Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS