Imită forma şarpelui, emană un miros de pâine proaspătă şi reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten. Aşa putem descrie în câteva cuvinte dovlecelul şarpe – Trichosanthes cucumerina –, o plantă aclimatizată la staţiunea de cercetare şi dezvoltare pentru legumicultură din Buzău de cercetătorul Costel Vînătoru.

Este cultivat ca legumă în multe țări din Asia tropicală, în gospodăriile proprii din Africa. În insulele Mauritius se produc aproximativ 700 t din acest fruct, din care se exportă aproximativ 2-3 t. În Europa a pătruns în anul 1720, semințele fiind trimise din China. În Catalogul Oficial al Plantelor Legumicole Europene nu este înregistrat niciun soi la această specie. În România a fost luat prima dată în studiu la SCDL Buzău încă din 1996. În urma lucrărilor de aclimatizare și ameliorare s-a obținut un soi cu expresivitate fenotipică distinct ce se află în curs de omologare. „Este o plantă nou aclimatizată în România, la SCDL Buzău. M-am ocupat de ea de 10 ani de zile. O cucurbitacee valoroasă, care poate fi cultivată în spaţii protejate şi în câmp, dar în sistem palisat. De asemenea, are un potenţial mare de producţie. Prezintă fructe mari, de peste 2 m lungime. Dovlecelul şarpe poate fi consumat ca dovleceul pe care cu toţii îl cunoaştem, cu menţiunea că acesta este mult mai gustos şi deţine proprietăţi medicinale valoroase. Este un bun antioxidant şi reprezintă o adevărată sursă de imunitate. De asemenea, la maturitate fructul mai poartă denumirea şi de dovlecelul tomată. De ce? Deoarece acesta se transformă în culoare roşie şi seamănă cu tomata, bogată în licopen şi betacaroten, substanţe benefice sănătăţii noastre. Sperăm ca în curând şi la noi în ţară dovlecelul şapre să fie folosit şi cultivat pe scară largă“, spune Costel Vînătoru, şeful Laboratorului ameliorare şi genetică al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Panaceu natural

Planta este bogată, constituită dintr-o serie de componente chimice cum ar fi flavonoide, carotenoide, acizi fenolici care fac planta activă din punct de vedere farmacologic și terapeutic. Tricosanthes cucumerina este o sursă bogată de nutrienți. Conține proteine, grăsimi, fibre, carbohidrați, vitamina A și E. Conținutul de fenoli și flavonoizi este de 46,8% și 78,0%. De asemenea, fructul este bogat în vitamina A, C și E,  îmbunătățește apetitul și acționează ca tonic. Fiecare parte a acestei plante este folosită pentru a trata diverse boli. Se utilizează în tratamentul durerilor de cap, alopecie, febră, tumori abdominale, bilios, fiere, colică acută, hematurie și psoriazis.T. cucumerina este folosit ca vermifug, purgativ, laxativ, hidragog, hemaglutinant, antivomitiv, cathartic și în tratarea diabetului de tip 2. Totodată, dovlecelul șarpe poate fi utilizat și ca plantă ornamentală pentru acoperirea zidurilor, gardurilor înalte, a bolților și diverse aranjamente peisagistice. Atât planta cât și fructele au aspect ornamental plăcut, iar punctul forte este dat de frumusețea florilor și mireasma plăcută degajată de acestea, mai ales în timpul dimineții. Fructul este subțire, delicat, lung, cilindric, deseori răsucit, de culoare verde, deschis în stadiu imatur, apoi virează spre culoarea roșu închis. Datorită formelor spiralate și neregulate a primit diverse denumiri populare, dintre care cea mai folosită este cea de dovlecelul șarpe.

Potențial mare de producție

Pentru a obține fructe drepte, specialiștii ne sfătuiesc să se practice legarea de vârful fructelor greutăți pentru a se asigura o creștere dreaptă, verticală a fructului. Varietățile produc 6-10 fructe pe plantă, în timp ce soiurile îmbunătățite pot produce până la 50 de fructe/plantă. Producția la hectar de fructe tinere este în jur de 8-10 tone, iar dacă se culeg fructele la o greutate de 1 kg producția crește, ajungând până la 30 t/ha. Grosimea pericarpului este de 6-7 mm, iar greutatea fructului variază între 200-1.500 g. Dovleacul șarpe se adaptează foarte bine în zonele cu climat umed. Temperatura optimă pentru creșterea sa este de 20-35°C. Planta nu tolerează solurile uscate, necesitând soluri cu o bună umiditate, însă este sensibilă la fenomenul de băltire. Soiul poate fi cultivat pe tot teritoriul țării noastre, în spații protejate, iar în câmp, în zonele mai calde. Se poate înființa cultura și prin răsaduri, însă din cauza structurii delicate a plantelor se preferă semănatul direct. Înființarea culturii prin semănat direct în spații protejate reci se poate face în jurul datei de 1 aprilie și pe toată perioada anului, în spații protejate încălzite. În câmp, înființarea culturii se face prin răsad, după 10-15 mai, iar prin semănat direct, după 20 aprilie, în zonele mai calde, iar în zonele mai reci, după 1 mai.

Producerea răsadului se face ca și la celelalte Cucurbitaceae. Lucrările de întreținere a culturii sunt cele uzuale, ce constau în prașile mecanice și manual în funcție de gradul de îmburuienare a solului; aprovizionarea cu apă se face la nevoie, cu precizarea că specia este iubitoare de apă. Pentru toate mediile de cultură se recomandă palisatul lucrării și dirijarea plantelor. Se recomandă montarea de sârme în spații protejate la distanța de 20-30 cm pentru a ajuta planta să boltească. Planta este mai tardivă, iar primele fructe își fac apariția după aproximativ două luni de la plantare și își continuă fructificarea până la venirea înghețului.

Recoltare la stadiu imatur

Fructele se recoltează în stadiu imatur, la aproximativ 2 săptămâni după ce a început procesul de fructificare, când prezintă o lungime de 30-60 cm, sau, în funcție de cultivar, 1 m, putând cântări până la 1 kg. Dacă se urmărește extragerea pulpei, recoltarea fructelor se realizează la maturitatea deplină. Fructele tinere se păstrează foarte bine timp de 10-14 zile la o temperatură de 15°C și o umiditate mare. Pentru 1 ha de cultură este necesară o normă de sămânță de 4-6 kg. 60-75 cm între plante pe rând în spații protejate, în câmp 50-60 cm între plante/rând și 150-200 m între rânduri în spații protejate și 1-1,5 m în câmp. În ceea ce privește schema de înființare a culturii, specia suportă diverse variante tehnologice, însă o atenție deosebită trebuie acordată asigurării spațiului necesar de nutriție și de creștere și dezvoltare armonioasă a plantei. În general, în condițiile țării noastre specia a demonstrat rezistența la atacul agenților patogeni, motiv pentru care poate fi cultivată în sistem ecologic. Principalele boli și dăunători întâlniți în cultură sunt Pseudoperonospora cubensis și Colletotrichum lagenarium care atacă fructele mature și imature. Controlul atacului se realizează prin îndepărtarea fructelor atacate și prin aplicarea fungicidelor. Dovlecelul șarpe este sensibil la atacul nematozilor de rădăcină. Totodată, este atacat de diferite insecte precum Bactrocera, musculița fructelor, omida Diaphania, Lasioptera și musculița albă Bemsia.

Ruxandra HĂBEANU