Adama 04 mai 2020
update 5 Jul 2020

Dăunători comuni ai părului și mărului

Viespea frunzelor de păr (Neurotoma flaviventris-Retzius)

Descriere: adultul (11-14 mm) are corp turtit, negru, cu abdomenul lățit, galben, cu câteva pete negre, cap și torace cu pete galbene, aripi transparente la bază și fumurii spre vârf, cu nervațiuni închise la culoare. Larva este de culoare galben-murdar sau portocaliu, cu dungi pe corp, cu capul și scutul protoracic negre.

Biologie: are o generație pe an, iernează ca larvă în sol, într-o cămăruță ovală, fără cocon mătăsos. Împuparea are loc 15-20 de zile în luna aprilie. Prezența adulților se semnalează din mai, 2-4 săptămâni, interval în care fiecare femelă depune 40-60 de ouă, în grupe, pe fața inferioară a frunzelor. Larvele eclozează după 9-11 zile și se mențin în acest stadiu 50-65 de zile. În iulie-august se retrag în sol, la 10-20 cm, unde-și construiesc condițiile de iernare.

Simptome: în coroanele pomilor se observă cuiburi din frunze înfășurate într-o țesătură mătăsoasă, deasă, brună-gălbuie până la brună, cu excremente închise la culoare. În ultimele vârste, larvele rod în întregime limbul, rămânând intacte doar nervurile principale.

Tratamente: lucrări adânci ale solului sub coroana pomilor pentru diminuarea rezervei biologice, îndepărtarea și distrugerea cuiburilor cu larve.

Gărgărița mugurilor (Sciaphobuss qualidus)

gargarita

Descriere: Adultul are corpul negru, oviform (5-6,5 mm), acoperit cu solzi brun-cenușii sau cafenii-roșcată, cu rostru scurt și subțire, antene roșcate cu o terminație neagră, picioare brun-roșcați, elitre ovale, cu solzi rari, interstriuri laterale cu solzi foarte deși, albicioși. Larvele sunt alb-gălbui, de 10-12 mm, cu capul galben-brun, acoperit cu perișori rari și scurți.

Biologie: are o generație pe an sau una la doi ani, iernează în stadiul de larvă și adult în sol. La deschiderea mugurilor florali, în martie-aprilie, dăunătorul părăsește locurile de iernare și urcă în pomi, unde se hrănesc cu muguri, apoi cu frunzele de-abia apărute și cu flori. După o săptămână de hrănire are loc împerecherea. Ponta este depusă pe partea superioară a frunzelor, în zona nervurii, pe partea inferioară, de asemenea, și mai rar pe sepale, petale și lăstari. Femela acoperă ponta cu o frunză lipită. Incubația durează 9-21 de zile, larvele apar eșalonat și migrează în sol, unde se hrănesc cu rădăcinile subțiri ale diferitelor plante ierboase. Transformarea în pupă are loc în luna august.

Simptome: adulții rod mugurii vegetativi, floriferi și într-o oarecare măsură pot roade scoarța lăstarilor tineri. În cazul unor atacuri puternice recolta poate fi compromisă. La frunze este consumat limbul, prin roaderea dinspre margine a unor cercuri mai mult sau mai puțin regulate.

Tratamente: de regulă se aplică măsuri de prevenție care țin de scuturarea gărgărițelor, dimineața, pe prelate și distrugerea lor, aplicarea inelelor cu clei, primăvara devreme, pentru capturarea adulților, tăierea ramurilor uscate în perioada repausului vegetativ și distrugerea lor, amplasarea de brâie capcană în jurul trunchiului sau pe ramurile mai groase, pentru capturarea noilor adulți.

Păduchele din San-José (Quadraspidiotus perniciosus)

paduchele de san jose

Descriere: Femela este lipsită de ochi, antene, picioare și aripi, are culoarea galbenă-portocalie, cu corp circular sau cordiform, de 0,8-1,2 mm diametru, cu rostrul de 0,5-1,8 mm lungime, protejat de un scut circular bombat, cenușiu, cu cercuri concentrice brune-cenușii. Masculul dispune de o pereche de aripi membranoase, galben-portocalie, cu aparat bucal rudimentar. Larva primară este galben-portocalie, mobilă, iar cea secundară este lipsită de picioare și are forma corpului asemănătoare cu femela.

Biologie: prezintă 1-3 generații pe an. Prima se dezvoltă în lunile mai-iulie, a doua în iulie-octombrie și a 3-a, în lunile octombrie-mai. Iernează în stadiul de larvă de vârsta I (protejată de scut) pe scoarța ramurilor și a trunchiului pomilor. La începutul lunii aprilie, larvele năpârlesc, apărând femelele și masculii. În mai-iunie începe depunerea larvelor, eșalonat, de-a lungul unei perioade de 40–45 zile. O femelă dă naștere până la 450 de larve pe generație. La apariție, acestea se răspândesc pe toate organele aeriene ale pomilor, mai rar pe fructe. După fixare, larvele încep să se hrănească cu seva plantelor, construindu-și un scut mătăsos, impregnat cu ceară, care le apără de îngheț, secetă, ploi. După 3 săptămâni, larvele trec de prima năpârlire, iar după alte 3 săptămâni ajung la dezvoltarea completă și își definitivează scutul. La începutul lunii august, femelele încep să depună larvele generației a 2-a, proces care uneori se prelungește până în octombrie.

Simptome: păduchele atacă părțile lemnoase, frunzele și fructele. În zonele afectate, sub scoarță, lemnul se înroșește, iar pe frunze și fructe se formează pete roșii în jurul locului de fixare. Din pricina atacului, pomii se degarnisesc de ramuri, slăbesc în dezvoltare și se usucă, începând de la vârf către bază. Fructele rămân mici, pătate, având valoare comercială scăzută. Pomii tineri atacați se usucă în 2-3 ani.

Tratamente: folosirea, la înființarea livezii, a puieților neinfestați, procurați din surse autorizate, recoltarea altoilor din livezi neinfestate, stropiri cu Mospilan 20 SG, 0,450 kg/ha + adjuvant (larve hibernate) 0,025-0,03% generația de vară în funcție de nivelul de infestare, Movento 100 C - 1,875 l/ha, maximum 2 tratamente/ sezon la un interval de 14 zile - măr și păr, Pyrinex 25 CS - 0,3% la generația de vară, Decis 25WG - 0,045 kg/ha (0,003%).

Acarianul frunzelor de păr (Eriophyes pyri)

atac acarianul frunzelor de par

Descriere: adult cu corp alungit, cilindric, de culoare galbenă, cu două perechi de picioare pe abdomen.

Biologie: are 3-4 generații pe an și iernează ca femelă, sub solzii mugurilor. Primăvara, în martie-aprilie, femelele migrează pe dosul frunzelor. Acestea pătrund în țesuturile limbului, unde depun primele ouă (20-30 de ouă/femelă). După distrugerea țesuturilor în care s-au instalat, acarienii ies la suprafață în căutarea altor locuri sănătoase, pe care le infestează. Prima generație evoluează până la mijlocul lunii mai, a doua și cea de a treia se eșalonează până la sfârșitul lunii august, iar când timpul este favorabil poate evolua și generația a patra, până în septembrie.

Simptome: adulții și larvele înțeapă și sug sucul celular din țesutul frunzelor. Ca urmare, acestea se deformează (gofrează), apar niște gale galben-roșcate, care se extind pe întreaga suprafață, formând pete mari negre sau brune, iar în cazul unui atac masiv frunzele se usucă și cad. Fructele, de asemenea, sunt distorsionate și cad prematur.

Tratamente: Mospilan 20 SG – 0,45 Kg/ha + ulei vegetal (Toil - 0,5%).

Maria BOGDAN

Difuzoarele feromonale, ideale în gestionarea integrală a dăunătorilor din livezi

Difuzoarele feromonale sunt ideale în gestionarea integrală a dăunătorilor din livezi și reprezintă singura direcție de renunțare la insecticidele dăunătoare pentru fauna entomofilă și pentru consumatorii de fructe.

Gestionarea feromonilor în prinderea și distrugerea dăunătorilor din livezi, prin folosirea unor simple capcane cu feromoni înseamnă a urmări zborul adulților în vederea stabiliri momentului optim de aplicare a tratamentelor Este o metodă depășită, dar la noi în țară este singura folosită Metoda de confuzie sexuală constă în perturbarea recunoașterii mascul/femelă prin difuzia permanentă de analogi de sinteză a feromonului sexual în aerul din parcela de pomi. Se prezintă sub diferite forme de difuzori celulozici, biodegradabili și ușor de așezat în pomi, pe ramuri. Ei saturează atmosferă livezii de feromoni, asemănătoare cu semnalele emise de female, astfel încât masculii nu mai pot localiza femela, se împiedică împerecherea, nu mai rezultă ouă și larve  prădătoare, iar livezile sunt ocrotite fără a se mai recurge la tratamente chimice.

difuzoare feromonale

Principalul avantaj al utilizării acestor difuzoare este prin urmare diminuarea semnificativă și chiar suprimarea, în decurs de 2-3 ani de folosire, a  insecticidelor clasice și a reziduurilor care rămân pe fructe. În plus, se protejează prădătorii naturali care vor putea activa în favoarea limitării altor dăunători. Crește considerabil procentul de fructe de calitate, dispar total fructele înțepate, crește valorificarea de piață și se pot accesa subvenții folosind astfel de tehnici. Principiul confuziei sexuale datează de la începutul anilor 1990, când au fost omologate primele produse pentru specia piersic  și nectarine (modelul Shin-etsu, modelul Suterra, modelul Basf, modelul Isagro). Cercetarea s-a extins și la speciile  cais, măr, prun și viță-de-vie, arbori forestieri. Produsele au fost omologate pentru pomicultură din țările Uniunii Europene. Din anul 2012 au fost folosite și la ferma din Însurăței, județul Brăila, la speciile piersic, nectarine, măr, și prun. Am folosit următoarele modele :

(vezi tabel în revista tipărită pe bază de abonament)

Tipul de difuzoare  a feromonilor, modelul de dispunere  a acestora în parcele, schema de tratamente după caz pentru speciile măr, piersic, nectarin și prun, precum și protocolul de control s-au realizat după recomandările făcute de CRESO (Consorțiu de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă) din Piemonte Italia și care înglobează experiența de 20 de ani a pomicultorilor din această regiune.

Combaterea dăunătorilor la specia Măr

Lupta cu produse chimice împotriva principalului dăunător al fructelor de măr devine din an în an tot mai costisitoare  astfel că, în fața creșterii rezistenței dăunătorilor la insecticide, a numărului mare de generații de viermi ai fructelor, pieliței și minatoarelor, confuzia sexuală devine o alternativă foarte eficientă și economică. Timp de 4 ani am folosit modelul Shin-Etsu Isomate CLR pentru viermele merelor, viermele pieliței fructului  care dezvoltă trei generații pe an, atacă minimum 120 zile, efectul difuzoarelor este de 155 zile și  distribuirea lor în livada cu meri se face înainte de înflorit. S-au amplasat 1.000 de difuzoare, distribuite după o anumită schemă pe fiecare rând, un difuzor având o rază de acțiune de 10 mp. Amplasarea în livadă trebuie să aibă loc când începe zborul adulților, moment monitorizat cu 2 capcane cu feromoni/ha, atrapom, amplasate în zona protejată cât și în afara acesteia la 30 m. Prima concluzie a fost aceea că în capcana din zona protejată nu s-au prins adulți, dar s-au prins în zonă neprotejată. Protocolul de control în zona protejată s-a realizat urmărind numărul de fructe înțepate pentru a ști dacă mai aplicăm tratamente chimice suplimentare. Mai exact, se controlează 1.000 fructe și, dacă în luna iunie găsim 5 fructe înțepate, se poate face un tratament, iar în luna iulie, dacă sunt 10 fructe înțepate iar în luna august dacă sunt 8 fructe înțepate. În primul an am găsit în iunie 6 fructe înțepate și am aplicat un singur tratament cu isect-acaricidul Voliam Targo (1 l/ha). În următorii ani am aplicat numai tratamente cu Bcilus Turigensis, Defort (1,5 l/ha). După 4 ani nu am mai înregistrat fructe înțepate, calitatea fiind de fructe extra peste 85%. Pentru cele 4 specii de minatoare ale frunzelor am pus în livadă, pe baza observațiilor  din anii anteriori, 10 capcane cu feromoni (achiziționate de la institutul de chimie CLUJ) pentru specia de minatoare Stigmella malella, cu prindere parțială, peste 65%.

difuzoare feromonale 3

Combaterea viermilor fructelor de piersic, nectarin și prun

Soiurile de piersic și prun aduse din Italia sunt foarte valoroase, fiind apreciate calitativ pe piața vestică și la noi, dar sunt puternic atacate de viermii fructelor, care pot compromite recolta până la 50% chiar și atunci când se fac tratamente chimice, dar prin folosirea difuzoarelor cu feromoni rezultatele sunt spectaculoase, lipsesc fructele înțepate și cu monilioză și atunci când nu facem tratamente chimice. În anii următori am făcut totuși tratamente cu produse biologice  Defort, Bacilul turigensis pentru a crește eficiența economică a producției recoltate. Cheltuielile reduse au fost compensate de prețurile scăzute ale difuzoarelor cu feromoni, iar calitatea pieliței, a pulpei a permis livrarea la export a peste 80% din producție 

Petre EREMIA

Cât de protejați (mai) suntem împotriva dăunătorilor?

În ultimul secol, agricultorii s-au bazat tot mai mult pe sprijinul industriei chimice, care le-a pus la îndemână mijloace din ce în ce mai perfecționate pentru a ține în frâu bolile și dăunătorii. Însă, în ultimii ani, s-a petrecut un fenomen invers. Treptat, anumite molecule sunt retrase de pe piață sau utilizarea lor este din ce în ce mai drastic restricționată, iar unii dăunători devin din ce în ce mai toleranți la substanțele existente, în concentrații rezonabile. Astfel încât apare în mod firesc întrebarea: „Cât de multe mijloace mai avem la îndemână pentru a ne proteja culturile?“

PPA atacă prunii ...

Una dintre cele mai vechi probleme cu care s-au confruntat românii o constituie virusul Plum Pox (PPV) care produce vărsatul prunului, boală cunoscută și sub numele de Sharka. Este, spun specialiștii, cel mai distructiv patogen al speciilor pomicole sâmburoase din lume. El afectează în mod special prunul, dar nu ocolește nici caisul, piersicul sau cireșul. Infestarea prunilor românești cu PPV este endemică. Cea mai mică rată de afectare este înregistrată în Muntenia, 56%. În Moldova este de 74%, iar în Transilvania se ridică la 76%. Media la nivel național se cifrează la un catastrofic 69%. Efectele se traduc în termeni economici printr-o pierdere de producție de peste 50%. Soluția ar exista, ba chiar a fost testată în România: un prun transgenic, rezistent la virus. Numai că hățișurile legislației UE fac ca soiul „Honey Sweet“ să nu poată fi cultivat în România, cu toate că în alte țări este utilizat comercial de mai bine de un deceniu. Între timp, noi așteptăm până când o să cumpărăm țuica de prune de la conaționalii noștri emigrați în SUA!

... tanymecus distruge porumbul

Tanymecus dilaticollis este visul cel mai rău al tuturor fermierilor care se ocupă de cultura porumbului. Popular i se mai spune și rățișoara porumbului, dar mănâncă aproape orice plantă tânără din cultura mare. Doar mazărea îi displace. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne afectează în cele aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze. Atunci hrana lui predilectă este planta de porumb. Apoi se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă, de obicei, neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca cele produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.“

„Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea.

Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca, în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!

Dar pentru că tanymecus dilaticollis nu se mai găsește decât sporadic în alte țări din UE, Comisia Europeană a hotărât acum câțiva ani interzicerea folosirii acestei clase de substanțe. Până acum, fermierii români au reușit să se descurce grație derogărilor pe care guvernanții au reușit să le obțină an de am. Dar, după cum se vede, sunt tot mai greu de obținut.

... diabrotica vine din urmă

Și pentru că tot am vorbit despre porumb, să mai amintim un aprig dușman al acestei culturi: diabrotica virgifera sau viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Gândacii mici, de culoare cenușie, galben-verzuie, se hrănesc cu mătasea de porumb, cu paniculele sau cu frunzele de porumb, perforându-le. Până la încheierea vegetației porumbului (lunile septembrie – octombrie), adulții sunt prezenți pe plantele de porumb. Tot în această perioadă își depun ouăle în sol, la o adâncime de cca 15 cm. Primăvara, odată cu înființarea culturilor din anul următor, apar larvele care produc pagube prin distrugerea rădăcinilor porumbului.

Și acest dăunător a dezvoltat o toleranță ridicată, ba chiar imunitate la majoritatea produselor existente pe piață. Ceea ce nu l-a transformat încă într-un coșmar la fel de negru ca tanymecus este faptul că arealul său de răspândire este destul de restrâns, fiind semnalat mai mult în vestul țării. Dar, prognozează unii specialiști, nu va mai trece mult până să ajungă și în Bărăgan sau Moldova...

... iar tripsul și tuta absoluta atacă serele

Tot la capitolul coșmaruri, de data aceasta pentru horticultori, se înscrie și tripsul. Este o familie de insecte minuscule, destul de greu vizibile cu ochiul liber. Cu toate acestea, fac ravagii în culturile de legume, mai ales în cele de tomate. Tripsul este prezent în România de-abia de cinci – șase ani. Se pare că a fost adus din Olanda, odată cu instalații de irigare pentru sere second-hand. Inițial a fost semnalat în bazinele legumicole din Banat, apoi a ajuns în Teleorman. Deocamdată, în zona de est apare doar sporadic, dar, în mod cert, se află în plină expansiune. Pentru că îi place căldura, se dezvoltă cu predilecție în mediile protejate, cum sunt serele și solariile. Aceasta pare a fi și slăbiciunea sa. Este aproape imun la insecticide, dar este ușor de distrus de către anumite insecte. Trăind în medii protejate, e relativ la îndemână să fie combătut biologic, folosind anumite specii de prădători.

Vestea proastă este că familia tripsului mai cuprinde și specii care se hrănesc cu graminee precum grâul, orzul, secara și ovăzul. În condițiile de primăvară și vară specifice României, răspândirea acestui dăunător în câmp reprezintă o amenințare majoră.

Aceeași poveste, cu excepția rudelor consumatoare de cereale, se potrivește, în linii mari, și pentru tuta absoluta. Și acest dăunător este un nou-venit în peisajul horticulturii românești, dar este deja imun la toate insecticidele folosite în România. În plus, este dornic să ia cu asalt solariile și serele nepăzite de prădători.

Alexandru GRIGORIEV

Dăunătorii mărului

Viermele merelor (Cydia pomonella) iernează în stadiul de larvă în crăpăturile scoarței pomilor, sub frunzele căzute, în depozitele de păstrare a fructelor etc. Dezvoltă două generații pe an. Atacul primar se manifestă la fructele tinere, unde larvele primei generații fac rosături super­ficiale în pieliță. Păgubitor este atacatul secundar, când larvele pătrund în fruct, formează galerii până la casa seminală, consumând pulpa și semințele.

Păduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus): dăunătorul dezvoltă două-trei generații pe an și iernează în stadiul de larvă de vârsta I, sub scut, pe ramurile pomilor. Atacul vizează fructul, frunzele și ramurile. Preferențial atacă părțile lemnoase ale mărului, pe care le înțeapă cu rostrul, sugând conținutul celular al acestora. Pe fructe, păduchele se localizează în zona pedunculară și calicială; în jurul înțepăturilor se formează pete roșii. Fructele rămân mici, fără aspect comercial. Pomii tineri se usucă în 2-3 ani, iar cei bătrâni au vegetație anemică, frunze etiolate, ramuri degarnisite, producție scăzută; după câțiva ani, aceștia se usucă progresiv, de la vârf către bază.

Viespea merelor (Hoplocampa testudinea) are o singură generație pe an, iernează în sol, ca larvă în interiorul unui cocon. Atacul este cauzat de larve; acestea fac galerii superficiale în zona caliciului, pielița fructului devine rugoasă, se brunifică, se adâncește, fructele își pierd aspectul comercial. Când fructele cresc, larvele pătrund în pulpă, sapă galerii până la loja seminală, consumă semințele și pulpa din jur, iar fructele, cu timpul, cad.

Molia marmorată a mărului (Phyllonorycter blancardella): insecta dezvoltă 3-4 generații/an și iernează în stadiul de pupă, în frunzele atacate, căzute la sol. Larvele rod mezofilul frunzelor sub forma unei mine cu aspect marmorat. Epiderma superioară se bombează, se pătează, iar cea inferioară se brunifică. La un atac masiv, întreaga suprafață a frunzei este acoperită cu mine, frunzele cad prematur, pomii se degarnisesc, iar fructele își încetează creșterea.

Gărgărița florilor de măr (Anthonomus pomorum) iernează ca adult, în jurul coletului, în stratul superficial de sol ori sub scoarța exfoliată a pomilor și dezvoltă o generație pe an. Larvele consumă în totalitate organele interne ale florilor, care nu se mai deschid și se usucă, bobocii florali atârnând mult timp pe ramuri.

Păduchele verde al mărului (Aphis pomi) iernează sub formă de ou pe ramurile subțiri, la baza mugurilor ori sub scoarță, dezvoltând 8-12 generații pe an. Coloniile de păduchi preferă partea inferioară a frunzelor din vârful lăstarilor, unde se hrănesc cu seva suptă din țesuturi. Frunzele înțepate se răsucesc, se îngălbenesc și se usucă. Părțile atacate sunt umplute cu excremente dulci (roua de miere), pe care se instalează fumagina. La un atac puternic, pomii se debilitează și produc fructe mici, fără aspect comercial.

Păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) dezvoltă 8-12 generații/an și iernează ca forme radicicole în zona coletului și ca larve, pe părțile aeriene ale pomului. Păduchii colonizează tulpinile, ramurile, lăstarii și rădăcinile, pe care le înțeapă, sugând sucul celular. În locurile înțepăturilor celulele se hipertrofiază, apar umflături mici, până la tumori canceroase. Dăunătorul se recunoaște ușor după secreția ceroasă, filamentoasă, de culoare albă, care acoperă colonia.

Acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi) este polifag, iernează sub formă de ou și dezvoltă 5-6 generații pe an. Atacă frunzele, al căror țesut se depigmentează, apărând un colorit alb-argintiu, ruginiu la sfârșit. Frunzele cad prematur, iar diferențierea mugurilor – implicit producția viitoare – este influențată negativ.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS