Unbeaten 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Feb 2021

Cu Pioneer, soia este o cultură profitabilă

Compania Pioneer este cunoscută în țara noastră mai ales pentru hibrizii de porumb și floarea-soarelui pe care îi pune la dispoziția fermierilor, iar rezultatele pe care aceștia le obțin îi determină să aleagă în fiecare an hibrizii companiei americane. Însă nici la soia oferta Pioneer nu trebuie neglijată, pentru că soiurile din portofoliul companiei au dovedit că pot oferi producții record și pe câmpurile noastre. Un exemplu concret sunt rezultatele obținute în Insula Mare a Brăilei, acolo unde reprezentanții Agricost au semănat doar cu soiuri Pioneer întreaga suprafață cultivată cu soia.

4 soiuri cu performanțe ridicate

Agronomii sunt de părere că soia este o cultură ce nu ar trebui să lipsească din nicio fermă, iar dacă sunt respectați pașii pentru înființarea culturii și mai apoi cei de întreținere producțiile nu au cum să dezamăgească. „Este planta de cultură care are cea mai mică variație a prețului la nivel mondial. La acest moment este o cultură care ocupă doar 150.000-160.000 ha în România, foarte puțin. La cele mai mari ferme, soia ocupă un loc important. De exemplu la Agricost, în Insula Mare a Brăilei, 10.000 ha sunt însămânțate cu soia, în cultură dublă, bineînțeles. Și la Agro Chirnogi soia ocupă o suprafață importantă, 24.000 ha, ambele ferme alegând soiuri Pioneer. Eu cred că la nivelul României ar trebui dublată suprafața cultivată cu soia, pentru că potențial există. Ca densitate de semănat, noi recomandăm 55-65 de boabe germinabile/m2, adâncimea de 4-6 cm, norma de sămânță 80-110 kg/hectar, distanța între rânduri de 40 cm, 55 cm sau 70 cm“, a specificat Jean Ionescu, directorul general pentru operațiuni comerciale Pioneer.

Acesta a mai adăugat și faptul că pentru o producție ridicată, de peste 4 t/ha, este necesară aplicarea unei substanțe active cu azot, cel puțin 40 kg la pregătirea patului germinativ: „Concepția este că, dacă soia este o plantă fixatoare de azot, culturii nu îi trebuie aplicat azot. Dar nu este așa! Și, din păcate, în prezent 80% din suprafața cu soia de la noi este semănată fără azot, iar fermierii care nu aplică automat au producții mai mici, indiferent de situație.“

PR91M10, cel mai timpuriu soi

În prezent, compania Pioneer comercializează 4 soiuri de soia: PR91M10, P21T45, PR92M35 și PR92B63. Dintre acestea, PR91M10 este cel mai timpuriu soi, face parte din grupa I de maturitate, în sudul României se cultivă în cultură dublă, iar în nord-estul țării beneficiază de condiții optime de dezvoltare și oferă producții ce ajung și la 5 t/ha. Are bobul sferic, uniform, gălbui deschis, din care se obține lapte de soia foarte apreciat. Este cel mai vândut soi în România, dar și în Europa, are conținut de proteină de peste 36% și tolerează atacul de mană pe tulpină şi păstăi. Este adaptat condițiilor de cultură de la noi din țară, inclusiv în zona Moldovei.

P21T45, semitimpuriul cu producții maxime

20170825 114207

Soiul P21T45 este unul semitimpuriu, cu înflorire timpurie și are cel mai mare conținut de proteină, peste 43%, dintre toate soiurile care se cultivă în România. Are boabele mari cu hilul maro și prezintă o foarte bună rezistență la cădere. În ceea ce privește densitatea de semănat, fermierii trebuie să asigure minimum 550-650.000 de plante recoltabile la hectar. Poate fi cultivat atât în irigat, cât și în neirigat.

PR92M35 și PR92B63

Alte două soiuri din portofoliul companiei Pioneer sunt PR92M35 și PR92B63, ambele semitimpurii, cu potențial de productivitate ridicat. PR92M35 are bobul mare, rotund, cu hilul de culoare maro. Prezintă o rezistență ridicată la boli, inclusiv la mană, iar pentru o producție de peste 4 tone trebuie asigurată densitatea de aproximativ 600.000 de plante/ha.

PR92B63 este cel mai popular soi în fermele agricultorilor români. Are bobul mare și sferic, cu hilul de culoare cafenie. Are conținut ridicat de proteină și se poate cultiva în zonele favorabile culturii, chiar și în nordul țării.

Pentru o recoltă bogată, specialiștii Pioneer recomandă ca soia să fie semănată după cereale păioase, sfeclă de zahăr, porumb, însă niciodată după floarea-soarelui sau alte leguminoase și nici după soia. În ceea ce privește recoltarea, cultura nu trebuie luată din câmp dacă nu are umiditatea de 14%.

Larissa SOFRON

Hameiul - o cultură profitabilă, dar greu de realizat

Cultura hameiului este reglementată printr-o lege specială, 627/2002. Cultivatori sunt puțini și suprafața este de asemenea redusă; dar a fost înființat un consiliu consultativ pentru hamei, un birou de inspecții, producătorii fiind condiționați să formeze asociații / organizații profesionale. În urmă cu 27 de ani, România deținea 2.700 ha de hamei. Astăzi, deși ar exista infrastructură pentru 600 ha, se cultivă sub 250 ha, cele mai mari suprafețe concentrându-se în Mureș, Brașov și Sibiu. Arealul de cultură este completat cu zone din județele Alba, Cluj și Hunedoara.

De altfel, tot în 2002, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a stabilit, prin Ordinul 623, zonele și suprafețele de cultură:

  • zona I: Huedin-Gherla-Cluj-Napoca – 98 ha (județul Cluj), Saschiz-Albești – 347 ha și Acățari – 143 ha (Mureș), Rupea-Criț – 180 ha (Brașov);
  • zona a II-a: Dumbrăveni – 235 ha, Laslea – 60 ha, Valchid – 61 ha, Slimnic – 224 ha, Șura Mică – 160 ha (jud. Sibiu), Sighișoara – 348 ha, Chețani – 197 ha (jud. Mureș);
  • zona a III-a: Aiud-Rădești – 180 ha (jud. Alba) și Orăștie-Aurel Vlaicu – 228 ha (jud. Hunedoara). Plantațiile înființate în afara acestor zone nu sunt recunoscute ca purtătoare de denumire de origine, nu pot fi certificate și nu beneficiază de sprijinul statului. Investiția într-un hectar de hamei se ridică la 5-6 mii de euro, în primul an, plus alți 4-5 mii de euro în următorii ani, până la prima recoltă. Durata de viață a unei plantații este de 15-20 de ani, cultura fiind una extrem de dificilă și probabil din acest motiv tehnologia este la îndemâna unui număr foarte mic de specialiști.

Date generale

Hameiul (Humulus lupulus) aparține familiei Cannabaceae care include și genul Cannabis (cânepă). Crește în flora spontană din lunci, câmpie și deal, până la altitudinea de 800-1.000 m, fiind introdus în cultură în Germania, în urmă cu aproape 1.300 de ani, țară care a și folosit planta pentru prima dată în lume în producția de bere (anul 1079). Conține ulei volatil, esteri valerianici, flavonoide, tanini, geraniol etc. – substanțe de uz medicinal (sedativ major), dar și principii amare (lupulină) care-i dau cele mai mari întrebuințări în industria berii, prin utilizarea inflorescențelor (femele) cunoscute popular sub numele de con. De la hamei se utilizează inflorescențele (femele) uscate, pulberea de hamei (măcinarea organelor aeriene în totalitate), pulberea de hamei cu un conținut ridicat de lupulină (măcinare după ce s-au îndepărtat frunzele, tulpinile și bracteele), extractul de hamei (produs concentrat obținut prin acțiunea unui solvent), produse amestecate cu hamei etc.

Materialul săditor

Cea mai dificilă etapă este cea de obținere a materialului săditor (semințe – în lucrări de selecție, butași – pentru cultură). Butașii (10-12 cm lungime, 1,5-2 cm diametru, 4-6 ochi) sunt recoltați de la plante în vârstă de 3-8 ani, alese în funcție de soi, vigoare, perioade de înflorire etc. Aceștia se trec în pepiniere pentru înrădăcinare. Terenul din pepinieră (nisipo-lutos) va fi îngrășat cu gunoi de grajd, potasiu și fosfor (câte 60-80 kg din fiecare substanță chimică la care se vor adăuga, primăvara, 50-60 kg de azot), va fi desfundat, tratat împotriva dăunătorilor (viermi sârmă, cărăbușul de mai, coropișnița). Plan­tarea butașilor se realizează primăvara, în martie-aprilie, la distanțe de 80-100 cm între rânduri și 15-20 cm între plante pe rând, după ce, în prealabil, aceștia au fost cufundați într-o soluție ce să le confere rezistență la boli și dăunători. În perioada de vegetație se mai aplică alte 7-8 stropiri împo­triva manei ori/și a dăunătorilor. Pepiniera va avea și un sistem de susținere (șpalieri și sârme).

Plantarea

Distanța de plantare recomandată este de 3 metri între rânduri și 0,80 m între plante pe rând. Densitatea la hectar va fi de 4.166 de butași. În practică se utilizează și alte distanțe între rânduri în funcție de soi, fertilitatea terenului, microclimat etc. Plantarea se face toamna (15 octombrie - 15 noiembrie) sau, mai rar, primăvara (martie-început de luna mai). În prealabil terenul se desfundă la 60 cm, se fertilizează cu gunoi de grajd (dacă se mai găsește!), fosfor și potasiu, cu adaos de azot primăvara și se aplică, dacă este nevoie, tratament cu insecticid împotriva dăunătorilor. Dacă terenul este infestat, inclusiv gropile se prăfuiesc. Tot mecanic (sau manual pentru cine nu dispune de mașini) se sapă gropi adânci de

30-40 cm și cu diametrul de 30 cm. Plantarea se face de regulă imediat, cât să fie pământul reavăn, la adâncimea de 12-15 cm. În prealabil butașii se fasonează, se scurtează rădăcinile mai lungi de

20 cm, se mocirlesc (amestec de balegă de vacă, două părți pământ argilos și apă). Tehnologia este asemănătoare pomilor fructiferi: se pune pământ pe fundul gropii, se așază butașul cu rădăcinile răsfirate, se adaugă pământ mărunt și umed, se presează, se pune iar pământ. Groapa se completează în timpul lucrărilor de întreținere din primul an. Dacă este necesar, în fiecare groapă se poate pune și gunoi de grajd (2-5 kg).

Instalarea sistemului de susținere

Planta este agățătoare și atinge înălțimi de 6 m. Sistemul de susținere este așadar esențial. În România a fost consacrată susținerea pe stâlpi din fier înalți de 7-8 m, sârme orizontale de-a lungul rândului și sârme verticale pe care sunt dirijate corzile de hamei. Instalația de susținere este valabilă pe toată durata plantației. De altfel, desființarea sistemului de susținere este permisă numai în cadrul programului de reconversie a acestora, propus de Consiliul consultativ pentru hamei și aprobat prin ordin al ministrului Agriculturii. Totul înseamnă o investiție costisitoare, mulți bani fiind necesari și pentru întreținerea culturii în primii ani până la intrarea în producție. Din acest motiv hameiul a intrat în politicile de subvenționare, 509,0909 de euro/hectar, în 2017, cu posibilități de creștere la 545 de euro/ha până în 2020. Ca întreținere, cea mai mare importanță este acordată tăierii, tratamentelor împotriva bolilor și dăunătorilor și lucrărilor solului. Producția este de 1.200-1.500 kh/ha.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 18-20

Zmeurul, din flora spontană la una dintre cele mai profitabile culturi

Zmeurul este un arbust ce aparține familiei Rosaceae, tufos ca structură, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu frunze dințate la extremități, albe pe partea inferioară și verzi pe cea superioară, care are flori albe ce înfloresc începând din luna mai. Deși crește spontan în mai multe locații din țara noastră, zmeurul a atras atenția agricultorilor care au înființat culturi tocmai pentru că valorificarea fructelor și, de ce nu, și a frunzelor se poate transforma într-o afacere prosperă. Care sunt pașii pentru înființarea unei culturi de zmeur ce se întinde pe un hectar, care este investiția inițială și cum poate fi recuperată am aflat de la domnul inginer agronom Gabriel Achim, producător și distribuitor de material săditor, zmeur și mur, din Fundulea.

Alegerea terenului și plantarea

Chiar dacă nu are pretenții la sol, zmeurul are o mai bună dezvoltare și, implicit, oferă o productivitate mai ridicată dacă noua plantație va fi amplasată într-o zonă în care solul este nisipo-lutos, bogat în humus, bine aerisit și care permite reținerea apei. Pregătirea solului presupune a fi arat, discuit și se aplică anumite îngrășăminte, de preferat un complex NPK, lucrări care de altfel se realizează și în cadrul înființării majorității culturilor. Plantarea se poate realiza fie primăvara, fie toamna. Însă este recomandată plantarea în toamnă pentru a nu risca ca în lunile imediat după plantare să fie secetă, așa cum s-ar putea întâmpla în perioada mai-iunie în cazul în care plantarea se realizează primăvara.

În momentul plantării, drajonii trebuie să aibă vârsta de un an, iar prețul/bucată începe de la 2,5 lei și poate ajunge până la 6 lei, în funcție de soi. Pentru înființarea unui hectar sunt necesari circa 7.000-10.000 de bucăți; distanța la plantare poate diferi, însă specialiștii recomandă pregătirea unor găuri cu adâncimea de 60 cm și adâncimea de 40 cm, la distanța de 2-3 metri între rânduri și 1 metru pe rând. Drajonul se așază în pământ la o distanță de 20-30 cm, diferența până la 60 cm fiind astupată cu pământ. În aceste condiții trebuie menționat faptul că cel care se hotărăște să înființeze o cultură de zmeur ce se întinde pe un hectar ar trebui să dispună de aproximativ 10.000 de euro, bani necesari pentru achiziționarea butașilor, a materialelor necesare pentru înființarea culturi, plus cheltuielile pentru efectuarea lucrărilor solului.

Cei care intenționează să înființeze o cultură trebuie să știe că zmeurul are nevoie de lumină, prezența ei influențând calitatea fructelor; de aceea este recomandată plantarea pe versanți.

Și temperatura este un factor important deoarece trebuie cunoscut faptul că nu suportă temperaturile negative sub -20°C și nici pe cele prea ridicate în perioada de vegetație. De asemenea, umiditatea este un alt factor cheie în dezvoltarea plantației. Zmeurul are nevoie de apă, însă nu de foarte multă; în cazul în care există riscul apariției băltirilor trebuie știut că pot provoca asfixierea rădăcinilor. În cazul în care imediat după plantare nu se înregistrează precipitații, este recomandată udarea butașilor cu circa 3-4 litri de apă, operațiune ce trebuie repetată cel puțin de două ori, apoi drajonul trebuie tăiat la maximum 5 cm de sol.

Tratamente și întreținere

Modul de plantare se alege în funcție de sistemul de conducere pe care se vrea a se dezvolta cultura: în benzi cu spalieri, în formă de gard fructifer, sub formă de evantai sau pe araci. Unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie cunoscute despre zmeur este faptul că nu are buruieni, dezvoltarea este mult mai rapidă și sigură și de aceea necesită fie stropiri, fie îndepărtarea acestora cu sapa, în funcție de cum își permite sau preferă cultivatorul. Dacă se optează pentru erbicidat, este recomandată aplicarea unui produs care combate buruienile cu frunză lată, iar între rânduri se poate aplica un erbicid total. Zmeurul necesită stropire împotriva bolilor chiar înainte de perioada de înflorire; de asemenea, sunt necesare și tratamentele contra dăunătorilor, numărul total al acestora fiind uneori și mai mare de 6.

Solul trebuie întreținut asemenea unui ogor; o dată la 3 ani se aplică gunoi de grajd, necesită apă dacă este secetă. Primăvara se îndepărtează tulpinile uscate care au rodit anul anterior și se răresc pentru a permite o mai bună dezvoltarea în noul sezon.

Recoltare şi valorificare

Apariția fructelor se poate observa încă din primul an, nu în cantități foarte însemnate, însă din anul 3-4 recoltele pot ajung la maximul producţiei indicate de soiul plantat. Zmeura se coace la începutul lunii iunie, iar recoltarea se poate realiza manual sau cu utilaje, însă la noi în țară se recoltează cu precădere manual deoarece utilajele ce ar putea fi folosite au un preț ce se apropie de 200.000 de euro.

Valorificarea producţiei poate aduce venituri importante în fermă, mai ales că preţul zmeurei per kilogram nu prea scade sub 10 lei; în funcţie de perioadă şi tipul de vânzare, engros sau en detail, poate trece de 25 lei/kg. Un bun atu pentru valorificarea zmeurei ar fi comercializarea în extrasezon, conservată la congelator, fiind distribuită restaurantelor sau cofetăriilor la un preţ convenabil. Fructele se folosesc atât în industria alimentară, cât şi în cea farmaceutică pentru medicamente sau ceaiuri. De asemenea, frunzele şi lăstarii pot fi comercializaţi pentru valorifi­carea în industria farmaceutică.

Loredana Larissa SOFRON

Cerinţe pentru o cultură profitabilă

În decursul istoriei fiecărei culturi agricole, aceasta și-a înregistrat în informaţia sa genetică toate cerinţele privind aprovizionarea cu apă, lumină, căldură, aer, CO2, elemente nutritive, spaţiu de nutriţie, de fapt toţi factorii de mediu.

Când aceste cerinţe nu sunt corespunzătoare, plantele își autoreglează creșterea, dezvoltarea, fotosinteza, transpiraţia, indicele foliar, respectiv producţia, adaptându-se la condiţiile minime existente, urmărind, în final, să asigure perpetuarea speciei, chiar dacă nu poate realiza decât o singură sămânţă.

Aceste aspecte intime ale plantelor agricole au fost formulate de acad. D. Davidescu în „Legea autoreglării biologice a culturilor agricole“.

Prin urmare, asistăm la două laturi importante privind comportarea plantelor agricole la condițiile existente:

1. Care sunt condițiile asigurate plantelor agricole;

2. Cum reacționează plantele, prin autoreglare, la condițiile existente.

Să le desfășurăm, pe scurt:

1. Ce condiții trebuie asigurate?

a) Aprovizionarea cu apă se consideră corespunzătoare atunci când conținutul de apă al solului se găsește între plafonul minim și capacitatea de câmp. Rădăcinile plantelor au o forță de absorbție a apei de maximum 15-20 atm. Apa ușor accesibilă este atunci când solul o reține cu forțe mai mici de 1 atm și poate fi accesibilă până la 15 atm. Dar, pe măsură ce conținutul în apă al solului scade, ea este reținută cu forțe din ce în ce mai mari și plantele nu o mai pot absorbi decât în cantități mici și cu mari cheltuieli de energie.

Când plantele simt lipsa apei, ele își reglează metabolismul, procesele de creștere și dezvoltare fiind astfel încetinite.

b) Asigurarea luminii este foarte importantă, plantele având nevoie de o anumită intensitate luminoasă. Astfel, pentru înflorire și fructificare, mazărea are nevoie de 1.100 luxi, fasolea de 2.400 luxi, grâul de 1.200-2.200 luxi etc. În zonarea culturilor agricole s-a ținut seama de aceste cerințe cunoscând durata de strălucire a soarelui în fiecare zonă: Moldova 1.900-2.000 ore strălucire, Câmpia Română – 2.100 ore, Dobrogea – 2.300 ore.

Coeficientul de utilizare a energiei luminoase diferă, de asemenea, de la o specie la alta, astfel: porumbul – 2,5%, grâul – 3,2%, floarea-soarelui – 4,5%.

c) Necesarul de căldură este specific fiecărei culturi agricole, începând cu temperatura minimă de germinare și până la maturitatea recoltei. Și aici s-a ținut seama la zonarea culturilor de cerințele plantelor. Astfel:

– temperatura medie anuală în perioada de ve­getaţie în Câmpia Română este 10-11,5°C și realizează 3.800-4.300°C; în Câmpia Moldovei – 9-9,5°C și realizează 3.400-3.700°C, în Dealurile Transilvaniei – 7-8°C și realizează 2.900-3.200°C.

Pe de altă parte, constanta termică (necesarul de temperatură până la maturitate) este: la porumb 1.200-2.300°C, la grâu 2.000-2.300°C, la floarea-soarelui 1.700-2.500°C, iar la sfecla-de-zahăr 2.400-2.700°C.

La rândul său, fiecare soi (hibrid) are cerințe diferite față de constanta termică.

Exemplu: soiurile extratimpurii de soia 1.000-1.150°C, iar cele târzii peste 1.450°C.

d) Asigurarea cu aer și CO2 se realizează din atmosferă, care conține 21% oxigen folosit în procesele de oxidare din plante producătoare de energie și 0,03% CO2 folosit în sintetizarea carbohidraților prin fotosinteză.

Aerul din sol este mai sărac în oxigen (19%) și mai bogat în CO2 (0,3-1%).

Depășirea acestor limite creează probleme în absorbția apei și a elementelor nutritive de către rădăcini.

e) Asigurarea cu elemente nutritive este hotărâtoare în realizarea recoltei.

Fiecare cultură are un consum specific de nutrienți pentru a realiza o tonă de recoltă. Astfel, grâul consumă 25-35 kg N, 12-18 kg P2O5, 20-30 kg K2O. Pe baza analizelor agrochimice se cunoaște ce poate oferi solul, iar diferența trebuie asigurată prin îngrășăminte la nivelul recoltei programate.

f) Realizarea prin semănat a unui anumit spațiu de nutriție rezultat pe baza a numeroase experiențe în câmp, adică distanța între rânduri și între plante pe rând. Nerespectarea acestui spațiu face ca plantele să nu mai beneficieze de hrana și lumina necesare pentru fotosinteză.

2. Când condițiile prezentate mai sus nu sunt realizate, plantele își autoreglează procesele de creștere și dezvoltare, astfel:

a) Creșterea plantelor presupune înmulțirea celulelor cu ajutorul zonelor meristematice și realizarea armonioasă a tuturor componentelor plantei.

Lipsa condițiilor corespunzătoare face ca anumite organe ale plantelor sau plantele în totalitate să aibă talia mică, firavă.

b) Dezvoltarea plantelor presupune apariția organelor de reproducere, respectiv a organelor florale și dezvoltarea acestora. În condiții necorespunzătoare, planta își dirijează toate resursele spre a-și dezvolta și maturiza cel puțin o sămânță în scopul perpetuării speciei.

c) Fotosinteza este asigurată de toate componentele verzi ale plantelor și ea depinde de intensitatea luminii, respectiv de poziția frunzelor față de incidența razelor solare. Plantele umbrite sau porțiunile situate mai jos, unde pătrund mai greu razele solare, vor avea un randament fotosintetic mai mic.

d) Transpirația este fenomenul prin care plantele elimină mari cantități de apă din cea absorbită odată cu elementele nutritive. În sinteza materiei organice numai o foarte mică parte din apă este folosită.

Transpirația are loc, de regulă, prin stomate care, prin închidere și deschidere, pot regla regimul apei în corpul plantei.

Transpirația este dependentă de temperatură și umiditate atmosferică.

e) Indicele foliar reprezintă raportul dintre suprafața frunzelor unei culturi și suprafața de teren ocupată de cultura respectivă.

Exemplu: indicele foliar la grâu este 4, adică suprafața frunzelor are 4 ha/1 ha teren cultivat la floarea-soarelui este 3,2-4, iar la porumb, în condiții necorespunzătoare de cultură, este 0,7-1, într-o cultură obișnuită este 4-5, în condiții de irigare este 5-6.

f) Recolta reprezintă rezultatul cumulat al tuturor acestor factori și este condiționată, în primul rând, de factorul care se găsește în minim pornind de la principiul „egalei însemnătăți a factorilor de vegetație“.

Din cele de mai sus rezultă obligația agricultorilor de a cultiva în fiecare regiune culturile zonate iar, prin tehnologia de cultură, să le asigure condiții optime pentru creștere și dezvoltare.

Prof. dr. Vasile POPESCU

Căpşunele. Măsuri agrotehnice pentru o cultură profitabilă

Printre afacerile de nişă care vor aduce profit, cel puţin şapte-opt ani de acum înainte, se numără cultivarea căpşunilor. La un hectar, profitul este, în medie, 50.000 de lei/an. „Cel puţin şapte-opt ani se mai pot face bani din vânzarea căpşunelor. Următoarele specii de nişă vor fi afinul, murul, zmeurul“, a declarat, pentru Lumea Satului, preşedintele Asociației Cultivatorilor de Căpşuni din România, dr. ing. Nelu Orlaie.

România producea, până în 1989, aproape 40.000 de tone de căpşune pe an, acestea fiind obţinute pe suprafeţe ce aparţineau CAP-urilor. După destrămarea structurilor cooperatiste, producţia a scăzut dramatic, ajungând la doar 5.000-6.000 de tone/an. Cu trecerea anilor, stabilizarea pieţei a dus la o creştere a producţiei, care în prezent se ridică la 20.000 de tone.

 Soiuri cultivate în România

În România aproape 70% din suprafaţă este cultivată cu căpşuni din soiul Premial, urmat de Redgauntlet, Dana şi Elsanta. În ultimii ani au început să fie lansate în cultură soiurile Magic, Real şi Coral. Pe suprafeţe mici se mai întâlnesc soiurile Senga Sengana, Marmolada, Elsinore (indiferent la fotoperioadă) şi altele, potrivit lui Nelu Orlaie. Pe plan mondial cele mai răspândite soiuri sunt Honeoye, Elsanta, Camorosa, Marmolada, Chandler, Darselect.

Distanţele de plantare

În funcţie de tipul de maşină folosită la plantare, distanţele dintre stoloni variază între 70 şi 90 cm, între rânduri, şi 25-30 cm între plante pe rând. Pe suprafeţe mici, în grădină, când se lucrează manual, se poate reduce distanţa de plantare între rânduri la 60-65 cm. Sistemul de plantare în benzi este mai puţin recomandat, întrucât posibilităţile de mecanizare sunt minime.

Plantarea

Lucrarea se poate face manual sau mecanizat cu maşina de plantat răsaduri. Plantarea manuală este cea mai răspândită şi cu rezultate bune la prindere, deşi este mai costisitoare. Plantarea manuală se poate face cu plantatoare speciale în formă de U, cu sapa sau uneori cu plantatoare în formă de lingură. Nu se vor folosi plantatoarele conice, care se folosesc în legumicultură.

Plantarea se face după o irigare prealabilă cu una-două zile înainte de plantat sau după o ploaie, când terenul s-a zvântat la suprafaţă. Se marchează terenul cu ţăruşi, la distanţele de plantare între rânduri, iar apoi se întind sârme sau sfori cu distanţa marcată între plante pe rând. Dacă nu sunt marcate sforile, se face o măsură pe care o folosesc muncitorii la primele câteva zeci de plante. Se creează foarte repede obişnuinţa, iar apoi plantarea va decurge uşor, fără să mai fie nevoie de măsură.

Dacă se face plantarea cu plantatorul special de căpşuni plantele nu se mai mocirlesc şi nu se mai fasonează rădăcina. Dacă se plantează cu lingura de plantat sau cu sapa, se fac gropile înainte, iar apoi se plantează stolonii cu rădăcina dreaptă până la nivelul coletului. După plantare, mugurele central trebuie să fie la nivelul solului.

Plantarea mecanică se face cu maşina de plantat răsaduri de legume MPR 5 sau MPR6 ori cu altă maşină de plantat răsaduri, iar concomitent se realizează şi udarea. Frunzele şi rădăcina trebuie fasonate înainte, iar după plantare urmează o verificare a tuturor stolonilor şi se corectează manual greşelile de plantare.

În ţările din Vest, dar mai ales în SUA, s-au perfecţionat maşini de plantat, dar totuşi cele mai multe plantaţii, chiar şi în ţările vestice, se realizează manual. Procentul de prindere în cazul plantării mecanice este mai scăzut, având în vedere cauzele enumerate mai sus şi este necesară, după două săptămâni de la plantare, completarea golurilor.

Greşeli care se fac frecvent la plantare:

• Copca (gropiţa) din pământ nu este suficient de adâncă şi vârful rădăcinilor se îndoaie în sus.

• Mugurele central (inima) rămâne cu unu-doi centimetri deasupra solului şi plantele înrădăcinează greu sau se usucă.

• Mugurele central este îngropat uşor în pământ şi planta se usucă.

• Solul nu este bine tasat în jurul plantei, rădăcina nu are un bun contact cu solul şi plantele suferă în dezvoltare sau se dezvoltă mucegaiuri pe rădăcină.

• Nu se udă plantele după plantare şi se ofilesc.

Perioada de plantare

Stolonii se plantează toamna, între 15 septembrie şi 15 octombrie, şi primăvara, în intervalul 10-30 aprilie.

În general, înfiinţarea plantaţiilor cu plante proaspete prezintă dezavantajul că terenul este ocupat câteva luni în plus faţă de plantarea de vară şi nu se obţine o producţie de fructe în primul an.

Plantarea de vară se face în lunile iulie-august cu plante recoltate primăvara timpuriu şi păstrate în depozite frigorifice, aşa-numitele plante „frigo“. Avantajul este că se obţine producţie de fructe în anul următor. Există şi posibilitatea înfiinţării de plantaţii de căpşuni cu plante „frigo“ foarte bine dezvoltate, numite A+, care, plantate în luna mai, asigură o producţie de fructe după şase-opt săptămâni de la plantare. În România plantele „frigo“ se importă şi sunt mult mai scumpe.

Forţa de muncă ieftină

„România are un climat favorabil culturii de căpşuni, dar oamenii nu cunosc tehnologia şi evită această cultură. În orice zonă din ţară se pot pune căpşuni. E nevoie de programe de informare prin care oamenii să cunoască avantajele cultivării căpşunilor, nu de subvenţii. Din vânzarea căpşunelor se obţin bani frumoşi, fără vreun ajutor financiar de la stat“, declară Nelu Orlaie.

Profitabilitatea acestei culturi se datorează atât costurilor scăzute cu forţa de muncă din România, comparativ cu ţările occidentale, cât şi cererii mari.

Potrivit lui Nelu Orlaie, de pe un hectar se obţin 20 de tone de căpşune. Aceasta înseamnă că, la un preţ mediu de vânzare, se poate obţine un profit de 50.000 de lei, în timp ce investiţia iniţială este de 50.000 de lei, incluzând stolonii, sistemul de irigaţii, pesticidele. Adică, tot ce înseamnă înfiinţarea şi întreţinerea culturii.

Preţul, nejustificat de mare

În România, preţul mediu al unui kilogram de căpşune este de cinci-şase lei, dar poate ajunge şi la 10 lei.

„Preţul este nejustificat de mare, pentru că la noi costul cu forţa de muncă este mult mai redus faţă de ţări precum Spania şi Italia“, spune preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Căpşuni. Aşa s-ar putea explica şi consumul scăzut de doar un kilogram/cap de locuitor în România, la jumătate faţă de media europeană, unde se situează la 2,5 kilograme/cap de locuitor.

Lidia TRUICĂ

Abonează-te la acest feed RSS