„Statutul ecologic se bazează pe o metodă de agricultură, așa că atât timp cât fermierul ecologic urmează procedurile ecologice, statutul ecologic nu este amenințat, chiar dacă un material interzis se găsește în cultură organică.“

Să subliniem că acest punct de vedere se aplică Statelor Unite – rețineți că Programul Național Organic (NOP) al USDA nu folosește termenul „contaminare“ în niciun context oficial – și, practic, nici în UE, unde pragul de toleranță pentru prezență de „OMG“ în raport cu materialul „convențional“ sau „organic“ a fost stabilit la 0,9%. Acel 0,9% este limita pentru prezența accidentală a produselor ADNr autorizate, peste care o etichetă devine obligatorie: acest procent scade la zero în cazul materialului „OMG“ neautorizat. În schimb, în Australia regulile naționale „ecologice“ sunt deosebit de stricte: nu este permis niciun nivel minim de amestec cu „OMG“, iar unii operatori și-au pierdut deja certificarea din cauza prezenței nedorite a semințelor „OMG“ în recolta lor. Însă, cererea de despăgubire făcută de un fermier „bio“ australian vecinului său, care cultivă culturi de ADNr, a fost respinsă în instanță: judecătorul a decis că pierderile economice suferite de reclamant derivă din rigiditatea standardelor stabilite în mod legitim de către Asociația pentru Agricultură Durabilă, instituția privată care gestionează certificarea voluntară „ecologică“, la care fermierul pretins păgubit aderase în mod liber. Împărtășesc opinia că această judecată este o victorie a bunului simț.

Prin urmare, dacă „organiștii“ cred că au o problemă de conviețuire, aceasta este problema lor. Dacă vor să evite „contaminarea“, ar putea să-și țină recoltele la distanță, după regulile lor auto-stabilite: într-o lume rațională, nu ar trebui să încerce să pună povara unor astfel de alegeri pe umerii colegilor fermieri convenționali; de asemenea, ei nu pot pretinde că produsele lor sunt mai hrănitoare sau mai sigure; mai degrabă, opusul poate fi adevărat.

În afară de problemele financiare, nemulțumirea sectorului „ecologic“ cu privire la „contaminarea“ produselor lor ar trebui, așadar, văzută ca o problemă care derivă din regulile lor extrem de scrupuloase alese liber, care nu implică producătorii care utilizeaza material semincer cu ADN convențional sau recombinant.

Dimpotrivă, fermierii „OMG“ pot avea motive întemeiate să se plângă de posibilele amestecuri: au plătit mai mult pentru semințele îmbunătățite genetic, deoarece exprimă trăsături care economisesc timp, forță de muncă și costuri. De exemplu, culturile care produc insecticid endogen necesită mai puțină pulverizare chimică, iar cele tolerante la erbicide au nevoie de mai puține lucrări de control al buruienilor.

Pentru a arăta folosirea corectă a cuvintelor și reglementarea legitimă în consecință, să luăm în considerare câteva cazuri în care „coexistența“ și „contaminarea“ au un sens care se bazează pe realitate.

Autoritățile de reglementare au fost în mod rezonabil îngrijorate de posibila apropiere excesivă dintre câmpurile de rapiță care sunt cultivate pentru a produce ulei și cele care sunt cultivate pentru furaje: soiul comestibil, care a fost creat la începutul anilor ’70 prin încrucișări selective, se numește canola. Rapița pentru uz industrial conține procente mari de acid erucic, consum care poate fi dăunător pentru inimă, în timp ce acest acid este aproape absent în canola: posibilul flux de gene, adică hibridizarea între plantele din zonele limitrofe – aceasta ar fi o contaminare, fără virgule inversate – fiind supusă regulilor de praguri admisibile de amestecare și distanțe minime între câmpuri (în Italia 2% și 100 m), dar nu se impune nicio altă precauție, deoarece amestecarea, dacă se întâmplă, ar fi atât de limitată încât să fie irelevantă.

Rețineți că vorbim despre apropierea unei culturi care este toxică și una comestibilă!

Pe de altă parte, nu ar trebui să ne îngrijorăm deloc dacă transgena, adică secvențele de ADN infuzate din diversele motive pe care le știm deja (în special toleranța la erbicide și rezistența la dăunători), despre care nu avem nicio dovadă de pericol, este moștenită de la unele plante hibridizate.

Să formulăm o altă ipoteză: să ne imaginăm că o intervenție ADNr în interiorul genomului rapiței creează o varietate care conține mult mai multă substanță pentru uz industrial, pentru care trebuie stabilite reguli mai stricte de izolare în teren și de segregare de-a lungul lanțului de aprovizionare, pentru a evita contaminarea acest „OMG“ ar crea niște mici probleme de conviețuire cu culturile alimentare și derivate. Să presupunem că acest nou soi a fost obținut prin mutageneză, încrucișări ghidate sau prin orice altă metodă biotehnologică: nimic nu s-ar schimba în ceea ce privește măsurile de precauție necesare. Procesele prin care se creează un soi nu sunt importante; produsul este tot ceea ce contează.

Oamenii de știință recomandă acest principiu de bază de zeci de ani, dar pledoaria lor a căzut prea des în „urechi care nu pot auzi“!

Sper că am arătat că această „coexistență“ între ADNr și produsele „convenționale“ ar trebui să fie considerată o non-problemă. Legislația aferentă, în măsura în care acceptă clivaje neștiințifice și generează costuri inutile, este nedreaptă: ar trebui abandonată.

Resursele oamenilor de știință, agronomi, funcționari publici și banii contribuabililor care au fost irosite de zeci de ani în această direcție fără sens ar trebui realocate util pentru a ajuta la rezolvarea problemelor reale ale agriculturii.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Agricultura ecologică încurajează conservarea echilibrelor ecologice regionale, creșterea fertilității solului, menținerea calității apei, păstrarea biodiversității și utilizarea responsabilă a resurselor naturale. Uniunea Europeană își propune prin Pactul Verde European să aloce agriculturii ecologice 25% din terenuri până în 2030. Conform datelor Eurostat, în 2019 8,5% din suprafața agricolă totală a UE era cultivată în sistem ecologic. În România, suprafața cultivată în sistem ecologic a fost de cca 400.000 ha; 2.9% din suprafața totală utilizată a țării noastre.

Pentru fermierii mici și mijlocii, agricultura ecologică reprezintă o soluție prin care pot obține un profit mai mare din activitatea agricolă.

Orice fermă care își dorește să devină ecologică trebuie să treacă printr-un proces cunoscut sub numele de conversie. În această perioadă ferma trebuie să utilizeze metode de producție ecologică, dar produsul rezultat nu poate fi comercializat ca produs ecologic. Durata perioadei de conversie depinde de tipul de produs organic obținut. Pentru culturile anuale și zonele de pășunat pentru animale rumegătoare perioada de conversie este de 2 ani. Perioada de conversie poate fi dificilă pentru fermieri din cauza faptului că cerințele speciale ce trebuie îndeplinite duc adesea la randamente de producție mai scăzute. În această perioadă este interzisă utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri și derivatele acestora), a fertilizanților și pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor și regulatorilor de creștere.

Dintre culturile agricole abordate de fermieri în perioada de conversie, cultura lucernei s-a demonstrat a fi cea mai eficientă. Acest lucru se datorează flexibilității acestei culturi și beneficiilor pe care lucerna le aduce solului și mediului înconjurător.

Avantajele cultivării lucernei în perioada de conversie, și în cultura ecologică:

  • Sistemul radicular profund este foarte benefic pentru sol, contribuind la fixarea solului și la crearea unui mediu excelent pentru dezvoltarea microorganismelor în zona din jurul rădăcinii (rizosfera);
  • Sistemul foliar acoperă bine solul, împiedicând efectul de eroziune cauzat de ploi;
  • Perenitatea ridicată ajută la reducerea cultivării solului pe o perioadă de 3-6 ani;
  • Consum redus de pesticide comparativ cu alte culturi;
  • Rol important în rotația culturilor prin suprimarea buruienilor anuale;
  • Abilitatea de a fixa azotul atmosferic reduce necesitatea utilizării îngrășămintelor chimice pe bază de azot și îmbogățesc solul în azot biologic;
  • Valoare nutritivă ridicată a furajului obținut;
  • Are capacitatea de a extrage nitrații din sol proveniți din fertilizările chimice, gunoi de grajd, deversări industriale și alte surse de poluare;
  • Ajută la găzduirea unui număr mare de specii de insecte polifage și, totodată, a populațiilor de prădători, asigurând biodiversitate;
  • Limitează propagarea în aer a particulelor de praf provenite din activitățile agricole sau provocate de vânt;
  • Utilizează cantități importante de CO2 din atmosferă, prin fotosinteză.

Datorită acestor atuuri, cultura lucernei a fost adoptată de mulți cultivatori din România și Uniunea Europeană pentru perioada de conversie de la agricultură convențională la agricultura ecologică. Cultivarea lucernei s-a dovedit oportună nu numai în perioada de conversie, ci și după trecerea la sistemul de agricultură ecologică.

Marius RATA, SC PatruAgro SRL

Mazărea este originară din Asia Mică și Asia Centrală. A fost cultivată în Antichitate de greci și romani în sudul Europei, de unde s-a răspândit pe tot continentul. În România a fost introdusă în secolul al XVII-lea. În prezent, cei mai mari cultivatori mondiali sunt Canada, China, India, Franța, Ucraina și Germania.

Semințele de mazăre germinează la temperaturi destul de joase, de 2-3°C, iar optimele pentru creșterea și dezvoltarea plantei se situează între 25-30°C. Temperaturile de peste 35°C sunt dăunătoare în timpul înfloririi, împiedicând o fructificare normală și favorizând atacul gărgăriței. Cerințele față de apă sunt ridicate în faza umplerii bobului, când sunt necesare 1-2 udări, iar după formarea producției e preferabilă o perioadă mai uscată. În rest, excesul de umiditate creează probleme în funcție de faza de vegetație: imediat după semănat (asfixiere) și în timpul înfloririi (avortarea florilor). Apa în exces contribuie, de asemenea, la apariția bolilor și diminuarea activității bacteriilor fixatoare de azot. Pentru o producție de 10 tone de păstăi/ha, mazărea extrage din sol cantităţi de 125-170 kg de azot, 45 kg de fosfor, 100-125 kg de potasiu, 60-150 kg de calciu și 12-30 kg de magneziu. Solurile cele mai potrivite pentru mazăre sunt cele cu drenaj bun și un pH neutru. În cultura ecologică soiurile trebuie să răspundă următoarelor cerințe: să aibă rezistență ridicată la boli, viroze, bacterioze, micoze, adaptabilitate la condițiile de mediu, capacitate ridicată de producție, rezistență la transport și manevrare, să nu aparțină grupurilor OMG (organisme modificate genetic). Înainte de a vă procura semințele este bine să consultați catalogul oficial al soiurilor din România.

mazare

Pregătirea solului, semănatul și întreținerea culturii

Mazărea se cultivă în câmp deschis după orice cultură care nu părăsește prea târziu terenul în toamnă. Bune premergătoare sunt varza, cartoful, tomatele, mai ales dacă au fost suficient de bine fertilizate cu gunoi de grajd. Pregătirea terenului constă în: afânarea cu grapa cu discuri și 1-2 treceri cu nivelatorul; fertilizarea organică; arătura la 22-25 cm; pregătirea patului germinativ primăvara, printr-o trecere cu grapa cu discuri grele și apoi cu combinatorul pentru afânarea solului la adâncimea de 8 cm. Semănatul se efectuează la 10 martie, folosindu-se 180-220 kg de boabe/ha, la distanțe de 12,5 cm între rânduri și adâncimea de 3-5 cm, în funcție de sol. Lucrările de îngrijire presupun: prășitul, irigarea, combaterea bolilor și a dăunătorilor.


Bolile cele mai întâlnite la cultura de mazăre sunt antrancnoza, mana și arsura bacteriană, iar dintre dăunători cei mai periculoși sunt tripsul, păduchele verde, gărgărița frunzelor, gărgărița mazărei, molia păstăilor, buha mazărei. Pentru combaterea ecologică se au în vedere măsurile preventive de igienă culturală, arăturile adânci, amplasarea corectă a culturii, distrugerea plantelor gazdă ale diferitelor boli, iar pentru prevenirea atacului de antracnoză ce apare frecvent în anii ploioși se stropește cu zeamă bordeleză, 0,5-0,7%.

Maria BOGDAN

Pentru cultura ecologică, soiurile de ceapă trebuie să răspundă câtorva cerințe: să aibă rezistență ridicată la viroze, bacterioze și micoze; să prezinte adaptabilitate la condițiile de mediu; să ofere capacitate mare de producție; să nu aparțină organismelor modificate genetic; să aibă rezistență la transport, păstrare și manevrare.

Pregătirea solului și înființarea culturii

Toamna se desființează resturile culturii anterioare prin discuire și se execută o arătură la 28-30 cm, iar primăvara terenul va fi afânat superficial și modelat în straturi înălțate, cu coronament de 104 cm (solul nu este obligatoriu să fie modelat în brazde). În gospodărie toate aceste lucrări se fac manual, iar brazdele vor avea dimensiunea dorită (de la 0,50 la 1,00 m). Înainte de plantare, pentru prevenirea atacului de mană, arpagicul se tratează termic, prin menținerea, timp de 8 ore, la temperatura de 30-35 grade Celsius.

  • Plantarea se efectuează primăvara cât mai devreme, în luna martie (prima decadă în sudul țării, ultima decadă, în nord), la următoarele distanțe:
    • pe teren modelat, 4 rânduri pe brazdă, la distanța de 28 cm între rânduri și 6-8 cm între plante pe rând, cu zone de protecție la rigole de 10 cm; în benzi de câte 2 rânduri, la 34 cm distanța între benzi, 25 cm între rânduri pe bandă și 7 cm între plante pe rând;
    • pe teren nemodelat, în benzi de câte 5 rânduri, la distanța de 25 cm și 7-8 cm între plante pe rând sau în rânduri (fără benzi), la 25 cm între rânduri și 8-10 cm între plante pe rând.

Adâncimea de plantare este de 4-5 cm pe solurile ușoare și de 2-3 cm pe solurile compacte (vârful trebuie să rămână afară). Pentru un hectar se folosesc 500-600 kg de arpagic.

Lucrări de îngrijire: prășitul se execută ori de câte ori este nevoie, prin afânarea solului la 6-8 cm, irigarea, în caz de secetă, fertilizarea fazială cu produse din gama F231, Cropmax, Bionat.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Bolile cele mai întâlnite la cultura de ceapă sunt putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă, mana cepei, alternarioza, putregaiul alb, putregaiul cenușiu, iar ca dăunători, nematodul bulbilor, tripsul cepei și gândacul roșu.

Pentru combaterea bolilor culturii cepei ecologice se pot utiliza următoarele metode:

  • biologice, folosind Trichodex 25 WP și Trichosemin 25 PTS pentru combaterea putregaiului;
  • biochimice, cu preparate minerale precum hidroxid de cupru (Champion 50 WP, Funguran OH 50 WP, Kocide 101), în concentrație de 0,4 %, pentru combaterea manei ori oxiclorura de cupru (Turdacupral 50 PU, Oxicig 50 PU), în concentrație de 0,4-0,6 %, pentru mană;
  • fungicide minerale: decoctul de coada-calului, purinul de urzică vie, infuzia de mușețel și macerat de usturoi. Ceapa în sine conține substanțe care o feresc de anumite boli.

Pentru combaterea dăunătorilor sunt utilizate mai multe măsuri, printre care:

  • metoda biologică – plante contra insecte, bazată pe însușirea unor plante de a secreta substanțe repelente sau distrugătoare pentru dăunători (pelin, muștar negru, fenicol, levănțică, busuioc, ricin, urzică vie etc., se cultivă printre rândurile de ceapă, din loc în loc);
  • metode biochimice, prin folosirea insecticidelor minerale precum Alaun (pitră acră), făina de bazalt, săpun de potasiu, sulfat de aluminiu sau prin utilizarea unor insecticide vegetale obținute din urzica vie, ferigă, pelin, leurdă, usturoi etc.

Maria BOGDAN

Originare din India de Vest și Birmania, vinetele au ajuns în România în secolul al XVII-lea, fiind astăzi cultivate mai ales în zonele de sud, sud-est și sud-vest ale țării, devenind un ingredient de bază al multor preparate pe timpul verii, dar mai ales în pregătirea conservelor pentru iarnă. De-a lungul timpului vânăta a primit tot felul de denumiri, „mărul dragostei“, așa cum o apreciau englezii, „mărul nebuniei“, cum o vedeau italienii, sau „pătlăgica vânătă“, așa cum au botezat-o românii. Indiferent cum i-am spune, deși o apreciem ca legumă, ea este de fapt un fruct, făcând parte din aceeași familie cu a roșiilor și cartofilor, dar fiind înrudită și cu fructele goji.

Motive pentru cultivarea vinetelor sunt destule. Deși au o valoarea energetică redusă și un conținut scăzut de vitamine și săruri minerale, datorită conținutului ridicat de celuloză și hemiceluloză vinetele au efect de reducere a colesterolului din sânge, sunt diuretice, laxative, antianemice, stimulente hepatice, calmante. Am mai putea adăuga și alte beneficii, însă ne-am propus să prezentăm soluțiile ecologice care ar putea fi aplicate într-o cultură curată, fără tratamente chimice.

Înainte de plantare este bine de știut că în rotația culturilor vânăta poate avea ca bune premergătoare plantele leguminoase, rădăcinoase sau bulboase, iar ca buni vecini usturoiul – care o apără de putregai, crăițele care îndepărtează nematozii și gălbenelele – repelent pentru musculița albă de seră.

La înființarea culturii prin răsad, plantarea se face pe teren modelat, câte 2 rânduri pe stratul înălțat, la intervale de 80 cm între rânduri și 35-40 cm distanță între plante pe rând în funcție de varietate. Densitatea culturii poate varia între 33.000-38.000 de plante/ha.

Ca lucrări de întreținere trebuie să menționăm completarea golurilor, udarea solului după plantare cu infuzie de coada-calului (se poate realiza din 300 g plantă uscată fiartă în 5 litri apă timp de 30 de minute și diluată în proporție de 1 la 5) împotriva bolilor criptogamice. De asemenea, trebuie prășit dacă nu s-a folosit metoda prin mulcire. Vinetele au nevoie să fie copilite și cârnite, iar irigarea se recomandă a se face prin picurare.

În ceea ce privește fertilizarea plantelor se poate folosi în prima parte a perioadei de vegetație purin de Taraxacum officinale din 200 grame frunze uscate. În fiecare lună se poate administra în același scop plămădeală din balegă de vacă (din jumătate de găleată cu balegă uscată și restul apă, lăsată la fermentat 14 zile, amestecând zilnic) în concentrație 20%, aplicată seara sau pe timp noros.

Dacă vă propuneți să aveți o cultură ecologică, atunci și combaterea bolilor și dăunătorilor se va face tot cu soluții din plante, așa cum vă propunem în tabelul de mai jos.

cultura vinete tabel

Recoltarea începe când fructele au atins mărimea specifică soiului, iar într-un an bun producția poate atinge 20-30 tone/ha. Este bine de știut că vinetele, ca și roșiile și cartofii, nu trebuie ținute în frigider, ci la temperatura camerei și nu se consumă niciodată crude.

Dr. ing. Elena Catană

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, pagina 22

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti