Fermierii care își doresc în fiecare an o producție mare de căpșuni trebuie să țină cont de tehnologia pe care o folosesc în cultura lor. Una dintre lucrările agrotehnice realizate în plantațiile de căpșune este cositul.

Perioada optimă pentru cosit

Cosirea căpșunelor este o etapă importantă pe care toți cultivatorii o execută la finalul campaniei de recoltare. Atunci când vorbim despre importanța acestei lucrări ne referim la faptul că aceasta dă, practic, un restart culturii în vederea unei noi producții pentru anul următor. Cosirea căpșunelor presupune tăierea frunzelor. În cazul soiurilor de căpșuni neremontante, cu o singură producție de vară, frunzele se elimină imediat după recoltare.

Potrivit cultivatorilor, cea mai bună perioadă pentru cosirea frunzelor de căpșune este cuprinsă între începutul lunii iulie și început de august. De asemenea, aceștia atenționează că, dacă această lucrare nu se va face la timp, există riscul ca dăunătorii care s-au adunat pe tot parcursul anului în frunzișul vechi să se transfere pe frunzele noi.

Totodată, cultivatorii spun că trebuie să se țină cont de faptul că frunzele culturii aflate în primul an de la plantare nu se cosesc. Este valabil și în cazul în care căpșunele au fost plantate toamna sau primăvara. Așadar, dacă se plantează vara frunzele vor fi cosite abia în vara următoare, după recoltă. Căpșunele nu se cosesc niciodată toamna deoarece este important ca plantele să intre în sezonul rece cu un foliaj bogat care să asigure acumularea a cât mai multe substanțe de rezervă pentru producția de anul următor.

Cum se realizează cositul

Atunci când căpșunele au fost cultivate în sistem clasic plantele se cosesc sau se tund de la bază la 2 sau 3 cm peste nivelul coletului. Cosirea se poate face mecanizat cu tractorul sau cu motocositoarea. Gospodarii care au o cultură restrânsă în grădină pot face acest lucru cu o motocoasă de umăr cu fir sau cu o coasă manuală.

De asemenea, specialiștii spun că, în cazul căpșunelor cultivate pe folie, cosirea se face doar manual. În acest sens se poate folosi o foarfecă pentru gard viu sau o seceră manuală. În cele din urmă, în cazul căpșunelor remontante frunzele nu se cosesc în timpul verii. În schimb, este recomandată eliminarea frunzelor mai bătrâne, pătate sau bolnave, planta fiind ajutată în acest fel să întinerească.

Țineți cont și de faptul că, imediat după cosire, frunzele tăiate trebuie să fie strânse de pe teren pentru a elimina astfel sursele de boală din plantație.

De asemenea, trebuie știut faptul că după cosire este necesară o irigare bună și o fertilizare de bază pentru refacerea foliajului și înnoirea plantelor. Se mai recomandă și aplicarea unui tratament cu produse cuprice la zece zile după cosire și un biostimulator.

„România cultivă 2 categorii de căpșuni – unifer (rodește o singură dată pe an, în perioada mai-iunie) și remontant (rodește de 2-3 ori pe an: primăvara, vara și toamna). Producția la remontant se distribuie pe cele 3 cicluri de producție. Cosirea se poate face doar la unifer pentru igienizarea culturii și creșterea producției anului viitor. Cosirea se face cu motocoasă după încheierea campaniei de recoltat în luna iulie astfel încât planta să-și poată reface masa foliară până în toamnă. În fermele profesionale nu se cosesc căpșunii uniferi deoarece se merge pe un singur ciclu de producție, fiind înlocuiți după fiecare ciclu. Remontantul nu se cosește deoarece prin cosire se elimină cel puțin 1 ciclu de producție ceea ce poate duce la scăderea producției“, a declarat fermierul Mircea Poenaru, președintele Romcăpșuni.

Tipuri de căpșune remontante

Cultivatorii trebuie să știe că soiurile remontante sunt cele care produc fructe de mai multe ori pe sezon, pe parcursul unui an. Există soiuri de căpșun remontante DSD, capabile să producă recoltă de circa 3 ori pe sezon, prima dată în același timp cu soiurile timpurii, apoi o altă producție la 2-3 luni distanță. De asemenea, în România mai avem și soiuri remontante NSD, cu o putere de fructificare și mai mare, acestea reușind să fructifice constant, timp de aproape 10 luni, cu doar câteva pauze scurte de producție, de circa o săptămână. Unul dintre soiurile recunoscute pe teritoriul țării este soiul de căpșun Regina Elisabeta a II-a. Acesta se poate planta în perioada aprilie-noiembrie și ajunge la maturitate la o înălțime de circa 45 cm. Fructifică începând cu luna mai-iunie. Chiar dacă prima recoltă are fructe mai mici, de 40-50 grame, ulterior fructele pot crește până la 80-90 grame. Horticultorii apreciază acest soi ca fiind unul dintre cele mai bune soiuri de căpșun, capabil să rodească pe parcursul unui an, până târziu în luna octombrie.

Liliana POSTICA

Țăranul de la munte a fost întotdeauna robul vremii. Calendarul muncilor sale era dictat de neastâmpărul cerului. Din iulie până în septembrie îndeletnicirile cele mai importante ale gospodarilor erau cositul şi adunatul fânului pentru animale. Munca la câmp începea în zori și se sfârșea pe înnoptat. Ca să-și adune mai repede nutrețul se făceau clăci de cosit. În satele de pe Valea Mureșului obiceiul s-a practicat până în urmă cu câțiva ani, dar motocoasele și celelalte utilaje de cosit performante au dus la dispariția acestei forme de întrajutorare rurală. La Sărmaș, Harghita, obiceiul a fost reconstituit, așa cum se practica pe vremuri, de Asociația Mureșul Superior din Târgu-Mureș. „Ideea noastră a fost să readucem satul de altădată în actualitate și, mai ales, să le arătăm celor foarte tineri cum se muncea la câmp și cu câtă sudoare se aduna fânul pentru vite, aici la munte“, ne spune Ioan Cristian Tăran, inițiatorul proiectului.

claca cosit 2

Dumitru Ciobotă, unul dintre clăcași, își aduce aminte că flăcăii nu lipseau de la clăcile din sat, dar nici de la joc. „Claca era un fel de ajutor pentru a aduna mai repede fânul pentru animale. Bărbații veneau la coasă, femeile la adunat. Toți erau răsplătiți cu mâncare și băutură, iar gazdele făceau apoi și joc la șură, unde venea aproape tot satul.“ Etnograful Maria Borzan spune că în gospodăria tradițională șura era, de multe ori, mai mare decât casa. „Aici era sălașul animalelor, aici se desfășurau evenimente din viața oamenilor. Puteau să lucreze acolo, se adăposteau la umbră sau, în cursul anului, dacă șura era mai mare, se desfășurau și jocurile la șură. Jocul la șură avea şi rolul de apropiere, de cunoaștere, de schimb de povești între tineri. Este momentul în care vorbeau fetele cu feciorii, fetele încercau să-şi arate frumusețea, prin îmbrăcăminte, prin vorbe… sau prin mișcarea din timpul jocului. La joc şi la clacă mergea toată lumea, era şi un mijloc de a educa membrii comunității în spiritul într-ajutorării.“

Munca la coasă începe de cum mijesc zorii și se ridică negurile dinspre Călimani. Clăcașii ajung la câmp cu opincile scăldate de rouă. Cositul avea ritualurile sale. În satele de la poalele Călimanilor se spunea că tinerii sunt cu adevărat bărbați atunci când știu să mânuiască coasa. Bătutul şi ascuțitul coasei cer o îndemânare deosebită care nu este la îndemâna neștiutorilor.

claca cosit 3

Cositul cere forță, iar o zi de coasă te sleiește de puteri. Fetele sau nevestele le aduceau cosașilor mâncarea și apa de mare trebuință după munca istovitoare începută în zorii zilei. Din traista cu merinde nu lipseau pita făcută în cuptorul din ogradă, slănina afumată cu lemn de fag, brânza de putină, ceapa roșie și sticla de rachiu cu chimen, jinarsul de secărea, cum este numit aici.

După odihna de prânz cosașii spintecă din nou iarba, bărbătește, toți în același ritm, ca-ntr-un joc în care se aude doar sfârâitul brazdei ce cade, supusă, la pământ. Și tot așa, până pe înserat.

claca cosit 4

La sfârșit de săptămână toți clăcașii erau poftiți la joc, la șură, eveniment așteptat cu nerăbdare de băieții și fetele din sat. „Făcea lumea clacă, cine avea de secerat ori de cosit“, își amintește Aurelia Bot, o mare iubitoare a tradițiilor locului care, la peste 80 de ani, ar mai merge la câte o clacă dacă s-ar mai face prin sat. „Gazda le spunea oamenilor «Haideţi la clacă şi apoi, sâmbătă o să facem și joc la şură.» Toată lumea venea la joc, toţi jucau. Cei mai bătrâni le făceau şi copiilor o roată ca să nu-i încurce pe ceilalţi. Ceteraşii le cântau şi lor. Atunci nu erau atâtea orchestre şi instrumente, erau cetera şi doba, dar cum s-a jucat atunci după ceteră şi după dobă nu se mai joacă amu. Erau şi  fete mai ruşinoase ori care nu ştiau să joace bine... aşa cum îi şi știuletele de la păpuşoi, nu toţi îs la fel, mari şi frumoşi, sunt şi de ăia mai amărâţi şi mai mici... Atunci fetele lucrau ca să poată merge la joc. Amu îi aşa cum îi... Zicem că-i mai frumos aşa cum îi amu, îi frumos, nu zic, dar aşa cum am crescut noi era mai frumos!“

claca cosit 5

Ritmul ștraierului, cu doba și cetera sa, jocul ritmat pe care îl găsim doar aici, la poalele Călimanilor, se pierde încet prin văile adânci, săpate de pâraie.

Mâine bărbații vor fi din nou deasupra, pe deal, la coasă…

Vasile BRAIC

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti