Născut la 22 februarie 1933 într-o familie de țărani cu 7 copii din Comuna Ștefănești, județul Vălcea.

I. Studii

– 7 clase primare, 2 clase de gimnaziu și clasa a VII-a elementară;

– 4 ani școala medie tehnică agricolă;

– 5 ani Facultatea de Agricultură București.

La terminarea facultății, în 1958, era în dezbatere problema modernizării agriculturii prin mecanizare-chimizare-irigații.

Și-a propus să studieze aprofundat aceste domenii astfel:

Mecanizare

– La repartizarea în producție a solicitat IAS-uri care erau mai bine dotate cu mecanizare și aveau ateliere de reparații corespunzătoare.

– Când a apărut tractorul pe roți de cauciuc UTOS 26, cu un mecanic bun, a demontat acest tractor bucată cu bucată, l-a studiat amănunțit și l-a montat la loc.

– A vizitat Uzinele Tractorul Brașov, Semănătoarea București, MAT Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț, unde a urmărit tot procesul de fabricație.

– Stăpânind problemele, a intrat în învățământul agricol și timp de 25 ani a predat cursul dspre tractoare și mașini agricole.

– Pe parcurs a vizitat târguri, expoziții pentru documentare cu noutăți;

– A avut permanent colaborare cu Institutul de Mecanizare București.

Chimizare

– A participat timp de un an la prelegerile de Agrochimie ținute de acad. prof. David Davidescu la Facultatea de Agricultură București;

– A ținut legătura cu prof. D. Davidescu pentru consultări.

Irigații

– Când s-au publicat informațiile despre concursul de admitere la doctorat la ASAS la culturi irigate s-a înscris, a susținut examenul și a fost admis la prof. dr. Nicolae Hulpoi, director științific la Institutul Fundulea, și cel care a înființat primul sector de cercetare în culturi irigate, în 1957 la Fundulea.

– Timp de 5 ani a muncit direct și efectiv în câmpurile experimentale și laboratoarele insitutului pentru pregătirea tezei de doctorat.

În acest interval a susținut 3 examene obligatorii în cadrul ASAS cu comisii din profesori universitari și academicieni, promovate cu note de 10, precum și a 2 referate obligatorii în diferite domenii științifice.

În 1975 a pregătit și susținut teza, fiind declarat doctor în agronomie.

În învățământ, ca profesor, a susținut examene pentru promovarea gradelor didactice de definitivat, gradul II și gradul I.

Intrând în activitatea de cercetare științifică, prin concurs, s-a pregătit și a susținut toate examenele de promovare a gradelor științifice de cercetător științific (CS), apoi CS III, CS II și CS I.

Rezultă că toată activitatea profesională a fost ocupată cu studii.

După pensionare continuă documentarea pentru articolele publicate în revistele de specialitate.

A elaborat și publicat peste 20 de manuale, broșuri și cărți de specialitate, precum și peste 1.000 de articole în reviste agricole.

II. Cercetare științifică

– Școala agricolă unde a fost elev avea 150 ha de fermă didactică și un câmp de experiență al catedrei de Fitotehnie. Profesorul de Fitotehnie l-a numit pe elevul Popescu Vasile responsabil cu acest câmp toți cei 4 ani de școală.

– În facultate a participat în cadrul cercurilor științifice studențești cu o temă privind stadiile de dezvoltare a plantelor și a obținut rezultate contrare tezelor acad. T. D. Sâsenko, pe care le-a prezentat în sesiunea științifică a cadrelor didactice și studenților din Institutul Agronomic.

– În anul V a efectuat practică la Institutul Fundulea.

– Când a lucrat la IAS ca inginer-șef secție a preluat sămânță de porumb hibrid de la Fundulea și în 1959 a înființat primul lot demostrativ cu porumb hibrid în afara institutului.

– Când a intrat în învățământul agricol, în regiunea Suceava, a luat legătura cu Stațiunea de Cercetare Agricolă Suceava și a preluat o temă de cercetare din cultura cartofului și a montat-o în ferma didactică a școlii agricole unde era director.

– Când a fost transferat de Ministerul Agriculturii să înființeze o școală agricolă în fostele imobile ale raionului Vidra-Ilfov a înființat și o fermă didactică în care, la recomandarea acad. D. Davidescu, a folosit unele substanțe cu rol biostimulator pentru valorificarea superioară a îngrășămintelor.

– Ajuns la Fundulea, a pregătit și susținut teza de doctorat în 1975.

– Din 1984 a intrat în cercetarea agricolă și s-a ocupat de cercetări în domeniul mecanizării lucrărilor agricole.

– În colaborare cu Institutul de Mecanizare, a făcut parte din Comitetul Național de Standardizare Mașini Agricole CT77 și din Comisia Interministerială de testare și omologare a mașinilor agricole.

Realizări mai importante în cercetarea științifică

În anii ’80, noul institut înființat și cele 4 stațiuni zonale aveau sarcina să îndrume cultivatorii de sfeclă de zahăr din țară.

Se practica o tehnologie destul de rulimentară pentru pretențiile foarte ridicate ale acestei culturi, în special la pregătirea terenului și semănat.

Nu se pregătea terenul din toamnă, primăvara se zvânta târziu și se intra cu grapa cu discuri, în lung și în lat, la 10-12 cm adâncime, pierzându-se mare parte din apa acestui strat. Dar nu mai era nici pat germinativ, acel „pat tare“ pe care să fie așezată sămânța la 2-4 cm adâncime.

Directorul general al institutului, Vasile Popescu, a hotărât trecerea la modernizarea tehnologiei de cultivare a sfeclei de zahăr. Plantă premergătoare grâu sau orz, după care se execută obligatoriu lucrarea de dezmiriștit. Când umiditatea solului este favorabilă se efectuează arătura la 28-30 cm adâncime, plus 10 cm afânați de scormonitori sub fundul brazdei. Plugul lucrează în agregat cu grapa stelată la intrarea în iarnă, terenul este afânat, mărunțit și nivelat. În primăvară se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, făcând posibilă însămânțarea sfeclei de zahăr în epoca optimă.

Primăvara se execută o singură trecere cu combinatorul care afânează solul pe 2 cm (pentru sămânța monogenă) și pe 4 cm adâncime (pentru sămânța plurigermă).

Combinatorul a fost modificat în atelierul propriu în sensul că s-a montat un tăvălug și în fața combinatorului pentru a asigura controlul adâncimii de lucru.

Semănatul numai cu SPC-6 (înainte se făcea cu SUP 29) cu brăzdare mici, prevăzute cu limitatori de adâncime.

Asigurând o însămânțare corectă, nu mai era necesară lucrarea de rărit atât de greoaie.

A adus modificări și la secția de semănat SPC – 6 în sensul că a montat o rariță mică în fața brăzdarului care înlătura stratul uscat de sol și eventualele resturi vegetale pe o lățime de 4 cm, iar în spatele brăzdarului a montat o rolă mică ce avea rolul de a apăsa sămânța în patul tare, asigurând un bun aport al apei capilare la nivelul seminței.

Această modificare a adus la cunoștința Institutului de Mecanizare, care a fost de acord s-o generalizeze, dar a venit anul 1989 și totul s-a dezorganizat. Modificarea respectivă a fost găsită peste 30 ani la IndAgra la una dintre Companiile construitoare de mașini.

A modificat și organele active la cultivator, montând săgeți plate care taie buruienile pe dedesubt și rămân la suprafața solului unde se usucă și asigură o protecție a solului.

III. Funcții administrative

– Inginer-șef secție la IAS.

– Profesor, director adjunct și director liceu agricol.

– Cercetător științific, șef de laborator, director economic și director general institute de cercetare.

IV. Realizări administrative

– A înființat un liceu agricol la Vidra-Ilfov în fostele imobile ale raionului Vidra, cu săli de clasă, laboratoare, cantină, internat pentru 350-400 de elevi.

– A înființat o fermă didactică cu toate laboratoarele pentru practica elevilor.

– La noul institut înființat la Fundulea pentru sfecla de zahăr și substanțe dulci, ca director general, a organizat și condus direct construcția institutului, a stațiilor pilot pentru fabricarea zahărului, a substanțelor dulci, sere, casă de vegetație, stația condiționat semințe ș.a.

– A înființat, organizat și condus primul laborator de extensie, consultanță și propaganda agricolă din cercetarea agricolă românească.

– Ca profesor la liceul agricol Fundulea, fiind numit șef de catedră alături de alți 3 profesori de mecanizare și 5 maiștri instructori, a introdus sistemul de învățământ pe cabinete, a înființat un cabinet de tractoare, unul de mașini agricole, un parc cu toate mașinile agricole prevăzute de programa școlară, precum și un poligon de conducere a tractorului.

Redacția

La nivel național există un interes deosebit pentru creșterea vacilor din rasele specializate pentru producția de lapte pentru a asigura necesarul de lapte pentru consumul populației. Bălțată cu Negru Românească este o rasă cu producții mari de lapte, cu o bună adaptabilitate la condițiile de mediu. Se crește în sistem intensiv pentru producția de lapte. Are aptitudini superioare pentru mulsul mecanic.

Creșterea vacilor de lapte este o activitate profitabilă deoarece există suprafețe mari de pășuni și cantități mari de produse vegetale care pot fi valorificate de acestea.

În ameliorarea vacilor din rasele specializate pentru producția de lapte, creșterea cantității și calității laptelui sunt incluse ca obiective ale programului de ameliorare. Calitatea laptelui este determinată de conținutul și puritatea sa microbiologică. Numărul de celule somatice este un parametru de calitate a laptelui. Laptele este un aliment de bază, calitatea lui fiind foarte importantă pentru consumatori.

Igiena ugerului este foarte importantă pentru a obține lapte de calitate. Pentru a asigura sănătatea vacilor sunt necesare condiții de mediu bune: adăposturi curate și confortabile. Calitatea laptelui depinde și de sistemul de muls, care poate fi manual și mecanic. Pentru modernizarea fermelor este necesară construirea și dotarea sălilor de muls cu sisteme automate de muls. Pentru a ține laptele în condiții igienice până la livrarea către procesatori, fermierii trebuie să aibă tancuri de răcire a laptelui. Fermierii trebuie să verifice parametrii microbiologici și fizico-chimici ai laptelui. Vacile sănătoase au un număr de celule somatice sub 100.000/ml. Valoarea maximă admisă de celule somatice în lapte este de 400.000/ml. Creșterea numărului de celule somatice indică infecția glandei mamare. Numărul de celule somatice este influențat de vârsta vacii și stadiul lactației. La începutul lactației și spre sfârșitul lactației numărul de celule somatice este mai mare.  Managementul fermei are un rol important în realizarea unor producții mari de lapte de calitate superioară. Factorii care influențează numărul de celule somatice sunt reprezentați de igiena adăpostului, a echipamentului de muls, tehnologia de muls, igiena de muls și timpul de muls. Controlul lunar al numărului de celule somatice din lapte este necesar pentru a indica starea de sănătate a vacilor. Reducerea numărului de celule somatice din lapte se poate realiza prin selecția animalelor.

În cadrul INCDBNA Balotești s-au efectuat studii privind estimarea valorilor de ameliorare și a parametrilor genetici pentru numărul de celule somatice la o populație din rasa Bălțată cu Negru Românească. Pentru estimarea parametrilor genetici în privința numărului de celule somatice s-a folosit modelul animal cu regresii aleatoare. Heritabilitatea obținută pentru numărul de celule somatice a fost mică, acest caracter putând fi îmbunătățit prin selecția pentru caracterele corelate cu acesta.

Fermierii sunt interesați să aibă animale sănătoase cu potențial genetic ridicat pentru a avea profit în fermele lor. Ei sunt interesați de îmbunătățirea calității laptelui, iar prețul acestuia variază în funcție de calitatea pe care o are. Evaluarea genetică a vacilor pentru numărul de celule somatice este importantă pentru selecția celor mai bune animale în vederea creșterii producției de lapte.

Rodica Ștefania PELMUȘ

pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

Se ştie, nu putem vorbi despre progres fără cercetare. Şi nici fără investiţii. Se pare însă că aspectele nu-i prea interesează pe decidenţi care se pierd prea uşor în amănunte şi interese de tot felul.

Cercetarea în România trăieşte prin ea însăşi, graţie unor proiecte pe care tot ea, cercetarea, prin reprezentanţii săi le câştigă. Dacă şi când le câştigă.

Pentru completarea veniturilor, atât de necesare continuării activităţii, fac… comerţ, vând rezultatele muncii lor, preocupare care răpeşte mult din timpul necesar concepţiei. Adică, în loc să te preocupe temele de cercetare, în final progresul domeniului pentru care te dedici, gândeşti cu prioritate cum să faci bani.

Cercetarea continuă să fie subfinanţată, astfel resursele materiale sunt mult diminuate, ceea ce conduce automat către scăderea continuă a numărului şi calităţii resursei umane.

Ar fi necesar ca măcar cercetarea fundamentală să aibă parte de ceva susţinere bugetară. Ce părere aveţi stimaţi decidenţi aflaţi in capul trebii?

Ş-acum, la ea acasă.

Recent a avut loc la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală – IBNA Balotești, Workshop-ul cu tema ,, Rezultate ale cercetării aplicative în biologia şi nutriţia animalelor de fermă”, un eveniment care a scos încă odată în evidenţă preocuparea unui colectiv de cercetători, de un excepțional profesionalism, pentru descoperirea de noi şi eficiente metode, resurse furajere şi rețete de furajare pentru diferite specii şi categorii de animale. Un exemplu de dedicare pentru subiectele abordate, de efort pentru supravieţuire prin proiecte atrase, teme cercetate şi transfer al rezultatelor către fermele comerciale.

Prof. univ. dr. Horia GROSU, directorul general al institutului, în deschiderea lucrărilor a trecut în revistă principalele momente din istoria acestuia. A continuat prin prezentarea principalelor direcţii de cercetare, fundamentală şi aplicativă, a ,,producţiei” cercetării şi transferul tehnologic, făcând totodată referire la buna colaborare cu beneficiarii rezultatelor muncii acestui colectiv, respectiv crescătorii de animale.

Un subiect de interes a fost cel referitor la soluțiile nutriționale menite a compensa, sau chiar elimina efectele secetei în producerea furajelor, prin folosirea la întocmirea rațiilor, uneori greu de optimizat şi a unor specii precum fasoliţa şi năutul,  apoi cânepa, camelina – furaje proteice, sorg, mei triticale – furaje energetice, culturi tolerante la secetă, prezentate de cercetătoarele Georgeta CIURESCU şi Mihaela HĂBEAN. 

Topinanbur-ul, a fost de asemenea prezentat ca o alternativă în hrana porcilor, având şi efect probiotic, pentru care a pledat dr. Mihaela CORNESCU.

Dr. Cătălin DRAGOMIR, director științific, a prezentat o temă la fel de importantă referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în sectoarele zootehnice.

Au fost, de asemenea, prezentate rezultate ale cercetărilor desfășurate în laboratoarele de biotehnologie și nutriție animală– Mihaela DUMITRU .

Inimoșii cercetători de aici au creat în laboratoarele institutului peste 270 de rețete furajere, pentru toate speciile și categoriile de vârstă, dintre care 85 pot fi asigurate zilnic la solicitarea potențialilor beneficiari. O adevărată comoară pentru crescători ce înglobează cele mai noi cuceriri ale științei în domeniu.

Elaborarea de soluții pentru întocmirea programelor de ameliorare este o altă componentă  a activității Institutului pentru care există o intensă preocupare, programe deja implementate în multe dintre asociațiile crescătorilor de animale.

Greu de cuprins în câteva rânduri atmosfera, modul impecabil, documentat și convingător în care au fost prezentate lucrările de către acești minunați cercetători, precum Andreea VASILACHI, Tatiana PANAITE, Daniela MARIN și, evident, cei amintiți deja.

Doar prin participare directă la astfel de evenimente se poate percepe cu adevărat ceea ce se întâmpla la IBNA Balotești, ce fac cercetătorii de aici pentru zootehnia românească, pentru români, inclusiv în cooperare cu prestigioase instituții similare din lume.

Mai multe amănunte în revista Lumea satului.

Ion Banu

Data de 20 noiembrie 2020 a marcat împlinirea a 80 de ani de la înființarea Institutului de Cercetări Piscicole al României (I.C.P.R.).

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet fiind moștenitoarea și continuatoarea activității institutului (la desființarea institutului, în anul 1974, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet a preluat programul de cercetare, personalul, biblioteca și o parte din dotarea acestuia) ar fi trebuit să organizeze o amplă manifestare pentru această importantă aniversare.

Din nefericire, situația actuală gravă în care se află țara noastră și întreaga lume, în această perioadă, au făcut imposibil un astfel de demers. Totuși, acum, aici, în câteva cuvinte, aducem un omagiu zecilor de conducători și cercetători ai Institutului de Cercetări Piscicole al României și ai instituțiilor care i-au succedat, pe parcursul a 80 de ani, aceștia având o contribuție hotărâtoare la dezvoltarea sectorului de producție piscicolă în România.

Anca Lăpușneanu

În anul 2017, potrivit INS, numărul bolnavilor de cancer rămași în evidențele Ministerului Sănătății a fost de 479.454 de persoane. La o populație rezidentă de 19, 41 milioane de locuitori, ar înseamna că 2,4% din cetățeni sunt afectați de această maladie necruțătoare. În același an s-au înregistrat 59.450 de noi îmbolnăviri (4.954/lună, 159,8/zi, 6,65/oră) și 50.902 decese (4.241,8/lună, 137/zi, 5,7 la fiecare oră). Statul român desfășoară un program național oncologic, dar se axează prea puțin pe depistarea precoce a bolii. Poate lucrurile sub acest aspect se vor îmbunătăți pe viitor, dat fiind faptul că Planul european de combatere a cancerului în UE, supus chiar zilele acestea dezbaterii publice, se bazează pe patru piloni: prevenire, depistare precoce, tratament și îngrijire post-tratament. Și-atunci, cine știe, autoritățile sanitare române vor fi obligate să facă ceea ce de mulți ani solicită ONG-urile: depistare precoce! Una dintre organizațiile neguvernamentale care susțin programul de screening este Asociația Pacienților Oncologici din România, condusă de Iolanda Gheorghiu.

Chimist medical principal la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, Iolanda Gheorghiu face voluntariat de 23 de ani. A fondat și a condus ori conduce mai multe asociații – Asociația Română Anti-Sida, Asociația „Noi și Ceilalți“ și este în board-ul mai multor organizații – vicepreședinte în Uniunea Organizațiilor Persoanelor Seropozitive, președinte al Federației ONG Muntenia. Am lăsat intenționat la urmă Asociația Pacienților Oncologici din România (APOR), înființată în 2012, aceasta fiind singura care, cu sigla și campania „Sunt femeie orice-ar fi“, de depistare prococe a cancerului la sân, este marcă înregistrată OSIM. Și, atenție, aspect care ne-a determinat să dorim să publicăm acest interviu, este singura entitate neguvernamentală care deține unul dintre cele trei aparate din România pentru depistarea precoce a cancerului!

– Doamna Iolanda Gheorghiu, v-aș ruga să ne vorbiți despre ceea ce face organizația dumneavoastră.

– În primul rând avem un laborator al nostru (Ploiești, Aleea Zamora), unde facem analizele medicale. Pe urmă, APOR desfășoară doar campanii de prevenție! De exemplu, pentru depistarea precoce a leucemiei la copii, am avut campania „Te rog, mamă, ai grijă de mine!“, apoi campania de screening a cancerului de sân din ecografie „Sunt femeie orice-ar fi“. Anul trecut am redactat un ghid pentru cardiologie și oncologie „Timpul nu așteaptă! Tu ce aștepți?“ și tot în 2019 am lansat campania „Câștigă timp“ care, după cum sugerează numele, se axează pe a afla un diagnostic la un timp necesar pentru a avea posibilitatea de vindecare și am cumulat-o cu o campanie de prevenție pentru afecțiuni cardiace. Am mers la căminele de bătrâni din rețeaua DGASP Prahova și, la persoanele de peste 65 de ani, am realizat analize de biochimie, markeri pentru accident vascular și infarct miocardic, iar pentru căminele de copii am făcut analize pentru 1.200 de asistați și copii de la asistenți maternali. Pe unele dintre acestea le-am repetat, la recomandarea medicului cu care am colaborat, dr. Radu Crăciun, din motive pur obiective. Anul acesta, la sugestia unui sponsor care ne-a asigurat finanțare pentru achiziționarea aparatului de hematologie, o să începem să lucrăm pentru trei comune defavorizate din Prahova și două din Dâmbovița.

– În 2018 a făcut mare vâlvă un aparat pe care l-ați achiziționat dvs., capabil să depisteze cancerul din vreme. Ce anume face acesta?

– Da, anul 2018 a fost cu acțiuni de amploare fiindcă atunci am prezentat acest aparat de biologie moleculară Idylla – primul din România – pentru depistarea precoce a cancerului. Între timp s-au mai adus două aparate, unul la Fundeni și altul la Iași. Incidența cancerului este aceeași în toată Europa, deosebirea este că, de exemplu, în Germania sau în țările care au case de asigurări după modelul german există programe de screening la nivel național și atunci cancerul este depistat precoce, în gradul I, maximum 2. La noi se identifică în gradul 3-4, când pacientul are metastază și-atunci ce poți să mai faci? De aceea la ei rata de vindecare este mare, iar la noi nu! Aparatul acesta tocmai asta face, prevenție și depistare precoce. Prin analiza de sânge el este capabil să spună care fenotip a suferit mutație, deci merge până în profunzime și indică prezența bolii în organism. În oncologie sunt extrem de importante 50 de zile, să zicem, în bătălia cu această boală necruțătoare. Un alt avantaj enorm este că aparatul livrează rezultatul în trei ore, pe când o biopsie din protocolul standard, luată și aceea după ce a apărut și a fost extirpată tumora, oferă rezultatul în 15-30 de zile! Chiar și în condițiile de la noi, cu intervenții tardive, aparatul Idylla oferă informații prin care poate fi personalizat tratamentul, cauza care a condus la boală, informații pe care o biopsie nu le dă! Acest aparat poate diagnostica precoce cancerul de colon și rect, de piele (cu extensie la sân) și acum este în pregătire cartușul pentru cancerul pulmonar.

– V-a solicitat vreun spital oncologic colaborarea?

– Nu, spitalele nu trimit pacienți. Casa de Sănătate nu decontează costul cartușelor, pe când biopsia este gratuită. Dar vin la noi oameni care au auzit de aparat, bolnavi sau nu. Apropo de costuri, nimeni nu pune în balanță că o depistare precoce scutește enorm alte cheltuieli ulterioare cu tratarea bolii. Dar cel mai important lucru, dincolo de bani, depistarea precoce poate salva sute și mii de vieți!

– Dacă aparatul acesta este atât de bun, de ce nu îl au toate spitalele oncologice din România?

– Bună întrebare! Păi... ce face aparatul? Depistează din timp! Ce interes o fi să fie diagnosticat un cancer înainte de a deveni tumoră? Ne-am dus cu Idylla până în Camera Deputaților. Ne-a ajutat o doamnă deputat, dânsa văzuse ce poate să facă aparatul, a vorbit în Comisia de Sănătate. Să vă spun că au trecut vreo 14-15 luni de atunci și nu avem niciun răspuns?

– La minister ați fost? Poate ei nu știu că există în lume și chiar la noi aparate care fac această treabă grozavă.

– Am fost în audiență la patru miniștri ai Sănătății, e drept, pe altă problemă, cea a inițierii și la noi a unui program național de screening al cancerului de sân prin ecografie. Din 2012, împreună cu dr. Alina Turcu, de la Spitalul „Schuller“ și dr. Ileana Constantiniu, de la Câmpina, am fost prin comunele din Prahova, le-am vorbit femeilor despre cancer, le-am făcut ecografii. Eram întrebate de ce două doctorițe care oricum sunt suprasaturate de munca aceasta extenuantă cu maladia, merg să facă lucrul acesta prin sate. Iar răspunsul a fost clar, ceva de genul că „ne-am săturat să tot vedem venind la noi femei cu sânul supurând, s-ajungă în faze atât de avansate ale bolii, când nu mai ai nimic de făcut. Mi-am dat seama cât de frustrant poate să fie să înveți o jumătate din viață carte și să nu-l poți ajuta pe cel din fața ta fiindcă se adresează medicului târziu. Cu ideea aceasta am fost la miniștri, să facem și noi un program național de screening pentru ecografie. Există în Franța, în Germania, de ce nu s-ar putea și la noi? Unul dintre miniștri mi-a spus tranșant că nu se poate, că nu este, citez, „pe agenda noastră de lucru“.

Maria BOGDAN

Ca urmare a remarcabilelor rezultate obţinute de către cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie și Nutriţie Animală – IBNA Baloteşti în activitatea specifică domeniului – nutriţie animală, dar şi a îndelungatei experienţe a specialiştilor de aici în ceea ce priveşte ameliorarea animalelor de reproducţie – rasă pură – respectiva entitate ştiinţifică şi de cercetare a fost acreditată de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie prin decizia nr. 774, din 17 decembrie 2019, în vederea evaluării genetice a animalelor de reproducţie.

Este încă o dovadă a recunoaşterii calităţii muncii de cercetare zootehnică pusă în slujba crescătorilor de animale, categorie care, asemenea unor semeni ai lor, din păcate puţini, ar trebui să „cupleze“ mai mult la ceea ce înseamnă progres, competitivitate, performanţă şi, evident, profitabilitate.

Aşadar… să profităm de ceea ce încă avem la dispoziţie, de cercetare şi cercetători ale căror rezultate sunt recunoscute la nivel mondial.

Ion BANU

În Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2019 sunt recomandate 13 soiuri de cartof: Asinaria, Azaria, Brașovia, Castrum, Cezarina, Cosiana, Darilena, Ervant, Marvis, Roclas Brașov, Sarmis, Sevastia și Temerar. Alte 7 soiuri au fost reînscrise, la cererea deținătorilor (menținătorilor) în Catalogul ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor): Nemere (reînscris în 2019), Christian (2016), Productiv (2019), Redsec (2019), Gared (2019), Coval (2009), Albioana (2019). Alte 4 soiuri au fost radiate din catalog, dar pot fi comercializate până în acest an sau până în 2021: Albata, Astral N, Escalade și Rustic Românesc. Astăzi vă prezentăm 10 dintre cele mai populare creații ale cercetării românești.

Roclas (creat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfecla de Zahăr Brașov): soi semitimpuriu, inclus în clasa de calitate B (bună), conținut de amidon de 17%, recomandat pentru consumul timpuriu sau de vară-toamnă și industrializare. Prezintă tufă bogată în frunze, dezvoltată, cu port semierect și tuberculi ovali, cu coaja și pulpa galbenă. Este rezistent la virusul răsucirii frunzelor de cartof și râia neagră a cartofului și mijlociu rezistent la mană. Producția este de 65-66 tone/ha.

Christian (obținut la INCDCSZ Brașov): soi semitim­puriu, extrem de productiv, cu o capacitate de recoltă de peste 70 tone/ha. Conținutul de amidon este de 17%, face parte din clasa de calitate B (bun), fiind destinat consumului timpuriu și de vară-toamnă. Tufa are portul semierect, bogată în frunze, iar tuberculul este oval, cu coaja roșie și pulpa galbenă. Este rezistent la râia neagră a cartofului, mijlociu rezistent la mană și virusul Y, sensibil la virusul răsucirii frunzelor de cartof.

Rustic (obținut la INCDCSZ Brașov): este un soi semitârziu, destinat consumului de toamnă-iarnă, pretabil în culturile ecologice, cu o capacitate de producție de 75 tone/ha. Are rezistență sporită la mană, râia neagră, virusul Y și cel al răsucirii frunzelor de amidon. Tufa are portul erect, este dezvoltată și bogată în frunze, iar tuberculii sunt ovali, cu coaja și pulpa galbene. Conținutul în amidon este de 16,5%, soiul fiind inclus în clasa de calitatea B (calitate culinară bună).

Coval (creat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc): soi semitârziu, destinat consumului de toamnă-iarnă și pentru industrializare, cu o capacitate de producție de 43-44 tone/ha. Face parte din clasa de calitate B, având un conținut de amidon de 18,6%. Tufa are port semierect, este bogată în frunze; tuberculul este rotund-oval, cu coaja galbenă și pulpa galben-deschis. Este rezistent la mană (frunze și tuberculi), râia neagră a cartofului, virusul Y și al răsucirii frunzelor.

Gared (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi târziu, pentru consumul de toamnă-iarnă și industrializare, prezintă tufă semierectă, bine dezvoltată, bogată în frunze și tuberculi rotund-ovali, cu coajă roșie și pulpă galben-deschis. Este rezistent la mană, râia neagră a cartofului, virusul Y și al răsucirii frunzelor. Conținutul în amidon este de 20% și face parte din clasa de calitate A/B (calitate culinară bună spre foarte bună). Capacitatea de producție este de 55 tone/ha.

Redsec (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitârziu, pentru consumul de toamnă-iarnă și industrializare, cu o capacitate de producție de 55 tone/ha și un conținut de amidon de 16% (clasa de calitate B). Prezintă tufă cu port semierect, bine dezvoltată, bogată în frunze și tuberculi rotund-ovali, cu coajă roșie și pulpa galben-deschisă. Este rezistent la râia neagră a cartofului și mediu-rezistent la mană, virusul Y și virusul răsucirii frunzelor.

Albioana (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitârziu, pentru consum de toamnă-iarnă și industrializare, cu o producție de 50 tone/ha, conținut de amidon de 19%, inclus în clasa de calitate culinară bună. Tufa semierectă este bine dezvoltată, bogată în frunze, iar tuberculii rotunzi au coaja galbenă și pulpa albă. Este rezistent la râia neagră, virusul Y și virusul răsucirii frunzelor și mediu-rezistent la mană.

Nemere (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitimpuriu, pentru consumul de toamnă-iarnă și indus­trializare, inclus în clasa de calitate C (16,5% conținut în amidon). Este rezistent la râia neagră și mediu rezistent la virusul Y și virusul răsucirii frunzelor și mană. Tuberculii sunt rotunzi, cu coaja și pulpa galbenă; capacitatea de producție este de 48 tone/ha.

Productiv (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitârziu, destinat consumului de toamnă-iarnă și indus­trializare, inclus în clasa de calitate A/B (bună și foarte bună, cu 18% conținut de amidon). Prezintă tufă cu portul semierect, dezvoltată, bogată în frunze și tuberculi rotund-ovali, cu coaja galbenă și pulpa alb-gălbuie. Este foarte rezistent la virusul răsucirii frunzelor și mana pe frunze și tuberculi, rezistent la râia neagră și mediu rezistent la virusul Y al cartofului. Capacitatea de producție este de 52 tone/ha.

Astral (creat la Stațiunea de Cercetare-Dezoltare Agricolă Suceava): este un soi semitimpuriu, pentru consu­mul de toamnă-iarnă, cu o capa­citate de producție de 76 tone/ha, inclus în clasa de calitate B (14,1% conținut de amidon). Tufa prezintă port semierect, este bine dezvoltată, cu frunziș bogat; tuberculii sunt ovali, cu coaja și pulpa galbene. Este foarte rezistent la virusul Y al cartofului, rezistent la virusul răsucirii frunzelor și râia neagră și mediu rezistent la mană.

Maria BOGDAN

Situația economică și socială a României la jumătatea sec. al XX-lea era foarte grea, fiind provocată de distrugerile celui de-al Doilea Război Mondial și de cumplita secetă din 1946-1947.

Cea mai mare sărăcie și suferință era în rândul țărănimii, care reprezenta trei sferturi din populația țării.

Alimentul de bază pentru țăranul român a fost dintotdeauna porumbul care-i asigura atât propria hrană, cât și cea a animalelor și păsărilor din curte. În acest sens Guvernul a căutat soluții pentru creșterea producției de porumb motiv pentru care, în anul 1956, a invitat  un mare fermier american, R. Garst, care a recomandat să se treacă la cultura porumbului hibridat.

Pentru această acțiune, Guvernul a căutat omul potrivit și a ajuns la tânărul (35 de ani) profesor universitar Nicolae Giosan. Din discuții s-a stabilit că este necesar să se înființeze un institut special pentru cultura porumbului. Pentru o temeinică documentare Nicolae Giosan s-a deplasat în SUA special pentru producerea porumbului hibrid. Între timp, Garst a trimis în România sămânță din mai mulți hibrizi de porumb pentru a demonstra superioritatea acestora, precum și setul de mașini corespunzătoare culturii porumbului.

Prin HCM 330 / 1 ianuarie 1957 se înființează Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP) în fostul IAS Fundulea, iar ca director general este numit Nicolae Giosan.

În primăvara lui 1957 sunt însămânțate loturile de porumb hibrid cu sămânță din SUA. Pentru desfășurarea activității în noul institut erau necesare cadre de specialiști de înaltă calificare și o parte din aceștia fuseseră scoși din învățământul superior și din cercetare din motive politice. Nicolae Giosan a primit împuternicire personal de la Gheorghe Gheorghiu-Dej să angajeze și din aceștia. El a adus, în primul rând, pe fostul său profesor de la Cluj, pe marele agronom specializat în ameliorarea plantelor, genetică și fitotehnie N.A. Săulescu. Acesta a preluat problema realizării hibrizilor autohtoni de porumb și producerea de sămânță. A fost adus apoi un alt mare specialist, prof. Nicolae Hulpoi, care în 1958 a început amenajarea primelor 30 ha pentru irigat, organizând primul laborator de cercetare în culturi irigate.

Eu eram student în anul V la Facultatea de Agricultură București, iar anul V era destinat în totalitate practicii, astfel că în septembrie 1957 m-am prezentat la practică la Institutul Porumbului de la Fundulea, N.A. Săulescu fiind profesor de fitotehnie la facultate. În acest fel am cunoscut problemele începutului la Institutul Fundulea direct la fața locului. Profesorul N.A. Săulescu a trecut imediat la crearea liniilor consagvinizate în spații izolate în pădurile din împrejurimi.

Un alt cercetător, Vladimir Moșneagă, avea create linii consagvinizate în mod secret, la Moarta Domnească, pentru că genetica oficială a T.D. Lysenko (URSS) nu admitea așa ceva. Din aceste linii au fost creați primii hibrizi de porumb în țara noastră. Acțiunea a continuat cu hibrizii creați sub conducerea prof. N.A. Săulescu, astfel că în scurt timp (șapte ani) cultura porumbului hibrid era generalizată în România. În scurt timp, au fost construite pavilionul central al institutului și stația modernă de condiționat sămânța, iar cu sprijinul FAO a fost realizat un modern fitotron.

Prin HCM 305/22 noiembrie 1961 ICCP Fundulea se unifică cu compartimente din ICAR și rezultă Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice (ICCTP), iar la centru rămâne Institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA) care coordonează cercetarea agricolă din țară și care în 1969 devine Academia de Științe Agricole și Silvice sub conducerea prof. Nicolae Giosan. Cu acest prilej au venit la Fundulea de la ICAR oameni de înaltă valoare științifică precum N. Ceapoiu, C.Hera, A.V. Vrânceanu ș.a.

Demn de remarcat este realizarea lui A.V. Vrânceanu care a reușit să creeze primii hibrizi de floarea-soarelui ca premieră mondială. Institutul de la Fundulea a beneficiat și de o pleiadă de directori de mare valoare: Nicolae Giosan, T. Mureșan, N. Ceapoiu, C. Hera, A.V. Vrânceanu.

În tabelul alăturat sunt prezentate personalitățile deschizătoare de drum și cei care au continuat pe parcursul a o jumătate de secol activitatea, făcând din institut „nava amiral a cercetării agricole românești“.

De menționat că N. Giosan l-a adus de la Cluj nu numai pe prof. N.A. Săulescu, ci și pe T. Mureșan, Al. Covor și I. Păcurar care au construit nucleul de bază al activității institutului.

Din promoția 1957 de la București au venit T. Sarca, C. Țapu, Z. Țapu și Al. Bărbulescu, iar din promoția 1958 I. Picu și C. Pintilie și mai târziu V. Popescu, care au activat cu rezultate deosebite pe parcursul a o jumătate de secol.

Din 1975, după desființarea Institutului de Biologie București, au venit la Fundulea specialiști și cercetători în domeniul fiziologiei plantelor și al biochimiei, aprofundând cercetările fundamentale la ICCPT Fundulea.

În anii 1980, înainte de evenimentele din 1989, Institutul de la Fundulea și Stațiunile de Cercetări Agricole din țară asigurau sămânță de înaltă calitate din soiuri și hibrizi românești, necesarul pentru întreaga agricultură, precum și cele mai moderne metode agrotehnice care să valorifice potențialul genetic al soiurilor românești.

Așa cum s-a menționat la aniversarea a 60 de ani de la înființarea institutului, acesta dispunea de 7.078 ha teren și 1.226 angajați, din care 666 în sectorul de cercetare, 167 cu studii superioare, față de 1.844 ha în prezent, cu 302 angajați, din care 66 cu pregătire superioară.

În acest an interval au fost creați 86 hibrizi de porumb, 81 soiuri de cereale păioase, 46 de hibrizi de floarea-soarelui, 40 soiuri leguminoase pentru boabe, 66 soiuri de plante furajere.

După 1989 în Institutul de la Fundulea s-au mai înființat un laborator de extensie și propagandă agricolă din inițiativa și sub conducerea prof. dr. ing. Vasile Popescu, fiind primul laborator de acest tip din cercetarea agricolă, și un sector de agricultură ecologică sub conducerea dr. ing. I. Toncea.

Semnatarul acestor rânduri își aduce aminte cu bucurie de perioada înfloritoare a Institutului, din conducerea căruia a făcut parte. Sperăm că într-un viitor mai apropiat, cu forțele proprii și ajutor de la organele statului, Institutul de la Fundulea va redeveni ceea ce a fost și chiar mai mult.

Principalele domenii din Institut și personalitățile implicate

În anul 1969, ca urmare a Decretului nr. 204 din 11 noiembrie, prin art. 24 și 31 se reglementează înființarea Academiei de Științe Agricole și Silvice. Odată cu înființarea ASAS încetează activitatea ICCA, conform art. 15 din Decretul nr. 122/1970.

Obiectivul ASAS: de a contribui la dezvoltarea cercetării științifice și promovarea progresului tehnic în agricultură și silvicultură.

Scopul și obiectivele ASAS:

• Conduce direct activitatea de cercetare științifică în agricultură și silvicultură de pe întreg cuprinsul României.

• Organizează sistemul de producere de sămânță și material de plantat: pomicol, viticol, de înaltă valoare biologică.

• Dezvoltarea legăturii organice între sectorul de cercetare și cel de producție.

• Instruirea cadrelor tehnice din agricultură prin:

• cursuri de scurtă durată;

• practica în producție;

• recrutarea, formarea și promovarea de cercetători;

• dezvoltarea de relații de colaborare cu instituții similare din alte țări.

Membrii de onoare ASAS aleși în prima adunare generală din 14 noiembrie 1969

1. Ioan Safta

2. Nicolae Săulescu

3. Nicolae Teodoreanu

4. Ioan Teodorescu

5. Nicolae Zamfirescu

Prin HCM nr. 565/1970 s-a aprobat Statutul Academiei de Științe Agricole și Silvice.

La articolul 3 al HCM nr. 565/1970 se enumerau Unitățile de cercetare subordonate ASAS aprobate prin HCM/1970.

I. Institute

1. Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea cu 11 Stațiuni:  SCA Albota; SCA Brăila; SCA Caracal; SCA Lovrin; SCA Valul lui Traian;  SCA Podul Iloaiei; SCA Oradea; SCA Șimnic; SCA Suceava; SCA Turda; SCA Mărculești.

2. Institutul de Cercetări pentru Pomicultură Mărăcineni, cu șase Stațiuni de Cercetare: SCP Baia Mare; SCP Fălticeni; SCP Bistrița; SCP Geoagiu;  SCP Târgu Jiu; SCP Voinești.

3. Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, cu 8 stațiuni: SCVV Blaj; SCVV Drăgășani; SCVV Greaca; SCVV Odobești; SCVV Iași; SCVV Miniș; SCVV Murfatlar; SCVV Ștefănești.

4. Institutul de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură Vidra, cu 3 stațiuni: SCL Buzău; SCL Ișalnița.

5. Institutul de Cercetări pentru Creșterea Taurinelor Corbeanca, cu 4 stațiuni zoo cu profil zootehnic: SEZ Bonțida; SEZ Secuieni Bacău; SEZ Târgu Mureș; SEZ Livada.

6. Institutul de Cercetări pentru Nutriție Animală Balotești.

7. Institutul de Cercetări pentru Cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr Brașov, din care – pentru o perioadă de timp – s-au desprins două institute: Institutul pentru Cultura Cartofului Brașov;  Institutul de Cercetare pentru Cultura Sfeclei de Zahăr Fundulea.

8. Institutul de Cercetări Veterinare și Biopreparate „Pasteur“ București.

9. Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii București.

10. Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București.

11. Institutul de Cercetări și Studii Pedologice.

12. Institutul de Cercetări pentru Economie Agrară.

II. Stațiuni Centrale

1. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor Bechet Dolj, care în anul 1977 s-a reorganizat în Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.

2. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni Vaslui.

3. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Pajiștilor Brașov Măgurele, care prin Decretul Consiliului de Stat nr. 170/1981 s-a transformat în Institutul de Cercetare și Protecție pentru Cultura Pajiștilor Brașov Măgurele, cu trei stațiuni: SEP Timișoara; SEP Argeș; SEP Vaslui.

4. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Creșterea Ovinelor Palas Constanța, cu trei stațiuni experimentale pe zootehnie: SEZ Moroieni; SEZ Popăuți; SEZ Rușețu.

 În subordinea ASAS erau:

• Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea – Ilfov cu 11 Stațiuni Experimentale Agricole.

• Institutul de Cercetări pentru Pomicultură, cu sediul la Mărăcineni, cu șase Experimentale Pomicole;

• Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, cu 8 Stațiuni Experimentale Viticole;

• Institutul de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură Vidra, cu 3 Stațiuni;

• Institutul de Cercetări pentru Creșterea Taurinelor – Corbeanca, cu 4 Stațiuni experimentale;

• Institutul pentru Nutriție Animală – Balotești, rezultat din Institutul de Cercetări Zootehnice;

• Institutul de Cercetare pentru Cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr Brașov;

• Institutul de Cercetări Veterinare și Biopreparate „Pasteur‟ București;

• Institutul pentru Mecanizarea Agriculturii București (prin HCM nr. 543/16.04.1952);

• Institutul de Studii și Cercetări Pedologice București (prin comasarea Institutului pentru Cercetări Pedologice al ASAS cu Centrul de Pedologie și Ecologie Agricolă și Silvică al Academiei Române, Secției de Hărți Pedologice din Institutul de Geologie București și Serviciul de Pedologie  din  Întreprinderea Geologică de Prospecțiuni din Ministerul Industriei Miniere și Geologiei);

• Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București;

• Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor Bechet – Dolj, din reprofilarea Stațiunii Experimentale Bechet;

• Stațiunea Centrală pentru Combaterea Eroziunii Solului – Perieni, prin reprofilarea Stațiunii Experimentale Perieni;

• Stațiunea Centrală pentru Cultura Pajiștilor Brașov (Măgurele);

• Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Creșterea Ovinelor Palas (Constanța), având în subordine trei Stațiuni:

– Stațiunea Experimentală Zootehnică Moroeni;

– Stațiunea Experimentală Zootehnică Popăuți;

– Stațiunea Experimentală Zootehnică Rușețu.

• Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Sericicultură și Apicultură București;
• Centrul de Informare și Documentare pentru Agricultură și Silvicultură București.

- 1992, moment de referință – Academia de Științe Agricole și Silvice primește numele ilustrului savant „Gheorghe Ionescu-Șișești“. Hotărârea de guvern este semnată de către Teodor Stolojan, prim-ministru.

- În 2002, prin legea nr. 290 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești‟ Sistemul de Cercetare Agricolă s-a reorganizat astfel: ASAS, ca entitate; 16 Institute; 60 de Stațiuni de cercetare; 15 stațiuni de dezvoltare.

Legea nu a creat cadrul de protecție al unităților de cercetare, ca urmare a unor modificări prea frecvente ale acestei legi (numărul de unități de cercetare s-a redus continuu).

Un moment de cotitură pentru ASAS și sistemul de cercetare agricolă l-a constituit  apariția  Legii  nr. 45/2009 prin HG nr. 1581/2009, modificată prin HG nr. 1/2011, de aprobare a Statutului ASAS.

Atribuțiile ASAS – date de legea nr. 45/2009.

În mare, sunt aceleași cu ale ICCA, ICAR și INZ.

• Stabilește obiectivele de interes prioritar în domeniul cercetării – dezvoltării în concordanță cu Strategia de dezvoltare a agriculturii și Programul de Guvernare;

• Fundamentează strategiile și politicile de dezvoltare a producției agricole, silviculturii și industriei alimentare;

• Coordonează activitățile de cercetare – dezvoltare din domeniile sale.

• Are în subordine unități organizate ca institute, stațiuni și centre de cercetare – dezvoltare.

• Monitorizează activitatea de cercetare-dezvoltare și rezultatele rezultate în cadrul programelor de cercetare finanțate de la bugetul propriu, din venituri proprii, din subvenții bugetare.

• Fundamentează științific (ar trebui s-o facă, dar…) politicile agricole de dezvoltare rurală ale MADR.

• Elaborează și realizează analize, proiecte, studii și lucrări de sinteză, pe care le pune la dispoziția factorilor de decizie din sistemul public.

• Organizează, îndrumă, coordonează și controlează activitatea de cercetare – dezvoltare și economico-financiară în unitățile din subordine.

• Adoptă măsuri potrivit normelor legale pentru creșterea performanțelor de management în cercetarea științifică și în activitatea de dezvoltare;

• Contribuie la valorificarea rezultatelor cercetării prin transfer tehnologic al acestora în practica agronomică;

• Propune și realizează, cu personal propriu și în colaborare, programe și proiecte de cercetare multidisciplinare și proiecte de dezvoltare rurală;

• Reprezintă Statul român în relațiile științifice internaționale în domeniile sale de activitate;

• Are în subordine / coordonare Institute și Stațiuni de Cercetare – Dezvoltare.

• De 158 de ani, activitatea de cercetare agricolă românească este legată de vatra Herăstrăului.
• 1902-1927 – Stațiunea agronomică de la Herăstrău;
• 1927-1961 –Institutul de Cercetări Agronomice (ICAR)
• 1962-1969 – Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICCA)
• 1969 - prezent – Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești‟, instituția cu cel mai lung parcurs, în ani, în calitate de conducător/coordonator al cercetării agricole românești.

Prof. univ. dr. ing. dr.h.c. Valeriu TABĂRĂ

În Aula Magna a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu Șișești“ s-au desfășurat lucrările sesiunii anuale de referate științifice a INCDA Fundulea și a Stațiunilor de Cercetare și Dezvoltare Agricolă din țară.

În prezența Acad. Cristian Hera, a prof. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, și a secretarului de stat din MADR Marcel Floricel Dima, directorul general al INCDA Fundulea, dr. ing. Pompiliu Mustățea a deschis lucrările sesiunii prezentând tematica referatelor și unitățile de cercetare participante. Erau prezente în sală cadre didactice de la USAMV București, reprezentanți ai fermierilor, invitați din unități de producție și numeroși studenți de la Agronomie.

În cuvântul său Acad. Cristian Hera a salutat participanții și a menționat că Institutul Fundulea a fost și trebuie să rămână „nava amiral a cercetării agricole românești“, solicitând mai mult sprijin din partea Ministerului Agriculturii.

La rândul său, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără a felicitat Institutul pentru rezultatele obținute și a solicitat mai mult accent pe biotehnologii, pe crearea de soiuri și hibrizi adaptați la multiplele schimbări climatice pentru a nu ajunge să fim nevoiți să importăm cercetare agricolă.

Secretarul de stat Dima a menționat că se cunosc rezultatele activităților de cercetare ale Institutului Fundulea și ale Stațiunilor de cercetare și că ministerul consideră cercetarea științifică din agricultură „vârful de lance al dezvoltării agriculturii românești“.

În sesiune s-au prezentat 8 referate, 6 de către Institut și 2 de către SCDA Turda. Pe postere au fost prezentate 18 subiecte de genetica și ameliorarea plantelor și 27 din agrofitotehnie, la care au participat direct sau prin colaborare următoarele unități:

• Institutul Fundulea, cu 7 subiecte din genetică-ameliorare, 2 din agrofitotehnie și 7 în colaborare;
• SCDA Turda, 1 subiect genetică-ameliorare, 6 agrofitotehnie și 3 colaborări.

Celelalte unități de cercetare au avut următoarea participare: Stațiunea Pitești – 6 postere, Șimnic – 5, Secuieni – 4, Valul lui Traian – 4, Teleorman – 3, Suceava – 2, Lovrin – 1, Caracal – 1 și Mărculești – 1.

Demn de menționat este colaborarea multidisciplinară cu o gamă variată de alte unități precum: USAMV București, Universitatea Politehnica București, Institutul de Protecția Plantelor București, Universitatea „Ovidus“ Constanța, INMA București, Institutul pentru Cartof și Sfeclă de zahăr Brașov, Stațiunea Dăbuleni și chiar un liceu agricol, Ghimeș – Făget.

Prima parte a lucrărilor a fost condusă de Acad. N. N. Săulescu. O dezbatere amănunțită a avut loc în urma referatului privind condițiile de calitate a soiurilor de grâu românești. Au fost testate, în special, însușirile de panificație ale soiurilor românești comparativ cu soiurile străine din care a rezultat că cel mai bun soi de grâu străin nu atinge calitățile celui mai slab soi românesc, că toate soiurile românești sunt superioare soiurilor străine testate. Dar a fost ridicată și problema prețului grâului care ar trebui să țină seama de calitatea acestuia. Se face mențiunea că unele soiuri străine realizează niveluri de producții mai ridicate. Se știe însă că cel mai productiv soi Apache de la Limagrain a realizat 11 t/ha, iar soiurile românești, la TCE 3 Brazi, 10 t la hectar.

Următorul referat a prezentat noul hibrid de porumb Felix. După o perioadă de stagnare, iată că Laboratorul de ameliorarea porumbului de la Fundulea începe revigorarea cu hibrizi care să fie competitivi în agresiva competiție cu companiile străine. Actualul hibrid și următorii, care sunt în lucru, au capacitate de producție ridicată, sunt rezistenți la condițiile nefavorabile de mediu și prezintă capacitatea de a pierde mai ușor apa la maturitate. O realizare importantă a Institutului o reprezintă omologarea a 5 hibrizi de floarea-soarelui care posedă caracteristici conform cerințelor pieței de semințe și, în special, însușirea de a rezista la aplicarea erbicidelor.

Preocupările cercetătorilor s-au dovedit prezente și în asigurarea rezistenței la boli la soiurile de grâu și triticale în condițiile frecventelor schimbări climatice, precum și în influența acestor schimbări asupra evoluției dăunătorilor la rapița de toamnă. Tematica posterelor a cuprins cea mai mare parte a problemelor privind tehnologiile de cultură ale plantelor agricole în condițiile deselor schimbări climatice.

Putem trage concluzia că cercetarea științifică din agricultura României este bine ancorată în realizarea de soiuri și hibrizi cu însușiri de calitate superioară, bine adaptați la schimbările climatice. Este de dorit ca toate aceste realizări să fie aduse la cunoștința cultivatorilor și puse la dispoziția acestora prin toate mijloacele, contribuind astfel la ridicarea nivelului de calificare a tuturor agricultorilor și la prosperitatea agriculturii românești.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În cercetarea științifică din România există doi poli. Cel al lipsei totale de investiții și implicit al absenței oricăror rezultate în domeniu și cel al cercetării care a a rezistat presiunilor impuse de lipsa resurselor. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași face parte din categoria unităților care s-au salvat de la dispariție. Și, mai mult decât atât, completează portofoliul cercetării românești cu rezultate importante în sectorul de creștere a bovinelor. Ce arată retrospectiva activității de cercetare la stațiunea de la Iași aflăm dintr-un material pus la dispoziția noastră de directorul unității, Steofil Creangă.

Reproducţie şi biotehnologii

Prin activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul laboratorului de reproducţie şi biotehnologii de reproducţie s-a urmărit optimizarea proceselor de reproducție, creşterea ratei de concepție, scurtarea intervalului fătare-concepție şi a intervalului între fătări, precum şi creşterea vieţii reproductive şi productive a vacilor.

• creşterea ratei de concepție la vacile cu monte repetate prin utilizarea diferitelor scheme de tratament, cu 10-20%;
• optimizarea proceselor de reproducţie la vaci prin diferite metode aplicate în perioada de gestaţie avansată şi puerperium: scăderea ponderii infecţiilor genitale cu 5-10%, reducerea intervalelor fătare –concepție cu 20-40 zile, comparativ cu lotul martor;
• creşterea imunităţii nespecifice la vaci post­partum prin utilizarea unor imunomodulatori în peri­oada puerperală, de tipul Polidin, Imunostimulent „SRL parvum“, cu efecte de reducere a incidenţei afecţiunilor genitale inflamatorii, stimularea funcţiei sexuale şi creşterea ratei de concepţie cu 10-15%;
• testarea în condiţii de fermă a biotehnologiei transferului de embrioni la vaci de rasa Bălțată cu Negru Românească şi Sura de stepă; stabilirea protocolului de superovulaţie şi sincronizarea estrului la donatoare şi receptoare de embrioni;
• îmbunătăţirea arsenalului terapeutic de combatere a infecundităţii la vaci prin diferite scheme de tratamente hormonale. La vacile din loturile experimentale diagnosticate cu diverse tulburări ovariene (corp luteal persistent, chişti ovarieni, hipotrofie ovariană) ratele de gestaţie au fost între 50-70%, iar intervalele medii între tratament şi IA fecundă au variat între 53-82 zile;
• creşterea fecundităţii cu 20-30% la vacile cu estru normal şi indus prin administrarea de gonadoreline, tip Receptal, în perioada de însămânţare.

Nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor

În cadrul laboratorului de nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor s-a desfăşurat o activitate de cercetare în direcţia creşterii calităţii furajelor şi optimizării raţiilor de furajare a animalelor pe categorii de vârstă, stări fiziologice, sezon şi nivele productiv, precum şi îmbunătăţirea tehnologiilor de creştere şi exploatare pentru vacile de lapte înalt productive. Principalele rezultate s-au materializat în următoarele:

• elaborarea unei tehnologii de creştere a tineretului taurin în vârstă de 0-3 luni în cuşti individuale în afara adăpostului şi a tineretului taurin 3-6 luni în boxe colective cu sistem de ventilaţie îmbunătăţit. Impactul economic a fost reducerea morbidităţii şi mortalităţii la viţeii cu 20-25%, creşterea sporului mediu zilnic la 600-700 g/zi, ceea ce a permis realizarea unei greutăţi corporale medii de 150 kg la 6 luni, iar la tineretul mascul îngrăşat realizarea unui spor mediu de 1.200-1.300 g/zi;
• îmbunătăţirea indicilor de creştere şi dezvoltare la viţei în perioada de înţărcare prin utilizarea unor arome furajere, cu influenţe pozitive asupra palatabilităţii furajelor, crescând ingestia de furaje, nutrienţi specifici;
• optimizarea parametrilor de reproducţie şi producţie la primipare printr-o tehnologie de hrănire îmbunătăţită, cu o raţie de bază alcătuită din nutreţuri de volum de bună calitate (fân, nutreţ murat) administrate la discreţie şi cantităţi minime de concentrate (porumb uruit – 80%, orz – 10%, şrot de floarea-soarelui – 10%), câte 1,5-2 kg/cap, care a permis realizarea unor sporuri medii de 750-900 g/zi, o greutate medie la prima montă de 400-440 kg, vârsta medie la prima fătare 26-28 luni; producţia de lapte la 100 zile de peste 1.900 kg/cap; producţia de lapte la lactaţia I-a de peste 5.000 kg/cap, cu o cantitate de grăsime de peste 190 kg/cap, fecunditatea la prima IA între 45-65%, cu un indice de însămânţare de 1,45;
• creşterea performanţelor de producţie la îngrăşarea tăuraşilor de carne: spor mediu zilnic între 980-1.300 g/cap, cu un consum mediu zilnic de substanţă uscată de 7,7 kg/zi; randament la sacrificare 50-52%; creşterea calităţii carcasei prin utilizarea unor raţii zilnice cu următoarea structură: nutreţ murat de porumb la discreţie, fân de lucernă 2-3 kg/cap, orz măcinat 1,1 kg/cap (75%), şrot de floarea-soarelui (25%) şi substanţă uscată la furajele utilizate între 32-35%;
• reducerea perioadei de îngrăşare a tineretului taurin cu 35-40 zile/cap, sporuri medii de până la 1.086 g/cap, un consum specific de 7,72 kg SU/kg, randament la sacrificare peste 50%, carcase de calitate superioară prin adausul în raţia furajeră tradiţională de soia boabe netratată termic în cantitate de 0,25-0,5 kg/cap, comparativ cu lotul martor;
• optimizarea indicilor de creştere şi dezvoltare, reducerea totală a mortalităţii şi scăderea cu 23% a morbidităţii determinate de afecţiuni respiratorii, sporuri de creştere mai mari cu 15% la tineretul taurin de prăsilă prin optimizarea parametrilor de microclimat din adăpost.

Laura ZMARANDA

Puțini știu că pe bulevardul Ion Ionescu de la Brad din sectorul 1 al capitalei se află una dintre cele mai impozante și spectaculoase case ale Bucureștiului. Este vorba despre fosta reşedinţă a Mareşalului Ion Antonescu şi sediul Consiliului de Miniştri din timpul războiului. Construcția a fost ridicată sub viziunea filozofului Nae Ionescu și construită de arhitectul C.M. Cantacuzino în anul 1938.

În prezent, clădirea istorică găzduiește sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa. Casa face parte din patrimoniul architectural al României, iar personalitatea sa se integrează armonios cu specificul Staţiunii. Instituția s-a ocupat de renovarea parțială și întreținerea clădirii și a încercat să o aducă la strălucirea de altădată, fiind în simbioză totală cu trecutul istoric al acestui monument.

„Edificiul a adăpostit oameni de mare valoare pentru cultura şi viaţa românească precum Nae Ionescu, cunoscut istoric si filosof român, Mareşalul Ion Antonescu şi istoricul Mircea Vulcănescu. Acestea sunt numai câteva nume care susţin valoarea şi suportul istoric al clădirii. Construcția ei a durat doi ani. Proiectul  a fost realizat de arhitectul M. Cantacuzino la rugămintea doctorului Malaxa pentru Nae Ionescu, tocmai pentru a deschide o școală de agricultură. Ulterior a început războiul, iar mareșalul Antonescu și-a stabilit, aici, reședința de vară și sediul consiliului de miniștri. Această zonă e încărcată de istorie, păcat că nu reușim să o promovăm așa cum trebuie și cum ar fi trebuit. Până la urmă face parte din trecutul României. În curând, vom începe un program amplu de reabilitare, e clar că trebuie să venim cu investiții în această clădire, să o reparăm și să o aducem la adevărata ei valoare. De asemenea, dorim să o deschidem publicului“, explică Viorel Oltenacu, dir. Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Un teren dorit de mulți

Din cele peste 60 de hectare, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Băneasa mai gestionează doar 31 de hectare din teren. Retrocedările prin compensare au diminuat constant suprafața de teren pe care sunt plantați pomii fructiferi.

„Ne-am confruntat cu anumiți «doritori» care au făcut tot ce s-a putut ca noi să devenim o țintă. Într-adevăr, noi eram o țintă foarte vulnerabilă. Am rezistat și am apărat patrimoniul, deoarece aparține statului și trebuie protejat. Înainte stațiunea beneficia de o suprafață de 61 de hectare, acum mai avem doar 31. Nu este mult, dar nici puțin. Ușor, ușor, stațiunea va reface patrimoniul“, spune Viorel Oltenacu, dir. Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

1000 de fenotipuri de piersic şi nectarin

Instituția conservă, în colecţiile naţionale, tezaurul genetic pentru speciile cais, piersic şi nectarin, cantonate în zona de sud a României, tezaur concretizat în peste 655 fenotipuri de cais şi 950 fenotipuri de piersic şi nectarin.

Staţiunea  împlinește în anul 2019 frumoasa vârstă de 42. În toţi acest timp, cercetătorii staţiunii, inginerii, tehnicienii și muncitorii şi-au adus contribuţia prin crearea de soiuri noi de cais, nectarin, prun, vişin, dar și tehnologii pentru cultivarea pomilor în sistem intensiv şi gospodăresc, a căpşunilor şi arbuştilor fructiferi şi ornamentali, precum şi pentru producerea de material săditor pomicol şi ornamental. Și asta nu e tot...

„Agricultura are un trend al ei, în ultimul timp s-a tot modernizat. Este clar că trebuie să reîncepem această activitate de cercetare și dezvoltare. În momentul de față nu mai putem discuta despre plantațiile clasice cu distanțe mari de plantare, acum vorbim de plantații în sisteme super intensive cu distanțe mici de plantare. Acestea sunt dotate cu sisteme de susținere, de protecție. Trebuie să reîncepem să venim cu toate aceste noutăți pe specii și să obținem informații concludente pe care să le prezentăm și  promovăm celor care sunt interesați“, conchide Viorel Oltenacu, dir. Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Ruxandra HĂBEANU

O nouă cultură agricolă se pregătește să ia cu asalt exploatațiile din România. Este vorba de pepenele cu aromă de coniac. Acest soi a fost aclimatizat după 20 de ani de cercetări și are mai multe proveniențe. Materialul genetic a fost colectat din diverse zone de origine și selectat în cadrul procesului de ameliorare. Costel Vînătoru, cercetător la ISCDL Buzău, dezvăluie pentru revista Lumea Satului care sunt avantajele înființării unei asemenea culturi și ce tehnologie putem aplica pentru a obține rezultate optime.

Pe lângă aroma sa deosebită și gustul unic pe care îl conferă, acest soi de pepene se remarcă și printr-un conținut bogat de glucide, proteine și vitamine. Fructul este folosit în medicina umană ca diuretic și regenerator de țesuturi. De asemenea, pepenele cu aromă de coniac este recomandat în anemii, reumatism și tuberculoză pulmonară.

„Cultura pepenelui cu aromă de coniac vine ca o noutate pe piața din România, fructul fiind mult mai mic decât pepenele galben obișnuit. Dacă până acum tăiam pepenele cu fruct mare și nu-l consumam pe tot, iată că acest fruct de dimensiuni mult mai mici se poate consuma la o singură masă. Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se consumă la maturitatea fiziologică în stare proaspătă, în salate de fructe sau utilizate la prepararea unor dulceţuri. De asemenea, fructele acestei plante, fiind de dimensiuni mici, se pot mura mult mai bine și pot fi folosite la pregătirea diverselor conserve“, spune Costel Vînătoru, cercetător la SCDL Buzău.

Producții timpurii și de calitate

Pentru a obţine o producţie mai timpurie, cultura se poate înfiinţa prin semănare de răsaduri altoite, iar plantele pot fi palisate pe spalieri. Este o cultură cu un cost de înființare mare, dar prezintă și o serie de avantaje: rodul poate ajunge până la 6 kg/plantă, se obțin producții cu 10-15 zile mai timpurii, cultura este mai bine aerisită, lumina pătrunde mai ușor, iar fructele se coc mai uniform și nu mai vin în contact cu solul și astfel nu se mai depreciază prin putrezire. În plus, tratamentele fitosanitare pot fi efec­tuate mult mai ușor.

„Pentru producerea răsadurilor se seamănă câte o sămânţă în ghivece sau cuburi nutritive, folosind 2-2,5 kg de seminţe pentru producerea răsadurilor cu care se plantează 1 ha de cultură. În momentul plantării răsadul trebuie să aibă 45-60 de zile. Sistemul de susținere se instalează ca la castraveți, iar plantele se conduc cu ajutorul sforilor, care se leagă cu un capăt la baza plantelor și cu celălalt la sârma spalierului. După plantare, în cultură se completează golurile şi se efectuează lucrările de îngrijire. Recoltarea începe mai devreme şi se realizează o producţie de 25-30 t/ha. În cadrul asolamentului pepenele galben trebuie să revină pe aceeaşi solă după 3-4 ani pentru a se obține producții de calitate și a se evita prezența unui număr mare de boli și dăunători. Bune premergătoare pentru această cultură sunt lucerna, trifoiul, mazărea şi fasolea de grădină, dar și  plantele din grupa rădăcinoaselor sau bulboaselor“, explică Costel Vînătoru.

Semănatul direct în câmp se face, de obicei, la sfârşitul lunii aprilie sau în prima jumătate a lunii mai, când temperatura din sol, la adâncimea de 8-10 cm, ajunge la 12-13°C şi are tendinţe de creştere.

„Pe coronamentul de 94 sau 105 cm se seamănă un rând la 10-15 cm de marginea acestuia, la adâncimea de 3-4 cm și se distribuie seminţele fie echidistant, fie câte 2-3 la cuib. Norma de semănat este de 3-4 kg/ha. Pentru asigurarea răsăririi se va aplica o udare prin aspersiune dacă primăvara este secetoasă. Toamna, după desfiinţarea culturii premergătoare, se efectuează fertilizarea de bază cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat şi 200-250 kg/ha sulfat de potasiu. Îngrăşămintele se încorporează prin arătura adâncă de toamnă la 28-30 cm adâncime. Primăvara se administrează 150-200 kg/ha azotat de amoniu, iar dacă se lucrează pe suprafeţe mari şi terenul este îmburuienat se recomandă erbicidarea; de regulă se pot folosi aceleași erbicide ca în cazul castraveţilor și se grăpează pentru afânarea solului şi  încorporarea îngrăşămintelor. Terenul poate fi modelat în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau 105 cm“, mai adaugă Vînătoru.

Lucrările de îngrijire

Răritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate, la distanţa de 30-35 cm între plante pe rând sau lăsând 2 plante la cuib, pentru a asigura densitatea de 20-24.000 plante/ha.

„Pentru combaterea buruienilor se fac praşile, manuale sau mecanice, în primele faze de vegetaţie, apoi acest lucru nu mai este necesar. În cazul în care terenul este puternic îmburuienat, se pot folosi erbicide selective specifice speciei. Dacă este secetă, se aplică udări în prima parte a perioadei de vegetaţie, apoi acestea se întrerup când fructele sunt formate şi au mărimea unui măr pentru a favoriza acumularea de glucide. Dacă terenurile sunt cu fertilitate scăzută, se recomandă o fertilizare fazială în perioada creşterii intense a fructelor cu 120-150 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu“, spune cercetătorul Costel Vînătoru.

Potrivit specialiștilor, producţia este de 20-25 t/ha, dar poate crește semnificativ dacă se folosesc semințe hibride sau verigi tehnologice suplimentare, precum fertirigarea, mulcirea sau stimularea florilor.

„Recoltarea începe în decada a doua a lunii iulie şi durează până la sfârşitul lunii august. Se recoltează manual, pe alese, fructele care au culoarea specifică cultivarului, miros şi aromă caracteristică pentru unele cultivaruri. Cererea pentru acest gen de fructe este în creștere datorită aromei inconfundabile și mult mai concentrate. Se va începe și vânzarea de semințe după ce soiul va fi omologat și brevetat, proces ce necesită încă doi ani. Deocamdată se pot oferi promoțional semințe“, conchide Costel Vînătoru.

 Ruxandra HĂBEANU

De curând, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USAMV) a avut loc inaugurarea unei clădiri noi de cercetare care a costat 10 milioane de euro și la care s-a lucrat peste 10 de ani, destinată specializărilor din Industria alimentară: Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, în cadrul căreia studenții acestor specializări vor beneficia de șase ateliere, unde vor fi prelucrate produse alimentare. Mai concret, este vorba de ateliere de microproducție pentru prelucrare lapte, prelucrare carne, carmangerie, patiserie, panificație și procesare bere. Odată cu inaugurarea noii clădiri, studenții acestor specializări vor avea acces și la 18 laboratoare didactice, 4 laboratoare de cercetare și 3 săli de conferințe ultramoderne.

Un deceniu pentru cercetare

Lucrările la noua clădire de la USAMV Iași, de aproape 7.000 mp, au început în anul 2008, iar timp de zece ani s-au investit 10 milioane de euro, ne spune prof. dr. Ioan Ţenu, de la Departamentul de Pedotehnică: „Fondul de investiție privind domeniul industriei alimentare a început la USAMV Iași în anul 2008 și deservește activitatea de formare a specialiștilor din acest amplu domeniu. Ținând cont că universitatea noastră are la ora actuală trei specializări din cadrul acestui domeniu, respectiv Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, era absolut necesară realizarea unei astfel de baze materiale, astfel încât studenții să poată aplica în practică toate cunoștințele teoretice pe care le dobândesc în cadrul activității de curs și seminar. Acest corp a costat în jur de 10 milioane de euro și este un obiectiv de investiție complex, care are spații de producție, spații pentru cursuri și pentru activitatea de laborator, respec­tiv de cercetare și de educație, cu rolul de a-i obișnui pe studenți să înțeleagă procesele de lucru din industria alimentară.“

Pregătire practică la nivelul cerințelor pieței muncii

În noul corp de clădire se găsesc săli de curs și de seminarii, dar și 6 microlaboratoare de producție în care studenţii vor dobândi activități de producție, în așa fel încât pregătirea lor practică să fie la nivelul cerințelor pieței muncii, adaugă același ilustru profesor.

„Sunt 3 săli de curs pentru desfășurarea diverselor activități, de la cursuri și până la conferințe internaționale, 22 de laboratoare didactice și de cercetare dotate cu tot ce este necesar, astfel încât să se realizeze o activitate performantă privind formarea viitorilor specialiști. Pe lângă aceste utilități, obiectivul de investiție va include și 6 ateliere de microproducție, care simulează funcționarea marilor fabrici de producţie a alimentelor, respectiv ateliere de microproducție pentru: fabricarea berii, prelucrarea laptelui, prelucrarea cărnii, patiserie și panificație. Toate acestea sunt echipate cu linii tehnologice performante și complete, dar de mică capacitate, astfel încât, practic, să îi obișnuiască pe studenți să realizeze diferite produse, în funcție de rețeta dorită, atât produse găsite în rețeaua comercială, cât și produse realizate pe bază de cercetare. De altfel, rolul acestor materiale de microproducție nu este de a realiza producție, ci de a face educație, astfel încât studenții să vină să lucreze și să poată acumula și să dobândească activități de producție, respectiv să capete cunoștințe strict profesionale în domeniul în care se pregătesc.“

Materia primă – respectiv: carnea, făina sau laptele – provine de la fermele USAMV: „Materia primă, în mare parte, provine tot de la USAMV, prin fermele pe care le avem, respectiv laptele de la ferma de vaci de la Rediu, iar produsele pentru fabricarea făinii se achiziționează de la ferma vegetală în care se cultivă diferite culturi. În ceea ce privește producția obținută, aceasta nu este destinată exclusiv comercializării, ci privește în primul rând formarea și pregătirea studenților din domeniul industriei alimentare, dar acolo unde se va constata că producția corespunde din punct de vedere calitativ, ea sigur poate fi comercializată fie prin intermediul cantinei, fie vom organiza un sector special pentru comercializarea produselor realizate în aceste ateliere.“ 

Produse după rețete proprii

În țară există astfel de ateliere, dar nu la nivelul în care sunt realizate cele de față, respectiv să aibă toate liniile tehnologice și să fie, în același timp, de mică capacitate și flexibile, reamintește distinsul prof. dr. Ioan Ţenu: „Privind industria alimentară, singurul centru care exista înainte de anii ’90 se afla la Galați. De altfel, și la ora actuală acolo există toate laboratoarele și atelierele de microproducție, din toate sectoarele, din industria alimentară. Dar acestea de aici, așa cum le-am conceput sau mai bine zis cum sunt realizate, sunt aduse la zi din punct de vedere tehnologic deoarece am avut în vedere ca toate liniile tehnologice să fie de mică capacitate, flexibile și să permită studenților să realizeze diferite produse, după rețete proprii. De exemplu, la fabrica de bere producția este de 250 l/șarjă, deci asta înseamnă că pot fi realizate lunar în jur de 4 până la 5 șarje de bere, dar fiecare șarjă poate să fi diferită, deci ca atare studenții au posibilitatea să-și implementeze rețetele proprii. Pe de altă parte, la fabrica de lapte capacitatea nu este una industrială, ci undeva la maximum 500 l/zi, care permite obținerea tuturor sortimentelor de brânzeturi și de lapte de consum.“

Materii prime sănătoase în defavoarea medicamentelor

Noua clădire de la Iași este dovada că cercetarea în domeniul agricol a început să prindă aripi prin intermediul mecanizării, care pe zi ce trece este tot mai avansată, în contextul în care agricultura și industria alimentară sunt sectoare de bază, care asigură mâncarea necesară omenirii: „Cercetarea agricolă din acest moment este undeva unde (…) aproape că nu visam acum 10-15 ani, mai ales din punctul de vedere al mecanizării, unde eu sunt specialist. Dacă atunci efectuam lucrările de mecanizare, iar toate tehnologiile se bazau pur și simplu pe un agregat simplu și respectiv pe o resursă energetică, așa cum este un tractor, la ora actuală cercetarea a avansat atât de mult încât practic au intervenit roboții, iar forța de muncă începe să fie din ce în ce mai puțin utilizată, iar utilajele din agricultură ajung să fie conduse de operatori și nu de mecanizatori. Ca atare, sigur că văd un viitor foarte frumos pentru agricultură! De altfel, vrem, nu vrem trebuie să asigurăm acestor două sectoare importante, cum sunt agricultura și industria alimentară, importanța cuvenită. Și sigur că, datorită creșterii demografice, trebuie ca producția agricolă să crească, iar acest lucru este posibil doar folosind tehnologii noi. De altfel, o viață sănătoasă nu trebuie să se bazeze pe medicamente, ci pe alimentație, și atunci avem nevoie de materii prime sănătoase. În acest sens, ne dorim să reușim și să punem în funcțiune toate atelierele necesare pentru microproducție și să putem convingem absolvenții că la universitatea noastră se poate realiza un program de studiu performant pe domeniul industriei alimentare“, a încheiat prof. dr. Ioan Ţenu, fost prorector cu activitatea educaţională la USAMV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – (INCDBNA Balotești)

La viței succesul tranziției de la un regim de hrană pe bază de lapte la unul pe bază de concentrate și furaje voluminoase reclamă o dezvoltare corectă a rumenului. Însă dezvoltarea rumenului este un proces care necesită timp. Indiferent de cantitatea de lapte administrată sau de vârsta la care sunt înțărcați vițeii, dacă rumenul lor nu este corect dezvoltat, după această perioadă efectele stresului de înțărcare și postînțărcare sunt evidente. Eșecul în această etapă poate duce la încetinirea vitezei de creștere a vițeilor sau la o rată mai mare a îmbolnăvirilor din cauza stresului nutrițional. Ambele situații au implicații economice ulterioare deosebite și vor diminua efortul făcut cu vițelul până la momentul înțărcării.

Dezvoltarea rumenului debutează atunci când vițeii încep să consume hrană solidă. Primul tip de hrană care se administrează este un nutreț starter, iar bacteriile care colonizează rumenul provin în cea mai mare parte din acest nutreț. După ce vițeii încep să consume mai multă hrană solidă se formează tipul de bacterii care domină în rumen. Bacteriile care digeră amidonul produc butirat și propionat, în timp ce bacteriile care digeră fibrele produc în cea mai mare parte acetat. Celulele din peretele ruminal folosesc butiratul ca sursă de energie pentru creștere. Prin administrarea timpurie de hrană solidă la viței este favorizată fermentarea amidonului care reduce pH-ul ruminal și favorizează creșterea bacteriilor și producerea de butirat. Totodată, consumul de nutreț starter stimulează creșterea papilelor ruminale și astfel se mărește suprafața disponibilă din rumen pentru absorbția nutrienților. De reținut este faptul că, indiferent de momentul în care se începe administrarea de hrană solidă, este nevoie de 2 până la 3 săptămâni pentru ca populația bacteriană să crească până la un număr care poate digera eficient nutrețul.

INCDBNA este cel mai important institut de cercetare din România în domeniul științei animalelor ce desfășoară activități de cercetare și dezvoltare pe teme legate de biologia și nutriția animalelor de fermă (rumegătoare mari și mici, păsări, suine). De asemenea, institutul are o rețea extinsă de colaborări cu potențialii beneficiari ai rezultatelor cercetării (fermieri, asociații profesionale, autorități etc.) care asigură relevanța practică a direcțiilor de cercetare și impactul ridicat al rezultatelor. Astfel, IBNA vine în întâmpinarea dumneavoastră și pune la dispoziția beneficiarilor produse elaborate pe fundamente științifice, deja testate pe animale și controlate din punctul de vedere al calității (IBNA deține acreditare ISO 9001 și avizare ANSVSA):

• premixuri vitamino-minerale pe suport de făinuri de cereale (mălai, tărâțe etc.) cu o structură astfel elaborată încât, incluse în rețete de hrană tipice pentru diverse categorii de animale de fermă, să asigure necesarul de vitamine și minerale pentru categoria respectivă. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura singuri atât cerealele, cât și nutrețurile proteice (șroturi etc.). La solicitare, structura acestor produse poate fi adaptată pentru necesitățile fermierilor (de exemplu, rată mai mare de includere pentru cei care au posibilități reduse de omogenizare).
• concentrate proteino-vitamino-minerale, adică amestecuri de ingrediente furajere bogate în proteină (șrot soia, șrot floarea-soarelui, mazăre etc.) plus vitamine și minerale. Aceste produse sunt destinate fermierilor care își pot procura/cultiva singuri cerealele (porumb, grâu, orz). Prin respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj, aceștia pot asigura o furajare corectă (pe baze științifice) a animalelor, fără să aibă nevoie de cunoștințe de specialitate și pot obține maximul de spor sau de producție permise de condițiile de întreținere.
• nutrețuri combinate, adică amestecuri de cereale, ingrediente proteice, săruri minerale (cretă furajeră, fosfat mono sau dicalcic), sare, premix vitamino-mineral etc., elaborate pentru cele mai importante categorii de animale de fermă. Aceste produse fiind complete, se administrează ca atare în hrana animalelor și asigură rații echilibrate nutritiv categoriilor de animale cărora le sunt destinate. La rumegătoare trebuie administrate în completarea nutrețurilor de volum (fânuri, silozuri), în funcție de nivelul de producție al animalelor.

Pe lângă cele aproximativ 70 de rețete standard, institutul poate realiza, la cerere, rețete adaptate necesităților beneficiarilor în funcție de baza furajeră de care dispun sau premixuri de intervenție pentru rezolvarea unor carențe nutritive etc.

Începând cu luna iunie a.c. IBNA realizează, pe lângă produsele clasice, și produse granulate. Detalii se pot găsi pe site-ul institutului la adresa http://www.magazin.ibna.ro/

Dr. ing. Andreea VASILACHI – INCDBNA Balotești

În rândul unor specialiști agronomi s-a acreditat ideea, în mod eronat, că cercetarea științifică organizată în agricultura din țara noastră a început odată cu înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în anii 1927-1928.

În mod voit sau fără o documentare temeinică s-au neglijat realizările obținute în cercetarea agricolă românească înainte de înființarea ICAR-ului.

Încercăm să aducem în atenție o parte din activitatea de cercetare științifică modernă din agricultura României care a început odată cu înființarea Stațiunii Agronomice București în anul 1886, adică acum 130 de ani.

Stațiunea Agronomică era afiliată Școlii Centrale de Agricultură Herăstrău și avea aceeași conducere, pe marele agronom Vlad Cârnu-Munteanu. După decesul acestuia, conducerea Stațiunii a revenit agronomului chimist Corneliu Roman. La început stațiunea a funcționat în diferite sedii, pe lângă școală și numai în anul 1905 s-a mutat în sediul propriu.

Construcția sediului Stațiunii Agronomice București s-a realizat la Șoseaua Kiseleff, pe actualul teritoriu al Muzeului Satului. Ea era amplasată pe locul unde se află în prezent construcția în care a funcționat, un timp, Ministerul Culturii.

În anii ’50, când eram student la Agronomie, în acest sediu încă funcționau câteva laboratoare ale Institutului Agronomic. Ce păcat că nu a fost lăsată și această clădire în curtea Muzeului Satului, fiind prima construcție din țară destinată cercetării științifice din agricultură! Primele rezultate ale Stațiunii au fost publicate în anii 1891-1901 și se referă la: Les céréales roumaines, Le sol arable de la Roumanie și Vinurile României.

În acord cu Ministerul Agriculturii, Stațiunea efectua analiza calității producției de cereale, analize privind fertilitatea solului, analiza calității strugurilor ș.a.

Totodată, în stațiune se executau experiențe cu îngrășăminte, experiențe fitotehnice etc. Stațiunea a publicat studii asupra maturității rapiței, experiențe culturale cu sfecla-de-zahăr, cu varietăți de cartof, cu porumbul timpuriu. Toate acestea au fost realizate de Corneliu Roman, alături de care au activat Ion Enescu, I. Păsăreanu și D. Căruntu și care din 1904 au editat Analele Stațiunii Agronomice.

O preocupare importantă a Stațiunii a fost studiul calității grâului pe județe la care se urmăreau indicii: masa hectolitrică (MH), masa a 1.000 boabe (MMB), facultatea germinativă, sticlozitatea bobului, conținutul în proteină, umiditatea, indici care erau foarte importanți la exportul grâului.

Au fost realizate studii importante asupra culturii și industrializării sfeclei-de-zahăr deoarece multe voci din exterior afirmau că în România nu sunt condiții favorabile pentru cultura acestei plante, informații care au fost total infirmate de rezultatele stațiunii.

De asemenea, s-au făcut cercetări asupra culturii și compoziției florii-soarelui care au scos în evidență condițiile prielnice din țara noastră pentru extinderea acestei culturi. Prin urmare, Stațiunea Agronomică București a fost precursorul cercetării științifice în agricultura româ­nească, fiind dezvoltată ulterior, pe o treaptă superioară, de ICAR și în continuare de ASAS.

Considerăm că este necesar să așezăm eveni­mentele în cronologia lor firească privind cercetarea agricolă în România.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Avem potențial și oameni care fac cercetare de excelență. Ne lipsește ceva? Da. Ne lipsesc banii care să tureze motoarele acestui sector. Pentru că nu se investește suficient în cercetarea din România, nici rezultate care să se materializeze în economie nu sunt. Și uite așa se naște un cerc vicios din care scapă cine poate. Pradoxal, Institutul de Bioresurse Alimentare București a reușit să devină un pol la nivel de cercetare europeană, însă a avut șansa de a avea la conducerea sa o doamnă care a înțeles ce strategie trebuie aplicată pentru a supraviețui și chiar mai mult. În rândurile următoare vă redăm o parte din discuția purtată cu dna Nastasia Belc, directorul IBA București.

Dotarea tehnologică ne asigură un loc în topul european

— Dna director, să începem cu istoricul acestei instituții și cu perspectivele de viitor.

— Provenim din fostul Institut de Chimie Alimentară și suntem în această formă de organizare de aproape 17 ani. În prezent avem nouă laboratoare foarte bine dotate, trei stații-pilot și departamente importante la nivel internațional. Este vorba despre Serviciul Național pentru Plante Aromatice și Medicinale și Produsele Stupului prin care notificăm suplimentele alimentare. Alte două departamente sunt cel de Dezvoltare a resurselor umane în cadrul căruia se fac pregătiri profesionale pentru cei din industria alimentară și nu numai și cel de Cercetări Interdisciplinare prin care dezvoltăm rețele de networking cu parteneri din străinătate. Laboratoarele de cercetare sunt foarte bine dotate. Suntem în top la nivel european și asta datorită unui proiect pe care l-am avut pe fonduri structurale în valoare de 10 milioane de euro. Cu banii obținuți am refăcut această clădire și am dotat laboratoarele cu echipamente de la rezonanță magnetică nucleară, cromatografe până la  echipamente de uz zilnic, folosite în controlul calității produselor agroalimentare. Avem ca parteneri companii private, ONG-uri și instituții de stat precum ANSVSA sau MADR care solicită acces la infrastructura noastră, analize de laborator sau expertize în domeniul agroalimentar, consultanță sau asistență tehnică. Însă 80% din activitatea de bază o reprezintă cercetarea în domeniul alimentar. În general, cam tot ce facem în cercetarea din domeniul agroalimentar se întoarce în societate.

Un principiu care ne trage în jos

— Ce probleme sesizați dvs. din postura de director al Institutului de Bioresurse Alimentare București?

— Întotdeauna am zis că avem un potențial agroalimentar extraordinar și că trebuie să fim cât mai mult prezenți pe piața europeană a produselor alimentare, dar și pe piața europeană a cercetării în domeniu. Avem aproape tot ce ne trebuie pentru a face cercetare de calitate în domeniul alimentar. Singurul lucru care lipsește este o finanțare mai bună a unor proiecte prioritizate înainte. Trebuie să descoperim în ce suntem noi buni și să marjăm pe lucrul acela astfel încât să devenim un pol reprezentativ la nivel european sau măcar în zona de sud-est în acest domeniu. Suntem buni în agricultură? Să facem atunci mai mult pentru acest sector. Într-adevăr, în afară de Ministerul Cercetării, Ministerul Agriculturii a oferit ceva bani pentru cercetare prin programul sectorial. Dar, prin comparație cu potențialul nostru, este insuficient. În domeniul agroalimentar institutele sunt subfinanțate și trăiesc aproape exclusiv din realizările lor. De aceea, acolo unde avem potențial am putea construi niște poli regionali care să ne reprezinte oricând în Europa și să avem astfel un cuvânt de spus atunci când se creionează o strategie la nivel european. Putem să facem asta, dar nu fără o finanțare corespunzătoare. Vă dau exemplu Olandei, care nu este o țară foarte mare, dar care este al doilea exportator din Europa. Însă institutele lor din domeniul agroalimentar au fost finanțate foarte bine, iar banii oferiți au fost eficient monitorizați. Nu s-a mers pe principiul „îți dau puțini bani și nu mai știu ce faci cu ei“. Ci dimpotrivă „te plătesc foarte bine, dar vreau să văd dacă într-adevăr obții ce ți-ai propus.“ Această abordare face ca institutele să fie atente cum cheltuiesc banii și ce rezultate obțin. Apoi, după ce instituția a fost stabilizată pe piața agroalimentară și a cercetării se poate continua susținerea însă nu cu nivel de finanțare 100%, ci de 50-30%. Asta este ideea. Întâi dai banii, monitorizezi modul în care sunt folosiți, iar pe urmă rezultatele se materializează foarte bine în economie.

Aproape nimic gratuit de la stat

— Ați menționat importanța prezenței României în domeniul cercetării europene. În ce măsură ne poate reprezenta institutul pe care îl conduceți în Europa?

— Vă pot da un exemplu. Suntem incluși în cadrul unei rețele europene de cercetare numită Metrofood. Din 35 de parteneri câți sunt în această rețea, 17 construiesc efectiv această infrastructură paneuropeană de cercetare. Noi suntem lideri de pachet de lucru la cele șase existente în această organizare și facem planificarea strategică pe următorii 20 de ani ai acestei infrastructurii. Faptul că ni s-a încredințat noua această responsabilitatea nu poate însemna decât că suntem foarte apreciați. Suntem parteneri de bază în acest proiect și ori de câte ori am fost într-un consorțiu internațional ne-am făcut foarte bine treaba. Dar depinde foarte mult și de cum și câți bani alocă țara pentru cercetare în general. Mai suntem priviți și din acest punct de vedere. Cineva care nu te cunoaște, dar știe că România alocă foarte puțin cercetării, ne poate refuza ca parteneri pentru că se gândește că nu suntem de elită.

— Cât de acerbă este competiția pentru câștigarea proiectelor de cercetare?

— Șansa de reușită într-o astfel de competiție este de 5% sau chiar mai puțin. Trebuie să depunem foarte multe proiecte ca să putem câștiga măcar unul. În momentul de față de la stat mai primim niște subvenții. Cifra noastră de afaceri este de vreo 20 milioane de lei, iar anul trecut am primit subvenții în valoare de 900.000 de lei. Anul ăsta nu știu dacă vom primi 100.000 de lei. Și ăștia sunt bani pentru niște reparații minore și pentru a înlocui ceva aparatură. În rest, totul primim prin competiție. Direct bani de la stat nu primim.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 40

Recent, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Biologie și Nutriție Animală de la Balotești, mai cunoscut sub acronimul IBNA, a împlinit 46 de activitate. Evenimentul a fost marcat, așa cum se cade la un institut de cercetare, printr-un simpozion. Cu această ocazie au fost prezentate cele mai recente rezultate ale activității cercetătorilor din acest prestigios colectiv.

Un loc atractiv pentru tinerii cercetători

IBNA a fost înființat în anul 1970, ca institut de cercetare pentru nutriția animalelor. Treptat, pe lângă activitatea inițială, au început să apară și lucrări de cercetare legate de fiziologia animală, astfel încât și denumirea a fost schimbată în acest sens. În anii ‘90, când cercetarea românească a intrat în derivă, IBNA a reușit să supraviețuiască. În ultimii ani, a reușit chiar să se dezvolte, astfel încât la ora actuală se ridică la nivelul instituțiilor similare din UE, spune dl prof. dr. Horia Grosu, directorul general al Institutului. Finanțarea activității se face cu mijloace proprii. Conform afirmațiilor conducătorului instituției, veniturile obținute în 2016 sunt duble față de cele din 2005. Cercetătorii sunt implicați atât în proiecte naționale, cât și în activități desfășurate în colaborare cu oameni de știință din alte țări. IBNA a fost dotat cu aparatură modernă, la cele mai înalte standarde.

Pe lângă laboratoare, au mai fost dezvoltate și o stație pilot de testare și pro­ducere a nutrețurilor, o biobază experimentală și un laborator de asigurare a calității. Dar, ceea ce este mai important în opinia dlui Horia Grosu, este că Institutul este atractiv pentru tinerii cercetători români, care pot să dezvolte o carieră în țară. Că așa este. Acest fapt este demonstrat de media de vârstă a colectivului de cercetători.

Principalul obiectiv al cercetătorilor de la IBNA este elaborarea unor strategii alternative de obținere a nutrețurilor pentru animale care să minimizeze impactul asupra mediului și să nu intre în competiție cu hrana omului.

Hrană mai bună, pentru rezultate mai bune

Așa cum spuneam, în cadrul simpozionului dedicat marcării a 46 de ani de activitate, au fost prezentate unele dintre cele mai noi cercetări ale specialiștilor IBNA. Ca un cadru general pentru acestea a fost proiectul intitulat „Live Nutrition“, coordonat de către dl dr. Cătălin Dragomir, directorul științific al Institutului. Premisa de la care a pornit acest proiect a fost aceea că o nutriție corectă a animalelor din fermă este un factor de creștere a profitabilității. De aici și necesitatea diseminării către fermieri și producătorii de furaje a bunelor practici și a celor mai noi rezultate ale cercetării științifice. În acest scop a fost redactat un manual, în română și în engleză, cuprinzând aceste bune practici. De asemenea, a fost elaborată și o platformă electronică, e-learning, aflată la dispoziția celor interesați.

Doamna Mihaela Hăbeanu a prezentat rezultatele studiilor asupra utilizării plantelor ameliorate în hrana animalelor de fermă. În cadrul acestui proiect s-a studiat impactul inului, soiei, semințelor de floarea-soarelui, mazării, grâului, dar și al semințelor de cânepă în alimentația suinelor. Au fost elaborate rețete de hrănire a porcilor care să cuprindă și aceste produse.

Pe aceeași linie se înscrie și studiul prezentat de dna Smaranda Toma, referitor la efectele șroturilor alternative, din in și camelină, asupra metabolismului ruminal. Una dintre premisele studiului a fost cultivarea pe scară tot mai largă a camelinei (inului sălbatic). Această plantă necesită cantități mici de apă și fertilizare redusă. Producția obținută este de până la două tone/ha, iar cheltuielile de producție pentru un hectar nu depășesc 1.000 de lei. Uleiul obținut este utilizat, în ultima decadă, pentru obținerea de kerosen. Potențialul nutritiv al camelinei, ca și al inului, este unul de excepție: proteină între 35 și 40% și grăsimi între 29 și 41%. Dar, ceea ce este cu totul deosebit, este conținutul excepțional de ridicat de acid omega-3 α-linoleic și alți acizi grași polinesaturați. De asemenea, camelina este și o importantă sursă de aminoacizi esențiali, polifenoli și vitamină E. Prin urmare, șroturile de in și camelină pot fi o excelentă componentă în hrana animalelor. Așa cum a demonstrat studiul efectuat pe suine, includerea a 12% șroturi de camelină în hrana animalelor a condus la obținerea unei cărni cu un conținut ridicat de acizi omega-3. Astfel, carnea porcilor hrăniți astfel se poate încadra în categoria alimentelor funcționale, cu un rol activ în protecția sănătății consumatorilor. În plus, s-a constatat că această rețetă de hrană produce și o creștere a imunității porcilor.

Noi surse de furaje

În sfera preocupărilor pentru identificarea a noi surse de furaje pentru animale s-a înscris și rezultatul studiului prezentat de dna Mihaela Sărăcilă. Domnia sa a vorbit despre cercetările întreprinse pentru valorificarea unor subproduse industriale prin dezvoltarea unor strategii nutriționale inovative pentru animalele de fermă. În condițiile dezvoltării și diversificării produselor industriei alimentare, apar o serie de subproduse care sunt tratate, în general, ca deșeuri. Cercetătorii s-au întrebat în ce măsură acestea ar putea fi valorificate în hrana animalelor. În studiul despre care vorbim au analizat rezultatele folosirii șroturilor de rapiță, semințe de struguri, fructe de cătină, de dovleac și de in asupra găinilor de carne și de ouă. Rezultatele au întrecut așteptările. Concluzia este că, folosind adaosuri de hrană provenite din aceste produse, se îmbună­tățește atât calitatea cărnii, cât și cea a ouălelor. În plus, efi­ciența economică înregistrează o creștere ca urmare a scăderii prețului furajelor.

„Sunteți la un nivel foarte bun!“

Alte studii s-au axat asupra relației dintre calitatea nutrețurilor folosite și cea a cărnii obținute. Așa sunt, de exemplu, studiile prezentate de dna Carmen Giurescu, care a cercetat influența calității șroturilor asupra eficienței hrănirii și a siguranței lanțului alimentar, și cel prezentat de dna Gina Pistol, referitor la dezvoltarea unor strategii nutriționale în vederea îmbunătățirii imunității la porci.

De mult interes s-a bucurat și prezentarea dnei Cristina Lazăr, referitoare la o metodă de estimare a calității carcasei ovinelor și caprinelor vii, folosind ecografia.

Cele enumerate au constituit doar o parte dintre temele abordate. Ceea ce se cuvine însă a mai fi menționat este prezența și intervenția unor reprezentanți ai fermierilor în cadrul simpozionului. Dintre ei, îi menționăm pe dl dr. Nicolae Zeneci, președintele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, și pe dl Cristian Lungu, președintele Asociației Distribuitorilor de Lapte prin Dozatoare. Cei doi au ridicat o serie de probleme de care fermierii se lovesc în activitatea curentă și pentru rezolvarea cărora și-ar dori ajutorul cercetătorilor.

În final, dna Paula Ursu, director al Departamentului „Cercetare“ din cadrul MADR, a dorit să arate prețuirea pe care o acordă rezultatelor IBNA. „Sunteți la un nivel foarte bun și mi-aș dori ca, pe viitor, să existe la Minister mai multe proiecte depuse de dumneavoastră, atât în calitate de coordonatori, cât și de cercetători“, a spus domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 34-35