reclama youtube lumeasatuluitv
update 27 Jun 2022

Incursiune lingvistică prin vechea viticultură din Moldova

Editura Academiei a publicat, deocamdată în on-line, o broșură cu valoare excepțională, Denumiri pentru soiuri de struguri în Moldova, scrisă de prof. Ion Nuță, în urmă probabil cu 30-35 de ani. Basarabean născut în 1937 la Bălți, în România Mare a acelor vremuri, Ion Nuță (d.-2011) a fost un reputat lingvist și istoric literar, cu studii efectuate la Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza“ Iași. A predat întâi la o școală din Mogoșești, apoi a fost promovat cercetător principal în domeniul lingvisticii la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Universității „Al.I. Cuza“ și, ulterior, a activat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ al Academiei Române-Filiala Iași. A publicat în Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, Limbă și literatură, Ateneu etc. Este autorul mai multor volume, între care amintim: Chestionar dialectal, Noul Atlas lingvistic al României, Date despre localități, Dicționar de termeni viticoli, Tezaurul toponimic al României etc.

Printre scrierile lingvistului se regăsește și un capitol dedicat denumirii vechi a soiurilor de struguri din Moldova, o lucrare cu valoare științifică, documentară și sentimentală deopotrivă. Cel puțin în felul acesta putem afla o parte din zestrea spațiului nostru rural. De la prof. Nuțu aflăm, de exemplu, că primele încercări de clasificare a varietăților de struguri datează din 1844, iar începând cu 1850 tratatele de agricultură încep să descrie soiurile de viță-de-vie. Tot autorul ne spune însă că denumirile varietăților de struguri sunt mult mai vechi, având în vedere că toată Moldova, dar nu numai, avea deja podgorii de prin anii 1400 la Bucium, Uricani, Copou, Huși. Dar planta se cultiva prin Asia cu și mai multă vreme în urmă, poate cu cca 3500-3000 î. Hr., ajungând curând și pe teritoriile românești.

Denumiri populare date de culoarea boabelor

Galbenă, răspândită în toată Moldova, mai puțin Cotnari, definește probabil soiul Galbenă de Odobești, care popular a luat denumiri diverse: poamă galbenă sau galbenă grasă (Vrancea), bucium de poamă galbenă (Huși), gălbuie, gălbenușă (Iași), gălbenică (Vaslui), gălbișoară, gălbioară, gălbinoasă, gălbiniță, gălbinea (Vaslui, Iași). Se găsesc și forme compuse, cum ar fi galbenă ca aurul sau galbena cea sticloasă (Vaslui).

Pentru varietatea de struguri cu bobul negru, cultivatorii din mediul rural au găsit derivate diverse, cum ar fi negru moale, vânătă, poamă vineție, murgă (Vaslui, Botoșani, Iași).

În Botoșani, pentru o varietate care se aseamănă cu Grasa, s-a găsit varianta iordană, specialiștii sugerând că denumirea vine de la faptul că strugurii pot rezista până târziu, în iarnă, de sărbătoarea Iordanului. Ca denumiri arhaice sunt iordana neagră și albă, iordovan, iordovană, poamă iorgană, poamă iorgovană (iorgovan = liliac în versiune bănățeană).

Braghina (denumire la origine rusească) este un strugure cu boabe roșii, puternic brumate și cu pulpa foarte suculentă, cunoscut și sub numele brăghinoară, brăghioară, brăghiță, brăghinor, brăghinar. Braghina poate fi bătută, rară, mare, cu bobul mare, cu bobul mic, braghină de Drăgășani. Alteori, același strugure este numit roșioară, poamă roșie, strugure roș, vulpe bătută sau vulpe roșie bătută.

Crâmpoșie (crâmpei, crâmpoi, în Oltenia) definește un strugure alb-verzui sau ruginiu, cu boaba rară, lunguiață, asimilat în Moldova (Odobești, Cotnari, Huși, Copou) sub numele de viță crâmpoșie, crâmpoșie mică sau mare, poamă crâmpoasă, trosnitoare sau trăsnitoare (bobul trosnește între dinți), poamă cârligoancă (de la cârlig), clempușă, schimpoșie.

Tămăioasa (de la tămâie) se transformă, în Moldova, în busuioacă (miros de busuioc) de Moldova, albă, neagră, tămâioară, tămâiată, tămâiță, busuiociță, poamă tămâie, tămâie de butuc, busuioacă sau tămâioasă de Bohotin, tămâioasă vânătă (sau roșie) de Bohotin, joiana sau joienică (de la o plantă ce conține un suc gălbui).

Pentru soiurile hibride sunt o multitudine de denumiri „inventate“ de podgorenii satelor Moldovei, în funcție de mărimea, gustul și culoarea bobului, calitatea vinului: apoasă, bețivană, boscănată, crăpătoare, frumușică, malacă sau malagă, mălăioasă, mămăligoasă, neam rău, necăcioasă, țâșpoagă, vinoasă etc.

Denumiri după forma boabelor și a ciorchinilor

Soiul Băbească sau băbască (struguri rămuroși și boabe rotunde, rare, de culoare neagră-albăstruie) este denumit și crăcană, crăcănată, crăciță (Vrancea și Neamț), rară și răricică (Iași și Botoșani), rănțurată sau rășchirată (Galați și Vaslui), căldărușă sau căndeluță (de la planta cu același nume, Botoșani), cinci clopoței, rară neagră sau crăcană neagră, babă-crăcană (Iași și Botoșani).

Bășicata (bob alb, rotund, bășicat) este o denumire cu originea în podgoria Dealu Mare, preluată apoi în Moldova sub diverse forme: beșicată, bășicoasă, bășică, bășicuță, bășicată albă, neagră, acră, poamă acră, albă bășicată (Cotnari și Huși), poamă cu bășici, ghileșaie (de la o varietate arhaică de cireșe).

Berbecel (boabe mici, rotunde, dese, albe) este specific Olteniei, în Moldova fiind preluat peste tot și doar arar la Huși și Cotnari, sub regionalismele: poama berbecului, bărbăcuț, cucoană sau poama cucoanei (specific mai degrabă Argeșului), alb mărunțel, alb prăjit, albișoară, albuț, albitură, albuică etc.

Cruciulița (origine în Oltenia, derivat din cruce, care este și forma ciorchinuilui) a fost preluat în Moldova drept poamă cruciuliță, cruce întoarsă, poamă în cruci, poamă sfântă, sfântă bătută, cruce de strugure, neagră în cruci.

Țâța caprei (bob asemănător cu al soiului Coarnă) este un soi răspândit sub foarte multe denumiri populare, respectiv poama caprei, căprița, țâța caprei albă sau neagră, țâța oii, coada oii, poamă țâță, țâțche, poamă țâțari.

Țâța vacii (tot soi similar Coanei) este un soi cunoscut sub derivatele poama vacii, pulpa vacii, cornul vacii, ochiul vacii, văcărească.

Fetească (soi autohton, alb sau negru, care are la bază termenul fată + terminația esc) se întâlnește sub numele de festișoară, fetiță, poama fetei, poama albă sau neagră a fetei, rândunică, păsărească neagră sau albă, coada rândunicii, pădureață (Galați, Vrancea).

Grasa își are originea la Cotnari (Grasă de Cotnari), numindu-se și furmint, grasă românească, grasă de Cotnari, poama cea grasă, grasa cea mare, cotnăreancă, grăsuță, grăsulie, grăsană. Alteori, având în vedere că, în anumite condiții, pielița bobului crapă, i se mai spune plesnitoare, poamă crăpătoare.

Gordinul este unul dintre cele mai vechi soiuri, denumirea venind probabil de la varianta rusească a dârmozului. În Moldova este întâlnit sub numele de gordin țuguiat, mititel, păsăresc (boabe mici), alb, negru, mierliță, gordan, gorgan, băldoaie (via unei oarecare Băldioaiei).

Vulpe (struguri bifurcați la vârf, cu boabe negre, dese și rotunde) apare cel mai des ca hulpe, hulpoaică, vulpoșiță, vulpoaie, mierlesc, poamă mierlă, vulpe neagră, coada vulpii.

Zghihară (asemănătoare soiului Galbenă de Odobești) este un soi specific Hușilor, fiind atestat sub diverse alte forme precum chihoară, ghihară, zghihoară, zghiardă, chiharcă, zăsănească.

Maria BOGDAN

Confesiuni agrosilvopastorale…

Este titlul cărţii recent apărute la editura Universităţii Transilvania din Braşov, lucrare prin care autorul, eminentul om de ştiinţă dr. ing. Teodor Maruşca, dorește să pună în evidenţă starea pajiştilor naturale după aproape treizeci de ani de neglijenţă, abandonare şi nepăsare manifestată de către cei îndrituiţi să apere şi să valorifice eficient acest imens patrimoniu.

Nu încape îndoială şi nu surprinde faptul că autorul, ca urmare a vastei sale experienţe în domeniu, priveşte cu un oarecare dramatism realitatea din zonele consacrate creşterii animalelor, generat de imaginile dezolante ale pajiştilor României, abandonate, neîngrijite, invadate de vegetaţie forestieră şi golite de ceea ce ar putea pune în valoare aceste bogăţii.

Parcurgând paginile acestei cărţi, constaţi că este cum nu se poate mai nimerită folosirea sintagmei confesiuni, autorul aşternând pe hârtie de această dată mărturisiri ale unor fapte, gânduri, precum şi realizări în domeniul în care domnia sa şi-a dedicat întreaga carieră profesională, ştiinţifică. Şi nu este singura lucrare în care Teodor Maruşca se… confesează ori prezintă soluţii tehnice şi organizatorice pentru adu­cerea acestui domeniu la adevărata sa potenţă economică, zecile de cărţi scrise stând mărturie în acest sens. 

Lucrarea de faţă aduce în atenţia potenţialilor cititori şi alte aspecte, cu referire specială la păstoritul tradiţional, legătura între calitatea pajiştilor şi producţia animalieră – calitate, nivel etc. –, dar şi la tehnologii specifice domeniului, dotări, eficienţă economică.

Autorul readuce şi de această dată în atenţia autorităţilor, dar şi a utilizatorilor pajiştilor naturale importanţa şi necesitatea amenajamentelor silvopastorale şi a modernizării sistemului de creştere a animalelor pe pajişti permanente. Oferă, totodată, informaţii despre modul de utilizare a pajiştilor pe alte meleaguri, meridiane, cercetătorul Teodor Maruşca fiind printre puţinii „cutreierători“ ai zonelor silvopastorale ale lumii de unde culege şi transmite idei din care am putea şi noi învăţa câte ceva.

Lucrarea de faţă este de o deosebită importanţă practică şi de mare valoare ştiinţifică, motiv pentru care vă sfătuim să-i parcurgeţi cele aproape 250 de pagini.

Ion Banu

carte confesiuni agropastorale

  • Publicat în Social

Legumicultura pentru toți

Autorii – Viorica Lagunovschi-Luchian, conferenţiar universitar la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și dr. ing. Costel Vânătoru, cercetător în cadrul Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău – au completat literatura de specialitate din România cu o nouă lucrare, intitulată Legumicultură, dedicată legumicultorilor și nu numai lor. Scoasă de sub lumina tiparului la începutul acestui an, cartea vine în sprijinul studenților Facultății de Horticultură, a celor care studiază la Colegiile Horticole, dar și tuturor cititorilor care doresc să pătrundă în tainele legumiculturii. Este o lucrare ce dezvăluie multe dintre tainele legumiculturii, ale speciilor legumicole, inclusiv istoria acestora.

Pentru a oferi cât mai multă informație lucrarea a fost structurată în 10 capitole, și anume: Cultura Plantelor Legumicole Rădăcinoase, Cultura Plantelor Legumicole Bulboase, Cultura Plantelor Legumicole Vărzoase, Cultura Legumelor pentru Păstăi, Boabe și Capsule, Cultura Legumelor Bostănoase, Cultura Legumelor pentru Tuberculi, Cultura Legumelor Solano-Fructoase, Legume Verdețuri, Cultura Legumelor Aromate și Condimentare, Cultura Plantelor Legumicole Perene. Lucrarea prezintă principalele plante legumicole, dar și cele mai noi plante aclimatizate și introduse recent în cultură. Astfel, cititorii pot afla istoria fiecărei specii de plante, aria ei de răspândire și posibilitățile de cultură în țara noastră.

Fiecare specie este prezentată atât din punct de vedere botanic, al compoziției chimice a principalelor părți comestibile, cât și din punctul de vedere al beneficiilor și metodelor de utilizare a plantei. Prezenta lucrare se adresează în primul rând legumicultorilor, iubitorilor de plante care practică această nobilă și străveche meserie pe suprafețe mari, în spații protejate sau câmp, dar și acelora care practică legumicultura denumită generic „hobby“ pe suprafețe mici, în sistem gospodăresc, pentru necesarul familiei.

În plus, pentru fiecare specie în parte a fost tratată tehnologia de cultură specifică, iar schemele de înființare prezentate au caracter orientativ deoarece înființarea culturii este condiționată de o serie de factori principali, cum ar fi utilajele folosite, sistemele de irigare implementate, vigoarea soiului, tipul construcției – în cazul spațiilor protejate și suprafața pe care urmează să fie înființată cultura.

Lucrarea de față are și menirea de a aduce informații cu privire la principalele boli și dăunători, astfel încât să se evite confundarea simptomatologiei și implicit aplicarea greșită a tratamentelor.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2016 – pag. 48