Porumbul este foarte profitabil în țara noastră, motiv pentru care suprafețele cultivate cu păpușoi se apropie sau chiar depășesc 2,5 milioane de hectare în fiecare an. Odată cu creșterea suprafeței cultivate cu porumb, concomitent cu reducerea sortimentului de culturi, pe motiv de rentabilitate, în cele mai multe cazuri, porumbul este într-o rotație scurtă, de 2-3 ani, dar sunt și situații când porumbul este cultivat în monocultură (chiar trei ani la rând).

După cum bine știm, monocultura favorizează înmulțirea insectelor dăunătoare. Una dintre speciile de insecte fitofage favorizate de monocultura porumbului este viermele vestic al rădăcinilor porumbului (Diabortica virgifera). Pot produce pagube atât adulții, cât și larvele acestei specii. Cu toate acestea, atacul larvelor este cel mai periculos. Acestea parcurg trei stadii de dezvoltare. Cele aflate în primul stadiu de dezvoltare atacă perișorii radiculari și stratul extern al rădăcinilor, în timp ce larvele aflate în ultimul stadiu de dezvoltare atacă rădăcinile mai groase, precum și țesutul intern al acestora. În cazul unul atac puternic pot fi distruse atât rădăcinile secundare, cât și rădăcina principală. În cazul unor furtuni, plantele atacate cad. Ulterior are loc o regenerare parțială a sistemului radicular, iar plantele de porumb căzute se ridică parțial, având aspectul de „gât de lebădă”. Acesta este și principalul simptom al atacului. Există situații când plantele de porumb puternic atacate nu își mai revin, nici măcar parțial, după ce au căzut, caz în care dauna este totală. Aceste situații s-au întâmplat în special în nord-vestul țării (județul Satu Mare). În general, pagubele de recoltă variază, în funcție de gravitatea atacului, între 10 și 55%. Larvele apar eșalonat, începând cu luna iunie, și pot fi găsite și la sfârșitul lui iulie (în unele cazuri chiar la începutul lunii august). Maximul apariției larvelor are loc la începutul lunii iulie. În această perioadă se pot observa în câmp și simptomului atacului, prezența plantelor cu „gât de lebădă“. Atacul se desfășoară în vetre, de 10-15 m2, dar sunt și situații când se poate observa aproape pe toată sola (în zonele din nord-vestul țării).

Adulții apar, de regulă, în perioada înfloritului porumbului, dar pot să apară și înainte de această fază. În medie, adulții trăiesc 50 de zile, dar în unele cazuri pot ajunge la 80 de zile. Aceștia sunt foarte activi cu 2-3 ore înainte de apusul soarelui sau în primele 2-3 ore după răsărit. În restul zilei, aceștia stau mai mult ascunși. Dacă apar înaintea înfloritului, adulții acestei specii se hrănesc cu frunzele de porumb, pe care putem observa prezența rosăturilor albicioase, asemănătoare cu cele produse de gândacul bălos (Lema melanopa), dar în acest caz sunt mai late și mai lungi. Cel mai ușor putem deosebi aceste atacuri după cronologia lor. În cazul adulților de Diabrotica virgifera, atacul la frunze apare mai târziu, la începutul lui iulie (uneori începutul lui august), fiind mai târzii deacât cele produse de gândacul ovăzului. După înflorire, adulții atacă polenul, apoi mătasea abia apărută. În cazul în care atacul se produce înainte de polenizare, pot apărea știuleți sterili.

După înflorire, adulții se pot observa pe vârful știuletelui, unde consumă boabele aflate în faza de maturitate în lapte sau resturile mătăsii. Boabele aflate la vârful știuletelui pot fi distruse. Adulții sunt considerați mai puțin periculoși decât larvele, dar, în unele cazuri, dacă există un număr mare de adulți care atacă fix la înflorire, atunci pot fi pagube ridicate, mai ales în cazul loturilor de hibridare. În general, se consideră că daunele produse de către adulți sunt secundare, comparativ cu cele produse de către larve. Cu toate acestea, pentru a nu avea surprize neplăcute, mai ales dacă avem loturi de hibridare, este necesară monitorizarea culturilor, atât înainte de apariția mătăsii, cât și în timpul apariției acesteia, până când mătasea devine brună. Se aleg 5 puncte de determinare (sau 10, dacă suprafața este mai mare), pe diagonala solei, iar în cadrul fiecărui punct se analizează câte 5 plante de porumb. Dacă nu se observă niciun adult, se va face altă observație peste trei zile.

Se recomandă efectuarea unui tratament în vegetație dacă se înregistreză o densitate de 5 adulți/ plantă, în cazul loturilor de hibridare, respecitv 10 adulți/plantă în cazul hibrizilor comericali. Tratamentele în vegetație se execută pentru a proteja distrugerea mătăsii de către adulți, fapt ce poate duce la o polenizare slabă și o reducere a producției de boabe. Acestea trebuie să se aplice doar după ce se constată că polenul plantelor de poumb începe să se scuture și dacă se înregistrează atac la mătase (rămâne mai puțin de 1,5 cm de mătase). Cu toate acestea, din punct de vedere practic, efectuarea sondajelor în câmp necesită mult timp, multă muncă, precum și un ochi format. De asemenea, pentru a executa tratamente în vegetație, când porumbul se află în această fază, este nevoie de mașini de tratament performante (autopropulsate), cu ecartament ridicat. Iar costul acestor mașini nu este unul mic.

Cea mai simplă metodă de monitorizare a insectelor este cu ajutorul capcanelor entomologice. Acestea pot fi capcane simple, adezive, capcane feromonale (fie cele sexuale, fie cele alimentare, care atrag atât masculii, cât și femelele). Cu ajutorul capcanelor putem observa foarte exact momentul apariției adulților acestei specii în lan.

Chiar dacă se consideră că atacul adulților este mai puțin păgubitor comparativ cu cel al larvelor, trebuie să nu uităm faptul că Natura se află într-o dinamică continuă. Prin urmare, pot exista situații nedorite în care să ne trezim cu o densitate foarte mare de adulți în lanul de porumb fix la apariția mătăsii. Pentru a nu avea aceste surprize neplăcute, monitorizarea lanurilor este cheia succesului și poate face diferența între profit și pierdere. Mai ales în cazul în care avem în fermă loturi de hibridare.

Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

De ce se colorează porumbul în roșu?

Trebuie ca fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele de dezvoltare timpurii cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiației roșiatice sau nu?

Depinde de cauzele care provoacă fenomenul! Nu este deloc neobișnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influența diferiților factori (meteorologici, antropici, chimici, etc.), acestea să capete acea tentă roșiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (fază de sevraj a porumbului) și ca prin minune, în faza de 6 frunze, această colorație să dispară.

Există o serie de factori care provoacă această colorație, dar să nu uităm că scopul final al activității agricole nu este reprezentat de admirarea coloristică și a nuanțelor date de unghiurile de incidență ale luminii, ci este cel al obținerii de producții rentabile economic și stabile. Cercetările efectuate de echipa Corteva Agriscience arată că nu există nicio influență asupra productivității hibridului, corelată cu înroșirea frunzelor. Hibrizii care genetic dețin acest fenomen rămân la fel de productivi, fie că frunzele se colorează în roșu sau nu.

Care sunt cauzele care pot provoca înroșirea frunzelor de porumb?

Porumbul violaceu nu este o “invenție“ modernă. Această colorație roșiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri și se manifestă “cu succes” pe forme de porumb sălbatic ce cresc în zonele montane răcoroase din Peru și Mexic. Practic, această colorație violacee este dată de o serie de gene, mai exact 8 la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic. Există numeroase plante care dețin același număr de gene. De exemplu, arțarul roșu are frunze cu tentă roșiatică în primăvară, cum de altfel, există arțari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banala varză roșie care face fotosinteză și dă randamente foarte bune, chiar dacă e roșie. De altfel, sunt cunoscute o serie de flori ornamentale ce au frunze cărnoase și colorate în roșu. Diferența dintre varianta colorată în roșu și cea verde este aceea că varza, arțarul, florile ornamentale roșii dețin acele gene responsabile de sintetizare a pigmentului antocianic.

 În cazul porumbului, care este un hibrid, această caracteristică este transmisă de la părinți ca multe alte caractere care nu se manifestă fenotipic în condiții normale. Marea majoritate a hibrizilor de porumb dețin 5 din cele 8 gene responsabile pentru colorația violet. Celelalte 3 gene se regăsesc doar la o parte din hibrizi.

Atunci când acesti hibrizi sunt expuși la temperaturi scăzute, genele declanșează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Același fenomen se poate observa și atunci când noaptea temperatura aerului coboară sub 10°C, iar ziua temperaturile depășesc 15°C, atunci când avem amplitudini mari de temperatură între zi și noapte.

Această colorație se manifestă doar în fenofaza de până în 6 frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea “perioadă de sevraj”, când planta se hrănește preponderent prin sistemul radicular embrionar și investește masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene.

În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în sol și resturi vegetale, cu siguranță, hibrizii ce dețin toate cele 8 gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic se vor manifesta fenotipic, prin apariția colorației violacee pe frunze. Pigmentația violacee poate apărea și la plantele mature (peste 6 frunze), dar în aceste cazuri, aceasta este determinată de alți factori (vătămări mecanice sau chimice, atac de insecte) și alt segment de gene sunt răspunzătoare.

Toate testele demonstrează că nu este o influență de niciun fel asupra plantei de porumb sau randamentului final. Nu exista nicio corelație între culoarea violacee și metabolismul plantei, creștere, producția de clorofilă sau producția de boabe.

Temperaturile scăzute, în schimb, pot afecta plantulele de porumb, fie că sunt sau nu colorate în violet. Temperaturile scăzute sunt un factor de stres, ce vor afecta porumbul indiferent de ce culoare ar avea, prin încetinirea metabolismului plantei. Aceasta este o regulă general valabilă în lumea vie. Cercetările specialistilor Corteva arată că, atât hibrizii ce dezvoltă colorația violacee, cât și cei care rămân verzi, atunci când au fost expuși la frig au avut același conținut în clorofilă, fără nicio diferență. Pigmenții antocianici sunt secretați în partea periferică a frunzei, nu la interior unde se găsește clorofilă.

clorofila

In portofoliul Corteva Agriscience se găsesc o serie de hibrizi marca Pioneer® consacrați, extrem de productivi și care au caractere agronomice deosebite, dar care dețin cele 8 gene, manifestând în condiții de stres termic colorația violacee. Amintim acum de P9241, poate cel mai stabil și bine adaptat hibrid la condițiile din România, care deține caractere agronomice aproape de perfecțiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranță excepțională la secetă și arșiță, toleranță deosebită la Fuzarium și Gibberela) și P9911, etalon de randamente record în grupa FAO 400, care prezinta acest caracter de colorație violacee.

De obicei, această colorație violacee dispare după faza de 6 frunze foarte rapid, dacă temperaturile sunt ridicate (în corelație cu metabolismul plantei) sau mai încet, dacă temperaturile scăzute persistă.

Nu uitati ca temperaturile scăzute, nu colorația violacee, provoacă această creștere lentă. Recomandarea ar fi ca atunci când alegeți un hibrid să consultați un reprezentant Corteva din zonă, pentru a vă da detalii suplimentare legate de hibridul ales. De exemplu, P9241, deși se colorează în violet, are o dezvoltare rapidă (early growth) în primele faze de vegetație, care îl face pretabil pentru programul de semănat timpuriu.

Pentru semănatul timpuriu, din portofoliu de hibrizi Pioneer®, vă recomandăm și P9074 – FAO 300, P8834 – FAO 310, P9610 – FAO 330, P9415 – FAO 340, P9757 – FAO 370, PR37N01 – FAO370 sau P0412 – FAO480

Alte cauze ce pot provoca acest fenomen - carența în fosfor (P)

După cum bine știți, carența în P se poate manifesta prin această colorație violacee a frunzelor. Bineînțeles, în aceste cazuri, o analiză agrochimică a solului va furniza informații asupra conținutului de P disponibil (din soluția solului), însă mare atenție, pentru că cea mai mare parte a P din sol este sub formă “blocată”, inaccesibil plantelor, dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba culoarea violet a plantelor în verde.

Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de colorație determinată genetic sau este deficient de fosfor?

  • Dacă colorația violacee este uniform răspândită pe întreaga solă cauza este, cel mai probabil, determinată genetic.
  • Dacă colorația apare în vetre, localizată pe zone, acest fapt indică, de obicei, o carență în P.
  • Carența în P este, de asemenea, cauza probabilă și dacă această colorație persistă peste stadiul de 6 frunze.
  • Solurile reci, cu textură grea se încălzesc mai greu și atunci plantele suferă, iar metabolismul este încetinit, acest lucru reprezintând o altă cauză a apariției colorației violacee.
  • Sistemul de lucrări pe solurile lucrate în min. till, acoperite de resturi vegetale, iar zonele compactate pot provoca reacția de colorație violacee.
  • Utilizarea necorespuzătoare a pesticidelor sau a fertilizanților (în special cei cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) vor induce în anumite cazuri secretarea de pigment antocianic.

Apariția colorației violacee nu va influența productivitatea hibridului, în schimb condițiile de mediu, tehnologia aplicată, greșelile tehnologice o vor face.

In momentul de față, Corteva Agriscience are în România cea mai performantă gamă de hibrizi deosebit de bine adaptați condițiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.

Mihai Valentin

Category Marketing Manager Corn & Soybean
Corteva Agriscience Romania& Moldova

Evaluarea terenului şi a plantelor din punct de vedere fitosanitar este o condiţie esenţială pentru stabilirea celor mai eficiente metode de control ale bolilor şi dăunătorilor porumbului.

Gestionarea cu succes a organismelor dăunătoare se asigură prin aplicarea unui program de protecţie integrată, care include o serie de componente, printre care metode biologice, agrofitotehnice, mecanice, fizice şi chimice. Abordarea în practica fitosanitară a managementului integrat al organismelor dăunătoare se bazează pe menţinerea populaţiei organismului dăunător sub pragul economic de dăunare.

Cultivarea soiurilor adaptate zonal, care asigură protecţie faţă de atacul organismelor dăunătoare, metodele agrotehnice, care reduc mecanic o mare parte din rezerva biologică a organismelor dăunătoare sunt câteva măsuri aplicabile în contextul managementului integrat.

Aplicarea produselor de protecţie a plantelor este o intervenţie cu impact puternic şi complex asupra agroecosistemelor având o serie de avantaje, dar şi dezavantaje legate mai ales de toxicitatea produselor utilizate. De asemenea, aplicarea repetată a acestor produse duce la apariţia fenomenului de rezistenţă a organismelor dăunătoare faţă de produsele de protecţie a plantelor utilizate, ceea ce atrage după sine necesitatea aplicării unui mare număr de tratamente şi respectiv cheltuieli exagerate, metoda devenind nerentabilă. În plus, utilizarea unor doze mai mari decât cele indicate în prospectele care însoţesc produsele de protecţie a plantelor duce la apariţia unor fenomene de fitotoxicitate (arsuri pe frunze, stagnarea creşterii, îngălbeniri).

O altă verigă care duce la limitarea utilizării nejustificate a produselor de protecţie a plantelor este monitorizarea organismelor dăunătoare în vederea cunoaşterii dinamicii populaţiei, stabilirea speciilor „cheie“ care justifică aplicarea tratamentelor şi punerea în evidenţă a duşmanilor naturali care pot limita nivelul populaţiei de organisme dăunătoare. Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se poate realiza fără diagnosticul corect al acestora, precum şi al duşmanilor naturali prezenţi în cultură.

Simptome produse de organismele dăunătoare la porumb

1.1. Ciuperci - Ciupercile fitopatogene acționează puternic asupra plantei la nivel biochimic și fiziologic și la nivel anatomo-morfologic. În general, bolile plantelor de cultură produse de ciuperci se caracterizează prin câteva tipuri principale de simptome, care permit și identificarea lor, confirmarea bolii se face însă după un examen de laborator al patogenului.

Simptomele ce apar pe diferitele organe ale porumbului sunt variate, astfel: pe știuleți, panicule: - apar pungi de mărimi diferite, care prin crăpare eliberează o pulbere negricioasă (ex. Ustilago maydis); - pulbere negricioasă, liberă, fără pungi (ex. Sorosporium holci-sorghi) - boabele sunt acoperite de un mucegai alb-roziu, iar uneori crapă (ex. Gibberella fijikuroi); - rahisul știuleților se desface în fascicule, iar boabele se mișcă ușor în alveole (ex. Nigrospora oryzae) pe frunze: - pete alungite sau ovale de 3-15 mm, brune (ex. Helminthosporium turcicum); - pete mici alungite, bine delimitate, cu contur brun-roșcat (ex. Cochliobolus carbonum); - pete alungite pe fața inferioară a frunzelor, acoperite cu punctișoare negricioase. pe tulpini: - pe internodii, pete brune cu numeroase punctișoare negre, în dreptul cărora tulpina adesea se frânge.

1.2. Bacterii - În cazul bacteriozelor care afectează porumbul, pot fi întâlnite următoarele tipuri de simptome:  pătări de forme şi mărimi diferite (circulare/eliptice/neregulate), cu sau fără aureolă (halo) - apar pe frunze și tulpini; - în condiții favorabile, ţesuturile infectate exsudează masa de bacterii şi produc îmbolnăvirea altor plante. Exemplu: Pseudomonas syringae pv. Syringae, ofiliri - cauzate de pătrunderea bacteriilor în xilem, unde se multiplică şi migrează; - apa şi substanţele nutritive nu mai pot fi transportate, având ca rezultat slăbirea, ofilirea şi moartea plantei; - bacteriile distrug adesea părţi ale pereţilor celulelor xilemice, se răspândesc şi se multiplică în ţesuturile parenchimatice adiacente, în diferite puncte de-a lungul vaselor, omorând celulele; - bacteriile care produc aceste simptome pătrund prin răni ce expun elementele vasculare; - vârfurile frunzelor situate cel mai sus pe plantă se pot usca și muri, iar la baza verticiliului de frunze apare un putregai moale și lipicios. Frunzele care formează verticiliul pot fi smulse cu ușurință de pe plantă, vârful putrezit al acesteia răspândind un miros urât. Exemplu: Erwinia carotovora subsp. carotovora, Erwinia (Pantoea) stewartii à ulcere (ulceraţii), leziuni - apar pe tulpini; - sunt numai o parte a simptomului de boală; - au aspect de: zone necrotice pe părțile aeriene ale plantei sau porţiunea afectată este lucioasă, lipicioasă şi moale, emanând un miros urât; - bacteriile pătrund prin răni, iar în plantele tinere şi prin deschideri naturale. Exemple: Erwinia carotovora subsp. carotovora.

1.3. Virusuri - Cele mai frecvente și evidente simptome ale infecțiilor virale la porumb sunt: · micșorarea înălțimii plantelor, caracterizată prin scurtarea internodiilor la: Maize chlorotic mottle virus, Maize mosaic virus, Maize rough dwarf virus, Maize white line mosaic virus; · cloroza, simptom care se manifestă prin pete de dimensiuni mici, de culoare galben-pal, ce apar, de regulă, pe suprafața frunzelor tinere precum și dungi clorotice dispuse în lungul nervurilor, fenomen întâlnit la Maize chlorotic mottle virus, Maize mosaic virus; · marmorare foliară evidențiată prin zone clorotice slab diferențiate și care diferă mai puțin de cele de culoare verde închis, la Maize chlorotic mottle virus, Maize white line mosaic virus; · mozaicare: apariția unor pete sau dungi rectangulare albe, galbene sau galbene verzui pe suprafața limbului, la Maize white line mosaic virus; · umflături longitudinale ce apar pe nervurile de pe suprafața inferioară a limbului, uneori pe teaca frunzelor și pe pănuși și care dau frunzei un aspect rugos, la Maize rough dwarf virus; · necroza frunzelor la Maize chlorotic mottle virus; · scurtarea și malformarea știuleților: știuleți de dimensiuni mici cu boabe puține, la Maize chlorotic mottle virus, Maize rough dwarf virus, Maize white line mosaic virus; · rădăcini adventive scurte, îngroșate cu crăpături longitudinale și ramificații secundare puține, la Maize rough dwarf virus.

1.4. Simptome produse de insecte, acarieni - Dăunări produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de ros, care apar la exteriorul sau în interiorul organelor atacate: - galerii în tulpini (larvele de Ostrinia nubilalis) - galerii în rădăcini (larvele de Diabrotica virgifera virgifera) - roaderea scalariformă a frunzelor (Tanymecus dilaticollis);  scheletarea frunzelor (cărăbuşi); roaderea frunzelor sub formă de dungi (puricii cerealelor);  roaderea rădăcinilor (Melolontha melolontha)  perforarea ştiuleţilor (larve de fluturi);  roaderea mătăsii (adulţii de D. virgifera virgifera, larvele de Helicoverpa armigera) . Dăunările produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt, apar în urma faptului că pentru hrănire dăunătorii introduc în țesuturi salivă, conținând enzime care determină modificări morfologice și biochimice ale acestora, printre care amintim:  decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide);  deformări şi colorări ale frunzelor (afide, acarieni);

Capitolul 2. Organisme dăunătoare la porumb.

Organismele dăunătoare plantelor şi produselor vegetale pot fi grupate în două categorii: organisme dăunătoare de carantină şi organisme dăunătoare non-carantină.

Organismele dăunătoare de carantină sunt organismele care reprezintă o importanţă economică potenţială pentru o zonă aflată în pericol, care nu sunt prezente în acea zonă sau dacă sunt prezente nu sunt larg răspândite şi fac obiectul unui control oficial. În ţara noastră organismele dăunătoare de carantină sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului 563/2007 cu modificările şi completările ulterioare, care transpune prevederile Directivei 29/2000 a Uniunii Europene.

2.1. Organisme dăunătoare de carantină la porumb

Bacterii 1. Erwinia stewartii (Smith) Dye – veștejirea bacteriană a porumbului Asia, Africa, America Raportată și neconfirmată: Austria, Grecia, Polonia, România și Rusia.

Insecte, acarieni

  • Diabrotica barberi Smith and Lawrence – viermele nordic al rădăcinilor de porumb Canada, SUA Europa: absent.
  • Diabrotica undecimpunctata howardi Barber – gândacul cu 12 pete al cartofului America de Sud, SUA, Canada Europa: absent.
  • Diabrotica undecimpunctata undecimpunctata Mannerheim – gândacul vestic pătat al castraveţilor SUA, Oceania Europa: absent.
  • Diabrotica virgifera zeae Krysan & Smith – viermele mexican al rădăcinilor de porumb Mexic, America Centrală Europa: absent.
  • Heliothis zea (Boddie) – viermele porumbului America Centrală, America de Sud, Canada Europa: absent.
  • Spodoptera frugiperda (Smith) – viermele frunzelor de porumb Afica, America de Sud Europa: absent.
  • Spodoptera litura (Fabricius) – viermele egipean al bumbacului Africa, SUA, Asia, Oceania, Europa: Rusia.
  • Spodoptera littoralis (Boisduval) – viermele frunzelor de bumbac Africa, Asia Europa: Cipru, Franţa, Grecia, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Turcia.
  • Listronotus bonariensis (Kuschel) – gărgăriţa argentiniană a tulpinii America de Sud, Oceania.

2.2. Organisme dăunătoare non-carantină la porumb

2.2.1 Ciuperci

  • Cochliobolus carbonum R. R. Nelson – helmintosporioza/pătarea frunzelor de porumb.
  • Colletotrichum graminicola (Ces.) G.W.Wils. – antracnoza porumbului.
  • Gibberella fujikuroi (Saw.) Wr – înflorirea albă a boabelor de porumb.
  • Kabatiella zeae Narita & Y. Hirats. – pătarea în ochi a frunzelor.
  • Nigrospora oryzae (Berk. & Broome) Petch – putregaiul uscat al știuleților de porumb.
  • Puccinia sorghi (Schwein) – rugina porumbului.
  • Setosphaeria turcica (Luttrell) K. J. Leonard și E. G. Suggs – helmintosporioza/arsura frunzelor de porumb.
  • Sphacelotheca reiliana (J.G. Kühn) Clinton– tăciunele ştiuleților și paniculelor.
  • Stenocarpella maydis (Berkeley) Sutton și Stenocarpella macrospora (Earle) Sutton – putregaiul uscat al tulpinilor și știuleţilor de porumb.
  • Ustilago maydis (D.C) – tăciunele comun.

Măsuri de management

Măsuri preventive ● utilizarea în cultură a hibrizilor rezistenți; ● respectarea rotației culturilor – porumbul să nu fie cultivat mai mult de 2-4 ani pe aceeași suprafață; ● respectarea densității corecte a plantelor ; ● evitarea rănirii mecanice a plantelor; ● distrugerea insectelor, pentru ca în procesul acestora de hrănire să se evite rănirea plantelor; ● distrugerea resturilor infectate și curățirea minuțioasă a terenului după recoltare; ● fertilizarea echilibrată a solului; ● asigurarea unui drenaj bun al apei; ● folosirea de semințe sănătoase; ● tratarea semințelor.

2.2.2. Bacterii

  • Clavibacter michiganensis subsp. nebraskensis (Vidaver et Mandel 1974) Davis, Gillaspie, Vidaver et Harris 1984 – pătarea punctiformă a frunzelor și veștejirea porumbului.
  • Erwinia carotovora subsp. carotovora (Jones) Bergey – putregaiul moale al culturilor de porumb
  • Pseudomonas syringae pv. syringae van Hall – „Holcus spot.

2.2.3. Virusuri şi micoplasme

  • Maize chlorotic mottle virus (MCMV) – virusul marmorării clorotice a porumbului.
  • Maize dwarf mosaic virus (MDMV) – virusul piticirii mozaicale a porumbului.
  • Maize mosaic virus (MMV) – virusul mozaicului porumbului.
  • Maize rough dwarf virus (MRDV) – virusul piticirii rugoase a porumbului.
  • Maize white line mosaic (MWLMV) – virusul mozaicului linear al porumbului.

2.2.4. Insecte, acarieni

c) Agriotes spp. – viermii sârmă.

d) Agrotis segetum Denis & Schiffermüller– buha semănăturilor.

e) Anoecia corni Fabricius – păduchele rădăcinilor de graminee.

f) Anoxia villosa Fabricius – cărăbușul de stepă.

g) Apamea sordens Hufnagel – buha boabelor de grâu.

h) Chaetocnema aridula Gyll – puricele negru al cerealelor.

i) Diadrotica virgifera LeConte – viermele vestic al rădăcinilor de porumb.

j) Heliothis armigera Hubner – omida capsulelor.

k) Heliothis (Chloridea) viriplaca Hufnagel – buha lucernei.

l) Loxostege sticticalis Linnaeus – omida sfeclei.

m) Melolontha melolontha Linnaeus – cărăbușul de mai.

n) Opatrum sabulosum Linnaeus – gândacul pământiu.

o) Oscinella frit Linnaeus – musca suedeză.

p) Ostrinia nubilalis Hübner – sfredelitorul porumbului.

q) Oulema melanopus Linnaeus – gândacul ovăzului.

r) Phyllotetra vittula Redtenbacher – puricele dungat al cerealelor.

s) Rhopalosiphum maydis Fitch –păduchele verde.

t) Schizaphis graminum Rondani – păduchele verde al cerealelor.

u) Sipha (Rungsia) maydis Passerini – păduchele negru al porumbului.

v) Siteroptes graminis Reuter – acarianul gramineelor.

w) Sitotroga cerealella Olivier – molia cerealelor.

x) Spodoptera exigua Hübner – buha cucurbitaceelor.

y) Tanymecus dilaticollis Gyll – gărgăriţa frunzelor.

z) Tetraneura ulmi Linnaeus – păduchele roz al rădăcinilor de graminee.

Sursa: Oficiul Fitosanitar Timiș

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti