ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Sep 2021

Biotehnologiile trebuie private ca un răgaz pentru salvarea umanității!

Despre biotehnologii se poate discuta și altfel decât ca despre Bau-Bau! De aceea am ales să dedicăm o rubrică în revistă pentru a schimba ceva în modul de a privi noile tehnici de ameliorare pe care se bazează agricultura din cele două Americi. Un loc unde cercetătorii își vor da mâna cu cei care au nevoie de mintea și știința lor. Vom invita aici oamenii care știu cu ce se mănâncă biotehnologia ca apoi fiecare dintre noi să priceapă ceva.

Ceea ce se întâmplă însă pe bătrânul continent (chestia cu bătrânul continent nu poate fi o scuză pentru conservatorism!) din punctul de vedere al folosirii biotehnologiilor în agricultură seamănă cumva cu puritanismul american de fațadă. Pe de o parte suntem împotriva cultivării de plante modificate genetic, dar nu avem nimic împotrivă de a le folosi pentru nevoile curente deoarece Uniunea Europeană importă peste 70% din necesarul de proteină din statele care folosesc în cultură soia OMG.

Cam la fel procedau și puritanii cu femeile de moravuri ușoare, le condamnau ziua și le frecventau noaptea! De altfel, aproape peste tot în lume se practică acest dublu standard, să-i spunem politic. La noi chiar la cel mai înalt nivel. Nu pot uita cum un premier român era de acord cu investițiile de la Roșia Montana, dar ca deputat a votat împotriva proiectului. Am tot auzit poziții dintr-acestea absolut aberante, practic de dedublare personală în funcție de locul, costumul sau mai știu eu ce alt acaret le-ar oferi un motiv de rotire ideatică inversă. Nici măcar actorii nu pot juca așa de abrupt deoarece au anumite înclinații native spre comedie sau tragedie.

Natura are regulile ei

Dar să trecem înapoi la biotehnologie, care este, pot spune, unul din răspunsurile oferite de natură, prin intermediul omului, pentru amânarea destabilizării grave a echilibrului ecosistemului planetar. O soluție pentru limitarea folosirii pesticidelor din ce în ce mai drastic, cu urmări de neînchipuit în adaptarea speciilor de dăunători prin fenomenul natural de rezistență la aceste substanțe.

Natura are normele ei, una dintre aceste reguli fiind evoluția continuă a ecosistemelor şi, evident, a populațiilor acestora. Altfel lumea actuală ar fi trebuit să dispară demult, precum dinozaurii. Adaptarea la schimbările de mediu este poate cel mai mare atu al omului. Avantaj cu care a putut să ajungă în vârful piramidei evolutive. Dar asta nu ne garantează că vom şi rămâne acolo deoarece o altă importantă regulă a naturii este cea a reducerii drastice a numărului de indivizi dintr-o specie, atunci când echilibrul major al unui ecosistem este profund dereglat. Nevoia de hrană pentru specia umană, care numeric se află într-o creștere geometrică, s-ar putea să depășească mult mai rapid decât ne-am aștepta limita confortului. Iar foametea este principalul resort pentru declanșarea de conflagrații. Atât pentru luarea în stăpânire a resurselor de către cei mai puternici, dar și pentru reducerea populațiilor care concurează pentru aceste resurse. Deci, singura garanție pentru o pace durabilă este asigurarea acestor resurse care să satisfacă nevoile primare ale ființei umane. O ființă care a alunecat, cu prea mare viteză, într-o spirală a consumului deșănțat, consum care alimentează idiot tocmai uraganul distrugerii.

Nu vreau să neliniștesc pe nimeni, dar, dacă nu vom înțelege rostul evoluției continue, vom fi dați la o parte de roata istoriei planetare.

Așa că România poate deveni, și deja devine, o sursă de resurse alimentare pentru oamenii din alte zone geografice, acolo unde necesarul nu poate fi asigurat natural. Dacă aceste zone erau, până acum o jumătate de veac, lipsite total de efervescența consumului haotic, economia consumistă a pătruns aproape peste tot, într-o foame de căutare de alte resorturi care să mențină actualul sistem de producție. Un sistem care se îndreaptă RAPID spre COLAPS!

Se pare că la acest moment doar biotehnologiile sunt în măsură să ofere omenirii un răgaz pentru o schimbare de paradigmă economică și, cei care nu înțeleg acest rost, vor avea cel mai mult de suferit. Iar considerarea biotehnologiilor ca un lucru dăunător este cea mai naivă abordare din perspectiva progresului universal actual, asigurat de tot felul de alte tehnologii care erau privite, la vremea lor, ca declanșatoare ale iadului pe pământ!

Tudor CALOTESCU

Ovoimuno, natura și biotehnologia împreună

Un sistem imunitar puternic este cheia pentru o bună stare de sănătate și, mai ales, pentru prevenirea diferitelor îmbolnăviri.

Funcția imunitară normală înseamnă echilibru și, ca oricare altă funcție a organismului nostru, imunitatea trebuie să fie echilibrată. Când este slăbită apar îmbolnăvirile, iar când este exacerbată este favorizată apariția bolilor autoimune. Sistemul nostru imunitar este reprezentat în proporție de 70-80% de formațiunile limfoide atașate tubului digestiv și o funcție digestivă normală duce la un răspuns imun normal, echilibrat.

Postulatul lui Hipocrate conform căruia „toate bolile pornesc din intestin“ a ajuns să fie acceptat după 2.500 de ani de  medicină și știință.

Care este cauza? Ei bine, odată cu ingestia de alimente aducem în tractul gastrointestinal microorganisme și substanțe toxice care perturbă flora digestivă normală și  produce dezechilibre în funcționarea digestiei, implicit în funcționarea formațiunilor limfoide asociate, cu efect în dezechilibrarea răspunsului imun. OVOIMUNO, prin IgY, neutralizează și/sau distruge acești factori invadatori, reglând microflora intestinală și digestia, prin efectul probiotic și optimizează funcționarea sistemului imunitar. Realizăm o imunomodulare, o imunizare nespecifică pasivă, iar organismul capătă rezistență în general pentru orice agresor. O funcție imunologică normală este componenta de bază pentru sănătatea întregului organism.

Gama de suplimente nutritive OVOIMUNO a fost configurată pe categorii de vârstă pornind de la particularitățile fiecărei categorii privind stadiul evoluției sistemului imunitar și provocările pe care le avem din punct de vedere imunitar pe parcursul vieții noastre. 

De ce au nevoie copiii de suport imunitar?

În cazul copiilor, sistemul imunitar este imatur și se dezvoltă treptat până în jurul vârstei de 11-12 ani; ca și organismul acestora, sistemul imunitar este în creștere, explică Raluca Popescu, farmacist.

Este cunoscut că, în medie, copiii trec prin 7-8 episoade de răceală pe an, o medie dublă față de adulți, din cauza imaturității și ineficienței sistemului imunitar.

În primele 6-8 luni de viață nou-născuții beneficiază de protecția dată de anticorpii maternali, prin colostrum.

După această perioadă producția de anticorpi se realizează treptat și atinge valorile normale ale adultului după vârsta de 10 ani, iar sistemul imunitar se maturizează.

Copiii, în general, au nevoie de suport imunitar, fiind mai sensibili și mai expuși diverselor agresiuni: agenții infecțioși și/sau parazitari contagioși în colectivități, intervenții chirurgicale, afecțiuni cronice, trecerea dintre anotimpuri, imunosupresie indusă prin chimioterapie/antibioticoterapie.

De asemenea, hrana este esențială pentru sănătatea și performanțele copiilor. O hrănire corectă din copilărie înseamnă un organism dezvoltat armonios, rezistent, care funcționează la capacitate optimă. Iar în nutriție contează cantitatea, dar mai ales calitatea hranei, digerarea acesteia și asimilarea nutrienților și prin OVOIMUNO poți furniza un cocktail de substanțe nutritive, mai spune Raluca Popescu, farmacist.

De ce OVOIMUNO?

Suplimentele naturale OVOIMUNO sunt complexe din punct de vedere nutritiv. Acestea pot furniza organismului în creștere proteine complete, echilibrate în aminoacizi, grăsimi și factori de creștere, vitamine – A,B,C,D,E, minerale – Seleniu, Fier, Iod, Potasiu, Zinc etc. Toate aceste elemente sunt naturale și nu am găsit alte formule asemănătoare, spune farmacistul Raluca Popescu.

Ovoimuno conține oul integral, prelucrat într-o formă ce asigură toate aceste elemente bioactive esențiale pentru sănătatea și creșterea armonioasă a copilului. Oul gătit nu mai are nici vitamine, nici imunoglobuline, nici alte elemente utile organismului în formă activă.

Beneficiile majore sunt că ne susține imunitar copilul și nutritiv îi asigură toate elementele de care are nevoie un organism în creștere. IgY din OVOIMUNO sunt asemănătoare cu IgG din colostrumul mamifer, acționează blând, probiotic și imunomodulator.

Ușor de administrat, cu gust plăcut, discret aromatizat, copiii ajung să îl ceară singuri, mai spune farmacistul Raluca Popescu, la rândul său mamă a doi copii cărora le administrează Ovoimuno.


TRM SUPPLEMENTS este o companie românească înființată în anul 2017 care și-a propus ca și obiect de activitate dezvoltarea și producția de suplimente nutritive. „În urmă cu 4 ani am început activitatea de documentare privind imunoglobulinele Y din ou. Am aflat că acestea pot acționa și la om, fiind similare ca structură și funcție cu IgG din colostrum mamifer și  ar putea fi folosite ca suport imunitar. Am continuat cercetările și am găsit și biotehnologia prin care să le păstrăm bioactive – liofilizarea“, explică dr. Marinela Ivănescu, medic veterinar. Astfel, au fost create suplimentele nutritive sub formă de pulberi orodispersabile, cu funcție imunitară și nutritivă, în urma unei simbioze între natură și biotehnologie.


Studiu de caz: Violeta Iacob – mămică

Copil de 8 ani diagnosticat cu astm bronșic de la vârsta de 5 ani, cu complicații respiratorii; lunar avea nevoie de asistență medicală, spitalizare, medicamentație specifică, aerosoli, inclusiv antibiotice.

Puseele asmatiforme și accesele de tuse nu mai puteau fi controlate medicamentos.

Este la a patra cură de OVOIMUNOSUPPORT JUNIOR. Prima dată a administrat în toamna anului trecut. Rezultatul: iarna trecută nu a mai avut probleme respiratorii, crizele asmatiforme au dispărut – era primul din clasă care răcea și, după OVOIMUNO, era singurul copil din clasă sănătos, toți în jurul lui fiind bolnavi. Ultimul control medical recent efectuat, inclusiv analizele de laborator, ne arată o stare bună de sănătate.

Cu ajutorul OVOIMUNOSUPPORT JUNIOR am reușit să controlăm și să eliminăm o problemă de sănătate  recurentă, persistentă de 3 ani de zile, care în timp ar fi provocat multă suferință și ar fi condus cu siguranță la alte complicații la vârsta adolescenței și maturității.


Informații și comenzi la: www.ovoimuno,

0726.936.392 și 031.421.3745

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

  • Publicat în Social
Abonează-te la acest feed RSS