reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Fertilizanți în legumicultura ecologică

Baza fertilizării în sistemul de agricultură ecologică o reprezintă îngrășămintele naturale (gunoiul de grajd, dejecții, resturi vegetale din grădină reciclate) și cele minerale greu solubile, cu folosire lentă, gen făină de fosforite, săruri potasice naturale, silicați. Materia organică proaspătă se va aplica în doze moderate cunoscut fiind faptul că, administrată în cantități mari, poate provoca „foamea de azot“. De asemenea, dozele mari sensibilizează plantele față de atacul bolilor și dăunătorilor și favorizează creșterea luxuriantă, în detrimentul fructificării.

Gunoiul de grajd (cu administrare toamna, sub arătură) este de departe cel mai complet îngrășământ, conținând suficiente cantități de azot, fosfor, potasiu și calciu. Doza administrată diferă de cultură, de tipul solului și de starea naturală de fertilitate a acestuia. De pildă, rădăcinoasele necesită doze moderate și fracționate; cantitățile exagerate provoacă ramificarea rădăcinilor și diminuarea rezistenței la păstrarea peste iarnă.

Mranița se obține prin descompunerea avansată a bălegarului (gunoi bine fermentat) și se folosește fie ca îngrășământ la cuib, fie în răsadnițe. Conține o cantitate apreciabilă de substanțe nutritive ușor accesibile plantelor, motiv pentru care se aplică în cantități de 1-2 ori mai reduse decât bălegarul obișnuit.

Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse ce se extrage din turbăriile formate în regiunile cu umiditate mare. Acest amestec îmbunătățește structura solului, crește capacitatea de reținere a apei, solul devine mai aerisit și reține mai bine elementele nutritive. Se folosește în culturile de legume, dar și pentru pregătirea substraturilor de creștere a plantelor.

Compostul este un îngrășământ obținut prin descompunerea lentă a resturilor organice din gospodărie (pleavă, vrejuri, paie, frunze, buruieni, iarbă). Comparativ cu gunoiul de grajd, este mai sărac în azot, dar mai bogat în fosfor, potasiu și calciu. Acesta rezultă din amestecul resturilor vegetale cu gunoi de grajd proaspăt, care se lasă să fermenteze 2-3 ani (cu lopătare și udare periodică). Este utilizat ca îngrășământ local sau la pregătirea amestecurilor de pământ pentru spații protejate. În cazul în care se folosesc buruieni, compotul nu se recomandă pentru răsadnițe, din cauza semințelor care-și păstrează germinație și după fermentare.

Gunoiul de păsări este de 2-3 ori mai bogat în azot, fosfor și potasiu decât gunoiul de grajd, administrându-se o dată la doi ani, în doze de 0,5-0,8 kg/mp sau 5-8 tone/ha. Se utilizează și diluat – 1 kg la 10 litri de apă – în cantități de 2-3 litri/mp. Acesta se păstrează la umbră, sub o folie neagră sau acoperit cu pământ.

Dejecțiile (bovine) constituie un îngrășământ lichid deosebit de valoros, care se aplică sub formă de soluție diluată cu 3-4 părți de apă. Se administrează în cursul perioadei de vegetație, ca îngrășare suplimentară, având un efect rapid, în doze de 3 litri/mp.

Îngrășămintele verzi rezultă din descompunerea plantelor încorporate în sol. Cele mai indicate în acest scop sunt măzărichea, trifoiul, mazărea, lupinul, sulfina, rapița, muștarul. Se aplică independent sau ca o cultură succesivă, încorporându-se sub brazdă când plantele sunt în stadiul  de boboc, după ce au fost în prealabil tăvălugite sau cosite/tocate.

Maria Bogdan

Cultura ecologică a cepei de arpagic

Pentru cultura ecologică, soiurile de ceapă trebuie să răspundă câtorva cerințe: să aibă rezistență ridicată la viroze, bacterioze și micoze; să prezinte adaptabilitate la condițiile de mediu; să ofere capacitate mare de producție; să nu aparțină organismelor modificate genetic; să aibă rezistență la transport, păstrare și manevrare.

Pregătirea solului și înființarea culturii

Toamna se desființează resturile culturii anterioare prin discuire și se execută o arătură la 28-30 cm, iar primăvara terenul va fi afânat superficial și modelat în straturi înălțate, cu coronament de 104 cm (solul nu este obligatoriu să fie modelat în brazde). În gospodărie toate aceste lucrări se fac manual, iar brazdele vor avea dimensiunea dorită (de la 0,50 la 1,00 m). Înainte de plantare, pentru prevenirea atacului de mană, arpagicul se tratează termic, prin menținerea, timp de 8 ore, la temperatura de 30-35 grade Celsius.

  • Plantarea se efectuează primăvara cât mai devreme, în luna martie (prima decadă în sudul țării, ultima decadă, în nord), la următoarele distanțe:
    • pe teren modelat, 4 rânduri pe brazdă, la distanța de 28 cm între rânduri și 6-8 cm între plante pe rând, cu zone de protecție la rigole de 10 cm; în benzi de câte 2 rânduri, la 34 cm distanța între benzi, 25 cm între rânduri pe bandă și 7 cm între plante pe rând;
    • pe teren nemodelat, în benzi de câte 5 rânduri, la distanța de 25 cm și 7-8 cm între plante pe rând sau în rânduri (fără benzi), la 25 cm între rânduri și 8-10 cm între plante pe rând.

Adâncimea de plantare este de 4-5 cm pe solurile ușoare și de 2-3 cm pe solurile compacte (vârful trebuie să rămână afară). Pentru un hectar se folosesc 500-600 kg de arpagic.

Lucrări de îngrijire: prășitul se execută ori de câte ori este nevoie, prin afânarea solului la 6-8 cm, irigarea, în caz de secetă, fertilizarea fazială cu produse din gama F231, Cropmax, Bionat.

Combaterea bolilor și dăunătorilor

Bolile cele mai întâlnite la cultura de ceapă sunt putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă, mana cepei, alternarioza, putregaiul alb, putregaiul cenușiu, iar ca dăunători, nematodul bulbilor, tripsul cepei și gândacul roșu.

Pentru combaterea bolilor culturii cepei ecologice se pot utiliza următoarele metode:

  • biologice, folosind Trichodex 25 WP și Trichosemin 25 PTS pentru combaterea putregaiului;
  • biochimice, cu preparate minerale precum hidroxid de cupru (Champion 50 WP, Funguran OH 50 WP, Kocide 101), în concentrație de 0,4 %, pentru combaterea manei ori oxiclorura de cupru (Turdacupral 50 PU, Oxicig 50 PU), în concentrație de 0,4-0,6 %, pentru mană;
  • fungicide minerale: decoctul de coada-calului, purinul de urzică vie, infuzia de mușețel și macerat de usturoi. Ceapa în sine conține substanțe care o feresc de anumite boli.

Pentru combaterea dăunătorilor sunt utilizate mai multe măsuri, printre care:

  • metoda biologică – plante contra insecte, bazată pe însușirea unor plante de a secreta substanțe repelente sau distrugătoare pentru dăunători (pelin, muștar negru, fenicol, levănțică, busuioc, ricin, urzică vie etc., se cultivă printre rândurile de ceapă, din loc în loc);
  • metode biochimice, prin folosirea insecticidelor minerale precum Alaun (pitră acră), făina de bazalt, săpun de potasiu, sulfat de aluminiu sau prin utilizarea unor insecticide vegetale obținute din urzica vie, ferigă, pelin, leurdă, usturoi etc.

Maria BOGDAN

Combaterea bolilor și dăunătorilor la roșiile cultivate în sistem ecologic

Tomatele, originare din Peru și de pe platourile înalte ale Mexicului, au ajuns în Europa în secolul al VIII-lea, iar în secolul al XI-lea au devenit atât de populare încât s-au răspândit pe tot continentul. Conținutul mare de licopen, săruri minerale, vitamine A, B1, B2, B6, C, PP, E, K i-a făcut pe cercetătorii britanici și americani să afirme că roșiile reduc apariția cancerului la om. Deși acestea există în cultură la noi în țară sezonier, rația de roșii a unei persoane este de 35-50 kg/an. Fiind atât de iubite, ele merită a fi cultivate mai ales pentru consumul familial în sistem ecologic. Hrăniți-vă sănătos apelând doar la tratamente realizate din plante. Se poate obține producție și așa.

Planta anuală, erbacee, cu tulpină erectă sau culcată trebuie cultivată departe de cartofi, însă poate avea ca vecini usturoiul, vărzoasele, prazul și țelina ca plantă acoperitoare. La vremea aceasta firele de tomate cu siguranță au fost plantate în câmp sau în solar. Din acest moment intervin lucrările de întreținere care vor influența calitatea, dar și cantitatea fructelor. Preventiv, solul poate fi stropit cu infuzie de coada-calului. În felul acesta veți feri plantele de bolile criptogamice. Practic, aveți nevoie de 300 grame de plantă uscată pe care o fierbeți în 5 litri de apă timp de 30 de minute. Infuzia obținută se folosește în diluție de 1:5. De asemenea, puteți uda plantele cu lapte degresat sau zer pentru diminuarea infecțiilor virotice. Revigorarea plantelor se face cu purin de coada-calului (Equisetum arvense). Pentru aceasta se realizează în 12-14 zile un macerat dintr-un kilogram de plantă proaspătă și 10 litri de apă, ce se diluează ulterior în proporție de 1 la 5. Dacă nu aveți plantă în stare proas­pătă, puteți folosi 150-200 grame de plantă uscată.

Modul de combatere a bolilor și a dăunătorilor, ca și produsul folosit le găsiți în tabelul de mai jos.

tabel combaterea bolilor la rosii sistem ecologic

Dr. ing. Elena CATANĂ

Hrană bio pentru albine

După o evoluție care a culminat cu chimizarea excesivă a aproape tuturor produselor pe care le folosim în alimentație, omenirea încearcă acum să inverseze polii. A început să se pună accent pe agricultura bio și pe mâncarea sănătoasă. Și nu numai pentru oameni, ci și pentru albine. Yanko Yanev, un cercetător bulgar, profesor al Institutului de Cercetări de Soia din Bulgaria, a reușit anul trecut să omologheze în țara natală un produs bio pentru hrănirea albinelor. L-a prezentat și românilor în cadrul unui târg apicol organizat în Câmpina

„Oamenii încearcă în ultima vreme să mănânce tot mai multe produse naturale, iar produsele apicole sunt cele mai prețioase.“ De la această premisă, spune dl Yanko Yanev, au pornit și experimentele sale concentrate pe realizarea unui produs care să fie folosit în hrănirea albinelor. Cercetările s-au concretizat în cele din urmă în obținerea unei hrane bio pentru albine care are în compoziția sa făina de soia nemodificată genetic, cu o finețe de 60 de microni, zahărul pudră inversat, enzime (invertrază, neutrază, amilază, xilanază fosfoliza), lactobacterii, extracte din Colții babei, cicoare și minerale. Nu are în ingredientele sale niciun fel de stimulent de creștere sintetic, iar cercetătorul bulgar spune că această compoziție, în special prezența enzimelor, face ca stomacul albinei să absoarbă mai repede nutrienții. Practic, digestia se face mai ușor, iar albinele își folosesc energia în zboruri și nu în procesul de asimilare a hranei. În experimentele sale a constatat că folosirea acestei hrane face ca în stup să fie puiet mai mult, albinele sunt mai puternice, mai viguroase și cu durată de viață mai mare. Acest produs este folosit ca hrană pentru stimulare primăvara, în perioada martie-aprilie, și vara, ca instigator în lunile iulie și august.

Pastoral stupi albine salcam

Un alt produs apicol bio obținut de cercetătorul bulgar Yanko Yanev este folosit pentru tratarea și prevenirea diareei și a nosematosis. Acesta are aceeași perioadă de administrare, adică martie-aprilie și iulie-august, iar ingredientele din compoziția sa sunt zahărul pudră, izolatul de soia nemodificată genetic, bacteriile lactice și extractul de aronia.

Laura ZMARANDA

„A fi sau a nu fi“ ecologic, organic sau bio

De mai bine de 15 ani în România se tot vorbeşte de produse alimentare (şi nu numai) biologice. Sau ecologice... Sau organice... Cel puţin, până la aderarea României la Uniunea Europeană, confuzia era totală. Nimeni, nici chiar producătorii nu ştiau exact dacă produc bio, ecologic sau organic. Dar marea problemă nu a constat atât în confuzia de clasificare cât în inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la originea 100% „naturală“ a produselor.

Toată lumea vinde bio

În ziua de astăzi toată lumea comercializează alimente ecologice. În hypermarketuri sunt amenajate standuri cu produse „100% eco“, în ţară au apărut peste tot magazine care vând aceleaşi produse – eco, bineînţeles, la fel şi pe Internet. Iar preţurile sunt, în medie, cu peste 50% mai mari decât produsele „non-eco“. De fapt, ce înseamnă produse organice, bio sau ecologice? Teoria spune că „produsele organice sunt acele produse realizate fără utilizarea substanţelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu natura şi mediul înconjurător“. Şi, în mod normal, se numesc produse bio/organice/ecologice acele produse certificate în acest sens de un organism de certificare. Iar ca un produs să fie certificat este interzisă, cu mici excepţii, utilizarea substanţelor chimice artificiale, cum ar fi fertilizatori, pesticide, aditivi alimentari. Problema e că puţine produse de pe piaţă sunt cu adevărat bio.

„Războiul“ terminologiilor

Alexandru Dumbravă este un pasionat de produse ecologice. Dar, ne-a destăinuit domnia sa, până să producă şi să vândă produse bio - plante şi uleiuri cu scop terapeutic, a trebuit să studieze mult... „Toată lumea vorbeşte de «bio», dar puţini ştiu cu adevărat ce înseamnă acest termen. De aceea cred că trebuie lămurit. E bine de ştiut că bio, ecologic, organic reprezintă unul şi acelaşi termen. Diferenţa este că Uniunea Europeană nu s-a pus încă de acord în privinţa terminologiei. Într-adevăr, la un moment dat s-a dorit o singură terminologie. Atunci au apărut şi problemele...

Reprezentanţii ţărilor membre ale UE au sărit ca arşi argumentând că nicio terminologie nu este completă pentru a crea o definiţie de ansamblu. Şi atunci, printr-o convenţie, s-a hotărât că termenul «organic» va fi folosit în zona anglo-saxonă, atât în Marea Britanie cât şi la produsele importate din Statele Unite, termenul «ecologic» va fi în ţările occidentale din Germania, Austria, Olanda sau Belgia, dar şi alte ţări vecine acestora, iar termenul de «biologic» va fi folosit în ţările Balcanice, dar şi în ţările latine. Aşadar, chiar dacă cele trei termene reprezintă acelaşi concept, identic, nu sunt, de fapt tratate ca un întreg, cu toate că logic şi firesc ar fi să fie aşa. Mulţi cetăţeni români, dar şi toţi ceilalţi cetăţeni la nivelul UE sunt foarte confuzi când e vorba de astfel de produse. De exemplu, un român degeaba va căuta produse bio la Berlin pentru că acolo va găsi doar produse eco. Sau în Anglia va găsi doar mărfuri organice“, ne-a declarat Alexandru Dumbravă.

De unde confuzia?

În acest moment toată agricultura ecologică „se învârte“ în jurul Regulamentului nr. 234 al UE. „Din păcate, nici aici termenii nu sunt foarte clari. În acest regulament, în încercarea de a defini agricultura ecologică se spune ceva de genul: agricultura ecologică e acea activitate ale cărei input-uri nu sunt de sinteză chimică, ci input-uri de sinteză biochimică. De aici şi toată confuzia. Pentru că prin acest concept de biochimic intrăm pe nisipuri mişcătoare. Pentru că specialiştii ştiu că pot fi tratamente biochimice care sunt, în fapt, proceduri aproape farmaceutice. De exemplu, ca să extragi o substanţă biochimică activă îţi trebuie o aparatură specializată în procedee chimice... Unde este «biologicul» aici? În realitate, atât timp cât se ştie întregul circuit şi plantele de producţie sunt 100% naturale, iar tehnologia folosită nu implică alte input-uri de natură chimică, practic acel produs, şi doar acel produs, este ecologic. Iar toate aceste produse sunt certificate la nivelul tuturor ţărilor UE de către organisme specializate. Mai mult decât atât, toate aceste produse eco se regăsesc pe o listă care este mai sever controlată şi evaluată chiar decât produsele farmaceutice. De exemplu, în Germania produsele certificate bio, chiar aşa sunt, nemţii fiind chiar «habotnici» în acest proces de certificare“, explică interlocutorul nostru.

Avem produse bio româneşti?

În privinţa produselor bio româneşti... „Eu nu spun decât că cine vrea să se apuce de treabă şi vrea să înţeleagă exigenţele pe care le presupune această clasificare pentru asemenea produse, mai ales dacă vrea să facă exporturi, trebuie să ia legătura cu autorităţile germane din domeniu. Pentru că, după cum spuneam, în Germania clasificarea este «un pic» mai serioasă decât la noi. Să mai dau un exemplu... Practic, tu, ca agricultor, îţi stabileşti input-urile cum ar fi seminţele. Adică achiziţionezi seminţe 100% ecologice. De unde faci rost de asemenea seminţe? De cele mai multe ori din staţiunile de cercetare. Apoi, tu, ca agricultor, poţi multiplica aceste seminţe cu condiţia ca acea staţiune să facă dovada că acea sămânţă nu a fost tratată. Cu alte cuvinte, e o procedură deosebit de stufoasă şi sofisticată pe care germanii o respectă cel mai bine“, ne-a declarat Dumbravă. La întrebarea câte produse sunt bio şi câte nu pe piaţa românească Alexandru Dumbravă nu poate răspunde „cu exactitate“. „Şi nimeni nu cred că poate. Cert este faptul că un produs este catalogat bio dacă are o etichetare con­formă cu normele UE – e vorba de desenul reprezentat de frunza cu stele pe fundal verde, iar dedesubt trebuie să apară codul de certificare. Subliniez că doar această etichetare e bio. Produsele care nu au aceste însemne nu sunt bio. Poate să scrie bio pe toată eticheta, că nu e un produs bio“, conchide Dumbravă.

Verificaţi produsele la sursă!

„Cine este cu adevărat interesat să achiziţioneze produse bio, chiar dacă eticheta corespunde, ar fi bine să se intereseze la organismele de inspecţie şi certificare şi să ceară informaţii despre produse.  De fapt, trebuie să ceară informaţii despre trasabilitatea produsului – adică toate informaţiile despre produs, de la sămânţă până la insecticidele folosite. Aşadar avem două condiţii esenţiale pentru a vedea dacă un produs e natural – etichetarea şi trasabilitatea. Ar mai fi şi o a treia condiţie, dar care e facultativă... Pur şi simplu să facă o vizită la ferma care este punctul de origine al produselor şi să vadă acolo, concret, toate procedurile de fabricaţie a respectivelor produse“ – Alexandru Dumbravă, patron Bio-Dumbrava, judeţul Giurgiu.

Bogdan Panţuru

Bio-România: Bine la producție, rău la consum

România îşi creşte considerabil suprafaţa cultivată bio şi numărul de producători de profil de la an la an. Şi vânzările de astfel de produse sunt în creştere, dar consumăm de trei ori mai puţine produse bio decât media europeană. La fiecare supermarket sau hipermarket găseşti, de ani buni, un raion special dedicat produselor bio. Oamenii vin, se opresc, zăbovesc preţ de câteva minute şi citesc etichetele. Unii cumpără, alţii nu.
Ezitarea lor arată că produsele nu le sunt încă familiare.

"Ponderea acestei categorii de produse rămâne încă destul de scăzută, însă categoria a cunoscut o creştere semnificativă de la an la an. De exemplu, în primele şapte luni ale acestui an, vânzările în număr comparabil de magazine au fost mai mari cu cel puţin 20% faţă de cele din anul trecut", spune Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour. Tendinţa ultimei perioade se manifestă printr-un interes crescut al consumatorilor faţă de tot ce înseamnă produs bio sau orice alt concept apropriat de produs natural, spun şi reprezentanţii Cora. Pentru acest an, aceştia estimează că vor depăşi valoarea de 2,5 milioane de euro vânzări pentru această categorie de produse.

Totuşi, la rafturile bio din super şi hipermarketuri, cele mai multe produse provin din import (aproape 70%), chiar dacă suprafaţa cultivată ecologic de români a fost în creştere. Explicaţia ar putea veni din faptul că producţia necesită deja alte investiţii şi majoritatea fermierilor s-au orientat întâi spre o cultivare ecologică, lăsând pe mai târziu procesarea. Puţini sunt cei care au început direct cu procesarea şi asta doar după ce au văzut exemplul celor din vest. Este cazul antreprenorului de la compania Petrasbio din Deva, care a realizat pe când lucra în Irlanda de Nord într-o brutărie că un anumit soi de paste - pastele ecologice - se pot face doar cu făină şi apă de izvor (fără praf de ouă sau alţi aditivi). Astfel, el a deschis prima fabrică de paste ecologice româneşti.

România deţine doar 90 de unităţi de procesare în sistem bio, majoritatea fiind de procesare a mierii, morărit şi panificaţie, paste, orez, lactate şi vinuri. în reţele de retail ori în shopurile specializate pe produse bio (nici ele foarte multe), ponderea produselor autohtone este redusă. De exemplu, în categoria produselor proaspete ponderea produselor româneşti este de aproximativ 14%, după cum spune directorul de marketing de la Carrefour.

În magazinul bio din Piaţa Amzei, unul dintre cele 4-5 deschise în Bucureşti, produsele proaspete există la raft, dar în cantităţi mici. O pondere importantă de produse româneşti proaspete (ouă ecologice, unt, lapte şi caşcaval bio) se regăseşte şi în Cora. Practic, dacă eşti un consumator permanent, trebuie să îţi rezervi timp să te aprovizionezi cu astfel de produse, pentru că nimeni nu-şi riscă afacerea pentru a aduce cantităţi mai mari. Este ştiut faptul că produsele fără E-uri au un termen de valabilitate mai redus. Iar ca să fie certificată, hrana animalelor trebuie să provină dintr-un sol nepoluat şi netratat cu niciun fel de substanţe chimice.

De ce am folosi astfel de produse, pentru care plătim, uneori, şi de trei ori mai mult decât preţul obişnuit? Pentru sănătatea noastră, ar fi răspunsul scurt şi evident. Un exemplu bun ar fi laptele, produs aflat în coşul zilnic de consum. Cel din comerţ conţine E211 şi alte substanţe nesănătoase. Laptele bio conţine acizi graşi de tip omega 3, care ne protejează împotriva afecţiunilor cardio-vasculare şi întârzie îmbătrânirea celulară, şi vitamina E care ne ajută în lupta cu colesterul.

Cifre pentru Bio-România

Totuşi, deşi intrarea în sistem poate părea facilă şi la îndemâna celor care fac agricultură pentru uzul propriu, nu este chiar aşa. Un fermier care vrea să aibă produse şi producţie bio trebuie să obţină un certificat de la un organism de inspecţie privat. Trebui să plătească o taxă anuală între 100 şi 200 de euro şi să primească vizitele periodice ale unui inspector. Abia apoi se poate înregistra la Ministerul Agriculturii pentru a primi sigla AE, garanţia că produsul vine din agricultura ecologică.

La o fermă viticolă de zece hectare, certificarea ecologică costă 3.000 de euro, iar la una cu trei - cinci vaci de lapte costă 50 de euro. Dar, pentru a primi banii, fermele sunt obligate să menţină agricultura ecologică timp de cinci ani de la accesarea fondurilor.

În România sunt înregistraţi în prezent peste 10.000 de producători bio, iar suprafaţa totală a culturilor ecologice a crescut de peste 10 ori din anul 2000 până în prezent. Există peste 300.000 de hectare de păşuni, cereale legume şi fructe cultivate în acest sistem. Totuşi, spre comparaţie, Germania cultivă organic aproape un milion de hectare anual, adică de trei ori mai mult decât noi.

Numai că România exportă materii prime într-o proporţie mai mare decât produse procesate. Din cauza lipsei sectorului de procesare, percepţia românilor este că produsele ecologice, chiar dacă sunt bune, sunt şi foarte scumpe. Preţurile mai mari sunt justificate prin producţiile mai mici la hectar (cu un randament redus cu 20%-30%), costul ambalajelor speciale, din materiale reciclabile, plus cheltuielile suplimentare cu certificarea ecologică, obligatorie pentru ca un produs să poată fi vândut sub această marcă pe piaţa europeană. Toate la un loc majorează costurile de producţie cu aproximativ 60%.
Pentru a acoperi cererea internă şi externă, ţara noastră ar trebui să mărească de aproape şase ori suprafaţa cultivată. Ca volum, producţia bio în România depăşeşte per total 250.000 de tone, în condiţiile în care la începutul deceniului era de doar 13.500 de tone. Cea mai mare parte a producţiei ecologice româneşti merge la export 95% din producţia vegetală (inclusiv miere de albine) şi 80% din cea de provenienţă animalieră (lapte şi derivate), în principal în ţările Uniunii Europene.

 

Produsele Bio în cifre

- 3.500 de producători bio în România

- 300.000 ha cultivate organic

- 90.000 de animale crescute în sistem ecologic

- 4-5 magazine bio în Bucureşti

- 2,5 milioane euro vânzări produse bio în Cora

 

La nivel european, Austria deţine cele mai mari suprafeţe agricole biologice. Astfel, 18,5% din suprafaţa agricolă a Austriei este biologică şi 12,6% din cea a Suediei este biologică. Locul trei este ocupat de Estonia, cu 10,5% suprafaţa agricolă ecologică din suprafaţa agricolă a ţării, urmată de Cehia, cu 9,4%. Raportat la numărul de locuitori ai ţărilor, Austria este în topul clasamentului la câştigurile obţinute din comercializarea alimentelor biologice.

Faţă de situaţia de acum 18 ani (1994), suprafaţa agricolă destinată agriculturii ecologice din Europa a crescut de zece ori. Dacă în 1994 aceasta reprezenta 1%, acum produsele biologice sunt obţinute pe o suprafaţă de 9,3% din teritoriul european. 

Sursa: Biz

Abonează-te la acest feed RSS