Înființarea unui gard viu sau plantarea unui nou arbust fructifer pot fi cele două motive pentru care puteți alege amelanchierul sau pomul stafidă, cum mai este cunoscut la noi.

Originari din zonele cu climă temperată, amelanchierii fac parte dintr-un grup din familia Rosaceaelor și cuprinde în jur de 30 de specii. Se spune că, în ceea ce privește clasificarea lor, botaniștii au întâmpinat greutăți deoarece au existat de-a lungul timpului numeroase încrucișări, unele intenționate, adică sub supravegherea specialiștilor sau de la natură în flora spontană. Cele mai cunoscute specii sunt Amelanchier Canadensis și Amelanchier Lamarkii, foarte asemănătoare între ele și adesea confundate. La noi în țară, domnul Marin Constantin, producător și distribuitor de material săditor din localitatea Dârza, județul Dâmbovița, este unul dintre promotorii pomului de stafidă și pune chiar la dispoziția doritorilor material săditor.

amelanchier flori

Arbustul poate atinge 4 metri înălțime, frunzele oferă un colorit special, mai ales toamna, florile apar începând cu sfârșitul lunii aprilie, sunt albe și au forma stelată. Fructele, comestibile indiferent de tipul de amelanchier, sunt asemănătoare la aspect cu afinele, iar la gust cu stafidele, de aici și cea de a doua denumire amintită, pomul de stafidă. Coacerea fructelor are loc începând cu luna iunie, iar proprietățile acestora trec dincolo de gustul deosebit, oferind chiar și un aport sănătății deoarece sunt bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu și sunt recunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic. Fruc­tele se pot consuma proaspete, congelate sau uscate, însă pot fi pregătite și sub formă de dulcețuri, siropuri sau lichioruri. Din frunze se poate prepara ceai.

amelanchier planta radacina

Planta este rezistentă la ger și temperaturi înalte și nu este greu de întreținut în ceea ce privește apariția bolilor și a dăunătorilor, însă preferă solurile cu umiditate mai ridicată în locuri însorite. Un aspect important de care ar trebui neapărat să țineți cont este acela al lăstăririi. În cazul în care nu plantați arbustul cu scopul de a crea un gard viu, este recomandat ca în primăvară să-l tăiați astfel încât să îi formați coroana și să beneficiați de un arbust în adevăratul sens al cuvântului.

amelanchier 1

Dacă doriți să formați un gard viu compact, trebuie să plantați pomii la distanța de 20 cm, în două rânduri intercalate. În primăvară, plantele trebuie tunse la 10-15 cm înălţime față de sol, apoi, se va tunde de 2-3 ori pe an, până la atingerea înălţimii dorite, iar planta complet dezvoltată se taie o dată pe an.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 22

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti