Lăsând în urmă bătrânul soi de orz Cenad 345, începând cu anul 1962 a venit la Fundulea, de la ICAR, dr. ing. Drăghici Lazăr, care s-a ocupat de problema îmbunătățirii nivelului și calității producției la orzurile de toamnă. Printr-o muncă laborioasă, în 1968 a lansat primul soi de orz Intensiv, superior vechiului Cenad 345.

Din anul 1965 a venit la Fundulea și tânărul ing. Alexandru Bude care, peste o jumătate de secol, s-a ocupat de problema orzurilor. În 1974 a fost omologat soiul Miraj, un tip nou de plantă, cu talie redusă, cu înfrățire uniformă și frați fertili, rezistent la cădere și foarte productiv ocupând toată suprafața ocupată cu orz în țara noastră în decurs de 5 ani. Pentru calitățile sale deosebite a fost solicitat și cultivat în Bulgaria și Turcia.

Soiul Productiv, omologat în 1981, a fost mai bine adaptat la condițiile pedoclimatice din România, mai precoce și cu boabe mai mari.

În 1986 este omologat soiul Precoce, mai timpuriu cu 2 săptămâni și care a înregistrat sporuri de producție de 35-48%. Au urmat soiurile Adi și Diana, omologate în 1993, Mădălin, în 1994, și Orizont, în 1996.

Menționăm că în 1997 a venit la Fundulea, în colectivul de ameliorare a orzurilor, dr. ing. Liliana Vasilescu, care de peste un sfert de secol se ocupă de această problemă.

În 1998 au fost omologate soiurile Andrei și Compact, iar în 2000, soiul Regal, urmate de Cardinal FD (2003) și Univers (2004). În continuare, preocuparea principală a fost crearea de soiuri cu stabilitate și cu mai mare siguranță a recoltei.

În 2016 este omologat soiul Ametist cu mai mare rezistență la iernare, cu MMB crescută și rezistent la virusul îngălbenirii și piticirii. Soiul Smarald (2013) este obținut prin metode biotehnologice și poate fi folosit și la fabricarea berii, având 11% proteină și peste 62% amidon. În 2015, soiul Simbol prezintă o flexibilitate la epoca de semănat și urmează soiurile Oniv (2017), Lucian (2018) și ultimul, soiul Iulian omologat în 2021.

În ceea ce privește orzul cu 2 rânduri (orzoaică), pentru a răspunde cerințelor fabricilor de bere s-a urmărit crearea soiurilor cu bobul mare, cu conținut redus de proteină și mai ridicat de amidon.

Astfel, în 1973 este omologat soiul Azuga, iar în 1977 Victoria, urmate de Grivița (1981), Laura (1992) și Andra (1994). În continuare sunt create soiul Artemis (2012), tolerant la pătarea reticulară și la cădere, Gabriela (2017), Diana (2019) și ultima creație, soiul Ileana, omologat în 2021.

La o scurtă trecere în revistă a creațiilor de orz și orzoaică de toamnă se poate constata gama largă de cultivare care pot satisface cerințele tuturor fermierilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, aflată sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“ (ASAS) – București, a organizat, în luna iunie, Ziua Grâului, a Pâinii și a Fertilizării Culturilor, eveniment devenit tradiție pentru stațiunea turdeană. La eveniment au fost prezenți repre­zentanți de marcă din agricultura românească, precum: Valeriu Tabără, fost ministru și actualul președinte al ASAS, Ioan Aurel Cherecheș, prefectul judeţului Cluj, prof. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV, Paul Uifălean, directorul Direcției Agricole, cercetători şi cadre didactice universitare, alte importante personalităţi ale vieţii politice şi administrative clujene, numeroşi fermieri din zona de influenţă a staţiunii.

Evenimentul a debutat cu deja bine-cunoscutele discursuri de pe platoul din zona sediului stațiunii, după care toți invitații au vizitat loturile demo şi culturile comerciale, prilej cu care au fost detaliate elemente privind soiurile cultivate şi tehnologiile practicate.

Dr. ing. Tritean Nicolae, directorul Stațiunii de Cercetare, a prezentat soiurile de grâu pe care stațiunea le-a creat de-a lungul timpului, iar doamna Rozalia Cadar a prezentat în câmpul de cercetare o serie de linii de perspectivă pe lângă soiurile consacrate. Două dintre seriile de linii de perspectivă: a fost o varietate de grâu umblător și alt soi de grâu care este în primul an de evoluție.

Ioan Aurel Cherecheș, prefectul judeţului, după vizitarea câmpurilor de ameliorare ale stațiunii a ținut un discurs despre importanța activității de cercetare, stațiunea de aici având o activitate intensă în acest sens.

La Turda, cercetare pentru calitate

În cadrul acestui eveniment, Valeriu Tabără, președinte ASAS, a scos în evidență importanţa activităţii stațiunii pentru agricultura României în general şi pentru zona Transilvaniei în principal, precizând totodată că aici, cel puţin în domeniul grâului, cercetarea se bazează în mod deosebit pe calitate.

Prof. dr. Cornel Cătoi, prin discursul său, a ţinut să felicite corpul de cercetători ai staţiunii care au oferit șansa multor studenți de a face practică, de a învăța despre cultura grâului, între USAMV și Stațiunea de Cercetare existând un parteneriat activ și prolific.

Stațiunea de Cercetare de la Turda este, potrivit declaraţiilor celor mai avizate personalităţi prezente la eveniment, una dintre cele mai bune stațiuni din România pe cultura grâului, la studierea speciei lucrând 40 de cercetători care au activitate științifică constantă, publicând de-a lungul timpului peste 540 de lucrări științifice și obținând peste 21 de brevete și diplome la concursurile de cercetare.

Următorul eveniment pe care Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Turda îl pregătește este Ziua Soiei.

Ella Maria MARIN

Joi, 7 iunie, a avut loc în comuna Diosig – Bihor, la mai puţin de cinci sute de metri de graniţa cu Ungaria, cea de a XI-a ediție a festivalului agrar, Ziua Grâului. Pe un platou de mai multe zeci de hectare cultivate cu grâu mai gata de recoltare, câteva sute de fermieri au participat la cel mai important eveniment de acest fel din Crișana. Evenimentul a fost astfel organizat şi amplasat încât uneori când priveai deasupra lanurilor de grâu spre graniță nu știai sigur dacă ești dincolo sau dincoace. Astfel de evenimente reușite sunt argumente în plus că și la noi se poate. Principalul responsabil pentru această reușită a fost Dan Corbuț de la compania Agroind Cauaceu – Bihor.

Pe lângă fermieri, jurnaliști și expozanți au luat parte și oaspeți importanți. Ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea – primul ministru al agriculturii care a participat vreodată la Ziua Grâului pe aceste meleaguri – președintele şi vicepreşedintele Consiliului Județean Bihor, Sandor Pasztor şi, respectiv, Ioan Mang, Ion Mihaiu – prefectul judeţului, parlamentari, reprezentanţi ai structurilor din domeniu, alte oficialităţi.        

Prefectul judeţului Ion Mihaiu a vorbit despre recordurile producției de grâu de anul trecut (peste 10 milioane de tone) și așteptările extrem de optimiste de anul acesta, precizând totodată că în trimestrul al treilea, producția de grâu a reprezentat aproape 3% din PIB. Spre exemplu, în satul Cauaceu din comuna Biharia din județul Bihor de unde sunt și organizatorii de la Agroind producția a fost de peste 10 tone la hectar.

Președintele CJ Bihor a ținut să precizeze că după mulți ani culturile de grâu la Diosig arată cel puțin la fel de bine și la fel de frumoase ca și cele din Ungaria la care s-a uitat cu ciudă mulți ani.

Vicepreşedintele Ioan Mang a subliniat faptul că ceea ce se petrece la Diosig,  este de fapt o școală și un cadru de adaptare din mers la tehnicile moderne de cultivare a grâului.

Mihai Budai, unul dintre specialiştii de la Agroind, a prezentat fermierilor prezenţi cele cincizeci de soiuri de grâu de pe platforma special amenajată și gândită pentru această școală-festival. Ideea de la care a pornit și pe care a insistat să o transmită celor prezenţi a fost aceea că în agricultură nu se cheltuie, ci se investește. Au fost prezentate în detaliu tehnologiile aplicate pentru cele 50 de soiuri expuse, tehnici şi scheme de fertilizare. După finalizarea luărilor de cuvânt participanţii au fost organizaţi în grupe, fiecare dintre acestea vizitând pe rând loturile de grâu, conduşi de specialiştii Agroind şi cei de la Diosig care au purtat un permanent dialog cu cei prezenţi. De altfel, fiecare soi de grâu expus a avut afișată toată schema de fertilizare și detaliile specifice privind tehnologiile aplicate.

Astfel de întâlniri, opiniile şi experienţele împărtăşite au făcut ca în ultimii ani producția la hectar să crească aproape încă o dată. Dacă până nu demult se vorbea de o producție de grâu de 4-6 tone la hectar, acum vorbim de minim 8 tone la hectar chiar și în zonele unde nu avem o tradiție cunoscută în producția de grâu, iar în Vest și Sud, în zonele propice și consacrate acestei culturi, vorbim deja de peste 10 tone la hectar.

Informațiile primite la astfel de întâlniri reușesc să îi ajute pe fermieri să își optimizeze și maximizeze producțiile.

După ce a făcut un tur al loturilor demonstrative, ministrul agriculturii Petre Daea a salutat într-un stil deja obișnuit românilor: Salut făuritorii de hrană din România. A apreciat organizarea evenimentului, concluzionând cu promisiunea că în 16 octombrie 2018, fermierii vor primi avansul din subvențiile cuvenite.

Evenimentul s-a încheiat într-un mod obişnuit făuritorilor de hrană, cu mâncare tradițională și muzică câmpenească, toate oferite de organizatori, la fel cum s-a oferit apă, cafea și gustări pe întreg parcursul zilei.

Dr. Laurențiu Petrila

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti