În ultimii zeci de ani s-au făcut sute de studii medicale care au confirmat că  valeriana este una dintre cele mai eficiente remedii naturale în tratarea tulburărilor emoţionale, precum şi a bolilor fizice asociate lor. Acest lucru se datorează compușilor ei activi din rizomi și rădăcină. Încă din Evul Mediu oamenii îi cunoșteau tainele și foloseau rădăcina ca medicament, condiment și parfum. Calitățile menționate sunt doar câteva plusuri pentru care Valeriana officinalis merită cultivată.

În situația înființării culturii prin semănare directă în câmp, plantele premergătoare sunt cerealele păioase, mazărea, macul, coriandrul, care eliberează terenul devreme. Dacă înființarea culturii se realizează primăvara prin semănat sau plantare de răsaduri, premergătoare pot fi și culturi prășitoare, la care nu s-au aplicat ierbicide. Nu se recomandă monocultura. Deşi specia este răspândită şi în flora spontană, în tufărişuri, păduri, locuri umede şi umbroase, marginea apelor, lunci şi zăvoaie – în special în zona de deal şi munte –, astăzi ea este exploatată aproape exclusiv numai în cultură.

Valeriana suportă mai bine temperaturile scăzute decât cele ridicate. Seminţele încep germinarea la +5° (temperatura optimă fiind de 20-30°). Suportă geruri de -15-20° fără strat de zăpadă, pornind în vegetaţie primăvara la 1-2°; în condiţiile în care este cultivată în locuri mai călduroase, ca factor ecologic de compensaţie va fi umiditatea în exces.

Faţă de umiditate planta prezintă pretenţii ridicate, dezvoltându-se optim acolo unde precipitaţiile anuale sunt de cca 650 mm. Plantele pot suporta şi perioade de secetă, dar aceasta influenţează negativ conţinutul în ulei esenţial. Poate creşte la lumină sau semiumbră, dar la lumină sistemul radicular are cea mai mare dezvoltare.

Solurile cele mai indicate sunt cele profunde, bogate în humus, uşoare, luto-nisipoase, situate pe locuri umede, dar permeabile pentru apă. Se pot utiliza şi solurile desecate, turboase. Sunt contraindicate solurile grele, argiloase, care împiedică dezvoltarea sistemului radicular şi fac totodată foarte anevoioasă operaţia de spălare a rădăcinilor după recoltare.

Lucrările solului

Eliberarea terenurilor de resturile vegetale de la cultura premergătoare se face cu agregatul format din GD 3,2 + U 650 M, prin tăieri succesive, urmată de arătura de toamnă cu plugul. Până la semănat sau plantat arătura adâncă la cca 25-28 cm se execută cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu discuri cu dinți reglabili, iar înainte de semănat sau plantat cu combinatorul. Patul germinativ pentru valeriană trebuie să fie foarte bine mărunțit și nivelat, până la o granulație foarte fină prin utilizarea GD 3,2.

Fertilizarea

Valeriana reacționează pozitiv, fertilizând cu N, P, K în raport de 1:1,3:1 (1 = 60 kg s.a/ha) realizând un spor de rădăcini de 22% și de ulei volatil de 42%. Pe cernoziomuri este recomandată îngrășarea minerală cu doze de N = 45 kg/ha, P2O5 = 60 kg/ha și K2O = 50 kg/ha. Pe celelalte tipuri de sol îngrășarea minerală dă rezultate bune prin folosirea azotului, fosforului și potasiului în raportul de 1:1,75:1. Se poate folosi și gunoiul de grajd bine descompus, asociat cu doze reduse de N, P, K (30 kg din fiecare element).

Înființarea culturii

Semănatul direct în câmp se poate face vara (august), toamna (octombrie) și primăvara (în martie). Cele mai bune rezultate se obțin prin semănatul în luna august, cu condiția asigurării umidității, pentru o răsărire uniformă, iar cele mai slabe rezultate prin semănatul primăvara.

Densitatea optimă a culturii de valeriană prin semănat direct în câmp se consideră la 20-30 plante/m², la o normă de 4-6 kg/ha de sămânță. Adâncimea de semănat oscilează între 0,5-2 cm. Semănatul direct în câmp se execută cu semănătoarele SUP 21, SUP 29 cu limitator de adâncime și adaptate pentru semințe mici.

Producerea răsadului

Răsadurile se produc în substrat nutritiv constituit din pământ de țelină, mraniță și nisip în raport de 2:2:1 în solarii reci, tunele sau brazde, fiind necesare 500-1.000 de plante/1 ha de cultură, necesitând 0,5-0,8 kg de sămânță/ha. Semănatul se poate executa la începutul lunii august pe rânduri, la distanță de 12,5-15 cm între ele și se plantează primăvara, în ultima decadă a lunii aprilie, pe terenul modelat cu cultivatorul, la distanța de 50 cm/20-25 cm între plante pe rând.

Semănatul

Semănatul se poate realiza și în perioada 10-20 martie cu plantare în decada I din luna mai, în teren modelat conform schemei de mai sus. Premergător plantării, răsadurile se udă abundent, se mocirlesc și se fasonează prin tăierea a 1/3 din foliajul plantei. La plantare se asigură apa de udare și se repetă irigarea la interval de 2 zile timp de 10-15 zile. Desimea optimă este de 15-20 de plante/mp.

Lucrările de întreținere

În sistemul tehnologic cu semănare directă în câmp, principalele lucrări sunt plivitul și răritul plantelor, urmate de prașile manuale și mecanice repetate. În cazul culturilor obținute prin răsad, complexul de lucrări, fertilizări minerale echilibrate, prășile și udări pentru menținerea a 65-80% IUA sunt cele pentru a accelera creșterea și dezvoltarea plantelor și a ridica producția pe unitatea de suprafață. Numai în caz de necesitate, un grad avansat de atac de boli și dăunători, se aplică tratamente specifice cu produse de contact, pentru a evita acumularea acestora în rădăcini.

Material realizat cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice

Ruxandra HĂBEANU