Pentru mulți fermieri din țară, anul agricol 2021-2022 este mai mult decât o provocare. Prețul inputurilor, schimbările din piața agricolă mondială, dar și vremea capricioasă au fost doar câteva dintre motivele ce le-au solicitat o atenție sporită. Un motiv de bucurie au fost producțiile obținute la culturile de toamnă, iar pentru mulți dintre fermieri, rapița a fost și va rămâne în acest an cea mai profitabilă cultură. Și fermierii din Transilvania care au ales hibrizii de rapiță Pioneer, dintre care amintim PT298, PT303 și PT275, au obținut producții de peste 4 t/ha. Mai jos, compania Corteva Agriscence prezintă rezultatele câtorva dintre ei.

Domnul Laslo Iosif Andronic din Iernut, județul Mureș, a obținut în acest an 5.000 kg/ha cu hibridul PT275. Lucrează 70 ha, iar după recoltatul grâului, pe 20 ha, a semănat rapiță. “Terenul a fost dezmiriștit și foarte bine pregătit pentru semănat. Am administrat 350 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0, înainte de semănat, am încorporat cu o freză, iar lucrarea de semănat a avut loc începând cu finalul lunii august. Am erbicidat, am aplicat și un insecticid în stadiul de 2-3 frunze. În primăvară am mai fertilizat în două tranșe cu 150 kg/ha de uree și 150 kg/ha de azot. Apoi am intrat de mai multe ori în cultură, am aplicat 2 insecticide, 2 fungicide, îngrășăminte foliare pe bază de bor, dar nu pe toată suprafața, deci zic că am aplicat o tehnologie foarte bună și atunci când a trebuit. Am avut o producție foarte bună, iar recoltatul a avut loc începând cu 10 iulie. Pentru toamna aceasta am ales hibrizi Pioneer® pentru o suprafață de 30 ha. Sper să putem semăna și să obținem o producție la fel de bună, pentru că este una mulțumitoare”, a declarat domnul Andronic.

Tot o producție 5.000 kg/ha a recoltat și domnul Gabor Lehel, de această dată rezultatul fiind obținut cu hibridul PT303. Acesta își desfășoară activitatea în județul Covasna și lucrează 150 ha. “Am avut 50 ha cu rapiță, semănată după grâu. Terenul a fost scarificat și pregătit cu freza, după care am semănat în data de 25 august. Nu am fertilizat în toamnă, deoarece înainte cu un an am administrat gunoi de grajd, cca. 100 t/ha, pe acel teren. Am aplicat în schimb regulator de creștere, în două tranșe și am dat un foliar pe bază de bor. În luna februarie am fertilizat cu nitrocalcar – 200 kg/ha, după care în aprilie am erbicidat și am aplicat un insecticid, precum și un foliar pe bază de bor. În luna mai am fertilizat cu 200 kg/ha de nitrocalcar, după care am mai intervenit cu un insecticid și un erbicid. Pentru că încă a fost verde cultura, am recoltat la final de lună iulie. A fost un an bun, fără probleme și cu producție foarte bună, în unele parcele chiar am depășit 5 t/ha, ceea ce este un record pentru mine”,  a punctat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în această toamnă va semăna 50 ha cu rapiță, dintre acestea, pentru 30 ha a ales hibridul PT303.

Cu producția de 4.990 kg/ha obținută cu hibridul PT298, fermier campion a devenit și domnul Ciprian Bîrlean. “Lucrez 312 ha, dintre care 32 ha au fost semănate cu rapiță, după cultura de grâu. După recoltatul acestuia am dezmiriștit, am făcut lucrările de pregătire și am aplicat îngrășământ triplu 15 – 300 kg/ha. Am semănat în data de 27 august, iar în toamnă cultura a mai primit un erbicid și un insecticid. Apoi, în data de 10 martie am fertilizat cu azot -150 kg/ha, iar a doua fertilizare a constat în aplicarea a 100 kg/ha de îngrășământ pe bază de sulf. Am mai aplicat și două tratamente, unul cu insecticid și fungicid și celălalt cu insecticid ș erbicid. În zonă am avut ploi la timp, deci ne-a ajutat acest lucru și cultura s-a comportat bine și am obținut o producție mulțumitoare. Am recoltat în data de 7 iulie, iar în această toamnă voi semăna 20 ha cu rapiță pentru care am ales PT298, dar și un hibrid nou”, a afirmat fermierul campion.

În localitatea Daia Romana din județul Alba își desfășoară activitatea fermierii Ioan și Nicolae Gherghin. Lucrează 350 ha, iar hibridul PT303 le-a oferit o producție de 4.800 kg/ha, pe o suprafață de 35 ha. “Am semănat rapița după orz. Am avut posibilitatea să administrăm gunoi de grajd – 60t/ha și am arat, apoi am pregătit terenul și am semănat la finalul lunii august, atunci am mai administrat îngrășământ triplu 15 – 150 kg/ha. În primăvară am administrat un erbicid, apoi insecticidul Inazuma®, la început de aprilie, după aceea, la înflorit am administrat din nou Inazuma® și fugicidul Capartis®, plus îngrășământ foliar. Am mai fertilizat în două treceri, prima oară în martie cu 120 kg/ha de azot, și a doua tranșă de 120 kg/ha, tot de azot, am aplicat-o după o lună.  Cultura s-a comportat foarte bine, producția a fost peste media locală și chiar neașteptat de bună, așa cum am constat la începutul lunii iulie, atunci când am recoltat”, a declarat Ioan Gherghin. Mulțumiți de producțiile obținute cu hibrizii Pioneer®, cei doi fermieri au ales ca în această toamnă să semene rapiță pe cca. 100 ha, iar dintre alegerile dumnealor nu avea cum să lipsească PT303.

Doamna Ioana Dorina Valea din localitatea Benic, județul Alba, a obținut o producție de 4.705 kg/ha cu hibridul PT303. “În cadrul societății Cereal Benic lucrăm 140 ha, iar cu rapiță am semănat anul trecut 34 ha. Grâul a fost cultura premergătoare, efectuăm lucrări minimum tillage, deci am pregătit terenul corespunzător, am fertilizat cu îngrășământ triplu 14 - 280 kg/ha și apoi am semănat pe 22 august. În primăvară am aplicat un tratament cu erbicid, insecticid și fungicid și am mai fertilizat în două treceri cu câte 200 kg/ha de nitrocalcar, substanță brută. La înflorit am aplicat un insecticid și un fungicid, iar plantele s-au comportat foarte bine. Pot spune că am avut o producție foarte bună. În această toamnă vom semăna în jur de 50 ha cu rapiță și am ales deja hibridul PT303”, a specificat doamna Ioana Dorina Valea.

Tot în județul Alba, de această dată în localitatea Vințu de Jos, își desfășoară activitatea Emil Marian și Raluca. Au ales hibrizii Pioneer® pe aproape toată suprafața cultivată cu rapită, iar cu hibridul PT303 au obținut o producție de 4.520 kg/ha pe o suprafață de  26 ha, devenind astfel fermieri campioni.

Un alt fermier campion din centrul țării este și domnul Ioan Călin Boar. Acesta își desfășoară activitatea în județul Mureș și lucrează 470 ha. A ales hibridul de rapiță PT298 pentru 45 ha și a obținut o producție de 4.200 kg/ha. “În principal am semănat rapița după grâu, dar am avut și monocultură. În ceea ce privește lucrările agricole, mai întâi am dezmiriștit, apoi am scarificat și am pregătit terenul cu freza, într-o singură trecere. Am semănat în 28 august, atunci am și fertilizat cu 400 kg/ha de îngrășământ 16.16.16. Tot în toamnă am mai fertilizat cu un îngrășământ pe bază de sulf și am erbicidat. După aceea, în primăvară, am mai fertilizat în două treceri și am aplicat trei tratamente. A fost necesară intervenția cu insecticid și fungicid, iar la două dintre intervenții am adăugat și îngrășământ foliar”, a precizat domnul Boar. Fermierul campion a mai adăugat faptul că a recoltat rapița începând cu data de 16 iulie, iar în această toamnă va alege hibridul PT303 pentru 30 ha.

În cadrul societății Semagroserv din județul Alba, domnul inginer Vasile Bișboacă lucrează 420 ha, dintre care 78 ha le-a semănat în acest an cu rapiță. Pe o suprafață de 19 ha avut hibridul PT275 și a obținut o producție de 4.125 kg/ha. “Rapița a fost semănată după grâu, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit cu discul și combinatorul. Am fertilizat cu  200 kg/ha de îngrășământ 8.24.0, după care am semănat pe 20 august. Tot în toamnă am aplicat un regulator de creștere, un insecticid și un erbicid. În primăvară am mai fertilizat în două treceri, 200 kg/ha de nitrocalcar și 150 kg/ha de azot cu sulf. Am mai aplicat un regulator de creștere, un îngrășământ foliar pe bază de bor, două insecticide și un fungicid. Cam aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat începând cu 1 iulie. Una peste alta a fost o producție bună și cred că toamna aceasta voi semăna în jur de 80 ha cu rapiță, iar pe 30 ha voi semăna hibridul PT303”, a subliniat fermierul campion.

Pe Valea Arieșului, în Țara Moților, pe DN 75, drumeții au ocazia să poposească și să admire un monument istoric aparte, biserica din lemn a Mănăstirii Lupșa, din comuna cu același nume, județul Alba. Micuțul lăcaș stă sub semnul modestiei (sau smereniei) învățăturilor Celui în numele căruia construim noi biserici de 2000 de ani încoace. În general, mănăstirea nu face parte din acele construcții care copleșesc/strivesc prin dimensiuni olimpiene.

Biserica, având hramul făcătorului de minuni Sf. Ierarh Nicolae, mai are un atu: este cea mai veche zidire din lemn din Transilvania. Ea datează din 1421 și ctitoria este pusă pe seama boierului Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupșa.

Are forma de navă, la început cuprinzând numai altar și naos, pronaosul și turnul clopotniță fiind adăugate mult mai târziu, prin 1810. În anul 1694 bolta semicirculară a fost înlocuită cu un tavan casetat de inspirație calvină, având elemente decorative de factură renascentistă. Și tot de atunci datează și ușa de intrare în naosul bisericii.

Viața monahală a fost dintru-începuturi restrânsă. Inițial viețuiau aici vreo 5 călugări. Multă vreme în chilii a funcționat o școală bisericească de pregătire a tinerilor pentru preoți și cântăreți și, de asemenea, o școală și un atelier de pictură pe sticlă. Călugării erau deopotrivă profesori, preoți și duhovnici atât pentru cursanți, cât și pentru sătenii de pe Valea Arieșului. De la această mănăstire provine un Tetraevanghel pe pergament, decorat cu frontispicii, caligrafiat în Moldova și care se află, astăzi la Biblioteca Academiei din Cluj.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea era condusă de egumenul Procopie. Acesta se afla printre susținătorii Cuviosului Sofronie de la Cioara (Săliștea de astăzi), cel care a încurajat o răzvrătire pașnică a populației ortodoxe românești din Transilvania împotriva politicii habsburgice de a-i sili pe români să adere la Biserica Unită. Acest fapt a atras represaliile generalului Buccow care a înscris Mănăstirea Lupșa pe lista lăcașelor ortodoxe ce urmau a fi dărâmate. Ea a fost salvată de episcopul unit Petru Pavel Aron, originar din Bistra, care i-a sugerat oficialului habsburgic ca așezământul să fie oferit credincioșilor greco-catolici, iar monahii ortodocși să fie alungați, lucru care s-a și întâmplat. Mănăstirea a fost utilizată de greco-catolici până în 1948, când ea este înapoiată Bisericii Ortodoxe Române, fiind folosită totuși numai ca biserică de mir. Între anii 1975-1978 s-au realizat lucrări de restaurare, iar în 1980 biserica a fost resfințită.

Lăcașul a revenit la viață în 1991, la stăruința ÎPS Andrei, episcopul de atunci al Alba-Iuliei. Primul stareț a fost preotul Ioan Chirali. În anul 1994 a venit să viețuiască aici un grup de monahi de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, iar în 1998 este ales stareț Arhimandritul Melhisedec (Ungureanu), care dezvoltă așezământul sub inspirație athonită. Prin anii 2000,  arhimandritul Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi de la Sfântul Munte, dăruiește M. Lupșa o părticică din lemnul Cinstitei Cruci și o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Mângâietoarea“. Între timp, biserica a fost renovată și pictată, s-au construit  corpul de chilii, stăreția, trapeza, un paraclis, altarul de vară și s-a executat împrejmuirea cu turnul-clopotniță. Astăzi, obștea monahală numără 25 de călugări.

Maria BOGDAN

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Blaj (SCDVV Blaj) a fost înfiinţată în anul 1946, dată la care studiul soiurilor vinifera a început să reprezinte baza dezvoltării unei viticulturi moderne în Transilvania. SCDVV Blaj, amplasată în centrul celei mai renumite podgorii din regiunea viticolă a podișului Transilvaniei, se află la ora actuală în continuă ascensiune. Rezultatele științifice obţinute în decursul celor peste 70 de ani de activitate de cercetare propriu-zisă, asociată dezvoltării şi activității de inovare, contribuie la implementarea şi susţinerea progresului tehnic în domeniul viti-vinicol, oferind viticultorilor soluții inovative, eficiente şi sustenabile, menite să contribuie la îmbunătățirea competitivității fermelor viticole într-un mod durabil.

În decursul celor peste 70 de ani de cercetare-inovare, la SCDVV Blaj au fost obținute rezultate remarcabile în special în domeniul ameliorării genetice a viței-de-vie pentru obținerea de soiuri și clone cu toleranță sporită la factorii de stres biotici și abiotici cu caracteristici de calitate (zahăr, aciditate, arome) și cantitate (producție) superioare soiurilor clasice. În urma unei îndelungate şi perseverente munci de selecţie au fost obţinute şi omologate soiurile Radames, Selena, Blasius, Brumariu și clonele Traminer roz – 60 Bl, Pinot gris – 34 Bl, Sauvignon – 9 Bl, Fetească Regală – 21 Bl, Riesling italian – 3 Bl, Riesling de Rhin 7 – 2 Bl, Fetească albă – 29 Bl, Iordana 9 – 1 Bl, Neuburger – 10 Bl, Muscat Ottonel – 12 Bl. Toate varietățile prezentate se referă la soiuri de struguri pentru vinuri albe, vinuri caracteristice podgoriilor din podișul Transilvaniei.

Deși regiunea viticolă din centrul Transilvaniei este orientată în principal pe obținerea de vinuri albe, cercetătorii de la SCDVV Blaj au obtinut și omologat soiul Amurg care asigură obţinerea unor vinuri roşii superioare sau de consum curent sau ca materie primă pentru spumante.

Clima schimbă soiurile

La ora actual[, pentru o mai bună gestionare a schimbărilor climatice survenite în ultima decadă schimbarea sortimentului și spre soiuri de struguri pentru vinuri roșii reprezintă o provocare majoră pentru viticultorii din regiunea viticolă a podișului Transilvaniei. În acest sens, în elaborarea strategiilor de management viticol adaptarea la schimbările climatice va putea beneficia de toleranța soiului Amurg la factorii biotici și abiotici în special la evenimente climatice extreme.

Soiul Amurg obtinut prin hibridare are o perioadă lungă de vegetaţie, 175-180 zile, vigoare mijlocie spre mare, floarea este hermafrodită, normală, de tipul 5, soiul fiind autofertil. Frunza este de mărime mijlocie penta sau trilobată. Zona fertilă este situată pe jumătatea dinspre bază a coardelor de rod. Strugurii au formă cilindroconică aripaţi, de mărime mijlocie spre mare (230-300 g). Bobul este de mărime mijlocie, de formă sferic-alungită, cu pieliţa subţire, elastică, de culoare neagră-albăstrui, acoperit cu pruină. Pulpa este de culoare verzuie, zemoasă, nearomată şi gust echilibrat dulce acrişor plăcut.

Soiul are o productivitate mare, 13-20 t/ha, acumulează în medie 175-200 g/l zaharuri cu o aciditate de 4,5-5,5 g/l H2SO4. Vinul obţinut ajunge la o tărie alcoolică medie de 10,5-11,6 vol.%. Amurg prezintă o toleranţă bună la bolile criptogamice şi la condiţiile de iernare.

În momentul de față soiul Amurg este cultivat la SCDVV Blaj pe parcele demonstrative, nefiind extinsă cultura pe suprafețe mari în Transilvania. Pentru a realiza acest obiectiv SCDVV Blaj va produce material săditor la prețuri accesibile pentru producătorii interesați de cultivarea acestui soi. Se vor organiza prezentări ale soiului în loturile demonstrative, precum și prezentarea vinului Amurg la crama stațiunii pentru viticultorii interesați de achiziționarea vițelor Amurg.

Veronica Sanda Chedea, Liliana Lucia Tomoiagă, Maria Lucia Iliescu

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj

Fermierii români din Transilvania vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture care va avea loc la Cluj-Napoca în 8 mai 2019, la Grand Hotel Napoca, sala Viena, începând cu ora 9,30, organizată de PRIAevents. Ne-am bucura să dați curs invitației noastre și, astfel, să recunoaștem împreună eforturile făcute de fermierii români pentru agricultura din țara noastră.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Transilvania este un eveniment important pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între fermieri, autorități, și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

În cadrul acesteia vom recunoaște eforturile și contribuția fermierilor români ce au investit multă muncă, resurse și experiența lor de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE.  Au investit cunoștințe și energie pentru agricultura românească – motor extrem de important al economiei tării noastre. De asemenea, vom recunoaște meritele cercetătorilor și al celor care au avut un aport important pentru agricultura noastră.

Haideți să recunoaștem împreună eforturile făcute de fermierii români pentru agricultura din țara noastră!

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață, și finanțează programele dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.

Agricultura este ramura care contribuie la creșterea economică a țării noastre. Spre ex. țara noastră se află pe locul al doilea în UE ca producător apicol. La sfârşitul lui mai 2017, România a devenit principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană.

Potențialul României în sectorul agricol este foarte mare și încă există loc de crestere. În continuare vom vedea  probleme cu care ne confruntăm, dar și soluții sau sugestii pentru a exista o creștere esențială a agriculturii românești.

Foarte important este să vedem cum putem beneficia de PAC după 2020, cum atragem mai multe fonduri europene, cum avem rezultate bune, constante și sustenabilitate, cum creștem agricultura României.

Participați la cea mai importantă conferintă, cu festivitate de premiere pentru fermieri, destinată agriculturii în Cluj, dezbateți cele mai importante teme pentru agricultura României alături de fermieri, reprezentanți ai autorităților și presă.

Printre temele abordate se vor regasi

• Cum va arăta Politica Agricolă Comună după anul 2020?  Cum realizăm creşterea absorbţiei fondurilor europene?
• Cadastrul național. Cum ar trebui să arate legea fondului funciar? De când se va face identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole obligatoriu pe baza datelor cadastrale? Ce ar trebui schimbat la legea care a liberalizat piața funciară?
• Legea risipei alimentare. Cum se va aplica ea în România? Ce spun autoritățile? Dar toate celelalte părți implicate?
• Cum funcționează lanțul dintre producători, procesatori și retaileri
• Ce are trebui să aibă în vedere fermierii sau cooperativele atunci când se gândesc să stabilească parteneriate cu rețelele comerciale?
• Importanța produselor romanești în strategia retailerilor. Ce trebuie să știe partenerii locali ai rețelelor comerciale pentru a avea cat mai multe produse prezente la raft? Cum pot avea o colaborare de lungă durată și fructuoasă?
• Care este strategia privind cercetarea pe termen lung?
• Sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole, ferme de animale, fructe și legume sau pajiști și pășuni?
• Agricultura de precizie - folosirea tehnologiei pentru a eficientiza costurile în procesul de producție agricolă
• Diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor agricole; extinderea la nivel național sau internațional
• Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri în agricultură;
• Ajutoarele de stat in agricultură - cine poate beneficia de ele? Ce subvenții primesc fermierii români pentru Campania 2020?
• Cum pot ajuta bancile, societățile de leasing și fondurile de garantare la creșterea absorbției fondurilor UE?
• Care este rolul fondurilor de investiții destinate agriculturii?
• Activitatea agențiilor AFIR și APIA care au un rol esenţial în aplicarea Politicii Agricole Comune.

Lectorii invitați sunt: Călin FĂRGACIU - Membru Fondator al Cooperativei Someș Arieș; Emil BOC – Primarul Municipiului Cluj-Napoca; Istvan Valentin VAKAR –  Vicepreședinte, Consiliul Județean Cluj, Paul Rareș UIFĂLEAN – Director Executiv, Direcția pentru Agricultură a Județului Cluj; Valeriu TABĂRĂ – Președinte ASAS/Fost Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Alina POPESCU - Director Agenția Dej, CEC BANK; Felix ARION –  General Manager, Agro Transilvania Cluster; Prof. dr. Cornel CĂTOI - Rector, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; Roxana VIDICAN – Decan, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; Reprezentantul MEGA IMAGE; Sorin CIPLEA – Vicepreședinte, Cooperativa Agricola Lunca Somesului Mic; Nicolae TRITEAN – Director, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Turda; Ioan MERCA – Director Executiv,  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj  (APIA Cluj). Conferința va fi moderată de către Raluca VOIVOZEANU, CEO PRIA Conferences.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Transilvania fac parte din seria conferinţelor organizate de PRIAevents  care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass - mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor bine documentate din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

 Mai multe detalii despre agenda evenimentului  Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Transilvania  şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro.

Fermierii români din Transilvania vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture care va avea loc la Cluj-Napoca în 14 iunie 2018, la Grand Hotel Napoca, sala Viena, începând cu ora 9,30, organizată de PRIAevents.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Transilvania este un eveniment important pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între fermieri, autorități, și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

În cadrul acesteia vom recunoaște eforturile și contribuția fermierilor români ce au investit multă muncă, resurse și experiența lor de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE.  Au investit cunoștințe și energie pentru agricultura românească – motor extrem de important al economiei României. De asemenea, vom recunoaște meritele cercetătorilor și al celor care au avut un aport important pentru agricultura noastră.

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor, prin măsuri de piață și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune. Va fi extrem de important să discutăm despre ce ne va rezerva aceasta după 2020 și despre cum ne poziționăm noi în noua PAC.

Și în țara noastră agricultura joacă un rol extrem de important, însă există încă loc de creștere, potențialul României în sectorul agricol fiind foarte mare. În cadrul conferinței vor fi discutate subiecte de o deosebită importanță pentru fermieri și pentru agricultura României.

Fermierii acordă importanță maximă acestei teme pentru că este important să contribuim și noi la viitoarele prevederi deoarece agricultura ocupă un rol important pentru România. Astfel, Ministerul Agriculturii,împreună cu fermierii ar trebui să stabilească ce este mai bine pentru România și să obținem astfel rezultate mai bune și simplificarea aplicarii PAC, poate creșterea subvențiilor pentru fermierii români, și mai multe fonduri europene.

Aproape 20 de miliarde de euro urmează sa fie investite în agricultura romanească, precum și în zonele rurale, pana în 2020, prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC), și este important să discutăm despre sumele care ne vor fi alocate după 2020. Legea terenurilor agricole este de asemenea unul dintre puncetele importante care vor fi în dezbatere, precum și absorbția fondurilor europene.

Agricultura este ramura care contribuie la creșterea economică a țării noastre. Spre ex. țara noastră se află pe locul al doilea în UE ca producător apicol, iar la sfârşitul lui mai 2017, România a devenit principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană.

În continuare vom vedea  probleme cu care ne confruntăm, dar și soluții sau sugestii pentru a exista o creștere esențială a agriculturii românești.

Participați la cea mai importanta conferință destinată agriculturii din Cluj-Napoca, dezbateți cele mai importante teme pentru agricultura României alaturi de reprezentanți ai autorităților și presă.

Lectorii invitați sunt: EMIL BOC – Primarul Municipiului Cluj-Napoca; Istvan Valentin VAKAR –  Vicepreședinte, Consiliul Județean Cluj; Valeriu TABĂRĂ – Președinte ASAS/Fost Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Felix ARION –  General Manager, Agro Transilvania Cluster; Sorin CIPLEA – Vicepreședinte, Cooperativa Agricola Lunca Somesului Mic; Emil TURDEAN – Fondator,  SC AGRO Turdean Impex SRL; Laurențiu BACIU – Preşedinte, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR); Nicolae TRITEAN – Director, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Turda; Adrian ZAHARIA- Director Executiv,  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj  (APIA Cluj); Stefan DIMITRIU - Președinte, Camera de Comerț și Industrie Cluj.

Conferinţele PRIA aduc în atenție cele mai importante teme de dezbatere din fiecare domeniu și reunesc un numar mare de participanți, dar și mass - media. Cu o experienţă de peste 12 ani echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor premium pentru fiecare sector al economiei.    

PRIA Agriculture va reuni 200 participanți – fermieri, asociații, clustere, cooperative și reprezentanți ai autorităților centrale si locale, companii care activează in agricultură și în domenii conexe.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Agriculture şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro/pria-agriculture-cluj-napoca-2018/            

Contact:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 0744584661

Așa cum am mai spus și în alte rânduri, Transilvania are un farmec aparte, care reușește să pătrundă în inimile turiștilor în orice perioadă a anului. Mirajul transilvan este atât de puternic încât, odată ajuns la inima vizitatorului, rămâne acolo și nu mai pleacă, de cele mai multe ori, niciodată. Așa s-a întâmplat de-a lungul vremii cu mulți trecători, care au poposit inițial doar pentru câteva zile și au rămas iubitori eterni ai ținutului. Unul dintre cele mai celebre dintre exemplele recente în acest sens îl reprezintă Alteța Sa Prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice.

Ca-n vremea poveștilor copilăriei

Zona cuprinsă între Valea Hârtibaciului și Valea Târnavelor a reprezentat, de-a lungul istoriei, un leagăn al civilizației. Așa cum dovedesc descoperirile arheologilor, încă din cele mai vechi timpuri aici au existat așezări prospere, chiar dacă nu întotdeauna foarte mari. Explicații s-ar putea găsi, desigur, multe: numeroase râuri o străbat pe direcția nord-sud. Pe văile lor se află lunci fertile și păduri bogate. Din loc în loc, între dealuri există depresiuni adăpostite în mod natural de vânturi și alte vicisitudini ale climei, parcă anume potrivite pentru întemeierea unor așezări omenești. De asemenea, acestea sunt ferite și din calea marilor căi de comunicație, atât istorice cât și prezente.

În câteva cuvinte, acestea sunt motivele principale pentru care în această zonă există mai multe așezări care în ultimele secole și-au schimbat prea puțin înfățișarea. Atât peisajul natural, cât și satele, obiceiurile, moravurile au rămas la fel ca în poeziile lui Goga și Coșbuc sau în romanele lui Liviu Rebreanu. Ba chiar, în unele locuri, ca în legendele cavalerești din secolele XV – XVII.

Fără mobil și Internet, în sânul naturii

Întreprinzătorii moderni au speculat, cum au putut și cum s-au priceput, farmecul locurilor. Însă unii dintre ei au reușit să aducă rezultatele aproape de perfecțiune. Ei au reușit să îl facă pe turistul modern, obosit și hărțuit de civilizație, să retrăiască atât timp cât își dorește în liniștea patriarhală a secolelor apuse, dar fără a fi supus privațiunilor din epocă.

Așadar, propunem celor care doresc o astfel de călătorie să plece de la Sighișoara către Mediaș, pe șosea, apoi, la aproximativ cinci kilometri de ieșirea din Sighișoara, s-o apuce pe drumul secundar din stânga, spre Stejărenii. Deși neasfaltat, este un drum bun și cu un farmec aparte. După cca zece minute se ajunge la Hanul Dracula. Probabil că locul nu are și nici nu a avut vreodată de-a face cu aprigul voievod. Sau poate că, dimpotrivă, pe aceste locuri tânărul Vlad a învățat să mânuiască arcul sau sabia. Nu vom ști-o poate niciodată, dar, în mod cert, Dracula este un brand al întregii regiuni.

Curtea hanului este împrejmuită cu un gard solid, de lemn și porți din bușteni întregi. Dar interiorul este desprins parcă din altă lume: o peluză imensă, mărginită de straturi de flori, întâmpină vizitatorii. Un lac, pe care coabitează în armonie lebede, rațe mandarin, broaște țestoase și carași chinezești, completează farmecul locului. Un podeț conduce vizitatorii la insula pe care s-au amenajat un foișor și o masă cu bănci de lemn. Undeva, mai în spate, o stână a fost construită pentru cei care doresc să petreacă o seară într-un astfel de loc. Pe lângă stână, spre deliciul copiilor, mai mari sau mai mici, sălășluiesc găini, un ponei năbădăios, un măgar simpatic și sociabil, o căprioară, o ciurdă de porci Mangalița, iepuri gigantici. Pe scurt, o grădină zoologică în miniatură. Dar o grădină zoologică interactivă, unde animalele pot fi hrănite și mângâiate de vizitatori. La aceasta se mai adaugă cei câțiva câini, de pază sau de agrement, și mulțimea de pisici care și-au găsit aici un adăpost plăcut și sigur.

La intrarea în acest colț de rai, recepționerul te înștiințează că „nu există semnal la telefoanele mobile și nu există nici Internet“. Rețeta completă pentru a te putea bucura nestingherit de tovărășia prietenilor, a familiei și a animalelor.

Un sat ocolit de vreme și vremuri

Pornind de la han, după aproximativ șase-șapte kilometri, drumul ajunge în centrul satului Stejărenii. Calea poate fi parcursă pe jos, cu bicicleta sau cu mașina. Indiferent care dintre aceste mijloace va fi folosit, turiștii vor putea să se bucure de pădurea prietenoasă pe care o străbate șoseaua și de luncile acoperite de o iarbă care parcă te îmbie să te întinzi pe ea. Satul se vede încă de departe. Începuturile așezării se pierd în negura vremurilor. Cert este că în acest sat, cunoscut pe vremuri și sub numele său unguresc, Beșa, a fost ridicată, în secolul al XV-lea, o biserică săsească. Ultima oară, lăcașul a fost restaurat între 1913 și 1914 și a fost înzestrat cu o orgă nouă.

Întreg satul pare rupt dintr-o poveste veche. Casele păstrează stilul străvechi transilvan. Pe seară, oamenii ies pe la porți și își povestesc unii altora, molcom, întâmplările de peste zi. Asta dacă nu au drum pe la magazin, care se află în centru și care este și cârciumă. La demisolul unei străvechi case săsești, cu aspect de turn de cetate, în ciuda zugrăvelii moderne și nou-nouțe, clienții cinstesc câte o bere la mesele închegate din jumătăți de bușteni. Și dacă nu ești de-al locului ești bine-venit.

Cuviincioși, oameni te iscodesc: de unde vii, cât stai, cu ce treabă, cum îți place la ei. Ș-apoi îți povestesc că în sat au mai rămas vreo 200, dar mai mulți bătrâni. Că mai vin, la sfârșit de săptămână, cei de la oraș care și-au cumpărat case în sat. Dacă vrei, cumva, poți trece să vezi și tu casele care sunt de vânzare, că sunt multe. Dar e mai greu iarna, când se înzăpezește drumul. Și tot așa, până când afli totul despre viața lor, altminteri simplă: cine mai poate lucrează la câmp, alții mai cresc și câte un animal, iar cei mai norocoși își completează veniturile precare cu câte o pensie. Mai sunt și câțiva navetiști, dar care trebuie să treacă în fiecare zi dealul, până la Criș, unde vine autobuzul... Și cam asta e... În plus, vinul bun, parfumat, făcut de cârciumar din struguri de la munte, copți pe îndelete de soarele blând, de pe dealurile transilvane...

Mărturii ale vremurilor de glorie

O luăm și noi pe drumul care trece dealul, în satul Criș. Acela pe care îl străbat navetiștii în fiecare zi, la dus și la întors. Dar, față de ei, îl străbatem cu ochii larg deschiși la peisajele ce se deschid la fiecare curbă. Coaste de deal împădurite domină câmpii ce se aștern în pantă domoală, până unde vezi cu ochii. Și, tocmai când începi să te obișnuiești cu priveliștea, să nu te mai minunezi după fiecare serpentină, ajungi în Criș. De sus, de pe o coamă de deal, străvechiul castel Bethlen domină întreaga zonă. Lucru firesc, de altfel, căci o parte din faima să se datorează și faptului că include cel mai înalt turn pentru arcași din toată Transilvania.

Castelul a fost construit în jurul anului 1500, ca reședință nobiliară a lui Mark Bethlen. Ulterior, fiecare proprietar a mai adăugat câte ceva. Unii mai mult, alții mai puțin. Așa a apărut în 1559 turnul pentru arcași. Cândva a apărut și capela, construită într-un stil gotic, care, deși nu este de mari dimensiuni, impresionează prin solemnitatea ansamblului. Scara de onoare și galeria impresionează de asemenea plăcut vizitatorul. Impresia este accentuată și de multitudinea de basoreliefuri amplasate pe ziduri și pe fațadele clădirilor. Ansamblul, considerat a fi una dintre cele mai reprezentative clădiri pentru stilul renascentist transilvănean, a fost locuit permanent până la sfârșitul Marelui Război. Atunci, proprietarii săi, aparținători ai străvechii familii Bethlen, au considerat că e mai sănătos pentru ei să-l părăsească și să se refugieze în Ungaria. Totuși, castelul a fost naționalizat de-abia în 1949. O vreme a găzduit magaziile IAS-ului și ale CAP-ului. Apoi a rămas în paragină.

În anul 2007, castelul a fost retrocedat proprietarilor săi de drept. Aceștia au considerat că cel mai înțelept lucru este să-l dea în folosință, pentru 50 de ani, unei fundații. În schimb, aceasta din urmă și-a luat obligația de a-l restaura, lucru care în parte s-a și petrecut. Și astfel, încet-încet, edificiul își recapătă măreția de altădată, despre care pot încă să poves­tească stejarii seculari aflați în preajmă.

Cel mai important este însă că palatul poate fi vizitat de către doritori și chiar merită!

O bază hipică pentru turiști

Și pentru că, așa cum spune o zicală, „călătorului îi șade bine cu drumul“, continuăm traseul către drumul național Sighișoara – Mediaș prin satul Daneș. Aici vă propunem o ultimă oprire, la Domeniul „Daneș – Dracula“. Aici a fost amenajată o bază de agrement ceva mai specială. Pe lângă serviciile unui motel modern și cochet, doritorii pot beneficia și de avantajele unei baze hipice. Fie că e vorba de o tură prin manej, de un curs care durează mai multe zile, de o plimbare, inclusiv la castelul Bethlen, călare sau cu trăsura, toate sunt posibile. Beneficiarii pot alege dacă vor să locuiască în motel sau „la fermă“, în apropierea cailor.

Într-un astfel de context poți înțelege de ce oamenii care trec pe aici vor reveni iar și iar pe plaiurile transilvane. Și parcă-parcă începi să-i înțelegi și pe cei care-și doresc Transilvania cu orice preț. Și ești și mai sigur că, orice-ar fi, nu vei accepta ca cineva s-o ia!

Alexandru GRIGORIEV

Un milion de guldeni preschimbaţi în simbol al dinastiei Habsburg în Transilvania, cea mai longevivă familie aristocratică a Europei. Atât spune istoria că ar fi costat cetatea de tip Vauban de la Alba Iulia, o construcție ridicată la începutul secolului al XVIII-lea, ce eclipsează prin grandoarea sa toate celelalte fortificații de acest fel din sud-estul Europei.

Imperiul Habsburgic, care voia astfel să realizeze un centru de stăpânire strategic, a făcut mai mult decât atât. A creat o punte peste timp și a lăsat țării noastre unul dintre cele șapte cele mai reprezentative monumente ale sale. Imaginea ei păstrează amintirea tuturor celor care, vreme de 24 de ani, au înălțat-o din piatră, începând cu arhitectul italian Giovano Morandi Visconti, sculptori și simpli iobagi.

Trebuie să recunosc că prima vizită la Cetatea Alba Carolina este copleșitoare. Doar pășind acolo, pe pământul pe care a călcat Mihai Viteazul, respirând parfumul sălii în care au fost încoronați regele Ferdinand I și regina Maria, simți cât de mic ești în fața istoriei, ce evenimente fabuloase ți-au scris de fapt destinul.

În acest centru istoric de la Alba Iulia, închipuit într-o fortificație ce stăpânește 120 hectare, parcă te cuprinde dorul de strămoși, ai vrea să te așezi la vorbă cu ei, să îi întrebi despre speranțe pe care le au și viitorul în percepția lor.

Sentimentul este și mai profund dacă se întâmplă să fii prin preajmă când are loc ceremonialul de schimbarea a gărzii și când cetatea răsună de salvele de tun trase de soldații îmbrăcați în uniforme ale armatei austriece medievale. Dialogul este însă înlocuit de imaginea ultimelor rămășițe de istorie, clădiri și ziduri, toate restaurate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de 67 milioane de euro.

Pentru că fortificația copleșește prin dimensiune, ca să vizitezi relaxat întreaga cetatea trebuie să rămâi aici cel puțin jumătate de zi. Care sunt punctele de interes? Traseul celor Trei Fortificații, unde sunt armonizate elemente istorice din trei epoci diferite, Traseul Eroilor Neamului, Traseul de Nord și Traseul Porților Cetății.

Bastionul Sf. Mihail, aflat pe latura de nord-vest, simplu de recunoscut datorită statuii arhanghelului care, deși încremenit în piatră, încă apără cu sabia sa însemnele Casei de Habsburg.

Bastionul Trinitarienilor, ce poartă numele unui ordin călugăresc, poate fi vizitat pe latura de vest. Cele șase porți, a căror arhitectură alternează între sculpturi ornamentale opulente și simplitate și șanțurile cetății cu rol primordial în apărarea fortificației sunt alte obiective turistice.

Pentru câteva clipe de rugăciune vă puteți opri la Catedrala Reîntregirii Neamului care păstrează în ființa sa solemnitatea încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria sau la Catedrala Romano – Catolică. Aici se odihnesc rămășițele trupești ale Huniazilor, ale lui Ioan Sigismund, Principe al Transilvaniei, și Iancu de Hunedoara. Lângă Catedrala Romano-Catolică se află fosta reședință a episcopilor Transilvaniei. Palatul Princiar, înălțat în 1541, Sala Unirii, locul în care s-a născut statul român modern prin semnarea actului Unirii Transilvaniei cu România în 1918, și Muzeul Național al Unirii sunt clădiri prin care istoria trăiește.

Timpul a fost îngăduitor și cu primele construcții proiectate de Giovani Monradi Visconti, cunoscute astăzi drept clădirile Manutanţei, locul unde se păstra hrana animalelor și echipamentul soldaților.

Cetatea amintește și de eroii țăranilor printr-un obelisc al lui Horea, Cloşca şi Crişan, o frescă ce îi prezintă pe cei trei lideri ai Răscoalei Ţărăneşti din 1784-1785 şi o celulă simbol.

Biblioteca Batthyaneum funcționează într-o clădire construită în 1719 ce iniţial adăpostea călugării trinitarieni și are astăzi în structura sa și observatorul astronomic deschis în 1794.

Mai departe vă las să descoperiți singuri Cetatea Alba Carolina.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 50-51

Transilvania a fost plasată pe primul lor în top 10 regiuni de vizitat în 2016 de către Lonely Planet, în cadrul unuia dintre cele mai așteptate ghiduri turistice ale anului. Despre Lonely Planet se știe că este cea mai mare editură de ghiduri de călătorie din lume, deținută de trustul BBC Worldwide, și a lansat recent Best în Travel 2016.

Top 10 Regiuni

1. Transilvania, România
2. Islanda de Vest
3. Valle de Vinales, Cuba
4. Friuli, Italia
5. Insula Waiheke, Noua Zeelandă
6. Auvergne, Franţa
7. Hawaii
8. Bavaria, Germania
9. Costa Verde, Brazilia
10. St. Helena

„Acest ghid nu scoate în evidență destinațiile către care se îndreaptă cei mai mulți dintre turiști, ci locurile pe care echipa noastră consideră că ar trebui să le viziteze“, spune Tom Hall, directorul editorial al Lonely Planet, citat de presa internațională. Iar în fruntea topului regiunilor recomandate de echipă Lonely Planet pentru a fi vizitate în 2016 se află Transilvania. Autorii ghidului turistic spun că în zonă există și altceva în afară de legende despre vampiri, sate săsești și biserici fortificate. Potrivit realizatorilor topului, în Munții Carpați există multe peșteri, se pot face drumeții sau merge la ski. De asemenea, în orașe precum Brașov, Sighișoara și Sibiu există cafenele și terase la stradă, toate într-o ambianță unică. Totodată, Lonely Planet recomandă orașul studențesc Cluj-Napoca pentru viața de noapte.

BBC: Transilvania, tranziţia de la comunism la turism

Transilvania, o regiune cu peste o sută de castele și care l-a inspirat pe Bram Stoker să scrie volumul „Dracula“, a fost timp de secole casa multor aristocrați, dar, în cele din urmă, nu vampirii sunt cei de care ar fi trebuit să se teamă proprietarii clădirilor, ci de comunism, se arată într-un documentar al BBC. „Viața aristocraților transilvăneni s-a schimbat profund când Partidul Comunist Român a preluat puterea la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a confiscat toate castelele din România, multe dintre ele fiind lăsate apoi în paragină. Unii proprietari ai acestor clădiri impunătoare au reușit să fugă din România, iar alții au decăzut, devenind săraci“, relatează BBC. După revoluția din decembrie 1989, când regimul comunist a fost îndepărtat de la putere, descendenții foștilor proprietari au început să spere că vor putea să revendice proprietățile. Acest lucru s-a întâmplat în 2005, după adoptarea unor schimbări legislative în România, iar în prezent un număr din ce în ce mai mare de oameni se adresează justiției pentru a intra în posesia castelelor familiilor lor.

Totuși, chiar dacă au câștig de cauză, procesele presupun taxe judiciare foarte ridicate. În condițiile în care averea familiei este de mult istorie, cu taxe judiciare de plătit, cu reparaţii de făcut, cei mai mulți trebuie să gândească precum un antreprenor și să transforme proprietățile redobândite ca pe niște mici afaceri, mai scrie BBC.

Bogdan PANŢURU

Situat pe lunga vale sibiană a Hârtibaciului, reprezintă aşezarea natală a învăţatului ardelean August Treboniu Laurian (Augustin Trifan, n. 17 iulie 1810 – d. 27 februarie 1881), de la a cărei moarte s-au împlinit 134 de ani. Istoric, matematician şi filolog de mare profunzime ştiinţifică şi de înalt patriotism-revoluţionar, lider al mişcărilor de la 1848, membru fondator şi preşedinte atât al Academiei Române, cât şi al Asociaţiunii Transilvane ASTRA; profesor de filozofie şi limba latină la Colegiul „Sfântul Sava“, precum şi la Universitatea din Bucureşti, perioadă în care redactează, împreună cu Nicolae Bălcescu, revista Magazin istoric pentru Dacia. Unul dintre elevii săi de atunci, academicianul chimist şi fizician Petru Poni (1841-1925), va mărturisi că în creierul dascălului său „erau cristalizate toate cunoştinţele omeneşti, într-o clasă explica trigonometria şi teoria funcţiilor, în alta făcea anatomia sau zoologia, în alta greaca, în alta latina“. Şi un lucru mai puţin cunoscut: la rugămintea Guvernului de atunci al ţării, în tot anul 1867 se va strădui să îl înveţe limba română pe principele Carol I (n. 20 apr. 1839 – d.10 oct. 1914), cel care va fi încoronat ca cel dintâi rege al României, domnind vreme de 48 de ani, respectiv între 10 mai 1866 – 27 sept. 1914.

Câteva dintre mesajele lui A. T. Laurian lăsate moştenire posterităţii: „Istoria nu stă pe loc. Numai noi să fim oameni şi să facem sacra datorie sub toate împrejurările.“; „Fără o istorie scrisă, o naţiune este ca pierdută, inexistentă din punct de vedere ontologic.“; „Istoria românească – mai ales – să fie cartea de căpetenie, să ne fie paladiul naţionalităţii noastre.“

Două mari colegii şcolare, din tot atâtea oraşe ale ţării, Botoşani şi Agnita, îi poartă numele, iar bustul cu chipul său înfrumuseţează atât satul natal al cărturarului, Fofeldea, cât şi Parcul ASTRA şi mormântul acestuia situat în micul cimitir al „Bisericii dintre Brazi“ din Sibiu. Transformat în Pantheon al cărturarilor-revoluţionari ardeleni, în amintitul cimitir îşi dorm somnul de veci personalităţi româneşti precum: George Bariţiu (1812-1893), David Urs de Marginea (1816-1897), Alexandru Papiu Ilarian (1827-1877), Iosif Sterca Şuluţiu (1827-1911), Alexandru Vaida-Voievod (1827-1950) şi Ioan Raţiu (1917-2000).

Ioan Vulcan-Agniteanul

Dacă în cei 50 de ani de căsnicie n-a putut, oricât ar fi vrut, să-i ofere copiii doriţi şi mult aşteptaţi, vrednica şi buna lui soţie i-a „dăruit“, în schimb, din partea numeroşilor săi fraţi şi surori, nepoţi şi strănepoţi cu nemiluita. Dar parcă „plămădiţi“ din alt aluat. Cel al orăşenilor înfumuraţi, gălăgioşi şi hrăpăreţi. Astfel că, absolut toţi ai ei erau dornici de averi şi câştiguri nemuncite. Dovadă că, aflând că mătuşa lor o duce tot mai rău cu sănătatea, inima-i bolnavă ţintuind-o la pat, avură pretenţii ca toată agoniseala de o viaţă a celor doi soţi să fie cât mai repede trecută pe numele lor. Cu acte notariale de moştenire şi de Carte Funciară în toată regulă. Iar după moartea mătuşii lor să vândă tot şi să împartă banii, iar pe soţul supravieţuitor să-l interneze într-un cămin-spital de bătrâni dintr-un oraş cât mai îndepărtat de casele lor, în acest scop stabilind, în secret, ca rând pe rând să-i plătească bătrânului cheltuielile de întreţinere la cămin. Şi cum era cea mai înstărită familie din sat, aveau ce împărţi şi transforma în bani: o casă arătoasă şi o gospodărie bine rânduită în chiar centrul satului, o stână cu 500 de oi şi un grajd cu  20 de vaci cu lapte; un tractor modern cu remorcă, plug, semănătoare, combină, grapă, cositoare, greblă şi maşină pentru balotatul fânului şi paielor; generator de curent electric şi instalaţii pentru mulsul şi răcitul laptelui, precum şi câteva zeci de hectare de pământuri arabile, de păşuni, fâneţe şi păduri. Şi, cu toate că arareori le-au trecut pragul casei să le dea măcar „Bună ziua“, presupuşii „moştenitori“ atât de mult l-au şicanat pe bietul om bătrân să le împartă averea până când l-au adus în pragul disperării.

Ca urmare, şi-a luat lumea în cap, lăsând totul baltă şi mutându-se într-un sat apropiat. Însă nu mai înainte de a-şi lua din propria-i casă toate cele trebuincioase, inclusiv actele de proprietate, banii, cartea de rugăciuni, tabloul cu poza lor de la cununie şi icoana de deasupra patului, precum şi trăsura cu doi cai. Între timp l-a „tocmit“ să aibă de grijă de toate ale lor pe Ilarie, un vecin tânăr şi bun gospodar, dar care, până a nu veni la el ca tractorist-mecanizator, îşi făcea treburile în câmp luând utilajele agricole în împrumut. Nevoit de împrejurări şi dând ascultare sfaturilor primarului şi preotului din sat, badea Dumitru îl făcuse stăpân peste toate, iar pe buna lui nevastă bolnavă, Ana, cu consimţământul ei, a lăsat-o în îngrijirea şi ocrotirea Vetuţei, soţia lui Ilarie, gospodină vrednică şi mamă bună a cinci copii. Numai că, din cauza bolii şi a supărărilor, Ana va închide curând ochii pentru totdeauna. După încheierea în buna rânduială strămoşească şi creştinească a îngropăciunii, badea Dumitru va reveni în casa şi gospodăria lui, după care va pune lacăt pe poartă şi va dezlega din lanţuri câinii „răi ca focul“.

Au trecut de atunci cinci ani, dar nici picior de nepot, de nepoată, de strănepot şi strănepoată n-a mai păşit în curtea lui. Şi nici principalii vinovaţi pentru prostul şi neomenosul lor comportament. Adică părinţii acestora. Ca urmare, a hotărât ca la vremea potrivită să lase toate în bună regulă lui Ilarie şi soţiei acestuia, cu toţi cei cinci copii ai lor, cel mai vrednic dintre feciorii lor urmând să rămână stăpân pe casă şi pe întreaga gospodărie. Dar numai cu îndeplinirea unei singure condiţii omeneşti şi creştineşti: să aibă grijă de mormântul soţiei şi al lui, atât ei cât şi urmaşii urmaşilor lor! Şi le va lăsa încă ceva în grijă şi păstrare, cu mult mai valoros decât întreaga lui avere: omenia, cinstea, credinţa strămoşească în Dumnezeu, lada de zestre cu vechile haine româneşti, ca şi strana lui şi a soţiei sale din bătrâna biserică a satului!

Ioan Vulcan-Agniteanul

Să ne imaginăm că într-o astfel de zi, precum cea de acum, ne-am afla pe Vârfu Negoiu din Munţii Făgăraş. Cei care, încă din toamnă, aveau piscurile acoperite de albul zăpezilor. De acolo, de sus de tot, privirea ne coboară către istorica şi creştineasca Curte Domnească de pe Argeş, ca şi spre partea opusă a muntelui, lăsându-se purtată de lina şerpuire a Văii Oltului, şi ajunge până sub zidurile falnicei mănăstiri a Brâncovenilor – martiri de la Sâmbăta de Sus. Şi, astfel, pe retina ochilor ne rămâne un frumos crâmpei din imaginea imensului tablou al ţării, aflată la începutul unui nou an şi drum, anticipat de sărbătoarea Crăciunului şi de cea a Anului Nou. Iar amintirile plăcutei copilării îmi aduc în minte şi în suflet întâmplări ale îndepărtatelor ierni din ţinuturi transilvane.

Din tot ceea ce a fost mai frumos, mai trainic şi mai adevărat românesc, călătorind spre noi din îndepărtate timpuri, vrednicul ţăran-oier din Mărginimea Sibiului a izbutit să ducă mai departe obiceiul de a pârli cu paie porcul tăiat şi de a umple maţul gros cu chişca afumată pentru sarmale; de a coborî în sat, cu carul tras de vite, un falnic trunchi de fag sau de stejar adus din pădurile Văii Sadului, în jurul căruia feciorii şi fetele din Sădurel s-au prins, în ajun de Crăciun, în învârtite şi bărbuncuri; în a patra zi a Crăciunului oamenii satelor şi cătunelor, îmbrăcaţi în hainele lor româneşti, de o frumuseţe şi simplitate cuceritoare, au ţinut calea drumului lung al apei Cibinului, oprindu-şi săniile şi căruţele trase de cai în zona centrală a Săliştei, participând la întâlnirea anuală a Junilor şi Juneselor din Mărginimea Sibiului, după care de Sfântul Ioan Botezătorul au fost oaspeţii satului Tălmăcel, pentru a lua parte la „udatul“, în apa de cleştar a râului de munte, a purtătorilor prenumelui de Ion, Ioan, Ioana, Oana şi Ionica. Numai baciul Dumitru Ştef „al Ciobanului“, din Gura Râului, a avut alte treburi. El a meşterit pe răbojul calendarului popular şi al plantelor medicinale cele 12 zile care despart Crăciunul de Bobotează, luând în calcul cum o fi iarna acestui an şi a celui următor, 2016, pentru el iarna începând odată cu noaptea de 6 spre 7 decembrie, prevestitoare a sărbătorii creştine a Sfântului Ierarh Nicolae. De remarcat că „Nea’ Mitruc“ a împlinit vârsta de 90 de ani şi că nu-şi aduce aminte să nu fi fost adevărate prevestirile sale privitoare la vremea fiecărei luni şi a fiecărui anotimp al anului. Ca urmare el ştie că prima parte a iernii în care am intrat va fi ploioasă şi săracă în zăpezi, dar presupune că vor urma zăpezi viscolite şi nopţi geroase, astfel că va trebui să drămuiască cu grijă fânul şi otava din şură, precum şi cucuruzul din hambare pentru hrana îndestulătoare a oilor gata de fătat. În Jina Mărginimii Sibiului, fraţii-cojocari Vingărzan continuă să tăbăcească, să croiască şi să coasă cu talent, împreună cu nevestele lor, pieile pentru vestitele cojoace lungi până în pământ, „învelite“ în lâna oilor ţurcane, iar fierarul Nicolae Prode meştereşte foarfecele oţelite pentru tunsul primăvăratec al lânii oilor. Ţărăncile-academiciene ale creaţiei populare româneşti, Maria Ciucă din Poiana Sibiului şi Silvea Tecoanţă din Alţâna - Văii Hârtibaciului Agnitei le „şcoleşte“ în arta veche a ţesutului şi a brodatului pe elevele-copile ale satelor. Iar peste tot şi peste toate continuă să se audă colindurile iernii şi cântările fluieraşilor din Orlat, Tilişca şi din Răşinarii poetului Octavian Goga, cu al său vestit diplaş Naie Chioru’. Şi, astfel, cu emoţie, bătrânii satelor îşi aduc aminte de anii copilăriei, când mergeau „Cu Steaua“, iar de Anul Nou şi de Bobotează „cu Pluguşorul“. 

Ioan Vulcan-Agniteanul

Este acea populaţie germanică colonizată treptat în această parte de ţară cu aproape nouă secole în urmă, făcând parte din nefasta asociere împotriva românilor băştinaşi denumită „Unium trium nationum“, alcătuită doar din unguri, saşi şi secui.

– Din dreptul de proprietate, soţului i se atribuia două treimi, iar soţiei o treime;

– Cadourile de nuntă date de părinţi copiilor trebuiau înscrise în prezenţa a doi martori şi a notarului localităţii în protocol oficial;

– Dacă unul dintre soţi deceda soţul supravieţuitor rămânea cu gospodăria şi „avea favoarea de a primi rufăria de pat şi masă, care nu se includea la partaj, rămânând văduvului sau văduvei“;

– Ţăranii trebuiau să respecte pe toate ogoarele, cu excepţia viilor şi livezilor, rotaţia cultivării cerealelor în circuit închis: grâu, orz, ovăz, secară;

– Bunul furat putea fi restituit dacă se găseau şapte martori care să jure că bunul respectiv aparţine celui care îl revendică;

– „Încheietorul este obligat să predea lucrul în bună stare şi să-l întreţină. Astfel, este obligat să facă toate lucrările de întreţinere şi să onoreze toate cheltuielile făcute de chiriaş în acest scop. Chiriaşul este obligat să plătească chiria stabilită la termenul fixat. La sfârşitul raportului de locaţiune, chiriaşul este obligat să predea obiectul închiriat în bună stare şi, în caz de nevoie, să plătească toate pagubele care au fost cauzate fie de neglijenţă, fie de depăşirea drepturilor de întrebuinţare“;

– Felix Sutschek, unul dintre mari magiştri saşi ai Sibiului, nici nu-i pomeneşte pe români, populaţia băştinaşă a Transilvaniei. Dovadă că, dacă era vorba de un sas ori un ungur să vândă o casă, exista „dreptul preferenţial“, ordinea cumpărătorului fiind: rudă, vecin, membru din comună, comuna propriu-zisă, indigeni (împotriva străinilor). Astfel se explică faptul că multe secole oraşele întemeiate de saşi şi de unguri au rămas închise românilor. Însă ceea ce a rămas valabil pentru toate etniile din Transilvania este aşa-zisul „aldămaş“, cuvânt provenit din săsescu „Almesch“. Deci, băutura care urma încheierii tranzacţiei.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Un lung drumeag de ţară (însă asfaltat), şerpuind printre dealurile acoperite cu păşuni, păduri, vii şi livezi, te va conduce până sub colina pe care „tronează“ Biserica-Cetate fortificată a Biertanului, sat sibian situat în bazinul Târnavei Mari, cam la jumătatea drumului dintre Sighişoara, Dumbrăveni şi Mediaş. Biserica din mijlocul cetăţii adăposteşte mobilier vechi, icoane, iconostasuri, covoare persane originale şi o mulţime de alte valori de patrimoniu naţional din epoca medievală. Pentru că aici totul este vechi, parcă de când lumea! Şi mai are această biserică-cetate, monument istoric, arhitectonic şi de cult religios ocrotit de UNESCO şi o orgă deosebită, nu numai prin masivitatea ei, ci şi prin calitatea acustică a sunetului său muzical. A fost construită la Viena de organistul Carl Hesse, înlocuind începând din anul 1869 o mai veche orgă, distrusă de un năprasnic cutremur. Dispune de 1.290 de tuburi, precum şi de 25 de registre, de o pedală de picior şi de alte două manuale. Este considerată una dintre cele mai spectaculoase instrumente muzicale de acest fel, păstrate de lăcaşurile bisericeşti evanghelice situate în centrul geografic al celor 7 mari cetăţi săseşti transilvane (Siebenburgen).

Locul de revedere a ultimilor saşi

Biertanul, ca reşedinţă episcopală evanghelică, vreme de aproape trei secole în epoca medievală, precum şi municipiile Bistriţa, Sibiu, Sighişoara şi Braşov găzduiesc, adeseori, reuniuni ale puţinilor saşi transilvăneni care au mai rămas în ţară cu cei veniţi din străinătăţi. Un fel de reeditare a întâlnirilor asemănătoare, anuale, din localitatea germană Dinkesbuhl. Evenimentul revederii pe pământ natal prilejuieşte, de fiecare dată, organizarea unor manifestări ecumenice şi cultural-artistice, culminând cu slujbe religioase şi cu recitaluri corale şi de orgă. De altfel, Biserica Evanghelică – Cetate a Biertanului reprezintă, în totalitatea ei, o principală atracţie pentru orice turist care îşi poartă paşii prin „satul dintre dealuri“. Pentru că nu numai orga bisericească este cel mai spectaculos obiectiv, ci şi o ingenioasă instalaţie de tehnică şi de meşteşug ţărănesc: zăvorul de pe „Uşa Sacristiei“.

Camera din spatele ingenioasei încuietori reprezenta, în epoca medievală, un fel de trezorerie şi depozit-bancar cu cele mai scumpe, rare şi simbolice obiecte şi podoabe ale saşilor din întreaga Transilvanie. Zăvorul încuietorii a fost construit de meşteşugarii cetăţii în anul 1515 şi reprezenta, în acea vreme, un unicat în lume, fiind premiat în anul 1900 la Expoziţia Mondială de la Paris, atunci când în capitala Franţei se inaugura şi vestitul Turn Eiffel. Întregul dispozitiv se constituia într-o adevărată fortăreaţă ferecată, pusă în calea năvălitorilor, hoţilor şi haiducilor. El este şi o frumoasă piesă de artă şi de meşteşug medieval, fiind construit din lemn masiv de stejar, armat cu nervuri din fier înroşit în vatra cuptorului şi bătut cu ciocanul pe nicovală. Mecanismul de închidere şi deschidere este extrem de complicat, astfel încât dacă nu cunoşti „secretul cheii“ orice efort este zadarnic, fie „hoţul“ cât de profesionist şi experimentat. Răsucită într-o anumită direcţie, cheia închide primele patru dispozitive, iar cu o manivelă pe următoarele cincisprezece zăvoare laterale. Numai cel de-al doisprezecelea dispozitiv din spatele uşii deblochează întregul sistem, lăsând uşa larg deschisă pentru „vistiernicul“ bisericii. În incinta Sacristiei se află şi un vechi şi pitoresc şemineu, precum şi câteva ustensile de bucătărie şi un tablou lucrat în arta intarsiei. Datat la 1912, tabloul înfăţişează atât cetatea, cât şi hanul-restaurant de la intrare, cel care poartă numele primului episcop evanghelic al bisericilor săseşti din Transilvania, preotul Lukas Unglerus.

„Năstruşnica“ încăpere a împăcării

Mai mult decât un simplu fapt-divers este temuta „cameră a împăcării“ sau a „răzgândirii“. În dosul zidurilor sale, groase de un metru, „stau ascunse“, în aşteptarea povestitorului, fascinante şi înţelepte întâmplări petrecute în sânul unor familii de saşi transilvăneni din epoca medievală. Aşa cum erau gândite şi concepute în urmă cu şapte-opt secole camerele, „năstruşnica“ încăpere nu are mai mult de cinci-şase metri pătraţi. Plus o mică nişă „scobită“ în cărămida zidului interior, transformată în „toaletă“. În acea încăpere erau „încarcerate“, din porunca obştei satului, dar cu acceptul Sfatului bătrânilor înţelepţi, acele cupluri de soţi certate şi dispuse a se despărţi oficial. Adică, cerând consimţământul judelui cetăţii şi preotului bisericii. Însă, până a se hotărî soarta căsniciei lor, soţii aveau la dispoziţie în respectiva încăpere doar lucrurile de strictă necesitate. Şi toate numai într-un singur exemplar: o Evanghelie scrisă în vechiul alfabet gotic al limbii germane, un pat, o pernă, un aşternut, un lighean, un săpun, un prosop, un pieptene, o oglinjoară, o cană, o lingură, o furculiţă. Cele trebuincioase „de-ale gurii“, inclusiv apa şi aşternutul patului erau aduse de părinţii, copiii sau rudele acestora, din două în două zile. Însă „distribuirea“ lor o făcea, după un riguros control, doar şeful „Corpului de Gardă“ al cetăţii, un fel de „caporal de schimb“ al cazărmilor militare din trecutele „cătănii“ obligatorii.

Dacă nu era solicitat mai repede la „vorbitor“, judele venea din două în două săptămâni să-i întrebe, printr-un mic gemuleţ, dacă nu cumva s-au împăcat. În caz că răspunsul era „NU“, cuplul îşi continua „detenţia“. Numai la a patra întrebare a judelui intra în calcul hotărârea Sfatului bătrânilor înţelepţi. Deci după două luni de la încarcerare! Din documentele păstrate în arhiva Episcopiei Evanghelice din Sibiu rezultă că, în decurs de 300 de ani, doar unui singur cuplu de soţi saşi din satul Biertan i s-a „permis“ divorţul, cu dreptul de a se putea recăsători religios. În schimb, femeile celor 60 de perechi de soţi care au trecut prin „Camera împăcării“, după nici nouă luni de la „eliberare“, au născut copii sănătoşi şi frumoşi. Dacă era băiat, de cele mai multe ori, la botezul creştinesc primea prenumele unuia dintre membrii Sfatului bătrânilor înţelepţi. Cum ar fi: Hanc, Wilhelm, Hainrich, Johann şi Friderich. Dacă era fată primea prenumele uneia dintre soţiile sau fiicele acestora: Helga, Herta, Hermine, Brigite, Regina, Hanelore, Ilze şi Renate! Astfel că, atunci când cutreier uliţele Biertanului şi mă întâlnesc cu câte un sas sau o săsoaică, după ce ne salutăm cu „Crist Goott“ (un fel de Doamne ajută), instantaneu îmi pun întrebarea: „N-o fi, oare, un descendent sau o descendentă a unor astfel de soţi, musafiri ai fostei „camere a împăcării!?“

Ioan Vulcan-Agniteanul

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013

Dacă cetăţile şi castelele din judeţul Braşov, bisericile fortificate din Ţara Barsei şi zona Rupea impresionează pe călătorii ce le trec pragul, sau le zăresc, comorile artei populare, ale folclorului fără egal din inima ţării se cer cunoscute „la ele acasă“. Aşadar o invitaţie pe care ne-o adresează Agenţia de Dezvoltare Durabilă şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov prin caseta intitulată Experienţe culturale de neuitat din inima Transilvaniei.

Apărută în condiţii grafice de excepţie în cadrul proiectului Investiţii în viitorul tău selectat prin programul operaţional regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin fondul european pentru dezvoltare regională, caseta cuprinde patru fascicole şi un CD care prezintă mănăstirile din zona Făgăraşului, bisericile fortificate, cetăţile şi castelele din judeţul Braşov. Alte trei asemenea tipărituri oferă cititorului şi viitorului turist, prin cuvinte şi imagini, moştenirea pe care şi-o transmit de la o generaţie la alta, oamenii satelor din această parte de ţară. Aici tradiţiile încep cu munca care e trudă şi belşug, iar sărbătorile sunt lumină şi bogăţie. Şi dacă în multe din satele ţării costumul naţional a devenit o amintire, aici oamenii locului sunt mândri de portul şi obiceiurile lor.

În imagini de mare frumuseţe este prezentată nunta ţărănească de la Rupea, un adevărat basm ce vine din vechime cu nuntaşi împărţiţi în oastea mirelui şi oastea miresei şi cu personaje ce vorbesc numai în rime. Pregătind tânăra pentru marele eveniment, neveste pricepute îmbracă mireasa cu un costum de mare frumuseţe, iar pieptănătura împletită cu panglici şi „bortele de păun“, prinse în păr cer un străvechi meşteşug.

Nu puteau lipsi obiceiurile de Crăciun şi de Paşte de o mare originalitate şi frumuseţe sau târgul de Sântilie din Săcele când, cei ce păzeau turmele în munţi coborau pe 20 iulie în sat la târg şi la joc. Aceştia aduceau furci de tors, migălite în ceasurile lungi petrecute la stână pentru fetele şi nevestele care-i aşteptau în sat. Şi dacă mocanii şi turmele lor au devenit o amintire, târgul de la Sântilie are loc în fiecare an. Între obiceiurile tradiţionale ilustrate în acest adevărat album sunt prezentate şi Sărbătoarea narciselor la Şercaia, Sânzienele de la Şimea sau Plugarul la Vad, obicei întâlnit în satele din jurul Făgăraşului unde cel mai harnic gospodar, împodobit cu spice din recolta veche trage în ziua sfinţilor mucenici prima brazdă din an.

Sunt ilustrate, de asemenea şi alte ocupaţii tradiţionale: păstoritul practicat în întreaga Transilvanie sau cojocarii, tăbăcarii şi pielarii din Lisa, Mândra, Beclean. Din Lisa este prezentat un adevărat muzeu al industriei textile populare, cum ar fi daracul, războiul de ţesut şi vâltorile, o minune a creaţiei populare unde apa adusă prin jgheaburi e lăsată să cadă de la înălţime peste ţesăturile de lână care sunt astfel spălate şi îndesite.

Fără îndoială, apariţia acestei casete care se adresează turiştilor români, dar şi străini – CD-ul este titrat în limba engleză – reprezintă o iniţiativă salutară care s-ar cuveni preluată de organismele de profil şi din alte judeţe unde monumentele istorice, arta populară, obiceiurile moştenite din vechime merită să fie cunoscute şi apreciate la adevărata lor valoare de către turişti.

Se impune însă un amendament: prezentând zestrea istorică şi culturală de o mare bogăţie a judeţului Braşov, realizatorii acestei ediţii – sperăm că vor urma şi altele – au omis să arate cititorului şi adevărata industrie turistică modernă care s-a dezvoltat în sudul judeţului la Moeciu, Bran şi alte localităţi unde fiinţează de ani buni, spre satisfacţia turiştilor, dar şi a proprietarilor de pensiuni o înfloritoare industrie.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013