În prezența a peste 300 de participanți, compania Corteva Agriscience – Divizia de Agricultură a Dow DuPont a lansat două noi fungicide din gama Zorvec: Enicade NZeb și Zelavin Bria.

„Am așteptat foarte mult ca aceste fungicide să fie înregistrate în România, pentru că în alte țări din Europa se vând deja de 2-3 ani, iar fermierii care le-au folosit sunt foarte încântați de rezultatele pe care le-au obținut. Această moleculă nouă, Oxathiapiprolin, ce va fi cunoscută sub denumirea comercială Zorvec, a fost descoperită acum mai bine de 15 ani. În tot acest timp s-a lucrat la perfecționarea ei, s-au făcut tot felul de teste pentru a vedea cu ce alte substanțe active poate fi combinată, astfel încât să combată mana în cel mai eficient mod și să nu inducă rezistență. În urma testelor, atât în Europa, cât și în țara noastră, aceste două fungicide s-au dovedit a fi cele mai performante“ – Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience – Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Fungicid pentru cultura cartofului

Zorvec Enicade NZeb este un fungicid sistematic pentru combaterea manei la cartof, salată verde, ceapă și usturoi. La cartof se aplică preventiv atunci când apare riscul de infestare, însă are o acţiune curativă foarte bună. Doza recomandată este de 0.15 l/ha. Printre avantajele acestui produs se numără fiabilitate chiar și în condiții meteorologice deosebite și are rezistență la spălare. Este recomandat ca produsul să fie administrat în două aplicări succesive, la un interval de 10 zile. Pachetul pentru 5 ha pe care compania Corteva Agriscience îl pune la dispoziția fermierilor este compus din Enicade NZeb – 100 g/l Oxathiapiprolin și Trimanoc 750 g/kg Mancozeb.

Fungicid pentru vița-de-vie

Zorvec Zelavin Bria este un fungicid preventiv, curativ, antisporulant, sistemic și translaminar pentru controlul manei viței-de-vie. Are o protecție de lungă durată și asigură inclusiv protecția lăstarilor noi, exclude repetarea tratamentului în caz de ploaie, prezintă rezistență la spălare, se recomandă administrarea lui în două aplicări succesive la interval de 10 zile, iar doza recomandată este de 0,2-0,6 l/ha. Pachetul pentru 4 ha este compus din Zorvec Zelavin – 10% Oxathiapiprolin și Folpan – 80% Folpet. Se recomandă administrarea lui în două aplicări pe sezon, iar timpul de pauză este de 10 zile.

Produsele se aplică în faza de creștere intensă, înainte de preînflorit, înflorit și imediat după, atunci când plantele sunt în plină dezvoltare. În țara noastră testarea acestor produse a început încă din anul 2013, iar la finalul lunii martie au fost omologate, urmând ca doar o parte dintre fermieri să le poată utiliza încă din acest an.

„Este o zi mare pentru compania Corteva Agriscience pentru că cele două produse pe care le-am lansat astăzi vor fi în cel mai scurt timp lideri de piață pe segmentul lor. Zorvec are un mod de acțiune radical îmbunătățit față de tot ceea ce există în acest moment pe piața din România. Suntem absolut convinși de faptul că, după ce le vor utiliza pentru prima oară, fermierii vor aprecia plus valoarea pe care o obțin. Este clar faptul că investim foarte mult în cercetare, nu doar pe acest segment de protecția plantelor, pentru că ne dorim să fim o companie novatoare, iar soluțiile pe care le punem la dispoziția fermierilor români să fie pe măsura așteptărilor“, Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova, Corteva Agriscience.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

“Dacă de ceva vreme prezentăm fermierii campioni la porumb și floarea-soarelui, a sosit momentul să prezentăm și agricultorii care au obținut producții record la soia. Știm deja că țara noastră are o tradiție importantă în cultura de soia, iar agronomic, este o cultură deosebit de importantă prin cantitatea mare de azot lăsată în sol. Agricultorii care seamănă soiurile din portofoliul companiei noastre se bucură și de rezultate foarte bune, dovadă fiind creșterea numărului de hectare semănate de la un an la altul”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience™ - Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Cea mai bună producție la soia a obținut-o doamna Gina Drăgan, care a cultivat soiul PR92M35 și a recoltat 5.520 kg/ha. “Lucrez 1.015 ha, dintre care anul trecut au fost cu soia 35 ha. Cultura premergătoare a fost porumbul, așa că am arat în toamnă, în primăvară am lucrat terenul cu combinatorul și am administrat 250 kg/ha de îngrășământ 20.20.0, după care am semănat în 27-28 aprilie. Am erbicidat o singură dată și am aplicat două tratamente, unul cu insecticid și unul cu fungicid și am irigat în două tranșe. Recoltatul a avut loc pe 20 octombrie, iar în această primăvară vom semăna 40 ha cu soia”, a precizat Gina Drăgan.

valea cinepii

Gheorghe Dobrescu din județul Dolj este al doilea fermier campion la soia. Acesta a semănat soiul PR91M10 și a recoltat 5.190 kg/ha. “Am avut anul trecut soia pe 381 ha în cadrul unei ferme și 40 ha în altă fermă, în total lucrez 1.000 ha. Am semănat după porumb, jumătate din suprafață a fost scarificată în toamnă, jumătate arată. La pregătirea patului germinativ am fertilizat cu 150 kg/ha - 18.46.0 și am semănat în a doua jumătate a lunii aprilie. Am aplicat un erbicid, un biostimulator atunci când plantele aveau 3 frunze, am mai dat 3 tratamente cu insecticid – primul imediat după semănat și două în vegetație. Am aplicat două tratamente cu fungicid, iar în vegetație cultura a mai primit 200 kg/ha sulfat de amoniu”, a punctat agricultorul doljean.

isolde farms

În județul Mureș, localitatea Lechința, fermier campion a devenit Vasile Șanta. Acesta lucrează 1.000 ha, soia a avut în 2018 pe 70 ha și a obținut 4.900 kg/ha la soiul PR91M10. “Pentru soia cultură premergătoare a fost grâul, așa că în toamna anului 2017 am arat și nivelat cu grapa rotativă. În primăvară am aplicat îngrășământ complex 16.16.16 – 200 kg/ha, am încorporat cu combinatorul, după care a doua zi am semănat la distanța de 25 cm între rânduri. Am erbicidat preemergent, iar al doilea erbicid a fost aplicat doar unor parcele. Nu am aplicat nimic altceva, iar recoltatul a avut loc în perioada 10-20 septembrie. În această primăvară voi semăna 80 ha cu soia, am ales doar soiurile PR91M10 și P21T45, pentru că am fost foarte mulțumit de producțiile obținute”, a declarat fermierul campion.

cerealprod

Soiul P21T45 a oferit producții foarte bune anul trecut și în județele Timiș și Bacău. Astfel, fermierii campioni din aceste județe sunt Claudiu Buta și Răzvan Horoi care au obținut 4.400 kg/ha.

Claudiu Buta, din județul Timiș, lucrează 320 ha, dintre care soia a avut anul trecut pe 15,6 ha. “Cultură premergătoare a fost porumbul, așa că am arat în toamnă am arat, în primăvară am lucrat terenul cu combinatorul și am semănat în a doua jumătate a lunii aprilie și am dat pe rând triplu 16 – 300 kg/ha. Am erbicidat în două treceri, pentru combaterea buruienilor cu frunză lată și a celor cu frunză îngustă. Nu am aplicat nimic altceva, am fost foarte mulțumit, de aceea voi semăna în această primăvară 35 ha cu soia, doar cu P21T45. Media în fermă a fost 4.400 kg/ha, dar am avut și sole cu producții mai mari”, a afirmat agricultorul.

agro carlas

Răzvan Horoi, din județul Bacău, lucrează 2.800 ha, iar anul trecut a semănat 64 ha cu soia, jumătate din suprafață cu soiul P21T45. “Am avut monocultură, în toamnă doar am scarificat și  am dat gunoi de grajd – 8 t/ha. În primăvară am trecut de două ori cu grapa cu discuri și am fertilizat cu îngrășământ triplu 16 – 250 kg/ha. Am semănat în 22 mai, am erbicidat imediat după acele ploi din vară și am aplicat un tratament cu foliare. Recoltatul a avut loc în perioada 17-20 septembrie, iar în această primăvară voi semăna 64 ha cu soia. Voi semăna acest soi pe toată suprafața, mi-a dat curaj producția obținută, poate chiar voi numărul de hectare, anul trecut a fost abia a treia campanie în care am semănat soia”, a declarat fermierul campion.

aicbac

Un alt fermier campion este Marco Chiaradia din Giera, județul Timiș, care a obținut 4.360 kg/ha cu soiul PR92B63.

maragro

Iulian Filipoiu este un alt fermier campion la soia. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Scânteia, județul Ialomița, a cultivat soiul P21T45 și a obținut 4.200 kg/ha. “La soia am obținut 4.200 kg/ha, a fost un an excepțional pentru această cultură. Am semănat la începutul lunii mai, iar plantă premergătoare a fost porumbul. Când am semănat, apoi am aplicat 200 kg/ha îngrășăminte complexe 18.46.0, un îngrășământ pe bază de azot în luna iunie, un fungicid și două erbicide și am irigat în 4 ture”, a declarat Iulian Filipoiu.

net farming

Și în județul Olt soiul PR91M10 a oferit producții foarte bune. În cadrul societății Olt Piess, agricultorii Ilie Popescu și Doru Ancuța au obținut 4.100 kg/ha.

olt piess

PR92M35 – soi semitimpuriu, cu bobul mare, rotund și hilul de culoare maronie. Are o rezistență foarte bună la principalele boli și asigură producții foarte bune atunci când sunt aplicate tehnologii medii și de vârf.

P21T45 – semitimpuriu cu înflorire semitimpurie, ce are o foarte bună rezistență la cădere și conținut ridicat de proteină. Are boabele mari cu hilul maro și o excepțională capacitate de producție. Se poate cultiva atât în irigat, cât și în neirigat, chiar și în nordul țării.

PR91M10 – soi timpuriu din grupa I de maturitate, cu bobul mare, sferic și hilul de culoare galben deschisă. Tolerează atacul de mană pe tulpină și păstăi și se poate cultiva în toate zonele favorabile acestei culturi, inclusiv în zonele mai nordice.

P92B63 - soi semitimpuriu, ce se poate cultiva în toate zonele favorabile acestei culturi. Are bobul mare, uniform, sferic, cu hilul de culoare cafenie și conținut ridicat în proteină, iar datorită precocității sale, se poate cultiva și spre zonele mai nordice.

Teatrul Național din București a fost la jumătatea lunii ianuarie gazda unui altfel de eveniment: lansarea brandului Corteva în România. În prezența a peste 500 de fermieri, parteneri, reprezentanți ai autorităților și mediului universitar, precum și cei ai asociațiilor de profil și ai presei de specialitate, specialiștii Corteva Agriscience™ – Divizia de Agricultură a DowDuPont au prezentat o perspectivă locală și globală, precum și noutățile de care pot dispune fermierii încă din acest an agricol.

Produse inovative

„Corteva își dorește să aducă în continuare în fermele dumneavoastră cele mai performante produse. Iar cei trei mari coloși ai agriculturii – DuPont Crop Protection, DuPont Pioneer și Dow Agrosciences, s-au unit tocmai pentru că și-au dorit să pună împreună capacitățile de cercetare și de producție, precum și forța de muncă de care dispuneau fiecare dintre ei, tocmai pentru a crea produse noi, performante, care pot fi utilizate fix acolo unde este nevoie, și în același timp sunt prietenoase cu mediul. Iar toată această viziune a noii companii se regăsește și se va regăsi în produsele pe care le vom lansa. Putem spune că în prezent vom veni cu cea mai inovativă soluție în ceea ce privește erbicidarea la păioase, este vorba de substanța activă haloxifen, cunoscută sub denumirea generică de Arilex. Tot astăzi lansăm și produsul N-Lock Max, despre care veți afla mai multe în curând, precum și produsul Pixaro. Nu vrem să ne oprim aici cu noutățile în acest an, sperăm că la următoarea ședință produsul nostru pentru combaterea manei să fie aprobat și să îl putem comercializa. Este vorba despre fungicidul cu substanța activă Zorvec, iar denumirea comercială a produsului pentru vie va fi Zelavin Bria, iar pentru cartof Enicade. Sperăm să înregistrăm și două noi insecticide, pe care să le putem comercializa în 2020“, a specificat Maria Cîrjă – Marketing Manager Corteva Agriscience™ – Divizia de Agricultură a DowDuPont.

N-Lock™ MAX – stabilizator de azot

Una dintre noutățile prezentate în fața fermierilor a fost produsul N-Lock Max, un stabilizator de azot care se utilizează cu toate tipurile de fertilizanți cu azot.

„N-Lock Max este un produs lichid care se utilizează cu toate tipurile de fertilizanți cu azot, iar doza recomandată pentru aplicare este de 1,7 l/ha. Rolul cel mai important al acestuia este utilizarea eficientă a azotului la culturile de cereale, rapiță și porumb. Produsul acționează asupra bacteriei nitrosomonas menținând-o inactivă, păstrând azotul sub formă stabilă de (NH₄+) cât mai mult timp, această formă fiind mai puțin expusă pierderilor prin levigare și denitrificare. Această formă de azot rămâne disponibilă în sol pentru creșterea plantelor, reducând pierderile prin levigare și degajare de gaze periculoase“, a declarat Ciprian Păcuraru – Customer Technology Specialist Corteva Agriscience™ – Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Printre avantajele acestui produs se numără productivitatea mai mare pe hectar, eficiența îmbunătățită și o mai bună utilizare a azotului, precum și protejarea mediul prin diminuarea de nitrați și nitriți.

Pixxaro™ Super – pachet tehnologic pentru 4 hectare

O altă noutate de care dispun agricultorii români începând cu acest sezon este Pixxaro™ cu Arylex™, o soluție avansată de protecție a plantelor, cu efect rapid și o substanță activă creată special pentru combaterea buruienilor la grâu, orz și alte culturi graminee.

„Acesta este un pachet destinat combaterii buruienilor din cultura de cereale păioase pentru o suprafață de 4 ha. El conține 1 litru de Pixxaro plus 80 grame de Frontal și se aplică în postemergență. Principalele buruieni pe care le combate sunt ambrozia, talpa gâștei, turița, unde ierbicidul are cea mai ridicată eficacitate din piață în fiecare stadiu de dezvoltare. De asemenea, Pixxaro este cea mai sigură soluție împotriva macilor din culturile de păioase. Rezultate foarte bune sunt demonstrate pentru acest produs și împotriva buruienilor de exemplu veronica sau buruienile perene precum pălămida și volbura“, a specificat Ion Mutafa, Category Marketing Manager Erbicide Corteva Agriscience™ – Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Produsul se aplică în primăvară, de la faza de 3 frunze până la burduf. Perioada optimă de aplicare este când buruienile dicotiledonate sunt răsărite în masă și se află în faza de 2-4 frunze. Un alt lucru important pe care l-a specificat reprezentantul companiei despre acest produs este faptul că se pretează culturilor succesive. Astfel, pot fi înființate în vara/toamna aceluiași an următoarele culturi: muștarul alb, mazărea, rapiţa de toamnă, phacelia, gazon, grâul de toamnă și orzul de toamnă.

Noi hibrizi de porumb

Așa cum era de așteptat, vedete au fost și noii hibrizi de porumb Pioneer. Pentru a prezenta noutățile din acest sector a urcat pe scenă Mihai Valentin. „Am misiunea de a vă prezenta porumbul, mai precis trei noi hibrizi care oferă o stabilitate extraordinară. Primul dintre ei – P8834, face parte din grupa 310 FAO și are o toleranță extraordinară la secetă și arșiță. Oferă rezultate foarte bune în cultura dublă, atunci când sunt folosite tehnologii medii și intensive, iar pe viitor va înlocui hibrizii P9175 și P9578. Al doilea hibrid – P9889, despre care spunem noi că va fi vedeta grupei semitimpurii, pentru că este în prezent cel mai productiv hibrid din piața de FAO 350. Oferă o foarte bună adaptabilitate, are o rezistență foarte bună la frângere și cădere. Va avea misiunea de a înlocui pe piață unul dintre cei mai vânduți hibrizi din România – P9903. Ultima noutate de astăzi este hibridul P0217, recomandat pentru zonele aride și semiaride de câmpie din sudul și vestul țării și are FAO 440 și cel mai dezvoltat sistem radicular. El va înlocui hibridul P0216“, a precizat Mihai Valentin – Category Marketing Manager Porumb și Soia.

Noutăți și la floarea-soarelui

Una dintre cele mai importante culturi din portofoliul companiei este floarea-soarelui. Cercetarea acestei culturi este foarte importantă pentru că și provocările climatice sunt tot mai evidente, iar așteptările fermierilor în ceea ce privește produsele sunt tot mai mari. Din acest motiv, reprezentanții companiei încearcă să aducă în piață hibrizi noi, care să ofere un randament mai ridicat față de cei pe care îi cultivă fermierii în prezent.

„La floarea-soarelui portofoliul este destul de redus, însă Corteva domină piața cu doi hibrizi – P64LE25 și P64LE99, pe care și dvs. știu că îi cultivați. Însă din acest an noi aducem în piață și alți hibrizi care să asigure producții mulțumitoare. Primul nou hibrid –P63LE136, este un hibrid Express, diferit față de ce v-am obișnuit până acum, deoarece are o talie mai redusă a plantelor și o poziție diferită a calatidiului. Zonele unde recomandăm să fie cultivat acest hibrid sunt vestul, sudul și estul țării, rezistența la Lupoaie este bună, dar nu suficientă pentru fermele din sud-estul țării. Deci, nu recomandăm cultivarea lui în județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Brăila sau Galați. Noutatea absolută pe care v-o prezint astăzi este dată de hibridul P64LE130. Este primul hibrid Clearfield Plus al companiei și cred că cel mai bine ar putea fi caracterizat în următorul fel: hibridul numărul 1 în Turcia, deci rezistența la secetă este principalul atu, iar acest lucru ar trebui să vă spună multe în ceea ce înseamnă productivitatea lui. Are o foarte bună rezistență genetică și tehnologică la Lupoaie și toleranţă bună la Sclerotinia și de Phomopsis“, Andrei Ciocoiu – Category Marketing Manager Culturi Oleaginoase.

Participanții la eveniment nu au asistat doar la prezentări tehnice, ci au urmărit și testimoniale ale mai multor agricultori care utilizează produse Corteva, dar au asistat și la două spectacole în adevăratul sens al cuvântului. Primul dintre ele s-a desfășurat chiar pe scena teatrului și a fost chiar un spectacol de teatru. Caramitru – Mălăele, câte’n lună și în stele este una dintre cele mai în vogă producții teatrale de la noi din țară. Astfel că participanții s-au putut bucura de interpretarea actorilor Horațiu Mălăele și Ion Caramitru care, acompaniați de violoncelistul Adrian Naidin, au oferit participanților un moment unic, plin de umor, din care nu au lipsit nici referințele către agricultură.

Al doilea spectacol a fost unul muzical deoarece invitat a fost și Ovidiu Lipan Țăndărică, care a oferit un adevărat recital și le-a oferit momente de bucurie tuturor participanților.

„Dorim să mulțumim tuturor partenerilor care ne-au fost alături la acest eveniment și celor care aleg constant soluțiile create de noi de aproape trei decenii, obținând, an de an, o productivitate ridicată și o calitate foarte bună a recoltelor. Aducem la un loc expertiza a trei mari companii active pe segmentul agricol – Dow, DuPont și Pioneer – cu o istorie marcată de inovații care au revoluționat agricultura și nu numai. La nivel global Corteva™ investește peste un miliard de dolari în cercetare. Cu un asemenea buget și expertiză ne așteptăm să lansăm multe produse care să răspundă nevoilor concrete ale fermierilor din România și provocărilor globale din domeniul alimentar“, a conchis Jean Ionescu – Country Leader România și Moldova în cadrul Corteva Agriscience™ Divizia de Agricultură a Dow DuPont.

Larissa SOFRON

REPORTAJUL VIDEO MAI JOS:

“Ne-am propus în acest an să prezentăm producțiile obținute la floarea-soarelui în fiecare zonă a țării, însă condițiile de recoltare și primirea rezultatelor din teren ne-au determinat să transmitem o ultimă comunicare în care să cuprindem și opiniile altor fermierilor campioni care își desfășoară activitatea în diferite județe. Producțiile obținute sunt dovada faptului că hibrizii Pioneer P64LE25 și P64LE99 oferă stabilitate fermierilor, iar declarațiile lor reprezintă confirmarea acestui lucru. Noi ne bucurăm pentru că au încredere în produsele noastre și că le aleg în fiecare campanie, motiv pentru care le mulțumim încă o dată” -  Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience™- Divizia de agricultură a DowDuPont.

În cadrul fermei Agroturdean, fermierul Daniel Turdean a obținut 4.700 kg/ha cu hibridul P64LE25. “Am avut în acest an 153 ha de floarea-soarelui, semănate după grâu. Am scarificat în toamnă, în iarnă am fertilizat cu îngrășăminte pe bază de fosfor și potasiu – în jur de 50 kg de substanță activă fosfor și 60-70 kg de potasiu. La semănat am fertilizat cu 50 kg azot substanță activă. Am erbicidat o singură dată și am aplicat două tratamente cu fungicide – primul în faza de 10-12 frunze, iar ce de-al doilea după ce au avortat florile. Am recoltat la jumătatea lunii septembrie”, a declarat Daniel Turdean.

Agro Turdean Turdean Emil

Cu producția de 4.500 kg/ha fermier campion a devenit și Ștefan Szlancsik din Nădlac, județul Arad. Acesta lucrează 320 ha, cu floarea-soarelui a semănat în acest an 78 ha și a ales hibridul P64LE25. “Am semănat floarea-soarelui după cultura de porumb, dar și pe câteva parcele unde am avut grâu. Am arat din toamnă la adâncimi cuprinse între 28-32 cm, în primăvară am intrat cu grapa pentru a nivela terenul, am trecut cu combinatorul, apoi am semănat la începutul lunii aprilie 65.000 plante/ha și pe rând am aplicat 170 kg/ha îngrășăminte complexe 16.16.16. După aproximativ o lună am aplicat un erbicid, iar la apariția butonului floral am aplicat un fungicid și un foliar. Aceasta a fost toată tehnologia aplicată, apoi după 18 august am recoltat”, a punctat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor intenționează să semene floarea-soarelui pe aproximativ 120 ha, va alege în principal același hibrid – P64LE25, dar și hibrizi noi.

Szlancik

Vlad Roșca este un alt fermier campion din vestul țării. Acesta lucrează în localitatea Orțișoara din județul Timiș 1.000 ha, iar cu floarea-soarelui a avut în acest an 120 ha și a obținut 4.200 kg/ha la hibridul P64LE25. “În acest an am semănat floarea-soarelui după cultura de grâu. În toamnă am arat, iar în primăvară am trecut de două ori cu combinatorul, iar la pregătirea patului germinativ am aplicat 180 kg/ha îngrășăminte complexe 16.16.16. În jurul datei de 5 aprilie am semănat și am aplicat uree - 120 kg/ha. Cultura a primit un erbicid și un tratament cu fungicid, foliar și bor. Am recoltat la începutul lunii septembrie. În următoarea campanie voi semăna floarea-soarelui pe cel puțin 100 ha, cel mai probabil voi alege hibridul P64LE25, pentru că în zona noastră a oferit producții foarte bune în acest an”, a declarat fermierul campion.

Agro Vlad Rosca Vlad

În județul Teleorman, localitatea Izlaz, își desfășoară activitatea fermierul campion Gabriel Mațoi, care a cultiva hibridul P64LE25 și a obținut 4.200 kg/ha.

Matoi Gabriel

În județul Ilfov, fermier campion la floarea-soarelui este Bogdan Voicu, care a obținut 3.900 kg/ha cu hibridul P64LE99. “În acest an am avut 285 ha cu floarea-soarelui și am semănat după grâu și orz. În vară am scarificat, iar în octombrie - noiembrie am arat. Apoi în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am aplicat 100 kg/ha de îngrășământ triplu super fosfat,  am semănat în perioada 4-8 aprilie și am fertilizat cu 200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0. În vegetație, atunci când am prășit, în faza de 8 frunze, am aplicat 200 kg/ha de azot substanță brută. Am aplicat două erbicide, dintre care unul Express, două fungicide – în faza de 8-10 frunze și apoi la apariția butonului floral. După 17 august am recoltat, iar anul viitor vom semăna în jur de 200 ha și voi alege aceeași hibrizi Pioneer  - P64LE25 și P64LE99”, a declarat fermierul.

Voicu Bogdan

În județul Arad, localitatea Pecica, își desfășoară activitatea fermierul campion Iosi Nemet. “Lucrez 350 ha și în acest an am semănat floarea-soarelui pe 32 ha. Am obținut 3.800 kg/ha cu hibridul P64LE25. Plantă premergătoare a fost porumbul, așa că după recoltatul acestuia am arat la 25-32 cm, apoi în primăvară am pregătit terenul dintr-o singură trecere cu combinatorul, iar concomitent cu semănatul, la finalul lunii aprilie, am aplicat îngrășăminte 20.20.0 – 220 kg/ha. Am aplicat două erbicide, un tratament atunci când plantele aveau aproximativ 1 m înălțime. Cultura a primit și foliare pe baza de bor și sulf. Atunci când am prășit, am aplicat azotat de amoniu 180 kg/ha. Campania de recoltat a început în jurul datei de 10 septembrie”, a precizat Iosi Nemet.

Nemet Ana

Domnul inginer Gheorghe Preda din Șindrilița, județul Ilfov, a devenit fermier campion datorită hibridului P64LE99, care i-a asigurat 3.603 kg/ha. “Anul acesta am avut 310 ha cu floarea-soarelui. Am semănat după grâu și de aceea am dezmiriștit, apoi am arat la 28-30 cm și am aplicat TerraCalco 600 – 700 kg/ha. În primăvară am fertilizat cu 200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0 și am efectuat o lucrare cu combinatorul la 5-6 cm. În prima parte a lunii aprilie am semănat 72.000 plante/ha și am fertilizat pe rând. Am erbicidat o singură dată, nu mai este nevoie să dau Express în vegetație, doar pe alocuri mai aplic un antigramineic. Am făcut un singur tratament cu fungicid și foliar pe bază de bor și am prășit în faza de 8-10 frunze. Apoi am recoltat la sfârșitul lunii august”, a precizat agricultorul.

Preda Gheorghe

Tot în județul Arad, însă în localitatea Semlac, fermier campion a devenit și Sebastian KotHai. Acesta a avut 40 ha cu floarea-soarelui și a obținut 3.500 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Planta premergătoare a fost grâul, așa că mai întâi am discuit, apoi am scarificat, am arat în toamnă la 30 - 35 cm, iar în primăvară am efectuat două lucrări cu combinatorul. Înainte de semănat am aplicat îngrășăminte complexe 20.20.0, în jur de 220 kg/ha, iar pe rând am aplicat 150 kg/ha de azot. La prășit am mai aplicat 150 kg/ha de azot, deci 300 kg/ha în total. Erbicid am aplicat doar unde a fost cazul, iar tratamente am făcut două. Am recoltat la sfârșitul lunii august”, a declarat fermierul campion.

Kothai Sebastian

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Această toamnă a debutat pentru reprezentanții Corteva Agriscience Divizia de agricultură DowDuPont în câmp, acolo unde au organizat mai multe evenimente cu scopul de a le arăta participanților faptul că ceea ce le-au spus în cadrul altor întâlniri se și concretizează la proba cântarului. Primul eveniment a fost organizat în localitatea Furculești, județul Teleorman, acolo unde gazdă a fost fermierul Cosmin Băcanu.

Producții la floarea-soarelui

cortea 20180907 1052140

Pentru început, participanții au vizionat loturile de floarea-soarelui, în fața cărora reprezentanții companiei au prezentat principalele avantaje ale hibrizilor care au fost semănați în ferma Băcanu, tehnologia aplicată și au oferit sfaturi pentru fermierii din zonă. Așa cum poate era de așteptat, „vedetele“ lanului cu floarea-soarelui au fost hibrizii P64LE25 și P64LE99, care au oferit cele mai bune producții fizice – 4.222 kg/ha, respectiv 3.861 kg/ha. Remarcat a fost și hibridul P64LL125, pe care reprezentanții Corteva îl consideră hibridul viitorului, care a oferit 4.138 kg/ha. Tehnologia de cultură pe care a mizat fermierul teleormănean a constat în arătură de toamnă, o trecere cu combinatorul în primăvară, semănat 58.000 boabe pe 11.04.2018. Fertilizarea a constat în aplicarea a 200 kg de complex 18.46.0 și 200 kg de uree, iar în ceea ce privește pesticidele fermierul a aplicat Pilot – 1 l/ha, Tanos – 0,4 l/ha și Acanto Plus 0,6 l/ha.

„În acest an ne-am dorit ca, pe lângă vizionarea hibrizilor Pioneer pe câmp, să existe și o serie de evenimente în cadrul cărora fermierii să se convingă de faptul că producțiile pe care noi le preconizam sunt și reale. Ceea ce s-a întâmplat și la Furculești, iar evenimentele vor continua în alte 7 zone din țară. Vor fi rezultate foarte bune, chiar dacă anul agricol a debutat dificil din punct de vedere climatic pentru culturile de primăvară și mă refer aici la porumb și floarea-soarelui, vremea și-a revenit, iar în multe zone hibrizii noștri vor oferi producții mulțumitoare pentru fermieri. Mulți agricultori au recoltat deja, iar hibrizii de floarea-soarelui Pioneer au oferit producții care s-au apropiat de 5 tone/ha. În ceea ce privește porumbul, lucrurile stau la fel de bine, fermierii vor fi la fel de mulțumiți și preconizăm producții minime de 9 tone/ha“, a declarat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience Divizia de agricultură DowDupont România și Republica Moldova.

Producții la porumb

corteva 20180907 123042

La porumb numărul hibrizilor semănați a fost mult mai mare și s-au încadrat în toate grupele de maturitate. Și aici așteptările fermierilor au fost ridicate, motiv pentru care au fost recoltate 13 parcele, iar producțiile obținute au fost de peste 11 t/ha. Cel mai productiv hibrid a fost P0937, cu producția de 12.857 kg/ha. Pentru semănarea porumbului terenul a fost arat din toamnă, apoi în primăvară fermierul a efectuat o trecere cu combinatorul, a semănat pe 12 aprilie 68.000 boabe, a fertilizat cu 200 kg de complex 18.46.0 și 200 kg de uree și a aplicat 0,44 kg/ha Principal Plus.

Noutatea evenimentelor din acest an a constat în organizarea unui concurs în cadrul căruia fermierii trebuie să estimeze producțiile care se vor obține la un anumit hibrid. Hibridul ales la Furculești a fost P0268, astfel că fermierii au completat un talon în care au estimat producția, iar primii 3 dintre cei care s-au apropiat de producția obținută au fost premiați. Producția obținută în cadrul evenimentului a fost 11.642 kg/ha, iar primii trei fermieri care s-au apropiat de această producție au fost: Irinel Sârbu, care a primit 5 saci cu sămânță de porumb, Constantin Geantă, care a fost premiat cu 3 saci de sămânță, și Liviu Țican, care a primit 1 sac de sămânță.

„Producțiile din acest an au fost foarte bune; la floarea-soarelui media este 4 tone/ha, iar la porumb în jur de 12 tone/ha, rezultate obținute chiar și la hibrizii cu FAO 480, pe care de obicei nu îi semănăm în această zonă a țării. Producțiile obținute în acest an au fost foarte bune și datorită vremii, dar nu mereu putem miza pe acest lucru, motiv pentru care noi ca fermieri trebuie să semănăm hibrizii recomandați zonei în care ne desfășurăm activitatea pentru a avea cele mai bune rezultate“, a specificat fermierul gazdă.

Larissa SOFRON

corteva tabel floare

corteva tabel porumb

“Începem să prezentăm fermierii campioni la floarea-soarelui pentru că și în acest an hibrizii Pioneer au reconfirmat faptul că pot oferi producții record agricultorilor din toate zonele țării. Chiar dacă startul campaniei nu a fost așa cum și-ar fi dorit fermierii, iar vremea a pus în unele zone destule probleme, lucrurile s-au mai schimbat pe parcursul verii și fermierii au fost surprinși atunci când la proba cântarului au citit rezultatele obținute, pentru unii dintre ei fiind chiar valori pe care nu și ar fi imaginat că le pot obține în acest an. Noi, compania Corteva Agriscience™ - Divizia de agricultură a DowDuPont, le mulțumim că au avut încredere încă de la început în hibrizii P64LE25 și P64LE99, hibrizi care nu i-au dezamăgit în nicio campanie și le-au garantat producții record.” – Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience™ - Divizia de agricultură a DowDuPont România și Republica Moldova.

Agricultorul Iulian Cristea din județul Teleorman a devenit fermier campion datorită hibridului P64LE25, care i-a garantat producția de 4.200 kg/ha. “În cadrul fermei Yuli Agri lucrez 400 ha, iar 80 ha am semănat anul acesta cu floarea-soarelui, după grâu. În toamnă am arat la 30 cm, am administrat în primăvară complexe 20.20.0, aproximativ 200 kg/ha, am efectuat o lucrare cu grapa și una cu combinatorul. După aceea am semănat la sfârșitul lunii martie, atunci când am mai aplicat îngrășăminte microgranulate  - 25 kg/h. În vegetație am mai dat azot, 150 kg/ha, nu a fost nevoie să erbicidez, am mai aplicat doar Acanto Plus. Am recoltat la jumătatea lunii august”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna aproximativ aceeași suprafață cu floarea-soarelui, 80 ha, și va alege același hibrid - P64LE25.

SC IULY AGRI SRL

În localitatea Beciu, județul Teleorman, domnul Bogdan Șchiopu a obținut 4.150 kg/ha cu hibridul P64LE99. Acesta lucrează 1.200 ha, iar în acest an a semănat floarea-soarelui pe 130 ha. “Floarea-soarelui am semănat după grâu, astfel că în toamnă am scarificat și am discuit, în primăvară am mai făcut o lucrare cu discul și una cu freza, apoi am semănat, atunci când am aplicat și 300 kg/ha complexe 20.20.0. Cultura a mai primit două fungicide, primul atunci când plantele aveau 4 frunze, al doilea la stadiul de 80 cm. Am aplicat și un insecticid, imediat după răsărire am dat un erbicid, iar la stadiul de 4 frunze, cultura a fost prășită. Am recoltat la începutul lunii august și deși a fost puțină secetă în prima parte a anului, cultura și-a revenit și sunt mulțumit de rezultate. Pentru următoarea campanie intenționez să achiziționez pentru 100 ha hibrizii P64LE99 și P64LL125”, a punctat fermierul campion.

BOKWEL

Următorul fermier campion din județul Teleorman este domnul Stelian Neblea, care lucrează 350 ha, iar floarea-soarelui a semănat în acest an pe 140 ha. Hibridul P64LE99 i-a oferit 4.000 kg/ha, o producție de care se declară mulțumit. “Cultura premergătoare a fost grâul, de aceea în toamnă am scarificat și am efectuat o trecere cu discul, după care în primăvară, în funcție de solă, am făcut una sau două lucrări cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am aplicat uree - 100 kg/ha, apoi am semănat începând cu 1 aprilie. Am dat două erbicide, unul în preemergență și unul în vegetație, iar în faza de 10 frunze am aplicat un tratament cu îngrășământ foliar, insecticid și fungicid. Am recoltat la sfârșitul lunii august, rezultatele au fost foarte bune de aceea vom alege și anul viitor același hibrid”, a specificat Stelian Neblea.

Neblea Stelian

Un alt fermier campion din județul Teleorman este domnul Constantin Vișan, care lucrează 330 ha, iar floarea-soarelui a cultivat în această campanie pe 85 ha. Hibridul P64LE25 i-a oferit 3.850 kg/ha, o producție mulțumitoare cum de altfel a obținut în fiecare an de când a apărut acest hibrid pe piață. “ Cultura premergătoare pentru floarea-soarelui a fost grâul, așa că în toamnă am arat la adâncimea de 30-35 cm, în primăvară am trecut cu discul și combinatorul și am aplicat 200 kg/ha complexe 20.20.0. Am semănat în perioada 1-10 aprilie și la prășit am mai aplicat 150 kg/ha azot. Cultura a mai primit două erbicide și un îngrășământ foliar. Am recoltat în perioada 20-27 august, iar pentru anul viitor voi achiziționa hibrizii P64LE25 și P64LL125 pentru aproximativ 120 ha”, a specificat Constantin Vișan.

IF VISAN CONSTANTIN

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Limburgerhof, Germania și Sevilia, Spania – 27 Septembrie 2018 – BASF și Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont, au semnat un contract de licență pentru Sistemul de Producție Clearfield® Plus pentru floarea soarelui care va oferi noi opțiuni cultivatorilor acestei plante de cultură din întreaga lume. BASF a acordat Corteva Agriscience o licență comercială la nivel global pentru dezvoltarea unor hibrizi de floarea soarelui care tolerează erbicidele Clearfield Plus de la BASF, valabilă pentru toate mărcile de semințe Corteva Agriscience din Europa, Africa, Asia, Statele Unite și America Latină.

„Piața pentru floarea soarelui continuă să se extindă la nivel global, iar cultivatorii au nevoie de soluții avansate și sustenabile care să-i ajute să protejeze randamentul culturilor în fața competiției venite de la diverse buruieni”, declară Larry Robertson, liderul global pentru portofoliul de business – Semințe Oleaginoase, Corteva Agriscience. „Acest acord permite Corteva Agriscience să ofere clienților soluții integrate de semințe și de protecția plantelor care conțin o paletă mai amplă de opțiuni în ceea ce privește controlul buruienilor pentru toate mărcile noastre globale. Cultivatorii vor beneficia de această combinație între soluțiile inovatoare de o calitate dovedită în controlul buruienilor și cea mai amplă selecție din industrie de soluții genetice avansate pentru cultura de floarea soarelui”.

Sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea soarelui combină hibrizi toleranți, dezvoltați prin metode de ameliorare tradiționale de elită în domeniul genetic, cu erbicide personalizate, adaptate local. Atunci când acest sistem este combinat cu o administrare precisă și cu programe de calificare, acesta oferă un control al buruienilor pe întregul sezon și o toleranță superioară a recoltelor față de diverși factori de stres de mediu, precum și potențialul unui conținut mai mare de ulei și o productivitate ridicată.

„Colaborarea noastră cu Corteva Agriscience este un exemplu al angajamentului BASF pentru parteneriate inovatoare care permit un acces global mai bun pentru unul dintre cele mai eficiente tratamente împotriva buruienilor și pentru programele de gestionare a culturilor de floarea soarelui”, declară Jonathan Bryant, vice președinte Marketing Strategic Global, Semințe & Caracteristici, Erbicide, din cadrul Diviziei de soluții Agricole a BASF. „Suntem dedicați creării unor soluții viabile care să ofere cultivatorilor oportunități pentru a crește accesul și gradul de utilizare a unor tehnologii inovatoare pentru a crește productivitatea într-un mod sustenabil”.

Mărcile Corteva Agriscience™ pentru semințe, Pioneer® și Brevant™, dezvoltate cu sistemul de producție Clearfield Plus vor fi disponibile pentru cultivatorii de floarea soarelui la începutul sezonului actual de producție.

Nu au fost oferite detalii financiare privind acest acord.

Despre Divizia de Soluții Agricole BASF                                                       

Cu o creștere rapidă a populației, omenirea este din ce în ce mai dependentă de capacitatea noastră de a dezvolta și menține agricultura sustenabilă și mediul înconjurător sănătos. Prin colaborarea noastră cu fermieri, profesioniști în domeniul agricol, experți în controlul dăunătorilor și alții, este rolul nostru să facem acest lucru posibil. Acesta este motivul pentru care investim puternic în cercetare și în crearea unui portofoliu variat care include semințe și caracteristicile genetice ale acestora, protecția plantelor cu ajutorul unor soluții chimice și biologice, administrarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală. Cu echipe de experți în laboratoare, pe teren, la birou sau în producție, unim gândirea inovatoare cu acțiuni concrete pentru a crea idei care funcționează în lumea reală – pentru fermieri, societate și planetă. În 2017, divizia noastră a generat vânzări de 5,7 miliarde euro. Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canelele noastre de Social Media.

Despre Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Divizia combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic. Mai multe informații găsiți pe www.corteva.com.

Activitățile companiilor DuPont Crop Protection, DuPont Pioneer și Dow AgroSciences s-au reunit formând cea mai mare companie furnizoare de semințe și produse pentru protecția plantelor din întreaga lume -  Corteva Agriscience – Divizia de agricultură DowDuPont.

“Prioritățile companiei noastre sunt bine stabilite. În acest moment, în România, suntem compania lider de piața în furnizarea semințelor de porumb și floarea-soarelui, dar și la erbicidele pentru păioase. La rapiță ne situăm pe locul doi, o poziție cu care ne mândrim pentru că a fost obținută în doar câțiva ani și muncim în continuare pentru a obține și aici poziția de lider. Suntem în top atunci când este vorba de fungicidele pentru cultura păioaselor și tindem să fim cei mai buni și în acest sector. Pe lângă demersul de a fi cel mai important partener al fermierilor în ceea ce privește furnizarea de semințe și de produse pentru protecția plantelor, anunțăm faptul că suntem din ce în ce mai interesați cu ceea ce se întâmplă la nivelul agriculturii digitale. De aceea și în România compania va avea o activitate intensă în acest sens, pentru că și agricultorii români trebuie să dispună de toate mijloacele necesare pentru a obține producții care să confirme nivelul așteptărilor.” – Jean Ionescu, director general Corteva Agriscience, Divizia de agricultură DowDuPont.

În acest moment, la nivel mondial, tendințele merg către eficientizarea agriculturii, iar în acest lucru este posibil și datorită noilor tehnologii. Tocmai de aceea, compania noastră a semnat un parteneriat care îi permite să furnizeze imagini din satelit fermierilor din toată lumea, cu scopul de a-și spori productivitatea în propria fermă. Acest va fi posibil prin intermediul Granular, divizia de dezvoltare a programelor software, și Planet, o renumită companie de analiză a datelor din industria aerospațială.

 Acordul la nivel global prevede oferirea de soluții de software agricol pentru fermieri, prin integrarea zilnică a imaginilor din satelit furnizate de Planet, în software-ul de management al fermelor asigurat de Granular. Astfel, fermierii au la dispoziție instrumente avansate de analiză a datelor, care le permit și să gestioneze mai bine riscurile ce pot apărea în câmp să își crească productivitatea.

,,Planet dispune de cea mai mare rețea de sateliți din lume și îmbunătățește constant calitatea imaginilor furnizate și frecvența trimiterii acestora”, a declarat Sid Gorham - managerul și co-fondatorul Glanular. ,,Specialiștii noștri au creat instrumente de analiză ce transformă imaginile din satelit în date valoroase despre starea culturilor pe toată durata perioadei de vegetație, până la recoltare. Fermierii pot astfel accesa informațiile direct de pe propriul telefon, prin intermediul aplicației noastre, având la dispoziție informațiile furnizate de întreaga rețea de sateliți”, a mai adăugat acesta.

,,Imaginile furnizate zilnic de Planet vor juca un rol foarte important în munca revoluționară din agricultură, pe care echipa Granular o face. Având tot acest flux de informații la îndemână, fermierii vor avea suficiente date pentru a crește productivitatea și a asigura condițiile optime pentru culturile lor”, a precizat Will Marshall, managerul și co-fondatorul Planet.

Grație acestui software, fermierii vor avea o viziune de ansamblu în timp real asupra modului în care evoluează culturile, aceștia având posibilitatea să intervină mai rapid dacă întâmpină probleme pentru a putea îmbunătăți starea acestora, să nu aibă pierderi masive și în final să-și crească semnificativ productivitatea în fermă.

În urma fuziunii brandurilor Dow, DuPont și Pioneer, fermierii români vor interacționa cu o singură echipă de vânzări. Anunțul a fost făcut luni, 18 septembrie, la București chiar de președintele companiei DowDuPont, domnul Jim Collins, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu fermierii români.

Astfel, Country Manager va fi Jean Ionescu, iar Marketing Manager - Maria Cîrjă, două persoane cunoscute de agricultorii din toată țara.

Cosmin Ciobotaru a fost ales Sales Manager pentru divizia de semințe, în timp ce Iulia Nicola se va ocupa de divizia Crop Protection.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti