Până să intre în atenția pomiculturii moderne, dar mai ales a arhitecturii peisagere, cornul (Cornus mas) era cunoscut doar ca un arbust crescut natural în pădurile de foioase din zonele de deal și de munte sau chiar pe dealurile cu pământ mai puțin fertil. În schimb, bunicii și străbunicii noștri au găsit imediat utilitatea fructelor. Culese toamna, acestea erau puse la uscat, fiind consumate peste iarnă ca atare ori se foloseau în bucătărie pentru sosuri sau ciorbe. Mai târziu a fost obținută băutura denumită cornată, preparată din coarne fermentate cu zahăr și alcool, precum și dulceața din coarne, o delica­tesă pe care rar o putem găsi chiar și la târgurile de produse tradiționale.

Cornul este un arbust care atinge înălțimi cuprinse între 5 și 12 m. În varianta decorativă, sunt dirijați și ca arbuști cu talie mică. Prezintă o scoarță maro, crenguțe verzui, frunze opuse, ovoidale, flori galbene și fruct (drupă) roșu, alungit (2 cm), cu o sămânță de consistență tare în interior. Cornul înflorește primăvara foarte devreme, înainte de desfrunzire, iar fructele se coc la sfârșitul lunii august, până în septembrie-octombrie. În România este omologat un singur soi, respectiv, Bordo, descris ca având o înălțime de 3,2 m, fruct mare (2,7 grame) și un randament al pulpei de 47%.

În România cornul se cultivă doar experimental, specia neprezentând deocamdată interes comercial. Pentru consum, fructul este recoltat din flora spontană deoarece zona colinară abundă (încă!) în acest arbust. Dar a fost emisă de specialiștii din cercetare o tehnologie cadru de cultură care spune întâi de toate că arbustul, lipsit de pretenții față de sol, are avantajul de a se preta pe terenuri degradate, slab productive. În schimb, cornul este un mare iubitor de lumină, așa că necesită poziționarea pe pantele sudice, însorite. Plantarea se poate face toamna, în prima decadă a lunii noiembrie, sau primăvara foarte devreme, la distanțe de 4 m între rânduri și 3 m între plante pe rând, administrându-se 5 kg de mraniță, 40 g de superfosfat și 30 g de sare potasică la fiecare exemplar (groapă). Pomul se poate conduce sub formă de tufă, cu trunchi înalt sau pitic. Tăierile de formare încep imediat după plantare. Pentru trunchi înalt se alege o tulpină dreaptă, de pe care se înlătură creșterile laterale. În primul an se suprimă toți drajonii de la baza plantei, iar pe ax se opresc doar câțiva lăstari, care se scurtează până la 70 cm. În al doilea an se proiectează coroana din lăstarii care au crescut peste 1 m, alegându-se în acest sens 2-3 ramuri + axul pentru schelet. Următorul an se limitează axul la 40-50 cm, iar ramurile se suprimă la1/3 din lungimea lor, alegându-se apoi alt set de 4-5 ramuri de ordinul I, care să îmbrace coroana. Ca tăieri de rodire, acestea intervin târziu și sunt ușor de realizat dat fiind faptul că arbustul diferențiază mugurii de rod din timp. Recoltarea se efectuează eșalonat, începând cu luna august, manual sau prin scuturarea pe prelate, estimându-se producții de 6-7 tone/ha.

Maria BOGDAN

Cornul sau Cornus mas, cum este cunoscut de specialiști, este un arbust întâlnit în România în special în pădurile de foioase sau în parcuri, însă deocamdată nu și în culturi, cu toate că din coarne se obțin produse apreciate încă de acum câțiva ani. Care este specificul cornului, cum poate fi plantat, dar și cum pot fi consumate fructele ne-a explicat domnul Marin Constantin, producător și distribuitor de material săditor din localitatea Dârza, județul Giurgiu.

Proveniență și specific

Cornul este un arbust deosebit prin inflorescență și este nativ din sudul Europei și sud vestul Asiei. Înflorește înainte să înfrunzească. Are frunzele de formă ovoidală, iar florile sunt galbene, au câte 4 petale și sunt grupate câte 10-15 în buchete. „Înflorirea la corn are loc la sfârșitul lunii februarie, sunt adesea cazuri în care este zăpadă pe plantă și totuși înflorește. De aceea noi îl vedem foarte des în parcurile din orașe“, a ținut să ne precizeze interlocutorul nostru.

Fructele, denumite coarne, sunt roșii și au lungimea de aproximativ 2 cm și diametrul de 1,5 cm. Acestea se coc la sfârșitul verii, iar gustul se aseamănă cu vișinele și merișoarele, sunt foarte cărnoase și au un singur sâmbure. „Fructele sunt deosebite. Se pot face din ele dulcețuri, siropuri și chiar lichioruri. Mulți le folosesc în bucătărie la sosuri, iar gospodinele îl apreciază pentru că dulceața sau compotul de coarne, fiind o specialitate, pot deveni automat vedeta din cămară“, a mai punctat Marin Constantin.

De-a lungul vremii, coarnele au fost consumate în diferite moduri, inclusiv ca medicament datorită cantității mari de vitamina C, calciu și potasiu, recomandate în cazul răcelii și gripei. În țările mediteraneene, dar și în România, coarnele sunt amestecate cu alcool și se obțin băuturi tradiționale. La noi, cel mai cunoscut produs este cornata, un lichior obținut din coarne, miere și alcool, dar există și vin de coarne, la fel de apreciat, dar care se regăsește la nivel gospodăresc deocamdată. Fructele sunt foarte căutate, în special în Europa, la noi în țară încă nu există culturi, ci sunt cultivate la nivel de test.

Soluția pentru valorificarea solurilor sărăcăcioase

Întrebat dacă această plantă ar putea fi o soluție pentru diversificarea pomiculturii românești, Marin Constantin a precizat faptul că reprezintă una dintre soluțiile optime pentru valorificarea solurilor mai puțin productive și asta mai ales datorită faptului că nu este o plantă care să necesite îngrijiri speciale. „Este un arbust care poate fi condus și ca arbore, dar în cultură se lasă ca arbust mediu, coroana acestuia variind între 2 și 5 m. Se recomandă ca plantarea să se facă la 5-6 m între plante. La noi există câteva soiuri, cele mai cunoscute sunt Pitești și Târgu Jiu 1. Noi l-am descoperit de curând, de aceea l-am importat din Bulgaria, dar începem să îl producem pentru că este păcat să nu îl valorificăm. Spun asta pentru că nu necesită întreținere specială, noi facem stropirile clasice cu zeamă bordeleză, ulei horticol, și apoi din 3 în 3 săptămâni aplicăm fungicide și insecticide“, a completat acesta.

corn floare

În ceea ce privește tăierile, ne-a precizat faptul că nu necesită foarte multe lucrări, deoarece este un arbust foarte stufos și nu permite multe tăieri. De aceea se recomandă doar înlăturarea crengilor uscate sau bolnave, în rest trebuie să fie lăsat să se dezvolte cum vrea el și acesta nu este un lucru rău, pentru că, cu cât este mai des, cu atât este mai frumos.

Tot de la domnul Constantin am aflat faptul că cei care îi vizitează standul la diverse târguri sau cei care merg la pepiniera din Dârza sunt interesați de corn pentru că îl cunoșteau încă din copilărie, dar nu s-au gândit să îl valorifice. Un alt atu al plantei este faptul că este trecut în rândul fructelor de pădure, asta pentru că la noi se regăsește cu precădere în flora spontană de deal și de munte, iar în ultimii ani cerința de astfel de fructe este în creștere.

Larissa SOFRON

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti