Panifcom a împlinit 100 de ani de tradiție
De curând, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din Iași, a sărbătorit un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. Centenarul a fost marcat cu un eveniment ce poartă semnătura „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani“. Timp de două zile, pe 13 și 14 iunie, am parcus „Drumul Pâinii“, un traseu al afacerii integrate, care a cuprins patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație, la care am găsit tineri specialiști dedicați domeniilor de activitate.
Fabrica de Pâine din Iași
Drumul Pâinii la Panifcom Iași a deschis porțile fabricii de pâine românească, sfântă și gustoasă. Astfel, am avut ocazia să vizităm fabrica de pâine, cu o capacitate de 10.000 de pâini/oră și cu maia obținută chiar în fabrică. Așadar, rețetă curată. Gazda turului nostru a fost inginerul tehnolog George Marele.
„Domeniul meu de activitate este fabricarea produselor de panificație și franzelărie. Lucrez ca inginer de aproximativ 6 ani de zile, fiind absolvent al Facultății de Agricultură, specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, promoția 2017. După finalizarea studiilor am urmat calea brutăriei artizanale, după care am urmat calea de zonă industrială, de prelucrare industrială a acestor tehnologii. Liniile noastre tehnologice sunt la funcționare continuă și complet automatizate. Eu mă ocup pe partea de funcționare a utilajelor și pe partea de rețete și de monitorizarea întregului proces, începând din zona de recepție până în zona de livrare către depozitare a produselor finite. Ca inginer tehnolog trebuie să ai o capabilitate foarte bună de a lua decizii rapide pentru că te întâlnești zilnic cu noi provocări. Lucrul cu oamenii este deosebit, trebuie în primul rând să fii un organizator foarte bun și un lider, să știi să îți coordonezi echipa, practic fără o echipă foarte bună nu am avea reușită. Coordonez pe un schimb undeva la 40 de oameni. Avem o capacitate de producție de 30 de tone la 24 de ore. Recomand domeniul de industrie alimentară, dar cu un mare DAR, pentru cei pasionați, deoarece necesită mari sacrificii, fiind nevoie de timp îndelungat petrecut în cadrul producției. Practic, nu poți să faci producție într-un birou, producția se face în teren împreună cu oamenii“, specifică inginerul tehnolog al fabricii de pâine, George Marele.
Ferma zootehnică de la Vlădeni
Popasul la Grupul de firme Panifcom a continuat la ferma zootehnică model din satul Broșteni, comuna Vlădeni, județul Iași, unde fondatorul grupului deține astăzi 2.000 de capete de vaci Holstein de cea mai bună genetică, dintre care 850 vaci la muls. Aici am întâlnit-o pe Simona Florea, absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din Iași, promoția 2008.
„Am 16 ani de activitate cu vaca intensiv, iar la ferma Panifcom de la Vlădeni lucrez de 11 ani. În momentul de față sunt liderul echipei de medici veterinari, eu conduc activitatea pe partea de prevenție și tratament, inclusiv managementul efectivului. Probabil, lucrul cu vaca devine un drog, odată ce ai început să lucrezi nu poți să te desparți de ea și probabil și rezultatele muncii, nu neapărat a mea personală, ci echipa m-a făcut să nu renunț pentru că nu poți să lași în urmă niște rezultate excepționale. Domeniul l-am ales din întâmplare, a fost primul job care mi s-a oferit și a fost probabil dragoste la prima vedere. Am lucrat și cu vaca de carne la început; am lucrat cinci ani într-o fermă în care jumătate de efectiv era de carne, jumătate era de lapte, dar probabil am avut o afinitate mare pentru vaca de lapte. Avem un efectiv de aproximativ 2.000 de capete, rasa Holstein exclusiv. Ferma este una foarte tehnologizată, toate aspectele fiind puse la punct până la ultimul detaliu. Laptele este primul aliment pe care îl consumăm de când ne naștem și, din punctul meu de vedere, e alimentul de bază. De aceea este important să furnizăm populației un lapte de calitate de la animale foarte sănătoase. Mie personal munca în fermă îmi dă satisfacție“, punctează medicul veterinar al fermei Simona Florea.
Moara de la Todireni
„Pe drumul pâinii la Grupul de firme Panifcom, 100 de ani de existență, punct de interes a fost și moara din comuna Todireni, județul Botoșani. Aceasta are o capacitate de producție de 100 tone/zi, este complet automatizată, produce mai multe tipuri de faină, iar aproximativ 95% din producția morii are destinația Panifcom Iași, restul de 5% din cantitatea de faină obținută la moară fiind livrată către producători locali care dețin brutării artizanale“, ne specifică Andreea Maria Guraliuc, absolventă a Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare USV Iași, specializarea Controlul și expertiza produselor alimentare, una dintre gazdele noastre, de la moara din comuna Todireni, județul Botoșani.
„Activez ca inginer laborant în cadrul firmei Panifcom, la moară din localitatea Todireni, județul Botoșani. Lucrez de 11 luni; pe 10 iulie se împlinește 1 an de când am început și efectuez analize la făina de grâu, respectiv conținutul de gluten, umiditatea, alfa amilaza. Recomand acest domeniu deoarece industria alimentară este nemuritoare, întotdeauna avem nevoie de hrană“, încheie inginerul pe industrie alimentară Andreea Maria Guraliuc.
Cu ultimul punct de vizitare bifat, cel mai așteptat eveniment ce poartă semnătura „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 ani“, s-a încheiat.
La Centenar, în călătoria noastră de 2 zile pe „Drumul pâinii“, unitatea ieșeană Panifcom și-a deschis porțile în care astăzi aproape 250 de salariați își câștigă pâinea cea de toate zilele.
Beatrice Alexandra MODIGA
REPORTAJ VIDEO
panificatie, industria de morarit, Vladeni, PANIFCOM, fabrica de paine, Todireni
- Articol precedent: Auditul de Carbon si Analizele de sol, două unelte importante în agricultură
- Articolul următor: Tehnologii noi oferite de Syngenta la Grupul de firme Domeniile Lungu