Recomandări pentru pregătirea şi desfăşurarea campaniei de fătări la specia ovină

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de   desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte. De asemenea se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum și o creștere numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie și uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime și să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

• Identificarea şi înregistrarea în Baza Națională de Date a ovinelor din exploatație şi a mieilor nou-născuți.
• Adăpostirea ovinelor în spații corespunzătoare speciei și categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea și normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (așternut curat, spații dezinfectate şi văruite, microclimat).
• Compartimentarea adăpostului în funcție de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
• Suprafața totală de adăpostire pentru toate animalele și dimensiunea grupului se determină în funcție de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mișcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafața minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
• Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilație naturală.
• Menținerea în stare de igienă și funcționare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire și de ventilație.
• Ovinelor care nu sunt ținute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecția necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
• Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiții igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
• Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan și să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
• Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse înghețului și evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) înghețate care pot provoca avorturi sau alte afecțiuni grave.
• Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puțin primele opt săptămâni de viață. Se recomandă ca, la sfârșitul primei săptămâni de viață, mieii să aibă acces treptat, până la înțărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreție.
• Administrarea la miei, în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
• Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenție specială la aspectul corporal în ansamblu, la mișcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, precum și la existența unor diverse răni sau plăgi și starea ongloanelor.
• Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de așternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
• Ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu așternut uscat și confortabil, și să fie consultate de un medic veterinar.
• Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric și al cunoștințelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere și tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociațiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar, pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu