Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Picături din călimara portului antic, Jaffa

Picături din călimara portului antic, Jaffa
Distribuie:   

Briza Mării Mediterane aduce cu sine istoria portului antic Jaffa din partea sudică a Tel Aviv-Yafo, orașul ce a luat naștere în jurul anilor 1800 î.Hr. și care, după cum spune legenda, are denumirea de la unul dintre fiii lui Noe, Yafet. Cucerită de arabi, otomani, prinsă în mijlocul primei cruciade, devastată de ciuma bubonică, dar și de Marea Revoltă Palestiniană, Jaffa și-a găsit liniștea când a avut loc unificarea cu Tel Avivul, în anul 1950.

Biserica Sf. Petru

Dedicată Sf. Petru, Biserica Sf. Petru face parte din Tel Aviv-Yafo și este lăcaș de cult franciscan romano-catolic; a fost înființată în anul 1654 și construită în stil baroc pe locul unei cetăți cruciate din secolul al XIII-lea. Denumirea bisericii amintește despre vizita Sf. Petru la Jaffa. Picturile de pe pereți vorbesc despre momentele din viața apostolilor Petru și Pavel, iar frescele albastre ca cerul și galbene ca lămâia crudă fac din decorul interior al tavanului o adevărată capodoperă. Se pare că aici, prin anii 1800, se afla mormântul lui Tabitha, ornamentat cu mozaicuri bizantine din sec. al V. Femeia, menționată în Noul Testament, a fost înviată din morți de Sf. Petru.

Piața de Vechituri

Coșuri făcute din paie, mărgele, șaluri, suveniruri de toate felurile așteaptă pentru a fi cumpărate de pe tarabele din Piața de Vechituri (Shuk Hapishpishim în limba ebraică), un loc din portul antic, ce este căutat de călători și nu numai. Cu puțin noroc poți găsi chiar un lucru valoros la un preț bun, fiindcă negocierea este la loc de cinste printre tarabele pline de acareturi, obiecte lucrate manual și unicate, cu o vechime de mulți ani.

Turnul cu Ceas

În piața centrală din Jaffa nu poate fi neobservat Turnul cu Ceas, ridicat în anul 1906 pentru a se manifesta sărbătoarea de 25 de ani a sultanului otoman Abdul Hamid al II-lea. Pur și simplu grandoarea ceasului, construit din blocuri de calcar, te face să te oprești în fața lui pentru a-l admira. Ceasul este parte din cele șapte turnuri cu ceas ce au fost ridicate în perioada erei otomane.

Parcul Abrasha

Situat între strada Segev și strada Yefet, ca o oază de relaxare, așa te întâmpină frumosul Parc Abrasha, ale cărui ruine te plimbă prin timpurile apuse; grădinile atent păstrate, cu multă verdeață și poteci cochete te poartă către minunatele puncte de belvedere înspre faimoasa Mare Mediterană și, binențeles, frumosul Tel Aviv. Au fost descoperite aici ziduri ce datează din sec. XVIII î.Hr., dar și o poartă cu denumirea faraonului Ramses al II-lea (dinastia a XIX-a a Egiptului, Noul Regat). Mi-am pus în gând o dorință, căci așa este obiceiul, când pașii ajung să străbată Podul din lemn al dorințelor din apropierea străzii Segev.

Marea Moschee (Mahmoudiya)

Mascată la exterior de magazinele ce se află de jur-împrejur, Moscheea Mahmoudiya păstrează parfumul roman ce este emanat prin coloanele refolosite din Cezareea și Ashkelon. Cu mai multe curți și grădini, porți și clădiri impunătoare, fântâni ornamentale, moscheea este cel mai de seamă lăcaș de cult musulman din Jaffa, fiind inițial construit la îndemnul guvernatorului Sheikh Muhammad al Khalili în anii 1700; aport la clădire au mai adus și guvernatorii Sulayman Pasha și Muhammad Abu-Nabbut prin adiția sălilor de rugăciune, minaretului, cupolelor și a curții principale. „Poarta guvernatorilor“ este vizibilă din piața turnului cu ceas și reprezintă zona de acces prioritară ce amintește de Suleiman Magnificul, cel ce a pus bazele proiectului în sec. al XVII-lea. Domul moscheii te farmecă pur și simplu la întâlnirea cu privirea, amestecul de culori galbene, roz, albastre, verzi, se împletesc perfect printre figuri geometrice amețitoare.

Portul Jaffa

Fost port pentru vase comerciale, Portul din Jaffa este amintit în Biblia ebraică mai exact în Cartea lui Iona, dar și în lucrările lui Flavius Josephus, cel ce a scris „Războiul evreiesc“. Cu o activitate de peste șapte mii de ani, portul este acum perfect pentru bărcile de pescuit și agrement, îmbrățișate permanent de stâncile proeminente și acompaniate de forfota oamenilor veniți la restaurantele și cafenelele din apropierea sa.

Muzeul Ilana Goor

Povestea Muzeului Ilana Goor a început prin anii 1700, atunci când locul de aici a fost utilizat ca fabrică de săpun, ulterior un han unde pelerinii poposeau pentru a se feri de tâlhari în drumul lor către Ierusalim, apoi sinagogă. În anul 1995, artista Ilana Goor, cunoscută pentru sculpturile ei din bronz, bijuterii și mobilier, a creat Muzeul de Artă ce-i poartă numele, unde și-a expus colecțiile de artă, picturi, antichități și tot ce a colecționat de-a lungul drumețiilor prin lumea întreagă.

Promenada Homat Hayam de pe malul apei din Jaffa este locul ce s-a lipit acum de inima mea, căci multe simțuri ai aici, când te întâlnești cu aerul boem prin care se adună, ca-ntr-o călimară, picături de istorie amestecată cu trăiri din vremuri apuse, dar și de acum. Tind să mă îmbăt cu gândul că voi mai apuca într-o zi să surprind apusul și să ating priveliștea clădirilor din piatră, să adulmec momente de neuitat, din preafrumosul port cel las în urmă, Jaffa.

Aurora GRIGORE

FOTO

turism, Jaffa, Mahmoudiya, Muzeul Ilana Goor, Biserica Sf Petru, Parcul Abrasha

Alte articole:

Paris, chipul șoaptelor iubirii de basm (I)

Cordoba, orașul unde fluturii zboară printre umbre maure (II)

Cordoba, orașul unde fluturii zboară printre umbre maure (I)

Printre ruinele orașului renăscut din nisip, Jerash (I)