România, o țară de izbeliște?

Cu o istorie atât de lungă, dar cu un prezent atât de controversat, ajungem să ne întrebăm dacă mai merită efortul de a continua ceea ce strămoșii ne-au lăsat.

Foarte mulți, din păcate, spun că nu, dar în acelasi timp sunt și câțiva răzleți, mai tineri de regulă, care chiar și în al doisprezecelea ceas mai văd o speranță, o șansă, acea vestită luminiță de la capătul tunelului.

Poate, cu implicarea tuturor, acei oameni ar putea schimba cursul lucrurilor, întorcându-le la 180 de grade și putând astfel face să se ivească binele și frumosul în tot ceea ce ne înconjoară.

Trebuie să înțelegem, chiar și cu amar în suflet, că ceea ce noi avem, alții nu au, ce simțim noi, alții nu simt, iar ce gândim noi, alții nici nu visează. Clădiri așa frumoase, grandioase ca cele din Oradea, Brașov sau București, Craiova, Cluj ori Iași nu se mai găsesc nicăieri în lume, iar veșmintele și tradițiile dăinuiesc de mii de ani.

Cei care și-au adus cu adevărat contribuția, determinând aceste dezvoltări au fost țăranii, reprezentați de păstori, fermieri, dascăli... Deși au pus bazele dezvoltării noastre ca nații, astăzi îi denigrăm, uitând că fără ei noi nici nu am fi existat.

În prezent, specialiștii spun că cele mai mari bogății ale noastre sunt resursele naturale și bogata literatură, care ne ajută mult la redescoperirea adevăratei identități.

Subjugată și pusă mai mereu la masa negocierilor, istoria țării noastre a fost preschimbată după cum au vrut alții, având multe perspective de interpretare. Astfel că planul dușmanului pe care mulți îl confirmă a avut și are ca scop ruperea de vechile obiceiuri și limbaje pentru a fi ușor de manipulat, iar dintr-o putere balcanică vom ajunge la mâna unor popoare debusolate sau fără perspective. O țară de izbeliște, cum auzim adesea spunându-se.

Ne întrebăm de multe ori de unde se trage ura aceasta pe care mai toate popoarele europene și nu numai o au față de noi. Ei bine, deși pacifiști și puțini naivi în perioade de răscruce, am descoperit că „Ei“ nu pe noi ne vor, ci pământul pe care stăm. Bogat în toate cele, dorința grandomană a multora de a-și umple buzunarele cât cuprinde duce la dezechilibre politice și economice în societatea cu pricina.

Mulți sociologi spun că acum, cât mai suntem mulți în țară, să mai stopăm din ororile parcă nevăzute, făcute la adresa ROMÂNIEI. Atât de simplu le e unora să plece cu lemn sau cisterne de perol din acest „paradis al resurselor“ încât nici nu trebuie cucerit fizic de o anumita entitate, politică ori economică.

În final, ajungând la tema propusă de titlu „România, o țară de izbeliște?“ pot spune că nu deoarece, cât există potențial și resursă umană, se pot face lucruri minunate care să scoată la suprafață adevărata valoare.

Pentru a mai putea face ceva trebuie să ne dăm seama că noțiunea timpului există și trebuie folosită cu mult tact, iar fiecare dintre noi este important pentru ca inima acestei țări să înceapă a bate din nou neîncetat și armonios.

Alex OPREA-BANU (15 ani)