update 1 Feb 2023

Cel mai scump condiment se cultivă în județul Iași. Șofranul, aurul roșu al gastronomiei

Iată o sugestie de business în domeniul agriculturii la care, poate, nu te-ai gândit: cultura de șofran, cel mai scump condiment din lume, al cărui preț variază între 8.000 și 13.000 euro pe kilogram. Datorită acestui fapt poartă numele de „aurul roșu al gastronomiei“, fiind vedeta marilor restaurante. Irina și Marius Acatrinei, ieșenii care se ocupă de plantație, cultivă pe o suprafață de 600 de metri pătrați 15.000 de bulbi de Crocus sativus, începând cu vara lui 2021.

Pe un teren din Târgu Frumos, județul Iași, șofranul este recoltat cu mare atenție. Cei care s-au încumetat să cultive „aurul roșu“ sunt doi tineri, soț și soție, Irina și Marius Acatrinei, care au muncit în Irlanda, dar au revenit acasă și au devenit agricultori. Pentru că pasiunea Irinei sunt florile, tânăra a decis să înființeze plantații cu șofran, lavandă și trandafiri.

„Împreună cu soțul meu Marius, am hotărât să ne întoarcem în țară, fiind plecați de peste 9 ani în Irlanda și să punem bazele unei noi afaceri pentru a putea rămâne în România. Amândoi suntem născuți în orașul Târgu Frumos, județul Iași, avem doi copii sub 5 ani și practic ei au fost inspirația noastră pentru tot ce facem astăzi. Eu sunt o iubitoare de flori, natură și tot ce înseamnă agricultură. Iubind florile, am zis să fac ceva din asta, să mă testez în primul rând pe mine, așa că am început cu flori de șofran, lavandă și trandafiri de dulceață. Astfel, am trecut la treabă, iar culturile noastre le-am înființat din vara până în toamna anului 2021, unde la sfârșit lunii noiembrie am cules prima recoltă de șofran“, ne mărturisește ieșeanca.

Culesul se face manual

În această perioadă, florile de șofran, care seamănă cu brândușele de toamnă, au colorat câmpurile în violet. Din ele se va extrage acest condiment rar și extrem de prețios, specifică Irina. „Mergem pe anul doi și acum, în această perioadă, suntem în plin sezon de cules șofran, avem 6 zile de când oficial culegem florile, una câte una, manual toate deoarece nu se poate altă metodă. Florile sunt mici și delicate, de culoare mov, înrudite cu cunoscutele brândușe de la noi, ce înfloresc primăvara, însă mulți au tendința să le încurce deoarece seamănă foarte mult între ele. Șofranul are denumirea Crocus sativus, este comestibil și are acele stamine roșii, spre deosebire de brândușa cu denumirea Crocus vernus, care este pentru decor și chiar toxică, dacă decideți să o consumați.“

În general, de la o floare de șofran se recoltează 0,006 grame, deci e nevoie de multe pentru câteva grame. Practic, pentru un kilogram e nevoie de 450.000 de fire, iar pentru a atinge acest număr de fire e nevoie de 150.000 de flori de șofran. Culesul este manual pentru că nu există utilaje speciale pentru această activitate. Este nevoie de circa 40 de ore de muncă pentru a strânge 1 kg de flori de șofran; în ceea ce privește bulbii, situația este mult mai delicată, mai spune tânăra cultivatoare.

„În prezent, suprafața pe care o cultivăm este de 600 mp. Chiar dacă pare puțin la prima vedere, aici au intrat materie primă în jur de 15.000 de bulbi de calibrul 10+. Bulbii șofranului se clasifică pe mărimi; mici, mari, mijlocii, având un rol în procentajul de înflorire și automat de producție. Supravegheată și îngrijită corespunzător, cultura, poate fi darnică, dar și dură, necesitând un teren bine pregătit și fertilizat, cu un drenaj bun, deoarece bulbii nu sunt iubitori de umezeală, umbră sau teren mlăștinos și pentru rezultate bune trebuie ținut fără buruiană, deci e necesar un teren curat, aerisit, bine însorit“, mai spune producătoarea.

Producție în grame...

Producția pe care o obține familia din Iași nu este una considerată în kilograme, cum poate toți cred, ci, mai bine zis, în grame deoarece condimentul este relativ foarte ușor. „După recoltarea florilor se ia floare cu floare și se scoate stamina roșie, pe care o punem într-un dezhidrator special pentru condimente și așteptăm până se usucă complet, undeva la 75-80% din greutatea sa se pierde, apoi conținutul îl punem sigilat într-un borcan de sticlă, unde se lasă la macerat, la loc ferit de soare, timp de o lună. După acest interval el se poate consuma în mâncare, siropuri, cocktailuri, băuturi alcoolice, ceaiuri. Gramajul ideal ar fi doar 3 fire pentru o singură porție. Deși pare puțin, el este foarte aromat, iar mai mult adăugat poate da un gust amărui preparatelor. M-ar bucura ca oamenii să știe mai mult despre șofran și câte beneficii și proprietăți aduce acesta în organismul nostru“, încheie Acatrinei Irina.

Șofran – cum se cultivă?

Cultivarea șofranului nu diferă cu nimic față de cea specifică altor culturi, însă pentru obținerea celor mai bune rezultate, respectarea anumitor reguli este esențială în acest sens. Nu uita, calitatea condimentului este cea care dictează prețul de vânzare a acestuia. Pentru a cultiva șofran, în primul rând ai nevoie de bulbi de Crocus sativus și de o porțiune de teren cu sol argilos sau silicos. Foarte importante sunt și condițiile climatice specifice zonei alese; șofranul este o plantă iubitoare de căldură, căreia nu-i priește răcoarea și umiditatea excesivă care pot cauza fenomenul de putrezire a bulbilor. În schimb, trebuie să acorzi o atenție deosebită irigării, iar în cazul în care traversăm perioade mai secetoase, să asiguri culturii necesarul de apă. În solul argilos sau silicos se sapă mici șanțuri la o adâncime de 10 cm. Între rânduri trebuie să existe 15 cm, în timp ce distanța între bulbi e necesar să fie una relativ mare. De asemenea, înainte de săparea rândurilor asigură-te că solul este umed; în acest fel rădăcinile se vor prinde mai repede și mai bine. Cea mai bună perioadă de plantare a bulbilor este toamna, mai exact jumătatea lunii august, sfârșitul lui septembrie. Florile înfloresc o singură dată pe an și doar pentru scurt timp (aproximativ 2 săptămâni), culegerea acestora fiind realizată în perioada cuprinsă între jumătatea lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Întrucât sunt firave și se ofilesc repede, se culeg înainte de răsărit, la primele ore ale dimineții.

Beatrice Alexandra MODIGA