Șansa satului românesc
Nu o dată am auzit de occidentali, și nu numai, fermecați pur și simplu de plaiurile noastre mioritice. „Iubesc arhaismul de la voi, din satele voastre“, îmi spunea la un moment dat un britanic rătăcit pe străzile Brașovului și pe care m-am oferit să-l îndrum. Dar, cel puțin în ultimii zece ani, au început să se întâmple lucruri… Partea bună e că, tot mai muți orășeni – și vorbim aici de un număr de ordinul sutelor de mii – au ales să se mute la sat. Sătui de viața de oraș, au făcut un pas esențial „pentru sănătatea și fericirea lor și a familiilor lor“, după cum chiar ei declară. Partea proastă este că unele sate românești, și se pare că din ce în ce mai multe, sunt pe cale de dispariție. Am văzut recent un documentar în care era prezentat un astfel de sat. Abandonat cu totul… Zero locuitori… Partea și mai proastă e că nu dispar doar satele, ci și tradiția… Tradiția dispare încet, dar sigur, din memoria celor care l-au trăit şi l-au făcut… Și foarte mult din ceea ce a fost satul românesc mai poate fi găsit doar în cărţi sau reviste. Din păcate, în ultimii zece ani toate semnele arată că satul românesc e pe cale de dispariţie, cel puţin în forma în care s-a consacrat şi în care a fost cunoscut până de curând. „A dispărut portul, dispar tradiţiile, s-au năruit casele vechi, se răresc animalele din curți şi dispar şi oamenii. Ţăranii. Mai rămân doar locurile, dacă nu sunt prinse şi ele în reorganizări administrative, comasări, fuziuni şi alte asemenea. Oricum, rămân locuri cu altă faţă. Cu Internet şi canale TV din toată lumea. Cu străzi asfaltate. Cu fabrici şi cu toată modernitatea pe care o poţi găsi şi la oraş. Un sat în satul global“, după cum bine spunea cineva pe un blog acum câțiva ani.
Într-un sondaj realizat acum mai bine de 10 ani într-o zonă rurală, sondaj ce viza satul și locuitorii săi, se arăta că „Mediul natural este principalul element de mândrie, mediul nealterat, considerat de oameni ca un adevărat paradis terestru. Unul dintre subiecții noștri a sintetizat cel mai bine când, în loc de răspuns elaborat, a enumerat patru elemente: liniștea, aerul, oamenii, păsările. Aerul curat este elementul care apare cel mai des, un fel de metaforă pentru izolarea de lume și lipsa de falsificare a mediului sau a obiceiurilor, condiții în care satul a viețuit timp de vreo șapte secole. Motivul al doilea, menționat sub diferite expresii, este dat de personalitățile pe care satul le-a dat României, intelectuali pe care îi menționează ca argument competitiv în simbolica luptă cu vecinii care trăiesc în aceleași condiții geografice. Ei vorbesc despre «oamenii care ne reprezintă mai departe» ca fiind mărturia cea mai serioasă că satul este unul de oameni vrednici și deștepți.“
Concluzie… Dacă mersul civilizației s-ar fi păstrat cum ar fi fost până acum doi ani, și mă refer aici la începerea pandemiei, cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, satul românesc tradițional ar fi dispărut reapărând sub forma „satelor“ occidentale – un fel de „orășele civilizate“… Numai că, cu toții observăm că ceva se întâmplă. Paradigma vechii societăți nu mai e valabilă, capitalismul de „rit vechi“ e cam mort. Acum satul românesc are șansa de a renaște… Și de a coabita fără probleme chiar și cu noile tehnologii, dar cu tradiția renăscută, reînnoită…
Ion BOGDAN
