Chimia, pesticidele dăunează biodiversității? (I)

Este o întrebare bună. De fapt, pesticidele ucid. Sunt chiar făcute și folosite pentru a ucide. Etimologic, pesticid înseamnă ucigaș de ciumă. Dăunătorii sunt dăunători de cultură și buruieni, fiind părțile biodiversității de care un fermier trebuie să scape pentru a produce o cultură utilizabilă.

Dacă luăm exemplul buruienilor, fermierul de altădată avea doar trei modalități de a-și proteja recoltele de invazia buruienilor care îi concurau recoltele și îi limitau producția.

Prima pârghie a fost să împiedice aceeași specie de buruieni să se înmulțească exponențial și să preia un întreg câmp de-a lungul anilor. A folosit rotația culturilor, ceea ce înseamnă succesiunea diferitelor culturi în același câmp. Fermierii de astăzi îl mai folosesc pentru mulți dintre ei. De exemplu, rapiță urmată de grâu, urmată de orz.

Pentru Agricultura Conservativă a Solului (ACS) și Agricultura Biologică (AB), rotația este chiar una dintre pârghiile esențiale ale acțiunii. Este unul dintre cei trei piloni ai ACS. O rotație convențională de rapiță, grâu, orz este insuficientă deoarece buruienile sunt aproape aceleași în aceste trei culturi. În ACS, vom căuta mai degrabă să alternăm culturile de iarnă (grâu, rapiță) și de primăvară (porumb, floarea-soarelui) și culturile monocotiledonate (grâu, porumb, sorg) și culturile dicotiledonate (rapiță, soia, floarea-soarelui), care au buruieni diferite. Într-un fel, buruienile sunt făcute să „se piardă“ mai degrabă decât să se adapteze la culturi. Leguminoasele (mazăre, soia, trifoi, lucernă etc.) sunt bine-venite pentru a îmbogăți diversitatea speciilor cultivate. Și, de asemenea, să furnizeze azot gratuit captat din aer, lucru făcut doar de această familie de plante.

Aceste metode preventive sunt folosite și în agricultura ecologică. Se poate observa că fermierii cu cele mai bune rezultate datorită expertizei lor în rotații și culturi de acoperire în ACS sunt, de asemenea, cei mai buni în agricultura ecologică. Cunoaștem fermieri care fac ambele sisteme împărțind în două părți fermele lor.

În ACS este posibil să mergem mult mai departe în ceea ce privește ingineria culturilor și a acoperirii și performanța acesteia în gestionarea buruienilor deoarece absența solului gol lasă mai puțin spațiu pentru ca buruienile să se instaleze.

A doua pârghie folosită de toți fermierii încă de la început a fost smulgerea manuală sau prășirea buruienilor. În prezent, este încă utilizată pe scară largă de 80% dintre fermierii din lume, cei care practică agricultura de subzistență pe suprafețe mici, hrănindu-și familiile și vecinii. Limita muncii manuale este dată de natura sa anevoioasă și eficiența sa scăzută asupra buruienilor.

Lucrarea mecanică a solului ca a treia pârghie, arat, grăpat sau utilizarea oricărei unelte care mobilizează solul, cu sau fără întoarcere, cu dublu efect de defrișare a vegetației înainte de însămânțarea culturii și de afânare a solului, știut fiind faptul că o sămânță are nevoie de pământ afânat să germineze și apoi să se rădăcineze.

Acest ultim punct face parte dintr-o mitologie adânc înrădăcinată în memoria fermierilor, doar că peste două sute de milioane de hectare de teren se însămânțează direct (fără nicio lucrare a solului), ceea ce dovedește contrariul.

Cel mai recent instrument de control al buruienilor care a apărut este reprezentat de chimia erbicidelor.

După ultimul război mondial, dezvoltarea erbicidelor a făcut posibilă limitarea sau eliminarea plivirii manuale sau mecanice și reducerea dramatică a populațiilor de buruieni și a pierderilor de recolte.

În anii 1970, apariția glifosatului a făcut posibilă limitarea și chiar eliminarea lucrărilor mecanice pentru a putea semăna. Apoi au apărut mai întâi tehnica semănatului direct fără nicio lucrare a solului și tehnici simplificate de cultivare, apoi sistemele de ACS cu acoperirea solului și rotația culturilor.

Există o limită tehnică pe care niciun sistem agricol nu este capabil să o depășească fără glifosat: buruienile perene care se reproduc prin rizomi nu sunt foarte sensibile la rotații. Când încep să se instaleze, nici rotațiile și nici prelucrarea solului nu le pot limita înmulțirea. Lucrarea solului, dimpotrivă, fragmentează rizomii, producând cantități de butași și accelerând exponențial invazia buruienilor perene.

Înainte de apariția glifosatului, lansat în Franța în 1975 sub denumirea de Roundup, pirul era prezent în culturile de cereale și în podgorii, fiind buruieni indestructibile. După recoltare, fermierii petreceau zile întregi săpând rizomii cu unelte în formă de gheare curbate, lăsându-i să se usuce și arzându-i. Unii rizomi pot avea o lungime de zece metri, ceea ce arată importanța glifosatului care a dus la ușurarea muncii fermierilor și la cheltuieli mai mici pe unitatea de suprafață.

Cert este că glifosatul aproape a eradicat aceste buruieni perene din țările dezvoltate deoarece pe parcelele cultivate nu mai apar cantități însemnate de buruieni perene, fermierul putând trata astăzi vetrele de buruieni fără a mai pierde timp și bani.

Este foarte probabil ca interzicerea acestui produs să favorizeze revenirea acestor buruieni în anii următori. Ele sunt mereu prezente la marginile câmpurilor sau a terenurilor lăsate pârloagă. Nu a fost găsită până acum nicio altă moleculă cu aceleași caracteristici ca și glifosatul, iar chimiștii investesc din ce în ce mai puțin în chimia agricolă.

Caracteristicile unice ale moleculei de glifosat l-au făcut popular printre fermieri. Aceasta pătrunde în părțile verzi ale plantelor clorofile, este transmisă prin sevă către organele în creștere, în special în rădăcinile și organele de rezervă subterane, și blochează creșterea acestora. Apoi, plantele mor prin senescență și nu se regenerează decât dacă un organ a scăpat, cu alte cuvinte într-un număr foarte mic. Eficacitatea este încă spectaculoasă ani la rând. Molecula nu are niciun efect asupra germinării semințelor, buruienilor sau culturilor, iar produsul este inactivat la contactul cu solul și degradat de microorganismele din sol, cu atât mai rapid cu cât acestea sunt numeroase și active deoarece acesta devine rapid nedetectabil în pământ sau în apă, cu excepția unui mediu steril (în laborator).

În ceea ce privește toxicitatea și ecotoxicitatea, toate agențiile care evaluează riscurile umane și animale prin combinarea expunerii și a periculozității au ieșit în favoarea produsului. Subiectul este acum în deciziile politicienilor.

Scopul nostru este de a oferi un punct de vedere asupra echilibrului dintre beneficii și riscuri în ceea ce privește biodiversitatea.

ACS permite, atunci când se realizează bine după un timp de tranziție necesar învățării și dezvoltării de către fermier, o reducere semnificativă a populațiilor de buruieni, în același timp cu o creștere a biodiversității în parcele. Rezultă că utilizarea erbicidelor scade semnificativ, după cum arată toate sondajele realizate în rândurile fermierilor.

Am văzut că ACS prezintă avantaje față de alte sisteme, pe toate criteriile de randament, productivitate și profitabilitate pentru fermieri, durabilitate, managementul solului, apei și climei, inclusiv biodiversitatea.

Acest lucru este din ce în ce mai puțin contestat de toți actorii, în special la nivel global, unde există mai multă experiență în ACS decât în Europa și unde se dezvoltă din ce în ce mai rapid, devenind dominantă în America de Nord, America Latină, instalându-se în Africa cu rezultate spectaculoase, trecând peste etapa agriculturii convenționale cu tracțiune animală sau mecanizată.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU