La cârma fermei de familie, din... întâmplare
Scris de Lumea SatuluiPentru tinerii fermieri anul de producție 2022 pare că va fi un adevărat câmp de luptă. Provocările acestui început de sezon agricol îi pune pe gânduri destul de mult, mai ales că viitoarele producții sunt condiționate de forțele naturii, spune Ovidiu Vasilachi, fermier în zona Parincea, judeţul Bacău. Acesta administrează o întreprindere individuală cu profil agricol, respectiv cultură mare, care gestionează circa 100 ha.
„Nu mi-am dorit să fiu fermier“
„Părinții au început să facă agricultură după Revoluție, ulterior am preluat eu activitatea familiei și încerc să o dezvolt cât mai bine și eficient din punct de vedere economic. Cât am fost copii, eu şi fratele meu mai mic, Gabriel, am stat mai mult pe lângă tata și l-am ajutat la muncile câmpului. Așa am învăţat multe aspecte tehnice. În prezent, culturile predominante în ferma noastră sunt cerealele, grâu și orzoaică, porumb, floarea-soarelui, dar mai semănăm și lucernă pentru comercializare. Încercăm să avem din punct de vedere economic, calitativ și cantitativ rezultate cât mai bune, iar asta implică foarte mult timp și un studiu foarte avansat pentru a obține rezultate eficiente“, mărturisește Ovidiu. În scurta istorie a fermei, acesta ne-a precizat că totul a pornit prin 2010, când stâlpul familiei, tatăl lui, a suferit un accident vascular, iar el a fost nevoit să-i stea alături. „Ușor, ușor şi-a revenit şi mi-a sugerat să încerc să dezvolt afacerea, să continui ceea ce a început el. Am fost de-acord, iar din anul 2011 am început o activitate independentă în agricultură“, mai adaugă acesta.
Potrivit fermierului, nu este ușor să fii agricultor pentru că este o meserie condiționată de natură. „Cheia succesului ține de Dumnezeu și de capriciile naturii. Primul factor de care depindem în totalitate este apa, iar dacă vrem producții mari și de calitate avem nevoie și de apă. Apoi este important aportul de îngrășăminte organice sau chimice, administrate trifazial sau dublu fazial. Este un proces care poate duce la obținerea unor rezultate cât mai bune. 2021 a fost un an foarte bun pentru mine; din ceea ce am agonisit în timpul anilor am reușit să cumpăr un tractor și încercăm și anul acesta să avem rezultate similare. Tot profitul pe care îl obținem în societate îl reinvestim.“
Unde-i unu’, nu-i putere. Unde-s doi, puterea creşte!
Primele investiţii au fost făcute în utilaje agricole deoarece Ovidiu a încercat să crească performanţele în producţie, prin apelarea la tehnologii moderne. Conştient de nevoia de specializare în domeniul de activitate, a urmat şi cursurile la Facultatea de Agricultură Iași, absolvindu-le în vara 2019. În același an a reuşit să achiziţioneze o semănătoare modernă pentru prăşitoare şi să demareze lucrările de modernizare a unei vechi hale industriale din zonă pentru a o transforma în spaţiu de depozitare a recoltelor. Pentru anul 2020 proiectase finalizarea lucrărilor la depozit şi achiziţionarea unei semănători noi pentru cereale. Spre agricultură s-a îndreptat şi fratele lui, Gabriel. „Lucrăm amândoi pentru a reduce cheltuielile cu forţa de muncă. Pe cei care vin din spatele nostru, dacă au de gând să facă agricultură, îi îndrum spre acest sector doar dacă au acea conexiune cu natura, dacă simt că au un drum în acest domeniu“, specifică Ovidiu.
În ceea ce privește situația culturilor de toamnă, tânărul fermier spune că are emoții în această primăvară. „Din punctul meu de vedere suntem în întârziere, avem un deficit de apă foarte mare, încercăm cumva să putem administra și îngrășăminte. Înfrățirea este foarte mică la cultura de grâu și orz. Nu știm cum va fi, așteptăm.“
Beatrice Alexandra MODIGA
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
Articole recente - Lumea Satului
- Noi instrumente financiare și de garantare pentru IMM-uri în dezbatere la București
- APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal
- PT303 - Un ALIAT în câmp
- Sprijin financiar de peste 16,6 milioane lei pentru crescătorii de animale
- Dăunătorii care amenință culturile de cereale vara - prevenire și combatere
- Ce trebuie să știm despre întreținerea pomilor și arbuștilor fructiferi
- Viitorul în mulțime
- Filip Gheorghiță a mizat pe rasa de ovine Karakul
- Gestionarea apei pentru plante, preocuparea zero a fiecărui fermier
- Schimbări organizaționale în cadrul echipei Nufarm România