Islanda, o țară... „departe de lumea dezlănțuită“
Cu unul dintre cele mai vechi sisteme democratice și o populație alfabetizată în procent de 100%, Islanda este o țară a contrastelor. Și tocmai aceste contraste o transformă într-o destinație ce merită văzută, chiar dacă nu este la fel de ieftină că Bulgaria, Grecia sau Turcia.
Departe de lumea dezlănțuită, dezlipită de bătrâna Europă, Islanda este o insulă cu foc, gheață, troli, elfi, cascade cu nume greu de pronunțat și de scris, plaje cu nisip negru, ape termale, muzee, galerii de artă, teatre, restaurante, viață de noapte, hoteluri ospitaliere și deosebit de curate. De altfel, cât vezi cu ochii, oriunde, în Islanda este o curățenie desăvârșită. Poate o fi și datorită gradului înalt de educație.
Buget de călătorie: minimum 1.500 de euro
O călătorie în Islanda nu este la fel de ieftină ca una în Bulgaria sau Grecia, însă merită toți banii. Câteva zile de călătorit prin Islanda poate costa între 1.500 și 3.000 de euro, în funcție de pretențiile fiecăruia, dar experiența va fi una de neuitat. În Islanda, chiar și din greșeală poți face poze absolut minunate. Oriunde te uiți este frumos, spectaculos, inedit, altfel. Iar culorile, ei bine culorile sunt absolut unice.
Cea mai veche așezare a vikingilor
Recent, arheologii au descoperit în Islanda cea mai veche așezare vikingă cunoscută până în acest moment. Potrivit analizelor chimice, aceasta ar fi fost construită în jurul anului 800, cu mult timp înaintea primelor așezări permanente din această țară. Descoperirea a fost făcută la Stöd, în apropiere de satul și de fiordul Stödvarfjördur, în estul insulei. Legendele străvechi vorbesc despre coloniști vikingi care s-ar fi refugiat pentru a scăpa de regele norvegian Harald Fairhair.
Apă fierbinte la discreție
De la orele de geografie din școala generală știm de gheizerele din Islanda, aceste simboluri ale naturii, dovada intensei activități vulcanice de pe cuprinsul insulei. Deși oferă un spectacol unic și fascinant, ca să nu mai vorbim de cât de utile sunt pe perioada iernii, gheizerele nu pot fi admirate de oricine îndeaproape. Cei care sunt mai sensibili sau au anumite alergii s-ar putea confrunta cu usturimi la nivelul ochilor. Poate că este mai bine ca cei mai sensibili să le admire de la distanță pentru a nu avea probleme, chiar dacă acestea sunt doar temporare. Impresionantul gheizer Strokkur (Agitatul) oferă un spectacol unic celor care vin în vizită, aruncând câte un jet de apă fierbinte la fiecare 4-5 minute. Jetul de apă poate atinge o înălțime de 30-35 metri, gheizerul fiind menționat prima dată în 1789 în urma unui puternic cutremur. Se crede că activitatea acestuia a început ceva mai devreme însă. Strokkur se află în estul Capitalei, într-un areal vulcanic activ de mai bine de o mie de ani. Pentru cei care au probleme cu apa caldă și căldura, o vizită în țara gheizerelor ar putea fi destul de frustrantă.
„Cascada de aur“ a aparținut unui fermier
Cei care iubesc cascadele vor fi satisfăcuți pe deplin aici, Islanda fiind destul de ofertantă în ceea ce privește căderile de apă spectaculoase. Una dintre acestea este cascada Gullfoss sau „cascada de aur“, un adevărat simbol al islandezilor. Cascada Gullfoss pare să fie o nouă dovadă a forței și frumuseții naturii insulei. Împărțită în două, de 11 metri și 20 de metri înălțime, cascada se găsește în partea de sud a țării, la mai puțin de o sută de kilometri de Capitală. Apa cade într-un canion ai cărui pereți sunt destul de înalți, ajungând la aproximativ 70 de metri înălțime, iar deschiderea este de 2.500 metri lungime. Aici este locul unde se pot admira cele mai multe curcubee splendide și, în plus, are o poveste interesantă. Apropo, această cascadă a aparținut unui fermier care, prin 1907 (ce an interesant, nu-i așa?), a primit o ofertă de cumpărare din partea unui om de afaceri englez care dorea să valorifice puterea cascadei prin producerea de electricitate. Fermierul nu a fost de acord să vândă cascada, dar a decis să o închirieze. Chiar și așa, construcția nu a demarat niciodată din cauză că fiica fermierului s-a opus, aceasta angajând un avocat pentru a fi sigură că nicio construcție nu va strica ceea ce natura a dăruit cu atâta generozitate.
Laguna Albastră, un adevărat „terapeut“ pentru spirit, minte și corp
O altă atracție inedită a insulei este Laguna Albastră, unde se recomandă să facem baie pentru proprietățile deosebite ale apelor. Datorită ingredientelor active, apele lagunei ajută la vindecarea unor boli grave de piele, cum ar fi, de pildă, psoriazisul. Apa are o temperatură medie de 40 de grade Celsius, indiferent de anotimp, iar o baie pe timp de iarnă aici poate fi o experiență absolut minunată. Cei interesați se pot bucura de o ofertă bogată ce include baie în lagună, masaj, tratament cu nămol și alte modalități de răsfăț pentru minte, trup și spirit. De altfel, pe lângă laguna formată în 1976, s-a dezvoltat un complex ce cuprinde centru spa, hotel, cafenele, baruri, restaurant, clinică specializată în tratarea afecțiunilor pielii și magazine de unde se pot cumpăra suveniruri. Și băile naturale Myvatn merită încercate nu numai pentru efectele asupra pielii, ci și ca terapie pentru spirit. În timpul băii, cei care aleg un astfel de răsfăț se pot bucura de priveliștile absolut superbe, culorile contrastante și de liniște, multă liniște. Poți sta ore în șir acolo fără să auzi vreun claxon ori pe cineva ridicând tonul vocii. Cum spuneam, o fi și de la educație...
Simona Nicole DAVID
GALERIE FOTO
- Articol precedent: Pandemia și agroturismul. În județul Alba, în această vară pensiunile au fost pline
- Articolul următor: Stari Most, semiluna Bosniei și Herțegovinei