reclama Nusees
update 7 Dec 2022

Pentru un tânăr din Remeți pe Someș, județul Maramureș, producția de afine este la mâna firmelor de distribuție

Afinul este unul dintre cei mai apreciați arbuști fructiferi, o astfel de cultură putând fi productivă chiar și după 30 de ani de la înființare. O plantație de afine intră pe rod la circa trei-patru ani de la plantare, iar maturitatea deplină este atinsă la vârsta de șapte-opt ani. Atunci afinul are capacitatea să ofere până la 9-12 tone la hectar, uneori chiar și mai mult, în funcție de soiul folosit.

În România, plantațiile de afin s-au dezvoltat în ultimii ani, însă este loc în continuare. De exemplu, tânărul cultivator Florin Mureșan, din satul Remeți pe Someș, județul Maramureș, a ales să cultive două soiuri pe o suprafață de aproximativ un hectar, mai mult ca un hobby, începând cu anul 2016.

Prețul unui kilogram de afine poate varia de la 2,75 euro până la 4-4,5 euro în funcție de sezon

afine

„În tinerețe tatăl meu, fiind pădurar și locuind la un canton silvic, a înființat o plantație de 0,07 ha de afin. De aici a pornit dragostea pentru aceste fructe. În timp, cu ajutorul copiilor, am reușit să înființez și eu o astfel de cultură, insuflându-le și lor dragostea pentru afine. Am considerat că este un hobby, nu o afacere. Tot aici am construit o cabană mică, unde toată familia se simte minunat, iar munca în plantație devine o plăcere. Tehnologia acestei culturi am învățat-o în timp, din mers, și astfel reușim să producem fructe sănătoase și de o bună calitate atât pentru familie, cât și pentru clienți“, adaugă tânărul cultivator.

cultivatori afine

Succesul unei afaceri cu afine pornește de la materialul săditor folosit, ne spune tânărul maramureșean. Acesta are două recomandări esențiale pentru cei care vor să înființeze o astfel de plantație: să opteze pentru două-trei soiuri diferite de afin și să cumpere arbuști cu vârsta de doi ani și care au un sistem radicular bine dezvoltat. „Avem două soiuri, unul timpuriu, numit Spartan, și altul târziu, Eliot, ambele cu gust deosebit și calități pe măsură. În prezent, plantația noastră se întinde pe o suprafață de 1,16 ha. Despre producție pot să vă spun că suntem la mâna naturii întrucât anul trecut am fost afectați de grindină, pierzând 25-30% din fructe. Chiar și așa am obținut 8.000 kg. Tratamentele fitosanitare aplicate sunt minimale, cele în repaus vegetativ (unul toamna târziu și altul toamna devreme), după care aplicăm două tratamente preventive cu fungicid, insecticid și acaricid. Dar problema cu care ne-am confruntat a fost excesul de apă din sol. Având în vedere că plantația a fost înființată la sfârșitul lunii iunie a anului 2016, noi ne declarăm mulțumiți de producția obținută. Din păcate, producția de afine este la mâna firmelor de distribuție, în zonă existând doar o firmă de colectare, iar prețul nu poate fi negociat. Prețul la început de sezon este între 4-4,5 euro/kg, iar în prezent a scăzut la 2,75 euro/kg. Celor care vor să înființeze o astfel de cultură le recomand să o facă cu multă dăruire și pasiune. Din punct de vedere agrotehnic să țină cont de trei lucruri: pH-ul solului, sursa de apă și plantele să fie sănătoase. Ne dorim să ne extindem și avem terenul necesar, dar din nefericire proiectele prin intermediul fondurilor europene sunt greu de accesat, dacă nu chiar imposibil pentru noi“, încheie Florin Mureșan din Remeți pe Someș, județul Maramureș.


Cum înființăm o plantație de afine

Înainte de plantare trebuie să pregătim terenul. În primul rând vom curăța solul, îl vom nivela și vom face o arătură de desfundare de circa 40 cm. În acest moment putem încorpora în sol și gunoi de grajd. În cazul în care avem de-a face cu un teren cu permeabilitate redusă se realizează și o scarificare.

Se recomandă ca plantele să aibă cel puțin 2 ani, cu o înălțime de circa 40 cm. Distanțele de plantare care se folosesc în mod uzual sunt de 3×1 m. Toamna este cel mai bun moment de plantare. Specialiștii recomandă ca plantarea să se facă cu amestecul de pământ fixat pe rădăcini în urma udării abundente a substratului înainte de a scoate materialul săditor de la stratificat.

De asemenea, este indicată mulcirea suprafeței din jurul plantei, circa 50 cm de jur-împrejur, cu rumeguș, paie, frunze sau alte materiale vegetale, ori cu folie agrotextilă.

O investiție într-o plantație de afin poate ajunge la 17-18.000 euro pe hectar întrucât numai arbuștii ne costă undeva la 10.000 de euro. Este o investiție foarte mare, dar se compensează cu faptul că fructele au foarte mare căutare pe piața românească; prețul de valorificare este cel mai ridicat dintre toate prețurile fructelor mici, iar producțiile nu sunt deloc de neglijat.


Beatrice Alexandra MODIGA

Articole recente - Lumea Satului